proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Poate, dar eu aveam elementele predestin?rii, devenind con?tient de semnifica?ia lor. Înainte cu o lun? de dezastrul produs prin denun?ul f?cut de fosta mea so?ie, de fapt actuala, c? nu suntem divor?a?i nici azi, am primit o lucrare în satul natal, primarul îmi d?dea tot ce putea oferi prim?ria, trebuia s? demolez o biseric? veche, de fapt s? demontez, grind? cu grind? bisericu?a veche de peste cinci sute de ani, salvat? de la dezastru datorit? lucr?rilor periodice de refacere a acoperi?ului, s? o reconstruiesc într-un ansamblu de patru case, nu la fel de vechi, realizînd un fel de muzeu, urmând s? ridic în locul ei un monument închinat eroilor satului, prezen?a bisericu?ei s?r?c?cioase d?unând ansamblului modern care includea prim?ria nou?, c?minul cultural, poli?ia, remiza de pompieri mai la margine, ?coala general? renovat? complet ?i un sediu de banc?. De obicei, la alte lucr?ri nu st?team mereu cu oamenii, atunci am stat tot timpul cu ei, voiam s? lucreze cu grij?, lemnul era m?cinat de timp ?i trebuia lucrat cu mare aten?ie, ?tiam bisericu?a din primii ani când am v?zut lumina zilei pân? la plecarea la Bac?u, apoi la Ia?i, la ?coal?. Desf?ceam grind? cu grind?, le numerotam cu vopsea pe partea inferioar? ?i pe cea superioar?, astfel încât remontarea s? fie o succesiune de numere de la ultimul la unu, eu personal f?ceam pe loc un desen în care figuram fiecare element demontat, totul mergea foarte bine, m? felicitam pentru metoda inventat?, eram fericit la gândul remont?rii bisericu?ei în noul amplasament, am ajuns la funda?ia din piatr? de râu, grosimea ei varia de la o jum?tate de metru pân? la peste un metru, în zona stâlpilor ce str?juiau u?a principal?. Dizlocam fiecare piatr? din funda?ie, aici treburile erau mai complicate, trebuia s? utiliz?m piatra veche, dar refacerea urmând a se realiza cu ajutorul betonului care ar fi trebuit s? înglobeze lespezile vechi. Mergeam cu demolarea simultan? a celor doi stâlpi, ?i, într-o clip? a-nceput împlinirea destinului meu. Interiorul stâlpului din dreapta era gol, avea o cavitate zidit? de jur împrejur, uscat? ?i nu cu mult mai mare decât cutia de metal gros înzidit? în locul a dou? sau trei pietre de râu. ?ansa mea a fost s? descop?r cutia într-o duminic?, lucrarea asta m? absorbea cu totul, m? plimbam pe pardoseala veche, c?ptu?it? tot cu piatr? de râu, mi s-a p?rut ciudat? forma perfect dreptunghiular? a pietrei din stâlpul din dreapta ?i culoarea diferit? cu o nuan?? de restul pietrelor, am suflat praful ce acoperea cutia, am ?ters obiectul cu mâna, în?elegând ce am g?sit de fapt. Cu o dalt? folosit? de muncitori am îndep?rtat repede pietrele din jurul cutiei, care ?i ele erau mai mici ?i mai u?or de manevrat, am luat cutia grea în bra?e ducând-o în ma?ina personal?. Credeam atunci c? voi g?si bani de aur în cutie, dup? cât de bine a fost ascuns?. Intuind c? va fi destul de complicat? deschiderea, m-am întors în ora?, la sediul firmei, doar paznicul era la datorie, m-am încuiat în birou, dup? ce pe drum am cump?rat o saco?? rezistent? în care s? transport cutia, care avea ceva peste ?apte kilograme. Am ?ters caseta cu o cârp? umed?, încercând s? dezleg misterul. Nu avea niciun sistem exterior de închidere, p?rea turnat?, privind cu aten?ie într-o lumin? puternic? am sesizat o linie de separa?ie neregulat? între dou? semicasete, una mai mare, mai adânc??i un capac mai mic. Am spart lama unui cu?it de vân?toare pe care-l aveam în birou, încercând s? despart cele dou? componente ale cutiei, am adus un bonfaier din atelierul mecanic, voind s? tai caseta pe linia desp?r?itoare, s-a tocit pânza fier?str?ului ?i nu reu?isem s? fac decât o zgârietur? pe o latur? mic?, am coborât cu saco?a în atelier, i-am interzis paznicului s? vin? cu mine, am prins cutia într-o menghin? ?i abia a?a am reu?it, cu un flex electric, s? deschid cutia din otel. Aveam s? în?eleg ?i tehnologia folosit? în urm? cu cinci sute de ani, un fierar priceput a b?tut cele dou? componente ale casetei, una adânc?, în care au fost a?ezate h?r?ile ?i un capac forjat, b?tut la cald, dup? protejarea con?inutului cu o plac? de fier b?tut? ?i ea for?at în interiorul casetei de baz?. Practic s-a creat o cavitate absolut etan??, de nep?truns, nici pentru umezeal? nici pentru aer. Ad?postul h?r?ilor avea pere?ii neprelucra?i, în contradic?ie cu fine?ea pere?ilor exteriori, dar în schimb erau cura?i, de parc? ieri ar fi fost închis? cutia. Fine?ea exterioar? a cutiei metalice cred c? a fost ob?inut? dup? asamblarea prin presarea capacului, în urma ?lefuirii cu pietre plane, abrazive, care se g?sesc din bel?ug în orice albie de râu. Starea perfect? a celor trei h?r?i identice, de mici dimensiuni, una imprimat? în piele ?i vopsit? în aur, alta pe hârtie groas? filigranat? cu bourul moldovean, scris? cu vopsea ro?ie, ?i una pe un pergament de mare fine?e, realizat? cu vopsea neagr?, dovedeau absen?a aerului în interior, men?inerea unei atmosfere inerte, neschimbat? vreme de cinci sute de ani. Toate cele trei materiale ?i-au schimbat culoarea în prima jum?tate de or? dup? ce le-am scos la lumin?, credeam c? dispare orice urm?, m-am gândit chiar la un blestem, am copiat harta de pe varianta pe hârtie, care permitea transpunerea cu u?urin?? prin suprapunerea unei coli transparente. M? uitam dezam?git, aproape n?uc la cele trei desene, un turn de cetate figurat prin dou? creneluri între trei turnule?e, apoi un traseu cu sensul de parcurgere indicat prin s?ge?i marcate pe linia principal?, ?i alte câteva linii curbe sau cercuri, pe care nu le-am în?eles atunci, nici n-a? fi avut cum s? le în?eleg, dar pe care, aveam s? le deslu?esc dup? câ?iva ani. Am încuiat h?r?ile ?i caseta în seiful din biroul meu, apoi, dup? o vreme, le-am luat ?i le-am ascuns în cas?, de fapt în curte, în zona anexelor, într-o ascunz?toare în care aveam sume mari în diverse valute, ?i care era atât de sigur? încât nu putea fi descoperit? în niciun chip, ?i nici nu a fost, nici m?car de c?tre ofi?erii care mi-au perchezi?ionat casa dup? denun?ul consoartei. Într-o duminc? în care am r?mas singur acas?, am scos hârtile ?i le-am studiat mai atent, am luat în seam? un text scris pe cele dou? variante, pe hârtie ?i pe pergament, textul în slavon? nedezlegându-mi întreb?rile ivite la prima vizualizare a h?r?ilor, din simplul fapt c? nu-l în?elegeam pe deplin. Din cât? chirilic? ?tiam am în?eles c? este vorba de cetatea Ciceului ?i de Petru Rare?. ,,Io Petru Rare? Domnul Moldovei ?i Elena Doamna în cetatea Ciceului la anul 1540” era mesajul simplu, deslu?it mie pe deplin, de p?rintele Vlad, parohul satului, fost coleg de ?coal? din clasa I-a pân? într-a XII – a, c?ruia i-am dus spre dezlegare, o copie complet? a textului. Studiind, împreun? cu p?rintele istoria perioadei din via?a voievodului Petru Rare? am dedus c? harta a fost întocmit? în Cetatea Ciceului, în anul 1540, înainte de a doua domnie în Moldova.
- Din ce-am citit în scrierile p?strate în m?n?stirile Moldovei, mai ales în cele scrise în m?n?stirile Moldovi?a, Humor ?i în Probota, unde este înmormântat voievodul, ?tiu cu siguran?? c? domnitorul pribeag ar fi vrut s? duc? la curtea lui Soliman Magnificul toate bog??iile luate cu el în Ardeal, atunci când a fugit din calea turcilor ?i a boierilor tr?d?tori, doar rug?min?ile pline de în?elepciunea unei femei grijitoare de cas? ?i copii, ale Elenei Doamna, înduplecându-l pe Petru s? lase o parte din avu?ie în locuri ascunse din ?inutul primitor, pe vremea aceea, al Ciceului. Din p?cate, dac? este a?a, so?ii Rare? nu s-au mai bucurat de bunurile ascunse, care au r?mas îngropate printre stâncile Transilvaniei, poate pentru totdeauna. Cred c? acea parte a bunurilor familiei domnitorului o vei c?uta tu acolo, slujindu-te de aceste h?r?i, pe care, cu încredere ?i credin?? mi le-ai ar?tat, mi-a m?rturisit p?rintele Vlad, atunci când a v?zut cele trei h?r?i. Pe vremea aceea doar în m?n?stiri se scriau texte, biblice mai ales, dar, a?a cum v?d, ?i de alt fel, sau, dat fiind caracterul secret al scrierii, mai sigur c? domnitorul ?i-a dus la Ciceu un c?lug?r mut din m?n?stirea Probota, acolo scriindu-se, cu me?teri mu?i, textele ce nu trebuiau a fi cunoscute de prea mul?i. Eu î?i doresc s? ai mult noroc, s? nu-?i pierzi nicio clip? credin?a ?i n?dejdea! De vei g?si comoara dup? atâta vreme, ca urmare a tuturor întâmpl?rilor din via?a ta, voi crede ?i eu, chiar voi crede, c? ai fost ales de soart? ?i sus?inut de Dumnezeu.
- P?rinte, s? nu râzi de mine, dac? p?c?tuiesc spune-mi te rog, eu cred, simt tot mai intens c? domnitorul avea o leg?tur? cu satul nostru, poate era n?scut aici sau avea pe cineva drag, ?i, acum mi-e team? de p?cat, alegerea mea vine dintr-o leg?tur? de sânge cu Petru, cu familia lui.
- Nu râd fiule, m-am gândit ?i eu la asta.
- Ba eu râd, i-am dat replica, popa t?u din Moldova se credea ?i el prin?, ca ?i tine, doi nebuni, urma?ii lui Petru. Cât? prostie! Doi pro?ti cu o hart? în mân?, de?i ziceai c? doar unul are voie!
Ridicându-?i ochii de pe mas?, unde-i ?inuse în timpul ultimei dest?inuiri vanitoase, în care-?i m?rturisea originea princiar?, parc? f?r? s?-mi fi auzit vorbele, ?i-a continuat povestea, în aceea?i not? suprarealist?:
- Vezi, a?a am ajuns s? sparg stânci c?utând comori, mi s-a adresat din nou mie, oprindu-?i povestea, c?utând în ochii mei dovada încrederii în cele auzite, a accept?rii predestin?rii, am fost îndrept??it s? caut, aveam semnul, ?tiam c? exist?, asta pentru c?, f?r? hart?, nu putea fi descoperit? nicio br??ar? pre?ioas?, ?i eu am fost sortit peste veacuri s? g?sesc drumul, ?i-a încheiat parc? f?r? a fi lâng? mine, argumenta?ia prezen?ei lui în preajma cet??ii.
- Aici mai r?mâne de discutat... am rostit eu mai mult ca o provocare, o înfruntare neclar?, gândindu-m? la br??ara mea, g?sit? cu ajutorul soarelui, noroc pentru care nu aveam nicio explica?ie, mai ales pentru felul în care, în urm? cu patru ani, una dintre piesele comorii avea s? ajung? de partea cealalt? a muntelui, încol?cind un pomi?or, sau, poate, br??ara f?cea parte din alt? comoar?, alt sac spart cu bijuterii, dar atunci nu mai în?elegeam asem?narea perfect? cu br??ara Iulianei, în c?utarea c?reia pustnicul ?tefan îmi intrase atât de agreziv în cas?.
- Nu r?mâne nimic de discutat, ?tiu ce spun, eu sunt cel care trebuia s? g?seasc? bijuteriile, eu aveam s? le g?sesc dup? mult? suferin?? ?i multe c?ut?ri, toate celelalte întâmpl?ri fiind omene?ti, gre?eli de-ale noastre, de-ale oamenilor. Eu le-am g?sit, eu le voi duce mai departe, poate înapoi.
- Aceast? predestinare cunoscut? de la începuturi ?i urmat? cu tenacitate ?i credin?? este proprie sfin?ilor, înaintemerg?torilor, dintre care, chiar dac? nu o recuno?ti, te consideri ca f?când parte. Unde-ai dobândit convingerile astea atât de puternice, mai ales c?, a?a cum tu însu?i ai spus, revela?ia ai avut-o în vremea grelelor p?cate. Cum ai ajuns din diavol sfânt?
- Îmi place, nu vrei s? la?i nimic neîn?eles ?i am s?-?i r?spund, doar acum, azi ?i aici, oric?rei întreb?ri, chiar oric?reia. Dup? primul semn al cunoa?terii când mi-a fost dat? harta, spun harta de?i sunt trei, dar toate spun acela?i lucru, au urmat trei ani ?i jum?tate în care, la început puteam s? mor în fiecare zi de câteva ori, asta vreme de o jum?tate de an. Iubirea unei femei, a femeii din pricina c?reia ajunsesem atât de jos, doar iubirea m-a ajutat, aveam s? în?eleg c? nu eram jos decât pentru a-mi în?elege rostul, având iubirea aveam totul, trebuia doar s? înv?? a m? ridica, ea m-a înv??at c?utându-m? mereu, venea în haine de c?lug?ri??, era cu maica stare?? într-o rela?ie de prietenie mai puternic? decât cu mama ei, m-a vizitat în fiecare zi când avea dreptul, chiar bolnav? m-a c?utat, când ap?rea în hainele negre cu guler alb, ?i gardienii se infiorau, frumuse?ea chipului ei str?lucea atât de tare când m? vedea, încât toate glumele r?ut?cioase care se poart? în lumea penitenciarelor au încetat în scurt timp, doar priviri pe furi? îndr?znind s?-i ating? frumuse?ea. Datorit? acestei femei, în trei ani ?i jum?tate m-am sp?lat de toate p?catele, eram un ucenic într-ale credin?ei, când ne întâlneam nu ne m?rturiseam iubirea, nu era nevoie s? m?rturisim ceva ce era evident ?i care cre?tea mereu înal?ându-se ?i în?l?ându-ne peste toate, discutam doar semnifica?ii neîn?elese de mine ale bibliei pe care mi-o adusese, de care am prins drag, citind-o de nenum?rate ori, din cap în coad? sau pe s?rite, atunci când c?utam r?spuns unei anumite întreb?ri sau îndoieli. Trei ani ?i jum?tate am ucenicit într-ale lui Hristos, dar nu a fost îndeajuns, multe dintre înv???turile însu?ite în acea perioad? le-am uitat, pur ?i simplu pac?tosul din mine î?i cerea drepturile ucigând sfântul care m-a înso?it în pu?c?rie, tot iubirea avea s?-mi îndrepte pa?ii c?tre cele pe care le aveam înc? de înv??at, am petrecut mai bine de un an într-un loca? cu adev?rat al lui Dumnezeu, l-am sim?it aproape, dar via?a cea nou? care se zidea în pântecele femeii, ce-mi zidise-n inim? iubirea p?mântean?, a triumfat ar?tându-mi drumul. Am amânat o vreme împlinirea destinului uman, supunându-m? poruncilor pe care le sim?eam p?trunzându-mi în suflet, ?i am trecut mun?ii la fel ca Domnitorul, lucrând întru împlinirea destinului spiritual.
- Din câte ?tiu eu, sfin?ii nu aveau duplicitatea pe care tocmai mi-ai m?rturisit-o, dup? revelarea misiunii lor spirituale, au renun?at la cele lume?ti.
- De unde ?tii? M-a chinuit mult aceast? întrebare, ea mi-a ap?rut înc? din închisoare dar nu i-am g?sit r?spunsul nici în lecturile bibliei ?i nici în discu?iile cu Iuliana. M? sim?eam dual, cum spui tu, dualitatea provocându-mi suferin?? iscat? din neîmp?carea celor dou? lumi care convie?uiau in mine. Nu am aflat r?spunsul mul?umitor nici în anul petrecut la m?n?stire, nu am g?sit niciunde foarte clar afirma?ia renun??rii la cele lume?ti ca o condi?ie a împlinirii spirituale. Nu to?i sfin?ii au renun?at s? mai fie oameni, dup? ce ?i-au aflat calea spiritual?, a?a c?, acceptând împreun? un sacrificiu temporar, am început c?ut?rile în dealul Ciceului, începând cea mai minu?ioas? prospectare arheologic?, o munc? tenace în care îmi foloseam toate sim?urile. Repetatele reconstituiri ale noii versiuni a h?r?ii, aplicat? pe versantul nordic, m-a dus, cu aproxima?ie de doi, trei metri, în centrul balconului tunel, am pornit cioc?nitul peretelui din centru c?tre marginea de început, b?team cu ciocanul în stânci, ascultând cu urechea lipit? de perete, în speran?a sesiz?rii unei diferen?e de zgomot, care s?-mi sugereze existen?a unei intr?ri mascate, asta dup? ce, la examinarea vizual?, repetat?, a peretelui de stânc?, nu am sesizat nimic sugestiv. În prima faz? a c?ut?rilor am vrut s? tai toat? vegeta?ia c?z?toare care forma tunelul, pentru mai mult? lumin?, am renun?at apreciind c? voi fi descoperit de vreun eventual trec?tor prin zon?, m-am apucat de lucru în lumina slab? a nordului, filtrat? prin vegeta?ia protectoare. Cioc?neam repetat, din treizeci în treizeci de centimetri, pe o linie orizontal?, începând cam la un metru jumate, pân? la intrarea în tunel, coborând apoi cu zece centimetri, reluând înaintarea cu acela?i pas, am f?cut asta de câteva ori, vreme de dou? zile, f?r? a sesiza vreo diferen?? de sunet. Mi-am zis c? urechea mea nu percepe frecven?e prea pu?in diferite ale sunetelor, am coborât în ora?, mi-am cump?rat un stetoscop medical, având rolul s?-mi amplifice, nu ?tiam cum, ?i în ce m?sur?, sunetele de r?spuns la loviturile mele cu ciocanul, asupra zidului. Am parcurs vreo patru metri, pe prima orizontal?, cea mai comod?, la un metru jumate în?l?ime, f?r? s? simt vreun semn, apreciind c? dat fiind contactul punctiform al senzorului stetoscopului, sensibilitatea auditiv? era mai redus? decât a urechii lipite de stânc?, am interpus între senzor ?i stânci un strat sub?ire de cret?, realizat punctiform, dup? ?lefuirea fiec?rui punct de ascultare cu o piatr? abraziv?, creta pe care o foloseam pentru marcarea traseului efectuat, am coborât conform liniilor trasate pe stânci, f?r? s? sesizez o diferen?? important? între sunetele r?spuns. Mi-am zis, încrez?tor, c? mi?cându-se muntele în cinci secole, o jum?tate de mileniu, scara interpret?rilor mele era eronat?, a?a c? am început test?rile fonice c?tre dreapta, înspre cap?tul închis al tunelului. La a patra linie orizontal?, aproximativ un metru ?i dou?zeci de centimetri, o lovitur? aplicat? aproape în cap?tul tunelului, a sunat a gol. Am repetat loviturile, ob?inând prin marcare o curb? ca o intrare într-un tunel, clopot al lui Gauss, cu în?l?imea de unu virgul? doi metri, ?i deschiderea la baz? de optzeci de centimetri. Eram fericit, m? sim?eam st?pânul muntelui, al lumii, nimic nu m? mai interesa, decât s?-mi împlinesc destinul, s? aduc la lumin? bucuria Domnului Petru Rare? ?i a Elenei Doamna, ?tiam c? voi vedea podoabele, a?a cum ?tiam, sim?eam nedefinit, c? li se cuvin, c? le voi înapoia istoriei, trebuia doar s? le duc aproape de cetate, poate chiar în cetate, apoi s? le îngrop la loc. ?tiam, atunci, ca cel mai de pre? adev?r, c? nu mi se cuvin, ca eu sunt doar un f?ptuitor al voin?ei Domnitorului, vedeam în reu?ita mea o nevoie istoric? de aducere aminte, de primenire a celor cinci sute de ani de istorie uitat?, îngropat? între stânci.