Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Valea cu m?r?cini

de Stanica Ilie Viorel

- Florino, s? te duci s? iei droaga de la Ioana c? mâine e târg la Dr?g?nesti, poate vindem bobocii ?ia.
Ioana, tu?a de pe partea mamei, fata a mare a lui tataie ?i a mamaiei, era ceva mai înst?rit? (privind doar a?a la cât de s?rac? era lumea din sat). Avea o vac?, câteva oi ?i droaga tras? de Marcel, un m?gar cu ochi blânzi pe care îl vedeam ca pe un personaj din basme. Îmi imaginam c? acesta fusese cândva om, apoi s-a transformat în necuvânt?toare. Cu ochii aceia mari parc? î?i vorbea. Îmi p?rea un cal mai mic, strâmb ?i urecheat, dar demn ?i foarte puternic. Mereu m? minunam cât? greutate putea s? trag?
dup? el.
S? ai o vac?, câteva oi, un m?gar… Pe vremea aia î?i trebuia putere, mult? putere. S? sapi, s? semeni, s? pr??e?ti, iar s? sapi, s? legi, s? dezlegi, s? aduni, s? culegi… Cota pentru Colectiv! ?i nimeni nu se împotrivea. Orânduirea pusese st?pânire pe con?tiin?ele oamenilor. Munceau atât de mult! Din noapte în noapte. C?ci se trezeau când înc? mai era noapte ?i se culcau târziu, când luna st?pânea cerul. Cel mai probabil erau epuiza?i ?i nu mai aveau putere s? se împotriveasc? ?i nici dorin?? s? afle sensuri.
Tu?a era o femeie slab?, ca mai toate femeile din sat. Slab?, dar cu vân?. ?i puternic?. N?scuse patru copii, trei b?ie?i ?i o fat?. Cel mai mic s-a n?scut în noaptea aia când a fost cutremurul din '77.
- Ce ai m?!? Fir’ar… îl dojenea câte unul.
- Ce s? am, cutremurici la cap, c? m-am n?scut la cutremur. Le r?spundea obraznic.
Uneori, m? lua mamaia cu ea ?i ne duceam pe câmp, la orceag, la porumb, sau s? o ajut?m pe tu?a s? în?ire tutunul. Îl în?iram pe sfoar? cât înc? era verde, crud, cu undrele b?tute din sârm?, frunz? dup? frunz?, la distan?? una de alta, s? aib? aer. ?i le ag??am sub strea?ini, la umbr?, ferite de soare, s? se usuce pe îndelete. Când era uscat îl p?pu?eam. Întindeam fiecare frunz? cu grij?, cu palma, pe picior. Dup? toate astea, câteva zile, degetele înnegrite de la tutun, r?mâneau m?rturia faptelor. Din frunzele de la mijlocul plantei luam câteva ?i le duceam lu’ tataie. Î?i r?sucea din ele, dupa ce le m?run?ea, câte o ?igar? în foi de ziar. Balotam tutunul ?i mai apoi, tu?a, îl preda la Colectiv.
Tu?a avea în primire, pentru folosul personal, câ?iva ari pe care cultiva porumb ?i al?i câ?iva ari pe care era plantat? vi?? de vie. P?mântul primit spre folosin?? îl lucra când termina cu treaba la Colectiv, s? poat? hr?ni vaca, oile ?i pe Marcel. O ajutam. ?i când o ajutam, mâncam la ea. La mas? primeam pâine ?i brânz?, ou? ?i jumeri. La mamaia, rar mâncam pâine ?i brânz?. Ou? ?i jumeri la fel de rar. Baza erau m?m?liga ?i legumele. Dac? cuno?ti foamea, ori pofta, nu le mai ui?i. Le p?strezi în minte, în pori, toat? via?a.
Mamaie ?i tataie erau oameni simpli, f?r? vreo stare. Aveau ?i ei, ca pensionari, de la Colectiv, 15 ari pentru porumb, aproape de cas?. ?i mai aveau b?t?tura ?i gr?dina din curte, tot cam atât. Dac? nu ploua la vreme, porumbul nu ajungea de la o recolta la alta. ?i f?r? porumb, gâ?tele, ra?ele, g?inile, porcul, nu
puteau fi ?inute. De aceea în ziua aia s-au hot?rât s? vând? bobocii.
- ?inem doi lâng? gâsc?, ceilal?i opt îi d?m la târg.
Nu aveau alt? alegere. Le arunca diminea?a câte o mân? de porumb, iar seara, când veneau de la gârl?, le d?dea frunze ?i le scuturau boambe. Sl?beau zi dup? zi.
- Diminea?? plec?m la târg, s? te culci devreme!
- Bine, am zis, f?r? s? b?nuiesc ce înseamn? diminea??. ?i cum s? te culci devreme când la col?, pe strad?, ie?iser? deja Dan, Anghel, Gabi ?i fetele. M-a prins miezul nop?ii când m-am b?gat în pat.
- Hai, scoal?! Tac-tu-mare a legat m?garul la droag?, zise mamaia mi?cându-m? s? îmi sar? somnul.
Eu m? sim?eam de parc? eram lovit la cap, ame?it ?i buimac.
- S? te îmbraci bine, e rece afar?! ?i vezi c? e în droag? traista cu mâncare.
M? ridic cu greu ?i m? îmbrac, întrebându-m? “Când o fi trecut noaptea!? Mor de somn, cât s? fie ceasul?"
- Cât e ceasul, mamaie?
- Trecute de dou?…
“Aoleu! Parc? plec?m la Bucure?ti, nu la Dr?g?ne?ti! Las c? o s? dorm în droag?, pân? la târg.”
Dar planurile n-au ?inut. Tataie, parc? punându-m? la încercare, ca pe o pedeaps?, m-a pus sa-l mân pe Marcel.
Marcel, m?gar cu vârsta înaintat?, cuno?tea drumul. Atâta doar, la r?scruce, s? îi faci un mic semn ?i imediat ?tia încotro mergem. Îl b?nuiam c? ne întelege graiul, atât de cunosc?tor se dovedea a fi. Când era drumul la vale, îl încercam cu un trap, dar nu se prindea în joc prea mult. Alerga câ?iva pa?i apoi încetinea mergând în pasul lui moale, de drum lung.
În droag?, tataie î?i fuma ?igara ?i privea câmpul. Poate c? privea dincolo de acesta, ori poate nici nu privea.
Era un b?rbat mic de statur?, dar numai vân?. Eu, un prâslea, cu orgoliile b?rb??iei închipuite, m? f?leam cu mu?chii mei. Pân? când, într-o zi, a trebuit s? tai cu tataie la joag?r. Sim?eam c?-mi ard umerii ?i suflam din greu. Priveam la venele ?i mu?chii lui ?i m? ru?inam. Om trecut prin via??, prin r?zboi, prin munc? grea.
“Poate d’asta m-a pus sa-l mân pe Marcel, ca s? poat? privi în lini?te lumea.” Era lumea lui.
În spatele nostru se ivea soarele.
Târgul, ca toate târgurile. Forfot? ?i g?l?gie, miros amestecat de baleg? ?i animale înghesuite în cu?ti, ori în ?arcuri improvizate, legate de c?ru?e sau ?inute în lan? de c?tre t?rgove?i. Cei mai zgomoto?i erau porcii. Groh?iau, ori gui?au ?i se împingeau ridicând praful în jurul lor. Zarv? mare.
Tataie l-a luat pe Marcel de c?p?stru ?i a a?ezat droaga pe margine, în rând cu cei care vindeau or?t?nii. - S? stai lâng? droag?, îmi spuse în timp ce arunca o mân? de lucern? ?i ni?te frunze de porumb pentru
Marcel. M? duc s? v?d cum merge târgul.
Am s?rit din droag? ?i m-am pus în fa?a lui Marcel. L-am mângâiat, dar el a scuturat din cap de parc?
l-ar fi deranjat gestul meu.
- Ia ?i m?nânc?, am zis. V?d c? nu prea e?ti în toane bune.
M? întrebam ce ar trebui s? fac dac? vine cineva ?i întreab? de boboci.
“Le voi spune s? a?tepte pân? vine tataie.” M-am uitat în droag?, bobocii st?teau unul lâng? altul, lega?i de picioare. Nu se agitau.
N-a trecut nici o jum?tate de ceas ?i tataie s-a întors înso?it de un b?rbat ?i o femeie. Dup? cum î?i vorbeau era evident c? se cunosc.
- ??tia sunt, Radule?
- ??tia, r?spunse tataie.
B?rbatul a luat un boboc ?i cânt?rindu-l din mân? zise : -slabi.
- Ce s?-i faci, seceta.
- Câ?i sunt, întreb?, uitându-se c?tre boboci. Opt, spuse tot el f?r? s? mai a?tepte r?spunsul. Cât vrei pe to?i?
- Opt sute, zise tataie. B?rbatul mai lu? un boboc în mân?, îl pip?i pe la gu?? ?i pe piept apoi zise:
- Ia, f?, sacul ?sta ?i bag? bobocii în el! Îi lu?m pe ??tia.
Femeia desf?cu sacul ?i b?g? bobocii în el. B?rbatul num?r? opt sute ?i îi d?du lui tataie. Tataie îi lu? zicând:- s? fi?i s?n?to?i!
- S?n?tate ?i ?ie, Radule! zise cel?lalt ?i plecar?.
M? uimea ce noroc am putut avea. Îmi închipuisem c? ne va prinde seara pân? s? ne întoarcem acas?.
Tataie l-a luat pe Marcel de c?p?stru ?i-am pornit înspre ie?irea din târg.
Ne-am oprit la marginea târgului lâng? o fântân?. L-a dus tataie pe Marcel la ad?p?toare, l-a îndemnat s? bea, dar acesta nu p?rea însetat ?i nici curios s? guste apa. Eu ?i tataie am b?ut câteva guri din apa rece ?i proasp?t? apoi am ie?it la drum. Am privit c?tre locul unde, oameni ?i animale, pulsau în r?coarea dimine?ii c?l?torind clipele precum ni?te personaje colorate, ad?ugate de un artist pe pânz?.
Din fa??, soarele ne îmbr??i?a cuminte.

Pe vale, cortorarii ?i-au priponit caii lâng? c?ru?ele cu coviltir. În fa?a corturilor improvizate, câ?iva, b?teau pe nicovale arama. Muierile preg?teau p?satul pe vatra dintre corturi. Ne uitam pe furi? la ei ca ?i când acolo, între ei, s-ar fi aflat o alt? lume în care nu ne era permis s? intr?m. Nu erau agresivi, ba din contr?. Dar nou?, copiilor, ne era team? de ei. Poate ?i din pricin? de nepricepere, sau de sperietur?.
- Dac? nu e?ti cuminte te dau la ?igani!
O amenin?are pe care b?trânii o foloseau mereu. ?i mai erau ?i pove?tile alea despre copiii r?pi?i ?i neg?si?i vreodat?.
Priveam la copiii aceia murdari, pe jum?tate goi, care î?i petreceau joaca strecurându-se pe sub cai
f?r? vreo team?. La femeile grase, îmbr?cate cu fuste lungi ?i înflorate, în bluze largi, cu mânecile suflecate ?i cu p?rul împletit, prins sub batice pline de culori, iar la gât purtau cu mândrie mamudele sau ico?ari. ?i fetele! Cu pletele negre si trupuri zvelte, frumoase foc! P?rea totul o regie, un spectacol a?ezat pe acea vale, lâng? Tecuci – pârâul cu izvoare reci ?i limpezi ascunse pe sub s?lcii, ape d?ruite de p?mânt care contrastau cu albia n?moloas?. Doar m?r?cinii r?t?ceau nestingheri?i, parte din decor. Toate p?reau c? sunt acolo de-o ve?nicie.
Mergea Toma ?iganul cu o c?ldare de aram? pe um?r. Avea o p?l?rie neagr? cu boruri largi ?i o musta?? bine conturat? ?i lung?. Era un b?rbat cu talie sub?ire, dar cu umeri la?i. P??ea pe drum t?cut, hot?rât ?i mândru, cu o privire care l?sa impresia unei nep?s?ri, dar care era ager? ?i discret?. În urma lui, la câ?iva pa?i, dou? muieri p??eau leg?nat ?i din când în când, una striga :
- Sticle ?i borcane cump?r?m! Sticle ?i borcane cump?r???m…
Uneori ie?ea la poart? câte un s?tean ?i lua vorb? cu Toma. B?teau palma pentru vreo c?ldare sau pentru o al?mire. Ie?eau la poart? ?i unele femei ?i intrau în vorb? cu ?ig?ncile.
- S?r'mâna, coni??! Hai s?-?i citesc în boabe, s?-?i dau cu ghiocul, s? te descântec de boli ?i de du?mani. ?tiau c? pe zi, a?a în v?zul lumii, nu vor primi c?utare, dar mai pe înserat, erau muieri care se duceau în vale, la corturi, s?-?i afle de la ghicitoare despre ce le fr?mânta.
- Ce-a?i mai adus? le întreba câte o gospodin?.
- Avem m?t?suri ?i oale avem. Avem ?i linguri ?i mâine culegem melci. O strachin? de melci pentru una cu m?lai.
Pe noi ne interesa altceva: baloanele! Aveau baloane ?i le d?deau pe sticle sau pe borcane. Dar de unde s? avem noi sticle sau borcane?
- ?tiu eu o groap?, pe deal, e plin? cu borcane! zise Gabi.
- P?i hai s? lu?m de acolo, s? ne dea astea baloane!
Ne-am ridicat de lâng? fântân?, unde st?tusem la umbr?, ?i am plecat spre locul cu pricina.
Am trecut peste punte, am urcat printre salcâmi ?i, sus, unde era o cultur? irigat? de ro?ii ?i ardei, la margine, într-o groap?, era o gr?mad? de sticle ?i borcane. Erau murdare de p?mânt, dar asta nu conta. Am coborât în groap? ?i, în timp ce alegeam borcanele mai curate, auzim:
- M?, ce c?uta?i aici!?
M? uitam la b?rbatul acela care avea peste haine un halat albastru, decolorat pe ici- colo, cu palmele murdare de p?mînt ?i care se uita la noi autoritar ?i încruntat. Cu non?alan?? i-am r?spuns:
- Lu?m ni?te borcane, s? le d?m la ?igani pe baloane.
- B?, ia veni?i voi încoace!
Din tonul s?u pricepeam c? nu e a bun?. Am urcat ?i când am ajuns lâng? el ne-a prins pe fiecare de guler r?stindu-se la noi :
- Ai cui sunte?i, m?!?
- Eu îs nepotu’ lu’ Toma Radu, b?iatu’ lu’ Stanca de la Hunedoara, am zis.
- Eu îs nepotu’ lu’ Stancu Floarea, b?iatu’ Lucre?iei, de la Ro?iori, zise Gabi.
În timpul ?sta ne-a luat pe sus, tr?gându-ne dup? el. Ne-a dus peste deal, pân? în sat, la postul de mili?ie ?i ne-a predat ?efului de post.
- I-am prins furând borcane...
Am încercat noi s? explic?m c? nu ?tiam c? alea sunt borcanele cuiva ?i c? eram convin?i c? erau aruncate acolo. Degeaba. ?eful de post ne-a b?gat într-o camer?, ne-a notat numele ?i adresele apoi ne-a pus s? m?tur?m strada. Adev?ra?i delicven?i deveniser?m. Se uita lumea la noi, iar mie îmi cr?pa obrazul de ru?ine. Ne-a ?inut a?a pân? c?tre sear?. Mi-era o foame de nu ?tiam de mine! Mâncam câte un cârcel de la vi?a-de-vie. Când s-a înserat, au venit mamaia ?i m?-sa mare a lui Gabi. Au semnat ni?te hârtii ?i ne-am dus acas?. Mai târziu am aflat, semnaser? amenda. A pl?tit mamaia 150 de lei, din pensia ei de 300. C? atât avea pensia, cât trei boboci! F?r? s? m? certe ?i f?r? s? spun? ceva. Nici când a venit mica dup? mine s? m? duc? acas?, la Hunedoara, nu a adus vorba despre cele întîmplate.

Secet? mare în anul ?la.
Duminicile ?i în zilele de s?rb?toare, dup? ce-?i rostuiau treburile cur?ii, b?trânele de pe uli?? ie?eau la o vorb?, la col?ul str?zii. St?teau la umbra unui salcâm pe pre?urile pe care le aduceau cu ele ?i pe care le întindeau pe un petic de troscot. Î?i luau câte ceva de lucru, cât s? nu fie p?cat de s?rb?toare, dar nici s? nu par? c? stau degeaba. De fapt se adunau la o vorb?. Dincolo, peste drum, lâng? fântâna de piatr? st?team noi, copiii, ?i ?ia mai mari cu fetele. Noi, ??tia mai mici, cu ale noastre. Jucam ori prinsa, ori ascunselea, ori ?urca. B?ie?ii mai mari, în vorb? cu fetele. Mai tr?geam ?i noi cu urechea s? prindem rosturile.
- Facem o paparud? duminic?, pân? nu pleac? ?ig?ncile ?
- Facem, facem ! r?spundeau fetele, aproape toate deodat?.
Le pl?cea obiceiul. Pentru tineri era mai mult o distrac?ie. Doar b?trânii luau treaba în serios, ca pe un descântec sacru.
A?a au ?i f?cut. Au pl?tit trei ?ig?ncu?e ?i, în duminica ce a urmat, spre sear?, lâng? fântân?, au început paparuda.
Fetele ?i b?ie?ii formaser? un cerc. Se ?ineau de mân? ?i, în mijloc, cele trei ?ig?nci care purtau pe ele doar frunze de boji, pe ?olduri ?i la piept, dansau descul?e, în timp ce to?i incantau ”Paparud? Rud?, vino de ne ud?….”
Dup? ce se termina descântecul, b?ie?ii puneau mâna pe g?le?ile pline cu ap? ?i udau fetele. Rupeau câte o urzic? ?i le alergau. Ele fugeau ca ?i când ar fi fost speriate ?i surprinse. Dar nu fugeau c?tre cas?, ori c?tre b?trâni, s? primeasc? ajutor. Nu! Se îndreptau c?tre vale, unde întunericul ?i tufele le ad?posteau de privirile indiscrete. Acolo se l?sau prinse ?i î?i l?sau guri?ele furate. Dar nu prea mult, doar cât s? nu strice rostul descântecelor cu p?cate ?i s? nu mai vin? ploaia. Noi, ??tia mici, ne strecuram ?i ne d?deam coate, chicotind.

Noaptea, bolta era plin? de stele, semn c? nici a doua zi n-are s? vin? ploaia. Pe vale, mâna?i de un vânticel cald, m?r?cinii se prindeau ?i ei în dansul lor.
Eu adormeam . Acolo tr?iam cel mai dulce somn în care m? visam aduc?torul ploii.

Stanica Ilie Viorel (TEGO) | Scriitori Români

motto: Fiinta-sangele rauri,rauri de ganduri.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro