proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dac? nu am ?ti c? în poezia „A?teptare” Poetul s-a referit la R??inarul natal am putea crede c? este vorba de ori ce sat din M?rginimea Sibiului.
Codrul apropiat, precum si istoria local?, fac ca Sibielul s? semene, pân? aproape a se confunda, cu satul descris de Octavian Goga: „Sat din margine de codru r?sfirat sfios în vale/ Tot mai jalnic cade-amurgul peste stre?inile tale.” Sibielul se întinde pe ambele maluri ale râului. Doua uli?e se desprind din cea principal?. Una a Unghiului, o ia înspre stânga la vale. Alta urc? piepti? spre în?l?imi, având în dreapta Valea U?i ce coboar? gr?bit? spre a se întâlni cu râul.
Mai sunt înc? destule case vechi care dau acel Genius loci specific zonei M?rginimii Sibiului. Unele, cu doua înc?peri ce-?i au intrarea dintr-un pridvor, cu fa?ada vopsit? in „vân?t”, privesc c?tre râu printr-un petic de fereastr? prev?zut cu z?brele. Apoi case mai confortabile din a doua jum?tate a secolului XIX ?i începutul celui urm?tor vorbesc despre dramul de bun?stare ce începuse a se înfiripa în sat în acea perioad?. In deceniul al doilea al secolului XX s-a construit Casa Na?ional?, vechea denumire a C?minului Cultural. Este o cl?dire ce impresioneaz? prin sentimentul durabilit??ii emanat de pietrele frumos fasonate din care a fost zidit?. Impun?toarea cl?dire a ?colii arat? dorin?a, de multe ori împlinit?, a s?tenilor de a-?i emancipa fiii prin înv???tur? . Ast?zi armonia arhitectural? a satului începe sa fie spart? de unele vile confortabile, zidite de or??eni, ce nu au nici o leg?tur? cu tradi?ia.
Oriunde te-ai afla în sat, vezi spre miaz?zi ?i apus p?durea. Acolo sus, lâng? medievala cetate Salgo ?i mai departe, sunt Colibele. Este vorba de ni?te c?su?e asem?n?toare celor din vatra satului în care pot înc?pea to?i ai casei, dup? ce cositul ?i strângerea fânului s-a terminat în locurile mai apropiate de sat. În fiecare an, dup? Sfântul Ilie, aici urcau cu c??el ?i purcel, aproape to?i gospodarii, pentru a cosi, usca ?i depozita fânul din p?dure. În puterea iernii ori prim?vara devreme, in s?nii sau c?ru?e, pe drumuri întroienite ori desfundate, fânul era adus jos. Nu era u?or. Cei ce nu aveau colibe urcau zilnic. Era greu mai ales pentru femei. Povestesc ?i ast?zi, cele mai în vârst?, cum le frigea pe spate m?m?liga din desagi pân? ajungeau sus cu demâncare la b?rba?ii ce coseau. Ajunse sus, nu st?teau sa se odihneasc? ci întorceau sau strângeau fânul. Seara coborau spre a vedea de gospod?rie iar a doua zi o luau de la început. Norocul lor era ca aceasta activitate dura doar doua - trei s?pt?mâni.

Crucile cimitirului

Biserica, construit? spre sfâr?itul secolului al XVIII-lea, ast?zi monument istoric, se afl? într-o margine a satului. Cu tencuiala alb? ?i acoperi?ul în doua ape ar p?rea o casa ??r?neasc?, ceva mai mare, de n-ar fi cele câteva contraforturi, absidele cu urme de pictur? ?i turnul ce se înal?? seme? înspre cer. Crucile cimitirului se aliniaz? t?cute între zidurile bisericii ?i zidul mai nou al Muzeului de icoane pe sticl?. Sunt aici, într-o prezen?? mut?, cei care ?i-au început ve?nicia, unii cu peste doua secole în urm?. În marginea dinspre intrare se afl? mormântul istoricului academician Andrei O?etea, fiu al satului. In imediata lui apropiere se odihne?te preotului Zosim Oancea. mort cu câ?iva ani în urm?.. Venise în sat în 1964 direct din temni?ele comuniste. Poate fi considerat cel de-al doilea ctitor al Sfântului loca?. Sub p?storirea sfin?iei sale biserica a revenit la str?lucirea de odinioar?. Numai dumnealui ?tia prin câte a trecut, în plin regim ateist, pân? a reu?it s? înceap? ?i s? finalizeze lucr?rile de aducere la lumin? a minunatei picturi biserice?ti ascunse sub straturi succesive de var. ?i-a continuat opera adunând, dup? cum povestea, comorile ascunse în Sibiel. ?i a g?sit multe. Fiece comoar? era reprezentat? de c?tre o icoana pe sticl?. Cu multa trud?, a adunat apoi icoane din toate zonele ??rii. A construit, înfruntând greut??i ce la un moment dat p?reau insurmontabile, cl?direa care s? le ad?posteasc?. A?a s-a n?scut originalul Muzeu cunoscut nu numai în ?ara dar ?i în cele mai îndep?rtate col?uri ale lumii.
Odihnesc în cimitirul satului genera?ii de ??rani oieri. Unii dintre ei au str?b?tut, în urma turmelor, tot p?mântul românesc de la est de Carpa?i. Sunt aici ?i unii pe care turmele i-a purtat prin stepele Rusiei. Oriunde ar fi umblat ace?ti oameni ?i chiar dac? unora le-a fost bine pe unde au umblat, au vrut s? se întoarc? acas? ca de aici, de lâng? biserica lor, s?-?i înceap? Marea C?l?torie. A?a au vrut ?i cei pe care Revolu?ia bol?evic? i-a prins în Rusia. Dac? unul dintre ei, Ioan Me?, a reu?it s? treac? înot Nistrul, al?ii au trebuit s? a?tepte mul?i ani pân? când, în 1936, datorit? politicii externe dusa de N. Titulescu, România încheie rela?ii diplomatice cu Uniunea Sovietic?. ?i pe aceasta baz? au putut intra în posesia pa?aportului mult dorit. Dorul de cas? ?i suferin?ele îndurate în Rusia între 1914 ?i 1936 de ciobanul Oprea Const?ndel sunt sintetizate într-o scrisoare pe care a adresat-o surorii sale. Nu ?tia dac? mai are la cine s? se întoarc? acas?. Dac? sora nu-i va r?spunde: „Se vede treaba c? tot mai este ceva de suferit înaintea mor?ii. Cum le-m petrecut pe cele trecute le-oi petrece ?i pe cele din viitorime ?i atunci voi ie?i din lume pe unde oi fi. F?r? de moarte nu se poate. V? salut cu dor ?i a?tept r?spuns pân? nu mor.. eu al dumneavoastr? frate ?i cumnat Oprea D. Const?ndel din anul 1914 ie?it din Sibiel.” Pân? la urm? s-a întors acas?. A murit veghiat de sor? ?i cumnat. Î?i doarme somnul de veci lâng? biserica din satul lui. El a avut noroc. Al?ii nu s-au mai întors.
Mai odihnesc sub cruci, in cimitirul Sibielului, eroi ai neamului, cum ar fi Gheorghe Preda revolu?ionar la 1848, memorandistul Ion Popescu sau Ionel Petra Oa?ia c?zut la Oituz la 19 iulie 1917.. Se mai pot vede in cimitir crucile înv???torilor din prima jum?tate a secolului trecut Nicolae Bembea ?i Ioan Dobrot?. Pe timpul lor, locuitorii satului erau într-un impas. Din cauza împrejur?rilor, cre?terea oilor începuse sa devina nerentabil? P?mântul era pu?in si s?rac. Nu-i mai putea hr?ni pe to?i. Cei doi înv???tori ?i-au salvat cons?tenii înv??ându-i s? planteze, s? altoiasc?, s? între?in? ?i s? recolteze pomi fructiferi. ?i ast?zi unii mai câ?tig? din aceast? ocupa?ie. Al?ii, îndemna?i fiind, acum mai bine de treizeci de ani, de p?rintele Oancea au îmbr??i?at o nou? ocupa?ie: agroturismul. Muzeul de icoane pe sticl? ?i haina nou? de început a vechiului l?ca?, frumuse?ea peisajului ?i nu în ultimul rând talentul culinar al femeilor de aici, atrag turi?ti din ?ar? ?i str?in?tate.


Un sfânt vegheaz? asupra satului

Este un fiul al satului, tr?itor în prima jum?tate a secolului al XVIII-lea, pe care documentele vremii îl numesc Popa Moise M?cinic.
Acesta, împreun? cu ??ranul Oprea Micl?u? din S?li?tea Sibiului a fost în fruntea poporului, încredin?at spre p?storire, care se opunea a primi alt? lege a credin?ei în locul celei mo?tenite de la str?mo?i. ?i cum turma î?i urmeaz? p?storul, era îndeajuns ca preo?ii sa treac? la credin?a catolic?, în forma ei de rit r?s?ritean, ?i întreaga comunitate ar fi depins de Sfântul scaun al Romei. .
Ca ?i Horea, dar precedându-l cu peste treizeci de ani, cei doi pleac? cu un memoriu la curtea de la Viena, în care se cerea în numele tuturor românilor din m?rginimea Sibiului, renun?area la prozelitismul catolic practicat de c?tre reprezentan?ii Sfântului Scaun în folosul Casei de Austria. Cu vreo câ?iva ani înainte au stârnit ?i furia patriciatului s?sesc din Sibiu care voia s?-?i impun? st?pânirea asupra oamenilor, dintotdeauna liberi, ?i a locurilor din M?rginime. Dup? ce i-a primit in audient?, împ?r?teasa Maria Tereza a dat ordin ca cei doi s? fie aresta?i si închi?i in fort?rea?a tirolez? Kufstein unde î?i vor g?si sfâr?itul. Un singur cuvânt de acceptare a renun??rii la ortodoxia str?buna le-ar fi salvat vie?ile, dar acest cuvânt nu a fost rostit. Despre preotul Macinic ?i Oprea Micl?u? nu s-a mai ?tiut nimic. În 1755 s?tenii din cele doua sate apropiate scriau mitropolitului ortodox de la Carlovitz, sub a c?rui jurisdic?ie se aflau ortodoc?ii ardeleni: „S? nu l?sa?i pentru Cristos ?i pentru ace?ti oameni care i-au trimis ?ara la împ?r??ie, anume pe Oprea Micl?u? si popa M?cinic, c?ci mult? dorire are ?ara de ei...” In 1756 se intereseaz? iar??i de soarta c?peteniilor lor. „Noi, satele, i-am ales oamenii si i-am trimis la în?l?ata curte, anume Popa M?cinic ?i Oprea Micl?us, s? fii M?ria ta intrajutor ca sa se sloboad? c?ci sunt oameni buni ?i oameni de noi to?i cu voia noastr? trimi?i”. Pentru salvarea lor se fac interven?ii ?i în 1761 dar f?r? nici un rezultat. În zilele noastre Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe române, cinstindu-le memoria ?i recunoscându-le calitatea de m?rturisitori ai credin?ei, i-a sanctificat al?turi de al?i celebri ap?r?tori ai credin?ei ortodoxe, precum Visarion Sarai, Sofronie din Cioara, Ioan din Gale?. Sunt pomeni?i în toate bisericile ortodoxe din România în fiecare an la 21 octombrie.
C?dea jalnic apusul peste stre?inile Sibielului pentru c?, vorba poetului: „Ursitoare rele scris-au/ To?i voinicii s? te lase/?i-au orânduit s? fie / Un pribeag din orice cas?.” ?i întradev?r, au plecat de-a lungul timpului mul?i feciori, unii in urma oilor, pe al?ii „i-a luat neam?ul c?tan?” iar al?ii s-au dus sa înve?e carte intr-o limb? str?ina ca apoi sa fie folositori neamului lor. Ace?tia din urm? n-au uitat niciodat? îndemnul mamei la plecare: „Spune Tat?l Nostru seara, drag?,/ ?i s? te por?i la înv???tur?.” Indemnul l-a urmat ?i copilul din Sibiel care va deveni academician Andrei O?etea. Tot a?a au f?cut ?i cei ?ase viitori membri ai Academiei Romane, originari din S?li?tea Sibiului, aflata la patru km de Sibiel ( Dionisie Romano, Axente Banciu, Ioan Lupas, Onisifor Ghibu, Dumitru D. Rosca, Ionel Pavel).
Ast?zi, amurgul nu mai este atât de trist ca alt? dat?. Cade peste un sat de oameni demni pentru care se roag?, acolo sus, Sfântul ridicat din rândurile lor