Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Inimi de lut ?i inimi de cear?

de Alexandru M?rchidan

În drum spre spitalul jude?ean, unde mergea de dou? s?pt?mâni în vizit? la bunicul s?u, Andrei a observat cum, pe cealalt? parte a str?zii, o doamn? de o elegan?? aparte s-a oprit pu?in la marginea trotuarului unde se vedeau câteva flori ?i, cu mare delicate?e, a ridicat u?or în palma dreapt? cupa unui bujor, ca ?i când ar fi mângâiat obrajii unui prunc. Acest gest de tandre?e l-a f?cut s? zâmbeasc? involuntar ?i s-a sim?it privilegiat ca martor al faptului de o simplitate ?i frumuse?e ce l-au înfiorat.
?i-a continuat mai lini?tit drumul, având în minte aceast? imagine ?i gândul c? gesturi similare pot salva m?car vreun col? de univers, fiind pentru cei care le fac ?i le în?eleg asemenea pulsarilor cu lumina lor intermitent? ?i deosebit de puternic?. Ajuns la destina?ie, a mers spre intrarea pentru vizitatori. Mai erau aproape 15 minute pân? s? se permit? accesul în spital ?i cele nou?, zece persoane care a?teptau aveau în priviri un amestec de îngrijorare, team? ?i triste?e; chiar ?i cei doi adolescen?i g?l?gio?i care p?reau foarte preocupa?i de ni?te clipuri de pe smartphone zâmbeau for?at ?i din gesturile lor r?zb?tea o anumit? nesiguran??.
La un moment dat, Andrei a z?rit un chip cunoscut; un tân?r st?tea rezemat de perete, chiar lâng? balamalele u?ii. Înalt, slab, cu mâinile în buzunare ?i cu privirea fixat? asupra unui punct de pe zidul din fa?a sa, p?rea c? vrea pur ?i simplu s? se piard? în peisaj. Era omul invizibil. Andrei s-a mirat c? nu l-a observat imediat ce a ajuns ?i acum s-a dus ?int? la el; era o rud? mai îndep?rtat?, un fel de nepot prin alian?? pe care îl întâlnise de dou? sau trei ori în satul natal, la un botez ?i la o nunt?, unde schimbaser? câteva vorbe. De?i cu aproape zece ani mai tân?r decât el, Lucian avea figura br?zdat? de riduri destul de adânci ?i p?rul era aproape grizonat, ceea ce atr?gea aten?ia în cazul unei persoane de numai 34 de ani. Cunoscu?ii îl apreciau pentru c? era s?ritor, ajuta pe oricine când era nevoie. Era un om retras, lini?tit în aparen??, care vorbea în general pu?in; doar momentele de revolt? îl f?ceau s? se exprime ?i atunci devenea foarte direct ?i chiar cert?re?, p?rând c? are ceva de repro?at oricui îi iese în cale. De aceea Andrei a avut o mic? re?inere în a-l aborda. Totu?i, nu se putea face c? nu l-a v?zut ?i nici nu îi st?tea în fire acest lucru.
– Ce mai faci, Lucian? Hristos a înviat!
– Salut, Andrei! Ce s? fac? Bine. Într-o vizit? la unchiul meu.
– Ce a p??it?
– A c?zut de pe o schel? ?i acum e operat la bazin. A fost destul de grav. Putea s? î?i piard? via?a din cauza hemoragiei.
– Îmi pare r?u s? aud asta. Despre care unchi este vorba?
– Despre fratele mai mare al tat?lui meu. M-am apropiat mult de el în ultimii ani, dup? ce i-a murit so?ia. De atunci m? vede ca pe copilul s?u.
– În?eleg... Sper s? î?i revin? cât mai repede.
– Nu ?tiu ce s? mai zic. Parc? în ultimul timp necazurile se ?in scai de capul lui.
– De..., via?a. Uneori chiar nu ?tii ce s? mai zici.
– Via??, via??, dar pentru unii pare s? fie prea bun?, pentru al?ii deloc. Cum vine asta?
– Numai Dumnezeu ?tie tot ce a f?cut, a gândit, a zis, cum a tr?it ?i tr?ie?te un om. Unii sunt mai încerca?i, ca binecunoscutul Iov, al?ii se jertfesc pentru semeni, al?ii suport? efectele faptelor lor, iar pe al?ii îi fere?te Dumnezeu de un r?u mai mare printr-o anume suferin??. Sigur, într-o via?? de om se pot întâlni toate aceste situa?ii de mai multe ori.
– Dar Dumnezeu nu îi iube?te pe to?i la fel? De ce unora le d? necazuri ?i boli, iar altora pare s? le mearg? toate strun??
– Îi iube?te pe to?i la fel, dar nu to?i oamenii sunt la fel, au vie?i diferite, vin din familii diferite, au mai ales libertate ?i nu o folosesc to?i în acela?i mod; de obicei nu o folosim în avantajul nostru real. Nu se poate da un r?spuns exact privind suferin?a cuiva anume, pentru c? numai Dumnezeu ?tie totul despre el ?i aplic? în cazul fiec?ruia o pedagogie în func?ie de felul s?u de a fi, încercând s? îi îndrepte ?i s? îi vindece pe to?i.
– S? îi vindece cu... boli, necazuri?!
– Crezi c? toate medicamentele sunt dulci, crezi c? opera?iile necesare pentru a scoate tumori reprezint? vreo pl?cere pentru cineva? ?i cu toate astea sunt necesare atunci când nu se mai poate face altceva. Oricum, eu nu ?tiu ce anume s-a întâmplat în cazul unchiului t?u, de ce trece prin asta. Pot doar s? m? rog s? fie bine, ceea ce ?i tu po?i face, pe lâng? sprijinul concret care este, f?r? îndoial?, foarte important.
– Îmi pare r?u de el, pentru c? este om bun ?i s-a comportat frumos cu mine, m-a înv??at câteva meserii ?i mai ales datorit? lui îmi câ?tig pâinea.
– Recuno?tin?a ta este cel mai de pre? dar pe care i-l po?i face ?i poate cel mai frumos lucru la un om. Eu cred c? un om recunosc?tor celorlal?i ?i lui Dumnezeu tr?ie?te înc? de aici în rai.
– Eee, raiul. Mai e pân? acolo. Deocamdat? ne zbatem pe-aici... Uite, suntem la spital ?i tu îmi vorbe?ti despre rai. A?teptând aici mi se pare mai degrab? c? m? aflu în pragul celuilalt loc... ?i pân? la urm?, ce ne mai batem capul cu asta, c? numai Dumnezeu, vorba ta, ?tie unde ajunge fiecare.
– ?tie, desigur, dar nu El îi duce pe oameni cu for?a într-o parte sau alta.
– Dar cine?
– Cum cine? Ei în?i?i î?i creeaz? prin via?a lor raiul sau iadul ?i încep s? îl guste chiar de pe lumea asta, pentru c? dincolo de încerc?ri, de necazuri ?i suferin?e, ei aleg ce atitudine s? aib? fa?? de toate.
– Ai zis c? Dumnezeu îi iube?te pe to?i la fel. Atunci de ce nu îi duce pe to?i în rai?
– Pentru c? unii nu doresc raiul, adic? nu doresc s? tr?iasc? în pacea, bucuria ?i lumina care vin din iubirea lui Dumnezeu. Ai v?zut vreodat? icoana ortodox? a Judec??ii de Apoi?
– Cred c? da, îns? nu îmi este clar? acum în minte. De ce m? întrebi?
– Pentru c? acolo exist? r?spunsul la întrebarea „De ce Dumnezeu nu îi duce pe to?i în rai?”.
– Cum a?a?
– Iconografia în general reprezint? teologie prin imagini ?i î?i pot da multe exemple în acest sens, privitor la diferite momente din via?a pe p?mânt a Mântuitorului, din modul în care este zugr?vit în diverse icoane, sau din modul în care apare Fecioara Maria. Îns? nu este acum timp pentru astfel de exemple, de aceea m? voi referi direct la icoana Judec??ii de Apoi.
– Te ascult.
– În aceast? icoan? apare tronul lui Dumnezeu de sub care iese un foc. Este focul iubirii dumnezeie?ti care pentru cei din dreapta, care au dorit prezen?a Sa, înseamn? lumin? binef?c?toare, bucurie deplin?, deci rai. Iar pentru cei din stânga, care au respins în via?a lor iubirea lui Dumnezeu, care s-au separat de El prin p?cat, adic? prin forme ale mor?ii spirituale, acela?i foc devine chinuitor, devine întuneric arz?tor.
– Dar de ce este a?a dac? spui c? vorbim despre acela?i foc al iubirii lui Dumnezeu?
– Tocmai pentru c? omul a ales cum s? se raporteze la aceast? iubire, a?a cum fiecare alege ce s? fac? atunci când lumina soarelui p?trunde prin fereastra casei sale: se poate bucura de aceast? lumin?, punându-?i lucrurile în rânduial?, sau poate trage jaluzelele, ascunzându-se întreaga zi de lumina soarelui. Aceast? ascundere aduce îns? întuneric, ce aduce la rândul s?u triste?e, însingurare ?i poate în cele din urm? s? duc? la orbire. Ce vin? are soarele pentru toate st?rile în care ajunge cel care opre?te intrarea luminii în casa sa?
– Nu are, a?a este. Dar Dumnezeu de ce nu intervine mai mult pentru ca omul s? nu se întunece?
– Dumnezeu intervine cu siguran?? de mii ?i mii de ori în via?a fiec?ruia, dându-i de în?eles în fel ?i chip c? trebuie s? se trezeasc? din nep?sare, din acel „Merge ?i a?a, merge oricum, via?a nu st? pe loc”. Merge via?a, nu zic nu, îns? omul nu este un bu?tean într-un vagon ca s? se lase dus încotro a pornit locomotiva. Omul se poate l?sa dus doar dac? vrea el, ceea ce este urmare tot a unui act liber ?i atunci nu poate învinov??i pe nimeni.
– Dar acest Dumnezeu iubitor de câte ori nu spune în diverse pilde c? pedepse?te sau bate pe sluga rea, viclean?, necredincioas??
– Lucian, tu crezi c? Dumnezeu î?i schimb? firea în func?ie de felul de a fi al oamenilor? Îl vezi capricios ca pe noi? El nu „are” iubire, ci este Iubire, adic? un foc spiritual necreat. Exprim?rile întâlnite referitor la atitudinea lui Dumnezeu fa?? de anumi?i oameni trebuie în?elese în armonie cu tot ce afl?m din Evanghelii despre El. Ori chiar Hristos, în Predica de pe munte, îi îndeamn? pe oameni s? îi ierte ?i s? îi iubeasc? pe cei care i-au prigonit, adic? îi îndeamn? s? fie asem?n?tori cu Dumnezeu, pentru a fi numi?i fii ai Lui ?i pentru a se împ?rt??i de lumina Sa: „ca s? fi?i fiii Tat?lui vostru Celui din ceruri, c? El face s? r?sar? soarele ?i peste cei r?i ?i peste cei buni ?i trimite ploaie peste cei drep?i ?i peste cei nedrep?i”. Crezi c? soarele se schimb? dac? cineva trage draperiile în fa?a luminii sale ori dac? cineva este orb? Toate acele exprim?ri, spun P?rin?ii Bisericii – precum Vasile cel Mare, Isaac Sirul ?i al?ii – sunt pentru urechea omeneasc?, sunt modalit??i limitate pentru a spune în limbaj omenesc ceea ce nu poate fi în?eles de cei mai mul?i dintre oameni; iar unele taine fiind cu totul dincolo de limbaj. De aceea toate de aici sunt întrez?riri, umbre ale celor ce vor fi, sunt pregust?ri ale st?rilor în care ne vom afla în func?ie de rela?ia pe care o avem cu Dumnezeu. Tot a?a când se vorbe?te despre rai ?i iad.
– Adic? ele nu exist??
– Ba sunt cât se poate de reale, îns? nu trebuie în?elese ca mod de recompensare ori pedepsire, la ini?iativa Creatorului, ci ca rezultat al modului de situare, pe parcursul vie?ii, a noastr? în rela?ia cu Dumnezeu. El nu devine r?zbun?tor fiindc? p?c?tuim, îns? noi – f?r? îndoial?! – ne schimb?m prin p?cat, ne întunec?m treptat. Drept dovad? c? Dumnezeu nu se schimb? în iubirea pentru to?i oamenii, oricât de p?c?to?i ar fi ei, este c? Hristos nu respinge pe niciunul dintre cei care vin ?i îi cer iertare, binecuvântare, via?? în lumin? (de fapt, în întuneric e mai degrab? o moarte tr?it?, nu via??). Dimpotriv?, îi îndeamn? pe to?i s? vin? la El pentru vindecare ?i este mereu dispus s? îi ofere omului ce îi este de folos. Altfel cum pot fi în?elese cuvintele „Cere?i ?i vi se va da; c?uta?i ?i ve?i afla; bate?i ?i vi se va deschide”. ?i atâtea altele ce arat? cât? pre?uire are pentru om.
– Vrei s? spui c? nu Dumnezeu a creat iadul?
– Sigur c? nu El l-a creat. Dumnezeu este f?c?torul cerului ?i al p?mântului, al celor ce sunt v?zute ?i al celor nev?zute, adic? al întregului univers, al îngerilor, nu al c?derii lor, precum nici al c?derii omului, nici al iadului. Sfântul Vasile cel Mare, în „Omilii la facerea omului”, scrie c? suferin?ele din iad nu îl au pe Dumnezeu ca autor al lor, ci noi suntem cauza lor.
– ?i ce este acest iad? În ce const? suferin?a de acolo?
– Este regretul amar, spune Sfântul Isaac Sirul în „Cuvinte ascetice”, regretul pierderii iubirii lui Dumnezeu, regretul absen?ei Sale, care devine chin. Gânde?te-te c?, de exemplu, într-o sear? de mare s?rb?toare, tu stai undeva în afara casei unde se afl? unii dintre cei dragi ?i nu po?i ajunge la ei. Îi z?re?ti bucurându-se de cinstea ce le este oferit? ca invita?i la cina unei persoane de rang înalt, ?i tu e?ti separat de bucuria lor, ai con?tiin?a faptului c? ei sunt absorbi?i de acea bucurie nespus? ?i ca atare aceste persoane nu ?tiu în ce stare te afli, nu pot face nimic pentru tine, cel care stai (f?r? n?dejdea de a mai fi poftit în?untru) în întuneric, frig ?i singur?tate. Nu este aceasta o stare chinuitoare, un adev?rat iad?
– Cu siguran?? este. Dar de ce spui c? nu mai exist? n?dejdea de a mai fi invitat în?untru, la cina respectiv??
– Pentru c? în timpul vie?ii invita?iile au fost nenum?rate ?i nu li s-a dat curs, din diverse motive: sunt prea ocupat, am multe pe cap, vin mâine, vin alt?dat?, dar nu pot acum, pentru c? m-au cople?it tot felul de griji. Pentru cei care, în diverse moduri ?i sub diferite scuze, în via?a lor au vrut s? scape, s? fug? de prezen?a lui Dumnezeu, de lumina Sa, focul iubirii necreate le devine iad, neputând s? fug? de la fa?a Lui. Atunci regretul amar le roade sufletul precum un vierme neadormit, apropo de exprim?ri adaptate în?elegerii omene?ti.
– ?i raiul ce este?
– Acela?i Isaac Sirul spune c? iubirea dumnezeiasc? p?trunde sufletele fiilor cerului prin dulcea?a sa. ?i este totu?i aceea?i iubire pentru to?i în timpul vie?ii ?i dup? aceast? via??, în cea ve?nic?. Numai c? unii o primesc, al?ii o resping. De aceea, repet? marele ascet, ar fi o mare gre?eal? s? credem c? r?zbunarea ar avea cumva de-a face cu firea dumnezeiasc?, c? ar putea fi vreodat? aflat? în Fântâna dragostei ?i în Oceanul ce str?luce?te de bun?tate.
– ?i cu toate astea, sunt unele episoade biblice când pare c? Dumnezeu face astfel încât lucrurile s? ias? a?a cum dore?te, trecând peste libertatea oamenilor. De exemplu, atunci când se spune c? El a învârto?at inima lui Faraon înainte de ie?irea evreilor, nel?sându-i s? plece din Egipt. De ce în cazul respectiv Faraon mai este învinov??it?
– Este aceea?i situa?ie ce ?ine de exprimarea limitat?. Dumnezeu nu trece peste voin?a nim?nui, nu este un p?pu?ar, a?a cum cred unii pentru a da vina pe El. Cândva ?i eu m-am întrebat cu privire la ceea ce se spune despre Faraon, îns? am intuit c? ceva îmi scap? ?i r?mâne s? m? l?muresc. Din fericire, am g?sit explica?ia în volumele Filocaliei, la Sfin?ii Maxim M?rturisitorul ?i Petru Damaschin, apoi ?i la al?ii.
– Care este?
– Ace?tia vorbesc despre existen?a „inimilor de cear?” ?i a „inimilor de lut”. Inimile de cear? se înmoaie sub razele dumnezeie?ti ale „Soarelui drept??ii” ?i primesc formele, întip?ririle dumnezeie?ti, se fac l?ca? al lui Dumnezeu; ele accept? focul iubirii care este un foc binef?c?tor, cur??itor. În schimb, inimile de lut se înt?resc, „se învârto?eaz?” în fa?a acestui foc, precum vasele de lut în cuptor. Cu alte cuvinte, sufletul iubitor devine primitor de Dumnezeu, iar sufletul aspru, mereu r?zvr?tit, se în?spre?te ?i mai mult din propria voin?? atunci când asupra lui vine c?ldura iubirii divine.
– M? bucur mult pentru cele pe care mi le-ai spus, a zis Lucian care ie?ise între timp din starea lui de apatie ?i apoi de înver?unare. Iat?, continu? el, acum s-a deschis ?i u?a. Merg s? v?d ce mai face unchiul meu.
– ?i eu m? bucur mult pentru întâlnire ?i discu?ie. Mult? s?n?tate ?i salut?ri unchiului t?u! Transmite-i tot binele din partea mea ?i Hristos a înviat!
– Adev?rat a înviat!

Alexandru M?rchidan (A. Norişor) | Scriitori Români

motto: Arta este o form? de rug?ciune (Andrei Tarkowski)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro