proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Întoarcerea acas? are cel mai bun gust toamna. M? întreb: de ce atunci? De ce nu prim?vara, când totul rena?te? Poate pentru c? toamna nu îmi cere nimic, nu îmi cere s? cresc, s? m? gr?besc, s? alerg. Ea doar m? prime?te.
Pa?ii mei se scufund? în iarba umed? ?i simt cum asfaltul ora?ului se scutur? de pe t?lpi. Îmi revin mirosuri pe care le ?tiam adormite: fumul sub?ire al sobelor, mustul acri?or ascuns în pivni?e, gutuile p?tate, a?ezate cumin?i pe ?tergare. Îmi spun: „Aici e locul t?u, aici nu mai ai nevoie de zgomotul ora?ului ca s? ?tii c? e?ti viu.”
?i totu?i, ce caut? De ce revin mereu într-un loc pe care l-am par?sit, în grab?, cândva? Caut lini?te? Sau caut r?d?cini? Poate c? ambele.
Satul, unde eram cândva acas?, nu m? întreab? cine sunt, ce am realizat, câ?i bani am câ?tigat. El doar îmi a?az? în fa?? o can? de lapte cald, o pâine rupt? în mâini ?i îmi aminte?te c? odat? eram copil. Frasinul din gr?din? , care mi-a r?spuns atâtor întreb?ri de-a lungul timpului, m? a?teapt? ca un bunic mereu preg?tit s? m? primeasc? în bra?ele umbrelor sale , ?i îmi a?tearne o patur? lâng? tulpina lui, ca s? îmi asculte pove?tile.
M? plimb pe uli?a îngust? ?i aud câinii l?trând departe. Îmi amintesc cum alergam descul? pe acela?i drum, cu frunzele lipindu-se de glezne. Uli?a pe care mi-am zdrelit genunchii de atâtea ori îmi pare atât de strâmt? acum c? dac? ar fi s? cad a? putea doar pe burt? sau pe spate. Nicidecum într-o parte sau alta. Mi-a r?mas mic? ?i gardurile ei m? strâng. Închid ochii ?i m? întreb: „De ce m-am îndep?rtat?” R?spunsul vine repede simplu ?i foarte comod: pentru c? a trebuit. Pentru c? ora?ul mi-a ?optit ni?te promisiuni c?rora nu le-am putut spune nu.
Aici, toamna nu e doar anotimp, e o stare. Miroase a nuci sparte ?i a p?mânt reav?n. Apusul s?ngeriu are culoarea vinului turnat în paharele groase, ce le avea mama, de la bunica, p?strate în creden?ul vechi cu o grij? chirurgical?, pentru care bunica era în stare s? ne r?stigneasc?. Îmi amintesc când striga la noi ?tiind c? umbl?m pe ascuns s? fur?m plicuri cu zah?r vanilat din puicul de sub vitrin?:
- M?! Iar v? poart? S?tana? Poate sparge?i paharele c? v? ia mama dracului! ?lea îs pentru când vine popa cu crucea!
Îi trecea repede c? î?i d?dea pe frunte cu balsamul chinezesc ( crema minune pe care o ?inea în puic) din care, cu degetul, î?i punea "in numele Tat?ui" în timp ce murmura : "Doamne, dracii ??tia de copii"
Toamna , aici, este ca un cântec de leag?n. Cu inflexiuni aparte: trosnetul lemnelor, fo?netul porumbului cur??at pe prisp?, sunetul hipnotic al fusului cu care torcea bunica, ritmul laic al r?zboiului de ?esut.
Îmi amintesc ?i cu aceast? trecere, c? tot ce nu puteam pre?ui cu adev?rat atunci, acum îmi sunt rug?ciune. În lini?tea asta m? reg?sesc. Satul ?i casa în care am crescut au pastrat harta trecerii mele, au încrustat caneluri fine pe vinilul sufletului meu ?i de fiecare dat? când m? întorc acas?, în special toamna, acul fin al trecutului se a?eaz? pe disc ?i îmi repet? povestea cu "de-a fir a p?r". În fiecare clip? realizez c? bucuria nu e în m?rimea spa?iului, ci în intensitatea lui. C? nu este despre a cunoa?te cât mai mul?i oameni ci este despre a m? cunoa?te pe mine. C? r?spunsurile pe care le caut nu o s? le g?sesc urmând promisiunile, pres?rate ca ni?te firimituri, ce m? duc tot mai departe de r?d?cini, ci din locul în care m? aflu, s? pot mic?ora cât mai mult distan?a dintre mine ?i cer.
Pentru asta revin în arhiva satului, ca s? m? redescop?r. La urm? mi spun: „Vei pleca iar, vei l?sa mirosul fumului, gustul gutuilor, zgomotul ploii lovind acoperi?ul de tabl?.” ?tiu. Dar mai ?tiu ?i c?, ori de câte ori m? voi întoarce, toate acestea m? vor a?tepta la fel. Satul nu uit?. "?i atunci, ce e bucuria întoarcerii?" Poate e acel moment în care realizez c?, de?i am tr?it departe, ceva din mine nu a plecat niciodat?.