proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Atunci, demult, în secolul trecut, multe s-au mai întâmplat. Unele, cele mai multe, nici azi nu le-a uitat. Acolo, în gara marelui ora?, mul?ime de oameni în fa?a a dou? vagoane de pe o linie moart?. Mame, bunici, iubite, so?ii î?i petrec fiii, nepo?ii, iubi?ii, so?ii.
- Gata, strig? unul dintre cei doi solda?i, l?sa?i-i s? urce. În afar? de valize n-au voie s? ia nici un alt bagaj. Nicio plas?, niciun pachet, nimic, nimic, doar valiza. Hai urca?i, pe rând, în mod disciplinat. Nicio sticl?, nicio damigean?, doar valiza !
O locomotiv? ?uier? ?i se apropie de vagoane. O smucitur? ?i apoi lin, lin, vagoanele se puser? în mi?care pân? dincolo de semnal, apoi trecând peste câteva ace se întoarser? ajungând în urma trenului personal, care le a?tepta gata de plecare. Un fluierat scurt, ?i un semn cu fanionul, îl anun?? pe mecanic c? manevra de ag??are a vagoanelor s-a terminat. Dup? câteva momente ie?i pe peron impiegatul care f?cu cu paleta semn mecanicului c? o poate lua din loc. În cele dou? vagoane începu vânzoleala: strig?te transformate în urlete, fluier?turi din degete, dar ?i sticle, ap?rute ca prin minune, date din mân? în mân?. Apoi, mai pe bâjbâite, se înfirip? un cântec ce se strecur?, prin intensitatea lui, pe geamurile celor dou? vagoane. Oamenii, afla?i întâmpl?tor pe lâng? terasament puteau auzii destul de clar
Foicic? verde, verde, de stejar drag?-i via?a când e?ti militar.
„Las c? o s? vede?i voi cât de frumoas? va fi” spuneau, parc? ochii celor doi solda?i înso?itori.
- Încotro ne îndrept?m tovar??e soldat ? Se auzi vocea unuia care p?rea speriat.
Nu-i r?spunse cel întrebat. Catadicsi, totu?i s?-i r?spund? cel?lalt.
- Deocamdat? la centru de regiune în Ora?ul Stalin. Mai departe nici eu nu ?tiu.
Au aflat curând, dar nu în ora?ul centru de regiune, ci în Gara Basarabi. Aici s-au dat jos solda?ii cu pecli?e negre ?i sau urcat al?i doi cu pecli?e verzi. Deci la gr?niceri ?i-au zis cei cunosc?tori întru ale armatei. Bine, bine, la gr?niceri, dar unde c? frontiera-i mare. Numai de n-ar fi spre sud-vest c? acolo-i periculos c?-s titoi?tii. Acolo-i stare de r?zboi. Unora le-a venit doar numele, ei fiind îngropa?i departe de cas?. Pân? a-i plânge familiile ?i a le face parastasul erau striga?i, un timp, la fiecare apel de sear?. În locul lor r?spundea câte un comandant: „c?zut la datorie, ucis de titoi?ti”.
Nu, n-au luat-o spre grani?a de SV ci spre Dobrogea. Cei mai mul?i nu au v?zut soldatul cu carabina SKS prezentat? pentru onor la trecerea trenului ?i nici n-au auzit sunetul ro?ilor ce treceau podul, n-au v?zut de la în?l?imea ce p?rea ame?itoare ambarca?iunile de pe Dun?re. Nu, ei s-au trezit doar spre diminea?? la strig?tele repetate ?i tot mai ap?sate: De?tepta-rea! Cu greu au ie?it din lumea viselor luptându-se cu o realitate ce nu p?rea din lumea lor. De?tepta-rea! Înso?it? de scuturatul umerilor celor ce nu puteau sau nu voiau s? se trezeasc?. Dup? câteva minute, cu chiu cu vai to?i erau în picioare. To?i auzeau dar mul?i nu pricepeau unde sunt ?i ce-i cu ei.
- Asculta?i ?i b?ga?i, la cap: cum se opre?te trenul pune?i mâna pe valize ?i ie?i?i, unul dup? altul, pe u?a din spate, apoi alinia?i valizele pe peron. Nimeni nu vorbe?te, nimeni nu întreab?. De-acum sunte?i militari ?i va trebui doar s? executa?i ce vi se spune. Nimeni nu face ce gânde?te ci ceea ce i se spune.
Cu chiu-cu vai, ?i mai împin?i din spate, au reu?it s? fac? ceea ce li se ceruse. Au coborât sub supravegherea solda?ilor, un ?ir de sc?ri ajungând în înc?p?toarea sal? de a?teptare, apoi în fa?a g?rii. Dou? camioane marca ZIS îi a?tepta. Valizele au fost înc?rcate în camionul descoperit, în cel?lalt, cu prelat?, au reu?it s? încap? to?i unii pe b?ncile de lemn al?ii în picioare. Acolo, sub prelat?, un întuneric de s?-l tai cu cu?itul. Noroc c? n-au stat mult. Au sim?it cum s-a oprit camionul, probabil la poart?, apoi înc? odat?. O lumin? puternic?, aproape s?-i orbeasc?, a n?v?lit asupra lor când a fost înl?turat? prelata.
- Debarcarea! Se auzi o comand?.
Tinerii recru?i au început unul, dup? altul, s? sar? din camion. A mai durat un timp pân? ?i-au recuperat valizele. Cu ele în mân? au trebuit s? intre într-o înc?pere lung?. Le-au deschis în fa?a unor solda?i cu o tres?-dou? pe um?r. Orice aliment g?sit a fost confiscat. ?i erau multe: buc??i de pâine, de sl?nin?, borcane cu untur? ?i cârna?i, cu magiun ori cu dulce?uri, biscui?i, pr?jituri de cas?. Toate au fost înc?rcate în co?uri mari ?i duse nu se ?tie unde.
- Or s? se bucure porcii, g?inile, poate ?i caii, glumeau solda?ii care le duceau.
- Mai curând voi, zicea doar în gând, câte unul.
În alt? parte a s?lii erau mai multe scaune. Aici se a?ezau pe rând, câte unul, iar solda?i în halate, ce doar p?reau a fi albe ?i curate, începeau s?-i tund?, începând de jos în sus, pe toate zonele piloase ale corpului. Se auzea din când în când câte un „au” dovedind vechimea ma?inilor de tuns ori mai degrab? nepriceperea celor ce le mânuiau. Strig?te se auzeau ?i în urm?toarea camer?, cea cu du?uri. Aici, f?r? veste, jetul cu apa c?ldu?? era brusc înlocuit de unul cu ap? foarte rece. ?i tot a?a. De la du? se intra direct în magazia cu „efecte militare”. Un plutonier împ?r?ea f?r? a ?ine seama de vreun criteriu uniforme: rub??ti model sovietic ori vestoane, pantaloni, izmene, c?m??i, curele pentru pantaloni. Mai greu era cu obielele. Aproape niciunul nu ?tia s? ?i le pun?. A?a se bag? în cizm?. Dac? nu pune?i bine obielele pe picioare ve?i avea de suferit. S? nu zice?i c? nu v-am spus!
S-au rev?zut în curte tun?i, îmbr?ca?i în kaki ?i mirosind a DTT. Se uitau cu mirare unul la altul. Cine o fi ?sta ?
Doar dup? voce au început s? se recunoasc?.
Pe deoparte î?i plângeau de mil?, pe de alta un râs, de nest?vilit, î?i f?cea loc.