proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

* * *

S-au întors dup? trei ore, învin?i, speria?i ?i u?or vinova?i, oricum mai în?eleg?tori ca înainte. Era trecut mult de miezul nop?ii ?i bântuiau stafiile ?i în sufletele lor. I-am întrebat, st?pân pe situa?ie, ce au f?cut ?i mi-au zis c? au coborât în râp? dar nu l-au g?sit.
- V-am zis eu c? nu are rost, mergem mâine diminea?? ?i-l ducem în sat. Atunci nu m-am gândit prea mult, eram victorios, dar cred c? nici nu au coborât în râp?. ?tiu doar, am sim?it-o mai târziu, c? nici ei nu au mers pân? la cap?t, dar oricum vina mea nu mi-o ia nimeni. Gândul c? el, dac? eu a? fi fost în locul lui, ar fi coborât în râp? s? m? caute ?i eu nu am f?cut-o era greu de suportat.
In urm? cu mul?i ani, când, din pricina z?pezii moi ?i a grabei noastre s? nu ne prind? întunericul, am c?lcat strâmb de mi s-a f?cut glezna precum dovleacul, iar întoarcerea de la Cascada Cailor la hotelul din Bor?a, în bun? parte pe întuneric, s-a dovedit un chin cumplit, cu o iu?eal? teribil? mi-a cioplit un sistem de atele laterale rigide, consolidate pe sub talp? cu un element transversal, care mi-a u?urat mult suferin?a drumului pe jos de la cascad?, ?i apoi cel cu bicicleta din Borsa pân? acas?. Era fericit când putea s?-?i dovedeasc? priceperea într-ale muntelui, primului ajutor, meteorologiei pe termen scurt ?i a altor cuno?tinte acumulate din car?ile ?i revistele de specialitate. Încerca cel pu?in s? prevad? vremea dupa semnele cele mai la îndemân? precum zborul p?s?rilor mai sus sau aproape de p?mânt, apusul soarelui, aspectul lunii cu sau f?r? nimb, mi?carea fumului, vertical? sau orizontal?, cântatul coco?ilor, pozi?ia negurilor, sc?ldatul vr?biilor în praf, apari?ia curcubeului, ?i multe alte semne. Re?inea prognozele pe termen lung f?cute de Nicolae Topor, fiind fascinat de metoda statistico-empiric? ce st?tea la baza acestora, comparând prezicerile meteorologului cu cele rezultate din calendarul cu ceap?. Î?i nota aspectul vremii prognozat pentru fiecare lun?, verificându-i exactitatea, când venea vremea.

* * *

Nu am ?tiut, ?i nu am b?nuit niciodat? sentimentul lui de vinova?ie. Dac? a? fi ascultat povestea pân? la cap?t, a? fi fost mai în?eleg?toare, mai aproape de suferin?a lui, ?i, poate, mai în m?sur? s?-l ajut. Poate m-a? sim?i mai pu?in vinovat?, mai împ?cat?, pentru c? sunt prea multe de socotit când pleci pe nea?teptate. Era o clarificare în plus ce mi-ar fi f?cut mai u?oar? via?a. Oricum, vinova?ia mea este neglijabil? pe lâng? ce sim?ea el, dar este a mea ?i eu tr?iesc, iar el nu mai poate nici s?-mi spun? c?-i pare r?u.

* * *

Urcam pe Valea Anie?ului, odihni?i, încrez?tori, cu sufletele u?oare ?i senine. Era o zi promi??toare, însorit?, ce anun?a o ascensiune f?r? probleme. Am atacat versantul cu r?bdarea dat? de bucuria celor îndr?gosti?i de munte ?i cu suficient? experien?? pentru a nu da gre?. To?i ne gândeam doar la momentele ce ne vor r?spl?ti eforturile, când vom a?eza tab?ra în Tarni?a la Cruce, lâng? lac. Dupa trei ore de mers, când am ajuns pe culme am sim?it o adiere rece venind din spate. Se vedea o mi?care ascendent? din vale c?tre creast?. Drumul pân? în Tarni?a la Cruce trebuia s? ne ia, în mod normal, o jum?tate de or?. Cunoscând poteca, ne-am în?eles din priviri, ?i niciunul nu am avut inten?ia de a a?tepta trecerea furtunii. Speram s? nu fie nici prea puternic? ?i s? nu vin? nici a?a repede. Dac? ajungeam în Tarni?a la Cruce ?i ne instalam tab?ra, era în regul?. Furtuna s-a apropiat incredibil de repede. În zece minute de mar? for?at am parcurs jum?tate din drum, dar poteca fiind pe versantul nordic, nu vedeam vijelia ce se ridica din vale. În dou? minute frontul a luat în st?pânire creasta ?i au început cele mai dramatice clipe din via?a noastr? de oameni ai muntelui. Când am auzit primele tunete apropiindu-se am sperat s? fie mai sus ?i nicio clip? n-am b?nuit ce ne a?tepta. Vijelia aluneca pe munte, lipindu-se de versantul sudic, apoi a ajuns pe creast? ?i a început s? alunece spre nord, Tr?znetele ne îngrozeau mai întâi prin lumin? ?i apoi a doua oar? prin sunetele desc?tu?ate. În scurt timp s?ge?ile ne orbeau ?i suflul lor ne mi?ca picioarele din loc. Chiar ?i atunci nu am procedat cum trebuia ?i ne-am continuat drumul, r?sfira?i pe potec?, fiecare cu Dumnezeul lui în suflet. Parc? nu se mai termina ?i nu mai aveam rug?ciuni. Cu rucsacii pe cadru de aluminiu în spate eram ca ni?te paratr?znete mi?c?toare.
- Dac? scap de aici m? c?lugaresc – mi-a strigat Irinel, când, la un moment dat,
l-am ajuns pe potec?.
- S? nu ui?i asta! Doamne ajut?!

* * *

- Dumnezeu a uitat de mine!
- Dar tu de când ai uitat de el! Adu-?i aminte în Tarni?a la Cruce când ai jurat c?
te c?lugare?ti dac? scapi neg?urit de fulgere. Ce aproape l-ai sim?it pe Dumnezeu atunci, când s-a terminat totul, ?i acum îi întorci spatele.
- Oricum, eu nu m? mai întorc de pe vârf!
- Ce vrei s? spui!? Nu ?i-e fric? de Dumnezeu s? vorbe?ti asa?
Urcam poteca la lumina lanternelor ?i purtam un dialog al surzilor. Era surescitat
dar m? gândeam c? aerul rece al nop?ii îl va trezi total ?i îl va scoate din starea nebun? în care era. Mai bine m? întorceam din drum ?i poate c? nici el nu mai urca. F?r? spectatori gestul devenea inutil, gratuit.
- Toata via?a mea a fost o porc?rie! Nimic nu mai are sens. Doar saltul mai
înseamn? ceva… esen?ial ?i definitiv. Oare cum o fi s? zbori?
- Ce salt, ce zbor? m-am f?cut c? nu pricep.
- Cred c? e mult? lini?te…acolo…sus…
- P?catele î?i m?nânc? sufletul. Dezertarea ta nu este una eroica , ci, dimpotriv?,
una cât se poate de jalnic?. E?ti un tâmpit s? crezi c? î?i ridic? cineva statuie. Zdrobe?te-?i creierii ?i te vor mânca lupii, dac? ai noroc, un urs. Doar cioantele o s? r?mân? din tine ?i ce mare c?cat. O s? cobor mâine s?-?i pun sare pe hoit s? nu te-mpu?i. Nu voi v?rsa o lacrim?, pentru c? nu-mi ajung pentru cei vii, ce s? mai plâng mor?ii. Voi ocoli locul în care s-a omorât un tâmpit.
- ?tii doar c? am încercat în toate felurile!
- Ai încercat pe dracu! Niciodat? nu ai vrut cu adev?rat s?-?i schimbi via?a. Ai
r?mas un prin? f?r? împ?r??ie, dar se poate tr?i ?i a?a!
- ?i ?ie ?i-a pl?cut Camus. ?i tu ?i-ai pierdut împ?r??ia dup? liceu. Erai un prin?
?i acum ce…
- Mai Irineule, po?i s? compari via?a ta cu a mea? Doar copii ai mai mul?i ca
mine, m-am r?stit, dar mai bine t?ceam din gur?.
- ?tiu ?i …hai t?lpa?ule s? mergem mai departe!



II

Am urcat cu ma?inile pân? la Valea Blaznei, le-am parcat la caban? ?i ne-am oprit
s? admir?m Mun?ii Bârg?ului, C?limanii ?i superba vale a Some?ului, atât cât se vedea de la altitudinea la care eram. Ne-am preg?tit rucsacii, ne-am înc?l?at bocancii ?i am pornit spre destina?ie. Ne a?teptau trei vârfuri de peste dou? mii de metri ?i apoi lacurile Lala Mic? si Lala Mare, unde voiam s? a?ez?m tab?ra. În urm? cu dou?zeci de ani nu era mare lucru. Am trecut pe lâng? exploatarea minier?, p?r?sit? acum, am intrat în p?duricea de brazi de alt?dat?, acum p?dure în toat? regula. Când am ie?it ?i am v?zut vârful Cob??el sim?eam deja oboseala. Nu mai urcasem pe munte de dou?zeci ?i unu de ani. Eram cel mai pu?in antrenat dintre to?i. Irinel avea vreo zece ani de inactivitate, dar mergea mai greu decât mine. Avea ?i hectolitrii de rachiu în spate, pe lâng? fumat, gândeam eu. Oricum, Barbu, care în fiecare an urca de doua trei ori, si nici nu fuma, era nevoit s? ne a?tepte mereu. R?zvan, care era un sl?banog de felul lui, se ?inea cum necum de ?eful de coloan?.
Irinel nu voia s? cear? nimic, ?i, propunerea mea a venit ca o binecuvântare:
- Irinel, eu zic s? fent?m Ro?u ?i Ineu?ul ?i s? mergem pe coast?. Eu nu cred c? pot s? urc dar ?i tu e?ti cam verde ?i nu cred c? de la iarb?. Barbule! voi merge?i pe vârfuri ?i ne întâlnim în ?aua cu Lac.
- Simt c?-mi scuip pl?mânii, s-a bucurat Irinel.
- Cred c? dac? te linge cineva se-mbat?.
- Hai t?lpa?ule, hai s? mergem mai departe! a zis Irinel cu vocea gâtuit?.
Poteca de coast?, de fapt zeci de poteci s?pate de oile ce treceau zilnic pe acolo, f?ceau drumul mult mai u?or, fiind de fapt o curb? de nivel. Doar în ?aua cu Lac mai aveam de urcat un povârni?, ?i apoi, fie urcam Ineul, fie coboram în Lala ?i urcam a doua zi pe vârf. Dezavantajul acestei variante era c? limita esen?ial peisajul, care, oricum ramânea magnific.
- Mo?ule ne-a cam trecut vremea la amândoi, i-am zis cu blânde?e ?i în?elegere.
- ?tiu ?i nici nu-i de mirare. Oricum este ultima mea ascensiune. M? bucur
foarte mult c? suntem m?car noi patru. Mi-ar pl?cea s? m?-ngropa?i acolo unde voi muri.
- E?ti nebun! Ce-i tot dai cu moartea asta? Tu nu vezi ce-i în jurul nostru?
- A? fi putut s? tr?iesc toat? via?a într-o colib? numai s? fiu pe munte. Alta ar fi
fost via?a mea. Când v?d vârfurile astea ?i izvoarele, care niciodat? nu am în?eles de unde se alimenteaz? a?a de sus, îmi zic c? nu mai am nevoie de nimic. Totul este simplu si curat. Am v?zut odat? un b?trân cu nepotul lui, veni?i de la ?ar?, mâncau pe sc?rile unui aprozar pâine cu struguri. Atât mi-au fost de dragi ?i mi-am zis c? a? putea tr?i o via?? întreag? a?a.
- ?i de-aceea ?i-ai luat cinci kile de palinc? cu tine! M?car s? nu la?i sticlele
aruncate lâng? lac.
- Când am urcat prima dat?, acum treizeci de ani, cu voi eram, ?i am v?zut
creasta br?zdat? de izvoare, am amu?it. Nu ?tiu dac?-?i aminte?ti, dar am stat o jum?tate de or? pe o cioat? ?i nu mi-am dezlipit ochii de la munte.
- Îmi amintesc, dar aveam nou?sprezece ani. Eram abia reusi?i la facultate ?i
toat? lumea era a noastr?. Ani de zile, în facultate, m? hr?neam cu a?teptarea vacan?ei de var? s? m? mut pe munte.
- Dac? reu?eam ?i eu, totul ar fi fost altfel.
- Tu oricum ai mai urcat de multe ori, pe când eu n-am mai fost de dou?zeci de
ani. Î?i aminte?ti noaptea aceea când s-au pornit caii ce p??teau la Fântâna lui R??ifoi
de-am crezut c? ne zdrobesc?
- Ce bine era…atunci.
- Ce era bine, s? ne zdrobeasc??
- Nu, via?a, totul era bine. Uite ?i izvorul acela ce debit uria? are ?i este chiar pe
creast?. Nu pricep de unde iese atâta ap?.
- Hai c? vara asta mai ie?im odat? pe Anie? ?i dormim o noapte acolo.
- Cât m-am rugat de voi s? veni?i ?i acum, sigur nu vom mai ie?i.Cel pu?in eu nu
?tiu dac? voi mai putea.
- Îi fi tu cel mai ocupat, ce s?-?i spun!
- Hai t?lpa?ule, hai s? mergem mai departe, a întrerupt el discu?ia.
Înaintam relativ u?or, f?r? prea mare efort , oprindu-ne doar când intersectam câte un izvor ce venea de sus, aproape de vârfuri, potolindu-ne setea sau r?corindu-ne fe?ele încinse de soarele verii. Deasupra noastr?, aproape de vârfuri, p??teau caii liberi, frumo?i ?i atât de bine hr?ni?i încât le pleznea pielea lucitoare pe ei. Am întâlnit ?i dou? turme de oi, p?zite de câ?iva dul?i stra?nici, ?i, la un moment dat, un cioban ce ducea de c?p?stru un calu? bolnav, cu o glezn? ce-i producea dureri violente la fiecare pas.
Neavând de urcat ?i de coborât vârfurile Ro?u ?i Ineu?ul, am ajuns cu ceva timp înaintea celor doi ?i ne-am trântit în iarb?.
- Ce faci izvora?ule? i-a vorbit el, ca unui copil, celui mai bun izvor din lume,
cel de sub ?aua cu Lac. Nu urc acum, sunt prea obosit. O s? urc maine, ?i a scos o sticl? de palinc? din rucsac. Barbu ?i R?zvan coborau Ineu?ul, ?i, dac? am hot?rât s? nu mai urc?m, am luat ?i eu o du?c?.
- Mâine diminea?? la r?s?rit voi fi pe Ineul, a zis el, cu privirea ridicat? spre
vârf. Vreau s? v?d un r?s?rit de pe cel mai înalt loc. Poate ultimul.
- E?ti nebun! Crezi c? te mai treze?ti la patru dup? ce te-mbe?i în seara asta?
Sau ?uica ai adus-o pân? aici s? dezinfectezi locul unde î?i a?ezi cortul.
- Poate v?d Ceahl?ul, se spune c? se poate vedea de pe Ineul…
- Poate într-o zi dup? ploaie c? acum e prea pâclos cerul. Ai fost în vreodat? in
Ceahl?u?
- Nu, niciodat?.
- Dar în Bucegi?
- Nici acolo.
- Înseamn? c? ai urcat doar Rodnei ?i ?ible?ul.
- Da, ?i ??tia pân? acum zece ani.
- ?i de ce, de zece ani nu ai mai fost nic?ieri? am întrebat, de?i ?tiam r?spunsul.
- Nu am avut cu cine, nu am avut bani…
- Acum zece ani ai luat ordonan?a, nu?
- Da, dar…
- Mai d? o gur? de ?uic?! i-am cerut ?i am schimbat vorba. Î?i aminte?ti de
efectul tesco ce-l tr?iam seara cu ?uic? de Zal?u … era patruzeci ?i ?apte de lei kilul. De fapt ?tii de la ce vine tesco?
- Da de la tescovina lui R?zvan.
- Ce p?str?vi frumo?i prindeam în Lala cu firul întins… Mai ?tii când ne-am
întâlnit cu cei doi nem?i ?i le-am dat un p?str?v. Kunta Kinte cum le zicea Paul. ?i apoi, la doi ani, ne-am întâlnit din nou de parc? ne-am fi în?eles. Ce vremuri erau!...?i cum s-au dus toate…m-am l?sat furat de amintiri, ?i imediat mi-a p?rut r?u.
- Vezi de-aceea nu mai pot ?i m-am s?turat de via?a asta! a spus el cu ochii în
lacrimi…Nu mai pot, nu mai ?tiu ce s? m? fac!