Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

În leag?n

de Doru Mihail

Leag?nul scâr?âie monoton, parc? ?i el s-a plictisit de atâta mi?care. Sara se d? mai tare, împingându-?i picioarele în aer, ca ?i cum ar vrea s? arunce totul departe. Andrei se leag?n? încet, abia dac? se mi?c?, cu ochii pierdu?i undeva, departe, de parc? nimic din tot ce se-ntâmpl? nu are vreo importan??. Pe lâng? ei, copiii de la tobogan ?ip? ?i râd, f?r? griji. Un b?iat se împiedic? ?i cade zgomotos pe asfaltul cr?pat. Sara îl observ? ?i râde for?at, exagerat, sperând s?-l scoat? ?i pe Andrei dintr-ale lui. Dar nimic. Andrei r?mâne blocat.
— Deci... chiar pleac?? întreab? Sara, rupând astfel t?cerea care o sufoca.
Andrei d? din cap, f?r? s? o priveasc?.
— Da, peste dou? s?pt?mâni, r?spunde el sec. Se mut? în alt ora?. O s? lucreze cu aia, cu noua lui, înghite greu, de parc? ar avea pe limb? ceva amar. Ce rost mai are s? zic ceva? Ce naiba s? mai spun? adaug? pe un ton mecanic, de parc? ?i-ar fi spus deja asta de o mie de ori.
Sara î?i strânge buzele, aproape gata s?-i scape o înjur?tur?. Se opre?te o clip?, sim?ind cum furia îi cre?te în stomac.
— ?i tu ce faci, m?? îl ia la rost, cu privirea t?ioas?. Te las? s? te prinzi singur, a?a-i? Cât o s? mai faci pe prostul, de parc? nu ?tii nimic? Ce, stai ?i înghi?i tot, f?r? s? zici nimic?
Andrei ridic? brusc capul, ochii lui scânteind de iritare.
— Ce dracu vrei s? fac, Sara? Crezi c? le pas?? M? las? cu maic?-mea, c? nici nu ei nu ?tiu ce s? fac? cu mine. N-au habar!
Sara se opre?te din leg?nat, picioarele i se împing brusc în aer. Încearc? s?-?i ?in? furia în frâu dar pân? la urm? izbucne?te.
— Cum dracu s? plece a?a, f?r? s? te priveasc? m?car în ochi? Strig?, cu vocea plin? de revolt?. Dac? tot se car?, m?car s? fie b?rbat ?i s?-?i spun? drept în fa??! Nu s? dispar? ca un la?!
Frunzele uscate sunt ridicate de vânt ?i se strâng într-un col? al parcului. Nimic nu pare s? le aline starea. Într-un col?, un b?iat alearg? dup? o minge, în timp ce mama lui st? pe banc?, ocupat? s? bârfeasc?. Sara î?i impinge iar picioarele în aer, dar furia îi clocote?te în vene, necontrolat.
— Las-o balt?. Ce s? fac? S? m? duc la el ?i s?-i zic – de ce pleci, m?? ce naiba faci?. Crezi c? schimb ceva? Pleac? ?i gata! N-o s? schimb nimic. Poate chiar o s? fie mai bine f?r? el, spune Andrei, vocea lui devenind mai stins?.
Sara sare brusc din leag?n ?i trânte?te un ?ut într-o nuc?. Nuca zboar? direct spre b?iatul de lâng? banc?, dar el nici nu observ?, prea prins cu mâzg?litul în praf. Noroc c? maic?-sa nu-l vede.
— Serios, Andrei? Degeaba?! Asta-i via?a ta! ?i o la?i a?a, s? te târasc? de colo-colo, ca pe o valiz?? Nu faci nimic?
Andrei o prive?te fix, t?cut, clocotind pe interior, dar nu-i r?spunde. Se ridic? din leag?n ?i începe s? se plimbe agitat, cuvintele Sarei îl ard.
— Crezi c? nu-mi vine s?-i zic tot? Crezi c? nu-mi vine s?-i urlu în fa??? Dar ce rost are? Pleac? oricum. Poate chiar e mai bine a?a. S? se duc? dracu! O s? fie lini?te f?r? el.
Vântul ridic? iar frunzele, împr??tiindu-le peste tot. Leag?nele se mi?c? singure. Sara se uit? la Andrei, sim?ind cum furia ?i triste?ea i se amestec? ?i îi apas? gâtul.
— ?i eu... o s? plec, zice ea brusc, ca ?i cum i-ar fi sc?pat din gre?eal?.
Andrei se opre?te ?i o prive?te fix, confuz.
— Ce? Unde?
Sara î?i pleac? privirea, lovind u?or cu piciorul o piatr? de pe jos.
— La un sanatoriu. Pentru pl?mâni. Doctorii zic c? trebuie s? stau acolo doi ani... poate mai mult. N-am habar, spune ea încet, ca ?i cum ar vrea s? se prefac? c? nu conteaz?.
Andrei r?mâne blocat, încercând s? proceseze. Se uit? la copiii de la tobogan, ca ?i cum ar c?uta un punct de sprijin. Doi ani? Cum s? fie doi ani? ?i ea pleac?...
— Doi ani? repet? el, încercând s? în?eleag?.
— Da... au zis clar. M-au tot dus la doctori ?i asta-i solu?ia. Plec ?i eu, Andrei. ?i poate m? întorc... sau poate nu, spune Sara, încercând s?-?i st?pâneasc? vocea.
Andrei love?te o frunz? c?zut?, t?cerea dintre ei devine mai grea. To?i pleac?. Totul se destram?.
— Deci ?i tu te cari... Super. R?mân singur, morm?ie el, privindu-?i vârfurile pantofilor.
— Nu-i chiar a?a, încearc? Sara s? spun?, dar cuvintele îi sun? goale.
Andrei î?i bag? mâinile în buzunare, f?r? s? mai zic? nimic.
— To?i pleac?, s?-mi bag cracii. E ca ?i cum... Of, nu conteaz?, ?opte?te el.

Pe balconul îngust de la etajul al ?aptelea, mama lui Andrei st? sprijinit? de balustrad?, tr?gând nervos dintr-o ?igar?. Fumul se ridic? încet, amestecându-se cu aerul greu al ora?ului. Cearc?nele adânci ?i chipul tras arat? nop?ile nedormite. În spatele ei, tat?l lui Andrei strânge hainele de pe usc?tor, trântindu-le în valiz? cu mi?c?ri rapide ?i nervoase, de parc? fiecare secund? în plus ar fi o povar?.
Femeia î?i coboar? privirea din nou spre parc. De la etajul ?apte, copiii par mici ?i îndep?rta?i, ca ni?te p?pu?i mute.
— El nici m?car nu-?i d? seama... N-are habar ce se întâmpl?. Dar mai târziu? Ce-o s? fie cu el?
Tatul î?i închide valiza cu un gest brusc ?i dispare în cas?, f?r? s? mai spun? nimic. Femeia r?mâne pe balcon, cu ochii fixa?i pe copii.
— M?car o are pe fata asta... Poate ea o s?-l ajute s? treac? mai u?or...







Doru Mihail (diromil) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro