proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Badea Niculaie a lui Ilin? ?i badea Rusu erau cei mai b?trâni oameni din sat. Numai ei puteau a ceti în Biblia cu literele b?trâne?ti. Le pl?cea când se întâlneau dumineca, ori în alte s?rb?tori, s?-?i aduc? aminte de vremurile de demult.
-Î?i mai aduci aminte, Niculae, când o venit de la Sâghii popa ?la cu tichie ro?ie?
- Ba, care pop??
- Cum care, vl?dica Andrei! O vint când s-o sfin?it biserica noastr?. Întâi a oprit, tr?sura cu trei cai, în fa?a ?colii. Dasc?lul Gligorea, Dumnezu s?-l hodineasc?, ne-a pus s? spunem rug?ciuni. Tare i-a mai pl?cut vl?dicii cum ai spus tu Tat?l nostru ?i eu Credeul. Apoi, a c?utat prin ta?ca, ce-o purta, ?i a scos c?r?ile cu Evangheliile pe care ni le-o dat dup? ce ?i-a scris, cu peana înmuiat? în cerneal?, numele pe ele. Eu ?i acum mai grijesc acea carte sfânt? pe o policioara f?cut? anume ?i pus? între icoane. În fiecare sâmb?t?, ori în ajunul s?rb?torilor m? uit pe c?lindar ?i buchisesc apostolul pe care-l voi ceti, în biseric?, înainte ca p?rintele Cornel s? zic? din Sfânta Evanghelie.
- ?i eu grijesc acea carte, în cast?n, printre hainele de s?rb?toare.
De tine-i bine c? ai copii ?i ai cui o l?sa. Eu singur sunt pe lume de când o murit nevast?-mea An?. ?i de-ar fi murit barem ea, dar s-a dus pe ceea lume cu ficiorul nostru, f?r? nume, c? n-am avut când îl boteza. S-au dus amândoi ?i m-or l?sa sângur. Dar, ce zic eu, sânt sângur doar în zilele cele lungi pe care mi le-a mai l?sat Cel de Sus. De multe ori noaptea, Prea Sfântul mi-i aduce pe amândoi în vis. Atunci ?tiu c? pe copil îl cheam? Niculae, ca pe mine. Îl v?d pe popa nost cum îl boteaz? la intrarea în biseric? ?i, apoi, aud copilul cum începe a gr?i. O v?d ?i pe An? cum fr?mânt? în covat? ?i apoi bag? aluatul în cuptor. Simt mirosul de colac când scoate din cuptor. Când m? trezesc ?i-mi dau seama c? a fost doar vis, îmi vine s? blast?m zua în care am venit pe lume. Bine era s? nu mai fi venit. Îmi dau seama c? aste gânduri mi le trimite cel Duc?-se pe pustii ?i-mi fac de câteva ori cruce.
- Te în?eleg, m? Rusu?
La auzul acestor vorbe lui Bade Rusu parc? i se aprinse o lumini?? în ochi ?i pe obraz i se ivi o umbr? de zâmbet. Î?i aduse aminte de prima zi de ?coal? când dasc?lul Gligorea i-a întrebat, pe rând, cum îi cheam?, iar el a r?spuns: Rusu?.
- Copile, la noi în sat nu este un astfel de nume.
- Cum s? nu fie! Dac? pe tata ?i pe mo?u, tat?-su, îi cheam? Rusu, pe mine c? sunt mai micu? nu m? cheam? Rusu??
Uitându-se la prietenul s?u din copil?rie, lui badea Niculaie a lui Ilin? începu s?-i par? r?u c? acum, la b?trâne?e, mai râdea pe seama lui. Uite, nu mai departe de ieri, dup? ce l-a prins pe Cezar la c?ru??, urca spre P?r?ul Furcii. I-a ie?it în cale Rusu. Mergea, cu greu, sprijinindu-se pe bât?. În dreptul s?u a pocnit din bici ?i s-a pref?cut c? vrea s?-l loveasc?. Rusu a s?rit ca ars, urcând în grab? rozorul destul de înalt.
- Vezi, m?, c? po?i? ?âp?, dracului, bâta aia!

De multe ori se gândea a lui Ilin? c? de ce l-o fi chemând pe prietenul s?u Rusu. C? doar n-or fi fost ru?i pe la ei. Or fi fost, c? de ce locurile unde are el via se numesc În Rusu, ?i tot Rusu îi zice ?i c?tunului, cu câteva case, dinspre Capu Dealului.
Acum cei doi nu mai au cum gr?i. Amândoi a?teapt?, în progadia satului, Cea de a doua venire. Pe crucile amândurora sunt acelea?i cifre care arat? anii când au venit pe aceast? lume ?i, apoi, au plecat din ea:1860-1947