Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ultimul cuvânt (fragment III)

de Stanica Ilie Viorel

“S-au rupt izvoarele ploilor în p?r?ile astea” î?i spuse în timp ce î?i turna cafeaua în can?, privind pe fereastr? la stropii m?run?i care, dincolo de cenu?iul locurilor, p?reau mai degrab? veseli. Cel pu?in a?a îi percepea el. Felul în care ace?tia se gr?beau s? ajung? pe p?mânt, p?rea mai degrab? o joac?, o întrecere. Din când în când, câ?iva stropi se prelingeau pe sticla ferestrei. Ploua de câteva zile. Pe la amiaz?, uneori, soarele se mai arata timid, vreme de-o clip? parc? spunând „Sunt aici, nu dispera?i!” Dar atât. Apoi norii se închideau peste cer precum o cortin? ?i stropii de ploaie, gr?bi?i, î?i începeau dansul.
Pe Radu nu-l deranja în mod deosebit situa?ia. Mai mult era sup?rat pe faptul c? în parc nu se mai auzea g?l?gia copiilor. F?r? copii, într-un fel, parcul i se p?rea adormit. Viu, dar adormit. ?tia c? e o perioada trec?toare de aceea nici nu încerca s? înfrunte printr-un sentiment negativ situa?ia.
Î?i sorbi cafeaua în vreme ce r?sfoia ziarul. El nu cump?ra niciodat? ziare, dar nea’ Petre avea abonament la un ziar na?ional. Într-una din serile obi?nuite, când st?teau la taclale, nea’ Petre avea în mâna un ziar. „ E de ast?zi?” „Da, l-am citit deja.” „Mi-l împrumu?i? Diminea??, la cafea, mai r?sfoiesc prin el.” „Cum s? nu” r?spunse nea’ Petre, „Po?i s?-l p?strezi, eu chiar nu mai am nevoie de el. Mâine sear? o s? ?i-l dau pe cel care îl primesc de diminea??.” De atunci Radu era ?i el un fel de abonat al ziarului. Chiar dac? unul de a dou? zi, el continua s? r?sfoiasc? ziarul f?r? vreo curiozitate anume, în fiecare diminea??. Nu avea nici rubrici, nici pagini, preferate. Doar r?sfoia, citind titlurile. Din când în când, f?r? vreun sens anume, se oprea ?i citea câte un articol, sau vreo ?tire. Era mai mult o înviorare.
Un tunet îl f?cu s?-?i ridice ochii din ziar ?i s? priveasc? afar?, pe fereastr?. Se uit? la ceas. Se ridic? l?sând cana ?i ziarul pe mas?. Lu? o banan? din co?ul cu fructe, se înc?l??, î?i puse geaca de piele pe el, o încheie pân? sus. Î?i puse geanta pe um?r, lu? umbrela ?i ie?i. Aerul de afar? era atât de proasp?t, r?coritor, încât îl f?cu s? se opreasc? ?i s? inspire de câteva ori, cu poft?. Ploua lini?tit, cu stropi mici, f?r? s? bat? vântul. Plec? f?r? grab?, privind în jur cum mici b?l?i se formau, altele se l??eau, iar în alte locuri apa ?iroia prelungindu-se c?tre gurile de scurgere. Frunzele copacilor acoperite de ap?, r?bd?taoare, se supuneau. Î?i desf?cu banana ajutându-se de mâna cu care ?inea umbrela, p??i larg peste o balt? ce acoperea aleea. Travers? parcul, la fel ca ieri, ca alalt?ieri, ca ?i în urm? cu câteva luni. „Ploile astea ori fi tot apele din ploile de anul trecut? Or veni ?i or pleca precum p?s?rile c?l?toare, acelea?i ape, aceia?i stropi? Sau se umbl? la întâmplare, nestatornici ?i curio?i, prin lumea larg??”
Când ajunse la intrarea g?rii scutur? de câteva ori umbrela ?i o închise, p??ind gr?bit în înc?perea larg? unde, într-un contrast total cu ceea ce sim?eai afar?, aerul era în?bu?itor, iar forfota c?l?torilor apasa ?i mai mult pe atmosfera nepl?cut?. Radu î?i sincroniza în a?a fel sosirea în gar? astfel încât s? nu a?tepte pe peron prea mult. În tren, aerul condi?ionat asigura c?l?torilor un confort acceptabil, dar pe peron era un calvar. Cel pu?in asta resim?ea el. Î?i gr?bi pa?ii ?i se îndrept? spre peronul unde urma s? vin? trenul cu care c?l?torea zilnic, diminea?a ?i seara, c?tre ?i de la locul de munc?. Nu a?tept? nici vreme de 2 minute ?i trenul sosi. Se a?ez? pe unul din multele scaune libere, î?i lu? din geant? cartea pe care o citea de câteva zile bune ?i, într-un fel de ritual obi?nuit, citea câteva rânduri, apoi î?i ridica ochii ?i privea pe fereastr?. ?tia deja c? dincolo de fereastr?, din cauza vitezei pe care o avea trenul, nu reu?ea s? vad? ceva.
În diminea?? aceea, la nici un minut dup? ce a plecat trenul din gar?, s-a întâmplat. În timp ce intrau în tunel, o lumina puternic?, o t?cere total?…

***

Când s-a trezit ?i-a adus aminte totul. Privi c?tre masa din camer?, v?zu hârtia ?i stiloul cum le l?sase. Nu î?i d?dea seama cât timp a dormit. Nu-?i amintea s? fi visat ceva. Somnul acela fusese atât de profund încât îl f?cuse s? se uite de sine, mai mult decât într-o stare de incostien?? obi?nuit? somnului.
„Nu mi-e sete, nu mi-e foame” î?i spuse. „Asta înseamn? c? nu am dormit prea mult.” Privi c?tre fereastr? unde v?zu cerul limpede, albastru, cu câ?iva nori albi. „Ce altceva a? putea s? v?d…”
F?r? vreo grab? se îndrept? c?tre baie. Sim?ea nevoia s? fac? un dus ?i chiar asta f?cu. Î?i d?du jos pijamalele ?i potrivi apa. În cabina de du? se formase deja aburi când el intr?. Stropii de ap? îl relaxau încât închise ochii…
Lumea toat? este un tablou viu, precum peronul unei g?ri, v?zut prin ochii c?l?torului din tren, care a?teapt? s? plece trenul. Cât timp a?teapt? s? plece trenul c?tre urm?toarea sta?ie, ar putea vedea totul, privind peronul. Ar putea vedea timpul, petrecând ca o boare peste cei care umbl?, peste cei care stau, peste forfot? ?i calm deopotriv?. Ar putea vedea m?runtaile p?mântului transformate în ?ine de o?el. Ori poate copilul ce se joac? lâng? bagaje sub atenta supraveghere a mamei sale. S-ar putea vedea pe sine prin ochii copilului. Sau nimic, citind o carte.
A?a este lumea aceasta- ca peronul unei g?ri ?i fiecare o vede în felul s?u.
Nu î?i d?dea seama dac? gândise toate astea sau le auzise undeva în interiorul s?u. P?rea c? o con?tiin?a ascuns?, pe care acum o descoper?, reu?e?te s?-i vorbeasc?.
“Hmm…Parc? n-a? gândi eu. Nu ?tiu ce se întâmpl? dar, gândurile astea de tip meditativ par a nu fi ale mele.” C?uta s? în?eleag? ceea ce gândise, ori ceea ce nu gândise. Poate doar ce auzise…”O s?-i spun: ecou…Asta ca s? nu m? mai fr?mânt! C?ci parc? e un ecou al min?ii, sau al con?tiin?ei.” Zicandu-?i toate astea, potrivi apa încât s? fie rece. ?i apa rece îl f?cu s? se scuture ?i s? sar? deoparte. Î?i zâmbi ?i apoi, cu grij?, intr? iar sub apa rece: “La fel c? alt? dat?” î?i spuse. Potrivi iar apa s? fie cald?, pl?cut?… Se b?g? sub ea ?i î?i zise “...un tablou viu, precum peronul unei g?ri, v?zut prin ochii c?l?torului de tren, care a?teapt? s? plece trenul.” “A?a o fi” î?i m? zise ?i ie?i de sub du?. Închise apa ?i ?terse aburii de pe oglind?. Se privi ?i un zâmbet îi ap?ru pe fa??.” Radu, zâmbe?ti a foame, a?a-i? Unde o fi mâncarea?”
Ie?i din baie ?tergându-se de ap?, deschise u?a din fa?? sa ?i lu? de acolo tot ce avea nevoie s? fie îmbr?cat lejer. Alese ?inuta sport. F?r? vreo grab?, dar ?i f?r? vreo ezitare, lu? de pe mas? stiloul, îl bag? în buzunarul de la pieptul bluzei, apoi lu? hârtia pe care scrisese “eu sunt Radu” o împ?turi ?i o bag? în buzunarul de la pantaloni. Se uit? c?tre patul r?v??it zicandu-?i “nu cred c? voi avea musafiri ast?zi…” ?i ie?i din camer?.
Când trase u?a dup? el se uit? la semnul pe care îl f?cuse. Era acolo. Apoi, mai mult instinctiv, încerc? clan?a u?ii din fa??. U?a nu se deschise. Nu avea un plan. Dorea s? g?seasc? ceva de mâncare ?i î?i mai dorea s? afle cât este ceasul. Î?i d?du seama c? nu ?tie nici m?car dac? este zi sau noapte, sau ce lun? a anului este. Nu ?tia ce zi a s?pt?mânii este ?i nici m?car anul nu-l ?tia. Încerca s? î?i aminteasc? mai multe despre sine, despre ceea ce a fost pân? când a ajuns în camera aia, în cl?direa aceea, dar în afar? de faptul c? se afla în tren, c? mergea la munc?… Se opri pe hol gândind la toate astea ?i î?i spuse: “ Mai ciudat este nu c? nu îmi amintesc despre ce-a fost, care este timpul care a trecut... ?i m? uime?te c? nu m? sperie acest fapt. Totu?i, a? vrea s? ?tiu în ce or? din zi suntem acum ?i dac? este zi sau noapte. Cl?direa asta, cu peisajele false din ferestre, nu te ajut? în acest sens. O fi vreun program ceva? Cineva conduce cl?direa asta? ?i ceilal?i oameni, cei pe care i-am v?zut mai devreme, pe ei îi controleaz? ceva sau cineva?” În timp ce o avalan?? de gânduri ?i de întreb?ri îl n?p?deau pornise pe hol ?i, când trecea pe lâng? o u??, apasa clan?a. Nici o u?a nu se deschidea. “Cred c? la nivelul asta sunt singur. Poate c? mai jos sunt camere locuite.” Cu gândul acesta coborâ câteva etaje ?i apoi porni pe holul care nu se deosebea în nici un fel de holul de la nivelul s?u. Pe stânga ?i pe dreapta erau u?i. Apas? câteva clan?e ?i f?r? surprindere, nici o u?? nu se deschidea. Gr?bi pasul ?i ajunse iar la sc?ri. Coborâ înc? câteva nivele ?i repet? încercarea. Nici de aceast? dat? nu avu’ mai mult succes. “M?i s? fie. Chiar peste tot sunt camerele închise!?”
Ajunse pân? jos ?i z?ri u?a care d?dea afar?, în curtea aia din interiorul cl?dirii. Nu se gr?bi s? ias?. Se uit? în spate ?i observ? c? era o u?a care d?dea deasemenea într-un hol. Spre deosebire de celelalte holuri, acesta avea u?i doar pe partea dinspre exteriorul cl?dirii, pe jos nu era covor ca în celelalte, ci era o gresie alb? cu nuan?e albastre. Luminatoarele de pe toat? lugimea tavanului f?cea ca acesta s? par? un culoar suspendat. Se hot?râ s? mearg? pe holul ?la ?i o lu? înspre stânga. La prima u?? de pe hol, în dreapta sa, apas? pe clan??. Când sim?i c? u?a se deschide r?mase uimit ?i sim?i cum fiori de emo?ie îi str?bat întreagul trup. Deschise u?a ?i observ? o camer? larg?, mult mai larg? decât camera sa, f?r? vreun hol. În camer? erau a?ezate pe trei rânduri, mese cu câte un scaun. Parc? era o sala de clas? . R?mase în cadrul u?ii uimit de ceea ce vedea : aproape toate mesele erau ocupate de oameni, b?rba?i ?i femei, care st?teau a?eza?i cu mâinile pe mese ?i capul a?ezat pe mâini, ca ?i când ar fi dormit. Chiar dac? el f?cuse pu?in? g?l?gie atunci când deschisese u?a, niciunul dintre cei afla?i în camera aia nu reac?ionase. “Par s? doarm?” î?i zise. “Dar ce fel de somn o fi ?sta, i-a apucat a?a, pe to?i deodat?!? Trebuie s? fie altceva.” În timp ce gândea asta într? în înc?pere, cu pa?i timizi, c?lcând u?or, ca nu cumva zgomotul pa?ilor s?i s? deranjeze în vreun fel. Num?r? mesele ?i socoti c? sunt 66 de mese ?i tot atâtea scaune. Doar ?apte erau neocupate. Înaint? printre rânduri pân? la prima mas? care era liber?. Se a?ez? pe scaun ?i arunc? o privire în jurul s?u. În dreapta sa, un ins a c?rei fa?? nu o putea vedea, îmbr?cat cu o c?ma?? alb?. Mai în colo, o femeie cu o bluz? verde. Remarc? p?rul castaniu, buclat. Sim?i o nevoie intens? s? ating? p?rul acelei femei, dar se st?pâni ?i alung? imediat tenta?ia. Zâmbi. “Poate c? m? ?i trezeam cu o palm? peste fa??.” Se uit?, atât cât putea observa din locul în care se a?ezase, la to?i cei care, în continuare, st?teau ca ?i când ar fi dormit, cu mâinile sprijinite pe mese ?i capetele a?ezate pe mâini. Privi cu aten?ie la cel din dreapta sa, urm?rindu-i mi?c?rile, aproape insesizabile ale respira?iei. Apoi se uit? de jur împrejur în camer?. Era o camer? înalt?, cu un tavan alb, imaculat, din care, lumina cobora precum razele de soarelui, printre nori, dup? o ploaie de vara. În stânga lui, ferestre mari, dincolo de care se putea observa un peisaj precum o p?dure. Peisajul p?rea atât de real încât, în acele clipe, uit? despre faptul c? ferestrele cl?dirii sunt de fapt ni?te monitoare prin care se proiecteaz? imagini. Parc? sim?ea r?coarea ce r?zb?tea dinspre acea p?dure.
F?r? s? simt? vreo nevoie în acest sens, sau s? con?tientizeze, î?i a?ez? mâinile pe mas? ?i î?i puse capul pe mâini.

***

Primul an de facultate îl terminase cu bine. Nu era în felul sau s? se dedice notelor sau rezultatelor excep?ionale, astfel încât s? fie un premiant, dar nici nu era un del?s?tor. Avea curiozit??ile sale ?i într-acolo se concentra mai mult, d’aia ?i rezultatele la unele cursuri erau mai bune. Dar ?i la cursurile unde, vreun profesor îi câ?tigase respectul, prin atitudine, se str?duia, chiar dac? nu îl atr?gea în mod deosebit cursul. “Din respect.”, cum îi pl?cea s? spun?.
Nu avea cine ?tie ce venituri de acas?, de la p?rin?i, fapt pentru care , având în vedere punctajul dat de media de la examene, cât ?i situa?ia material? a familiei, în vacan?? de var?, a primit un loc într-o tab?r? de studen?i. B?taia mare era pentru locurile de pe litoral ?i în sta?iunile apreciate. Cum el era pe list?, mai pe la coad?, a prins un loc într-o sta?iune mai modest?, o sta?iune de tratament, cu izvoare termale. Nu îi p?sa unde se va duce. Tr?ia bucuria faptului c? î?i putea umple o parte din var? al?turi de al?i studen?i, de prin toat? ?ar?, de la care sigur va afla câte ceva nou ?i probabil, dintre care î?i va face ?i prieteni.
Cu o sear? înainte de plecare ?i-a f?cut bagajul agitat ?i cu oare?ce emo?ii, iar noaptea a dormit pu?in, tot cu gândul s? nu piard? autobuzul ?i mai apoi trenul, sau cine ?tie ce alt? întâmplare s? îl fac? s? rateze plecarea. ?i-a verificat de câteva ori biletele de tren primite de la secretariatul facult??ii pe care le pusese într-un plic al?turi de adeverin?a dat? de facultate. “Pe asta s? o prezenta?i în tab?r?. Când ajunge?i în sta?iune, trebuie s? c?uta?i cabana administratorului. Segarcea Ioan îl cheam?, vede?i c? este scris în adeverin??, la început. Caz?rile se vor face începând cu orele 12 din ziua în care începe tab?ra. Vede?i c? scrie pe adeverin?e în ce perioada ave?i rezervarea. Dac? ave?i amici cu care vre?i s? împ?r?i?i camerele, ar fi bine s? va întâlni?i ?i la orele 12 s? fi?i acolo. Dup? ce se fac repratiz?rile, pute?i s? v? mai schimba?i locurile doar dac? c?de?i de acord unul cu cel?lalt. Dar asta ve?i afla ?i de la fa?a locului.” Î?i amintea cuvintele secretarei în totalitate. Memorase fiecare am?nunt ca ?i când plecarea asta în tab?r? ar fi însemnat o misiune special?. Poate ?i pentru c? nu mai fusese vreodat? în vreo tab?ra.
Cu p?rin?ii s?i, în afar? de vizite la rude cu ocazia vreunei nun?i, ori vreun botez, sau înmormânt?ri, altundeva nu fusese. Diminea?a s-a ridicat din pat cu mult înainte s? sune de?tept?torul. ?i-a mai verificat odat? lucrurile puse în bagaj, ?i-a îmbr??i?at mama, a strâns mâna tat?lui ?i a ie?it pe poart?.
“S? ai grij? de ?ine, s? nu rabzi foamea pe acolo. ?i s? ne trimi?i o vedere.”
“A?a o s? fac, mama. Stai lini?tit?.”
Drumul cu autobuzul, din sat ?i pân? la gara, îl mai f?cuse de multe ori în trecut. Îi pl?cea s? se a?eze în fa??, s? vad? manevrele f?cute de ?ofer ?i s? asculte motorul. Pe vremuri, când era copil, zgomotul f?cut de motor îi p?rea mai degrab? o gâfâial? r?gu?it? a unei viet??i ce parc? tr?gea din greu s? duc? h?rdughia aia plin? cu c?l?tori. Se opintea când drumul urc? vreun deal ?i se bucura de odihn? când, la vale, cu un fel de mândrie neafi?at?, se repezea s? înghit? p?mântul.
Acum autobuzele erau noi. Cele vechi fuseser? înlocuite cu câ?iva ani în urm?. Nici ?oferii nu mai erau aceia?i. Mul?i ie?iser? la pensie. Pe cel de ast?zi, nu-l mai v?zuse. Era un tân?r îmbr?cât cu uniforma companiei de transport. Avea un zâmbet pe fa?? pe care îl afi?a cu d?rnicie c?l?torilor, atunci când ace?tia urcau în autobuz. Observ? cum, înainte s? porneasc? autobuzul din sta?ie, ?oferul a aruncat o privire în spate, asigurându-se c? to?i c?l?torii sunt preg?ti?i.
“Da, a?a se face” î?i spuse Radu, “dac? e careva în picioare, neatent, ?i d? cu el de podea când porne?te…”
Se surprinse num?rând, exact ca pe vremuri, hopurile zgomotoase atunci când trecur? podul peste Valea Seac?. Num?r? fiecare zgomot care nu era altceva decât zgomotul f?cut de traversele din lemn din care era construit podul. A?a era de când se ?tia el. Un pod din traverse de lemn care, ori de câte ori trecea pe acolo vreo m??in? sau chiar ?i vreo c?ru?? mai înc?rcat?, trosneau la ap?sare ?i pocneau atunci când se eliberau de greutate.
Valea Seac? chiar era o vale seac?. Un fel de canion în miniatur?. Ni?te maluri înalte, argiloase, pline de g?urile f?cute de p?s?rile care î?i f?cuser? cuiburi acolo. Albia era uscat? mai tot anul. Doar prim?vara, la dezghe?, ?erpuia pe acolo, ca o n?luc?, vreme de câteva zile, un pârâu. Auzise din b?trâni c? demult pe acolo ape involburate, dar cu vremea, ar fi secat. Al?ii spuneau c? de fapt au f?cut un baraj în amonte ?i c? au deviat cursul ini?ial. Se mai spunea c? din când în când, dup? câte o iarn? harnic? în z?pezi, vechiul râu se transforma în balaur ?i sup?rat care n?v?le?te peste vale, într-o viitur? tulbure ?i p?guboas?. Atunci se rup pun?ile ?i uneori malurile se surp?, r?ul l??indu-se lacom peste v?ile expuse, inundându-le. Se povestea c? din r?zbunare, râul a f?cut ?i victime omene?ti, luând cu el c?tre eternitate, ni?te c?ru?a?i pe care i-a surprins nepreg?ti?i.
Ast?zi, din r?u au r?mas doar legendele ?i nisipul pe valea f?r? de ape.
Când ajunse în gar? se duse la tabela cu mersul trenurilor. G?si repede trenul s?u pe tabel?. Memor? linia de la care se pleca ?i apoi se uit? la ceasul mare care atârna, greoi, prins de tavan, în mijlocul s?lii. Mai avea vreo 45 de minute pân? la sosirea trenului. Ie?i din gar? c?tre peroane ?i privi în stânga ?i în dreapta. G?si ceea ce c?uta – chio?cul cu ziare ?i reviste. Privi f?r? grab? tejgheaua plin? de ziare ?i reviste. Citea rând pe rând titlurile, apoi lua o revist?, o r?sfoia un pic, se uita la pre?. “Hmm, cam scump?. Nu m? apuc s? cheltui bani de acum c? apoi o s? r?mân f?r? bani în tab?r?. ?i cine ?tie ce ocazii se vor ivi.” Cu toate c? î?i dorea s? citeasc? multe din ziarele ?i revistele expuse, banii pu?ini pe care îi avea la el, îl f?cea s? fie cump?tat. Se mut? din fa?? chio?cului pe partea lateral? a acestuia unde, prin vitrina transparent?, putea s? vad? c?r?ile expuse. Recunoscu o parte dintre autori, chiar ?i titluri de c?r?i recunoscu, dar de mul?i nu auzise. Sim?ea un imbold aproape de nest?pânit, o curiozitate aprins?, s? citeasc? m?car o carte de acolo. O carte scris? de un autor de care nu mai auzise. I se p?rea c? asta este de fapt adev?rat? recunoa?tere a literaturii – atunci când unui autor nou i se da ?ansa s? fie citit. Î?i st?pâni impulsul imediat ce î?i reaminti c? trebuie s? petreac? în tab?r? ?apte zile la care, dac? mai adaug? ?i zilele cu drumul dus- întors…
“Dac? a? avea bani, cât de mul?i, a? cump?r? cam toate c?r?ile.” Î?i spuse dezam?git. Mersul pe ap?- de Sevilia Iorga. Marginea p?durii – de Puiu Neac?u. C?l?tori de ocazie - de Marius Vin?an…Citea titlurile c?r?ilor ?i numele autorilor, încercând s? î?i imagineze ce se afl? între coper?i. F?cea din toate astea un joc, cât s? îi treac? timpul, dar ?i s? uite dezam?girea c? nu le poate cump?ra.
Îl trezi din imagina?ie anun?ul care se auzea din sta?ia g?rii: trenul cu plecare spre… sose?te în sta?ie la linia patru…Era trenul pe care el îl a?tepta. Î?i ridic? geanta ?i mai arunc? o privire c?tre c?r?ile expuse, ca ?i când ar fi dorit s? î?i ia r?mas bun de la ele. În col?ul de jos, îi atrase aten?ia o coperta portocalie pe care, cu caractere scrise de mâna, din stilou, titlul de culoare albastr?, încerca (c? toate titlurile) s? atrag? privirea - Ultimul cuvânt…
Plec? f?r? s? mai citeasc? ?i numele autorului.
Trenul scâr?ia din r?sputeri, f?când eforturi evidente s? se opreasc?. “Parc? n-ar avea r?bdare. Ca ?i un cal dornic s? plece din loc.” î?i spuse, în timp ce privea ?i asculta.

Când ajunse în sta?iune, pe peronul g?rii, primul lucru care îl remarc? a fost forfota ?i g?l?gia tinerilor, studen?i care coborau din tren odat? cu el. Prezen?a lor contrasta cu peisajul. Gara te întâmpina cu ospitalitate. Peronul curat, cl?direa ce p?rea mai degrab? un conac medival decât un loc public. Îmbinarea dintre lemn ?i piatr?, stâlpii de iluminat din fier forjat, totul era conceput astfel încât cei care soseau s? simt? nu doar c? sunt primi?i cu ospitalitate, dar sunt chiar a?tepta?i.
“Un mod în?elept de a crea o prima impresie bun?” î?i spuse, gândind c? de fapt, o sta?iune, oricare ar fi, a?a ar trebui s? conceap? primirea vizitatorilor.
Se uit? c?tre cei care p?reau a fi de-ai locului ?i observ? c? pe ace?tia, sosirea lor nu-i deranjeaz?. Nu ?tia de ce î?i imagina c? prezen?a lor ar deranja pe cineva.
Primirea lor de c?tre adminstratorul taberei n-a fost decât o formalitate. ?i-a primit repartizarea . F?r? vreo greutate a g?sit vila în care urma s? fie cazat în cele spate zile ce urmau. Vila , cu sc?ri largi la intrare, construit? din piatr? ?i lemn ?i sem?na cu celelalte vile din sta?iune. Nu erau identice, dar aveau ceva în comun, specific locului, astfel încât s? nu creeze o senza?ie de monotonie, dar cât s? p?streze o imagine de ansamblu precum amprenta invizibil? a unui autor care pictase totul.
Camera lui se afla la parter. Trei paturi, trei dulapuri, o mas?, lâng? fiecare pat o noptier?. Mobilier vechi, cu un aer de trecut îndep?rtat. “Totul e b?trân, precum drumurile de afar?, pavate cu piatr?. Doar mun?ii, p?durea ?i izvoarele alea termale or fi mai b?trâne decât vilele astea.” î?i spuse în timp ce cauta s? î?i aleag? unul din cele trei paturi. ”Dac? tot am ajuns primul…” ?i se a?ez? pe patul cel mai îndep?rtat de u??. ”S? nu m? deranjeze ceilal?i ori de câte ori vor intra, ori vor ie?i din camer?”.
Se întinse pe pat, privi tavanul str?b?tut de grinzi de lemn, u?or cr?pate, sim?ind în acela?i timp mirosul a?ternuturilor. “Detergent ieftin, dar se simte mirosul de proasp?t, pl?cut.” gândi, întorcându-se cu fa?a c?tre pern? ?i inspirând adânc.
Apoi se ridic?, ridic? un col? al p?turii cât s? se vad? c? patul este folosit “ Ca s? ?tie oricine c? este ocupat” gândi ?i scoase din geant? o bluz? pe care o arunc? peste pern?. Î?i puse geanta lâng? capul patului ?i se îndrept? c?tre ie?irea din camer?. “O s? despachetez mai târziu, acum s? vedem cum sunt locurile. O mic? recunoa?tere nu stric?”. Cu aceste gânduri ie?i din vil?, sim?ind cât de pl?cut este s? te la?i dus c?tre nic?ieri, f?r? vreo grab?, împ?r?indu-te domestic între nimic ?i curiozitate, f?r? s? sim?i vreo plictiseal?, l?sând sim?urile s? trezeasc? curiozitatea, ori poate curiozitatea neastâmp?rat? s? trezeasc? sim?urile. “Asta înseamn? s? fii în vacan??” î?i spuse. Probabil c? zâmbea, c?ci cei cu care se întâlnea îl priveau prietenos, zâmbindu-i. Aproape c? îi venea s? p??easc? ?treng?re?te s?rind, astfel încât s? se vad? c? ?i el se copil?re?te. “Da, asta e bucurie!” î?i spuse privind c?tre p?durea care îmbraca într-un verde închis toate împrejurimile.
A r?t?cit mai bine de un ceas prin sta?iune. V?zu izvoarele cu ape minerale din care câ?iva oameni mai în vârst? î?i umpleau ni?te bidona?e. Bazinele cu ape termale, mici b?i publice. Coborâ ?i urc? trepte din piatr? veche, urm? câteva c?r?ri în p?dure luând aminte la marcajele care te c?lauzeau pe anumite trasee. Citi câteva descrieri ale destina?iilor care puteau fi vizitate dac? se urmau marcajele.
Apoi se întoarse. Avea un sim? al orient?rii destul de bun ?i luându-?i câteva repere, g?si cu u?urin?? drumul înapoi c?tre vila în care se cazase.
Când a intrat în camera îl cunoscu pe Nelu. Student la medicin? veterninar?, în anul doi. Un tip cu p?rul ro?cat, jovial, cu care f?cu cuno?tin?? f?r? vreun efort, f?r? vreo re?inere.
“?i, cam cum ne vom umple timpul zilele astea?” întreb? Nelu. “Sper c? nu o s? juc?m c?r?i ?i table” mai zise râzând.
Radu nu se gândise deloc la asta. ?apte zile nu sunt nici multe, dar nici pu?ine. El doar se bucura ?i atât.
“P?i o s? facem câte un traseu în fiecare zi ?i apoi mai vedem. Poate vom cunoa?te mai mult? lume pe aici, ne vor veni idei pe parcurs. Cine ?tie, poate chiar organizatorii taberei au ceva în plan. Î?i place s? mergi pe jos?” întreb? Radu.
“Nu sunt neap?rat un pasionat al drume?iilor, dar pe mun?ii ??tia care sunt mai mult dealuri înalte, o s? m? încumet. Sper c? nu sunt trasee prea lungi.” .
“Am v?zut câteva marcaje. Sunt de câte o ora, de cinci ore…”
“Le facem pe alea scurte.?i s? vedem ?i cum este mâncarea în tab?r?, c?ci dac? e bun?, facem ?i d’alea mai lungi.” spuse Nelu râzând.
?i într-adev?r, a dou? zi, dup? masa de prânz, au pornit pe un traseu. ?aua Haiducului scria pe panoul care marca locul de pornire. O ora ?i treizeci de minute, mai scria acolo.
Aveau la ei doar câte o sticl? cu ap? ?i atât. Traseul urca prin p?dure ?i era marcat cu un cerc de culoare ro?ie. Era vizibil u?or de urm?rit. Un traseu lesne, f?r? piedici, pe care l-au parcurs f?r? efort. Pe drum au povestit despre locurile din care veneau, încercând s? se cunoasc? mai bine. Astfel, Radu a aflat despre Nelu c? mai are o sora, mai mic?, la liceu. P?rin?ii lui, profesori amândoi, la ?coli din ora?ul în care locuiau. El a ajuns la medicin? veterinar? pentru c? de mic îi pl?ceau animalele. N-a crezut c? va fi o facultate grea, dar realitatea a dovedit contrariul. Se plângea c? e mult de înv??at. “Mult? toceal?” spuse, referindu-se la cursurile multe ?i voluminoase.
Când au ajuns la cap?tul traseului, au descoperit un pietroi. Un fel de pisc în jurul c?ruia nu erau copaci, ci doar iarb? m?runt? ?i multe alte pietre care r?zbeau din p?mânt, ca ni?te ciuperci uria?e.
Privit într-un anumit unghi, c?tre cer, pietroiul ?la mare, p?rea într-adev?r o ?a. Avea o adâncitur? la mijloc ?i ni?te ?an?uri de o parte ?i de alt? care sem?nau cu ni?te curele. Pe un panou era scris? legenda locului: - în vremuri de mult apuse pe aici, ni?te haiduci î?i f?ceau veacul. Unul din ei, r?pus într-o lupt? a c?zut ?i în locul unde a c?zut p?mântul s-ar fi desf?cut înghi?ind totul ?i pe el, ?i calul, ?i pe ceilal?i haiduci, dar ?i pe du?mani. În locul acela au r?s?rit pietroiul în form? de ?a ?i celelalte pietre care se vedeau în jur. Alea erau ceilal?i haiduci. Cam a?a era legenda.
În cealalt? zi, tot dup? masa de prânz, au ales s? plece pe un traseu care urma s? dureze dou? ore ?i treizeci de minute.
“Ai v?zut ieri c? nu am f?cut o ora ?i juma’ pe traseul ?la la dus, la întors nici atât. Cred c? timpul trecut la trasee este un pic mai mare decât în realitate, a?a c?, peste patru ore suntem înapoi.” zise Nelu.
Radu încuviin?a ?i se pornir?.
Era o vreme însorit?, cald?. Au plecat îmbr?c??i în haine sub?iri. Cu ei, doar câte un bidon cu ap? ?i atât.
Dar socoteala de acas?… Pe drum, dup? vreo dou? ore de mers, au piedut marcajul :- un cerc albastru cu interiorul galben. Potecile pe care mergeau duceau spre nicaeri. Ba ajungeau într-un drum forestier, ba p?rea c? o luau în stânga, ba în dreapta ?i una peste alta, vremea s-a schimbat într-o clip? ?i din cald ?i senin, mai întâi s-a înnorat, apoi a început s? plou? cu stropi m?run?i. Când a început ploaia nu i-a afectat prea mult, stropii m?run?i se opreau pe frunzele copacilor pe sub care mergeau. Dar pe m?sur? ce trecea timpul, frunzele înc?rcate de stropi se scuturau peste ei. În pu?in? vreme erau uzi pân? la piele ?i orele treceau f?r? ca ei s? g?seasc? drumul de întoarcere. Dup? ore bune de c?utat, atitudinea curajoas? de la început s-a transformat în team? ?i fe?ele lor din unele zâmbitoare s-au schimbat în unele încruntate, iar privirile le tr?da îngrijorarea. Nu s-au oprit din c?ut?ri pân? când, din cauza nop?ii care s-a a?ternut devreme peste p?dure ?i a întunecat totul, au r?mas pe loc, ca împietri?i.
“Eu zic s? ne oprim ?i s? ne facem un plan pentru noaptea asta” spuse Radu.
“Mda” încuviin?? Nelu. “Bine c? m?car a încetat ploaia. Dar dac? st?m o s? ne fie frig.”
“C?ut?m un ?an?. Am remarcat c? prin ?an?uri erau frunze. S? sper?m c? nu le-a p?truns ploaia ?i g?sim frunze uscate. Ne facem un culcu?. Altfel, nu ?tiu cum rezist?m a?a uzi pe vremea asta rece.” spuse Radu.
A?a au ?i f?cut. Au g?sit frunze uscate ?i s-au acoperit cu ele lipindu-se unul de cel?lalt. Nu ?i-au vorbit prea mult. Epuizarea ?i teama momentelor îi f?cea s? tac?. Reu?eau s? atipeasca, apoi frigul ?i terenul tare de sub ei îi trezea. Se foiau, când unul când cel?lalt. O noapte de calvar.
Zorile i-au g?sit în picioare. Peste nopate ochii li s-au obi?nuit cu întunericul ?i cum s-a ivit un strop de lumina spre diminea??, au început iar c?ut?rile. Se f?cuse zi de mult? vreme când pe un drum forestier au întâlnit doi localnici, taietori de lemne care se duceau la gatere. Când i-au v?zut pe cei doi, localnicii ?i-au dat seama imediat c? sunt turi?ti r?t?ci?i.
“A?i pierdut drumu?” întreba unul dintre ei. Un ins cu o musta?? groas?, cu umerii la?i.
“Da, de asear?” r?spunse Radu ?optit încât î?i d?du seama c? ceilal?i, cel mai probabil, nici m?car n-au auzit ce-a spus. De aceea, dregandu-?i galsul spuse cu voce tare: “Bun? dimnea??! Da, am r?t?cit drumul de asear?. Am stat în p?dure toat? noaptea.”
“Va e frig, sete?” întreba insul cu musta?? groas?. Radu se uit? la el ?i la cel?lalt ?i zise : “ Acum nu. Ne-am înc?lzit mergând pe aici. Azi noapte ne-a fost mai r?u. Suntem departe de sta?iune?”
“La vreo ora de mers. Haide?i s? va ar?t?m drumul.”
Pornir? to?i patru pe drumul forestier care urc? în p?dure pân? când intersectar? un alt drum forestier.
“Va duce?i de aici pe drumul asta” zise cel?lalt localnic ar?tându-le drumul din stânga. Merge?i pe drumul asta pân? se intersecteaz? cu un alt drum forestier, acolo o lua?i la vale, în stânga. Nu va abate?i de la drum ?i o s? ajunge?i în c?rarea care marcheaz? traseul pe care a?i venit. O s? vede?i u?or marcajul, este un stejar mare acolo cu marcajul pe el.”
Au mul?umit celor doi ?i au plecat pe drumul ar?tat.
În timp ce se îndep?rtau Radu se uit? în spate dup? cei doi. Se indep?rtaser? cu pa?i gr?bi?i, aproape c? nici nu-i mai putea z?ri printre copacii de?i. Îi p?rea c? l?sase în urm? singur? speran?? de a ajunge la lumea civilizat?. “Dac? r?t?cim iar pe aci?” î?i spuse în gând.
“Doamne ce noroc pe capul nostru s?-i întâlnim” zise Nelu.
“Asta a?a e” zise Radu. “Dac? nu îi întâlneam cred c? ne f?ceam tarzani sau ceva de genul. Nu ?tiu cum naiba se descurc? al?ii în situa?ii d’astea, dar e belea mare s? te r?t?ce?ti ?i s? fii nepreg?tit pentru asta. S? ne fie înv???tur? de minte, dat? viitoare s? ne punem la noi m?car o haina mai groas?, ni?te chibrite…”
În timp ce vorbeau ajunser? la stejarul cu marcajul. Mai jos de el, pe un alt copac, un alt marcaj se putea vedea. Atunci le-a venit inima la loc. ?i toat? toat? oboseala s-a fi spulberat ca prin minune. Încrez?tori, gr?bir? pasul. Nici teama nu o mai sim?eau în ei ?i asta era vizibil din voio?ia cu care vorbeau. Chiar glumeau ?i râdeau. Era un fel de eliberare.
Când au ajuns în sta?iune, la vila, era aproape ora nou? diminea?a.
“Dac? ne gr?bim, prindem masa de diminea??. Facem un du? ?i mergem s? mânc?m.” zise Nelu.
A?a au ?i f?cut.
Dup? ce s-au întors de la mas?, în fa?a vilei au povestit celorlal?i p??ania. Ce i-a surprins a fost c? nimeni nu observaser? lipsa lor. În timp ce povesteau Costel, cel?lalt coleg de camer?, un student în anul doi la ?tiin?e economice, spuse “Aaa… D’aia nu a?i fost azinoapte în camer?!”
În timp ce povesteau, ceilal?i ascultau cu interes ceea ce le povesteau ei, completându-se unul pe cel?lalt, pân? când un ins spuse:
“Asta nu-i nimic. Anul trecut, în var?, am fost cu un grup într-o salin?. Ne-am r?t?cit acolo, trei zile ?i trei nop?i am c?utat drumul. Câ?iva au f?cut atacuri de panic?. A fost groaznic! Dup? trei zile ?i trei nop?i am dat peste ni?te mineri. Ne-au scos de acolo cu “colivia” – un fel de lift. De fapt, o cu?c? din fier cu plasa metalic? de jur- împrejur, tras? de un cablu. Ne-au spus c? eram la mai mult de 250 m adâncime. N-am crezut c? mai vedem cerul vreodat?…”
Radu îl asculta pe cel?lalt ?i se gândea “Într-adevar, noi în p?dure, m?car puteam privi cerul…”
Dup? întâmplarea aia, nici Nelu, nici el n-au mai adus vorba despre vreo drume?ie. St?teau cât era ziua de lung? în sta?iune.
Înainte cu dou? zile de plecare, s-a organizat o petrecere. O sear? dansant?. Atunci a cunoscut-o pe Florina - o student? anul I la Universitate Facultatea de Litere.
A invitat-o întâmpl?tor la dans ?i dansul acela le-a potrivit atât de bine pa?ii încât, vreme de vreo dou? ore, neîntrerupt au tot dansat. P?rea o minune pentru Radu. Îi pl?cea s? danseze, dar nu era un dansator foarte bun. Mai mult improviza. Dar cu Florina era altceva. Parc? inspira?ia pa?ilor îl p?trundea cu fiecare clip?, cu fiecare acord. Nici nu-?i d?dea seama dac? el era autorul acelor pa?i de dans sau de fapt Florina conducea tot dansul. Cert este c? l-a cuprins atât de mult încât au dansat, iar ?i iar, ?i iar. Melodie dup? melodie.
Când muzica s-a întrerupt punând cap?t freneziei sale s-au a?ezat unul lâng? cel?lalt pe o banc?, la ie?irea din sala de dans. Florina ?i-a aprins o ?igar? ?i a zis “ Mi-e o sete de mor”
“A?teapt? c? m? duc s? cump?r ceva de b?ut. Ce preferi?” spuse Radu.
“Nu! Stai aici, fumez ?igara ?i merg în camer?. Am acolo ce-mi trebuie.”
Radu nu insist?. Se uit? cu coada ochiului la Florina în timp ce aceasta tr?gea fumul de ?igar? adânc în piept.
Era o fat? deloc înalt?, cu un cap mai mic? decât el. Asta remarcase de când dansaser?, dar acum î?i d?dea seama c? în timpul dansului nu fusese deloc atent la tr?s?turile ei. Avea un p?r castaniu ?i ochii b?teau spre verde. Nasul mic, fa?a îmbujorat?, fin?, cu câ?iva pistrui. Î?i coborâ discret privirea c?tre pieptul ei, remarcând silueta sânilor bine dezvolta?i. Radu sim?i un fior. Era o fat? frumoas?. Sim?ea c? o place ?i î?i înfrân? dorin?a de a o atinge. Ar fi vrut s? îi mângâie p?rul, dar se ab?inu.
Ca ?i când Florina sim?i ceva, spuse “N-am mai dansat demult atât de frumos. Am mai dansat cândva, în urm? cu vreo doi ani, la o nunt?. Un prieten al tat?lui meu, un c?pitan de marin? comercial? mi-a fost partener de dans. La fel ?i el, talentat, ca ?i ?ine.”
“Oh, mul?umesc!” spuse Radu, uitând instantaneu de inten?iile sale de mai devreme. “Cred c? tot talentul meu despre care tu spui, ?i se datoreaz?. Nu mi s-a mai întâmplat pân? acum a?a ceva.” ?i spunând asta î?i reaminti momentele de dans.
În timp ce Radu retr?ia momentele dansului, dorindu-?i s? le memoreze cât înc? erau amintirile proaspete, astfel încât niciodat? s? nu le uite, Florina spuse: “Sunt destul de obosit?. M? retrag acum. O s? ne mai vedem...”
Radu auzise cele spuse de Florina, dar era prea distrat ca s? ?i con?tientizeze. Se l?sase în visare, retr?ind momentele alea magice ale dansului ?i spuse mai mult f?r? voie “Da, da…du-te.” În timp ce d?dea din cap în semn de aprobare formal?.
Când î?i reveni din visare remarc? cerul senin, aerul rece proasp?t ?i faptul c? r?m?sese singur. Î?i aminti ultimele vorbe ale Florinei “ O s? ne mai vedem…” ?i interpret? totul ca pe o invita?ie. Atunci ?i-a dat seama c? nu a întrebat-o în care vila e cazat?.
“Las? c? o caut mâine.” Î?i spuse în timp ce s-a ridicat ?i s-a îndreptat c?tre camera sa.
A dou? zi, a c?utat-o, dar nimeni nu ?tia de ea, nimeni nu o cunoascuse ?i nimeni nu-?i amintea de dansul lor din seara precedent?.

Stanica Ilie Viorel (TEGO) | Scriitori Români

motto: Fiinta-sangele rauri,rauri de ganduri.

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro