proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Note de lectur?
Ioan L?pu?neanu
,,EMIL REBREANU EROUL DE LA GHIME?-F?GET”

Dublu omagiu - Domnului profesor Ioan L?pu?neanu cu pre?uire, eroului Emil Rebreanu cu recuno?tin?? ve?nic?!
Am primit o carte, gre?it spus, am dobândit o carte, nici a?a nu-i destul, o doamn? din N?s?ud, Ioana L?pu?neanu, fericit? coinciden?? a numelor, cu autorul, mi-a d?ruit o carte, chiar mi-a d?ruit-o cu drag, ?tia domnia sa c? o voi citi, ?inea tare mult s? o citesc, poate de aceea mi-a spus, atunci când mi-a înmânat-o „- E foarte frumoas?!”
„Emil Rebreanu eroul de la Ghime?-F?get” este titlul c?r?ii, am dat la schimb patru c?r?i de-ale mele pe ea, a?a fac eu schimburile culturale, dar, cu mâna pe inim? spun - a meritat! Pe deplin a meritat! Ioan L?pu?neanu, autorul acestei minunate c?r?i, înainte de a o scrie, „a tr?it-o”, da, „a tr?it-o”, ?i cum s? nu scrie o carte vie, adev?rat?, plin? de sev? ?i adev?ruri, cineva care „a tr?it” întreaga poveste din carte, înainte de a o scrie ?i în timp ce o scria.
Rigoarea de cercet?tor, precizia savant? a textelor, cronologia faptelor, culminând cu executarea tân?rului ofi?er, toate acestea, premise pentru o carte rece de istorie literar? au fost anulate, favorabil, de bog??ia ?i c?ldura textelor cuprinse, de contribu?ia personal? a autorului. Chiar ?i „Tabelul Cronologic” al lui Cezar Apreotesei, nu doar c? nu este o în?iruire a faptelor ?i vremurilor, prin maniera în care a fost conceput, ca un jurnal personal al lui Emil Rebreanu, relatat cu drag ?i emo?ie de neascuns, este cel care aduce c?r?ii vibra?ii intense, vii, peste o tr?ire normal?, participarea cititorului fiind de la sine realizat? prin bog??ia simpl?, sau simplitatea bogat? a vie?ii eroului din primii, ?i cei mai inten?i ani ai vie?ii. Talentul literar al lui Emil Rebreanu face ca lectura diverselor lui scrisori de afaceri sau de dragoste, de?i personale, s? men?in? bucuria cititului la nivel maxim. Nu-i mai pu?in adev?rat c? locurile ?i perioada istoric? sunt ele însele purt?toare de informa?ii extrem de interesante, mai ales pentru un tr?itor al locurilor, dar meritul incontestabil al autorului este acela de a fi cercetat cu r?bdare ?i nelini?te creatoare, fiecare moment din via?a eroului ?i a colectivit??ii. Detalii semnificative scoase la iveal?, observa?ii critice, cu blânde?e ?i drag formulate, nu doar c? nu impieteaz? asupra rigorii ?tiin?ifice, dar, adaug? farmec, emo?ie, c?ldur?, noble?e, unei c?r?i dedicat? „nobilei familii Rebreanu”, dup? spusele domnului profesor autor, Ioan L?pu?neanu. Adev?r gr?it-a domnia sa, chiar în zilele noastre neexistând multe familii atât de bogate-cultural, nobile-prin idealuri, demne-prin sacrificiu.
„Argumentul” domnului profesor, de la pag. 59 a c?r?ii, tr?deaz? f?r? t?gad? „sl?biciunea” domniei sale pentru studiul „zbuciumului” aceste nobile familii transilvane, tr?itoare într-o zon? ?i într-o epoc? oprimante pentru români, zon? în care cei mai puternici, cu idealurile cele mai înalte, dac? erau români, aveau toate ?ansele s? sfâr?easc? prost, sau, oricum, s? duc? o via?? grea, frustrant?, plin? de priva?iuni.
Vasile Rebreanu, tat?l lui Emil Rebreanu, dar ?i al ctitorului romanului modern românesc, Liviu Rebreanu, coleg de gimnaziu cu ilustrul George Co?buc, nu s-a ridicat la în?l?imea poetului coleg, sau a fiului romancier, dar, de?i a fost greu încercat în cei 52 de ani de via??, dintre care 29, cap de familie, o familie cu 14 copii n?scuti, ca dasc?l sau notar în mai multe localit??i din zon?, Târli?ua, Maieru, L?pu?, N?s?ud, Prislop, Poiana Ilvei, Chiuza, si-a dovedit în permanen?? românismul ?i credin?a în valorile timpului, s-a str?duit s?-?i creasc? odraslele în cultul neamului românesc, într-o lume ostil?, str?in în propria ?ar?. Produc?iile literare ale dasc?lului Vasile Rebreanu, prezente în publica?ii ale vremii, identificate ?i eviden?iate de diver?i cercet?tori ai istoriei locurilor, constituie premise ale evolu?iei unora dintre copiii familiei Rebreanu.
Ludovica Rebreanu, so?ia dasc?lului de pe Some?, avea o personalitate uimitoare, a c?rei împlinire a fost mereu z?d?rnicit? de îndatoririle casnice ?i materne ale unei gospod?rii teribil de greu de „?inut”. Banii erau mereu prea pu?ini, so?ul ei, dasc?lul era aplecat spre beutur?, împu?inându-i ?i mai mult, astfel c?, înainte de c?s?torie, cu prec?dere, avea s? se manifeste bucuria crea?iei artistice care o anima pe Ludovica Diugan, creatoare de teatru popular ?i membr? în echipele de „actori” a c?ror presta?ie ajungea mai repede ?i mai direct decât alte genuri literare, la omul de rând. O familie cu puternice rosturi ?i talente, avea s? spun? minunat, profesorul autor, Ioan L?pu?neanu, cu referire precis? c?tre aceast? uimitoare femeie, mam? eroin?, cu primul n?scut genial, nemuritor prin crea?ie, cu al?i câ?iva copii înzestra?i într-ale culturii.
Livia Rebreanu-Hulea, al patrulea n?scut al familiei, a fost ?i ea o talentat? poet?, coresponden?a cu fratele ei martir, Emil Rebreanu, având o „cert? valoare literar? ?i moral?” dup? spusele autorului, Ioan L?pu?neanu.
Ultimul n?scut al familiei Rebreanu, Tiberiu Rebreanu, r?mas orfan la trei ani, talentat la pictur?, avea s? fie ?i singurul licen?iat, în ?tiin?e juridice, dar dincolo de profesiune, neostoita preocupare pentru punerea în valoare a crea?iilor ?i faptelor fra?ilor lui mai mari, în special Liviu ?i Emil, avea s?-l înso?easc? toat? via?a. Colaborator important al distinsului profesor Ioan L?pu?neanu, amprenta mezinului familiei nobile din Prislop, este prezent? ?i ea în aceast? minunat? carte.
În finalul acestui scurt episod de note de lectur?, demers f?r? preten?ii de valoare dincolo de impresii personale, este absolut firesc s? revin la Emil Rebreanu, eroul de la Ghime?-F?get, prototipul personajului principal Apostol Bologa al romanului „P?durea Spânzura?ilor”. Emil Rebreanu, cel mai împ?timit ?i mai p?tima? dintre fra?i, cel care n-a putut nicio clip? s? nu-?i strige suferin?ele datorate asupririi, asumându-?i, în final, întregul pericol ?i consecin?ele faptelor sale, urm?rit constant de dorin?a de a pleca la Bucure?ti sau la Ia?i. Maturizat înainte de vreme, cu o tinere?e „nebun?”, scrie cu un talent deosebit epistole diverse ca factur?, atât cele de dragoste, cât ?i cele de afaceri, adresate mai ales fratelui s?u, Liviu, la Bucure?ti, dovedindu-i din plin harul literar, care, aproape sigur, i-ar fi adus afirmarea literar?, dac? ar fi supravie?uit r?zboiului.
Al doilea capitol al c?r?ii domnului profesor Ioan L?pu?neanu este de departe cel mai întins, cel mai important ?i cel mai relevant în dorin?a autorului de a-l face cunoscut pe cel care avea s? fie eroul martir ?i un element determinant în umanizarea cerebralului, pân? atunci, roman în faz? incipient? „P?durea spânzura?ilor”.
Emil Rebreanu s-a n?scut în 17.12.1891 la Maieru, murind în 14.05.1917, prin spânzurare, la F?get.
Pe cât de scurt? i-a fost via?a, pe atât de intens ?i zbuciumat i-a fost drumul. Instruirea ?i-a realizat-o fragmentat, în diverse ?coli din localit??i diverse, fiind chiar exmatriculat din toate ?colile, vreme de trei ani, din pricina unui conflict neiertat de oficialit??ile vremii. Inteligent fiind ?i-a încheiat studiile gimnaziale luându-?i examenul de maturitate, dup? care a vea s?-?i doreasc? s? înve?e la Bucure?ti sau la Ia?i.
Fr?mânt?rile lui interioare r?zbat cu putere din scrisorile numeroase, frumos întocmite, care dovedesc pe lâng? multele dorin?e neîmplinite ?i un deosebit talent literar, subliniat cu v?dit? pl?cere în lungile considera?ii personale care leag? textul, dându-i sens ?i curgere fireasc?, de c?tre autorul acestei c?r?i, domnul profesor Ioan L?pu?neanu. Având alia?i puternici în chiar epistolele tân?rului aspirant la universitate, în claritatea ?i frumuse?ea rândurilor scrise de-a lungul celor câ?iva ani de via??, nu i-a fost tare greu domnului profesor s? realizeze portretul unui minunat tân?r, cu aptitudini excelente, care-i îndrept??eau aspira?iile universitare.
Prima scrisoare, cea mai veche ce se cunoa?te, adresat? surorii mai mari, Livia Rebreanu în 26.11.1910, a scris-o în Pata, lâng? Cluj, ?i-i poveste?te cu preciz?ri clare surorii lui, un vis cu tâlc avut într-una dintre nop?i.
Ultima, adresat? Mariei Rebreanu (Mi?i), o alt? sor? aflat? atunci în Budapesta, a scris-o în 10.05.1917, cu patru zile înainte de marea trecere din 14.05.1917, când a fost cu brutalitate executat prin spânzurare.
Între aceste dou? scrisori, vreme de ?ase ani ?i jum?tate, zeci, sute de epistole tr?deaz? toate un suflet arzând la intensitate maxim? atât pe altarul românismului de pe Valea Some?ului, cât ?i pe altarul iubirilor lui neîmplinite (Anu?a Sl?voac?, Elena Hali??, Nelica D?nil?, etc.).
Un loc aparte în coresponden?a lui Emil Rebreanu îl ocup? scrisorile, la început încrez?toare, pline de speran??, apoi din ce în ce mai disperate, trimise fratelui s?u mai mare, Liviu Rebreanu, care tr?ia în Bucure?ti. De la solicitarea unor sume pentru plata taxelor ?colare sau pentru acoperirea altor cheltuieli personale pân? la solicit?rile repetate de ajutor pentru împlinirea dorin?ei celei mai arz?toare din mintea ?i inima lui Emil, aceea de a trece grani?a în România pentru a studia la o facultate în Bucure?ti, cele mai multe s-au lovit de t?cerea fratelui scriitor, din diverse motive. Se aminte?te de situa?ia financiar? precar? a lui Liviu Rebreanu de la începutul perioadei sau chiar de atitudinea ostil? familiei so?ului ei, a so?iei scriitorului, Fanny. Exist? voci care-i repro?eaz? t?cerea autorului romanului „P?durea spânzura?ilor, t?cere ?i lips? de ac?iune care se pare vor determina ulterior ?i o vinov??ie interioar? scriitorului, prezent? chiar în afirma?ia f?cut? pentru disculparea sa: „Romanul meu e oarecum al?turi de realitate. Fratele meu a fost un na?ionalist f?r? scrupule. Un asemenea personagiu nu putea inspira decât cel mult o poezie patriotic?.”
De remarcat din nou caracterul cuprinz?tor, elocvent, precis ?i cald al textelor citate ?i al contribu?iilor personale ale autorului, profesorul Ioan L?pu?neanu.
Aceste impresii la citirea volumului de fa?? le scriu cu gândul la cele dou? existen?e, puternic legate de a?ezarea noastr?, de ?inutul N?s?udului. Este vorba tot despre un autor, scriitorul Ioan L?pu?neanu, profesor în N?s?ud pân? nu demult, ?i despre eroul c?r?ii dumnealui, Emil Rebreanu, scriitor poten?ial cu un talent care l-ar fi putut a?eza aproape de ilustrul s?u frate, Liviu Rebreanu, dac?...
Dac? ar fi provenit dintr-o alt? familie în care sentimentul con?tiin?ei na?ionale s? nu fie atât de prezent, dac? s-ar fi mul?umit cu o via?? mediocr? de slujba? al statului austro-ungar, dac? nu ar fi p?timit atât de mult din cauza asupritorilor unguri, neiert?tori cu cea mai mic? manifestare na?ionalist?, în vreme ce în pieptul tân?rului elev eliminat de dou? ori din ?coal?, func?ionar pe salarii de nimic ?i ofi?er, dorin?a evad?rii din imperiu, în România devenise primordial?, obsesiv?, toate acestea împlinite fiind asigurându-i tân?rului ofi?er supravie?uirea fizic?, f?r? certitudinea evolu?iei lui în aceea?i parametri înal?i ?i puternic arz?tori care s?-l împing?, dup? încheierea r?zboiului pe t?râmul atât de dorit al scrisului, sau...
Dac? începând cu primele scrisori adresate fratelui s?u Liviu, în care-?i prezenta ni?te nevoi financiare urgente pentru împlinirea educa?iei în condi?ii decente „Iulius mi-a trimis 130 cor., taxa de examen de pe cl. VII-a, când am depus-o. De la dânsul nu mai pot cere altul. ?in de o datorie fr??easc? s? m? întorc la Tine ?i s? te rog de câteva parale. Clasa a VII-a am f?cut-o acum, în 1 sept. a.c. cu succes bun. Am r?mas gol în toat? privin?a. Haine nu am, ghete, p?l?rie iar nu ?i acum sunt octavan. Te rog deci s? fii atât de bun ?i s?-mi trimi?i câteva coroane spre a-mi putea soloi la p?pucari, c?ruia îi sunt dator 20 de cor. ... Mai am anul acesta ?i apoi voi sc?pa cu matura mult dorit?. Nu-?i amintesc câte lipse am, f?r? eu mi-am luat îndr?zneala s? m? rog de Tine, care are de unde m? ajuta din când în când cu oarece, ca pe un frate. S? am celea trebuincioas? nu ?i-a? cere ?i nu te-a? incomoda cu rug?ri... ...Cred c? tu ai inim? de frate.”, dac? ar fi g?sit în?elegere ?i ajutor, ceea ce, a?a cum rezult? din alte scrisori, probabil nu s-a întâmplat decât în mic? m?sur? ?i dup? multe alte reveniri, tot mai disperate, „De-atâtea ori m-am întors c?tr? tine ?i niciodat? nu mi-ai dat nici doi fileri... Nu mi-ai dat tu, care ai avut ?i ai... Sau s? nu m? supun examenului de maturitate?... Nu te voi n?c?ji altul cu cereri, niciodat?! Acum dac? po?i s?-mi împline?ti cererea - bine, dac? nu, din partea ta iar poate fi bine...”
Emil Rebreanu avea s? treac? examenul de maturitate la vârsta de 22 de ani, moment care avea s? fie începutul altor n?zuin?e pentru împlinirea c?rora avea s? cear? cu disperare ajutorul fratelui s?u, Liviu, ajutor care, de aceast? dat? cu siguran?? nu l-a mai primit. Este vorba de cea mai arz?toare dorin?? a tân?rului absolvent de gimnaziu, aceea de a trece grani?a legal, în România, pentru a studia la Bucure?ti. Exist? o coresponden?? între cei doi fra?i menit? s? clarifice op?iunile de studiu ale lui Emil, sugestia lui Liviu fiind medicina, împotriva chem?rii interioare a lui Emil pentru filozofie. Din p?cate pentru tân?rul absolvent, destinul, faptele istorice, climatul socio-politic lucreaz? împotriva lui, pentru ob?inerea pa?aportului de trecere în România având nevoie de un document garan?ial din partea lui Liviu, document pe care nu-l va primi niciodat?, amânându-se toate visurile din sufletul lui Emil pân? dup? terminarea conflictului cu Bulgaria care tocmai izbucnise, starea de r?zboi în expansiune nepermi?ându-i nici trecerea frontierei, cel pu?in potrivit scrisorii lui Liviu.
Dup? ridicarea pe aripile visurilor care prin m?re?ia lor îi stârneau chiar îndoial?, „Nu ?tiu, î?i ba?i joc de mine, îns? parc? nu pot s?-mi cred ochilor... c? eu - pribeagul - s? am noroc...Cetindu-?i epistola de mai multe ori, trebuie s? cred c? totul va fi a?a... Deci, îmi aleg facultatea de medicin? ?i-?i mul??mesc din inim?, asemenea ?i cumnatei Fanny”... avea s? realizeze pas cu pas imposibilitatea împlinirii lor, disperarea din sufletul lui crescând cu fiecare nou? scrisoare trimis? lui Liviu, la care nu primea r?spuns. „Vai, te rog ?i sloboade-mi o raz? din lumina zilelor bune ce trebuie s? vin?, ori spune-mi c? nu mai vreai s? ?tii altul de fratele t?u... pribeag... Spune-mi, c?ci acum vreau s? ?tiu... triste?ea mea de pân? acum a fost t?cut? ca luna ?i ne?tiut? de nimeni... ... O, dar simt c? cuvintele îmi sunt prea slabe s?-?i pot descrie dorin?a mea cea mare de a trece mun?ii ce ne despart...”