proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În dup? amiezile de s?rb?toare oamenii din vecin?tate se adunau pe butucul cel gros din fa?a casei lui Niculae povestind despre una, despre alta. Aproape to?i erau îngrozi?i. Ce o s? se mai întâmple, nu doar în satul lor, ci în întreaga ?ar?, acum dup? ce regele Mihai a fost alungat. Sigur li se vor lua p?mânturile ?i vor trebui, cu to?ii, s? lucreze în colhoz. Vor lucra laolalt?, vor mânca acelea?i bucate, vor trebui s? se îmbrace to?i la fel. Cine nu se va supune, va fi aspru pedepsit a?a cum au fost pedepsi?i to?i sa?ii, c? doar to?i au fost boga?i. Cu vreo câ?iva ani în urm?, dup? ce s-a pus pacea, b?rba?ii ?i femeile în putere, au fost au fost lua?i cu for?a ?i du?i, care în camioane, care în vagoane de vite, la mii de kilometri, în Rusia, s? munceasc? pentru a repara ce au stricat al?ii de-ai lor, pe acolo, în timpul r?zboiului.
- Oare chiar a?a de r?i au fost sa?ii, bade Niculae, de i-o luat ?i i-o dus ?
- Parc? tu nu ?tii Oane ? Au fost oameni ca to?i oamenii, numai c? mai harnici. Mai harnici ca mul?i români ?i ca to?i ?âganii la un loc. H?rnicia lor se vede în mândre?ele da case ce ?i le-au f?cut de-o parte ?i de alta a drumului na?ional ce duce de la Sâbii spre ?eica ?i mai departe spre Media? ?i chiar în alte ??ri.
- Da, dar au fost r?i din cale afar?. Au omorât mul?i oameni ?i au dat foc la sate.
De unde ?tii tu Oane, c? doar n-ai fost pe acolo. La c?tane te-or luat doar dup? ce s-o g?tat cu r?zboiul.
-?tiu c-am v?zut la film, când o venit caravana, c? o ar?tat cum pu?cau ?i d?deau foc pe acolo prin Rusâia.
- Chiar a?a s? fi fost, cum zici, Oane, oare ar fi trebuit s? fie pedepsi?i to?i din neamul lor? Ia, gânde?te-te, dac? Mohor care a f?cut moarte de om ?i a fost pedepsit pentru asta cu b?garea la ocn?, ar fi trebuit s?-i bage pe to?i din neamul lui? Trebuia s? ne bage ?i pe noi? c? doar eram dintr-un sat cu el.
- P?i ba, c? noi n-aveam nici o vin?.
- N-o vezi, a?a-i ?i cu sa?ii de pe la noi. Nici ei nu sunt vinova?i pentru ce au f?cut al?ii din neamul lor. Din priviri oamenii îi d?deau dreptate lui Niculae. ?i cum s? nu-i dea dreptate omului care îi cuno?tea atât de bine pe sa?ii care au tr?it, zicea el, de când îi lumea satul ?sta. Erau ei, sa?ii, poate mai mul?i ca românii în sat, dar niciun român, în afar? de Niculae nu ?tia s?se?te, dar sa?ii to?i ?tiau a gr?i pe române?te, unii mai bine al?ii mai r?u dup? cum erau mai u?ori, ori ba, la minte.
Deodat? intr? în vorb? ?i Laz?r al lui ?uruc. Cu vocea lui pi?ig?iat? zise: auzita-?i, oameni buni, ce-au f?cut ?âganii care s-au mutat în casa lui Helmut alui Ghibolaru?
- Nu, m? Laz?re, ia, zâi.
- P?i, o t?iat cu toporul o scândur? din podea, ca s?-?i fac? nevoile din cas?, s? nu mai ias? noaptea afar?, la umbl?toare. ?i câte, ?i mai câte erau în pivni?a lui Ghibolaru: o bute, din cele mari, cu verze puse la murat, câteva butoaie cu vin ?i butoia?e cu rachiu din cel tare, întors de dou? ori, o gr?mad? mare de cartofi, l?zi umplute cu nisip în care erau îngropa?i morcovi, p?trunjei, ?eline. ?i podul era plin, dar mult? vreme n-au ?tiut ce-i acolo. Sl?ninile, o lad? mare cu nuci ?i mul?i saci cu cucuruz sfrumit, au r?mas mult timp neatinse. Nu s-au putut urca acolo. Ca s? se înc?lzeasc?, pe la începutul toamnei, au transformat scara în surcele de aprins focul. A venit apoi rândul scaunelor, celor câteva blidare de pe pere?i a dou? mese ?i trei paturi. Lor le era de ajuns unul. Era atât de lat încât puteau dormi în el de-a curmezi?ul, a?a c? înc?peau în el to?i cei ?apte, câ?i erau. În iarna în care au intrat dup? o toamn? destul de lung?, a venit rândul de-a fi puse pe foc u?a grajdului, ieslele ?i bârnele ce sus?ineau podul grajdului.
Nici n-a început bine prim?vara, era pe la începutul lui martie, c? cei muta?i prin casele sa?ilor, dar ?i al?ii, au trebuit s? mearg? la Sibiu pentru a participa la o mare adunare popular?. Aici, în Pia?a mare, au mers încolona?i, cu pumnul mâini drepte ridicat, prin fa?a unei tribune construit? din scânduri proasp?t geluite strigând, a?a cum au fost înv??a?i: „P?tru Groza s? tr?iasc? c? ne-o dat p?mânt ?i cas? !”. Ca ei erau mai mul?i veni?i de prin alte sate, dar strigau tot a?a. ?i dac? ar fi fost numai ei, ??ranii, tot ar fi fost mul?i. Dar mai era o puzderie de oameni îmbr?ca?i în salopete albastre. ?i ace?tia strigau. Unii: „Stalin ?i poporul rus libertate ne-au adus”, al?ii „Tr?iasc? generalisimul Iosif Visarionovici Stalin”. Mai auzeau cei ce puteau fi aten?i: „Cu partidul nostru-n frunte vom avea victorii multe” ori: „Muncim, lupt?m, pacea o ap?r?m”. Cei din tribune aplaudau de zor atunci când ap?reau noi ?i noi nume de întreprinderi, scrise cu ro?u pe cartoane purtate între dou? be?e de oamenii de pe acolo, precum Rieger, Gra?ioza. Amylon, Arsenalul armatei. Printre ele erau intercalate Liceul Gheorghe Laz?r, ?coala Agricol?, Teatrul de Stat, Tribunalul Jude?ean, Sta?ia CFR. ?i multe altele
Cei din tribun? aplaudau, zâmbeau, f?ceau cu mâna, prindeau flori aruncate de manifestan?i. Imperturbabili, cu mimica neschimbat?, erau doar cei din tablourile ag??ate pe pânza ro?ie din din spatele oficialilor. Tovar??ul Stalin avea aceia?i privire ??galnic? ce i-o cuno?teau to?i c? doar acela?i tablou era prin toate atelierele ?i birourile întreprinderilor, prin toate s?lile de clas?, prin aproape toate vitrinele magazinelor. Mai erau, tot acolo, tablourile clasicilor socialismului ?tiin?ific, Marx ?i Engels, ce se remarcau prin b?rbile lor ce sigur n-au mai v?zut de mult o foarfec?, b?rbi ce se deosebeau radical de b?rbu?a fin? a celuilalt clasic V.I. Lenin. Al patrulea, dar nu ?i cel mai din urm?, tovar??ul Stalin, era b?rbierit pe toat? fa?a. Numai Uria?a-i musta??, l?sat? pe oal?, îi împodobea partea dintre buza superioar? ?i nasu-i acvilin.
Cei mai mul?i dintre manifestan?ii maturi participau doar cu prezen?a lor fizic?. Doar copiii mai m?ri?ori participau ?i cu latura afectiv? pentru c? ?tiau câte ceva despre conduc?torii proletariatului de pretutindeni. ?tiau despre Lenin, dintr-un text de la Limba rus?, c? atunci când a fost copil era foarte harnic participând la muncile din gospod?rie, c? tot pe atunci era deosebit de atent când mergea cu al?ii la adunat de ciuperci, umplându-?i primul co?ule?ul. Aveau un respect deosebit ?i fa?? de Nadejda Krupskaia, tovar??a de via?? a lui Vladimir Ilici, care ap?rea ?i ea într-un text din manualul de Ruskii iazâk. Erau, ace?ti copii, impresiona?i ?i de textul unui cântecel care suna cam a?a: „A fost un om mare Lenin/El grij? de to?i avea/Dac-ar mai tr?i acuma el a?a ne-ar întreba/ Copii, voi dragi, ce mai face?i?/ Noi am r?spunde a?a:/Tr?im cu to?i în libertate/A?a cum Tu ne-ai înv??at.” Erau impresiona?i ?i de apoteoticul cântec despre Stalin „Lui Stalin slav?, slav?-i cânt?m/Pe drumul lui mai dârz ne-avânt?m/ ?i-n corul de popoare glasul ni se-nal??/ Stalin far nemuritor” .
Trecut-au anii. S-a, stins între timp, b?trânul Niculae. A fost condus pe ultimul drum de aproape to?i românii din sat, de o parte a sa?ilor dar ?i de pu?inii ?igani pe care i-a cununat ori le-a botezat copiii. L-au plâns ?i ei pe n?na?ul lor. ?i nu numai vecin?tatea, oameni în toat? firea, b?rba?i ?i femei dar ?i dobitoacele din grajd au sim?it durerea oamenilor. În cele dou? nop?i când r?posatul era pe n?s?lie, în cas?, calul Cezar, forn?ia ?i d?dea cu piciorul în du?umeaua grajdului, iar urletul c??elului Leu se auzea
pân? departe îndemnându-i ?i pe al?ii, din cur?ile din vecini sau chiar mai îndep?rtate, s?-i ?in? isonul. Într-a treia diminea??, dup? ce Niculae ?i-a închis pentru totdeuna ochii, copâr?eul i-a fost ridicat ?i pus într-un car tras de doi boi. Urca cu greu carul pe hula ce ducea spre progadie. Tot cu greu era oprit atunci când p?rintele Cornel trebuia s? citeasc? din Sfânta Evanghelie. Pu?ini dintre cei din cortegiul funerar, doar membrii familiei, ce veneau imediat dup? car, îl vedeau pe Leu. Mergea, cu capul aplecat, înaintea celui care purta crucea. Dup? ce au ajuns la mormântul proasp?t s?pat, ?i au coborât în el copâr?eul s-au auzit primele sunete ale bru?ilor de p?mânt pe lemnul copâr?eului. Atunci surprinzându-i pe to?i Leu a s?rit în mormânt. Cu greu a fost scos de acolo. Pe urm? a fugit, ?i a tot fugit. Nimeni nu l-a ai v?zut de atunci.
Dup? ?ase ani, tot prim?vara, a sosit ?i vestea mor?ii lui Iosif Visarionovici Stalin. În toate ziarele era chipul celui dus, înconjurat de un chenar negru. Postul na?ional de radio transmitea doar muzic? funebr?, o mul?ime de steaguri ro?ii, dar ?i tricolore, erau în bern?. În momentul în care a fost depus în mausoleul din „Krasnaia Plo?ciadi” s-au oprit trenurile, tramvaiele ?i celelalte mijloace de transport. Tot atunci s-au auzit urletul disperat al sirenelor fabricilor, al locomotivelor, ?i probabil al vapoarelor de pe m?rile ?i oceanele mapamondului. Nici bisericile cultelor cre?tine nu s-au l?sat mai prejos ?i au tras, într-o dung?, toate clopotele. Jale mare! Doar de?inu?ii politici din lag?re ?i închisori, care cu greu au aflat vestea, au sim?it o raz? de speran??.