Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.
Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap
Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.
Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.
Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.
de Grig Salvan
Când Teo ?i prietenii lui ajung în satul dintre dealuri, sub b?trânul p?r din mijlocul satului hora e în toi. Teodor Lupan e de mult desprins de satul lui natal, pribegind prin lumea larg?, trecând prin ?coli înalte ?i h?l?duind prin cine ?tie ce ora?e ?i col?uri de ?ar? ori prin ??ri îndep?rtate. Dar acum l-a ajuns oboseala f?r? de leac a vârstei, în ciuda tuturor remediilor de revigorare pe care le mai încearc?.
Într-o noapte îns? a avut un vis ciudat. Se f?cea c? era iar în sat, sub p?rul uria? din centru, jucând de mama focului în hora dezl?n?uit? a?a ca alt?dat?, în chiote de fl?c?i vânjo?i, înt?ri?i de munc? ?i ar?i de soare ?i în strig?turi de fete vesele, îmbujorate de focul tinere?ii lor ?i de apropierea fl?c?ilor care le învârtesc cu mult? putere, dar ?i cu tandre?e ?i elegan??.
Visul acesta nea?teptat l-a f?cut s? cread? c? singura surs? de regenerare ar fi o revenire în satul natal dintre mun?i unde înc? mai d?inuie ceva din copil?ria ?i adolescen?a lui, o lume magic? închis? ca într-o capsul? a Timpului.
A reu?it s?-i conving? pe trei dintre cei mai buni prieteni ai s?i s?-l înso?easc? într-o c?l?torie peste timp, dornic s? joace iar în hora ame?itoare, s? învârteasc? iar ca atunci în tinere?e o fat? zvelt?, cu pas de c?prioar?, cu trupul tare ?i ml?dios, care se las? condus? în vârtejul dansului ca trestia sub adierea vântului.
Pe ma?in? amicii au f?cut haz de dorin?a lui ciudat?.
- Bine, m?i, Teo, acum te crezi tu iar fl?c?u voinic, s? iei la joc o Anu?? ori o Florinu??, o M?riu?? ori o Ilenu??, a?a ca alt?dat?? O feti?can? s? te joace bine î?i trebuie ?ie acum când abia î?i mai por?i ciolanele b?trâne de ici colo pe lumea asta? O zvârlug? de fat? o s? te omoare!
To?i râdeau ?i comentau ironic pe tema asta, dar Teo, la volan, doar zâmbea încântat, deja cuprins de frenezia visului s?u gata de a deveni realitate.
Hora se încinge tot mai tare pe m?sur? ce seara se las? peste r?spântia din mijlocul satului, s-au aprins primele lumini, dar începe pe nea?teptate o ploaie de var?, o r?p?ial? zdrav?n? care alung? toat? mul?imea de dansatori ?i privitori în înc?perea c?minului cultural, nu prea îmbietoare, cu du?umele mirosind nepl?cut de la praful st?tut ?i de la motorina cu care deseori sunt dezinfectate. Dar acolo m?car nu plou?.
Amicii lui Teo, str?ini ?i stingheri, stau ?i privesc cu încântare perechile de dansatori ?i se amuz? de ceata muzican?ilor ?igani care sunt un adev?rat spectacol nu numai pentru cântecele lor s?lt?re?e ci ?i pentru mimica haioas? a fiec?rui membru tuciuriu al tarafului.
Teo e de mult în mijlocul cetei de dansatori, învârtind o fat? cu o energie uimitoare pentru vârsta lui ?i pentru starea trupului s?u uzat de via??. E ro?u stacojiu la fa??, o culoare nes?n?toas?, c?ma?a e deja ud? leoarc? ?i lipit? de trupul mare ?i greoi, ochii m?ri?i ?i injecta?i parc? nu mai v?d nimic în jur ci doar o fug? de imagini ?i culori pe care le prinde din zborul dansului s?u nebunesc.
E vr?jit de fata pe care o ?ine acum de mijlocul sub?ire, o salt? mereu în pa?i tot mai largi ?i mai avânta?i, mai mult pe sus decât pe jos, se simte ?i el u?urat parc? de toat? greutatea trupului s?u masiv ?i ostenit, prive?te doar în ochii fetei care-i zâmbe?te mereu, încântat? de dansul lor nemaipomenit, cum poate nici un fl?c?u n-a mai dansat-o vreodat? în scurta ei via?? de fat?.
Apoi deodat? parc? lumea din jur se îndep?rteaz?, culorile se ?terg ?i sunetele se pierd în v?zduh, iar el ?i fata danseaz? deja undeva sus, tot mai sus, ame?itor de iute, parc? i se face r?u de la în?l?ime ?i rotirea de neoprit deasupra p?mântului. Cei doi se îndep?rteaz? tot mai mult unul de altul, mâinile lor nu se mai ajung, privirile se caut? disperate în cea?a tot mai mare ce se las? peste lume. Se simte sfâr?it, epuizat de dansul n?ucitor. Obosit peste m?sur?, caut? disperat un loc?or de odihn?.
?i-atunci o vede pe mama lui, stând a?ezat? pe un nor alb ca z?pada, cu mâinile în poal? ?i zâmbindu-i duios ca de obicei. Devine dintr-o dat? nespus de fericit, cum n-a mai fost vreodat?.
- Mam?! Ce bine c? te v?d! Cât sunt de obosit! Simt c? am ajuns la sfâr?it ?i voi muri curând!
- Vino la mine, b?iatul mamei! În poala mamei te vei odihni, a?a ca întotdeauna...
Teo îngenuncheaz? la picioarele mamei lui ?i-?i a?az? capul în poala ei, a?a ca atunci când era copil.
- Ce bine c? te-am g?sit! Sunt foarte obosit, mam?! Cred c? am s? mor! Mam?, nu m? l?sa s? mor!
În jur parc? totul se tope?te într-o mare nesfâr?it? de uitare ?i lini?te, au r?mas pe lume doar ochii mamei, imen?i ?i dominatori, largi ca ni?te por?i deschise spre paradis. Se uit? lung în ochii ei ?i parc? se pierde în apa lor de lacrimi, absorbit în neantul de dincolo de ei.
- Mam?, mor... Mam?, nu m? l?sa s? mor! se tânguie el, zâmbind trist, cu lacrimi de copil ?iroind pe obrajii stacojii ?i cu o voce stins?, gâtuit?.
Mama îi zâmbe?te ?i ea, cu acela?i zâmbet cald dintotdeauna, dar parc? straniu ?i din alt? lume.
- Stai lini?tit, copilul mamei! Mama e cu tine! Mama nu te las? pe tine nicicând! Dormi în pace, puiul meu... Somn u?or...
Hora s-a destr?mat ca o floare zdren?uit?, spulberat? de vântul toamnei. Oamenii se împr??tie, vociferând, care-ncotro, într-un vacarm tot mai stins ?i mai îndep?rtat, pe uli?ele satului.
Doar amicii au r?mas în jurul celui c?zut pe du?umeaua mirosind a praf ?i a motorin?. Unul dintre prieteni tocmai a sunat la serviciul de ambulan??, dar f?r? vreo speran??, la cum arat? omul, învine?it ?i nemi?cat, întins pe jos. Cu ochii m?ri?i de groaz? ?i împânzi?i de lacrimi, fata care i-a fost o ultim? pereche în via?a aceasta, plânge cu suspine ?i-?i frânge mâinile în ne?tire. Dan, cel mai bun prieten, încearc? o ultim? manevr? de resuscitare, dar to?i î?i dau seama c? de-acum pentru cel care a fost Teodor Lupan totul e în zadar.
- Teo nu mai e cu noi, îngaim? Dan, cu glasul sugrumat de un plâns re?inut. Teo s-a dus...
To?i l?crimeaz? în t?cere, a?teptând parc? ceva. Ce anume, nimeni nu ?tie cu adev?rat. Doar Teo pare c? zâmbe?te senin, ca scufundat într-o baie de lumin?, ca ajuns pe un t?râm de vis.
motto: inca nu-i prea tirziu
Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.
Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro