proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

La Pa?te am fost la Tony. Am pocnit ou?, am flendurit bun?t??i, am b?ut cafea, ap? mineral?… Am zis bodaproste ?i am promis chiperi umplu?i, la Blajini.
– Cu ce-i faci? – întreb? un mesean, râgâind cu gu?a plin?.
– Cu ce a da Dumnez?u, r?spunsei, cu juma de gur?. – Eu… numai cu macr? de vi?el, tocat?, mult?… – preveni meseanul.
– Eu… numai cu pui galben, casero (de cas?)…– strig? altul. Boroganu, ?i el acolo, t?cea, probabil nu auzea, ceva reflecta…
Toni, ?tiindu-m? ca pe el ?i mai bine, intra în p?mânt de ru?ine…
”Pui de cas?, galbeni?.. O ghioag? de la mine poman?!..” – m? revoltam eu în sine, traversând zebra de lâng? cas?.

Vineri, trecui pe la Tony.
– Ce faaci m??..? Mai umpli ardeei?.. Am v?zuut la pakistaani… – roo?ii, frumoo?i…
– Umplu, duminic?, s? fie pe luni la Blajini. Dar, s? caut ni?te am?râ?i… Cu umfla?ii nu se face poman?, Toni??, nu-i primit?…
– În Valensia, lâng? autogar?, pe Rio Seco, spre amurgite, mi?un?… – E razonabil? varianta. Ai talent!.. Acolo plec luni, cu ?iaunu.

Duminic? diminea?? am vizitat ” Gurmano Argentino”. Am luat ceaf?, de porc, dou? kile, ieftin? ?i gras?… – în ciuda puiului de ”cas?”, galben boit ca din ras? aleas?. Pe drumul înapoi am procurat ardei la pakistaní, orez la marocani, r?d?cini la mohicani.
Oala mic? ?i cianu vîrfonat f?ceau din ochi la ora de înfulecat, dar pofta se îndupleca, ceda.., Blajinilor în voie le intra. Am h?lit ceva la îndemân? ?i am plecat la tipica-mi plimbare, l?sând chiperii în cruzimea lor s? fure din a gustului sumare.
Traseul, bun? parte în afara Torontului, m? opri cu ochii în p?r?sita livad? citric?, unde ani la rând adunam l?mâie ca aurul, în buzunare. Între pomii înc?rca?i, ?i cei desc?rca?i, z?rii mi?care. Am intrat. În mijlocu livezii îndesite cu ramuri ?i tufari în plin? anarhie – gen?i, rucsacuri... ” Ia s? v?d, poate nu mai alerg la Rio Seco…” – îmi veni ideea, cu grija la poman?.
Lâng? mormanul de baule (bagaje), un domn în costum ?i p?l?rie larg?, la cravat?, alinta anghiboate. Avea p?rul negru-argintiu, lung l?sat pe umeri; barb? rar?, lin?, piept?nat?, mai mult c?runt? decât argintie, la capete parc? mu?cat?… Al?turi, pe un ciot de ram, în aer spânzura mantou bancar, lucindu-i guler, mânec? ?i buzunar.
– Nooo... Ce furi?at m-ai prins! – ?opti seniorul ca într-o doar?, în gur? cu doi din?i ?i un cap?t de montur?, z?rindu-m? dup? o tuf? de spinoas? mur?.
– Nu te ai pierdut, doar ai vorbit în limba mamei care te a f?cut. E?ti ardelean?
– F?g?r??ean, cu sânge de oltean ?i moldovean.
Ai mei str?buni fideli nu s-au vândut nici lui Traian…
– ?i-e graiul curg?tor, f?r? m?sele-n gur?.
Ai fost c?lit în jarul bardului fugar, cu atâta rim??
– Poet mi-au zis, la vremea de zburat în aventuri.
Am publicat roman în versuri, poezii, bro?uri…
– Dar lumea nu a cump?rat… A?a-i?
– Asa a fost… Apoi, de pene ?i cerneli m-am înstr?inat.
Nevasta m-a l?sat, în cas? de bogat s-a aciuat…
Acum tr?iesc unde m? vezi…
– Aici e?ti singur, ai pe cineva?
– Suntem cohorte.., avem ?i capii lumina?i.
Ei nu împut Natura, nu alearg? pe urla?i,
ci la Brussel, Haaga… vars? am?real? de soroc.
Avem al nostru Om ?i-n onu, la nev york
– baron gruzin, anapoda astut ?i calculat,
cu-n ochi, pe gât î?i scoate ?i ce n- ai mâncat…

– Aici-aici, suntem o gloat?, la noapte vine toat?.
Avem români, un rus Ivan, hohol Bogdan,
Ricardo Castelian… D?un?zi s-a înrolat american,
de bombe zdruncinat într-un aul de lâng? Pakistan.
Lipse?te grec, evreu, armean, ?i un demn basarabean.
– Sânte?i atâtea mândre na?ii… Cum de v? împ?ca?i?
– Orgoliul e mare lux între ai no?tri fra?i repudia?i.
– Un Adev?r ciudat… Egoul moare odat? cu al s?u jurat…
Avem de spus, de ascultat.., c? lumea înc?-i câmpul de arat.
Sânte?i cre?tini?
– P?i da! Americanul e budist, când vrea.
– Bine. Luni îs mor?ii…Fac poman? pentru banda ta.
– Va fi primit… Mihai îmi zic... A?i întreba ceva.
– Curaj, b?trâne, nu te oftiga!!!..
– O baie, în fug?, mâine, s-ar putea?..
– Clar c? da!!! Vom conlucra cu cineva…

P?r?sind livada, cu ochii în lacrimi, n-am mai sfâr?it promenada, am zburat la Toni??. El, singur acas?, cu nara în bere, cu r?bdare de titan m-a ascultat de-a fir a p?r. Apoi, din ochii milostivi sc?pând o lacrim? amar?, din tot gâtlejul a strigat, cum nu-i capabil un stricat: Nu fi tâmpit, Valerule!!! Aici îi b?im, îi tundem... – Pe to?i laolalt?!!! Pun b?ie?ii mei în func?iune… Îi hr?nim, îi servim…– Boiere?te!!! Aia va fi odat? poman?, Valerule!!!..

Luni, în ziua Blajinilor, c?tre amiaz?, Tony a ticsit ograda cu b?rbo?i. Dup? baie, am plecat la limoner?, cu dou? ma?ini înc?rcate. În mijlocu livezii s-a întins poiana sufletului. Ce era acolooo!!!.. Aparte de chiperii umplu?i care, de facto, doar stârnir? generoasa fire uman?::: piftie, ciorb? de burt?, cozonaci, afum?turi, b?uturi… De mai era ?i inimosul Su?eveanu Ionel, cu telemea la greu ?i doi cârlani la ?eap?… Mai înc?pea între copaci un castronel cu ap???? Mititelu!.. Precis c? sughi?? ?i el pe la a Dornei Vatr?, unde zvârlitu-i zar pic? în ciaunoi de ?atra.
Dup? osp??, în curajul vinului, s-a încins vorb?raia. Eram eu, Toni, Boroganu.., ?i nou? boschetari, cu poetul zece – cura?i, aranja?i, parfuma?i, s?tui.., ?i ceva afuma?i. Gr?iau to?i odat?. Doar unul asculta – Ricardo Castelian. Ce c?uta el, spaniol-spaniol, cu ochi de profet..,în livada aia g?l?gioas???? Din pura curiozitate, l-am distras de la mul?ime, poate-mi spune care-i era historia ce-l aduse unde nu trebuia. Omul a vorbit zgârcit, mare lucru nu a povestit. Apoi s-a retras, sub un pom aparte.
– Tace? – întreb? poetul Mihai, prinzându-mi inten?ia.
– Tace. Are chiatr? pe suflet.
– Ai dreptate. To?i am suferit. Dar el – mai!
– Tu, ca poet, în mare, mi-ai zis ce ai p??it. Dar al?ii?..
– Noi aici ne-am g?sit, ne-am ales… – cu studii, con?tiin??, principii, duh.., f?r? droguri ?i abuz de alcool. Doar a?a mai respir?m. Uni?i, suntem o putere…
– Cu a?a dot?ri, omul tr?ie?te la casa lui, în condi?ii normale…
– Noi suntem Noii Protestan?i. Avem partidari în toat? lumea…
– ?i care v? e subiectul – regimul, justi?ia, poli?ia ..?
– Putrida societate, în ansamblu. Ea d? na?tere regimului, ea îl face injust, avid, abuziv… To?i ai no?tri, într-un mod sau altul, au fost lovi?i tare de institu?ii executive statale, de fapt – sociale.
Un român din ai no?tri, în România, acum 20 de ani, ?i-a vîndut casa ?i un rinichi, s?-?i trateze nevasta de cancer. Nevasta, nu a sc?pat. Autopsia a demonstrat diagnostic fals. Medicina îi t?iase din ficat, îi b?gase chimio expirat?, pastile ”suedeze, franceze…” ?i-a îngropat nevasta, a plecat din ?ar?, a c?zut în depresie ?i nu s-a mai ridicat, pân? am dat noi de el.
Altul, tot român, a f?cut pârnaie 12 ani, f?r? omor, doar ap?rându-?i fratele care, apoi, în judecat?, a falsificat m?rturia, pentru bani. Si-a fândut fratele, datorit? c?ruia azi tr?ie?te, huzure?te…
Rusul Ivan, cu firm? solid? în primii ani de capitalism s?lbatic, a r?mas f?r? familie, bandi?ii i-au r?pit-o din cauza banilor. A g?sit-o un b?iat de vân?tor, îngropat? în p?dure…
Ucraineanul Bogdan aruncase granat? în vila primarului, care-i confiscase dou? hectare de teren urbanizat, cu bani grei de Bogdan cump?rat. Granata nu a explodat, el a fost condamnat, la 25 de ani… Dup? 15 ani de închisoare, odat? amnistiat, Ucraina nu i-a mai trebuit, nici om nu s-a mai f?cut. Doar cu noi ?i-a revenit.
Americanul, b?tut în cap de bombe, s-a masturbat în pia?a pentagonului, ziua amiaza mare, ca protest… Noroc de el, dac? se mai ?i urina… L-au dus la psihiatri. A evadat, ?i nu o dat?. Apoi a p?r?sit patria. Cu pensia american? de invalid, aici ar tr?i îndestulat, dar e amarnic de încâlcit în proteste . Parte din pensie aloc? la contul nostru, restul trimite în Serbia, la veterani. Avem ?i alte istorii, dar spaniolul…

Ricardo e cu pagin? aparte. A fost bine crescut, corect instruit, a absolvit facultate… S-a c?s?torit în piscul fericirii. Lucra avocat. Cariera-i avansa, de fisc ?i de so?ie bani nu ascundea. Beneficia de imponenta-i reputa?ia , de familia s?n?toas?, dou? ma?ini, cas? mare ?i frumoas?... Din proptia-i natur? sincer ?i onest, nu fabrica scheme legale, de?i tenta?iile în jur mi?unau.
Totu?i, odat?, din pur? confien??, fu el implicat în dosar misterios. Se trata de fraud? bancar? la nivel de milioane, cu urme pierdute în Elve?ia, Panama ?i alte of?oruri. În final, buroul a pus procesul pe labe. Dup? verdictul anun?at în a banului favoare, un p?tima? al fraudei anulate a blestemat banca, procurorii, ap?rarea ?i tot ce triumfa în sala drept??ii. Ricardo, ?i el cu sum? consistent? onorat, în miez de noapte s-a confesat. Cui, dac? nu ursitei?

Acea ursit?, din milenar? vi?? s?r?cit?, iubea confortul de prisos ca o vr?jit?. Dar so?ul o vedea perfect? cum era, c? îi pl?cea de ea, o adora, o alinta… ?i cum s? cheltuie b?netul nu ?tia. Exact atunci, în Zona Unu, vil? influent? se vindea – urgent, cu banul jos ?i mai pu?in decât costa. Tot atunci a fost v?zut?, cercetat?… Apoi – la dou? zile achitat?, (în tain? de notar) pe numele iubitei registrat?. Ursita lui Ricardo înflorea, peizaje de amor picta în dormitor, la ora micului dejun, cu adamante-n dulcea gur? îi zâmbea…
Trecur? anii de îmbel?ugat avânt, amorul persista-n imagini, poate ?i în gând. Rici dirija barou de avoca?i, ursita-i dou? case guverna, mobile schimba cînd moftul o tr?snea… conturi îngro?ate sub?ia.

La plecarea tat?lui în alt? lume, lucru cert ?i inevitabil, p?rinta lui Ricardo r?mase în cas? ridicat? înainte de Franco, singur?. Unicul urmas, cu dou? cealete (case mari) în care fluiera vântul, nu s-a încumetat s?-?i lase mama abandonat?, c? o iubea ?i ?inea mult la ea. Într-o zi (când ursita proceda baie mohican? în ora?), ca surpriz? pl?cut? familiei, a adus-o la el acas?, a cazat-o în camer? de parter, i-a pus la dispozi?ie necesarul, a servit-o cu sup? cald? ?i a plecat la barou, l?sând-o în saludabila t?cere a casei în care înc? nu murise nimeni.
Seara, odat? întoars? de la b?i, rupt? la oase, ursita a dat cu ochii în soacr?. S-a apucat de inim?, parc?-i intrase baba-cloan?a în cas?…
Multe zile fripte a înghi?it Ricardo pân? a-?i îndulci consoarta – cu mantou din crocodil, cabriolet de ultim ?ip?t, almaz din ?la purpuriu…
Pacea a durat un an, cât b?trâna s-a ?inut ferm? pe picioare. Apoi a pornit ame?eala, scleroza, insomnia… Suferind mai mult din sfial?, nedorita soacr? s-a cerut dus? la casa ei. Feciorul a zis Nu!!! Nora s-a bosumflat, mai r?u ca prima dat?. Iar s-a încins irosirea de b?net. Ursita, când iaca/iac? s? cedeze mângâierii, a v?rsat scântei, rece declarând c? soacra îi distruge c?snicia. Fiic?-sa, una la p?rin?i, deja adult?, a sus?inut-o, în?crit? la fa?? (între altele) zicând c? vila tare miroas? a b?trâne?e st?tut?. Auzind-o, Ricardo, înghi?ind nodul obidei, nu a contrazis-o, înc? v?zând-o copil?. Disputa dos contra uno a durat zile ?i nop?i.
În final, soacra a ajuns la reziden?? temporal?. Vinerea, feciorul o ducea acas?, o hr?nea, îi ?inea de urât, o corcolea cu ceaiuri, dulciuri.., iar duminic? seara o ducea înapoi. Nora cu nepoata, sufocate, nici buna ziua nu-i d?deau. ?i ast? comportare durat.

În reziden?? B?trâna lâncezea, acas?, cu feciorul sub coast?, prindea la via??. Singur? mergea, afar? se plimba, in cada nalt? a b?ii urca…
Odat?, a c?zut, în baie. – c? alunecase, c? se poticnise, c? ame?ise. Nu mai conteaz?. Ricardo imediat a alergat în ajutor, so?ia c?lcându-i urmele. B?trâna, întins? în baie, privea tavanul cu v?dit? nep?sare. Sub capu-i lipit de podeaua faian?at? se prelingea ?uvi?? de sânge. Ricardo i-a vorbit, a încercat s? o ridice… B?trâna t?cea, nu reac?iona… A fost chemat? salvarea.
Ricardo a plecat cu mam?-sa. Ursita a r?mas, cu fiica.
B?trâna, în como?ie cerebral?, a fost internat?, ?i feciorul sub coast?. A dou?za Ricardo a revenit acas?, frânt. În prag, doi poli?i?ti l-au re?inut, l-au împins în ma?ina lor ?i l-au c?rat la comisariat. În baza unui denun? comun, depus de so?ie ?i fiic? în ziua de internare a b?trânei, poli?ia l-a calificat de suspectat în diverse comiteri de violen?? generic? (în familie) ?i i-a interzis categoric s? se apropie la 200m. de cas?, cât ?i de femeile familiei, indiferent unde s-ar afla ele, pân? la decizia judec??ii. Ricardo a r?mas tr?snit, dar nu a protestat. A semnat notificarea informativ? ?i a p?r?sit comisaria.
Afar? l-a apucat o durere de cap nebun?, tremura ca varga… A oprit un taxi, a urcat, dar nu ?tia unde pleac?. In casa lui nu putea intra, nici în a so?iei, nici m?car în cea de copil?rie, c? fusese vândut? dup? mutarea b?trânei, la ini?iativa aceleia?i so?ii. ?i-a cerut scuze, a ie?it din taxi ?i, înc? tremurând, a luat-o pe jos aiurea. Un nod cât pumnul îi amor?ea gâtul… S-a oprit la primul bar, s? bea ap?. La o mas?, pereche fericit? se pupa în gingie, la alta ?edea un b?rbos posac, ?i gata.
Era duminic? seara, aciuata lume nu mai c?uta veselii. Distrac?ii nu-?i dorea nici Ricardo. Neap?rat trebuia s? contacteze ursit?, dar nodul în gât persista ?i dup? apa b?ut?. A tras el un whiski dublu, a scos telefonul… Ursita nu r?spundea, nici fiica. În schimb l-a sunat coleg de barou, amintindu-i c? luni aveau proces. ?eful a confirmat nota ?i a închis. A repetat dublul whiski ?i iar? a sunat familiei – de multe ori ?i în zadar. Telefoanele ursitei ?i a fiicei au tot r?mas ocupate, poate blocate… Atunci a fost, când Ricardo a presim?it ascunsa tr?dare, poate ani mocnind în sânul familiei exemplare.

– … ?i eu b?nuiesc un final tragic, foarte stresant. Opre?te-te, Mihai, te rog, o singur? minut?… – Borogane!!! – strigai eu în toat? livada. – Unde e?ti? Vin? oleac? la mine!
– Care-i trivoga? – întreb? Tolean mai-mai în ?oapt?, al?turi, p?mântului lipit sub un m?slin demult necur??it. Ascuns ?i mut, banditu asculta de la început.

– În urmare, continu? Mihai, suspectatul nu a reu?it s? schimbe o vorb? cu so?ia ?i fata, nu c? s? le mai cear? explica?ii la josnica denun?ie lipsit? de argumente. Pe mam?-sa nu a mai v?zut-o. Dup? zile de spital, în starea-i de incapacitate mintal?, a fost întoars? reziden?ei, definitiv, la decizia nepoatei ca unic? rud? în dreptul de a-i solu?iona problema. Devotat dreptului spaniol, Ricardo c?l?uzea baroul, el însu?i înc?rcat de procese penale. Locuia în hotel, mânca în restaurant, nu bea, nu fuma.., în plina-i ra?iune a?tepta.

Judecata s-a celebrat în prip? ?i cu u?ile închise, ?inându-se cont de specificul statut laboral a inculpatului. S-au prezentat Ricardo, ursita ?i fiica. B?trâna, în stare de neadecvat?, nu a fost chemat?. Din gura so?iei, ?i a fiicei, Ricardo a aflat c? ele ani la rând au fost de el psihologic maltratate, ?i nu doar ele. Îns??i propria-i mam?, în a lor cazual? prezen??, deseori c?dea prad? violen?ei unicului fecior… Ultimamente, tot mai des o maltrata ?i fizicamente. O aducea de la reziden?? nu din sim?uri nobile, ci s?-i danseze în ambi?ia lui. Ultima dat?, a intrat în baie ?i a împins b?trâna cu ur?, c? punea prosopul unde spunea el. Ea a c?zut… în com? cerebral?…

C?tre ora mesei, judele a dat cu ciocanul. Fetele au r?mas în casa familiei – cu mobile de nuc masiv, iatace de sultani, bazin, ma?ini, chilo?i cu frân?… ?i la conturi bani. Aparte, odat? ce nu lucra niciuna, judecatul, din generosu-i venit laboral, era obligat s? le între?in? cu minimul de existen??, s? achite serviciile comunale ale casei… ?i s? nu le însp?imânte cu apari?ia, câ de imperios nu i-ar fi motivul. Aparte, ursita r?mase cu vila, apartament în zona Arte Frumoase, biguterii un sac… ?i cine ar ?ti înc? de care almazuri pilite în ardoarea amorului conjugal.
Pedepsitul (acela?i Ricardo) s-a ales cu zece mii amend?, ma?ina, dou? geamantane, conturi goale, interdic?ii, obliga?ii, larga strad?, trotuare, marea Libertatea-n parfumata-i floare… ?i un marasm în stil ”cioc?nitoare”.

– Auzi, Borogane, ce canalii ?ine p?mântul? Da tu… – ?îgani f?r? obras, râsuri, tic?lo?i… – zis-am eu ca înadins, poate-l slobod pe Tolean din a lui veche obid?. – Degeaba te sufocai tu c? ratasei judecata, a? zice eu, înarmat cu istoria lui Ricardo. Carmelita avea 2 martori, feciorii, tu nu aveai niciunul, ca ?i Ricardo . Dac? din el – spaniol, om v?zut, avocat cu barou, prezent la proces… – praf ?i pulbere s-a ales în judecat?… Ce s-ar fi alesdin tine, în prezen?a ta?
Tolean a tras aer mult, cu semne de oftat, apoi a expirat ca omul împ?cat.

– Ricardo s-a ?inut în mâini câteva zile, cu greu – continu? Mihai. – Obida îl mânca din?untru. S-a înn?dit la dublul whiski – unica-i vremelnic? uitare. În dou? luni de chinuri ?i stagnare, baroul, gâfâind a ruinare, a consim?it o nou? administrare…
Prima dat? l-am v?zut pe Ricardo lâng? Consum, la zece noaptea scormonind în tomberon pachete. A doua ocazie a fost la Rio Seco, dup? care ne-am f?cut prieteni.
– Mai departe e clar… – zise Boroganu cu siguran??, iar? oftând în l?untru-i atins de ftizia moral?.
– Nu, înc? nu e clar! – par? Mihai cu voce în?sprit?, în ochi arzându-i lic?r de ispit?.
–… Ricardo a stat cu noi, la bosche?i, o noapte, dou?… Venea seara, cu pachete de la Consum… Bea cu noi, mânca, ne asculta... apoi pleca. Dup? o s?pt?mân? de vizite a disp?rut. A revenit dup? trei luni, înaintea ploilor de toamn?, f?r? semne de am?rât, cu înc? doi – bomji (rus.), adic? boschetari ruznaci, unul Ivan ?i altul Bogdan. Au adus mâncare , b?utur?, ?ig?ri, pulovere noi-nou?e… – din partea unei organiz?ri apolitice, în cadrul c?reia Ricardo ap?ra interesele fra?ilor de soart? blestemat?, rândurile c?rora se îndesesc pe zi ce trece în ”just? prop??ire” social?.
Ricardo a fost mai tare ca noi, s-a ridicat… Are cas?, mas?, lucru de avocat... cu noi doar face voluntariat.
Atâtea nelegiuiri legale bântuie în lumea asta… Aparte, în lumina aprigei riposte sociale, statale ?i pur jurispruden?iale, cu noi eforturi dirijate contra macismului spaniol, ipocrizia feminin? se l?f?ie?te în prosperare…

– De ce v-a?i oprit anume în livada asta strâmt?, cînd Spania are atâtea p?duri, lacuri.., case în mun?i, abandonate.., întreb? Tolean mirat, ghicindu-mi subita nedumerire.
– Suntem în tranzit, de o lun? c?l?torim… Dac? ne aciu?m la loc uscat ?i cald, cu minim de existen?? oferit de societate prin caritas, crucea ro?ie… protestul pierde valoare. Avem pribeji?ti în toat? ?ara, dar numai repetatele disloca?ii ne fac v?zu?i drept fructe ale rodoasei putrefac?ii sociale…

Discursul poetului Mihai a luat sfâr?it, s-a terminat ?i osp??ul. Noi am plecat pe la case, bomjii ?i boschetarii au r?mas.
A dou?z?, devreme, ie?ii s? dau târcoale câmpilor. Limonera pustia în luciul frunzelor înrouate. Între rânduri, în copaci, sub copaci... – zare de hârtie, pung? despoiat?… M?car un muc de ?igar? s? observ în iarba l??it?… Halal!!!..
Dar… Gura lumii… – Cine o astup???? Pân? ?i azi r?sun? clopo?ei în zvon: c? la Toni??-n baie, cas?… ?i-n ?opron, cu ou? împu?c? parazi?i de boscheton.