Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Clementine

de Zburlea Ariana

Când ap?rea sezonul clementinelor, î?i cump?ra câteva, mergea acas? ?i, ca de obicei, se a?eza în mijlocul patului. Desf?cea punga, descojea o clementin?. Pres?ra cojile în poal? ?i pe restul le împr??tia lâng? ea, ca ?i când cineva le-ar fi aruncat de la dep?rtare. Apoi c?uta ,,Clementine”, de Sarah Jaffe.

Avea 15 ani. P?rul îi atingea ?oldurile, obrajii erau uleio?i ca dou? gogo?i din târg, genele - ni?te ??ru?i care puteau r?ni fluturii ce se opreau s? priveasc? pe ferestrele ei verzi. Cojile fructului ?opteau cu vocea unui b?iat r?gu?it. ,,Tu e?ti art?, nu în?elegi? Tu e?ti dragostea mea”.
Era precoce. Nu l-a crezut repede, nici m?car pe camer? nu s-au v?zut vreo dou? luni, timp în care discutau pe Skype în fiecare zi. I-a r?mas în minte mirosul ?amponului pe care ?i-l imagina când îi privea pletele lungi ?i ude pe fereastra webcam-ului.
Un golan de 22 de ani, de la periferia capitalei. Fuma chi?tocuri ?i le ascundea în corpul chitarei, când nu cârcotea istorie ?i politic? la cea mai ieftin? teras? din cartier. Îi povestea ce vorbea când se întâlnea cu prietenii sau b?trânii calici, intelectuali care n-au avut copii ?i-au ales s? r?mân? singuri. Ea era fascinat? de pasiunea lui pentru Pink Floyd ?i istoria comunismului; avea în fa?? un tân?r care lua în serios de?ert?ciunile. ?i el era singur, ca ea, spunea.
Mergea cu chitara peste tot, ca o cârj? care îi salva via?a. Dar îi pl?ceau foarte mult marea ?i mirosul de bere cald?. Nu s?rea valurile niciodat?, doar le mu?ca, le sfâ?ia. În fiecare var? promitea c? se va sp?la în mare. De durerea viermilor din gâtul tat?lui s?u, de trecutul alcoolic al familiei. Tragedia unei familii care, din genera?ii, nu era înv??at? s? vorbeasc? deschis. Toate vorbele se s?rutau în tain? cu suprafa?a palincii. Nici iubire nu era m?car, de teama s? nu creasc? r?sf??at ?i efeminat.
?i pe el îl r?sf??au, contra-cost, câteva lucruri. Vizitele dese la amanet, licorile care îi f?ceau gura mai amar? diminea?a ?i, ca scuz? pentru inspira?ie, ?ig?rile rulate. Cu ce? Nu ?tia nici el exact. Dar erau a?a de bune, c? ?ineau loc de foame, de somn ?i intimitate. Atât timp cât pariurile sportive ?i norocul existau pentru el, banii nu erau o problem?. Nu sim?ea frica de ziua în care va pip?i toat? masa ?i nu va g?si o bucat? de pâine.
Copila nu în?elegea atunci acel fel de a tr?i. I se p?rea atât de u?or s? pun? piciorul în prag pentru orice vis pe care îl avea. Tr?ia cu impresia c? era mai puternic? decât el. În secret, îl considera un ratat, dar nu putea nega faptul c? o zi în care nu vorbeau, era o zi pierdut? ?i mult prea lung?. Indivizii de vârsta ei o plictiseau.
Au trecut doisprezece ani. E femeie, are un loc de munc? bine pl?tit, picteaz? în fiecare zi. Î?i alearg? visurile. Dar lipsa unui sens înc? o deranjeaz?. Avea nemul?umiri mai luxoase decât el.
Mirosul acela în?ep?tor, citric, îi amintea c? M. era primul om care o dorea a?a cum era, cu umbre, cu frici, cu stilul ei de a amâna via?a. Rela?ia lor avea ceva special. Se priveau ?i ?tiau ce gândesc. Uneori o trata ca pe un urs de plu?, alteori era complexat de gândirea ei profund?.
Era var? ?i într-o zi au urm?rit grupul unor nunta?i doar pentru c? aveau ?ampanie ?i pr?jituri. El, în blugi ?ifona?i ?i un tricou polo u?or murdar ?i ea cu o rochie boho chic cu flori de câmp. De?i i se p?rea absurd, felul în care se întâmplau lucrurile curgea firesc. A vorbit cu mul?i oameni veseli; spunea, mândr?, c? e iubitul ei, min?ind c? e major?. În acea zi se ame?ise ?i îl s?ruta tot timpul, stând pe genunchii lui, în microbuz. Pe geam se întindea toat? Câmpia Român?, cu rapi?a înro?it? de norii serii.
La plecare, i-a dat o pung? colorat?, care st?tea ascuns? în rucsac. Acolo a g?sit napolitane cu zmeur?, o bucat? de chec u?or ars, f?cut de maic?-sa ?i globuri ro?ii - nu uitase c? la ultima întâlnire i-a zis c? abia a?teapt? s? vin? iarna - ?i o pijama de cas?, care mirosea a pielea lui cald?, vag a s?pun ascuns printre rufe. A dormit cu ea în fiecare noapte.
M. încerca s? îi arate c? mama ei st?tea în calea fericirii lor. Ar fi sc?pat-o de cordonul ombilical, atât de viu, c? îi crescuser? bra?e ce se înf??urau pe gâtul gr?su? ?i pe încheieturile albe, chiar dac? ar fi însemnat s?-l prind? cu u?a trenului, din mers. Totu?i, biletele de tren cump?rate în avans, n-au mai fost compostate, a?a cum pl?nuiser?.
Asculta ultima pies? pe care a plâns împreun? cu primul ei prieten. Nu era o nostalgie binevenit?, ci confuz?. Nu ?tia dac? a fost vorba de iubire sau doar a vrut s? înve?e ceva de la el - libertatea. S? fie dezinvolt?, mereu cu gura pân? la urechi, suficient de curajoas? încât s? înjure ?i s? spun? adev?ruri teribile. S? fug? la mare, s? încerce, în joac?, s? fie ca to?i ceilal?i, rând pe rând. Nep?sarea lui fa?? de conven?ii o atr?gea, dar dezordinea din mintea ?i din casa lui o cople?eau. De?i era un artist cu imagina?ie, considera c? folosea libertatea pentru a masca depresia. El ?tia asta ?i îl deranja c? a fost descoperit.
Timpul parc? nu mai trecea acolo, în pat, ?i ap?sarea zecilor de imagini în care râdeau împreun? se m?rea ca o alun? pe piele. Un regret t?cut c? tot ce a fost frumos în via?a ei, n-a putut tr?i pe deplin. La acea vârst? realizase c? mereu, unul din doi va iubi mai mult. A?a era natura.
?i a iubit-o pân? a început s? o urasc?; nu accepta c? toate eforturile lui de cucerire erau distruse de certuri, argumente puternice, c?rora nu le g?sea replic?. Era atât de mult haos în via?a lui, c? pe ea o speria. Poate nici el nu iubise, de fapt. ?i nevoile lor îi aduceau împreun?. Oamenii se întreab? dac? tot ce au sim?it a fost cu adev?rat ceea ce credeau c? au tr?it la un moment dat?
Dar n-a mai contat în ziua în care a sunat-o. Avea pauz?. St?tea retras?, odihnindu-se pe o banc? în Ci?migiu. Îi p?strase num?rul de telefon; nu-l schimbase niciodat?. ,,Vino s? m? vezi”, zicea el. ,,Unde? Sunt la cursuri acum, nu vrei s? ne vedem sâmb?t??” zicea ea. ,,Nu, hai vino acum. Sunt în parc.” Era surprins? c? a nimerit exact în parcul unde se plimba ?i el. Dar era mar?i. Nu lucra? Când l-a întâlnit, amu?ise. ,,Te-am v?zut când ai trecut pe lâng? statuie.”
Chipul lui nu mai era tân?r ?i fin, ci tumefiat, br?zdat de linii adânci. O por?iune din scalp era ars?, p?rul îi c?zuse. Nu îl recuno?tea ?i nu voia s? accepte ce ?i-a f?cut. Ce i-a f?cut via?a. Chitara pe nic?ieri. Doar el, într-un morman de geci de fâ? primite de poman?, mirosind a urin? ?i bere. I-a ar?tat unde ?i-a pus cartoanele. S-au îmbr??i?at. A încercat s? nu plâng? ?i nici n-au vorbit, l-a luat de mân? ?i l-a rugat s? mearg? cu ea la magazin. Îi era team? c? cineva o s?-i fure salteaua improvizat?.
În timp ce punea în co? alimente ?i suc, el povestea. Înc? o iubea, pentru c? îi râdeau ochii. Ea a vrut s?-l salveze, pentru o clip?, dar ?i-a dat seama c? el nu mai voia nimic. ,,Îmi e dor doar de un loc unde pot face du?. C? în rest, îmi place s? m? trezesc direct sub cer. Nu m? mai sufoc? tavanul.”
El ?i-a ales o lume, aparent diferit? de a ei. Dar nu era a?a de mare diferen?a. Pe ea o presa tavanul în fiecare zi ?i când ie?ea afar?, tr?gea aer în piept cu gura deschis? de parc? sugea tot cerul.
Strada îl în?sprise. Nu mai era filozoful care abera pân? diminea?a, jonglând cu jocuri de cuvinte ?i metafore, ci victima unei lumi incon?tiente ?i nep?s?toare. Aproape c? îl enerva c?ma?a ei curat?, alb?, de student?. ,,Eu nu mai vreau nimic, A. M? bucur c? ai vrut s? vii. Când voi sim?i c? se apropie, am s? te sun. Sper s? nu te superi.”

A deschis ochii. Clementina i s-a înc?lzit în mân?. Desface încet câte o felie ?i mu?c? doar jum?tate, cu ochii pierdu?i în tavan. Fructele nu erau suficient de coapte. A c?utat num?rul lui în agend?. Acest abonat nu poate fi contactat. Nu va ?ti niciodat? ce înseamn?, de fapt. Poate î?i revenise, poate iubea. Poate avea un copil deja.

Au trecut doisprezece ani.

Zburlea Ariana (crepuscul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro