proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

La un moment dat ajungând în retragere trupele nem?e?ti care fugeau ?i ele din calea ru?ilor, capturile de hran? ?i aur au fost mult mai importante, alimente mai consistente ?i aur mai str?lucitor, neam?ul venea dintr-o ?ar? mai bogat?, se hr?nea mai bine ?i podoabele îi erau mai grele, doar moartea era la fel atât pentru ei, cât ?i pentru noi. Îmi pierdusem suflul de atâta alerg?tur?, dar a meritat, pe m?sur? ce vacarmul frontului r?mânea tot mai mult în spate, în?elegeam c? am sc?pat din încercuire, nemaiavând alt? cale decât drumul c?tre cas?, dou? mii de kilometri pe care trebuia s?-i fac în condi?iile unui soldat dezertor, hot?rârea mea era luat? mai demult, doar acum, în fa?a dezastrului ac?ionând concret, f?r? remu?c?ri sau sim??minte de tr?d?tor, pornind în lungul drum al întoarcerii acas?. Haosul generat de fuga f?r? nicio coordonare mi-a fost de folos într-o bun? m?sur?, dar crea ?i pericole în situa?ia în care un glonte putea veni de oriunde, chiar ?i de la un camarad fl?mând ?i disperat. B?iete, îmi povestea tat?l meu cu ochii în lacrimi, am fugit din linia întâi la sfâr?itul lui noiembrie 1942, ajungând acas?, în Bucure?ti dup? opt luni de zile, în iulie 1943. În primele patru s?pt?mâni am tr?it din rezervele adunate de la mor?i, pâine uscat?, cu por?ia ?i extrem de rar câte o conserv? luat? din rani?ele solda?ilor nem?i, desf?ceam conserva duminica ?i mâncam din ea patru cinci zile cu pesme?i. Erau zile când mergeam pân? la treizeci de kilometri, alteori st?team ascuns prin p?duri câte dou?, trei zile, a? fi avut nevoie mare de ni?te bocanci, gerul ?i apa îmi produceau mult? suferin??, diminea?a era cel mai greu, primele dou? ore de mers erau un chin, în nop?ile în care dormeam în câte o ?ur?, în fân, la vreo cas? p?r?sit?, m? odihneam, în rest nici somnul nu era decât o spaim? continu?, cu lacrimi înghe?ate pe obraji. Cu proviziile terminate m? apropiam de câte o gospod?rie, nebun de fric? s? nu fiu ucis de localnici, legam de ?eava armei o cârp?, mai ?tiam ?i câteva cuvinte pe care le repetam printre din?ii cl?n??nind de frig ?i spaim?, ceream alimente dând în schimb aur sau ?ig?ri, atunci când g?seam câte un b?trân uitat de via??, sau femei cu barba?ii pleca?i la r?zboi. Verighetele nem?e?ti erau la mare c?utare, primeam în schimbul uneia hran? pentru câte o s?pt?mân?, chiar mai mult, ?i cu ?ig?rile f?ceam treab? bun?, când vedeau pachetele îmi aduceau ?i câte o vodk?, unii erau mai genero?i umplându-mi plosca pentru ap?, care era goal? c? oricum apa înghe?a, cu mâinile tremurânde primeam t?ria, vodka f?cându-mi nop?ile mai u?or de suportat, frigul mai pu?in du?m?nos. Dou? verighete m-a costat ?i o pereche de bocanci în stare bun?, chiar dac? nu erau noi, ajunsesem s? m? mi?c cu mare greutate ?i foarte încet din cauza r?nilor înghe?ate de la picioare, dat? fiind starea jalnic? a celor vechi. Când mi-am scos din buzunarul hainei câteva verighete ar?tându-le celor dou? rusoaice, mam? ?i fiic? dup? asem?narea dintre ele, b?trâna a luat f?r? ezitare o verighet? mare, nem?easc?, iar fetei i-a picat cu tronc una mai mic? pe care cu bucurie ?i-a pus-o pe deget, ar?tându-i mamei ce bine-i vine. Am încercat s-o fac s?-?i schimbe alegerea, verigheta aleas? fiind prima pe care o luasem de pe degetul prietenului meu Isachi cu gândul s? i-o duc nevestei lui. V?zându-mi regretul de pe chip, sau poate din mil?, când m-am desc?l?at s?-mi pun bocancii noi, încercând, cu dureri greu de suportat s?-mi cur?? cât de cât picioarele cu z?pad?, rusoaica mam? m-a chemat în cas?, mi-a turnat ap? fierbinte într-un lighean, a potrivit-o cu ap? rece, dându-mi ?i o a?chie de s?pun de cas? s?-mi cur?? ?i s?-mi înmoi crustele înghe?ate ale r?nilor. Mi-a luat bocancii vechi ?i ciorapii g?uri?i apucandu-i cu cle?tele de la sob?, i-a scos afar? aruncându-i, apoi mi-a adus o pereche de ciorapi gro?i de lân?, împleti?i în cas? ?i o cutie de tabl? cu untur? de porc amestecat? cu fierturi de plante de leac. A rupt cu o lingur? cinci buc??i mari din untura înt?rit?, le-a pus într-o cârp? curat?, ar?tându-mi r?nile ?i gr?simea. Mi-am uns amândou? picioarele pân? la glezne, apoi mi-am pus ciorapii noi ?i bocancii. Atunci l-am sim?it pe Dumnezeu lâng? mine, blestemându-i cu toat? fiin?a mea pe cei care ne-au trimis, deopotriv? pe mine ?i pe ei, b?rba?ii acestor femei, s? ne omorâm unii pe al?ii. Pân? mi-am legat ?ireturile, ligheanul era golit ?i sp?lat, Dumnezeu punându-mi mâna pe um?r când femeia cea tân?r? mi-a mai adus o pereche de ciorapi ?i dou? felii de pâine unse cu untur?, pe care le-am înghi?it pe ner?suflate. Mi-am îmbr?cat tunica, mi-am luat arma ?i întreg echipamentul ie?ind din cas? în întuneric cu mâinile împreunate a rug?ciune, înclinând repetat capul în vreme ce buzele repetau ?i ele, la fiecare înclinare a frun?ii: De mare folos mi-a fost alifia de leac a rusoaicei, pe lâng? r?nile picioarelor oblojindu-mi ?i suferin?ele provocate de constipa?ia permanent?, de care nu aveam cum s? scap cu alimentele care m? ajutau doar s? supravie?uiesc, când m-a prins o r?ceal? zdrav?n?, m-am uns pe piept ?i pe gât cu untura de leac, dar de cel mai de seam? ajutor avea s?-mi fie în vindecarea, destul de îndelungat?, a r?nii din mân?.
Într-o diminea?? de ianuarie, în tufi?urile în care m? pitisem peste noapte s? m? feresc de viscol, un iepure mare s-a speriat de mi?carea mea, era prea înghe?at s? mai fug?, st?tea ghemuit tremurând de frig sau de boal?, m-am ridicat cu greutate înfigând baioneta în spatele lui, nici sânge nu prea curgea, înghe?a la ie?irea din ran?, foc nu aveam cu ce s? fac, am belit animalul cât mai era c?ldu?, baioneta mai mult sfârteca decât t?ia, i-am îndep?rtat pielea sco?ându-i m?runtaiele, inima am mâncat-o prima dat?, mai avea sânge în ea, am frecat iepurele pe toate p?r?ile cu z?pad?, când am terminat cu toate, carnea înghe?ase. Vreo zece zile am mâncat din iepuroi, ficatul l-am înghi?it cel mai greu, crud era ?i mai amar, t?iam buc??ele mici de carne pe care le înc?lzeam în gur?, mestecându-le cu scârb? la început, sim?indu-le dulcea?a pe m?sur? ce carnea se împu?ina în rani??. Când g?seam câte o gospod?rie par?sit?, nu scotoceam în cas?, în care, pe lâng? faptul c? era închis?, nici nu g?seam nimic, totul era luat de fugari, c?utam cu maxim? aten?ie în magazii, în ?ur?, unde am g?sit de câteva ori gr?un?e de porumb, boabe de grâu, orz sau secar?, pe care la început am încercat s? le zdrobesc în m?sele, apoi am g?sit o modalitate de a le înmuia, care-mi provoca mult? suferin??, dar foamea era ?i mai agresiv?. Înveleam doi pumni de boabe într-o cârp? curat?, puneam o mân? bun? de z?pad? peste ele, legam n?fr?mu?a ?i o b?gam pe piele, în zona lateral?, stânga sau dreapta, unde sensibilitatea pielii era mai redus?, când aveam cereale, mereu aveam câte dou? meniuri în fiecare parte, am încercat ?i în zona bur?ii ?i a ?alelor, dar acolo nu suportam ghea?a, în dou? zile, cu apa din z?pad? topit? ?i la c?ldura corpului, boabele se înmuiau, le mâncam cu pu?in? sare, ?i imediat puneam altele în locul lor. Mai târziu s?ram boabele când puneam z?pada, dar dup? o s?pt?mân? m? ustura pielea atât de tare, încât am renun?at, chiar dac? s?rate de la început, boabele se înmuiau într-o singur? zi.
?ineam paharul cu vin în amândou? mâinile, coatele pe mas?, lui îi vedeam mâinile doar când ducea paharul cu ?uic? la gur?, în rest ?i le ?inea pe coapse, privindu-le necontenit. Îl priveam, mai tot timpul nu-i vedeam decât fruntea ?i nasul, cuvintele ie?indu-i încet printre buzele aproape imobile, sub?iri, lipsite de culoare ?i expresivitate. ?i-a ridicat încet privirea c?tre mine, se uita dincolo de ochii mei ?i, f?r? s? schi?eze vreun gest de camuflare, dou? izvora?e de lacrimi i se prelingeau din ochii alba?tri ca cicoarea, nefire?ti cumva pe fa?a ar?mie, încadrat? de barba alb?.
Într-o t?cere absolut? ?i-a l?sat privirea în jos, luând un ?erve?el din pachetul de pe mas?, ?i-a ?ters lacrimile apoi ?i-a suflat încet nasul întorcându-se c?tre u?a de sub chiuvet? ?i aruncând ?erve?elul folosit.
- Uite prietene, pentru c? de cincisprezece ore m? ascul?i cu aten?ie, pentru c? mi-ai salvat fata de la moarte, dup? ce mi-ai adus-o pe lume pe cea mic?, pentru c? nu m-ai omorât dup? ce ?i-am aruncat alcool în fa??, ?i, mai ales, pentru c? în cea mai mare parte mi-ai dat crezare pove?tilor, î?i mai spun ceva. Ce-?i voi povesti acum te va duce într-o situa?ie privilegiat?, aceea de a afla o tain? pe care în acest moment doar doi p?mânteni o ?tiu, tain? care-mi împov?reaz? sufletul, cerându-se împ?rt??it?, m?rturisit? cuiva.
- Ce s?-?i spun? ?i-ai amintit de binele f?cut ?i vrei s? m? r?spl?te?ti... Rahat! r?spopitule, tu nu e?ti capabil de a?a ceva, tu ?tii doar s? prime?ti nu ?tii s? dai. Nu te-ntreb cine-i al doilea p?mântean ales de soart?, poate ?tiu, dar nu în?eleg de ce-i nevoie ?i de-al treilea ca tu s?-?i g?se?ti lini?tea. Vorbele tale sunt mincinoase, periculoase, ascunzând întotdeauna un interes meschin. Te ascult cu maxim? aten?ie, cu toate sim?urile ascu?ite la maxim. ?i cu team?!
Nu a reac?ionat în niciun fel, nici m?car nu ?i-a ridicat privirea pân? când t?cerea s-a a?ternut între noi, apoi a continuat, dovedind, prin calm ?i tenacitate un interes mai presus de orice form? de r?zvr?tire împotriva umilin?elor verbale la care-l supuneam.