proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Acum ai s? plângi, ce naiba! ?i nu mai bea din sticla aia. Stai s? facem focul ?i
s? mânc?m ceva!
- Nu pot s? m?nânc nimic, nu mi-e foame.
- Hai c? nu mai e mult pân? în Lala Mare, ?i de-or mai fi jnepeni de foc v? fac ?i
o sup?. Pân? vin ??tia bem un coniac ?i ne mai uit?m în jur. Or mai fi p?str?vi în Lala?
- Nu ?tiu, n-am auzit nimic. Mai ?tii când a ap?rut deasupra lacului arabul ?la
?chiop de ne-am speriat de el?
- Ce vitez? avea la coborâre în cârja lui! Atunci am zis c? e spion. Abia a?tept
s? v?d lacul. Am auzit c? s-a taiat jneap?nul din jur în draci.
- ?i acum zece ani era t?iat. Cred c? trebuie s? coborâm mult s? adun?m lemne
de foc.
- Tocmai de aceea hai s? mergem!
- Ce splendid se vede crucea de pe vârf din pozi?ia asta!... Hai t?lpa?ule, hai s?
mergem!...
Când am ajuns în c?ldarea Lalei Mari, peisajul era dezolant. În dou?zeci ?i unu de
ani zona a devenit pustie. Doar ni?te cioate de jneap?n mai aminteau de bog??ia vegeta?iei de alt?dat?. Zona selenar? din jurul lacului acoperea o suprafa?? imens?.
- Nenoroci?ii! Îi doare în c… de toat? rezerva?ia asta! a r?bufnit Irinel.
- Au murit to?i p?durarii. Peste al?i dou?zeci de ani, nici nu vreau s? m?
gândesc. Mare p?cat! De fapt m? a?teptam, dar nici chiar a?a.
- M? mir c? mai este ap? în lac. Mai ?tii când au aruncat militarii petarde în ap?
s? prind? p?str?vii?
- Da, îmi amintesc, ?i digul de la vale era distrus. Dar ce-i acum e un dezastru!
Hai mo?ule s? alegem un loc de tab?r?, ?i s? adun?m usc?turi.
- E ?i greu de g?sit loc, c? nu-i nimeni lâng? lac.
- Ce schimbat e totul!
Am ales un loc uscat ?i în zece minute am instalat cortul. Aveam ?i o vatr? lâng?
noi ?i am pornit dup? lemne. Cu greu am g?sit dou? bra?e de usc?turi, ?i destul de departe de cort. La urcare, cu lemnele în bra?e, i-am sim?it iar??i oboseala exagerat?. Am aprins repede focul ?i am pus apa la fiert pentru sup?. Era ca pe vremuri. Am turnat coniac în c?nile de tabl? ?i cu o bucurie lini?tit? am închinat din tot sufletul.
- Noroc Irineule ?i s? dea Dumnezeu s? nu fie ultima dat? când ciocnim în acest
loc magnific!
- Chears! ?i ?i-a întors privirea.
Am mai pus un rând ?i au ap?rut ?i ceilal?i doi. Au fluierat de deasupra lacului ?i
s-au gr?bit c?tre noi.
- Hai scoate?i c?nile s? ne bucur?m de clipa asta împreun?!
Am golit sticla în cele patru c?ni, ne-am aprins ?ig?rile de la jar – doar p?c?to?ii fumau, adic? eu ?i Irinel – ?i am ciocnit cu bucurie. Sedus de frumuse?ea clipei m-am trezit punctând:
- Cred c? sunte?i de acord c? nu de multe ori în via?? ai parte de asemenea
momente. Nu ?tiu ce sim?i?i voi, dar pentru mine clipa de fa?? echivaleaz? cu cele mai fericite momente din via??. Este incredibil ce idee a putut avea t?lpa?ul ?sta. Cei treizeci de ani de la terminarea liceului sunt de fapt ?i treizeci de ani de la prima ie?ire a mea pe munte.
- ?i pentru mine – a spus Irinel – este la fel.
- ?i vreo dou?zeci ?i unu de la ultima.
- Eu am mai fost pe munte pan? la ie?irea cu voi – a precizat Barbu.
- ?tiu de tine, dar tu R?zvane?
- La fel ca voi, atunci am urcat prima dat?.
- Când am c?rat bocancii peste Pietrosul.
- ?i am dormit la ??ranii lui Vida Geza.
- ?i ne-am sp?lat în fântâna de lâng? monument de ne-a certat maramure?eanca
aia trezit? cu noaptea-n cap, c?-i spurc?m apa de b?ut.
- Ce slabi am fost la prima ie?ire! S? fi coborât la Iezerul, s? fi stat o noapte, ?i a
doua zi, când s-a f?cut vreme bun?, puteam s? urc?m iar??i Pietrosul ?i s? trecem la T?urile ascunse ale Buh?iescului.
- A?a, au trecut vreo trei ani pân? când am poposit acolo. Ce superbe sunt
lacurile acelea, ce albastru marin ?i ce adâncime poate s? aib? al doilea.
- Nici nu-mi amintesc prea bine cum ar?tau, dar ?tiu c? privite de sus sem?nau cu ni?te lalele.
- În noaptea când am dormit acolo, au mai venit doi vâlceni, so? ?i so?ie, la vreo
patruzeci de ani, au halit ca rup?ii, s-au certat tot timpul, s-au b?gat în cort ?i nu i-a mai v?zut nimeni pân? diminea??. V? aminti?i?
- Da ?i-mi aduc aminte cât i-am admirat pentru c? aveau de dou? ori vârsta
noastr? dar nu-i în?elegeam cum nu se bucurau de frumuse?ea din jur, se certau tot timpul ?i stricau armonia locului.
- Chiar, noi ne-am certat vreodat? pe munte?
- Cum s? te cer?i în locurile astea? Ar fi mai mult decât un sacrilegiu.
- Ai dreptate Irinel dar mun?ii nu sunt biseric?. Sau poate ar trebui s? fie, cel
pu?in pentru c? sunt mai aproape de cer.
- Nu-mi amintesc s? ne fi certat.
- Cred c? nu ne-am certat niciodat?.
- R?zvane, tot cu ap? rece ?tii când ?i-e foame?
- Nu chiar, dar nu am fost un gurmand niciodat?.
- Dar un kil de tescovin? ai adus? S? mai încerc?m efectul tesco ?i apoi s? ne
demonstrezi efectul Coand? cu hârtia igienic?. S? ?tii c? ori de câte ori a venit vorba de efectul Coand? cea mai elocvent? demonstra?ie a fost asta cu hârtia igienic?. Totdeauna
s-a în?eles perfect.
- Nu am adus tescovin? c? nu mai are cine s? o fac?. Dar am adus altceva mai
de calitate.
- Mai de calitate decât tescovina ta acum treizeci de ani nu poate fi nimic pe
lume. Fiecare epoc? are valorile ei ?i acum pentru noi ar fi fost interesant? o tescovin? facut? de tat?l t?u. Dar nu-i sfâr?itul lumii nici f?r?.
Amintirile veneau unele dup? altele, într-o înl?n?uire întâmpl?toare, ?i nici nu mai
conta cine le aduce între noi. Erau toate, întampl?ri comune, realit??i cu iz de poveste. Ie?eau din întunericul celor peste dou?zeci de ani numai datorit? întâlnirii miraculoase de lâng? lac. Eram ferici?i ?i pove?tile nu se mai terminau.
- Hai s? v? preg?tesc supa. Ca la mama muntelui acas?. Mai pune?i un rând c?
poate li se face foame si lui R?zvan, ?i lui Irinel. ?tiu Irineule, ?tiu c? ?ie nu-?i trebuie nimic, dar te ia mama huciului dac? nu m?nânci acum cu noi. Apoi po?i s? bei cât te ?in balamalele. Tragi un somn bun ?i mâine e?ti alt om. Urc?m Ineul ?i o lu?m de la cap?t. Cu ce ai tu în rani?? nu plec?m de aici o s?pt?mân?. Doar vremea s? ne lase.
- Eu nu mai plec niciodat?….
- V? aminti?i atunci toamna, în 12 septembrie, când, în puterea nop?ii a venit
b?trânul acela din Rodna s?-l g?zduim la foc pentru c? nu a g?sit afine ?i nu voia s? coboare de pe munte?
- I-am dat s? bea pe s?turate, s? nu înghe?e, ?i a doua zi diminea?a, când ne-am
trezit, nu mai era la corturi.
- A doua zi spre sear? a început prima ninsoare ?i în ziua urm?toare am coborât
?i noi. Cred c? o fi ajuns ?i b?trânul în sat.
- Eu zic s? mânc?m, s? ne odihnim un pic ?i s? mai facem o tur? to?i patru s?
mai aducem lemne.
- Musai, c? la noapte nu va fi foarte cald, ?i f?r? foc nu are niciun farmec.
Am înte?it focul, am terminat supa, din patru plicuri îmbog??it? cu ierburi uscate
?i cu paste, dar to?i, mai pu?in Irinel, am savurat sl?nina fript? pe ?epu?e de inox, cu ceap?, ro?ii ?i brânz?. Se închidea tot mai mult în el ?i nu ?tiam ce s? fac s?-l scot din starea de apatie în care aluneca u?or. Fuma ?igar? dup? ?igar? ?i era tot mai t?cut ?i nesigur pe mi?c?ri.
- Mo?ule! Nu mai apuci s? urci Ineul dac? nu m?nânci cu noi.
M-am gândit s?-i iau b?utura, dar m? temeam de reac?ia lui ?i nici nu voiam
s?-l jignesc în vreun fel.
Din câte ?tiam eu sunt dou? feluri de oameni dup? reac?ia la b?utur?: unii care m?nânc? f?r? m?sur? ?i al?ii care, dac? apuc? s? bea, nu mai m?nânc? nimic. Irinel nu era, dup? cum îl cuno?team eu , din a doua categorie, dar b?nuiam atunci, ?i mai târziu mi s-a confirmat, nu avea nimic de mâncare la el. Credeam c? nu avea bani, îns? acum sunt convins c? a fost un act deliberat, determinat de inten?iile lui sinuciga?e. Asta am înteles-o îns? mai târziu. ?i-a luat cu el doar b?utur? ?i ?ig?ri pentru c? inten?iile lui se opreau acolo, pe munte, într-o ultim? bucurie ce ?i-o mai oferea, al?turi de noi care l-am îndr?git, dar care, am uitat c? via?a poate fi tr?it? ?i în mod natural ?i frumos urmându-?i pasiunile tinere?ii.
- Tu stai de paz? Irinele, pân? venim noi cu lemnele! le-am spus mai mult
celorlalti, pentru c? l-am v?zut absent, aproape adormit.
- S? vin? ?i el ca nu umbl? nimeni pe aici!
- Las?-l în pace s? se odihneasc?. Hai voinicilor în codru!
Am coborât pe Valea Lalei ?i dup? o jum?tate de or? ne-am întors cu trei leg?turi
de lemne, tr?gând dup? noi chiar ?i un brad uscat, numai bun de f?cut un foc de tab?r? ca pe vremuri. La întoarcere l-am g?sit dormind în soare, lâng? focul aproape stins, ghemuit ca un fetus. M-am gândit iar??i s?-i ascund b?utura, dar era prietenul nostru ?i nu am putut s? fac asta, sperând s?-l câ?tig altfel.
- Ce facem cu omul ?sta? a venit întrebarea lui R?zvan.
- Trebuia s? ne gândim mai demult ce facem cu el, acum las?-l s? doarm?.
Atâ?ia ani i-am ?tiut disperarea dar nu ne-a p?sat de via?a lui. ?i voi, în ora?ul vostru nenorocit nu putea?i face mare lucru, dar erau unii care ar fi putut face ceva pentru el. Ceva adev?rat ?i consistent care i-ar fi putut face via?a mai u?oar?. Cred, uneori, c? în vremurile de dinainte nu ajungea aici. Avea o ?ans? s? supravie?uiasc?, chiar în condi?iile unei minime decen?e. Sigur nu ar fi fost a?a disperat. Probabil c? ?sta-i pre?ul ce trebuie s?-l pl?tim pentru libertatea câ?tigat?. P?cat c? întotdeauna pl?tesc cei care merit? cel mai pu?in.
- Ce vrei s? spui?
- Exist? o prim?rie, un primar, care ar trebui s? se uite mai mult în jur, ?i mai
pu?in în curtea proprie. ?tiu eu ce spun ?i o ?ti?i ?i voi. Secretarul de partid de pe vremuri era mai uman decât cei de acum. Mi-e lehamite s? m? gândesc. Voi îi ?ti?i mai bine povestea, ?i, dac? gre?esc, arunca?i cu pietre. Dar nu cred c? ave?i curajul. F?r? argumente, oricum, nu a? accepta. ?i nu exist? argumente pentru indiferen?a care domne?te peste tot. Suntem mai str?ini decât oricând. Aminti?i-v? ce liberi eram, cum colindam la fiecare Cr?ciun ?i ce vacan?e pline tr?iam. Cum ne preg?team ie?irile pe munte, petrecerile de revelion, ie?irile la cules de ciuperci sau dup? mure. Nu cred c? a?i uitat toate astea. Mereu îmi spun ca e prea mare pre?ul pl?tit ?i prea pu?ine bucuriile dobândite. Asta a?i a?teptat voi in 89? Eu nu am crezut c? o s? ajungem aici. Nu am fost un lupt?tor pe baricade, dar împreun? cu ceilalti dou?zeci de milioane am dus o lupt? surd?, în t?cere ?i care merit? o r?splat? mai bun?. Cât timp le trebuie celor de azi s? în?eleag? c? trebuie s? fac? ceva ?i pentru ceilal?i? Aminte?te-?i R?zvane când mergeam la s?niu? pe strada Soarelui ?i ne a?tepta tatal t?u cu o ?uica fiart?, sau tu Barbule când, de Cr?ciun, ne servea mama ta un lichior preg?tit dup? o re?et? simpl? dar secret?. Nu pot s? cred c? a?i uitat toate astea. Sigur nu le-a?i uitat dar v-a luat via?a ?i nu v-a?i mai gândit la ele. Mai ?ti?i când repetam “O ce veste minunat?” lâng? râu, ?i apoi porneam pe drum pân? diminea?a? Cine mai face a?a ceva azi? Nimeni! ?i nu e p?cat? În condi?iile astea nu m? mir? faptul c? cei mai slabi, cum e Irinel, sunt învin?i. Dar noi nu avem nicio vin?, nicio obliga?ie, cel pu?in moral??
- Dar de ce ?i-a abandonat serviciul? Totul a început atunci, cu ordonan?a aceea
nenorocit?, dup? care nu ?i-a mai g?sit de lucru, a ?inut s? spun? Barbu.
- Lumea lui interioar? era incompatibil? cu ceea ce i se oferea aici. Probabil c?
oricare dintre noi, în situa?ia lui, am fi g?sit, de fapt am ?i g?sit solu?ii, dar el a r?mas un vis?tor.
- Un vis?tor de prost gust.