Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Eviden?a

de Daniela Luminita Teleoaca

Eram cu to?ii sau aproape cu to?ii în acel spa?iu îngust ca pe marginea unui gând. Pu?i în fa?a EVIDEN?EI. ?i atât de bloca?i. De incapabili de a în?elege, fie ?i par?ial, semnifica?ia momentului, gravitatea condi?iei. Nimeni nu ar fi putut pune în gard? pe nimeni. Identici pân? la abera?ie, cu priviri tâmpe înfipte în gândul mult prea abrupt, ca s? mai lase loc ra?iunii. R?gazului afectiv. Sim?ind fiecare r?suflarea criminal? a celuilalt în ceaf?, exact în zona aceea unde de mult nu mai pusese dragoste Dumnezeu. Cel pu?in de asta p?ream noi a fi convin?i. Ceva plana. Un sentiment r?mas pe dinafar?. Un detaliu sc?pat ca un pahar cu miracole. Un destin netr?it. În felul acela, cu totul altfel. R?t?cit. Posibil, într-o carte de ghicitori. Sau în una de colorat. Printre c?r?ri ?erpuitoare ?i alte nimicuri acoperind esen?ialul. Omenirea se chircea într-un punct minuscul a?a de înc?rcat. O bomb? cu ceas pe care cine avea s-o dezamorseze în timp util?! Sau nu trebuia?! S? ne fi fost foame vreodat?? Sete? M?car fric?? Frica ne adusese în halul ?la? Ne aminteam vag – într-o subit? declan?are a memoriei colective – siluetele noastre pe un câmp electric. Sau de floarea-soarelui. În lipsa motiva?iei, în spe?? a definirii „în func?ie de”, floarea aceea î?i pierduse diferen?a specific?. Iar prototipul – cât era el de prototip! – nu putea ?ine loc de via??! Eram încercui?i. De o mare a necunoscutului în str?fundurile c?reia intui?ia îns??i devenea nonnsens. Noi aici ?i acum. Nedumerindu-ne. O vreme. Nemaipunând întreb?ri. În cele din urm?. Renun?ând la introspec?ie. Acceptând aceast? întindere vast? condensat? – expresie antologic? a amneziei – într-un punct infinitezimal din care pocnea, mai mult prin autosugestie, ceva care se crezuse cândva etern.

S? ridice cineva degetul! Un sfert din el! O sugestie! În semn de minor? constatare! Acea infim? confirmare, chiar ?i a dezastrului. S? mute poetic-microscopic aria de inciden?? a ?ocului. S? inspire dramul de încredere. De neîncredere, cel pu?in. Acel mic indiciu, trambulin? spre ie?irea din neîntâmplat.


Când nimeni nu se a?tepta – nici m?car clasicii povestitori omniscien?i – din afara noastr?, am r?bufnit hidos de colectiv(i): Lua?i-ne de mân?, ar?ta?i-ne exact de unde ?i pân? unde se întinde via?a, de unde ?i pân? unde restul! Da, nu ne ru?in?m! Suntem ni?te copii! Am r?mas ni?te copii! Niciodat? nu vom putea fi altfel!

M?sur?torile erau ca întotdeauna de o exactitate barbar?, derutant?: metrul continua s? aib? 10 decimetri, 100 de centimetri etc. Axiomele deveneau piatra de poticnire. La dracu cu toate chestiile ?tiin?ifice! Nu vedeau! Nu posedau acel sim? al realit??ii! Habar nu aveam noi,… fo?tii noi, ce reprezenta trupul r?mas sine die la orizontal?, din care, la intervale iluzorii, picurau t?mâie, pe?ti verzi ?i cântece de l?custe. O inconsisten?? jegoas? ne împresura numele. Glasul. Verticalitatea. Eram vii?! Eram altfel?! Trecuser?m deja clandestin?! Nu aveam nicio sc?pare?! Atunci, eram sclavii falselor probleme?! Adic?… inutile?




P?rul negru în valuri împodobea, dup? regulile unei estetici à l’envers, aproape imorale, catafalcul ?i împrejurimile îndep?rtându-se pân? la estomparea cu brio a contururilor realului. Mirosea sfâ?ietor a flori imperiale. Crini albi, f?pturi ale mor?ii, pe care noi în?ine le confundaser?m constant cu materia prim? a parfumurilor de firm?.

Idio?i, am lansat onomatopeea-întrebare:

Cine dracului o s? se zgâiasc? la imorala noastr? podoab? capilar??!


N-a r?spuns nimeni.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro