proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În sfâr?it! Vengerov la Ateneu... Cine ar fi crezut c? o s? am parte de a?a ceva la Bucure?ti? Dumnezeu parc? mi-a ascultat dorin?ele. Da, sunt aici! Concertul de vioar? al lui Sibelius – exact cum visam. Fiecare not? m? atinge profund, ca o t?ietur? fin?, dar eliberatoare. Na, m?car muzica nu te minte. Da, e irepro?abil! E fix ce trebuia, ?i dac? pentru asta am suportat toate rahaturile din ultima vreme... aproape c? merit?. ?i Mircea... Da, Mircea a f?cut-o de data asta. Ce surpriz?, cine-ar fi zis? A scos biletele astea ca prin minune. A avut noroc sau poate ?i-a mai sp?lat din p?cate cu ele. „S? nu zici c? nu ?tiu s? te r?sf??”, mi-a zis ieri cu un zâmbet idiot. Ah, cum de nu mi-am dat seama atunci c? face pe dracu’ ghem? C? tot concertul ?sta e doar o perdea de fum. „R?sf??”, zici? Mda, hai s-o credem ?i pe asta. M? uit în jur. Ateneu... Ce loc perfect pentru teatru. ?i uite cum ne juc?m noi frumos rolurile. El, cuminte ca un c??el dresat, st? lâng? mine, îmbr?cat ca la nunt?. Ca s? nu se vad? ce rahat e pe dedesubt. Niciun gând murdar, niciun regret... Nimic. Suntem cuplul ideal, nu? Vine la concert cu nevasta, zâmbe?te de fa?ad?. Doamne, ce glum? proast?! Suntem praf.
Îmi vine s? râd de el, dar în acela?i timp îmi vine s?-i dau una peste bot. Cum dracu am ajuns aici? Pân? ?i futaiurile noastre au ajuns ni?te exerci?ii de polite?e. ?la e singurul moment în care mai e ceva între noi, ?i ?i atunci e ca la sal? – execut? mi?carea ?i gata. Se ridic?, se duce, m? las? acolo, rece, la fel cum m-a g?sit. Nici m?car nu-mi mai pas?. M?car s? m? fut? cu sim?ire! Dar nu. ?i-apoi mai ai tupeul s? zici „Te iubesc, tu nu sim?i asta?” Simt, Mircea, simt! Simt c? m-am s?turat de ipocrizia asta în care m? ?ii captiv?.
Îmi amintesc când eram mai tineri. Când erai viu! Doamne, cât de proast? am fost s? cred c? o s? r?mânem a?a. Parc? era alt om. Mi-a adus odat? flori... ah, ce romantic, nu? Eu, naiva, am crezut c?-i pas?. ?i acum, tot eu stau aici, uitându-m? cum m? ignori cu des?vâr?ire. Stai drept în scaun ?i pretinzi c? e?ti captivat de Vengerov. Ha! Hai s? te întreb repede ce concert ascult?m ?i pun pariu c? te-ai bâlbâi ca un licean la prima iubit?. Dar ?tii ceva? Nu mai am chef. Te las în pace, ca de obicei. Of, Doamne, chiar cânt? superb. Vibra?ia viorii îmi face pielea de g?in?. M?car muzica asta e real?, îmi ofer? ceva ce tu, Mircea, nu mai e?ti capabil s?-mi dai. C?ci ce mai e între noi, în afar? de... nimic? Mergem la concerte, la teatru, la cinele alea scumpe, pline de oameni fal?i ?i încrezu?i. M? mai futi din când în când, când î?i aminte?ti. Bravo ?ie! Bifezi c?snicia ca pe un task de pe lista zilnic?. Dar când a fost ultima dat? când m-ai întrebat ceva care s? conteze? Nici m?car nu mai sim?i când m? prefac c? dorm sau când îmi întorc privirea de la tine.
?i ?tii ce e culmea? C? nici m?car nu m? doare. Nu m? doare c? m? în?eli. Da, dragule, ?tiu. O simt de mult timp. N-am nevoie de dovezi, c? doar nu-s tâmpit?. Fiecare zâmbet al t?u îmi spune adev?rul. Fiecare moment în care î?i întorci privirea când suntem acas? îmi spune cine e?ti. ?tiu c? o duci pe curva aia prin ora?, poate chiar prin hoteluri de lux. Nu-mi pas?. Nu asta m? omoar?. M? omoar? t?cerea dintre noi. M? omoar? faptul c? nu mai exist? nimic real, c? suntem doar doi str?ini care împart o mas?, un pat ?i, uneori, o fantezie ridicol? c? totul e „bine”.
?i acum, stai s?-?i spun ceva, Mircea. S?-?i zic ceva ce poate nu te-ai gândit niciodat? c? a? putea s? ?tiu. Curva aia... cea cu care te „distrezi”... e aici! Da, chiar aici, în sala asta. Î?i vine s? crezi? O v?d. E la câteva rânduri mai în fa??. Da, drag?, e fix aici, sub acela?i tavan de la Ateneu. S-a aranjat, elegant? ca dracu’, îmbr?cat? pentru tine, probabil.
Oare ce crezi acum, Mircea? Te întrebi dac? o s? observ? Ah, dar ?tiu c? m? crezi proast?. C? n-am s?-mi dau seama. Dar, ghici ce? ?tiu. ?i ghici ce? Nu-mi pas?. Da, o v?d cum st? acolo, trufa??, îmbr?cat? ca pentru un spectacol în fa?a ta. Ce faci, f?? Te distrezi? Poate chiar sper? s? m? z?reasc? ?i pe mine. Cine ?tie ce-i în mintea ei? Dar las?, Mircea, nu e treaba mea. Eu doar m? amuz. M? uit la ea cum zâmbe?te fals ?i îmi dau seama cât de bine te potrive?ti cu ea.
?tii ce e trist, Mircea? C? tot ce-ai construit se pr?bu?e?te acum, aici, în fa?a mea. Fiecare not? din arcu?ul lui Vengerov îmi taie înc? o bucat? din ce-a mai r?mas din tine. ?i, sincer? E bine. M? simt u?urat?. S? v?d adev?rul în fa??, aici, în locul ?sta atât de frumos, m? face s? râd. Mi-am amintit de mine. De cine sunt. De ce merit, chiar ?i acum. ?i nu, Mircea, nu mai e?ti tu. Poate c? nu ai fost niciodat?.
Vengerov cânt? divin. Iar eu, pentru prima dat? de mult timp, m? simt... vie.
Mi-a? dori s? m? ridic, s? plec, s? las totul în urm?. Dar nu pot. O parte din mine vrea s? stea aici, s?-l vad? pân? la cap?t pe Vengerov. S? m? bucur de fiecare not?, s? m? prefac c? sunt doar eu ?i muzica. A? vrea s?-l ?terg pe Mircea din peisaj, s-o ?terg ?i pe ea. S? uit de toate prostiile astea, m?car pentru o or?.
Îmi vine în minte prima noastr? ie?ire împreun?. Ce fraier? eram... Mi-amintesc perfect. Am fost la film, la un cinema pr?p?dit din centru. ?in minte cum tremuram când m-a luat de mân? în întuneric. Parc? toate visele mele se împlineau atunci, în acel moment banal, când m-a atins pentru prima dat?. „E?ti rece. Vrei s?-?i dau haina mea?”, m-a întrebat, ?i eu m-am sim?it de parc? mi-ar fi oferit lumea întreag?. Cât de u?or m-am l?sat p?c?lit? de gesturi de-astea ieftine... P?rea atât de sincer, atât de grijuliu. ?i-atunci chiar era. Sau poate doar a?a mi s-a p?rut mie.
?i ?tii ce a urmat? Câteva luni de fericire absolut?. Hah! F?ceam planuri, vorbeam despre viitor ca doi idio?i care n-aveau habar ce-i a?teapt?. Mircea era totul pentru mine. Sau a?a îmi pl?cea s? cred. M? gândeam c? am g?sit „b?rbatul perfect”. Of, Doamne! Î?i mai aminte?ti prima noapte când am dormit împreun?? M? strângeai în bra?e atât de tare c? nu mai puteam respira, dar ce conteaz?, nu? N-am zis nimic, c?-mi pl?cea s? cred c?-s „a ta.” ?i acum, m? sufoci, dar într-un alt fel. Nu mai e îmbr??i?area aia tandr?, care m? f?cea s? simt c?-s în siguran??. Acum e sufocarea aia a t?cerii, a minciunii, a nimicului ?la care-a mai r?mas între noi. Acum nu mai sunt „a ta.” Sunt doar un obiect. M? sco?i din când în când din cutie, m? pui la vedere, s? ar?t?m bine în fa?a lumii, ?i cam atât.
Îmi amintesc cum ne-am mutat împreun?. Eram entuziasma?i, ca doi copii care se jucau de-a via?a de adult. Apartamentul nostru, mic, dar plin de speran?e. Am cump?rat mobil? împreun?, am decorat fiecare col?i?or. Mi se p?rea c? am creat un c?min. C? aveam ceva real, c? era „noi” împotriva lumii. Dar totul s-a stins atât de repede... ?i eu nici n-am observat. Am fost prea ocupat? s?-l iubesc, s? m? conving c? suntem bine, c? e „normal” s? te obi?nuie?ti unul cu cel?lalt.
Prima dat? când am sim?it c? ceva nu e în regul?? Of, ce rahat de amintire! Te-am prins min?ind despre o „întâlnire de afaceri.” Te-ai bâlbâit ca un pu?tan prins cu mâ?a-n sac, dar ghici ce? Nu te-am confruntat, ca proasta. M-am gândit c? „exagerez,” c?-mi fac eu filme. Erai obosit, a?a ai zis. „Prea multe proiecte, iubito, îmi cer scuze c? n-am venit mai devreme.” Asta mi-ai spus, ?i eu, naiva, te-am crezut. Mi-era mai u?or s? cred minciunile tale decât s? m? gândesc la ce se întâmpl? cu adev?rat. Apoi, scuzele au început s? curg?. Telefoanele la care r?spundeai brusc, mesajele primite noaptea târziu, ie?irile la „întâlniri de afaceri” care nu se mai terminau. Dar, na, ce conteaz?? Eram deja prins? în jocul t?u. Mi-ai spus odat? c? „eu sunt singura ta.” ?i eu, fraiera, m-am ag??at de vorbele astea de parc? ar fi avut vreo valoare. Dar ce s? vezi? Eram doar o pies? de decor. Exact cum sunt acum.
Azi, aici, la Ateneu, m? simt ca o fantom? care plute?te pe lâng? tine. O musc? într-un decor de gal?. Doar c? eu v?d totul. V?d cum î?i arunci privirile pe furi? spre curva aia din sal?. Crezi c? n-o v?d? Crezi c? nu mi-am dat seama c? tot concertul ?sta a fost doar un pretext s? te întâlne?ti cu ea, s? o vezi f?r? s? fie suspect? Oh, dar îmi place c? te las s? crezi c? nu ?tiu nimic. Îmi place s? te las s? te prefaci c? suntem înc? „cuplul perfect”. Ce teatrale sunt fazele astea!
?tii ce e culmea? Într-o zi o s? plec, Mircea. O s? dispar din via?a ta, o s? te las cu toate minciunile tale, s? te în?bu?i în ele. Dar nu azi. Nu aici. Azi m? bucur de Vengherov. M? bucur de muzic?, de sala asta frumoas?. ?i de tine, Mircea. De tine o s? m? bucur cel mai tare, pentru c? mi-ai ar?tat cât de departe am ajuns de tot ce credeam c-o s? fim.
Dar pân? atunci... r?mân. R?mân ?i te privesc cum stai acolo, te faci c? nu vezi nimic. ?i o s? a?tept s? termin?m concertul ?sta — poate cel mai frumos ?i cel mai trist din via?a mea.