proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Calul bunicului
proz? [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de nicolae tomescu [inocentiu ]

2007-02-03 | |



CALUL BUNICULUI


Ne pl?cea nou?, nepo?ilor, s? nu e?im din vorba bunicului. Numai a?a ne r?spl?tea cu pove?ti. Cel mai mult ne pl?cea povestea cu regina care în rochie alb? ?i voal mergea prin ploaie, într-o zi de toamn?, la bra?ul regelui. Au intrat într-o biseric? de unde dup? un timp au e?it cu coroane pe cap. Apoi cu to?ii au mers într-o sal? mare unde au mâncat ?i au b?ut pe s?turate, iar la plecare au primit în dar farfuria din care au mâncat ?i c?nile din care au b?ut. Ni le ar?ta ca dovad? c? a fost acolo. Le ?i folosea dar numai la mesele festive de Cr?ciun ?i de Pa?ti. De-abia când m-am f?cut mai mare mi-am dat seama c? bumicul nu a fost la o nunt? regal? ci la încoronarea lui Ferdinand I ca Rege al tuturor românilor. Au fost invita?i acolo primarii din toate comunele ??rii.
Dar cea mai mare r?splat? din partea bunicului era de a te trimite s?-l ad?pi pe Cezar la fântâna din P?r?ul Furcii. Calul era blând ?i inteligent iar fântâna era la peste un Km. distan??. Puteai s? mergi la trap ?i chiar la galop fiind sigur c? n-o s? p??e?ti nimic. Dac? se întâmpla s? cazi, stia cum s? potriveasc? pasul pentru a nu te c?lca. Inteligen?a ?i ata?amentul fa?? de st?pân ?i le dovedea zilnic. Oricât de departe era pe p??une la fluieratul bunicului venea spre el în galop. Oricare membru al familiei putea s? pun? mâna pe el, s?-l înhame la c?ru?? ori s?-l c?l?reasc?. Str?inii nu puteau face aceste lucruri S-a întâmplat odat? ca bunicul s?-?i rup? piciorul fiind departe de sat, la vie. Cezar a fugit pân? acas?, a tropait insistent cu un picior în p?mânt pân? a fost sigur c? bunica l-a în?eles. Aceasta l-a înh?mat la c?ru?? ?i s-a urcat în ea. Spunea c? niciodat? n-a str?b?tut Cezar distan?a aceea într-un timp atât de scurt.
La începutul celui de-al doilea r?zboi mondial Cezar era un cal ar?tos ?i în putere. A avut soart? de om fiind mobilizat (rechizi?ionat pentru nevoile armatei).Un timp nu s-a mai auzit nimic despre el. Într-un tîrziu a sosit pe adresa bunicilor o scrisoare de la tata care comanda un pluton de infanteristi undeva în apropierea Odessei. Spunea tata, în scrisoare, c? odat? a fost nevoit s? strige pe cineva pentru a se face auzit. La strig?tul lui din dep?rtare s-a auzit un nechezat. Era Cezar care-i recunoscuse vocea .Întâlnirea, la aproape o mie de kilometri de cas?, a fost emo?ionant?. Despre ea s-a vorbit în tot regimentul. Cezar s-a întors dup? r?zboi acas?. Poate ?i pentru a-l cunoa?te noi copiii de atunci ?i a-l purta atî?ia ani în amintire. Tata a r?mas în acele dep?rt?ri venind-i acas? doar amintirea. Amintirea lor, a bunicilor, a tat?lui ?i a lui Cezar, se va stinge odat? cu cei ce i-au cunoscut.