proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dac? în?elegem c? ne în?elegem cu Dumnezeu prin rug?ciune, înseamn? c? rug?ciunea în sine este o limb? pe care to?i oamenii care cred în Dumnezeu ?tiu s? o vorbeasc?. C?, în lumea aceasta, de fapt, ceea ce numim limba în care dialog?m ?i prin care ne identific?m ca neamuri ori ca expresii ale unor culturi sau civiliza?ii, nu este, de fapt, decât un mod de a dialoga prin semne ?i simboluri fonetice generate de imagini, de senza?ii ?i sentimente umane, cauzate de articul?rile fiin?ei umane formelor timpului ?i spa?iului. În aceast? viziune rug?ciunea r?mâne superioar? oric?rei tip de comunicare prin faptul c? este singura care pune în rela?ie de comuniune pe om prin crea?ie cu Creatorul lui.
Îns?, dac? ?inem cont de faptul c? atunci când îmi strig pisica cu numele pe care l-am ales pentru a m? adresa ei nu este aceea?i apelare ca atunci când îmi strig so?ia ori pe copiii mei, chestiunea pune sub semnul întreb?rii limbajul pe care îl folosesc ?i limba pe care o vorbesc. Deoarece membrii familiei mele, ca ?i pisica, când îi strig, în?eleg faptul c? m? adresez lor chiar ?i atunci când nu le rostesc numele pe care îl poart?, ci doar pentru c? sunetul vocii cu care m? adresez lor este cel cu care s-au obi?nuit s? îi strig. De aceea, pisica, asemenea lor, r?spunde chem?rii mele ?i devine instinctiv atent?, asemenea lor, la chemarea mea.
Acest aspect pune în lumin? faptul c? limbajul, în esen??, nu este alc?tuit din cuvinte înr?d?cinate în concepte, simboluri ?i semne creatoare de sens. De aceea, ca form? lexemul cuvintelor nu apare ca fiind suficient pentru ca ele s? fie considerate cuvinte. Pentru c? în fundamentele comunic?rii cuvintele nu sunt numai expresii rigide ale limbajului, dar ?i pentru c? limbajul este în sine un univers fluid prin care omul rela?ioneaz? cu ceea ce îl înconjur? chiar ?i atunci când nu folose?te cuvinte. Ca un pe?te în ap?, ca o pas?re în aer ori ca stelele în cerul nop?ii. Exist?, prin urmare, la un nivel uman global un clivaj indiscutabil între limbile lumii în care comunic?m. O multitudine de specii lingvistice a modurilor în care ne exprim?m care se manifest? ca diversitate în interiorul aceleia?i naturi umane în care ?i prin care exist?m.
Prin urmare, în realitate, limba pe care o vorbim este o expresie a unui context cultural, social sau istoric specific fiec?rui mod uman de a fi care, în esen??, r?mâne temeiul întregii naturi umane. Tot astfel cum, indiferent de timpul ?i spa?iul în care se afl?, de civiliza?ia ?i cultura în care tr?ie?te, atât timp cât exist?, omul se g?se?te într-un continuu dialog cu Creatorul s?u prin rug?ciune. De aceea, în universalitatea rug?ciunii se g?se?te r?d?cina tuturor limbilor din lumea în care tr?im împreun? ?i, în acela?i timp, individual.
Poem al intona?iei, al sentimentului, al intimit??ii, al bucuriei, al durerii ?i al pre?uirii, fiecare cuvânt ce contribuie la alc?tuirea limbilor pe care le vorbim, nu este doar idee, concept sau dimensiune a unor tr?iri sau experien?e umane, ci sintez? a rug?ciunii prin care omul r?mâne în dialog cu divinul. În acel in illo tempore în care vorbirea f?cea parte din acela?i fel ubicuu al lui a fi.
Ca atare, dac? ?inem cont de faptul L. Wittgenstein considera c? limbajul este sintez? ultim? a gândirii umane, în acest orizont, de fapt, descoperim c? este vorba despre o necesar? regândire a faptului c?, dac? am realiza un dic?ionar al tuturor cuvintelor care alc?tuiesc toate limbile lumii, sinteza acestuia ar trebui s? fie expresia dialogului dintre om ?i Creator. O sintez? a rug?ciunii. Altfel spus, fiecare cuvânt din fiecare limb? vorbit? în lume ar trebui în?eles prin defini?ie ca generator de rug?ciune. Pentru c?, dac? omul ar înceta s? se roage, adic? de s-ar lipsi de dialogul dintre el ?i Creator, s-ar înstr?ina de sine în propria limb? ca într-un ?inut îndep?rtat, ca în robie. Ar deveni un cuvânt care s-a pierdut pentru c? ?i-a pierdut locul pe care îl are în rug?ciune.
Prin urmare, pentru om, datorit? faptului c? Creatorul s?u a pus în el rug?ciunea spre a face din el un mediu de rug?ciune ?i de dialog cu scopul de a fi o fiin?? care comunic?, comunicatoare, comun?, comunional?, atunci putem în?elege cum orice fel de limbaj, în sine, trebuie s? constituie expresia rug?ciunii pentru a de?ine universalitatea comunic?rii lingvistice. Acest aspect este revelat de simplul fapt c?, pentru a descrie un om care se roag? nu este nevoie de inventarea nici unui alt cuvânt care s? fie rostit de c?tre cel care prive?te cum cineva se roag? spre a ar?ta c? în?elege c? acel om se roag?. La fel ?i în dialogul cu Dumnezeu în care, în esen?a sa, fiecare sunet al rug?ciunii este o t?cere care se poart?, se manifest? pe sine pentru c? este invocat? ca expresie, ca sim?ire a unui limbaj al experien?ei care exist? dinainte de fi prins? în rostirea ?i tonalitatea cuvintelor.
A?adar, în acest fel în?eleg de ce pisica mea, când o strig pe nume, întoarce capul spre mine nu pentru c? pentru ea apelativul meu este un nume cu care se identific? sau pe care eu îl atribuii ei în mintea mea, ci pentru c?, prin sunetul specific pe care i-l adresez, o rog s? îmi acorde aten?ie.
Limbajul este alc?tuit din sunete care invoc? st?ri, senza?ii, experien?e ?i, la nivel uman, sentimente. Dar sunetele devin limbaj doar atunci când înv???m s? le reproducem în func?ie de cum reac?ioneaz? ?i cum r?spund realit??ile din jurul nostru felului în care ne adres?m lor. Func?ia de comunicare o dobânde?te limbajul nostru abia atunci când a?tept?m s? reac?ioneze nu numai prin reac?ii ?i semne comportamentale, ci prin dialog. Abia odat? cu apari?ia dialogului putem vorbi despre limbaj alc?tuit din cuvinte, din numiri, din reflec?ii. Cu toate acestea, dac? nu recunoa?tem prezen?a ?i rolul monologului nu putem vorbi despre dialog. C?ci monologul este alc?tuit tot din cuvinte. De?i din alt fel de cuvinte. De cuvinte nerostite, de cuvinte exprimate ca sim?uri, ca tr?iri, ca idealuri pe care le po?i rosti în orice ordine ?i în orice form? î?i dore?ti pentru c?, în adâncul inimii tale, ?tii c?, atunci când sunt definite ca rug?ciune, Dumnezeu le în?elege. Sunetele de acest fel sunt cuvinte lipsite de structura limbajului contextual, cultural, social. Sunt cuvinte transcendente a c?ror putere ofer? inimii omului capacitatea de a se în?l?a prin ele pe sine dincolo de forma ?i dimensiunile lumii. Este ceea ce apar?ine numai omului în general ?i, în mod special, doar anumitor oameni. Un limbaj mistic pe care doar cei ale?i îl pot vorbi ?i interpreta apoi pe în?elesul profanilor.
Cu toate acestea, atunci când strig pisica mea, care nu vorbe?te nici una dintre limbile omene?ti, ea ?tie c? eu ?i numai eu o chem. Exist?, a?adar, un limbaj comun al întregii naturi create în care se în?eleg toate f?pturile.
O întrebare care m? apas?, pentru c? momentan pare c? nu am nici un r?spuns, este când ?i cum se roag? pisica mea? Ori poate c? ar trebui s? redefinim rug?ciunea? Ori poate c? limbajul ?i cuvintele nu sunt moduri ?i mijloace de comunicare, ci c?i mult mai profunde de rela?ionare între f?pturile din lumea noastr?? În acest sens, limbajul ar trebui s? fie gândit ca spa?iu viu în care tr?im ?i prin intermediul c?ruia descoperim c? suntem f?cu?i d? devenim mai mult decât oameni! Limbajul ca mediu universal care comport? în sine dimensiunile revelatoare ale Absolutului!