proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

CAIETUL CU PROZ?

Celor care au adâncit potecile mun?ilor

Pe tata l-am g?sit pr?v?lit peste tablourile mele, le privea mereu, ori de câte ori avea nevoie de o bucurie. O bucurie special?, ce-i ajungea pân? la urm?toarea întâlnire. Avea o for?? de a tr?i pe care încerca s? mi-o transmit? ?i mie, o poft? de lucru care m? punea uneori în inferioritate. Dup? ce am umplut pere?ii cu lucr?ri, nevrând s? renun?e la niciunul dintre cele noi, dar nici la cele mai vechi, le schimba doar locul, atârnându-le pe ultimele ?i rezemându-le pe lâng? pere?i ?i mobil?, pe cele vechi.
- Nu m? satur s? le privesc! îmi spunea, parc? vinovat, când îl g?seam în camera lui, mângâindu-mi lucr?rile cu priviri blânde.
Ar fi vrut s? pictez f?r? încetare, iubea peisajul, pe care eu nu-l sim?eam aproape. Pu?ine lucruri iubea mai mult decât tablourile mele, ?i asta am în?eles-o mai târziu, ?i tot atunci am descoperit o alt? latur? a sufletului ?i mai ales a con?tiin?ei lui.
Suferea necontenit, o suferin?? grea, permanent?, pe care nu am în?eles-o decât dup? ce am citit caietul cu proz?, tot atunci încercând s? determin în memorie perioada declan??rii suferin?ei, a schimb?rii lui. Nu sunt sigur? c? am reu?it datorit? implic?rii mele relativ indiferente în tot ce i se întâmpla, în mod curent, nespectaculos, cotidian.
Poeziile mi le citea, a?tepta p?rerea mea cu ner?bdare, cu emo?ie, avea mare nevoie de opinia mea, mai mult sau mai pu?in obiectiv?. Oricum eram singurul lui cititor, de fiecare dat? spunându-i cu sinceritate: - Ce fain!
Chiar scria bine, poezie clasic?, bogat? în sensuri, cu o rim? lucrat?, aproape perfect?. Scria din orice pozi?ie, cum spunea el, compunea câteva strofe la volan, se oprea ?i le scria într-o agend? ce o purta în permanen?? cu el, î?i relua drumul, ?i, în final, acas?, revedea tot textul, c?utând perfec?iunea formei, cel pu?in.
Cred c? dragostea lui de via?? avea si o not? de disperare, un fel de presim?ire, de a?teptare nedefinit?. De altfel spunea uneori c? nu-i e team? de moarte, dar simte c? de acum se poate întâmpla orice. Mai spunea c? în?elepciunea în fa?a vie?ii const? în a o lua în serios dar nu în tragic, de aceea, spunea el, nu i-a c?zut p?rul ?i nici m?car nu a albit.
Nu am în?eles, sau poate nu am ascultat niciodat? atât cât s? în?eleg.
Caietul l-am citit mult dup? aceea. Când l-am g?sit, îi c?zuse din mân? dar nu
l-am luat în seam?. Dup? ce a trecut totul, l-am deschis, am citit câteva cuvinte ?i l-am închis, speriat?. Nu puteam s?-l mai deschid, îmi era fric?, doream s?-l citesc, dar amânam mereu, de parc? m? temeam de ceva. Acum, privind în urm?, cred c? vina ce mi-a încol?it în suflet la cele câteva rânduri citite, dar mai ales în urma evenimentelor nefericite m? f?cea s? amân lectura. Era ca ?i cum caietul acela ar fi preluat toate sim??mintele lui de vinov??ie, toat? suferin?a generat? în acest fel, ?i oricine l-ar fi atins, prelua o bun? parte din înc?rc?tura negativ? închis? între paginile lui.
Exist? o energie a lucrurilor care influien?eaz? tot ceea ce facem. Încerca s? mi-o spun? uneori dar nu aveam timp s?-l ascult. Ar fi fost fericit s?-i împ?rt??esc convingerile, m?car o parte din ele. Când voia s?-mi îndep?rteze durerea de cap cu palmele îl respingeam, poate prea dur? ?i neîncrez?toare.
La povestea din caiet nu m-am a?teptat în niciun fel. Mi s-au clarificat foarte multe lucruri din urm?, dar prea târziu.
De dou? ori pân? la caiet mi-a vorbit de Irinel, dar abia dup? lectur? am rev?zut discu?iile cu al?i ochi, intensitatea cuvintelor sporind, parc?, în mintea mea.
Erau dou? caiete identice, dar eu ?tiam doar de unul, pe care de altfel nici nu-l ascundea. Citindu-l pe cel de-al doilea am în?eles de ce, uneori, masca textul, sau întorcea pagina, în timp ce eu credeam c?-mi ascunde o poezie incomplet? pe care mi-o va citi, oricum, în forma final?. Voia, de fapt aproape a terminat, s? scrie o poveste. O carte m?rturie, eliberare, dar ?i profesiune de credint?. O carte dureroas? la na?tere dar vindec?toare dup? aceea. O poveste cu dou? personaje si câ?iva spectatori. O carte omagiu, o spovedanie ce avea s?-mi produc? mult? suferin??.



I

Întorcându-m?, când l-am v?zut pr?bu?indu-se am împietrit. De fapt a s?rit în gol, a?a cum sar copiii în ap?, cu picioarele îndoite ?i cu mâinile ridicate. Am întins mâna, dar în acela?i timp m-am retras cu groaz?. Nu-mi venea s? cred, eram n?uc. Întunericul l-a înghi?it aproape instantaneu. Pân? ce am realizat ce s-a întâmplat, lanterna mea a r?mas în urma gestului.
- Î?i mul?umesc pentru tot! – mi-a zis ( este ceea ce am reconstituit mai târziu, este condamnarea mea la suferin??). Prezen?a mea, acolo ?i atunci, l-a ajutat s? fac? gestul, saltul cum spunea el. Eram p?rta? la împlinirea dorin?ei lui din ultimele ore, cumplit? dorint?, mai veche, f?r? îndoial?, dar încol?it? în mod miraculos ?i dezvoltat? exploziv, cu mult? for??, prin concursul evenimentelor din ultima zi. A disp?rut în întuneric ?i nici m?car nu a urlat de team? sau durere. Doar un zgomot surd, repetat, îndep?rtându-se rapid, în urma c?ruia am paralizat. Într-un târziu, instinctiv, am îndreptat lanterna în pr?pastie dar nu am mai v?zut nimic. Doar câteva pietre se mai rostogoleau sp?rgând ?uieratul vântului ?i întunericul hidos al nop?ii. O fric? teribil? a pus st?pânire pe fiecare fibr? a corpului meu, un tremur necontrolabil m-a cuprins. Îmi cl?n??neau din?ii, îmi tremura abdomenul, am trecut târâ?, în palme ?i genunchi, ?eu?a de sub vârf, erau vreo trei metri de zon? îngust? care niciodat? nu-mi creau probleme, dar tremurul corpului m? f?cea nesigur ?i am pornit în fug? la vale. M-am împiedicat în ierburi, m-am ridicat, repetând mecanic, înghe?at de fric?: tâmpitule, idiotule, tâmpitule…îngrozit c? m? urmare?te ceva sau cineva.
Sunt sigur acum ca frica de întuneric, groaza întâmpl?rii petrecute pe nea?teptate, ?i nu convingerea c? nu mai pot face nimic m-a f?cut s? o iau la fug?. M? îndep?rtam urmarit de fantome. Spaima de locul întunecat m? f?cea s? nimeresc, cât de cât, poteca. Amestecul de sim??minte dominant îmi oprea orice încercare de ie?ire între gândurile mele a comenzii de întoarcere pentru a coborî în râp? în vederea unei eventuale salv?ri. Când am ajuns în ?aua cu Lac am început s?-i strig pe ceilalti doi, dar f?r? niciun rezultat. Zgomotul cascadei acoperea orice strig?t, mai ales c? eram la aproape o or? de drum. Mi-am c?utat telefonul, dar nu l-am mai g?sit. Îl pierdusem la coborâre. Oricum semnalul era foarte slab ?i doar aproape de lac se putea vorbi.
Am ocolit, cel pu?in corpul meu energetic a f?cut-o, cel fizic nu avea alt? cale decât poteca, am ocolit izvora?ul, imaginea ultimului popas înl?crimat accentuându-mi suferin?a ?i spaima. Când am ajuns deasupra lacului, m-am oprit s?-mi trag sufletul, o senza?ie binef?c?toare de siguran?? m? lua încet în st?pânire, îmi impuneam acest lucru, dar se întâmpla ?i de la sine dup? ora de groaz? tr?it? pân? atunci. Mi-am reglat respira?ia, coboram încet, atent la potec?, dar, lini?tea fizic? ce m? cotropea, l?sa cale de intrare mult mai agresiv? sim??mântului devastator, pe care îl tot alungam în subcon?tient: vinov??ia. Epuizat, am ajuns la corturi ?i m-am pr?bu?it. Nu mai voiam s? vorbesc cu nimeni Voiam doar s? m? lase în pace, în siguran?a dat? de prezen?a lor, ?i s? pot gândi. S? m? gândesc la moarte, întuneric ?i vinov??ie. Sim?eam acut dar nedefinit, o cumplit? vinova?ie. Aveam s?-mi dau seama mult mai târziu de acest lucru. A?teptau to?i s? le spun unde este Irinel, ?i nu puteam s? spun nimic pentru c? m? acuzam. Sim?eam c? orice a? fi spus eram vinovat.
- Lua-l-ar dracu! am strigat ?i m-am aruncat în cort st?pânit de groaz?.
- S-a omorât tâmpitul, s-a aruncat în gol. De ce dracu m-am dus cu el? S-a f?cut buc??i în râp? la sud de Ineul. Ce-o fi fost în capul lui. Nu are rost s? merge?i nicaieri c?-l g?si?i buc??i. Mergem mâine diminea?? s?-l adun?m în rucsac.
- Ce spui, ce s-a întâmplat ?
- S-a aruncat idiotul în râpa Ineului. Mi-a mul?umit, ?i ?i-a luat zborul. S-a
zdrobit de stânci ca un tâmpit.
- Ai fost la el ?i era mort ?
- Nu am fost nic?ieri c? s-a zdrobit de stânci. Nu are rost s? merge?i. Praful s-a
ales de el. Cine poate s? scape în c?dere liber? de pe Ineul? Merge?i voi dac? vre?i! Idiotul m-a luat de martor la sinucidere.
- De ce s-a aruncat?
- De tâmpit ?i idiot! C? nu avea niciun motiv. Oricum s-a dus dracului. Merge?i
voi ca eu nu merg nicaieri.
- Hai s? mergem, unde-l g?sim?
- S-a aruncat de pe vârf exact în râp?. ?i-a dat drumul în gol ?i s-a dus
în p.. m… Acum e lini?tit, dar ce i-a trebuit s-o fac? noaptea ?i în prezen?a mea?
?i-au luat lanternele, ni?te frânghii ?i au pornit în grab?.
- Hai ?i tu s? ne ar??i locul!
- V-am spus c? nu vin nic?ieri, c? merge?i degeaba ?i nu vede?i nimic ?i oricum
e mort, s?-l m?nânce corbii c? nu-mi pas?!
Insisten?ele lor, repetate mereu, s? merg s? le ar?t, parc? a? fi avut ce s? le ar?t, m-au enervat, erau ca o acuza?ie, ca o sentin?? chiar, nu ?tiau ce tr?iam eu atunci, ?i, ca s? scap de ele le-am spus s? stea cu spatele lipit de born?, cu fa?a spre sud, ?i s? sar? în gol, ?i sigur vor ajunge exact lâng? Irinel.
Au plecat f?r? s? mai încerce s? m? conving? ?i urmatoarele ore au fost cele mai
chinuitoare din via?a mea. O lupt? disperat? m? luase în st?pânire A? fi vrut s? merg dup? ei, eram în stare s?-i ajung din urm? , dar groaza de locul blestemat m? ?inea pe loc. Oricum e mort…îmi ziceam, dar totodat? îmi spuneam c? sunt un mizerabil ?i un la? c? nu am f?cut tot ce trebuia s?-l ajut. Dac? era înc? în via?? ?i eu nu am f?cut nimic s?-l salvez.!.... La toate astea m-am gandit mai târziu, când le-am scris în caiet. Atunci, în acele clipe teribile eram rupt în dou? – speran?a de via?? si teama de moarte. Nu eram con?tient de sim??mintele mele, eram confuz, ?i o vinov??ie dureroas? m? amu?ise. Am ie?it din cort, m-am trezit singur, am rotit lanterna cu spaim? în jur, ?i apoi m-am închis în cort îngrozit. Am deschis iar??i, am aprins lanterna ?i am pornit pe c?rare dupa ei. Când am trecut de lac, vuietul cascadei mi-a adus în minte zgomotul surd al c?z?turii, ?i, speriat, m-am întors în cortul protector.

* * *
- Salut , ce mai faci Iri?
- Totul pentru aventur?! – era r?spunsul lui pueril ?i discordant cu statutul de
tat? a trei copii.
Eram candva cu munca prin ora?, l-am întâlnit, avea în mân? patru cepe noi, ?i în treac?t mi-a zis c? le-a primit ?i merge acas? s? m?nânce o slan? cu ceap?. ?tiam c?-i merge prost, o ducea greu de ceva timp, nu avea loc de munc?, nu-?i g?sea unul potrivit dorin?elor lui, se mai g?sea de lucru, dar starea lui se înr?ut??ea încet, starea lui psihologic?, determinarea lui pentru a-?i asuma via?a, a munci, a tr?i, chiar f?r? satisfac?ii profesionale majore. Dac? z?boveam cu inten?ia de a conversa pe orice alt? tem?, discu?ia ajungea, necondi?ionat, la munte, salvamont, bucurii vechi ?i dorin?e neîmplinite, toate legate de mun?ii pe care i-am c?lcat de nenumarate ori împreun?. Ve?nicele lui nostalgii dup? vremuri apuse îmi produceau disconfort, ?i dorin?a de a pleca cât mai repede, e adev?rat cu un gust amar ?i gânduri revoltate. Când l-am întrebat dac? a mai fost pe munte mi-a zis c? ?i-a ales ?i locul unde are s? moar?. ?tiindu-l un exaltat, un actor nerealizat, l-am luat ca atare ?i am zis c? va veni ?i vremea s? mai urcam pe Ineul. Chiar credeam acest lucru dar ?i eu eram prins în mizeriile cotidiene ?i poate c? m? am?geam de fapt. Oricum nu era o dram?. Nu b?nuiam ce se preg?te?te în sufletul lui.
Alt?dat? , de s?rb?tori, i-am întâlnit copiii într-un magazin – el nu intra niciodat? , ?i mai târziu am în?eles de ce – ?i le-am d?ruit un pachet, prea mic, zic acum, dar era un dar de Cr?ciun. ?tiam c? bea ?i tocmai de aceea i-am pus ?i o sticl? de b?utur?. Mai bine mi-a? fi g?sit timpul s? beau cu el o bere ca pe vremuri, când coboram de pe munte în satele de la poale, ?i s? ne povestim vie?ile noastre recente. În orice sat sau ora? coboram, intram în prima cârcium?, ?i, invariabil, comandam pentru fiecare câte un coniac, ?i o bere, care de multe ori se dublau sau chiar triplau. Ce vremuri teribile! Ce vârst? f?r? griji! Ce mult a trecut de atunci ?i ce final nea?teptat!