proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

N-avea de unde ?ti tot ce s-a întâmplat pe acas? în timp ce el umbla pe drumul greu al retragerii. Scrisorile ce le-a primit i-au adus ve?ti, dar s-a gândit, poate, mai mult la situa?ia în care se g?sea el, decât la necazurile celor dragi. ?i câte nu se ascundeau, de multe ori, într-o singur? propozi?ie: Acum m? simt mai bine. Da, a fost bolnav?, se gândea el, dar bine c? acum-îi este bine. N-avea de unde ?ti durerile de spate pe care le-a sim?it la fiecare pas, fierbin?elile din fiecare noapte, tusea ce o cuprindea când trebuia s? vorbeasc? ?i s? fie atent? în fiecare diminea??, de la opt la dou?sprezece, la cei patruzeci de copii din clasele unu-trei, iar dup? amiezile la cei treizeci ?i cinci din clasele doi - patru. Ca s? poat? merge la medicul Lupu de la Ocna, i-a trimis vorb? pe un c?l?re? pl?tit mamei sale s? vin? s? aib? grij? de copii. Doctorului nu i-a trebuit mult s? se conving? c? are ap? la pl?mâni ?i c? se afl? într-o stare destul de grav?. Cu o sering? i-a scos aproape un litru. I-a recomandat odihn? la pat, lapte, brânzeturi, carne de vit?. Dar putea oare s? îndeplineasc? aceste prescrip?ii? Cum s? aib? grij? de ea când cel mic s-a îmboln?vit, dup? câteva zile, r?u, r?u de tot! Într-o sear?, de toamn? târzie, când el umbla, bolnav la rândul s?u, al?turi de p?rintele Bo?ocan s?-?i g?seasc? regimentul, b?ie?elul, de abia trecut de cinci ani, a început s? aib? febr? mare, de peste 40 de grade. Gâtul i s-a umflat, aproape nu mai putea înghi?i. Victoria început s? caute repede în "Cartea satului" a doctorului V. Voiculescu subintitulat? Toate leacurile la îndemân?. Pe mul?i i-a ajutat ea cu sfaturile din aceast? carte. Veneau femei cu copii bolnavi, oameni v?t?ma?i din c?z?tur? ori de t?ietur? de secure, femei mai în vârst? ori lehuze cu necazurile lor. La to?i le g?sea leacul în aceast? carte, scris? pe în?elesul tuturor. ?i-a dat seama c? pentru copilul ei nu poate g?si repede un leac ?i, de la or? la or?, starea lui p?rea a se înr?ut??i. Doar dup? ce-i schimba compresa, cu ap? st?tut? de pe frunte, p?rea c? privirea i se mai însenineaz? ca apoi, dup? câteva minute, ochii i se înce?o?au ?i p?reau c? nu mai v?d nimic. Vai de mine, moare copilul! Gândul acesta i se cuib?ri undeva în creier. Nae prin pustiit??ile din Rusia iar copilul aici, sub ochii mei. Nu, nu, s? nu se gândeasc? a?a! Trebuie s? fac? ceva… dar ce s? fac??...ce s? fac??… Se uit? la ceas. Trenul de la Cop?a spre Sibiu se va opri în gar? peste cincisprezece minute. Peste alte zece va fi la Ocna. N-are cum ajunge la tren, numai dac? ar fugi cu el în bra?e .Oricum nu poate, din cauza apei de la pl?mâni. ?i apoi, cu fierbin?elile pe care le are, ar putea rezista la aerul rece de afar?? De-abia respir? în cas?. Începu a se ruga Celui de Sus: D?-mi, Doamne, un gând!... Ajut?-ne, Doamne!... Nu ne l?sa, Doamne!...
?i gândul, dat poate de Cel de Sus la rug?mintea ei, a venit. Feti?a, care intrase nu de mult în cas?, de la joac?, st?tea într-un col? cu ochii în lacrimi, privindu-?i fr??iorul. Sim?ea ?i ea pericolul mor?ii, De?i avea doar zece ani, ?tia c? moartea este cea mai mare nenorocire ce se poate abate asupra cuiva. A auzit, în câteva rânduri, urletele unor femei care au primit, prin po?t?, vestea mor?ii so?ilor pe front. De aceea se ruga ?i ea în fiecare sear?, înainte de culcare ca ticul ei drag s? se întoarc?. A mai auzit astfel de urlete atunci când un b?ie?el, coleg de clas?, a murit de fierbin?eli. A?a zicea mama lui printre plânsete. ?i acum Nu?u, fratele ei, va muri? Când se va întoarce ticul de la r?zboi nu-l va mai g?si ?i pe el acas??
Mama îi puse, f?r? veste, pe cap c?ciuli?a de lân?, îi d?du haina cea groas? peste rochi?? ?i-i vorbi gr?bit:
- Dac? vrei s? nu moar? Nu?u, fugi repede la gar?! …
A f?cut întocmai ce-i spusese mama. Domnul Cremene, ?eful g?rii, a ajutat-o s? urce în tren apoi a dat un telefon impiegatului de mi?care de la Ocna cu rug?mintea s-o ajute, dar repede, s? ajung? la domnul doctor Lupu. A a?teptat-o un acar ce a dus-o la casa doctorului.
- Ce-i, feti?o, ce s-a întâmplat?
- A zis mama s? vii repede, dar repede de tot c?, dac? nu, moare Nu?u!
În câteva minute, cu tact, doctorul a reu?it s? afle totul. A prins calul la tr?surica cu dou? ro?i ?i, nici într-o or?, a ajuns la c?p?tâiul copilului bolnav. Dup? ce l-a consultat, i-a spus Victoriei:
- Ave?i o copil? istea??. E bine c? a?i trimis-o pe ea. S-au potrivit toate: eram acas?, calul tocmai ast?zi a fost potcovit de iarn?, din spusele ei mi-am dat seama ?i cam ce diagnostic o s?-i pun, ?i este tocmai cel la care m-am gândit: Angin? difteric?. Am luat cu mine ?i o fiol? de…. În cazuri grave, a?a cum este cel a lui Nu?u, se administreaz? în trei zile, la rând, câte o injec?ie. Dar trebuie s? v? spun c? ?ansele copilului de a dep??i boala sunt foarte, foarte mici.
Parc? f?r? nicio noim? Victoria întreb?:
- ?i dac? n-o dep??e?te?
Doctorul se uit? lung la ea ?i cu mâna dreapt? f?cu, în aer, semnul Crucii.
De abia într-un târziu p?ru s? în?eleag? semnifica?ia acelui semn ?i începu s? plâng? în hohote.
- Doamn?, nu plânge?i, face?i r?u la amândoi copiii.
Victoria se ab?inu.
Doctorul sparse o fiol? ?i î?i înc?rc? seringa. Se apropie de copil. Acesta, când sim?i acul intrându-i în burt?, probabil c?-l durea destul de tare,
începu s? strige din r?sputeri:
gata!,…gata!!....gata!!!,...gata!!!!,....gaaataaa!!
Dup? ce scoase acul, doctorul zise zâmbind:
- Ei, dup? felul în care reac?ioneaz? voinicul, înseamn? c? se ?ine cu amândou? mâinile de via?? ?i, probabil c? nu-i va da drumul.
Victoria zâmbi prima dat? dup? mai multe s?pt?mâni. ?i ochii feti?ei se înseninar?.
A mai venit doctorul dou? zile, la rând, pentru injec?ii. Pe zi ce trecea, Nu?u se sim?ea tot mai bine. Mai erau vreo dou? s?pt?mâni pân? la Cr?ciun. Seara, înainte de culcare, mama ?i feti?a au început s? colinde. Nu?u trebuia numai s? asculte, n-avea voie s? cânte, doar doctorul i-a spus s? aib? grij? de gât, s? nu cumva s?-l r?ceasc?, s? nu vorbeasc? decât în ?oapt? ?i numai atunci când trebuia s-o fac? neap?rat. În ajunul Cr?ciunului au sosit mul?i colind?tori. N-au fost primi?i în camera unde st?tea el, dar din hol se auzeau destul de bine. În diminea?a de Cr?ciun s-a trezit primul ?i…minune! Lâng? u?? era un cal de lemn cu coam? ?i coad?, avea c?p?stru ?i h??uri, ?i parc? ?i picioare. Când s-a apropiat a v?zut c? picioarele erau desenate cu vopsea neagr?, la cap lâng? fiecare ureche avea câte un b?? de care te puteai ?ine dac? îl înc?lecai. S-a suit c?lare ?i s-a aplecat în fa??, calul s-a aplecat ?i el apoi ?i-a revenit. ?i tot a?a. Era în culmea fericirii. Sem?na acest cal, leit, cu unul dintr-o c?rticica pe care i-a adus-o, ast? toamn?, Nenea Ion din Ol?ne?ti care era tâmplar. Atunci l-a întrebat dac? n-ar vrea s?-i aduc? Mo? Cr?ciun ?i lui un cal.
- A? vrea eu dar n-avem unde s?-l ?inem. ?i apoi de unde s? ?tie mo?ul ce vreau? S-mi aduc? ce-o vrea el, numai s?-mi aduc? ceva.
?i iat? acum, calul! Când s-a uitat mai bine, sub pat ?i-a v?zut ghetu?ele. Erau acum mai frumoase, str?lucitoare, aproape noi. Dintr-una ie?ea o cutie mic? de culori, iar din cealalt? un sul de hârtie. Ba nu, nu era un sul, ci un caiet de desen a?a cum avea sora lui.
Mama, credea el, nu s-a trezit înc?. S-a uitat spre ea. Era culcat? dar cu ochii, parc?, deschi?i pe jum?tate. ?i în fiecare era câte o bobi?? str?lucitoare…
Da, nu ?tia Nae, cu deam?nuntul, întâmpl?rile de acas?. Doar pu?inul ce se putea scrie pe c?r?ile po?tale ce ajungeau cu greu pe front.: Ce sup?rat? am fost înainte de Cr?ciun, Nu?u aproape de moarte, eu bolnav?, de la tine nu primeam scrisori. În ziua de Cr?ciun copilul s-a f?cut bine, tot atunci am primit ?i scrisoarea ta din 20 noiembrie. Doamne, ce Cr?ciun fericit am avut. R?zb?tea din câteva cuvinte, a?ternute pe cartea po?tal?, ?i sprijinul ce-l primea de la ni?te femei de care el abia dac?-?i putea aduce, cu greu, aminte: În zilele aste grele am noroc cu po?t?ri?a ?i sora ei ?i cu nevasta jidanului care a deschis, acum doi ani, bolda, adic? pr?v?lia, din sat
Multe n-a ?tiut Nae, din necazurile de acas?. Le b?nuia doar. În curând va fi îns? acolo. Iat? mai sunt dou? zile din martie ?i, dac? ajut? Dumnezeu, Pa?tele le va s?rb?tori acas?. Dar unde acas?? Sigur, nu la Loamne? unde casa era mic? ?i nici nu era a lor. La socri? ?tia c? este bine acolo, pivni?a este plin? de vin ?i de rachiu, de la cele patruzeci de oi sunt destui miei. Ba…, mai bine acas? la p?rin?ii lui. O s?-i adune pe cei ?ase fra?i ?i pe cele patru surori împreun? cu so?iile ?i so?ii, cu copiii lor. Îi va scrie Victoriei s? se preg?teasc?, vor pleca împreun? la Ol?ne?ti. Copiii îi vor l?sa la socri. Se apuc? de scris dar în curând rupse foaia. Mai bine s? vie ?i copiii cu ei, prea le-a dus atâta amar de vreme dorul. Dar unde vor dormi cu to?ii acolo? În cele dou? od?i mai sunt înc? cinci suflete. Tot mai bine la socri. A mai rupt vreo dou? foi.
N-a mai scris nimic despre locul unde-?i vor petrece Pa?tele. Or s? se sf?tuiasc? ?i or s? fac? a?a cum va fi mai bine.
În 10 aprilie a ajuns la Sibiu. A primit, ca ?i al?i rezervi?ti, permisiunea de a ie?i în ora?, s? fac? unele cump?r?turi, iar a doua zi de diminea?? vor fi liberi s? plece acas?. Iar dac?, între timp, î?i vor schimba adresa, s? o anun?e regimentului.
A intrat, dup? mai bine de doi ani, iar??i în Catedral?. În afar? de femeia care vindea lumân?ri nu mai era nimeni. Poate vreun preot în altar. A îngenuncheat în fa?a catapetesmei pre? de vreun sfert de or?. A intrat apoi în cl?direa Po?tei ?i a cerut s? i se fac? leg?tura cu Oficiul Loamne?. Dup? primele vorbe schimbate cu femeia de la cap?tul firului, aceasta strig?: Lenu?ooo… fugi repede ?i spunei doamnei înv???toare s? vin? la telefon, îi domnul Nae!
Peste alte câteva ore cobora din tren. Pe peron era a?teptat de cei doi copii împreun? cu mama lor.