proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

N-am putut s? mai spun nimic. Îi ?tiam în linii mari povestea, dar numai din
auzite, ?i era deprimant cum a murit o pasiune ca a lui din motive financiare. De treizeci de ani, de când a descoperit muntele, omul acesta, acest copil de cincizeci de ani, nu avea alte visuri decât ascensiunea montan?. Vreo dou?zeci de ani ?i-a hr?nit patima cu ie?iri la munte, mai rare decât ar fi vrut, dar, de zece ani încoace, din cauza s?r?ciei, nu a mai putut urca niciodat?. Nu putea s? existe pedeaps? mai mare pentru un om ca el. Nu putea s? existe un om ca el f?r? munte. Dac? ar fi existat un serviciu Salvamont pl?tit ?i nu voluntar el era cel mai potrivit, dar pân? la un anumit moment când alt? patim? i-a anihilat voin?a. Oricum pasiunea lui devoratoare l-a înso?it to?i cei treizeci de ani. Avea o lume a lui, bogat? ?i agitat?, altfel decât cea real? din jur, în care nu-?i putea g?si locul. De?i subjugat de nevoile zilnice, spiritul lui era în permanen?? liber. Mai citea doar reviste ?i c?r?i legate de munte ?i chiar mi-a spus cândva despre un film în care personajul principal, un om al muntelui, des?vâr?it, ?i-a g?sit moartea din altruism într-o cr?p?tur? în stânc?, salvând alte vie?i. Mai târziu am v?zut ?i eu filmul ?i mi-am dat seama cât? hran? ?i-a luat sufletul lui din acea poveste. Era foarte curajos si îndemânatic. Cobora sau urca prin locuri pe unde doar caprele se încumetau. Totdeauna am invidiat curajul lui, socotindu-l nebunesc, iresponsabil. Când am traversat câteva locuri periculoase din pe?tera Izvorul T?u?oarelor, pentru mine a fost un adev?rat exerci?iu de autocontrol al spaimei, în vreme ce el zburda ca o c?prioar?. Muntele nu l-a învins niciodat?. Doar via?a.

* * *

Prima oar? mi-a vorbit de Irinel în urm? cu câ?iva ani, când l-am întrebat cine sunt cei ce ap?reau mereu în ni?te poze din tinere?e, pe care le privea nostalgic. Erau aceia?i cinci tineri, cu tata ?ase, veseli, bronza?i, cu p?rul lung, mereu în decor montan. Mi i-a descris pe to?i în câteva cuvinte, prezentându-mi, cu v?dit entuziasm, ?i locurile surprinse în poze. Poze vechi, alb-negru, mai pu?in generoase pentru un privitor din afar?, dar cu o valoare sentimental? deosebit? pentru el. Citind caietul mi-am amintit unda de triste?e din privirea ?i din vocea lui când mi-a vorbit de Irinel. Am fost emo?ionat?, atunci mai pu?in, ?i infinit mai mult la citirea caietului, de situa?ia dezastruoas? în care a ajuns. Nu în?elegeam atunci cum un om de patruzeci ?i ceva de ani nu se poate redresa. Era de neîn?eles pentru mine, ?i, în acest context, nici pledoaria tatei pentru munte ?i în favoarea calit??ilor prietenului s?u nu m-a dat gata atunci. Îmi revin în memorie foarte clar e?ecul repetat la facultate, o c?s?torie un pic ciudat? ?i niciodat? acceptat? de familie, sanc?ionat? cu izolarea, abandonul unui loc de munc? foarte bun, problemele de s?n?tate ale lui ?i ale so?iei, alunecarea, încet, încet, spre o alt? patim?, dar peste toate acestea, puterea devoratoare a unei pasiuni de o via??, pasiune mistuitoare ?i neîmplinit?. Am recitit de multe ori întregul caiet, cu alt? în?elegere pentru tot ce au tr?it în acei ani, cu mult? simpatie, încercând îndelung s? p?trund în tainele ascunse în fotografii. Am dobândit un sentiment special pentru cel care a însemnat atât de mult în via?a lui, sim?indu-l aproape ca f?când parte din familie. Suferin?a mea pentru pierderea tatei este acutizat? de regretul de a nu fi adâncit discu?ia de atunci, dar mai ales cea purtat? dup? acea întâlnire de treizeci de ani, absolut original?, de o frumuse?e unic?, dar cu un sfâr?it tragic.



III

Ideea unei întâlniri de treizeci de ani pe munte a avut-o Irinel. L-am întâlnit în pia??, niciodat? nu ?tiai unde merge, de unde vine, dac? are o destina?ie. Gr?bit, cu barba neîngrijit?, cu ?apca lui Fidel Castro pe cap, î?i tr?da suferin?a hepatic? prin ascita tot mai evident? ?i prin paloarea fe?ei.
- Ce zici, facem întâlnirea de treizeci de ani?
- O facem, dar pe munte! s-a luminat el.
- ?tii tu vreun restaurant mi?to prin mun?ii no?tri?
- Ce restaurant, în cort, la Lala Mare.
- Bravo mo?ule, ?i cine m? rog ne duce pân? acolo? C? eu n-am mai urcat de
vreo dou?zeci de ani ?i fumez de peste treizeci. Crezi c? m? mai ?in pl?mânii, ca pe vremuri? Unde mai pui c? nici nu pot s? urc în costum.
- Ei costum, cu rucsacul în spate, cu securea ?i ceaunul b?l?ng?nind la curea.
Gânde?te-te ce superb ar fi s? ne întâlnim într-o zi ?i la o ora stabilit?
- Serios, Irinel, ideea este de roman de aventuri, dar fantezist?, s? nu zic
utopic?.
- Hai m?i, ce Dumnezeu, stabilim o zi la ora opt diminea?a ?i ne întâlnim în
?an?, la drumul care pleac? spre Valea Blaznei. Îi anun? eu pe to?i ?i s? vezi c? vor veni. Pornim de la tab?r? ?i în câteva ore suntem în ?aua cu Lac. Tu nu vrei s? mai vezi o dat? locurile acelea? Îmi doresc mai mult decât orice s? mai urc o dat? Ineul… Poate ultima dat?.
- Hai la o bere c? începe s?-mi plac? ideea. Când ?i-a venit?
- M? gândesc mereu la o ie?ire în vechea trup?, dar ideea cu treizeci de ani mi-a
venit acum, pe loc, când m-ai întrebat tu.
- E?ti un vis?tor incurabil. Dar unul care a avut o idee genial?. Pe mine m-ai
câ?tigat. ?tii cum facem: tu îi anun?i pe cei din ora? ?i eu pe ceilal?i. O s?-i bat la cap pe to?i pân? o s? fie de acord ?i apoi stabilim data. Chiar a?a vom face. La ora opt cine este în ?an? bine, cine nu, s? fie s?n?tos. D?-mi num?rul t?u s? ?inem leg?tura.
- Nu am telefon.
- Nu-i nimic, mai vin eu ?i te caut.
Am fost realmente cucerit de ideea lui. Numai el putea s? gândeasc? atât de liber ?i de frumos. În vremuri în care ne întâlneam rar ?i ne salutam pe fug?, de parc? abia ne cuno?team, ?i nu am fi tr?it anii de liceu ?i mai ales cei ce au urmat în ie?irile noastre pe munte, împreun?, acest copil mare a avut o ini?iativ? ce mi-a adus în suflet toate a?tept?rile ascensiunilor din anii când, ?i pentru mine, acest lucru însemna foarte mult. Oricum, întâlnirea în varianta civilizat? ?i cuminte, a?a cum se face de obicei, nu a avut loc, a?a c? nici m?car nu a trebuit s? aleg. Când i-am sunat pe ceilal?i patru, bineîn?eles c? to?i au avut o prim? reac?ie negativ?: nu pot pentru c?…, nu ?tiu, s? m? mai gândesc, voi nu sunte?i normali. Localnicilor, pe care i-am sunat ?i eu, le-am spus c? sunt ni?te c?c?cio?i pentru c? nu au fost în stare s? organizeze întâlnirea nici la dou?zeci ?i nici la treizeci de ani. Apoi le-am cerut s? se reabiliteze în ochii mei ?i s? se gândeasc? serios la propunerea lui Irinel, acum cât mai putem urca pe munte, le-am dat r?gaz câteva zile ?i deja s-au înmuiat. Au mai cerut r?gaz o s?pt?mân?, mai pu?in Ionel care era un urs, acesta refuzând participarea. Dup? alte câteva telefoane, am stabilit întâlnirea pentru ultima vineri din iunie, la ora opt, în centrul satului ?an?, la uli?a ce ducea spre tinere?ea noastr? trecut?. Cu dou? s?pt?mâni înainte am hot?rât s? întrerupem orice comunicare ?i s? facem exact a?a cum a sugerat Irinel. Cine vine, bine, cine nu, s? fie s?n?tos. Eu cel pu?in eram sigur c? Irinel va veni ?i a? fi urcat ?i în doi. Am mai f?cut-o de multe ori ?i întotdeauna cu el. Am înc?lcat conven?ia t?cerii, ?i, indirect i-am transmis c? îl voi lua cu ma?ina la ora ?apte din fa?a blocului. El nu avea ma?in? ?i am zis c? e mai bine a?a. În zilele dinaintea plec?rii m-am sim?it fantastic. Sim?eam acel fream?t teribil pe care l-am tr?it în a?teptarea fiec?rei ascensiuni. Sufletul mi-a întinerit cu dou?zeci de ani. M? bucuram de fiecare zi care îmi aducea mai aproape ziua de treizeci iunie 2006. Eram ca un adolescent la prima întâlnire. Vedeam cu ochii min?ii întregul traseu pe care îl f?cusem de nenum?rate ori. Ani la rând munca m-a purtat în satele de la poalele Ineului pe care l-am v?zut din toate direc?iile ?i în toate anotimpurile. Nu m? s?turam s?-l privesc ?i s? retr?iesc bucuriile trecute, dar s? mai ajung vreodat? pe Ineul nu m-am gândit, niciodat?, în ace?ti ani. Incertitudinea prezen?ei celorlal?i, pe care de altfel o doream foarte mult, sporea farmecul a?tept?rii. Îmi venea s? pun mâna pe telefon ?i s?-i sun.
În cele din urm? a venit ?i ziua de vineri, ?i, preg?tit pentru trei zile de s?rbatoare a sufletului, a?a cum numai marile întâmpl?ri fericite din via?? ?i le pot oferi, am pornit c?l?toria în timp, întoarcere fantastic?, din care aveam s? m? trezesc cu o violen?? distrug?toare.
Am cules de pe drum un om fericit, zâmbitor ?i vorb?re? ceea ce m-a bucurat ?i mai mult. ?i-a a?ezat rucsacul în portbagaj ?i am pornit la drum. Ne-am amintit prima ascensiune prin Obâr?ia Rebrei, cu traversarea Pietrosului, când, crezând c? muntele este teribil de du?m?nos, ne-am înc?rcat rucsacii ca pentru o aplica?ie militar?. Am mers cu o curs? local? pân? în sat, iar de acolo cu o ma?ina forestier? pentru c?rat bu?teni, pân? la cap?tul drumului de acces pentru vehicule, într-o zon? în care se t?iau brazii ajun?i la maturitate. Ne-am înc?l?at bocancii noi, nepurta?i, împrumuta?i de la sala de sport a liceului, dar dup? o jum?tate de or? de mers, cu c?lcâiele ?i degetele sângerânde, am reînc?l?at teni?ii sau pantofii u?ori ?i comozi, bocancii urmând a fi du?i în plimbare peste munte, în loc s? ne duc? ei pe noi. Unde mai pui c? ne-a prins ploaia, ne-am speriat, ?i în aceea?i zi am coborat de pe Pietrosul în Bor?a cu proviziile intacte. Am dormit o noapte în Moisei ?i a doua zi era o vreme superb?. Cu regretul de a fi coborât prea repede, ne-am întors acas?. În anii ce au urmat am câ?tigat suficient? experien?? încât ne dimensionam cantitatea de hran? cu precizie maxim?. Ploaia nu ne speria niciodat? pentru c? via?a în cort era haioas?.
- Ce ?i-ai luat de b?ut? l-am întrebat într-o vreme.
- Cinci kile de ?uic?…
- Tu e?ti nebun, vrei s? te omori? am zâmbit prietene?te.
- P?i nu ?tiam dac? lua?i ?i voi, ?i vreau s? ne sim?im bine. Sunt atât de fericit
cum nici nu po?i s? crezi.
- Am ?i eu un coniac ?i sigur au luat ?i ei ceva. Abia a?tept s? ajungem lâng?
Lala, s? facem un foc ?i s? pr?jim o sl?nin?.
- Mai t?lpa?ule a?tept de zece ani clipa asta…
- N-ai uitat expresia.
- Care? T?lpa?ule? În Himalaya a? fi fost un t?lpa? exemplar.
- Te cred. ?i-ar fi pl?cut tare mult. Dar las? c? ?i Ineul este super, mai ales
pentru bo?orogi ca noi.
Când am ajuns nu era nimeni în locul stabilit, dar era înc? devreme.Dup? un sfert
de ceas a ap?rut Barbu ?i la trei minute ?i R?zvan. Eram ferici?i cu to?ii, ne-am îmbr??i?at ?i toat? înstr?inarea ultimilor ani s-a topit. Era ca pe vremuri, când ni?te copii teribili începeau s? ia via?a în serios.

* * *

Ce sentimente frumoase trebuie s? fi tr?it în acele vremuri, ce bucurii f?r? seam?n, am realizat tot mai mult citind ?i recitind caietul. Abia acum am în?eles c? tinere?ea este la fel în orice epoc?. Citind ?i recitind caietul am în?eles c? ?i tata a fost cândva la fel cum sunt eu acum.
Toate astea m-au schimbat foarte mult ?i mi s-a deslu?it, cu adev?rat, ce înseamn? s? iei via?a în serios dar nu în tragic. Mai bine spus, s? faci lucrurile serioase cu zâmbetul pe buze. Tot acum l-am descoperit la fel de pasionat de munte ca ?i prietenul lui, o pasiune la fel de neîmplinit?. Diferen?a este doar c? el ?i-a controlat mai bine tr?irile ?i
?i-a împlinit via?a prin dragostea ?i grija pentru mine ?i pentru mama.

* * *

Când au ajuns Barbu ?i R?zvan, în ?aua cu Lac era t?cere. O t?cere disperat? ?i una trist?. ?tiam c? nimic concret nu îndrept??ea triste?ea ce m-a cuprins, dar atât era de puternic sim??mântul, încât nu g?seam cuvintele potrivite. M? ag??am în gând de orice posibilitate, dar gândeam haotic, incoerent. Orice a? fi spus mi se p?rea inutil. Ceilal?i doi, fiind mai proaspe?i, au urcat pe Ineul. Eu am r?mas cu Irinel dintr-o solidaritate nedefinit?. Când am ajuns în dreptul Lalei Mici, care oricum era mai departe de potec?, a spus un lucru la care nu m? gândisem niciodat?:
- Tu-?i dai seama c? am trecut de zeci de ori pe lâng? lacul ?sta ?i niciodat? nu
m-am dus pân? lâng? el?…Hai s? mergem acum s? ne sp?l?m pe fa??!
- Dar ai b?ut din apa lui.
- Cum s? beau?
- De fiecare dat? când ai b?ut din Valea Lalei, ai înghi?it ?i o gur? de ap? din
lacul ?sta.
- Da, ai dreptate, se unesc mai jos. Hai s? ne cl?tim ochii!
Am l?sat rucsacii în iarb? ?i ne-am bucurat de priveliste. De?i era mai pu?in
spectaculos decât Lala Mare, fiind prima dat? lâng? el, ne oferea o bucurie a nouta?ii. ?i imaginea Ineului era una nou? pentru noi, alta decât ce am v?zut pân? atunci, din alt unghi. Barbu ?i R?zvan mai aveau un pic ?i ajungeau în vârf. I-am strigat ?i ne-au r?spuns la fel. Siluetele lor profilate pe coasta c?tre Ineul m? f?ceau s? regret c? nu m-am dus ?i eu pe vârf.
- De ce nu ai vrut s? urci? Nu puteai s? ajungi pân? sus?
- Ba a? fi putut, dar prea ar fi fost pe fug? ?i vreau s? m? bucur mai mult timp de
în?l?ime. Mâine diminea?? voi sta în lini?te, singur, ?i voi medita. Mi-e foarte greu ?i trebuie s? iau o decizie. A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea.