proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

?i-am spus despre acest nemaipomenit b?rbat, so?ul m?tu?ii mele, ca s? în?elegi cât r?u mi-au f?cut, mie indirect, înainta?ilor mei, direct ?i ireparabil. Acest om, valoros prin cuno?tin?ele lui economice, capacit??ile lui permi?ându-i o adaptare rapid? de la o economie greu încercat?, autentic?, în plin proces de reformare înainte de al doilea r?zboi mondial, la economia planificat?, comunist?, acest om a în?eles ?i via?a cu toate mizeriile ei, via?a nou?, oprimant?, acceptându-?i soarta, str?duindu-se s? ofere celor dragi tot ce putea ob?ine mai bun. Dar cât r?u, cât? suferin?? i-au produs dup? 1946 bunicului meu, maiorului Bro?teanu, cel care, în 1927 ajungea comandantul g?rzii regale, devenind colonel, mutându-se cu familia în Bucure?ti, într-o cas? nou?, abia terminat?, cas? pe care regina Maria, institu?ia Casei Regale, i-a pus-o la dispozi?ie, ?i în care familia Bro?teanu avea s? locuiasc? trei ani în lini?te ?i pace, pân? în 1930, când, în iunie dup? revenirea la tron a lui Carol al II-lea, îns??i Regina Maria, care-?i cuno?tea prea bine fiul, încât s? cread? c? acesta va accepta la comanda g?rzii un personaj care s?-i semene leit, de vreme ce el, declarat se voia unic ?i inegalabil reformator al societ??ii române?ti interbelice, l-a sf?tuit pe colonel s? demisioneze, oferindu-i comanda unui regiment în Bucure?ti. A r?mas la comanda regimentului zece ani, pân? în 1940, când, dup? abdicarea regelui Carol al II-lea, în condi?iile înr?ut??irii climatului politic ?i economic din ?ar?, ?i-a cerut trecerea în rezerv?, la vârsta de aproape cincizeci de ani, dup? treizeci ?i ?ase de ani de uniform? militar?, luând în calcul ?i liceul militar ?i ?coala de ofi?eri. Prima ?i marea lui iubire, femeia ap?rut? în cale doar prin voia destinului, Vasilichia, avea s? fie singura fiin?? din lume care-i cuno?tea colonelului ?i cea de-a doua iubire. Cu un an înainte de pensionare, vizitându-i biroul de comandant de regiment, r?mânând singur? pentru un sfert de or?, a deschis din plictiseal? una dintre u?i?ele uria?ului birou din lemn de stejar, care ocupa un sfert din suprafa?a biroului. A-nceput s? r?sfoiasc? prima dintre zecile de reviste a?ezate cu grij? în dul?piorul din dreapta scaunului, a mai scos înc? patru, în toate nu se vorbea decât de moartea Majest??ii Sale Regina Maria a Romaniei. ?i-a amintit dramatismul întâmpl?rilor din anul anterior, toate cinci revistele fiind edi?ii speciale din iulie 1938, scoase de redac?iile publica?iilor Vremea, Rampa Nou? ?i Ramuri a lui Nicolae Iorga, sau alte periodice, imediat dup? sfâr?itul neîn?eles pe deplin al celei mai iubite dintre reginele românilor. A mai scos în grab? înc? trei reviste, erau edi?ii suplimentare tot din luna iulie 1938, la o s?pt?mân? dup? decesul reginei, o analiz? mai a?ezat?, mai echilibrat?, în termenii dicta?i de orientarea fiec?rei publica?ii, aducând la cuno?tin?a cititorilor începuturile suferin?ei reginei, sânger?rile gastrice, ultimul Craciun în c?rucior, din decembrie 1937, deplasarea la clinica din Germania, cu trenul, avionul fiind prea scump, potrivit opiniei regelui Carol al II-lea, opinie aplicat? doar în cazul mamei lui, nu ?i în cazul duduiei Elena Lupescu, pentru care nimic nu era prea mult, decizia întoarcerii în ?ar? tot cu trenul dup? refuzul avionului oferit de Hitler, înr?ut??irea dramatic? a st?rii de s?n?tate în timpul drumului de întoarcere, iubirea nesfâr?it? a românilor de rând, care au acoperit trenul cu crengi verzi ?i l-au r?cit aruncând g?le?i de ap? rece pe fierul încins al vagonului, pentru a împr??tia c?ldura excesiv? din mijloc de iulie. Toate faptele astea erau ?tiute deja de Vasilichia, dar rememorarea lor, ca un ?ip?t repetat, era la îndemân?, date fiind sublinierile ?i încercuirile f?cute de so?ul ei în toate revistele. Un sim??mânt neclar, nici agresiv, nici prietenos se decanta în inima so?iei colonelului, ea cerându-i so?ului s?-i dea acas? colec?ia de reviste, pentru a-?i mai omorî timpul în dimine?ile lungi ?i plictisitoare, când copiii erau la ?coal?, dup? ce-?i termina treburile casei. Într-una dintre pozele de la funeraliile reginei, Vasilichia l-a v?zut pe colonelul ei drag, în fruntea solda?ilor care o salutau pe marea disparut? cu baionetele înfipte în p?mânt ?i patul pu?tii în sus, salut unic, de care nimeni nu putea spune de la cine a pornit, pentru o regin? unic?, nerepetat vreodat? pentru alt? fiin?? condus? pe ultimul drum. Aceast? fraz?, repetat? în toate cele trei reviste importante ale vremii nu a surprins-o pe Vasilichia, atunci, cu un an înainte, la fel de tare ca acum când a citit-o de trei ori, eviden?iat? prin încercuire cu creion negru, ap?sat cu mâna tremurând?. În?elegerea deplin? avea s?-i aduc? lini?tea în inima so?iei colonelului. Nici chiar cea mai iubit? dintre regine nu-i putea strica doamnei Vasilichia Bro?teanu fericirea. Î?i iubea ?i mai mult b?rbatul, iubirea lui t?cut? ?i ne?tiut? f?când s?-i apar? un gând nou, de pre?uire ?i admira?ie pentru b?trânul ei colonel.
- Î?i duci revistele la birou? l-a întrebat ea dup? câteva zile, interpretând cu în?elepciune toate sublinierile f?cute în articole sau încercuirile pozelor.
- Nu le mai duc, las?-le acas?, a r?spuns colonelul Bro?teanu cu blânde?e n?scut? din în?elegere ?i iubire, temeinic zidite.
To?i trei copiii au înv??at carte la ?coli bune din Bucure?ti, veniturile colonelului, salariul ?i apoi pensia, permi?ând acoperirea costurilor. Liana s-a îndreptat c?tre filozofie, b?ie?ii urmând, amândoi, studii economice. Octavian avea s? abandoneze studiile plecând pe front, iar Ioan, le va începe ?i termina cu dificultate, din motive politice, dup? r?zboi. Liana, de?i în 1940, în contextul premerg?tor izbucnirii r?zboiului, sus?inea plecarea fra?ilor ei pe front, dup? scurt timp avea s?-i repro?eze tat?lui lor, colonelului Bro?teanu faptul c? el i-a împins pe cei doi copii c?tre r?zboi: le spunea colonelul, neadmi?ând sub niciun chip o atitudine pasiv?.
- Dumneata i-ai trimis la moarte! îi arunca fata ori de câte ori avea ocazia, ?i mult mai r?spicat ?i du?m?nos, dup? decesul lui Octavian pe frontul din Crimeea. Dac? moare ?i Ioan, pentru mine e?ti mort ?i dumneata, mai bine plecai în locul lor, te ?tii de-a r?zboiul, ai mai fost ?i în primul.
Colonelul avea s? mai tr?iasc? treizeci ?i unu de ani, Vasilichia mai tr?ind înc? doi ani, pân? în 1974. Pe amândoi i-a marcat toat? via?a sfâr?itul mult prea timpuriu al lui Octavian ?i împotriva oric?ror argumente asupra necesit??ii particip?rii fiilor patriei la r?zboi, repro?ul Vasilichiei, singurul ei repro? de-a lungul vie?ii lor, revenea din când în când între ei. Încet, încet, mama s-a asociat cu fiica, blestemând toate r?zboaiele ?i pe cine le-a înfiin?at, blestemul lor c?p?tând form?, mereu în prezen?a colonelului. Colonelul avea s? mai tr?iasc? o dram? în anul 1946, când comuni?tii i-au propus avansarea la gradul de general, urmând s? se ocupe de selectarea ?i instruirea solda?ilor din regimentul de gard?, ?i, în urma refuzului fostului comandant al g?rzii regale de a sluji armata comunist?, i-au t?iat pensia mai mult decât îndestul?toare, transformând-o într-o pensie mai mult decât modest?, toat? lupta lui cu autorit??ile vremii, zecile de memorii c?tre conducerea armatei ?i ministere r?mânând f?r? rezultat.
- Ce s?-?i spun? am reac?ionat, trebuia s?-i lase maiorului t?u îndr?gostit pensia uria??, în vreme ce se murea de foame în toat? ?ara chiar ?i-n Europa. Pe dracu, era firesc s? se-ntâmple a?a, r?zboiul sec?tuise orice resurs?, se murea de foame, la propriu, pove?tile tat?lui meu mi-au gravat pe creier, pentru totdeauna, ororile acelei perioade tulburi care a urmat r?zboiului. Eu nu spun c? maiorul t?u nu ?i-a f?cut datoria fa?? de ?ar?, militar fiind, era firesc s? ia parte chiar ?i la al doilea r?zboi, avea dreptate Liana, dar probabil fiind trecut în rezerv?, având ?i doi b?ie?i pe front, era singurul între?in?tor al familiei, fiind l?sat în pace.
În orice caz toat? vrednicia lui mo? Bro?teanu nu constituie un argument s? nu predai comoara, a?a cum vrei tu s? m? faci s? în?eleg de câteva ore. Nu ai dreptate, ai avut ghinionul s? aflu de existen?a cuf?rului ?i nu vei sc?pa de mine, asta s?-?i fie clar! Hai, poveste?te mai departe, ?i-am promis c? te ascult pân? la cap?t, vreau s?-?i aflu toate argumentele, dar mai ales spune-mi de comoar?, de prin?es?, asta a? vrea s? aud!
- O s?-?i povestesc exact ce vreau eu, în ordinea în care vreau eu, vei afla ?i despre prin?esa cet??ii, dar mai încolo, acum vom bea ?i vom mânca pastram? de ?ap, dup? ce vom ie?i în aerul r?coros al nop?ii s? ne u?ur?m.
Eram tot mai precaut dup? ce mi-a m?rturisit p?catele, agresivitatea, brutalitatea ?i lupta pe orice c?i pentru atingerea obiectivelor, beam cu m?sur? ?i pruden??, îmi era team? s? nu m? îmb?t, miza era enorm? pentru c?lug?r ?i nu credeam în purificarea lui prin cele dou? purgatorii, închisoarea ?i m?n?stirea. Cine se na?te bandit, bandit moare, gândeam eu, uimirea mea fiind f?r? margini la gândul c? o femeie precum Iuliana putea s? iubeasc? un asemenea barbat.
L-am urmat afar?, m-am îndreptat în partea opus? celei în care se dusese el, imi venea tot mai mult s? plec acas? abandonând totul, aveam o p?rticic? din comoara domnitorului, încercam s?-mi inoculez o mul?umire cu pu?inul ce-l de?ineam, dorin?a de a vedea comoara în întregime îmi crease deja contra argumentul la?it??ii la dorin?a de plecare, m-am îndreptat c?tre ma?in? în drumul de întoarcere din locul în care am urinat, l-am surprins oprindu-se ?i urm?rindu-mi mi?c?rile, apoi l-am auzit spunându-mi:
- Nu pleca! ar fi p?cat tocmai acum când nu mai este mult ?i vei afla totul, r?mâi pân? la cap?t, n-o s?-?i par? r?u!
Vorbele lui mi-au anulat orice dorin?? de plecare, m-au ?i trezit dintr-o stare de somnolen?? datorat? alcoolului, f?r? s?-i r?spund am intrat în cas? a?ezându-m? pe locul mai apropiat de locul unde a fost geamul.
A mai z?bovit o vreme aducând pe mas? o nou? sticl? de t?rie, ?uic? cred, ?i o sticl? de vin, acela?i vin de Vrancea. Nu l-am oprit cand a turnat ?uic? în paharele mici, oprindu-i mâna doar când vinul ce-l turna în paharul mare ajunsese la jum?tatea paharului, peste care mi-am turnat cola. A umplut iar??i o farfurie cu feliu?e de pastram?, a?ezând-o între noi, a luat dou? guri din ?uica ce p?rea tare, stingând-o cu cola, apoi a continuat povestea.