Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Limite

de Paul Pietraru

- Acum ?ase ani, ar fi sunat romantic, acum îns?, este o afirma?ie realist?, verificat? de timp, ?i cum prietenii î?i fac ?i confiden?e, pot s? v? spun, având ?i consim??mântul lui, c? Sergiu o iube?te ?i azi pe minunata doamn? Leti?ia, dar cine n-o iube?te... îns? iubirea de acum este una matur?, care-?i cunoa?te limitele, asumate ?i exersate ani de zile, la fiecare întâlnire cu doamna, salutat? cu b?t?i de inim? ?i iubit? în t?cere. În timp, înv???m ce sau pe cine putem iubi, înv???m în anumite limite, s? ne control?m sentimentele.
- Da, în anumite limite... peste care nu-i niciodat? prea târziu s? treci, depinde doar de sentimente, de for?a lor.
Vorbeam destul de încet, nu pentru a ne ascunde conversa?ia, ci datorit? faptului c? mai erau discu?ii între cei prezen?i, dar, la finalul frazei ne-am trezit, eu ?i Veronica, în centrul aten?iei tuturor.
- Voi copii„ a?i dobândit o în?elepciune prematur?, pe care nici Iona n-o are, el permi?ându-?i, poate din neputin?a de a face altfel, s? calce peste orice limite, în vreme ce voi sta?i cumin?i în ?arcul vostru. O dezbatere corect? ?i complet? a acestei teme m? face s? m? gândesc dac? nu cumva, cu vârsta, sim?i tot mai grea povara limit?rilor sau autolimit?rilor, apropierea momentului din urm?, nu neap?rat iminent?, dar sesizabil?, implacabil?, anulând barierele impuse sau autoimpuse, eliberarea de prejudec??i înso?ind ?i crescând odat? cu ea, apropierea de vam?, pe drumul tot mai îngust, care te strânge tot mai mult, astfel încât nimeni nu mai are loc lâng? tine, nimeni nu te mai ?ine de mân?, ?i aceste cuvinte au mutat aten?ia tuturor asupra Leti?iei, a celor dou? lacrimi care coborau pe obrajii ei, f?r? ca cineva s? le opreasc?, într-o t?cere mai gr?itoare decât toate cuvintele lumii.
În cele din urm?, Mioara a extras un ?erve?el din cutia de pe mas?, întorcându-se cu scaun cu tot c?tre Leti?ia, spunând în timp ce-i ?tergea lacrimile singulare:
- Iubita mea, to?i de aici suntem ?i vom r?mâne lâng? tine, suferin?ele tale ne rup inimile, te iubim mai mult decât pe oricine, crede-m?!
- A?a-i, doar c? eu sunt cu un pas înaintea voastr?, aproape am terminat cartea, sunt la ultimul capitol, nu mai merg nic?ieri, doctorilor nu mai am ce s? le dau, în curând voi pleca ?i îmi voi lua ?i umbra cu mine... alte lacrimi, alte batiste, aceea?i t?cere care plutea ca o vin? comun?, a noastr? a celorlal?i, care, poate, mai r?mânem o vreme.
- Stai, Iona! Unde pleci? Ce faci? - Trebuie s? ies, m?-ntorc! am r?spuns în vreme ce scoteam din cutie câteva ?erve?ele pe care, dintr-o jen? b?rb?teasc?, inutil? de fapt, deoarece to?i vedeau, nu le-am folosit decât dup? ce-am ie?it din zona gardului, când nici nu mi-am mai putut st?pâni plânsul.
...- fals? libertate, aceea de a privi stelele din mersul c?ruciorului, totu?i eu o iubeam, puteam s? m? mi?c pe p?mânt cu trupul, prin cer cu ochii, cei din ma?ini nu puteau, poate cei care se plimbau pe jos, dac? se l?sau fura?i de cer f?r? s? se opreasc?, eu, în schimb, cu capul l?sat pe spate vedeam tot, o hart? a reveriilor umane, care îi apropia pe vis?tori mai u?or de stele decât de sufletele de lâng? ei, îmi alesesem dou? repere mecanice pe care le foloseam mereu când experimentam c?l?toria cu modulul prin Calea Lactee, mi?cam uniform cele dou? ro?i, ?tiam de unde s? încep ?i unde s? termin egal cele dou? ac?iuni ale palmelor, ?ineam aproape de garduri ?i atunci corec?iile traiectoriei nu erau necesare decât foarte rar, navigam încet abandonându-m? complet c?l?toriei, exist? o limit? a c?l?toriei mele în siguran??, limit? semnalat? de îns??i natura care a creat copacii, pun?i c?tre cer ?i por?i pentru cer, sim?eam apropierea limitei când vedeam primele crengi deasupra trotuarului, crengile se amestecau printre stele, aducându-mi la urechi muzica lor, a sferelor neatinse, în nop?ile senine, decât de vis?torii c?ut?tori. Dac? eram la întâlnire la ora potrivit?, puteam s? salut ?i s? fiu salutat de o mul?ime de al?i c?l?tori pe ro?i, pe p?mânt, cople?i?i de grijile concrete, stupide ale zilelor obi?nuite, dac? aveam noroc m? saluta ?i el, mecanicul trenului vie?ii, goarna lui puternic? sunând de dou? ori, sau poate c?, fiind intersec?ie cu barier?, mecanicul ne saluta oricum pe to?i care a?teptam trecerea lui, a trenului, la ora asta cu luminile din compartimente aprinse în cea mai mare parte, apropiindu-se de gar? viteza era mic?, zgomotele în ritm constant, ca b?t?ile unui tobo?ar, îmi pironiser? ochii pe succesiunea ro?ilor ?i pe mi?carea periodic? de coborâre u?oar? urmat? de o ridicare a ?inei sub greutatea vagoanelor, m? captiva amintirea intersti?iului dintre ?ina activ?, dinamic?, ?i cea fix? care str?juia supraîn?l?area din piatr? cubic? dintre ?ine, vedeam roata mic? a c?ruciorului intrat? între ele, trenul ?uiera continuu... dar nu, înc? nu-i timpul zborului, poate mai târziu.
Drumul de întoarcere în ritm alert cu privirea în fa??, cu inima sus, tot mai sus, cu bucuria crescând pe m?sura apropierii de cas?, de ele.
- A?i r?mas singure... constatare de prisos.
- Te-ai întors, fiu r?t?citor?
- Nici n-am plecat, am fost tot timpul aici... cu voi.
- ?tiu, eu ?tiu, a r?spuns Leti?ia.
- ?i-am umplut paharul imediat ce-au plecat vecinii, te salut? to?i, nu vrem s? bem f?r? tine, m?car atât, s? nu bem ca alea, dec?zute, mi-a ar?tat Mioara paharul râzând, ridicându-l pe al ei, ciocnind cu Leti?ia ?i a?teptându-m? ?i pe mine.
- C? v? iubesc, v-am mai spus chiar azi, dar s? ?ti?i c? din prea mult? iubire se poate muri... foarte u?or.
- E?ti nebun, Ioane!
- ?tiu, f?r? leac ?i... f?r? timp, m? uit tot mai des c?tre stele ?i-mi vine s? zbor, a?tept doar s?-mi mijeasc? aripile.
- Ce-i cu voi, nerecunosc?torilor... râdea Mioara, trecându-?i privirea de la unul la altul, eu m? sfâr?esc s? v? fac de toate ?i voooi... amândoi... cu gândul la plecare. Hai m?car s? nu l?s?m neterminate sticlele astea.
S-au golit sticlele, s-au terminat bucatele, târziu, dup? miezul nop?ii, la plecare, Leti?ia spunându-ne:
- Lua?i-v? fiecare câte unsprezece trandafiri ?i duce?i-i în camer?, umple?i-v? sufletul cu parfumul verii, care se duce...
- Mioara, te rog, du-te repede ?i mai caut? un boboc, s? ave?i fiecare câte ?aptesprezece, mie nu-mi trebuie, bucura?i-v? voi!
- Nu! Facem altfel, eu cu Mioara lu?m câte cincisprezece ?i tu trei, va plânge buc?t?ria altfel, m?car atât.
- Bine, a?a facem. Nu ?tiu voi, dar eu las du?ul pe diminea??, pic de somn, noapte bun? v? doresc, ne vedem diminea?? la cafea.
- Noapte bun? ?i las? stelele în pace!

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro