proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am fost aruncat în focul luptei, ajungeam acas? chiar ?i la nou? seara, în orice caz, nu mai devreme de cinci, cu ni?te dureri atroce de ligamente ale coatelor. Am început s? iau zilnic analgezice ?i antiinflamatoare, care mi-au activat gastrita hiperacid? veche de treizeci de ani, ceea ce m-a determinat s? m?nânc mai mult, sau s? înghit calmante gastrice. Cu munca m-am obi?nuit în ceva vreme, dar suferin?ele erau altele, cumplite uneori. Munca fizic? sus?inut?, foarte grea de obicei, împreun? cu incultura unora, f?cea aerul din ma?in? irespirabil. Pu?eau unii a transpira?ie de vomitai, am r?bdat câteva zile, apoi le-am recomandat cel mai ieftin deodorant de pe pia??, plus apa ?i s?punul, atât pentru ei cât ?i pentru hainele lor. Naiv? încercare, care nu mi-a adus decât ura agresorilor olfactivi.
Am nimerit într-un colectiv eterogen, oribil, dezgust?tor, în cea mai mare parte. Pân? atunci nu am mai muncit atât de direct implicat, în mijlocul lor, al unor colegi diver?i, numero?i ?i diver?i, prea mare diversitate , astfel încât nu exista lini?te nicio clip?. De bun? diminea?a începea bârfa, cei mai mul?i ?tiau totul, despre to?i, în momente de sinceritate ?i efuziuni sc?pate de sub control ?i orgoliu. În general, într-un asemenea mediu, caracteristica principal? este convingerea orgolioas? c? to?i de?in adev?rul, fiecare dintre ei neavând vreo îndoial? c? el ?tie totul, este cel mai priceput la orice, în?elege orice, în?elege cele mai ascunse semnifica?ii ale oric?ror fapte din apropierea noastr?, dar la fel de bine, to?i se pricep ?i la fenomenele macrosociale, îndoiala nu le este apropiat? niciodat?, la modul general to?i ?tiu totul despre toate ?i emit judec??i despre orice, cu maxim? siguran??, f?r? drept de replic?. Eu nu mai în?elegeam nimic din tot ce se petrecea în jurul meu, în lumea din jur ?i chiar în lume, ei în?elegeau, erau chiar exper?i în toate, sociologia, politica, cultura, toate le erau la îndemân?, expertiza lor era, potrivit propriei lor accep?iuni, de necontestat. Cultura lor era format?, în cel mai bun caz, pe facebook, vulgaritatea era regina de diminea??, pofta lor de organe sexuale masculine, dar, mai ales, feminine, nu putea fi oprit? cu comentarii subtile, - “Otr?ve?ti aerul în jurul t?u, cu vorbele spurcate pe care le sco?i din gur?”, “Calul moare de drum lung ?i prostul de grija altuia”etc. De parc? scopul întâlnirii lor de diminea?? nu era altul decât exersarea unui mi?to obscen ?i agresiv, î?i strigau dintr-o ma?in? în alta, în timp ce-?i înc?rcau marfa, cele mai provocatoare ?i dezgust?toare remarci uitându-se în jur s? vad? ce auditoriu au ?i în ce m?sur? porc?ria lor, ce se voia o glum? bun?, era gustat? de cei apropia?i, pozi?ia fiec?ruia în cadrul grupului find parc?, determinat?, de num?rul de glume nes?rate spuse în timpul înc?rc?rii ma?inilor. Manipulant fiind, am fost trimis, pe rând, cu fiecare agent de livrare, care pe lâng? ?ofer, era al treilea coleg de echipaj într-o curs?. I-am cunoscut pe to?i, ?i, cu certitudinea celui care observ? f?r? a se implica, sunt sigur c? cei mai agresivi în limbaj sau în atitudine erau ?i cei mai frustra?i. Unul mai batran î?i f?cea ni?te cruci cât troi?ele pe care le întâlnea, dar fura din magazine, ori de câte ori putea. De furat furau ?i al?ii, obiecte mici, care înc?peau în buzunarele lor, mai înc?p?toare sau mai pu?in înc?p?toare, în func?ie de sezon. Cei mai guralivi în colectiv, în firm?, erau cei mai mielu?ei în rela?ia cu partenera de via??, cei care se luau de to?i, f?r? a fi provoca?i, erau cei mai blânzi când vorbeau la telefon cu cei apropia?i, de cum intrau în curtea firmei porneau spectacolul stârnind dialoguri pres?rate cu obscenit??i dezgust?toare, dar, erau mielu?ei timizi, când vorbeau la telefon cu so?ia sau cu prietena, limbajul fiind cu totul altul, ar?tând, cred, o alt? latur?, dominant? a vie?ii lor, component? ce dezl?n?uia, la lucru, omul josnic, frustrat ?i ?inut din scurt.
Era unul mic cu b?rbia împins? înainte, primitiv ?i împu?it de transpira?ie, agresivitatea lui fiind determinat? probabil de repulsia mea pentru prezen?a lui urât mirositoare, nu puteam s? cer s? nu mai fiu trimis cu el în echipaj, ne suportam tot mai greu, jignirile lui atingându-mi, tot mai des, defectul fizic, “?chiopule, î?i rup ?i celalalt picior, mi?c? mai repede!”. “treci ?i car?, ?chiopule, iei bani la fel ca mine, mi?c?!” Ma ab?ineam cu greu s? nu-i ripostez, nu voiam scandal, ceilal?i erau alia?i cu el, a?a c?, oricum nu aveam nici o ?ans?. M? închideam tot mai tare în mine, încercam s?-mi construiesc o carapace protectoare, amu?eam pe zi ce trece, nu mai r?spundeam nim?nui, f?ceam tot ce mi se cerea, f?r? nicio implicare sufleteasc?, corect ?i la timp.
Când ajungeam seara acas?, rupt de oboseal?, nu-mi mai ardea de c?ut?ri pe la ?coli, încet, pe nesim?ite, am renun?at s?-mi mai fac programe de g?sire a Doriei, m? afundam tot mai mult într-o zon? degradant? a vie?ii, ca-ntr-o mla?tin? din care nu mai puteam ie?i, f?r? îns? s?-mi doresc vreo clip?, asumat ?i hot?rât, s? abandonez definitiv c?ut?rile. Doar amânam, a?teptând vremuri mai bune.
- Voi cump?ra strictul necesar, mai bine iau ni?te spate de pui, vreo patru buc??i, fac opt jum?t??i, fac ni?te cartofi natur, e destul. Trece o sapt?mân?... ?i o bere, nu iau d?-o dracului, opt lei un flacon, ?i azi îl termin. Iau un litru de vin spaniol, ieftin, cinci lei, dou? flacoane de ap? mineral?, e mai bine, v?d eu. M-am uitat dup? vin, nu mai era, erau doar vinuri mai scumpe, am trecut în zona spirtoaselor, c?utam flacoanele de plastic la jumate, tarie c?tre 40 de grade, raportul calitate pre? este cel mai avantajos, am g?sit t?ria tare ?i ieftin?, ambalat? la plastic, am aruncat o bucat? în c?rucior, refuzând orice gând acuzator, for?ând ap?rarea împotriva repro?urilor care încercau s?-?i fac? loc în mintea mea. Am renun?at ?i la legume, ceapa era nelipsit?, condiment gen vegeta, ieftin de asemenea, dac? tot adoptasem dieta cu glutamat, mai bine era s? fie ieftin, tot r?ul acela mi-l f?cea. În buget am prins mai întâi o vodc??i dou? beri, nu puteam dep??i disperarea hr?nit? peste zi dac? nu aveam vodca lâng? mine, apoi am trecut la o vodc??i cinci beri, doi?pe lei pe zi, ori treizeci de zile,o mul?ime de bani.
- Sunt un nenorocit, îmi spuneam mereu, beau mult, nu fac aproape nimic adev?rat, beau ?i-mi ascund nevolnicia c?utând o femeie, care poate nu exist?, cel pu?in pentru mine. Mizeria mi-a umplut casa, sunt mereu f?r? bani, mai mul?i dau pe b?utur? decât pe mâncare, hainele îmi sunt murdare, m? pierd, încet, încet, m? pierd. Am mai ?i început s? plâng, din senin ?i fiind treaz, asta m? sperie cel mai tare. Am renun?at ?i la igiena trupului... - Dobitocule! C? m?nânci zilnic pâine cu sl?nin??i ceap?, e una, dar s? pu?i... ?i nici m?car nu o mai cau?i pe Doria, e-adev?rat c? nu prea ai ?anse, dar nu te l?sa, cretinule! Are vreun sens ceea ce tr?ie?ti acum? - Nu! - Atunci de ce mai stai aici, în umilin?a asta josnic?? - Pentru c? mi-e team? s? plec, ?tiu c? în cel mai scurt timp, a? reveni, reluând c?ut?rile, a?a f?r? ?ans? cum sunt acum.
A trebuit s? treac? ceva vreme pân? s? în?eleg c? alcoolul nu este o otrav?, ci un balsam, un catalizator al capacit??ilor creative, dar, nici când am în?eles acest lucru, nu eram împ?cat cu ideea, din simplul motiv c? nu îmi ajungeau banii s? beau cât a? fi putut duce, a?a c?, m? certam aprig ?i m? scuzam inteligent.
- Nu mai bea atât de mult! Faci cancer la ficat!
- Mare lucru... nu ar fi decât metastaze ale cancerului sufletului, de care suf?r de mult prea mult? vreme s? m? mai tem de moarte.
Gândim la fel cu vârsta. Orice nesincronizare între vârsta biologic? ?i cea afectiv?, produce suferin?e imediate, sau ulterioare, iubirea târzie, netr?it? la timp, ce ?anse s? mai aib?? m? întrebam seara, cu berea ?i vodka în fa??.
Când r?mâneam singur, nu singur fizic, ci singur cu mine însumi, gândurile n?v?leau peste mine, la fel când conduceam, eram atent la drum, nu mergeam tare niciodat?, doar câte un ?ofer prost m? f?cea s?-mi ies din ritm, mai ales femeile la volan, în câteva zeci de secunde m? retr?geam în mine, - Cum gestionez eu asta?, - Ce m? fac acum?, - Cum dracu m? descurc?, -Boule, ce dracu mai faci acum?, -Ce dracu cau?i aici?, astea ?i altele erau întreb?rile ce-mi n?v?leau în minte, nu aveam niciodat? r?spuns, eram mereu într-o tensiune boln?vicioas?, nu ?tiam cauza triste?ii tot mai accentuate, gândul m? ducea la Maria, Maria mi-a scris la fel, într-o vreme, dup? ce am abandonat-o, f?r? s? o cunosc, ?i ea spunea c? nu poate sc?pa de o triste?e permanent?.
?tiam sigur c?, în scurt timp, câ?iva ani probabil, mi se va întâmpla ceva dramatic, decisiv. Sim?eam asta ?inând cont de lucruri pe care le ?tiam, în care credeam, ?i care sunt cunoscute ?i confirmate de speciali?ti adev?ra?i, nu profani ca mine. Potrivit firii umane, am crede c? nou? nu ni se poate întâmpla nimic r?u, mai degrab? st?m lini?ti?i, a?teptând bucuriile vie?ii la nesfâr?it, o tinere?e ve?nic? fiindu-i mai aproape omului, decât orice suferin??, atunci când e s?n?tos. Dar eu îmi cuno?team gândurile, doar eu le cuno?team, sau, mai bine spus, eu mi le cuno?team cel mai bine, ?i de aceea eram convins c?, în scurt timp, mi se va întâmpla ceva r?u. Gândurile mele rele, expresie a suferin?elor perpetue, bolovani lega?i de gât, de mâini ?i de picioare, nu puteau aduce decât evenimente d?un?toare, energia profund negativ? a gândurilor mele îmi s?pa zilnic s?n?tatea, eroziunea stabilit??ii mele fizice, chiar psihice, fiind, necontenit prezent? în mintea ?i-n trupul meu.
Agita?ia, anxietatea, îmi ucideau trupul, mintea fiind deja sub st?pânirea lor. Depresiile, tot mai dese, îmi anihilau, încet, voin?a ?i ini?iativa. Ideile, de orice fel, sunt la rândul lor chimie, în creier. O chimie bun?, favorabil?, nu poate fi determinat? de, ?i, mai ales, nu poate determina, ca r?spuns, decât idei bune, s?n?toase, o chimie toxic?, este determinat? de gânduri ?i idei toxice, generând efecte nocive, un cerc vicios, f?r? nicio ?ans? de a fi evitat, totul porne?te din creier, inima fiind dirijorul, dirijor care, dac? „r?ii” din orchestr? sunt prea mul?i, scap? situa?ia de sub control ?i publicul p?r?se?te sala, dirijorul r?mâne singur cu orchestra, str?duindu-se f?r? prea multe ?anse, spectatorii prieteno?i, sau du?m?no?i, având ?i ei rolul lor determinant.
Cel mai bine este s?-?i ucizi toate dorin?ele, îmi spuneam, repetând cu disperare rug?ciunea mor?ii:
„Doamne Dumnezeule, atotputernic, mai bine omoar?-m? în clipa asta, iart?-m? Doamne, ?i omoar?-m?! F?-m? s? uit orice, f?-m? s? uit totul, s?-mi amintesc, Doamne, doar de Tine! F? în a?a fel încât s? nu ?tiu c? mi-ai ascultat ruga, omoar?-m? ?i scap?-m? de toate!”
Simt boala tot mai aproape, a? fi mâncat mereu, ce-mi p?rea alt? dat? u?or de f?cut, îmi era tot mai greu, nu m? puteam apuca de nimic, treceau ore întregi pân? când m? hot?ram s? g?tesc ceva, m? plimbam f?r? rost din camer? în buc?t?rie ?i înapoi, amânam începerea ac?iunii cât puteam mai mult, începeam ceva, doar când pericolul de a nu face acel ceva, devenea mai grav decât efortul meu.
Sufeream cumplit, beam aproape tot ce câ?tigam, singur?tatea mea devenise absolut?, eram ca un autist, munceam ca un sclav, mult peste puterile mele, ?i, pe lâng? pu?ina mâncare ce mi-o cump?ram, beam, beam ?i iar??i beam. Am început cu vodk? ieftin?, oricum, foarte scump? pentru banii mei, apoi am g?sit un coleg de munc? ce-mi vindea ?uic? tare, f?cut? din te miri ce, la un pre? bun. Nu mai suportam singur?tatea ?i singur?tatea mea ar fi putut fi alungat? doar de dou? persoane, Doria sau fiica mea, cea care avea dreptate s? m? renege, încet, încet, realizam groz?via absen?ei mele de la nunta ei, absen?? pe care tot mai mult o vedeam ca o manifestare a egoismului meu, dublat de fric?, de frica de a da ochii cu ei, tot mai mult nu îmi mai g?seam nicio scuz?, am ratat momentul nun?ii fiicei mele, am pierdut totul, m-am pierdut ?i pe mine, nu mai aveam niciun sens, nu mai aveam nicio ?ans? sa fac ceva cu via?a mea. Aceste adev?ruri le ascundeam, mi le ascundeam în primul rând mie, evitându-le cu tenacitate, apoi le ascundeam de to?i ceilal?i, cum s? spun ceva ce nici eu nu acceptam, le amânam, de fapt, trebuia s? vin? scaden?a, într-o zi, frica mea de a nu-mi pierde min?ile, aceasta a determinat scaden?a, aceasta a scos adev?rul la iveal?, l-a împins din cotloanele în care se ascundea, în care îl ascundeam, de fapt. Frica de starea vegetal? m-a învins, f?cându-m? s? fiu sincer, mai sincer , în primul rând cu mine, apoi cu al?ii, m-a determinat s? scriu aceste adev?ruri cumplite ale vie?ii mele. Indiferent de motiva?ie, am tr?dat, eu fiind cel care am cerut divor?ul, am tr?dat. Aici iar??i am fost tentat s? mint, s? m? mint, dar nu o voi mai face. Am cerut divor?ul f?r? s? o acuz pe fosta so?ie de ceva r?u, de adulter, am acuzat-o doar de uitare, de o alegere strâmb?, o alegere a mamei ei, în balan?? cu mine, a ales siguran?a mamei ei, via?a mamei ei, pan? la urm?, b?boiul având un istoric alcoolic care impunea o supraveghere atent?, a ales-o pe mama ei, sacrificându-?i familia, rela?iile conjugale oricum erau compromise de anii lungi de desp?r?ire, dar familia, sfânta familie, ar fi putut fi salvat?. Tot mai des m? chinuiam gândindu-m? la ceea ce am f?cut, la jalnicul meu r?spuns adresat invita?iei la nunta fiicei mele.