proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cristian Done?
SÂNGELE AP? NU SE FACE


I. Un soldat între dou? tabere

Conrad Sedzimir trânti bu?teanul în nisip ?i-?i îndrept? spinarea încordat?. Soarele dogorea fierbinte spre finalul dimine?ii, prevestind o amiaz? în?bu?itoare. Pic?turi abundente de sudoare se prelingeau pe fruntea lat? a o?teanului care, oprindu-se din munc?, cercet? dintr-o privire împrejurimea.
Malul Nistrului frem?ta de mi?care. V?zduhul r?suna de nechezatul arm?sarilor, de z?ng?nitul armelor, de sunetul bardelor ce mu?cau din lemn ?i de vorbele r?zboinicilor ce construiau plutele. Oastea le?easc? se preg?tea de traversare. În soarele amiezii, solda?ii c?rau spre plaj? trunchiuri uria?e doborâte dintr-o p?dure învecinat?. Camarazii lor, care îi a?teptau pe plaja pietroas?, le preluau ?i le legau la un loc cu ni?te funii groase, f?urind ni?te plute masive, concepute pentru a suporta înc?rc?tura de neimaginat a armatei poloneze. Pe acele plute urmau s? traverseze miile de cavaleri echipa?i cu armuri grele, al?turi de echipamentul lor, de caii lor, precum ?i de giganticele tunuri din bronz împotriva c?rora nu rezistaser? por?ile nici celei mai grozave cet??i.
Sedzimir î?i ridic? apoi privirea spre colinele de pe malul râului, unde o puzderie de corturi colorate ad?posteau de ar?i?a zilei elita armatei le?e?ti, nobilimea din întreaga Polonie, precum ?i cea din Ducatul Lituaniei. Spre deosebire de larma agitat?, de munc?, a o?tenilor de rând, care trudeau jos, pe plaj?, acolo sus, pe colinele umbrite de pânzele corturilor, r?sunau râsetele ?i glasurile vesele, înfierbântate de vin ale tinerilor ?leahtici polonezi, care visau la averile pe care le vor câ?tiga de pe urma campaniei. De?i f?cea ?i el parte din rândurile nobililor, în adâncul sufletului s?u Sedzimir îi dispre?uia. Preferase s? lucreze toat? diminea?a al?turi de o?tenii de rând pe care îi avea în subordine, s? care bârne al?turi de ei ?i s? înnoade frânghii, decât s? se afle în tov?r??ia acelor tineri baroni, care vorbeau doar despre r?zboi ?i femei ?i care în perioadele de pace nu f?ceau altceva decât s?-?i risipeasc? averile mo?tenite pe banchete ?i distrac?ii. Îl dezgustau zâmbetele lor false, plec?ciunile lor sofisticate ?i vorbele lor mieroase, în?el?toare.
Sedzimir î?i recuper? coiful de la scutierul c?ruia i-l încredin?ase. Prev?z?tor din fire, nu s-ar fi desp?r?it niciodat? de coif în timpul unei campanii militare, cel pu?in pe timp de zi. C?ldura câ?tigase de data aceasta, îns? doar pe jum?tate, întrucât Sedzimir se înc?p??ânase s? nu-?i scoat? ?i c?ma?a de zale. Munci toat? diminea?a în zale, cu spada încins? la ?old, pe ar?i??, c?rând ?i cioplind bu?teni. De?i nobil, Sedzimir nu fugise niciodat? de munca grea. De altfel, nici nu avea mul?i servitori la frumosul conac pe care-l de?inea într-o regiune rural? a Poloniei, el ocupându-se personal de majoritatea treburilor gospod?re?ti de pe lâng? conac. Deja îi era dor de lini?tea ?i de pacea vie?ii de la ?ar?. Îi lipsea imensa gr?dina cu flori din fa?a conacului, unde petrecea multe ceasuri pe zi al?turi de b?trânul s?u gr?dinar, care-l ini?iase în tainele plantelor. Îi era dor de câinii lui de vân?toare precum ?i de giumbu?lucurile pe care ace?tia le f?ceau serile, pe covoarele moi din fa?a c?minului. Îi lipseau dealurile aurii unde nu odat? ie?ise la seceri? al?turi de oamenii de pe mo?ia lui, unde se plimba în amurg, meditând la cât de frumoas? ?i pre?ioas? este via?a. Era iubit de ??rani, iar manifest?rile lor stângace de simpatie ?i devotament cânt?reau pentru el mai mult decât toate laudele lingu?itoare pe care i le-ar fi putut adresa întreaga nobilime polonez?.
Sedzimir se îndrept? încet spre cortul s?u, amplasat la marginea unei coline. Slujitorul s?u îl a?tepta cu un lighean aurit cu ap?. Nu l-ar fi luat cu el pe b?iat, dar trebuia s?-?i sublinieze cumva pozi?ia din rândul nobilimii.
Conrad Sedzimir era un b?rbat de vreo treizeci ?i cinci de ani, înalt ?i bine f?cut. Antrenamentele zilnice, lungile plimb?ri c?lare dar ?i pe jos prin codrii Poloniei, vân?toarea, aerul curat ?i mâncarea consistent? îi modelaser? corpul, înzestrând-ul cu o for?? herculean? ?i cu o rezisten?? uimitoare. C?l?re? dibaci, atlet des?vâr?it, spadasin neobosit, Conrad Sedzimir era omul în care craiul Ioan Albert î?i punea speran?ele. Datorit? celor ca el îndr?znise craiul s? se a?tepte la o victorie u?oar? ?i rapid?.
Sedzimir, pe lâng? statura ?i constitu?ia sa impun?toare, avea un chip care î?i r?mânea imprimat pe veci în memorie, dup? ce îl priveai chiar ?i pentru o clip?. Mai cu seam? ochii s?i mari, c?prui, ageri ca a unei acvile, umbri?i de o frunte lat?, boltit?, î?i captau îndat? aten?ia prin energia ?i sclipirea lor inteligent? ?i profund?. Nimeni nu îl putea fixa pentru mult timp cu privirea, deoarece ace?ti ochi sfredelitori p?reau c? p?trund prin carne în suflet, în minte, în inim?, descifrând tainele cele mai ascunse, descoperind astfel adev?rata natur? a omului. Ochii lui Sedzimir vorbeau. Ceea ce nu pronun?a gura, ?opteau sau strigau ochii. Aceste arz?toare oglinzi ale sufletului te intimidau dar ?i te atr?geau în acela?i timp, emanau o lini?te înfrico??toare dar ?i o mânie dogoritoare. Insuflau curajul, cunoa?terea, experien?a unui veteran, amestecate cu o curiozitate copil?reasc?. Când te uitai în ochii lui vedeai siguran??, determinare, în?elepciune. ?i de parc? ochii nu ar fi fost de ajuns pentru a-?i l?sa o imagine de neuitat a privirii lui Sedzimir, o pereche de sprâncene stufoase, bine conturate, frem?tau neîncetat deasupra ochilor, subliniind intensitatea tr?irilor ?i sim??mintelor lui Conrad Sedzimir. Chipul îi era completat de un nas drept, seme? ca turnul unei cet??i, de sub care se i?ea o musta?? ro?cat?, pufoas?, deas? ca p?puri?ul, bine îngrijit?, care se sub?ia la extremit??i. P?rul morcoviu de pe cap, t?iat foarte scurt ?i uniform, b?rbia ferm?, pome?ii reliefa?i ?i linia dreapt? a buzelor contribuiau la aspectul b?rb?tesc al chipului desprins din legend?, pitoresc, al lui Conrad Sedzimir. Glasul de tunet al acestui om te îmb?rb?ta pe dat?, iar când avea ?i o und? de c?ldur? în ton, î?i d?dea rara senza?ie c? nimic nu te poate opri, c? e?ti invincibil al?turi de el.
În timp ce Sedzimir se sp?la, sosi un trimis al craiului care îl în?tiin?? c? Regele îi solicitase prezen?a. În timp ce Conrad înfuleca ceva pe fug?, slujitorul s?u se apuc? s?-i preg?teasc? armura. În fa?a regelui, pe timp de r?zboi, ?leahticii se înf??i?au în armurile lor str?lucitoare, simboluri ale puterii ?i ale st?rii lor privilegiate. Sedzimir se sim?ea obligat s? se conformeze acestei etichete, cu toate c?, dup? ore bune de lucru pe ar?i??, nu-i ardea deloc s?-?i pun? armura sa grea, care în total cânt?rea vreo treizeci de kilograme, ca s? intre la rege.
Sedzimir î?i puse cu n?duf gambisonul de piele - o tunic? groas?, strâmt?, c?ptu?it? cu p?r de cal, menit? s? protejeze pielea de contactul cu zalele. Deasupra acesteia, slujitorul îl ajut? s?-?i îmbrace c?ma?a de zale, compus? din inele metalice între?esute, care îi cobora pân? la glezne. Acest ve?mânt înt?rit, de dou?sprezece kilograme, poseda un capi?on, un grum?jer pentru protec?ia gâtului ?i mâneci care se mulau pe bra?ele soldatului. Peste mâneci, servitorul fix? m?nu?ile de o?el, ni?te m?nu?i din piele rezistent?, acoperite cu lamele de fier, care urcau pân? pe antebra?. Deasupra col?unilor, Conrad î?i îmbr?c? pantalonii de zale, peste care î?i prinse cuirasele pentru coapse ?i cuirasele pentru pulpe. În cele din urm?, peste plato??, Sedzimir î?i îmbr?c? patrafirul croit din m?tase, cu blazonul complex al familiei sale, pe care îl leg? de o parte ?i de alta a corpului. Î?i prinse centironul în bandulier?, de care î?i atârn? spada cu m?ciulie de aur. În mân? î?i lu? coiful cu vizier? împodobit cu pana? - un buchet de pene albe, dantelate, strânse laolalt?. Echipat astfel, Sedzimir porni spre campamentul regelui.
Campamentul craiului se ridica somptuos în mijlocul taberei. Era constituit din mai multe corturi mari, spre confortul regelui. În unul dormea, în altul mânca, în altul - ?inea convorbirile de r?zboi cu generalii. Flamuri ?i steaguri cu însemnele regale se în?l?au falnice în jurul acestei impozante structuri. La intrarea cortului, doi halebardieri îmbr?ca?i în fier vegheau suflarea suveranului lor.
În interiorul spa?iosului cort, în jurul unei mese de stejar în?esate cu h?r?i ?i figurine reprezentând cet??i, solda?i ?i unelte de asediu în miniatur?, st?teau aduna?i roat? regele Ioan Albert al?turi de comandan?ii s?i ?i de alte câteva figuri de seam?: Sigismund - Principele Sileziei, Alexandru - Ducele Lituaniei (fra?ii Craiului Albert), precum ?i Ioan de Tiffen, Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni din Prusia. Vorbeau înfl?c?rat, consultând h?r?ile, din când în când luând câte o înghi?itur? de vin din pocale aurite.
Sedzimir z?bovi pentru o clip? la intrare, cercetându-i pe cei din?untru, cu mâna-i odihnindu-se pe mânerul spadei.
Împ?ratul îl observ? primul ?i-i f?cu semn s? intre. Sedzimir se conform? ?i, înaintând câ?iva pa?i, f?cu o plec?ciune simpl?, dar adânc?, în fa?a suveranului s?u.
- Bine ai venit, ?leahtice Sedzimir! îi ur? craiul. Distin?ii nobili aici de fa??, precum ?i fra?ii mei ?i cu mine suntem onora?i de prezen?a dumitale, care, ?in s? adaug, nu e doar binevenit?, ci ?i necesar?, având în vedere hot?rârile pe care tocmai le-am luat împreun? cu consiliul.
- S? aib? Maiestatea Voastr? ani mul?i de domnie înainte! îi întoarse Sedzimir polite?urile. Sunt gata s? m? pun la dispozi?ie în slujba domniei voastre. Ce îmi cere?i s? fac?
- Vede?i?! exclam? încântat craiul, întorcându-se spre cei prezen?i. Asta da atitudine, ?sta da spirit de ini?iativ?! Cu a?a b?rba?i, s?ritori ?i zdraveni ca ?leah Sedzimir, va ajunge Polonia st?pâna Europei!
Un murmur de aprobare trecu prin rândurile celor aduna?i.
- Lumin??ia sa e mult prea generos cu laudele, se adres? Sedzimir nobilimii. Cu to?ii ne facem doar datoria fa?? de ?ar? ?i fa?? de viteazul nostru rege.
Un alt fream?t de aprobare izbucni din rândurile celor ce alc?tuiau consiliul.
- E ?i modest, dup? toate! constat? craiul în glas. Dar chiar nu trebuie s? faci pe modestul, ?leah Sedzimir! Familia ta, asemeni ?ie, e binecunoscut? pentru serviciile aduse Coroanei. Polonia î?i mul?ume?te pentru tot ce ai f?cut ?i vei mai face, iar eu îmi dau cuvântul de onoare, în fa?a acestor gentilomi, c? dup? ce ispr?vim aceast? campanie, te voi r?spl?ti cum numai eu pot s? te r?spl?tesc.
- Lumin??ia ta, al?turi de ceilal?i bravi nobili prezen?i aici n?d?jduiesc s? merit bun?voin?a voastr?. ?in îns? s? v? asigur, chiar ?i în lipsa unei oarecare r?spl??i, sunt gata s? v? slujesc, a?a c?, spune?i-mi, ce trebuie s? fac?
- E?ti un om dintr-o bucat?, Sedzimir. Dar ?i un om de ac?iune! A?a c? hai s? vorbim despre îns?rcinarea ta. Dar mai întâi, eu ?i consiliul trebuie s? te inform?m despre ce c?ut?m noi, de fapt, în Moldova. Aici Albert îi arunc? lui Conrad o privire plin? de subîn?eles. Ia mai bine zi tu, care crezi c? e scopul campaniei noastre?
- M?ria ta trebuie s? ?tie c?, de ceva vreme, am o anumit? nel?murire în aceast? privin??. La început, credeam, ca to?i ceilal?i, c? mergem s? ne batem cu turcii, s? recucerim de sub stindardul necredincio?ilor cet??ile Chilia ?i Cetatea Alb?, ca s? le întoarcem Moldovei. Dar dac? asta era adev?rat? menire a campaniei, de ce m?ria sa craiul i-a pus, câteva zile în urm?, în lan?uri pe solii voievodului Moldovei, pe logof?tul T?utul ?i pe vistiernicul Isac?
- Drept gânde?ti, ?leahtice Sedzimir, zâmbi regele. Ai o minte ascu?it?. Afl? c? am g?sit de cuviin?? s? fac a?a, din cauza c? ace?ti soli neobr?za?i îmi descoperiser? adev?ratul plan. Care pe scurt este acela de a-l r?sturna pe ?tefan de la tron ?i de a-l însc?una în locul lui pe prea iubitul nostru frate, Sigismund!
- Lumin??ia sa ?i fratele meu Albert, interveni Sigismund, a binevoit s?-?i îndrepte aten?ia spre aceast? neînsemnat? ??ri?oar?. Fratele meu dore?te s-o scape de sub tirania acestui ?tefan, ?i s-o alipeasc? gloriosului regat polonez! Moldovenii îl vor iubi, pream?rindu-l pe veci pe Ioan Albert Eliberatorul, cel chemat s? duc? în lume civiliza?ia.
Lui Ioan Albert, ca ?i lui Sigismund, îi sclipeau ochii.
- Ei, Sedzimir, ce spui? continu? Sigismund v?zând c? o?teanul t?cea. Ne aju?i s? ducem la îndeplinire aceast? misiune cre?tineasc??
Sufletul lui Conrad clocotea. De la evenimenul pomenit mai sus, adic? de la arestarea celor doi soli moldoveni, în inima lui Sedzimir se n?scu o umbr? de îndoial? cu privire la scopul acestei campanii militare, în care regele Albert chemase la arme toat? Polonia, Gali?ia, Mazovia ?i Marele Ducat al Lituaniei. Dar acum, când însu?i Regele îi împ?rt??ise acest plan meschin, pe care probabil, to?i cei prezen?i, îl aprobaser? în unanimitate, în adâncul sufletului lui Conrad se de?tept? aprigul s?u sim? al drept??ii, care blestema ziua în care se înrolase. De altfel, nici nu avusese de ales, întrucât în calitate de nobil, urma? al unei familii de vaz? poloneze, cu un trecut istoric strâns legat de cel al împ?ra?ilor Poloniei, trebuia s? ia parte la aceast? expedi?ie, în caz contrar du?manii s?i, care nu erau pu?ini ?i care îi râvneau pre?ioasa mo?ie, ar fi avut prilejul de a ridica întreb?ri cu privire la loialitatea sa fa?? de rege, r?spândind zvonuri neadev?rate despre el. Dac? aceste zvonuri ajungeau la urechile regelui iar acesta le d?dea crezare, Sedzimir ar fi c?zut în dizgra?ie ?i ar fi r?mas, în cel mai bun caz, f?r? mo?tenire, iar în cel mai r?u caz - f?r? cap. Ambele variante i-ar fi satisf?cut pe deplin pe nobilii avizi de bog??ii, pentru care ar fi fost doar o chestiune de timp s?-l conving? pe rege s? le încredin?eze administrarea p?mânturilor roditoare a lui Sedzimir. Ace?tia s-ar fi purtat aspru cu ??ranii pe care Conrad ajunsese s?-i iubeasc?, le-ar fi perceput taxe uria?e pentru arenda p?mântului, pân? când i-ar fi stors de absolut tot: de puteri, de dorin?a de a tr?i, de ultimul b?nu?. Ceva ce Sedzimir nu concepuse vreodat? s? fac?. El se ar?tase întotdeauna bun cu ??ranii, îi ierta deseori de datorii ?i chiar î?i folosea avutul pentru a implementa cele mai noi inova?ii ale vremii în folosul lor. El echipase fiecare gospod?rie cu câte un car, cu un plug ?i un cal bun din propria herghelie. Era generos cu cei nevoia?i, iar faptele lui bune, provenite din convingerea c? to?i oamenii sunt copiii lui Dumnezeu care trebuie s? se ajute între ei, câ?tigaser? inimile ??ranilor. Ace?tia erau impulsiona?i s? lucreze cu spor pentru st?pânul lor ?i chiar ?i-ar fi dat vie?ile pentru aceast? binecuvântare de om.
Cu aceste gânduri în minte se înrolase Conrad în armata de 80 de mii de o?teni a craiului Ioan Albert. Pe de alt? parte, îl atr?sese scopul nobil al misiunii, anume recuperarea celor dou? cet??i pierdute de ?tefan al treilea, voievodul Moldovei, în fa?a turcilor. Sedzimir chiar se întreba de ce Polonia nu acordase ?i înainte sprijin militar acestei ??ri?oare care se ridicase cu atâta dârzenie împotriva puternicului Imperiu Otoman, care realizase imposibilul învingând armatele sultanilor cu for?e reduse, neînsemnate. Sedzimir admira aceast? ?ar?, admira curajul cu care oamenii simpli care o populau î?i ap?rau vetrele ?i familiile, îi admira ?i domnitorul care, asemenea unui leu, î?i petrecuse aproape întreaga via?? pe câmpul de lupt?, ?inând piept expansiunii musulmane. Ca acum s? afle c? Ioan Albert pl?nuise tocmai înrobirea acestei ??ri, care nu b?nuia nimic, ?i înc? într-un chip atât de mi?elesc?! Cum era posibil a?a ceva? Ce era "cre?tinesc", dup? cum se exprimase Sigismund, în aceast? campanie tr?d?toare? Câte vie?i aveau s? fie secerate din ambele tabere? Sedzimir ?tia c? moldovenii erau exper?i în ambuscade ?i atacuri surpriz? ?i era con?tient c? din rândurile cavalerilor polonezi vor c?dea mul?i, ca urmare a hot?rârii moldovenilor de a-?i vinde scump pielea. Poate ?i el î?i va g?si sfâr?itul, mâine - poimâine. Iar în leg?tur? cu pretextul invocat de Sigismund, cum c? oastea polonez? va elibera ?ara Moldovei de „tirania” voievodului ei, Conrad î?i aminti de spusele celebre ale sultanului Mahomed al doilea despre voievodul muntean Vlad ?epe?: „Cum po?i lua p?mânturile unui b?rbat, care face atâtea minun??ii ?i care ?tie s? foloseasc? atât de eficient puterea ?i pe supu?ii s?i?”. Aceste cuvinte puteau la fel de bine s?-i fie aplicate ?i lui ?tefan, domnul Moldovei, înrudit cu Vlad ?epe?. Cum puteai spune c? omul pe care o ?ar? întreag? îl însc?unase de bun?voie ?i în timpul domniei c?ruia nu a avut loc nici cea mai mic? r?scoal?, era un tiran? Cum putea fi un tiran omul pe care boierii ??rii îl sprijineau din toat? inima, îl urmau ?i-l ap?rau în b?t?lii ?i la poruncile c?ruia nu cârtiser? niciodat?? Ceea ce spusese Sigismund ?i încuviin?ase cu mintea Albert al?turi de ceilal?i nobili, era doar un argument slab ?i nefondat, provenit dintr-o inim? meschin?, egoist?, lacom? ?i îngâmfat?, înr?d?cinat? în ideea superiorit??ii propriilor idei ?i n?zuin?e. Aceast? campanie contravenea întru-totul principiilor dup? care se ghidase pe drumul vie?ii Conrad Sedzimir.
Totu?i, mai exista un motiv care contribui la ?ocul lui Conrad la auzul acestei ve?ti. Cu mul?i ani în urm?, înainte ca Sedzimir s? se fi n?scut, tat?l s?u, baronul Sedzimir, se afla în Istanbul într-o c?l?torie de nego?. Într-o pia?? de robi, acesta observ? o tân?r? femeie, deosebit? de toate celelalte nefericite ce urmau s? fie vândute în sclavie diferitor Pa?i ?i Bei. Baronul afl? c? aceast? femeie fusese r?pit? din Moldova de o hoard? de t?tari, care o vânduser? mai apoi turcilor.
Impresionat atât de atitudinea demn? pe care femeia ?i-o p?strase pe parcursul tuturor încerc?rilor prin care trecuse, cât ?i de frumuse?ea ei care nu putea trece neobservat?, Baronul se angaj? pentru ea într-o licita?ie aprig? împotriva celorlal?i cump?r?tori. Pl?tind un pre? imens pentru fat? ?i l?sându-i pe otomani cu buzele umflate, baronul o r?scump?r?. Cunoscând pu?in? moldoveneasc? din nego?ul pe care-l f?cuse în ?ara Moldovei, baronul îi spuse fetei c? era liber? ?i c? el era dispus s? o duc? înapoi în patria ei, f?r? s? cear? nimic în schimb, sau, dac? femeia dorea, putea s-o ia acas?, în Polonia, ?i s? o fac? so?ia lui. Fata, mi?cat? de bun?tatea polonezului, bun?tate de care nu avusese parte de mult timp, îi r?spunse c? nu avea la ce s? se întoarc? în Moldova, c? satul ei fusese pârjolit, b?rba?ii uci?i de t?tari iar femeile ?i copiii fuseser? înrobi?i, a?a c? accepta bucuroas? ?i plin? de recuno?tin?? s? mearg? cu el în Polonia ?i s? se c?s?toreasc?. Bineîn?eles c? rudele ?i familia baronului, dac? ar fi fost în via??, s-ar fi opus cu îndârjire acestei c?s?torii aparent neavantajoase pentru baron. Unde s-a mai auzit a?a ceva, ca un nobil polonez atât de respectat ca Sedzimir, s? se încurce cu o biat? fat? din Moldova, eliberat? de la turci, f?r? zestre ?i f?r? familie, în loc s? aleag? dintre înst?ritele ?i înv??atele principese poloneze? Dar cum baronul Sedzimir era ultimul din neamul s?u ?i nu avea de dat socoteal? nim?nui în afar? de Dumnezeu ?i Rege, c?s?toria s-a înf?ptuit f?r? piedici nedorite.
Din iubirea acestor doi oameni atât de diferi?i, dar uni?i de cea mai puternic? leg?tur? din univers, a venit pe lume Conrad. Copilul înv???, bineîn?eles, mai întâi limba mamei ?i mai apoi pe cea a tat?lui, de educa?ia lui ocupându-se ambii p?rin?i, fiecare în domeniul lui. Sângele lui Conrad combina particularit??ile a dou? culturi diferite, care se îmbinau armonios în persoana b?ie?elului - mândria p?rin?ilor s?i. Preluase câte ceva din calit??ile specifice ale ambelor popoare. Avea curajul ?i iste?imea unui osta? moldovean, dar elegan?a ?i for?a unui cavaler polonez. De la duioasa lui mam? îns?, mo?tenise iubirea pentru frumos, pentru natur? ?i pentru oameni. Câte ceasuri petrecuse el în sânul naturii, pe genunchii blândei sale mame, care îi povestea despre frumoasele plaiuri ale Moldovei, despre codrii ei tainici, despre dealurile pline de road? care sunt aurul ??ranilor, despre locuitorii ei pa?nici ?i ospitalieri care î?i înc?lzesc sufletul, precum ?i despre frumoasele lor me?te?uguri transmise din genera?ie în genera?ie. Conrad cunoscuse astfel de mic o înl?n?uire special? fa?? de acest petic de ?ar? pe care nu-l v?zuse niciodat?, dar pe care spera s?-l viziteze într-o bun? zi. Moldova i se asocia mereu cu f?ptura ginga?? a mamei, ?i ajunsese la concluzia c? aceast? ?ar? trebuia s? fie una deosebit?, de vreme ce mama lui, fiin?a cea mai drag? sufletului s?u, aceast? femeie frumoas? din toate punctele de vedere, î?i avea acolo r?d?cinile.
Dup? ce crescu ?i-?i îngrop? cu mult? durere p?rin?ii care l-au p?r?sit atât de devreme, dar care i-au l?sat drept amintire o mo?tenire cultural? ?i intelectual? vast?, Conrad Sedzimir, acum un b?rbat în floarea vârstei, lu? în st?pânire mo?ia p?rin?ilor lui, administrând-o cu mult? pricepere ?i omenie, a?a cum am men?ionat anterior. Totu?i, pove?tile despre ?ara Moldovei pe care i le istorisise mama, precum ?i ve?tile r?sun?toare despre victoriile moldovenilor împotriva turcilor, nu-i d?deau pace. Noaptea visa ?ara mamei sale, iar ziua î?i tot spunea c? va ajunge acolo odat? ?i-odat?.
Ocazia se ivi în vara anului 1497, când craiul Ioan Albert începu s? fac? preg?tiri în vederea unei cruciade împotriva otomanilor, care avea ca scop ?i eliberarea a dou? cet??i moldovene?ti de puternica garnizoan? turceasc?, care controla acum comer?ul de pe Marea Neagr?. Auzind c? oastea regal? va traversa ?inutul moldovenesc, Conrad se înrol?, gândindu-se c? astfel doboar? trei iepuri dintr-odat?: î?i dovede?te loialitatea fa?? de împ?rat, ia parte la o ac?iune de r?zboi nobil? din partea Poloniei ?i î?i va îndeplini, în sfâr?it, cel mai mare vis, acela de a vedea ?ara mamei sale. Ca acum s? afle c?, de fapt, toat? aceast? parad? avusese un scop ascuns, acela de a înrobi ?ara Moldovei, nu de a o cur??a de intru?i. Aceast? realitate îl str?punse pe Conrad în inim? ca un pumnal. Încrederea lui în oameni fusese zdruncinat? într-o clip?. Cât de îndurerat? s-ar fi sim?it mama lui v?zându-l cum ia parte la asuprirea semenilor ei, despre care îi povestise atâtea lucruri frumoase. Cât de teribil s-ar fi sim?it el, ce mustr?ri îngrozitoare de con?tiin?? ar fi avut pentru tot restul vie?ii dac? ?i-ar c?lca în picioare principiile ?i dintr-o binecuvântare pentru ??ranii de acas?, din Polonia, s-ar fi transformat într-un blestem pentru ??ranii din ?ara mamei sale, din Moldova. Nu putea s? fac? asta. Nu era drept s? fac? asta, o ?tia. Dar dac? nu se conforma ordinelor acestui împ?rat hr?p?re?, care dec?zuse iremediabil în ochii s?i, î?i putea pierde propria via??. Ce atârna mai greu în balan??, via?a lui, sau vie?ile miilor de moldoveni care urmau s? fie oprima?i ?i asimila?i? Un lucru ?tia sigur: dac? lua parte la aceast? campanie, ar?ta c? o aprob?. Dar n-ar fi putut oare s-o aprobe doar în aparen??, dar din umbr? s? întreprind? ceva care s? z?d?rniceasc?, cât de pu?in, expedi?ia lui Ioan Albert? Avea nevoie de timp ca s? cugete.
Toat? aceast? lupt? interioar? se oglindea în ochii lui Conrad, care scoteau v?p?i orbitoare asemenea unor t?ciuni încin?i.
- Ei, Sedzimir, ce spui? îl întrebase Sigismund. Ne aju?i s? ducem la îndeplinire aceast? misiune cre?tineasc??
Regele Albert interpret? în felul s?u v?paia privirii lui Sedzimir, ?i se gr?bi s? r?spund? pentru acesta:
- Bineîn?eles c? ne va ajuta! Nu vezi, frate Sigismund, cum îi sclipesc ochii? Omul ?sta abia a?teapt? s? ia parte la ac?iune! P?cat îns? c? nu a luat chiar el ini?iativa de a veni la mine mai devreme, ca s?-?i ofere serviciile. Conrad, cu nespus regret trebuie s?-?i comunic?m c?, de data aceasta, modestia de care dai dovad? te-a costat. Vezi tu, spre deosebire de tine, care ai asudat toat? diminea?a cot la cot cu o?tenii de rând, baronul Grodeck, prezent aici, nu a ezitat s? mi se înf??i?eze ca s?-mi cear? o slujb? mai de seam? în cadrul expedi?iei noastre. A?a c? va trebui s? te împaci cu gândul c? nu vei conduce tu misiunea în care urmeaz? s? porni?i peste câteva zile, ci doar vei lua parte la ea, sub comanda respectabilului baron Grodeck. Asta s?-?i fie de înv???tur? pe viitor, Sedzimir. Niciodat? s? nu ezi?i s? te ridici ?i s? revendici ceea ce sim?i c? ?i se cuvine. Altfel vei fi l?sat pe dinafar?. Modestia nu te va duce departe.



II. Întuneric ?i lumin?

Conrad Sedzimir primi de la rege îns?rcinarea urm?toare: el trebuia s? înso?easc? trupele ce aveau s? aprovizioneze cu alimente uria?a armat? polonez?. Regele îl instruise pe baronul Grodeck ca, de îndat? ce traverseaz? Pocu?ia ?i, trecând Prutul, intr? în ?ara Moldovei de Sus, s?-?i ia o trup? de solda?i ?i s? m?r??luiasc? înaintea armatei, pr?dând satele pe care le va întâlni în cale.
Conrad se sim?ea din ce în ce mai strâns cu u?a. De?i, din fericire pentru el, comanda misiunii c?zu pe umerii altuia, Regele îi asigurase un rol activ în înrobirea ??rii mamei sale. Numai ce nu-i trecuse prin minte lui Conrad s? fac? în aceast? privin??. Se gândise chiar s? dezerteze, s? pândeasc? un prilej prielnic ca s? fug? ?i s? treac? de partea moldovenilor. Îns? nu era sigur cum l-ar fi primit ace?tia. Oare n-ar crede c? este unealta împ?ratului, iscoada lui poate, trimis s?-i spioneze sau s? le z?d?rniceasc? din interior planurile de ap?rare? Nu l-ar urî ei ?i mai mult dac?, aflând de leg?tura pe care o are cu meleagurile lor, ar alege s? cread? c? a pornit cu bun? ?tiin?? împotriva ??rii care îi este a doua cas??
Gândindu-se c? ar fi privit ca tr?d?tor ?i de polonezi, ?i de moldoveni dac? schimba taberele, Conrad hot?rî, într-un sfâr?it, s? r?mân? în o?tirea le?easc?. Î?i accept? în sil? rolul impus de rege, dar jur? în inima lui c? va face tot ce-i st?tea în putin?? ca s? nu-?i împov?reze con?tiin?a cu fapte care s?-l bântuie mai apoi pentru tot restul vie?ii.
De?i izvorât dintr-o inim? sincer?, acest jur?mânt tot nu avu darul s?-l lini?teasc?. Conrad se întreba pentru cât timp ?i l-ar fi putut ?ine. „S? zicem c? voi evita, pentru o vreme, s?-mi mânjesc mâinile de sânge nevinovat”, cugeta tulburat Sedzimir. „Dar cum voi proceda când voi fi atacat de un moldovean ?i, neavând timp pentru explica?ii, va trebui s? m? ap?r? Sau ce voi face când îmi voi vedea camarazii luând cu for?a animalele familiilor din sate, care reprezint? mijlocul lor de supravie?uire? Dac? acea vac? sau acea oaie era singurul avut al vreunei v?duve care abia î?i mai ducea zilele al?turi de copila?ii ei orfani de tat?? A? putea oare eu sta deoparte, v?zând cum animalul e luat de la coliba acelor n?p?stui?i, pentru a servi drept hran? unor oameni care acas?, în Polonia, crap? de bog??ie ?i se lef?ie în castele de piatr??”.
Chiar dac? g?sea o cale prin care s? nu se implice direct în jaf, Conrad sim?ea c? oricum se f?cea p?rta? la nelegiuirea polonezilor. Putea doar s? spere c? ?tefan nu va afla prea târziu de adev?ratele planuri ale regelui Albert, precum ?i de raidurile pe care le întrprindeau oamenii acestuia în drum spre Suceava.
Pentru prima oar? în via?a lui, Conrad î?i dorea cu ardoare ca armata polonez? s? fie înfrânt?. Oare nu era posibil? ?i aceast? r?sturnare de situa?ie, având în vedere num?rul superior al armatelor otomane pe care moldovenii le goniser? de pe p?mânturile lor? Îns? dac? acest lucru se va întâmpla printr-un miracol, oare ce destin îl a?tepta pe el? Sedzimir î?i continu? ?irul gândurilor: „Dac? scap cu via?? ?i cad prizonier în mâinile moldovenilor, pe de-o parte mi-a? accepta împ?cat soarta ?i a? suporta bucuros orice pedeaps?, îns? voi fi vreodat? liber s? m? întorc acas?, în Polonia? Ce se va alege de ??ranii mei, la care eu ?in atât de mult ?i ei la mine?”.
Mintea i se înfierbânta, sângele îi clocotea în vene pe m?sur? ce toate aceste gânduri îl asaltau unul dup? altul, ?inându-l treaz nop?ile ?i am?rându-i zilele.
Albert ?i armata sa trecur? Nistrul spre Pocu?ia la sfâr?itul lunii iunie. Pocu?ia era o regiune care apar?inuse cândva Poloniei, dar pe care predecesorii lui Albert o amanetaser? voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, având nevoie de bani pentru a-?i finan?a r?zboaiele împotriva Ordinului Teuton.
În Pocu?ia tr?iau laolalt? polonezi ?i coloni?ti moldoveni, a?a c? în aceasta regiune nu fur? întreprinse incursiuni de jaf. Craiul doar se mul?umi s? numeasc? o nou? administra?ie din rândurile nobililor polonezi. Pân? la acel moment, armata se hr?nise din proviziile pe care ?i le luase din Polonia. Îns? cu cât o?tirea le?easc? se apropia de râul Prut, ce marca intrarea în ?ara de Sus (a Moldovei), sufletul lui Sedzimir se nelini?tea la gândul c? în curând, va trebui s? i se al?ture baronului Grodeck în ac?iunea de cotropire. În timp ce solda?ilor afla?i în mar? zilele li se p?reau prea lungi, pentru Sedzimir, încremenit în ?aua arm?sarului s?u de r?zboi, timpul curgea cu repeziciunea unui râu de munte, zbura cu iu?eala unei s?ge?i.
Polonezii trecur? Prutul pe lâng? Sneatin, în Moldova cea veche. Regele îi chem? pe Grodeck ?i pe Sedzimir la el pentru a le da instruc?iuni în vederea drumului pe care urmau s?-l apuce. Apoi baronul î?i alc?tui o ceat? din ?leahtici tineri, care spre deosebire de Sedzimir, erau ner?bd?tori de peripe?ii ?i de pr?d?ciune.
Într-o bun? diminea??, Sedzimir p?r?si c?lare, al?turi de ceata lui, grosul armatei poloneze, spre a c?uta acele sate pe care urmau s? le prade. La început, Sedzimir c?l?rea în urma deta?amentului de osta?i, pe voinicul s?u arm?sar de lupt?, echipat cu valtrap - o cuvertur? ampl? de piele, care coboar? pân? la p?mânt ?i peste care se încingea ?aua. Capul calului era acoperit cu o armur? metalic? de protec?ie, numit? „chanfrein”, iar pieptul - cu un gulera? de fier.
Peste pu?in timp, Sedzimir se deta?? încet-încet de ceata lui, luând-o cu mult înaintea ?leahticilor, care, r?ma?i în urm?, râdeau ?i flec?reau zgomotos. To?i erau îmbr?ca?i ca pentru lupt?, iar razele soarelui se reflectau orbitor în plato?ele lor bine lustruite.
C?l?rind singur, cu inima grea, Sedzimir observa, pentru prima dat? de când intrase în Moldova, frumuse?ea acestei ??ri. Pân? la acel moment, splendorile naturii trecuser? pe lâng? el, Conrad fiind prea adâncit în fr?mânt?rile sufletului s?u, chinuit de povara viitoarelor sale fapte, ca s? ia aminte la pitore?tile locuri prin care trecea. Dar acum, admirând dealurile m?noase, de un verde crud, pres?rate cu înmiresmate flori de câmp, p?durile ce p?reau c? sprijin? bolta cerului cu vârfurile brazilor lor viguro?i ?i sim?ind adierea mângâietoare a vânti?orului care ?uiera printre firele de iarb?, Conrad fu cuprins, dup? mult? vreme de nelini?te, de un sim??mânt intens de pace. Îi reveni în minte imaginea chipului mamei sale, iar lui Conrad i se p?ru de câteva ori c? o z?re?te aievea, în dep?rtare, plimbându-se prin câmpia deas?.
Pe înserate îns?, în sufletul lui Conrad se adunar? iar??i nori ap?s?tori de furtun?. În zare se puteau observa fumuri sub?iri str?pungând cerul, semnalând prezen?a unei a?ez?ri.

De pe culmea unei coline, Sedzimir scruta ?arina ce i se întindea la picioare. Satul era alc?tuit dintr-o sumedenie de c?su?e albe, din lampaci, cu acoperi?uri de ?indril? sau acoperite cu paie, unele mai ar?toase, altele mai modeste, având fiecare câte o gr?dinu?? mai mult sau mai pu?in îngrijit?. Pe uli?ele înguste, întortocheate, se zbenguiau copii b?l?iori: unii erau prin?i în focul jocurilor, al?ii mânau cu v?rgu?e cârduri g?l?gioase de gâ?te de-a lungul ?an?urilor cu ap?, s?pate la marginea potecilor. Ad?p?torile erau ocupate de vitele însetate, venite de la câmp, c?rora b?ie?ii ?i fetele mai mari le umpleau iar ?i iar jgheaburile cu apa r?coritoare din fântâni, din când în când stropindu-se între ei cu chiote r?sun?toare. B?trâni ?i b?trâne c?runte st?teau pe prispe, odihnindu-se de treburile zilei, urm?rind cu priviri obosite energia tinerei genera?ii care se cocea sub ochii lor. Mamele î?i a?teptau în prag fiii ?i fiicele care, cu strig?te scurte, î?i îndemnau animale spre staulele din cur?ile caselor lor.
În afara unchia?ilor c?run?i de pe prispe, Conrad nu z?ri niciun b?rbat mai în floarea vârstei, capabil s? se foloseasc? de vreo arm?. Î?i zise, a?adar, c? fie ace?tia c?zuser? în b?t?liile pe care Moldova le avusese anterior, fie fuseser? chema?i la oaste de c?tre voievodul ?tefan, în cazul în care acesta din urm? prinsese de veste c? polonezii îi declaraser?, indirect, r?zboi.
Restul r?zboinicilor din ceat? ajunser? ?i ei pe colin? ?i se strânser? în jurul c?pitanului lor, fixând cu ochi lacomi satul. Lui Conrad i se strângea inima ?tiind c? din clip? în clip? avea s? fie dat semnalul de atac.
- Domnilor, se adres? Grodeck oamenilor s?i, în ceasul acesta vom culege primele bun?t??i pe care le are de oferit ?ara Moldovei. ?ine?i minte ce v? spun: peticul ?sta de p?mânt e al nostru, ni se cuvine, iar dac? printre noi se afl? unii care, în sufletul lor, cred c? ceea ce facem aici se nume?te furt, afla?i c? nu ai cum fura ceva ce-?i apar?ine deja. În afar? de animalele destinate drept hran? armatei sl?vitului nostru crai, pute?i s? lua?i tot ce v? pofte?te inima. La urma urmei, oare nu ne datoreaz? ace?ti moldoveni o r?splat? pentru c?-i sc?p?m de balaurul de ?tefan?
- Ba da! strigar? înfierbânta?i ?leahticii.
- Atunci s? nu ne mai codim! Companie, înainte! Ordon? binedispus Grodeck, de parc? s-ar fi aflat în mijlocul unei partide de vân?toare. Grodeck nici nu-?i putea închipui ce ur? stârnise în inima lui Conrad în momentul în care d?du semnalul.
Un strig?t de lupt? izbucni din piepturile cavalerilor dezl?n?ui?i care, dând pinteni n?valnici cailor, d?dur? iama spre mica a?ezare, agitându-?i armele ?i d?râmând totul în calea lor. Oamenii se repezir? îngrozi?i care încotro. În timp ce unii se îndreptau spre casele lor pentru a se ad?posti în spatele u?ilor, al?ii fugeau dezorienta?i pe uli?e, ne?tiind ce se petrece, de unde se ab?tuse asupra lor aceast? urgie. Se stârnise un vacarm de nedescris, în care se amestecau plânsetele copiilor mici, ?ipetele de spaim? ale femeilor ?i ale celorla?i locuitori, cu urletele ?i cu râsetele jefuitorilor.
Solda?ii p?trundeau cu for?a în case. D?râmau cu lovituri de spad? por?ile staulelor din gospod?rii. Larmei f?cute de oameni i se ad?ugar? mugetele ?i beh?itul animalelor speriate, mânate brutal de polonezi pe str?du?ele satului.
Sedzimir, ducându-?i calul de dârlogi, p??ea oripilat pe uli?ele aruncate în ghearele haosului întrupat de lupt?torii polonezi, care, îmb?ta?i de putere ?i v?zând c? nu li se opunea nici cea mai mic? rezisten??, se aruncau asupra locuitorilor lipsi?i de ap?rare, mai cu seam? asupra femeilor, pentru a le umili.
La o r?scruce, Conrad z?ri o fat? care se lupta zadarnic s? scape din strânsoarea unui r?zboinic. Mânecile c?m??ii îi erau sfâ?iate iar fusta - bo?it?. Polonezul o înl?n?uise cu bra?ele ?i-o tr?gea violent înspre el. Fata striga ?i încerca s? se rup? din îmbr??i?area lui, degeaba îns?. Prin viziera l?sat? a coifului, Conrad deslu?i oroarea ?i neputin?a ce se citeau pe chipul fetei. Ochii ei c?utau cu disperare ajutor.
Vederea acestei scene de?tept? toat? mânia pe care Conrad o avea dosit? înl?untrul lui. Toat? ura care i se aciuase în suflet, împotriva regelui, a lui Grodeck ?i a camarazilor de arme polonezi, r?bufni asemenea unui vulcan redevenit activ dup? o lung? perioad? în care a z?cuse în letargie.
Îi reveni în minte întrebarea lui Sigismund: „Ei, Sedzimir, ne aju?i s? ducem la îndeplinire aceast? misiune cre?tineasc??”. Ra?iunea îi striga prelung: „Nu exist? nimic cre?tinesc în toat? aceast? orgie, pân? ?i orbii ar vedea asta. Ce cau?i tu al?turi de ace?ti barbari care-?i spun, cu f???rnicie, cre?tini? Ce ai de împ?r?it cu ei? Nu le-ai datorat niciodat? nimic. ?tii ce ar trebui s? faci. Dac? nu treci acum de partea a tot ce cuno?ti c? e bine ?i corect, c?lcând în picioare principiile care ?i-au fost s?dite în inim? de mama ?i de tat?l t?u, principii care te-au c?l?uzit pân? acum pe c?r?rile drept??ii ?i pe care, aplicându-le, ?i-a mers bine, câ?tigând o con?tiin?? curat? ?i simpatia s?tenilor din Polonia, s? ?tii, Conrad Sedzimir, c? e?ti de zece, nu, de o sut? de ori mai r?u decât aceste brute! Dac? nu ac?ionezi acum, demonstrezi c? le aprobi crimele ?i o s? te c?ie?ti amarnic în viitor, îns? atunci p?rerile tale de r?u nu vor folosi nim?nui la nimic, pe când acum, dac? ai trece la ac?iune, ai salva o biat? fiin?? pe cale s?-?i piard? demnitatea!”.
De?i toate aceast? cugetare se derulase în mintea lui Sedzimir într-o frac?iune de secund?, el sim?ea c? pierduse timp pre?ios, a?a c?, nemaistând pe gânduri ?i folosindu-?i mânia ce mocnise atâta timp în el ca pe un stimulent, î?i trase spada din teac? ?i se arunc? asupra r?zboinicul care îmbrânci fata la p?mânt când v?zu c? are de-a face cu un inamic nea?teptat, chiar din rândurile lor.
De?i Sedzimir î?i exterioriza tr?irile, înv??ase s? nu permit? niciodat? ca sim??mintele s?-i întunece judecata. Înv??ase, chiar, s? se foloseasc? inteligent de mânie, nu s? se lase orbe?te în voia ei. În împrejurarea de fa??, mânia lui Conrad se ghici doar din ofensiva lui, din felul în care î?i atac? adversarul, îns? mintea lui, la ad?post de orice pic?tur? de furie, lucra în continuare rapid?, hot?rât?, cu precizia unui automat. Era un paradox extraordinar: mâinile sale luptau înfierbântate de dogoarea focului furiei, conduse de o minte care-?i p?strase o r?ceal? ?i o limpezime specific? unui ocean arctic. Acest paradox îl f?cea pe Conrad eficient în lupt?, îl f?cea, practic, imposibil de învins.
Adversarul lui Conrad nu avu timp s?-?i pun? din nou coiful, la care renun?ase din neglijen??, având convingerea c? nu va întâmpina vreo opozi?ie mai serioas? din partea fetei aparent slabe ?i neînarmate pe care încerca s-o necinsteasc?. Sedzimir profit? de pe urma acestui avantaj, ?i-?i canaliz? loviturile spre acea zon? vulnerabil?. Adversarul era con?tient c? se lipsise de un element vital în st?vilirea acestui atac viforos ?i neprev?zut. O rafal? de lovituri venite din cele mai nea?teptate unghiuri îl ?inea ocupat. Singura protec?ie ce-i mai r?m?sese era plato?a, pe care Sedzimir, prin lovituri zdrobitoare repetate, i-o bo?i în cele din urm? în mai multe zone, îngreunându-i respira?ia. Pu?in câte pu?in, oponentul lui Sedzimir obosi ?i începu s? fac? gre?eli. În defensiva sa începur? s? apar? lacune, iar într-un sfâr?it, Conrad, prinzându-l cu garda jos, îi aplic? o lovitur? decisiv? cu latul spadei în moalele capului. B?rbatul c?zu f?r? cuno?tin?? la p?mânt.
Fata urm?rise cu sufletul la gur? aceast? confruntare ?i nu doar pentru c? stilul de lupt? a lui Conrad era spectaculos. Ce o uimise pe fat? era însu?i faptul c? acest cavaler necunoscut îi s?rise în ajutor la ananghie. Un mare „De ce?” îi persista în minte. Îi era îndatorat?, îi era recunosc?toare, dar care era motiva?ia str?inului? De ce unul dintre ace?ti n?v?litori fusese dispus s? lupte atât de aprig pentru a o salva de ru?ine ?i umilin???
Conrad vru s?-?i ridice viziera ?i s-o lini?teasc? pe fat?, care-l privea cu un amestec de recuno?tin??, admira?ie, îndoial? ?i team?, dar nu apuc?, deoarece câ?iva o?teni atra?i de zgomotul armelor î?i f?cur? apari?ia. Nu avur? nevoie de mult timp pentru a se dumeri ce se întâmplase. Trupul care z?cea nemi?cat lâng? Conrad, care ?inea în mâini spada, îi l?muri pe deplin asupra celor petrecute. F?r? ezitare, se repezir? asupra lui Sedzimir, care în ochii lor devenise un tr?d?tor ce trebuia pedepsit. Faptul c? doborâse pe unul de-al lor constituia o dovad? de net?g?duit a tr?d?rii sale, iar ei nu aveau s? fie doar c?l?ii lui, ci ?i cei care urmau s? fie recompensa?i pentru determinarea cu care au îndep?rtat acest pericol intern din rândurile armatei lor.
Acum era rândul lui Conrad s? se apere. Se întoarse mai întâi spre fat? ?i-i zise în moldovene?te:
- Nu r?mâne aici, fugi ?i ascunde-te!
Auzind vorb? moldoveneasc?, mirarea fetei spori ?i noi întreb?ri încol?ir? în gândul ei. Convins? c? în spatele armurii se afla un cona?ional de-al ei, se bucur?, dar în acela?i timp începu s? se team? pentru via?a salvatorului ei. Pe de alt? parte, se întreba ce c?uta acest moldovean în aceast? trup? de jefuitori. Era oare un dezertor care-i c?l?uzea pe inamici prin ?ara Moldovei, sau era o iscoad? care se infiltrase printre ace?tia? Hot?rât? s? afle r?spunsul, se îndep?rt? doar câ?iva pa?i ?i se piti dup? un copac pentru a urm?ri ce se va întâmpla mai departe.
Sedzimir î?i propti zdrav?n picioarele în p?mânt ?i-?i a?tept? lini?tit inamicii. Furia îl p?r?sise, îns? era la fel de periculos. Când adversarii îl atacar? to?i deodat?, Conrad se ap?r? cu sânge rece. Nu î?i irosea vigoarea pentru a para loviturile ce nu cauzau daune armurii sale, care, fiind f?urit? temenic, pe m?sura lui, îl ap?rase întotdeauna cu succes de cele mai n?prasnice lovituri. Î?i economisi for?ele pentru a le aplica du?manilor ni?te lovituri bine gândite, menite s?-i destabilizeze. În scurt timp, inamicii lui Conrad se t?v?leau ame?i?i prin colbul drumului. Unul dintre ei îns?, reu?i, cu ultimele puteri, s? sune din corn.
Întreaga ceat? a baronului Grodeck, risipit? prin toate col?urile satului, se adun?, ca un singur om, cu baronul în frunte, în fa?a lui Sedzimir.
„Pân? aici mi-a fost”, gândi Conrad.
Încruntându-se, î?i spuse: „Voi ?ti s? mor cu vitejie, îns? mai întâi o s?-i fac pe ace?ti câini s? pl?teasc?, cu vârf ?i îndesat, pentru tot ce le-au f?cut locuitorilor acestei a?ez?ri!”.
Î?i încord? mu?chii. Parc? nu-l mai ap?sa greutatea armurii. Î?i încle?t? strâns mâinile de mânerul credincioasei sale spade, singura care nu-l p?r?sise vreodat?, ?i slobozi, asemenea unui leu încol?it, un r?cnet sfid?tor de lupt?.
- Omorâ?i-l, omorâ?i-l pe tr?d?tor, ordon? baronul Grodeck c?tre oamenii s?i. Face?i-l s? regrete ziua în care ne-a întors spatele, nu, ziua în care s-a n?scut!
Înainte ca ceea ce p?rea a fi ultima sa lupt? s? înceap?, înainte ca atacatorii s? ajung? în raza de ac?iune a cumplitei spade a lui Sedzimir, acesta sim?i o atingere pe um?r. Se întoarse ?i întâlni privirea expresiv? a fetei pe care o salvase adineaori.
- Cum, e?ti înc? aici?! Doar ?i-am zis s? fugi, îi repro?? el.
- Nu f?r? tine, îi replic? ferm fata. Urmeaz?-m?, înainte s? fie prea târziu!
Fata avea un glas pl?cut ?i pur, dar vorbise cu un ton autoritar, c?ruia nu te puteai împotrivi. Îl prinse pe Conrad de încheietura mâini ?i o lu? la fug? pe uli?ele labirintice, tr?gându-l pe Sedzimir dup? ea, cu solda?ii pe urmele lor.
Ajun?i în fa?a unei ogr?zi, fata intr? pe poart? ?i-l conduse pe Conrad spre u?a casei. Dup? ce intrar?, fata trânti u?a grea ?i trase z?vorul.
- M? tem c? ?sta nu va fi de ajuns, constat? Sedzimir cercetând dintr-o privire z?vorul. Sunt în stare s? d?râme u?a c-o lovitur? de picior.
U?a se deschidea înspre interior.
- Adu-mi un scaun zdrav?n! îi porunci Conrad fetei.
Aceasta se conform? iar Conrad în?epeni scaunul în u??.
Sim?ind îns? c? nici scaunul nu va rezista prea mult, Conrad desprinse cu îndemânare ni?te grinzi care sus?ineau tavanul casei, pe care le propti, la rândul lor, de u?a locuin?ei.
Fata îi urm?rea cu viu interes preg?tirile. Dup? ce Sedzimir le termin?, se a?ez? pe podea ca s?-?i trag? sufletul ?i î?i scoase, în sfâr?it, coiful. V?zându-i tr?s?turile chipului la lumina focului ce trosnea în vatr?, fata scoase un strig?t de surpriz?.
- Nu e?ti moldovean? întreb? ea cu inima aproape s?-i sparg? pieptul, temându-se c? f?cuse o gre?eal? ad?postindu-l în casa ei pe acest str?in.
- Sunt, pe jum?tate, r?spunse Sedzimir gâfâind, încercând s?-?i recapete r?suflarea. Mama mea era de prin p?r?ile locului. S? nu-?i fie fric?, departe de mine gândul s?-?i fac vreun r?u.
Fata se mai lini?ti. Se a?ez? ?i ea pe jos ?i încerc? s?-l examineze pe Sedzimir cu o c?ut?tur? curioas?. Privirile celor doi se întâlnir?, ochii c?prui ai o?teanului ?i ochii negri, migdala?i ai fetei. Aceasta î?i coborî prima privirea, îns? Sedzimir nu ?i-o putea rupe pe a lui de chipul ei, care sem?na izbitor cu cel al mamei sale, din vremea când aceasta era tân?r?.
Fata din fa?a lui, înalt? cam de statura sa, era ml?dioas? ?i nespus de frumoas?. Un p?r negru ca abanosul îi încadra chipul blând, rev?rsându-se, despletit ?i bogat peste umerii fetei, ajungându-i pân? aproape de talie. P?rul drept al tinerei îl ducea pe Conrad cu gândul la un râu lini?tit, ce susur? lin, f?r? ocoluri, de-a lungul malurilor. Fruntea fetei era neted? ?i u?or bombat?, iar sprâncenele i se arcuiau frumos deasupra ochilor mari ?i p?trunz?tori, plini de profunzime ca dou? taine adânci, umbri?i de gene lungi ?i moi. Avea un nas delicat, admirabil modelat, pres?rat discret, ici ?i colo, cu câ?iva pistrui. Pome?ii obrajilor îi erau plini ?i rotunjori, iar buzele - trandafirii, având o form? pl?cut?. Din mânecile rupte ale iei bogat brodate se iveau dou? mâini fine dar puternice, arse de soare, cu degete lungi ?i flexibile. Conrad fu fascinat de aceste mâini, ce sem?nau atât de mult cu mâinile mamei sale, cu care aceasta obi?nuia s?-i ciufuleasc? dr?g?stos p?rul, când era mic. Portul fetei era completat de o fust? neagr? ?i opinci în picioare.
O ploaie de lovituri puternice în u?? îl de?teptar? pe Conrad la realitate. ?i fata tres?ri speriat?.
- Nu-?i f? griji, n-or s? intre prea curând, încerc? s-o lini?teasc? Sedzimir. Iar când vor intra totu?i, s? îndr?zneasc? numai s? se ating? de tine. Vor gusta fierul spadei mele.
- Nu te po?i lupta la nesfâr?it cu ei ca s? m? aperi, sunt prea numero?i, îi r?spunse fata. S? ?tii c? am f?cut o gre?eal? c? ne-am baricadat aici, acum suntem amândoi prin?i ca într-o curs?.
- Nu te învinov??i, nu aveam unde fugi în alt? parte, tot satul era împresurat. Aici m?car avem un pic de r?gaz s? ne rec?p?t?m for?ele. În plus, dac? nu m? aduceai în aceast? cas?, în momentul ?sta a? fi fost mort. Î?i datorez via?a.
Loviturile în u?? se înte?eau.
- Cine sunt oamenii ace?tia, cine e?ti tu? întreb? fata agitându-se din nou.
- Cei de afar? sunt o?teni polonezi, din armata craiului Poloniei, Ioan Albert. Cât despre mine... Conrad f?cu o pauz? ?i se gândi o clip?. Cum s?-?i spun...
- A?a cum este, îl ajut? fata.
- A?a cum este, repet? zâmbind Sedzimir. ?tii, e o poveste lung? ?i, dup? cum vezi, nu prea avem timp de taclale.
- Dar trebuie s?-mi spui m?car ceva despre tine! repro?? fata. Cum altfel a? putea avea încredere în tine?
- Bine, aici ai dreptate, consim?i Sedzimir. Numele meu e Conrad, Conrad Sedzimir. Acum c?-mi cuno?ti numele, mi-l spui ?i pe al t?u, dac? nu-i secret?
- Mira, veni r?spunsul.
- Mira...Frumos nume, pe m?sura celei ce-l poart?.
Mira nu ro?i la auzul laudei. A?tepta ca Sedzimir s?-i spun? mai multe despre el. Acesta îi istorisi pe scurt despre originile sale, despre împrejur?rile în care ajunse în Moldova ?i despre cum descoperi în?el?toria regelui Albert. Apoi îi în?irui motivele pentru care era cu totul împotriva acestei opera?iuni militare.
- Cum pot ?ti c? tot ce mi-ai spus e adev?rat ?i nu o scorneal?? îl încerc? Mira.
- Uite, în?eleg c? ?i-e greu s? m? crezi pe cuvânt ?i s? ai încredere în mine. E?ti întru totul îndrept??it? s? ac?ionezi astfel, îns? eu chiar ?i-am spus adev?rul. Acum depinde de tine dac? alegi s? m? crezi sau nu, îns? indiferent de hot?rârea ta, î?i promit c? voi g?si o cale s? te scot de aici pentru a te duce undeva unde s? te ?tiu în siguran??. De asta po?i fi sigur?: nu voi l?sa pe nimeni s?-?i fac? r?u.
Conrad vorbise din inim? ?i pusese c?ldur? în cuvintele sale. Privirea îi era sincer? ?i nu t?inuia vreo inten?ie ascuns?, din simplul motiv c? asemenea inten?ii nu existau în sufletul lui nobil ?i curat. Aceast? fat? îi amintea de mama sa ?i era hot?rât s-o apere pân? la cap?t.
Mira se ridic? din ungherul ei ?i se îndrept? sfioas?, c?tre Sedzimir, aflat în cel?lalt cap?t al înc?perii. Se a?ez? lâng? el pe pardoseal?.
- Te cred, rosti în cele din urm?. Î?i sunt nespus de recunosc?toare pentru ce ai f?cut pentru mine. S? ?tii c? nu voi uita niciodat? curajul cu care m-ai ap?rat.
- Eu î?i mul?umesc c? îmi acorzi încrederea ta, Mira, îi r?spunse Conrad.
Afar?, gloata încerca s? d?râme u?a casei. O izbeau cu umerii ?i cu armele.
- Nu cred c? mai ?ine mult, spuse Mira cu un suspin.
- Ai dreptate, nu mai avem timp de pierdut, trebuie f?cut ceva, zise Sedzimir ridicându-se în picioare. Examinând interiorul casei, întreb?: Locuin?a asta are vreo înc?pere sus, la mansard??
- Da, îmi depozitez în pod grâul ?i f?ina, numai c? scara e pe dinafar?, dup? cas?.
Sedzimir privi pentru o vreme tavanul. În cele din urm?, reu?i s? îndep?rteze din acesta câteva scânduri, f?când astfel o deschiz?tur? suficient de mare pentru a înc?pea prin ea un om.
- Vom încerca s? ie?im prin acoperi?, o inform? el pe Mira. Apropie-te, te ajut s? ajungi la deschiz?tur?. 
Conrad se aplec? ?i f?cu din mâinile sale c?u?. Îi spuse Mirei s?-?i propteasc? acolo piciorul ?i s? se sprijine cu bra?ele de um?rul s?u. A?a o aburc? în sus, spre lucarn?.
Dup? ce Mira se v?zu ajuns? cu bine în pod, se întreb? cum va reu?i Sedzimir s? fac? acela?i lucru, f?r? niciun ajutor. Acesta începu s?-?i desfac? armura, care nu î?i mai avea rostul acum, î?i f?cuse datoria. Parte cu parte, î?i lep?d? tot echipamentul din care î?i p?str? doar spada, pe care ?i-o prinse la ?old. R?m?sese în tunica lui de piele ?i în izmenele acoperite cu pantaloni de zale. U?urat astfel ?i luându-?i avânt, execut? un salt uria? ?i reu?i s? se prind? de scândurile ce alc?tuiau tavanul. Mira îl ajut? s? se aburce pe podeaua podului ?i a?a prima etap? a planului lor se îndeplini cu succes.
Podul casei era o înc?pere spa?ioas?, în care erau depozita?i numero?i saci de f?in? ?i co?uri cu felurite semin?e. Solda?ii polonezi înc? nu-l dibuiser?. Prin acoperi?ul de paie, Sedzimir trase cu ochiul afar?: oamenii lui Grodeck g?sir? un trunchi de copac ?i-l foloseau acum ca pe un berbece, ca s? sparg? u?a. To?i erau aduna?i în fa?a casei.
Din fericire, scara care ducea în pod era situat? în spatele c?su?ei, unde nu p?zea nimeni. Pe acolo se strecurar? afar? Conrad ?i Mira, furi?ându-se cu b?gare de seam? spre ie?irea din sat.
Uli?ele erau ocupate de vitele pe care polonezii le scoseser? de prin staule, pentru a le duce drept hran? grosului armatei care venea din urm?. Vitele înlesnir? fuga lui Sedzimir ?i a Mirei, ad?postindu-i de privirile solda?ilor.
În drumul lor, fugarii d?dur? chiar peste calul lui Sedzimir, care î?i c?uta nestingherit st?pânul ?i pe care înc?lecar? în grab?.
Când oamenii lui Grodeck d?râmar? u?a ?i p?trunser? în cas?, spre marea lor stupoare nu g?sir? pe nimeni. Sedzimir ?i Mira tocmai p?r?seau în galop satul ?i se pierdeau în noapte.


III. Speran?e, sfâr?ituri ?i începuturi de drum

Mira se plimba îngândurat? pe zidurile crenelate ale cet??ii Suceava. În timp ce în afara cet??ii asediatorii î?i domoliser? tirul ?i mergeau s? se odihneasc?, o?tenii din cetate, care erau în acela?i timp pietrari, zidari sau dulgheri, cârpeau, la ad?postul întunericului, acele p?r?i din zid care suferiser? pagube în fa?a ghiulelelor grele trimise de tunurile poloneze, a?a de mari cum moldovenii nu v?zuser? vreodat?.
Cuprins? de r?coarea nop?ii, Mira se acoperi mai bine cu ?alul care îi ?inea de cald ?i î?i continu? umbletul, dus? pe gânduri, în timp ce vântul care confirma înst?pânirea toamnei în ?ar? îi înfoia nebunatic p?rul m?t?sos.
De trei s?pt?mâni, cetatea Suceava se afla sub asediul le?ilor. Uria?a lor armat? parcursese cam într-o lun? distan?a dintre Nistru ?i cetatea de scaun, jefuind ?i pârjolind în drumul lor toate satele din ?ara de Sus.
S?tenii se ad?postiser? prin p?duri, în locuri greu accesibile, iar cei din apropierea fort?re?ei se refugiaser? în spatele zidurilor acesteia, groase de doi metri, durate din piatr? nefasonat? ?i înt?rit? cu mortar. Voievodul Moldovei p?r?sise cetatea cu câteva zile înainte de sosirea le?ilor, l?sând acolo o mic? garnizoan? condus? de portarul Luca Arbore, c?ruia i se al?turar? locuitorii fugi?i din calea o?tirii poloneze.
?tefan o apucase pe valea Siretului spre cetatea Roman, unde îl a?teptau câteva mii de r?ze?i moldoveni, 12 mii de o?teni transilv?neni sub comanda principelui Ardealului Bartolomeu Dragffy, dou? mii de turci, precum ?i un corp de cavalerie trimis în ajutor de c?tre Radu cel Mare, domnul ??rii Române?ti. 
În timp ce ?tefan î?i pl?nuia ofensiva, polonezii deschiser? focul împotriva fortifica?iei. Zile întregi tunurile lor bubuir? necontenit, împro?când ghiulele înspre ziduri ?i înspre poarta de stejar masiv, ghintuit? cu fier, a cet??ii. Ghiulelele rico?au în lemnul por?ii, l?sând semne ?i a?chii, îns? poarta tot nu ceda. Aceasta îns? nu era singurul obstacol ce îi st?vilea pe le?i în cucerirea bastionului: ?an?ul, adânc de zece metri, ce înconjura structura temenic cl?dit?, f?cea imposibil? folosirea turnurilor de asediu, întrebuin?ate de obicei pentru a facilita urcu?ul solda?ilor pe înal?ii pere?i ai fort?re?ei.
De asemenea, moldovenii î?i scoseser? prin mortierele t?iate în ziduri ?evile propriilor tunuri, mult mai mici decât cele poloneze, îns? mânuite de ochitori dibaci, care îi ?ineau pe atacatori la distan??. Dosi?i în spatele merloanelor parapetelor, arca?ii trimiteau roiuri de s?ge?i spre tab?ra le?easc?, s?ge?i care încetineau considerabil asaltul inamicilor, deoarece li se înfigeau în armuri, stingherindu-le mi?c?rile. Altele îns?, mai bine ?intite, erau fatale.
Când se l?sa amurgul, polonezii constatau descuraja?i c? b?tuser? ?i în acea zi pasul pe loc, iar când ajungeau frân?i de oboseal? la corturile lor, descopereau deloc mul?umi?i c? proviziile li se împu?inaser?.
Într-adev?r, cetele de jefuitori pustiiser? toat? ?ara de Sus, în care nu se mai g?sea nimic de furat, cel pu?in de-ale gurii. În timp ce oamenii din cetate puteau s? mai reziste înc? un an în spatele zidurilor, datorit? proviziilor abundent stocate ?i a fântânilor ce fuseser? s?pate în interiorul fort?re?ei, în tab?ra le?easc? foamea ?i setea începuser? s? secere vie?i. O?tenii polonezi care suprevie?uiau cumva acestor inamici necru??tori, dup? ce abia închideau un ochi în timpul nop?ii fiind chinui?i de sete ?i de ghior?itul insistent al ma?elor, se ciocneau în zori de o crud? realitate pentru ei, care îi demoraliza cu totul: aceea c? tot ce d?râmaser? cu o zi înainte fusese reparat peste noapte.
Moldovenii lucrau la lumina lunii, astupând g?urile ?i fisurile din ziduri, fiecare dând o mân? de ajutor la aceste lucr?ri, cu mic cu mare. De altfel, chiar ?i în timpul zilei, cei care nu luptau de pe creneluri, adic? femeile ?i copiii, nu st?teau cu mâinile în sân, dimpotriv?, me?tereau s?ge?i, aveau grij? de cei r?ni?i, scoteau ap? sau preg?teau mâncare pentru ap?r?tori. Având o bun? organizare ?i men?inându-?i un moral ridicat, moldovenii rezistau cu succes asediului.
Mira luase parte cu mult zel la toate îndeletnicirile. G?tise, oblojise r?ni?i, ba chiar luptase cot la cot cu b?rba?ii. Dovedise o îndemânare deosebit? în mânuirea arcului, s?ge?ile ei nimerindu-?i în plin ?intele. Ajutase ?i la reînc?rcarea tunurilor, în manevrarea c?rora nu strica niciodat? o pereche de mâini în plus. Curajul ?i toate celelalte însu?iri pozitive pe care le poseda, precum ?i dexteritatea cu care ducea la bun sfâr?it orice sarcin?, nu trecur? neobservate. To?i o admirau. To?i se sim?eau îmb?rb?ta?i la auzul vorbelor încurajatoare pe care li le adresa celor obosi?i sau r?ni?i. Dispozi?ia ei neobosit? de a sluji, de a se pune întotdeauna la dispozi?ie, de a s?ri f?r? ezitare în ajutor, de a lua în primire f?r? cârteal? treburi grele, de a lupta în rând cu b?rba?ii, toate acestea f?cur? din Mira sufletul cet??ii. Femeile o l?udau ?i o vorbeau de bine. Copiii o priveau ca pe o sor? mai mare, iar când Mira nu se afla pe ziduri luptând, ace?tia st?teau roat? în jurul ei ascultându-i pove?tile captivante sau cântecele duioase, în timp ce mâinile pline de vigoare ale Mirei preg?teau mâncare ori ciopleau vergele pentru s?ge?i.
B?rba?ii o acceptaser? cu toat? inima în rândurile lor dup? ce Mira le dovedise c? nu era capabil? doar în treburile femeie?ti, ci ?i în ale r?zboiului. B?rba?ii mai vârstnici obi?nuiau s? spun? „Dac? rezist? Mira, rezist? ?i cetatea!”.
Cu osta?ii mai tineri Mira se comporta camaradere?te. Fiecare dintre ace?tia din urm? spera ca, la un moment dat, dup? ce se ispr?ve?te totul, s? devin? pentru Mira ceva mai mult decât un tovar?? de lupt?.
Mira le ghicea sim??mintele, îns? în mintea ?i în inima ei nu era loc decât pentru un singur b?rbat: cel f?r? de ajutorul c?ruia cine ?tie unde ?i în ce stare s-ar fi g?sit, cel care sfidase moartea ca s-o scape de umilire, cel care se b?tuse cu oameni ce ieri îi fuseser? alia?i ca s? o apere, oameni de care, într-un final, se l?sase prins ca s?-i dea ei r?gaz s? scape.
Niciodat? nu uit? acea noapte tumultoas?, în care Conrad Sedzimir intrase, atât de eroic, în via?a ei. Caracterul s?u nobil ?i c?lduros, felul în care î?i deschisese inima fa?? de ea povestindu-i, chiar dac? pe scurt, trecutul s?u, faptul c? îi dezv?luise motiva?iile care st?teau la baza ac?iunilor radicale pe care le întreprinsese, precum ?i maniera lui calculat? de a se descurca în situa?ii limit?, toate acestea o cuceriser?. Vocea lui puternic? asemenea tunetului, dar în acela?i timp pl?cut? ca mierea, îi tot r?suna în gând. Mai cu seam? ultimele lui cuvinte dinainte de a fi arestat de oamenii lui Grodeck i se întip?riser? adânc în minte. El le spusese atunci: „Câinilor, doar un lucru m? mai poate îndupleca s? m? predau vou? de bun?voie în loc s?-mi g?sesc moartea înfruntându-v? chiar acum pe to?i pentru câte r?ut??i a?i comis: dac? o l?sa?i pe aceast? fat? nevinovat? s? plece liber?, f?r? s?-i pricinui?i vreun r?u, atunci, fie, face?i-mi orice va ordonat st?pânul vostru. În caz contrar, o voi ap?ra pân?-mi va cr?pa sufletul, iar voi m-a?i v?zut deja la treab? ?i ?ti?i ce v? a?teapt?, a?a c?, nu fi?i nes?bui?i, cump?ni?i de dou? ori!”.
Datorit? lui Conrad se afla Mira acum la ad?post, cu integritatea ne?tirbit?. Polonezii r?piser? multe fete odat? cu animalele pe care le furau de prin sate. De nu-i ie?ea în cale Conrad Sedzimir, mai mult ca sigur c? sfâr?ea precum una din acele nefericite. Pe lâng? asta, felul deosebit în care acest om o privise ?i-i vorbise în acea cas?, cuvintele dârze cu care îi obligase pe solda?ii trimi?i s?-i prind? s? o elibereze, îi insuflaser? Mirei speran??. Îi d?duser? aripi s? spere c?, dup? câte nenorociri o tot aruncaser? de-a lungul timpului în ghearele disper?rii, poate c? soarele se va în?l?a, în sfâr?it, ?i pe strada ei. Mama Mirei murise la na?terea feti?ei, iar tat?l ?i fra?ii fetei pieriser? în b?t?lia de la ?cheia. Moartea îi luase tot ce era mai scump, îi înghi?ise pe to?i cei pe care îi iubise. Acum, în scurtul timp cât fusese sub protec?ia lui Conrad Sedzimir, se ata?ase de el ?i ajunsese s?-l îndr?geasc?. Nu-i p?sa c? era polonez. V?zuse c? era un om bun, un om cu principii, pe care nu ?i le c?lca nici cu moartea suflându-i în ceaf?. ?i din nou, soarta i-l luase într-un chip nemilos. Oare cu ce gre?ise de î?i pierdea, atât de dureros, oamenii dragi inimii ei? Ce se întâmplase cu salvatorul ei? Era viu, era teaf?r? Unde se afla acum? Se gândea ?i el la ea, ori o uitase odat? cu dramatica lor desp?r?ire? Avea s?-l mai revad? vreodat?? Voia s?-l g?seasc?. Nu ?tia cum, dar hot?rî c?, indiferent cât de mult timp i-ar lua, avea s?-l g?seasc?.
Acestea erau gândurile ce o ap?sau pe Mira, în timp ce se plimba, în lini?tea nop?ii, pe zidurile fort?re?ei. Din când în când, întâlnea câte un str?jer aflat în patrulare, care-i d?dea bun? seara. Mira îi r?spundea absent? la salut.
Fata nu avea de unde s? ?tie c? Sedzimir era pus în lan?uri, sub cerul liber, ?i c? amintirea chipului ei nu-l p?r?sea nicio clip?. Regele hot?râse c? Sedzimir era vinovat de înalt? tr?dare, precum ?i de r?zvr?tire ?i nesocotire a ordinelor venite din partea M?riei Sale. Martori mincino?i contribuir? la cumplita sentin?? pe care regele i-o d?du lui Conrad: întreaga lui avere ?i toate p?mânturile sale urmau s? fie confiscate, iar el avea s? putrezeasc? pentru tot restul vie?ii în temni??. Pân? la finalizarea campaniei, Conrad avea s? fie înc?tu?at ?i p?zit cu str??nicie, iar cei care numai vor încerca s?-i vorbeasc?, dar?mite s?-l elibereze, vor pl?ti scump.
Albert, la acel moment înc? pe deplin convins de victorie, avu grij? ca, din locul unde avea s? fie ?inut, condamnatul s? poat? vedea întreaga desf??urare a asediului, gândindu-se c? astfel i-ar pricinui o ?i mai cumplit? suferin??, silindu-l s? vad? cum cei în ajutorul c?rora s?rise erau stârpi?i de pe fa?a p?mântului.
Era evident c? Sedzimir nu sc?pase de ce se temuse. Bie?ii lui ??rani! Pl?teau pentru c? el, st?pânul lor, luase partea celor oprima?i. Conrad se gândise la cum ar proceda în cazul în care era f?cut prizonier de moldoveni, dar nu luase în calcul posibilitatea de a fi condamnat de propriul rege. Îi veni în minte gândul c?, dac? nu ?i-ar fi purtat în acea noapte hot?râtoare patrafirul cu blazon, nu ar fi fost recunoscut niciodat? de c?tre polonezi, aflându-se în spatele armurii, cu fa?a ascuns? de viziera coifului. Îns? ?tirea c? unul dintre cei mai proeminen?i ?leahtici din Polonia îngro?ase rândurile inamicului, doborându-?i propriii camarazi, le d?duse acestora de zece ori mai multe puteri pentru a-l urm?ri ca s? pun? mâna pe el.
Cu toate acestea, în scurt timp Regele uit? de Conrad Sedzimir. Preocup?ri mai serioase îi înlocuiser? gândurile r?zbun?toare. Armata lui se împu?ina pe zi ce trece din cauza foamei, a setei ?i a defensivei eficiente conduse de garnizoana din cetate.
Albert vedea cum propriii s?i oameni, c?rora le promisese o izbând? u?oar? ?i o prad? gras?, î?i mâncau mâr?oagele ori î?i fierbeau înc?l??rile de piele sau hamurile cailor ca s? mai apuce urm?toarea zi, iar murmurele lor ce se înte?eau pe zi ce trece nu puteau fi decât de r?u augur: r?s?reau germenii unei r?zmeri?e.
Nimeni nu mai voia s? lupte. Prea sl?bi?i ca s? mai încerce s? ia cu asalt meterezele, polonezii constatar? terifia?i c?, încet-încet, rolurile se inversaser?: ei nu mai atacau, ci erau ataca?i! Regele polon primi de la generali rapoarte care sus?ineau c?, de când ofensiva sl?bise, moldovenii din cetate începuser? s? se plimbe aparent f?r? nicio grij? pe ziduri, în v?zul trupelor le?e?ti, cu d?raburi de pâine ?i h?lci de carne, din care mu?cau cu asemenea poft?, încât moralul ?i a?a sc?zut al solda?ilor se frânsese cu totul. Unii înnebunir?. Conform altor rapoarte ulterioare, cete de moldoveni ie?eau ziua-n amiaza mare din cetate, prin locuri numai de ei ?tiute, ?i b?teau iure?uri gr?bite în tab?ra le?easc? dup? care se retr?geau fulger?tor în dosul zidurilor, prin acelea?i locuri pe unde ie?eau.
Albert î?i mu?ca buzele. Încerca frica pentru prima oar?, o fric? amestecat? cu furie oarb?, amestec ce se r?sfrânse distructiv asupra s?n?t??ii sale. Mai mult, primise de veste c? mixta o?tire condus? de însu?i ?tefan se apropia vertiginos de Suceava.
Sim?ind c? Voievodul îl l?sase dinadins s? asedieze fortifica?ia invulnerabil? pentru a-i sl?bi for?ele ?i pentru a-i da, la momentul cuvenit, lovitura de gra?ie, Albert consim?i la 18 octombrie 1497, împresurat fiind de oamenii lui ?tefan, s? înceap? tratativele cu acesta.
Negocierile au fost mediate de Voievodul Transilvaniei Bartolomeu Dragffy. Prin acesta, ?tefan îl soma pe regele Poloniei s? ridice asediul Sucevei ?i s? se întoarc? acas?, garantându-i c? nu-l va ataca pe drumul de întoarcere. Dar avea ?i el o condi?ie. O?tirea le?easc? trebuia s? o apuce pe acela?i drum pe care venise, adic? pe acel drum care trecea prin satele pe care le pârjolise f?r? mil?. Dac? Albert o lua pe alt? cale decât pe cea stabilit?, pentru a jefui alte a?ez?ri ca s?-?i hr?neasc? armata decimat? de nefasta expedi?ie, moldovenii aveau s?-l petreac? în a?a fel, ca acesta s? nu uite niciodat? cum sunt pedepsi?i în Moldova musafirii nepofti?i. Silit de împrejur?ri, Ioan Albert jur? c? se va conforma cerin?elor lui ?tefan.
Timp de câteva zile, moldovenii din cetate urm?riser? de pe parapete, triumf?tori ?i cu sufletele pline de bucurie, cum armata asediatoare ridica tab?ra pentru a se întoarce acas?. Solda?ii polonezi erau termina?i. Înh?mar? anevoie caii la tunuri, legar? unul de altul carele pe care le umpluser? cu r?ni?i ?i bolnavi ?i pornir? spre Polonia.
Mira era bucuroas? ?i trist? în acela?i timp. Pe deoparte, era fericit? c? ?inuser? piept asediului ?i c? ?ara ei era în sfâr?it, p?r?sit? de cotropitori, îns? pe de alt? parte era ab?tut? pentru c? nu ?tia ce se întâmplase cu Sedzimir ?i dac? acesta mai tr?ia.
Regele Albert, dup? cum se ?i a?teptase Domnitorul ?tefan, nu-?i ?inu cuvântul ?i porni pe alte drumuri decât pe cele pe care venise, îng?duind solda?ilor s?i s? prade ?i s? dea foc ?arinilor pe care le întâlneau pe drum. H?r?ui?i de foame ?i de sete, ace?tia se ar?tar? de zece ori mai cruzi cu pu?inii localnici pe care i-au g?sit, înf?ptuind la întoarcere f?r?delegi ?i mai îngrozitoare decât cele de la venire. Încetini?i de faptele lor devastatoare, într-o s?pt?mân? înc? nu ajunseser? la Cern?u?i.
Nu e nevoie s? men?ion?m c? Sedzimir asista indignat ?i neputincios la scenele revolt?toare ce aveau loc în tab?ra polonez?. Era ?i el sl?bit. Pe durata asediului, rezistase doar datorit? constitu?iei sale viguroase ?i de pe urma resturilor aruncate rareori de vreun o?tean mai milos. Când asediul fu ridicat, unii c?utar? s?-l omoare, considerând c? era mai simplu s?-l pedepseasc? chiar acolo pe tr?d?tor, decât s?-l ?in? în via?? doar ca s?-l arunce în temni?? când ajungeau în Polonia, unde ar fi murit oricum, într-un final. Craiul Albert avea îns? o alt? p?rere. Îl cru?? pentru c? ?tia moldovene?te, iar asta, gândea el, „Ne-ar folosi atunci când vom prinde moldavi pe drumul de întoarcere, ca s? afl?m pe ce c?i s-o apuc?m ?i pe unde mai putem dibui sate”.
Z?când înl?n?uit într-o c?ru??, printre al?i suferinzi, Conrad nu se îndoia c? ?tefan preg?tea o lovitur? mortal? lui Albert, acestui om josnic care, credea el, era o gre?eal? abominabil? pe fa?a p?mântului. În acela?i timp, se întreba dac? frumoasa Mira reu?ise s? se pun? la ad?post. Nu ?tia dac? pe parcursul asaltului Sucevei fata se g?sea în cetate sau în vreun alt loc dosit, totu?i spera din tot sufletul c? era bine.
O pl?cuse de la prima vedere. Mira de?teptase în el atâtea amintiri frumoase legate de clipele lungi petrecute cu mama sa pe parcursul anilor vie?ii acesteia. Mira avea, practic, aceea?i fire pe care o cunoscuse Sedzimir în persoana mamei lui. Era o lupt?toare, v?zuse doar cum se opunea acelui polonez. Cu Sedzimir îns?, se ar?tase blând?. Conrad îi resim?ea pân? acum strângerea mâinii din noaptea în care-l c?l?uzise spre casa ei pentru a-l ad?posti, o strângere pe cât de ferm?, pe atât de mângâietoare. Îi remarcase privirea pu?in timid?, dar plin? de afec?iune ?i de încredere pe care i-o arunca. Observase durerea de pe chipul ei când fuseser? desp?r?i?i ?i î?i d?du seama c? ocupase un loc special în inima ei.
Între timp, oastea craiului Albert intrase în valea unui râule? mic de tot, Derehliu, vale str?juit? de-o parte ?i de alta de o p?dure deas? ?i întunecat?. Potecile înguste ?i terenul accidentat d?deau de furc? solda?ilor c?l?ri ce-?i croiau drum printre arborii crescu?i unu-n altul. Caii abia mai opinteau c?ru?ele ?i tunurile grele, care se în?epeneau la fiecare hop, cu osiile cramponându-se încontinuu, spre marea nemul?umire a o?tenilor care depuneau eforturi supraomene?ti ca s? le treac? prin acele drumuri neumblate.
Dup? jum?tate de zi de mar? prin acele locuri s?lbatice, ariergarda o?tirii, alc?tuit? din cavalerii teutoni, infanterie ?i c?ru?e pline cu r?ni?i, printre care se afla ?i Conrad Sedzimir înl?n?uit, fu atacat? brusc de c?tre moldovenii ie?i?i ca din p?mânt, din ambele laturi ale p?durii.
Atacul fu atât de nea?teptat ?i atât de crâncen, încât solda?ii nici nu apucaser? s?-?i trag? spadele. S?ge?ile vâjâiau din ascunzi?uri, buzduganele r?ze?ilor se ab?teau cumplit asupra inamicilor care c?deau ca mu?tele.
Un corp de cavalerie format din c?l?re?i în armuri complete fu trimis s? resping? atacul împotriva ariergardei. Îns? imediat cum ace?tia ajunser? la locul b?t?liei, moldovenii se retraser? iute în bezna codrilor, l?sând în urma lor un morman de le?uri.
Brusc, asupra capetelor cavalerilor n?uci?i începur? s? cad? din senin ar?arii, stejarii ?i fagii p?durii. Parc? se pr?bu?ea cerul peste ei. Întreaga oaste le?easc?, desf??urat? într-un ?ir lung prin albia râule?ului, fu în scurt timp sec?ionat? de trunchiurile groase ale copacilor doborâ?i. Valea se umplu de nechezatul cailor de?eua?i ?i de urletele polonezilor strivi?i de greutatea arborilor.
Cavalerii ce sc?par? nestrivi?i de copacii masivi erau fie prin?i de la?urile pe care moldovenii le aruncau cu dib?cie de pe maluri, fie d?râma?i la p?mânt de s?biile ?i de topoarele lacome de r?zbunare ale boierilor ?i r?ze?ilor, ce-?i înnoiser? ofensiva dintr-o parte în alta a v?ii. C?zu?i la p?mânt, nu mai izbuteau s? se scoale de jos din cauza plato?elor împov?r?toare iar moldovenii, t?b?rând asupra lor cu chiote r?zboinice, îi legau fedele?.
Ce mai r?mâne de spus? În urma luptei dure ?i sângeroase, soldate cu victoria absolut? a moldovenilor, o mul?ime de nobili polonezi ?i cavaleri teutoni fur? f?cu?i prizonieri. Regele Albert însu?i abia sc?p? cu fug?. Mânios c? fusese pedepsit atât de crunt în Codrii Cozminului, la ie?irea din ?ara Moldovei d?du foc unei p?durici de lâng? Prut care arse pân?-n r?d?cini, fiind toamn? târzie ?i mult? frunz? uscat? pe jos. Întors acas?, regele Ioan Albert a r?mas în memoria polonezilor ca fiind „regele în timpul c?ruia cavalerii au fost nimici?i”.
Moldovenii se aleser? cu pierderi minime în timpul crâncenei încle?t?ri. Surpriza cea mare a b?t?liei au fost cele trei steaguri militare ale regiunilor Cracovia, Liov ?i Sandomir pe care le capturaser?. ?tefan, aflând de cea din urm? stric?ciune a craiului Albert, anume p?duricea ars? de acesta ca r?zbunare, porunci ca prin?ii le?i s? fie înjuga?i la pluguri ca s? are atât acel loc încenu?at, cât ?i p?durea Cozminului, t?iat? din cauza lor. Moldovenii aveau s? semene ghind? în brazdele trase de le?i, recl?dind la marginea ??rii falnicele dumbr?vi care-i ad?postiser? ?i-i ap?raser? de atâtea ori.
Printre nobilii înh?ma?i la jug se num?ra ?i Sedzimir, care sc?pase ca prin urechile acului din m?cel, reu?ind s? se ascund? sub o c?ru??. Întâmplarea f?cu s? împart? jugul chiar cu Grodeck, cel pe care, cu luni în urm?, îl urâse de moarte. Acum îi inspira mil?. În timp ce Grodeck ?i restul prizonierilor strigau de durere în urma loviturilor de bici ?i a împuns?turilor de ?epu?? primite din partea moldovenilor care-i supravegheau, Conrad î?i p?strase o atitudine demn?, îndurând cu b?rb??ie durerea ?i încercând, pe cât putea, s? u?ureze din povara tovar??ului de suferin??.
Într-o noapte rece ?i umed?, în timp ce, dârdâind, încerca s? a?ipeasc? m?car pentru câteva clipe, Conrad deschise ochii sim?ind o atingere fin? pe fa?? ?i mare îi fu mirarea când o v?zu înaintea lui pe Mira în carne ?i oase.
Bucuria amândurora era de nedescris. Nu vorbir?, nu era nevoie, se în?elegeau din priviri. Mira se ?inuse dup? oastea lui ?tefan, sperând s?-i dea de urm? lui Conrad, dac? acesta supravie?uise. ?i-l g?sise! Acum era rândul ei s?-l scape de propriii compatrio?i.
Îi retez? leg?turile cu un pumnal ?i îl apuc? de mân?, ca alt?dat?, în timp ce-l c?l?uzea cu grij? printre santinelele ce dormitau.
Pe când se furi?au înc?, Sedzimir se gândi: „Mama mea, neavând la ce s? se întoarc? în Moldova, l-a înso?it pe tat?l meu în Polonia. Acum pe mine nu m? mai leg? nimic de Polonia, prin urmare voi face din ?ara mamei mele noul meu c?min”.
Prinzând pentru o clip? privirea cuprins? de emo?ie a Mirei, î?i complet? vesel, gândul: „Voi face din ?ara mamei mele noul meu c?min, iar Mira îmi va fi tovar??? de via??!”.
O strângere a mâinii veni din partea fetei, parc? pentru a-i confirma c? ?i ea era de acord cu hot?rârea lui.
Pentru a doua oar? de când se întâlniser?, Conrad ?i Mira se pierdeau în întunericul nop?ii.