Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

file de jurnal

de Dumitru Sava

Avusese o perioad? extrem de înc?rcat?. Preg?tirea documentelor ?i organizarea congresului marilor civiliza?ii ale Pontului aproape îi sec?tuiser? ?i ultima rezerv? de energie. Dar tr?ia satisfac?ia unei mari reu?ite. Cea mai mare parte a izvoarelor arheologice ?i a argumentelor istorice, literare, etnologice ?i lingvistice care atestau str?vechimea ?i imperialitatea ge?ilor, fuseser? acceptate de c?tre comunitatea ?tiin?ific?. Imperiile persan, elen, macedonean, marea st?pânire a lui Burebista ?i cel roman reprezentaser? vârfuri de organizare politico-militar? ale geospiritualit??ii geto-ramanice. Asta anun?a sfâr?itul multora dintre teoriile ?i tezele ori construc?iile ?i interpret?rile care, atâta amar de vreme, încercaser? s? îngroape sub praful istoriei m?re?ia geociviliza?iei care ?i-a avut centrul pe Carpa?i, Dun?re ?i Pont, radiind c?tre toate direc?iile. Nu prea mai avusese vreme de studiu ?i cercetare; bun? parte din proiectele ini?iate îl a?teptau s? revin? în laborator ?i sala arhivelor ori în sacra incint?.
Nu o mai lu?, ca de fiecare dat? pe lâng? bisericu??, pe traseul obi?nuit. Spre a-?i mai odihni mintea alese s? mearg? de-a lungul pârâului, prin p?dure, pân? pe vârful Iederei ?i de acolo mai departe pe c?r?ruia lupilor, pe unde, din întâmplare ori pentru c? cineva îi ghidase pa?ii, ajunsese prima oar? la baza Muntelui. Atât de tare i se încrustase în memorie acel moment c?, f?r? voia sa, mintea începu s? depene.
„Mi se f?cuse foame ?i sete, credeam c? m-am r?t?cit ?i începusem, instinctiv, s? caut o cale de ie?ire din situa?ia în care m? aflam. Coborâ?ul ajunsese la cap?t, în fa?? muntele, în lateral râpa. Nici pân? în ziua de ast?zi nu ?tiu de ce m-am apucat s? cur?? arbu?tii ?i vegeta?ia de pe stânc? ?i s? cioc?nesc cu trioletul roca în c?utarea vreunei cr?p?turi. Poate speram s? descop?r vreo sp?rtur? tainic?, un soi de intrare secret? c?tre o misterioas? comoar?. ?i am f?cut-o cu atâta d?ruire, înver?unare, sau ce o fi fost, c? nici nu am b?gat de seam? cum soarele coborâse înspre asfin?it. M? prindea întunericul ?i calea c?tre înapoi devenea imposibil?. Nu prea aveam de ales, a?a c? am hot?rît s? înnoptez acolo. Eram transpirat tot, de jur împrejur pustiu, nicio posibilitate s? m? sp?l; mi-am ?ters, cu mâneca c?m??ii, fruntea de transpira?ie ?i am îmbr?cat un tricou curat. Pentru c? începea s? se fac? r?coare, mi-am tras pe umeri jacheta pe care, nici nu mai ?tiu care dintre feciori, mi-o luase pentru pescuit. Obosit m-am a?ezat pe gr?mada de verdea?? adunat?.
D?deam aproape s? a?ipeasc când, deodat?, observ un fuior de raze ce se proiecta, asemenea unui fascicol de lantern?, la vreo doi metri în dreapta locului în care c?utasem. Câteva momente l-am privit absent, dar deodat?, nu-mi d?deam seama de ce, sub impulsul unei b?nuieli incon?tiente ori speran?e sau altceva, m-am ridicat. Aproape ca un automat am ajuns în punctul unde se proiectau razele soarelui. Am dat vegeta?ia la o parte ?i am început s? cioplesc mu?chiul de pe roc?, f?r? s? am habar ce c?utam. Am scormonit câteva minute, dar în zadar. Nu am descoperit nimic. Oarecum dezam?git, fiindc? nu m? a?teptam la ceva anume, m-am întoars cu inten?ia de a m? rea?eza pe gr?mada de b?l?rii. Dar nu ?tiu ce m? re?inea, de ce anume m-am r?zgândit ?i nu am mai f?cu-o. Priveam, descump?nit, a?a în gol când am b?gat de seam? c? fuiorul de raze s-a spart ?i pe stânca umbrit?, pe care tocmai o dezgolisem, se înfiripeaz?, ca într-un joc de lumini, ni?te imagini. Le priveam neîncrez?tor ?i, parc? aievea, am început s? disting ceva ce începea s? aduc? cu ni?te litere. Prima îmi p?rea a fi un „I”, la vreo palm? de ea un cerc cu partea de jos mai estompat? ?i cea de sus mai intens?, iar a treia, tot la vreun lat de palm?, un fel de „T” care pâlpâia, p?rându-mi-se c? uneori se transforma într-o cruce.
M? minunam ?i nu în?elegeam nimic; poate c? nu-i decât o iluzie mi-am zis, ori ceva ascuns, inexplicabil, cum se întâmpla ?i cu florile de pe geamul ferestrelor în iernile alea geroase ale copil?riei. A?a c?, destul de contrariat totu?i, m-am întors pe culcu?ul unde odihnisem. Prin capul meu au început s? se perinde, cu vitez? superluminic?, poate sute de gânduri. Priveam cu ochii min?ii ?i am început s? silabisesc, cu voce tare, ceea ce v?zusem: „I”… apoi „O”… ?i în sfâr?it „T”. Am f?cut asta de mai multe ori ?i nu se întâmpla nimic. A?a c? am încercat s? închid ochii, îns? nu se lipea gean? de gean?. Involuntar, mintea f?cea combina?ii de ele: „IO”… „IT”… „OI”… „OT”… „TI”… „TO”. Le-am rostit, apoi, pe toate trei „IOT”?i am început s? le anagramez „OIT”, „OTI” ?i a?a mai departe. Tot jucându-m? în gând cu ele am a?ipit.
Nu ?tiu cât, c?ci se f?cuse întuneric, cerul era senin ?i plin cu stele. Cum ?edeam a?a lungit pe spate ?i le priveam, mintea mea a luat-o razna, formam din ele, cu privirea, literele care nu-mi d?deau pace. Mi-era destul de greu s? asociez configura?ia de stele cu semnul respectiv, s? îl fixez ?i s? îl p?strez în memoria vizual?. Dar, tot repetând am c?p?tat un fel de antrenament. La un moment dat am reu?it s? le cuprind simultan pe toate trei, vizualizând pe cer, pentru o clip?, unificarea lor „IOT”.
Acest exerci?iu trebuie s? m? fi obosit destul de tare, pentru c? nu mi-am dat seama când am adormit. Un somn profund, odihnitor, cum de mult? vreme nu mai avusesem parte. Nu ?tiu cât a durat, m-au trezit picurii de ploaie. Dup? direc?ia de unde veneau b?nuiam cam pe unde se afl? cerul, pentru c? jur în împrejur totul era scufundat într-o bezn? de nep?truns, absolut?. M-am ridicat în fund ?i m-am acoperit cu foaia de cort. Ascultam melodia ploii ?i m-a cuprins un soi de hipnoz?; trebuie s? fi c?zut, din nou, în vreun fel de trans?. Cu ochii închi?i sub foaia de cort, a?ezat în pozi?ia lotusului, vedeam un cer senin pe care str?lucea cuvântul „IOT”, format din stele.
Nu am o explica?ie pentru ceea ce a urmat. Probabil, într-un soi de semicon?tien??, l-oi fi rostit ?i cu voce tare de mai multe ori. Din întâmplare am nimerit vibra?ia care a f?cut posibil? minunea. Cert este c? m-am trezit în picioare, foaia de cort o sim?eam c?zut? lâng? mine, iar ploaia încetase. În bezn?, la trei patru metri distan??, o siluiet? luminoas? exact ca în filmele alea cu apari?ii. Nu-mi venea s? cred, m-am frecat la ochi, dar ar?tarea era tot acolo. Culmea, c? nu sim?eam pic de nelini?te ori team?, aveam sentimentul c? îmi era cunoscut? ?i chiar o a?teptasem. Nu distingeam un chip dar, pe m?sur? ce o priveam mai intens, mi se p?rea c? aduce cu mine; m? inunda un sentiment de lini?te, de încredere. Ca un automat, am pornit c?tre ea. Niciun moment nu am avut senza?ia pericolului, temerea c? mi s-ar întâmpla ceva r?u. M-am apropiat ?i am încercat s? o ating pe exterior cu mâna, dar nu ?tiu ce for?? m-a absorbit în?untru. Devenisem eu în stare de incandescen??, m? puteam constata, dar nu sim?eam nimic special, vreo traum? ori niscai puteri aparte. Am încercat s? fac un pas în afar? respectivei armuri luminoase, îns? nu am reu?it. Ciudat e c? nu m? sim?eam încorsetat, prizonier într-un corp str?in. M? pip?iam ?i eram eu în pielea mea!
Acest sentiment de siguran?? ?i certitudine mi-a indus ideea c? a? putea fi martor la întâlnirea cu propria-mi fiin?? eonic?. ?tiam câte ceva despre ea din c?r?ile tatei. M? gândeam c? trebuie s? urmeze ceva important, dar asta nu se putea întâmpla decât prin mine, prin propriu-mi act de voin??. Numai c? habar nu aveam ce s? fac. Nu ?tiu ce mi-a venit s? rostesc cu o anume gravitate, ca pe un soi de mantr?, cuvântul „IOT”. ?i minunea s-a produs. M-am trezit în sala tezaurelor, înl?n?uit prin ni?te cordoane luminoase multicolore în scaun, cu sentimentul c? mai trecusem pe acolo. A? exagera un pic, spunând c? aveam senza?ia c? acolo mi-era locul dintotdeauna. Nu mai sim?eam pic de foame ori sete. Pupitrul, ecranul ?i toate din jur ce compuneau Computerul Crono-Cuantic (CCC) îmi erau cunoscute, nimic str?in, de parc? m? aflam la propriul birou ?i f?ceam lucruri obi?nuite. Codul de teleportare în?untru ?i în afar? mi se p?rea ?tiut dintotdeauna. Senza?ia de altceva ori altcineva nu o am decât în afara Muntelui”.
Tres?ri din aceast? lung? medita?ie. De?i abia a?teapt? s? revin? la programul cotidian, îngrijorarea nu-i d? pace. De la Ioana a aflat c? ?l b?trân e mai activ ca niciodat?, î?i „scrie” în continuare biografia actual? ?i pe cea a vie?ilor trecute, da’ nu mai are cine s? corela?ioneze ?i interpreteze faptele. De luni bune, nimeni nu mai ?tie nimic despre Marc; nu mai d? niciun semn de via?? de parc?, doamne fere?te, ar fi intrat în p?mân.
Dar ce îl tulbura cel mai mult, era telefonul primit, în miez de noapte, de la cel?lalt fecior, Alex, care, cu entuziasmul caracteristic, îl anu?a c? a f?cut rost de o copie dup? stenograma discu?iilor de la Helsinki purtate între pre?edin?ii Trump ?i Putin. F?r? s?-?i dea seama începu, iar??i, s? monologheze în gând.
„Dac? o fi adev?rat?, ace?tia inten?ionau dezmembrarea Uniunii Europene ?i reorganizarea ei pe geoetnii. Se crea spa?iul latin prin Fran?a, Spania ?i Italia, cel germanic care mai includea Elve?ia Austria ?i ??rile de Jos, liga nordic? ce unea ??rile scandinave cu cele baltice ?i în sfâr?it se ref?cea Ge?ia, cu vechea ei capital? în România de azi, prin includerea Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Poloniei, unei p?r?i a Ucrainei ?i Balcanilor, inclusiv partea european? a Turciei. Dac?, într-o zi, lucrurile vor sta a?a înseamn? c? ?i geografic s-a f?cut primul pas c?tre Europontica.
Apar tot mai multe dovezi c? semnele oamenilor încep s? se apropie de cele zeie?ti. Lucrurile pe p?mânt parc? se a?eaz? potrivit proiectului holografic din calculatorul cuantic geto-ramanic. M? a?teapt? o perioad? infernal?, am de „tradus” întregul jurnal cu înscrisuri de pe tablele de aur getice. Ce prostie au f?cut str?mo?ii, încrustându-?i în?elepciunea ?i istoria în aur. Cât? cunoa?tere ?i experien?? s-au pierdut în neant! ?i pân? vom avea acces la akasha… Noroc cu computerul crono-cuantic! Abia acum ne d?m seama cât de înapoia?i am fost ca specie. Numai a?a se explic? l?comia pentru un biet suport, fie el aur ?i distrugerea cu incon?tien?? a con?inutului, a ceea ce era, cu adev?rat, valoros. Cum ar fi oare s? colec?ion?m discuri cu arii celebre de oper? clasic?, doar pentru plasticul lor?
Cât de mult ne-a costat faptul c? n-am putut s? facem corect aceast? diferen?? între material ?i spiritual! Se pare c? totu?i au anticipat ce avea s? se întâmple, dac? Sala Tezaurelor, în pofida tuturor a?tept?rilor, nu con?ine nici m?car un gram de aur”.
Furat de gânduri, nu-?i d?du seama când activase mantra telepatic?. Se trezi prins în scaun, înf??urat de acelea?i unde luminoase ca într-o c?ma?? de for??, în fa?a ecranului. Respir?, mai întâi, de câteva ori spre a se relaxa ?i î?i a?ez? palma pe t?bli?a aurie afi?at?. De fiecare dat?, în astfel de situa?ii cu înscrisuri cu litere necunoscute, probabil getice, parc? ar fi fost un traductor electronic, creierul s?u recunoa?te instantaneu alfabetul ?i începe s? redea textul, ca ?i cum ar fi citit o pagin? de carte, în române?te. În fa?a sa, acum, se afla afi?at? o imagine ciudat?, pe care nu o mai întâlnise, a stindardului getic. Ca un automat mintea sa începu s? redea un comentariu...
„ Când un ?arpe ajunge la a treia sa via?? în solitudine, f?când r?u f?r? a fi v?zut de cineva, poate deveni balaur. Pentru aceasta el trebuie, îns?, s? înghit? o m?rgic? magic? f?cut? din saliva fiart? a o sut? de ?erpi venino?i. Ini?iat în procedur?, recoltând toat? magia ?erpilor din vremea sa, atlantul Thoth a f?urit globul de smarald. În el ar fi ascuns? nemurirea. Ultimul despre care se crede c? l-ar fi de?inut a fost în?eleptul Solomon, un venetic din patria davelor ajuns faraon în Egipt, pe care romanii ?i l-au f?cut Sol Invictus, iar turcii Soliman. Prostimea a transmis din gur?-n gur? povestea lui, tot deformând-o, ?i de aici naivitatea c? ar fi fost fiul lui David, despre care nu se g?se?te nici urm? istoriografic?.
Dup? gura lumii s-au luat ?i popii ?ia care au scris Biblia, dar au omis, cu mare grij?, s? spun? c? globul s-ar fi aflat în Templu. Hermes, cunoscut pe aici drept Sarmis, e cel care l-a adus înapoi. În c?utarea lui, val dup? val, împins de alt val, ca un puhoi ce curge la vale, s-au perindat barbarii peste noi. ?erp?ria mondial? de ast?zi, r?scolind p?mântul, dore?te acela?i lucru. Dar e ascuns bine, în lutul fiec?ruia n?scut din aceast? vatr?.
Lancea înfipt? în trupul balaurului apar?ine lui Sarmis, primul zalmoxe al ge?ilor. De la în?l?imea sa, el a v?zut balaurul cum tulbura Marea Sarmatic? în c?utarea globului, dorind s? provoace un potop. Dup? ce l-a ucis, h?ul din adâncuri i-a înghi?it capul. Speriate, apele s-au retras ?i uscatul a luat forma trupului s?u. A?a a ap?rut lan?ul muntos, de spinarea c?ruia se leag? ?ara Ge?ilor. Prin locul în care a fost în?epat i s-a scurs tot sângele care, sub lumina ?i dogoarea solar?, a devenit aur. Exact în acel punct terestru, mai târziu, adep?ii s?i au în?l?at un sanctuar. La intrarea în el, pe frontispiciu au scris pentru posteritate: „Sarmis e getu’ za”!.
Capul de lup e simbolul poporului primordial care, prin suferin??, învingând blestemul se va purifica pe sine din sine ?i va aduna atâta în?elepciune încât to?i p?mântenii vor dori s? fie ca el. De ce lup! Pentru c? aceasta era înf??i?area sa pe planeta Haum de unde, dup? ce a albit ajungând la cap?tul evolu?iei, a roit întemeind actuala civiliza?ie p?mântean?. Chiar dac? acum are înf??i?are de om, lupul cel alb exprim? memoria colectiv?, incon?tientul cosmic al rasei care, uneori se activeaz? accidental ?i de aceea se mai nasc copii cu a?a zisa gur? de lup ori alte tr?s?turi ce amintesc de el. De?i Iafet este fiul cel mai mic al lui Noe, rasa alb? e cea mai apropiat? de culoarea, temperamentul ?i mentalitatea haupmanului sosit pe Terra. Capul de lup semnific? leg?tura cu divinitatea, în?elepciunea ancestral?, comuniunea cu mintea unic?.
Ianus ne spune c?, fiecare, suntem unul cu dou? înf??i??ri, aversul ?i reversul; I(E)O-nul zecic (getic), unitate a n?scutului ?i nen?scutului. Primul este Fâr/Tatul (F?r?/Tat?l), cel care prin na?tere s-a desp?r?it de matricea patern? ?i Ne/Fârtatul (care nu e F?r? Tat?l), cel r?mas în g?oacea parental?. Una angelic?, vizibil? în oglind? ori în ochii celorlal?i ?i o alta sub ea, despre care nu ?tim, demonic?. Din Genez? afl?m c? suntem asemenea zeului, dar f?cu?i din lut ro?u (Adam), ce con?ine în sine patima iubirii - care ne creeaz? dependen?a de p?cat. Iubirea e o poten?ialitate a devenirii. Încremeni?i în porunca divin?, p?rin?ii primordiali sunt ni?te statui, ni?te opere de art? incapabile s?-?i perceap? perfec?iunea. Abia dup? ce, sub pusiunea lutescului intrinsic, încalc? interdic?ia ajung s?-?i constate goliciunea, în fapt trupescul p?mântean. Atunci ro?ul iubirii, prin na?terea primului sentiment omenesc - cel al ru?inii, activeaz? tensiunea fiin?ial? a devenirii. Statuia devine nelini?tit? fiindc? presimte c? ceva trebuie s? se întâmple cu ea. Blestemul zeiesc dirijaz? aceast? presim?ire c?tre procrea?ie. Eternitatea perfec?iunii statuare declan?az? devenirea fin?ial? prin erosul na?terii ?i muririi. O altfel de eternitate - a autoperfec?ion?rii prin p?timire. Eva se las? ademenit? pentru c? era doar coast?, lut ro?u adamic supus ispitirii. Ea nu are con?tien?a chipului s?u zeiesc ?i de aia p?c?tuie?te.
Odiseea tr?irii e c? ne privim chipul zeiesc ?i credem c? asta suntem, f?r? s? ne d?m seama c? ne manifest?m, tr?im potrivit trupului de lut. Noi, oamenii, sub chipul ceresc, ascun?i în interioritatea noastr?, suntem ni?te dragoni. Zalmoxe se ascunde câ?iva ani sub p?mânt spre a-?i cunoa?te acest trup ?erpesc. Numai dup? ce tr?ie?te ca ?arpe ?i acumuleaz? în?elepciunea ?i poten?a specific dragonice revine la suprafa?? cu ?tiin?a ?i putin?a eliber?rii, n?pârlirii de trupescul p?mântean. Tocmai aceasta e în?elepciunea nemuririi, pe care începe s? o transmit? adep?ilor ?i poporului s?u. De la nemurirea perpetu?rii genetice ca specie, zalmoxianul ajunge s? exerseze experien?a nemuririi individuale prin eliberarea progresiv? de trupescul p?mântean. Tr?irea e o experien?? a controlului dragonului din sine nu prin cât mai adânca întemni?are ci, prin eliberare ?i alungare a lui. Nu po?i strivi capul ?arpelui dac? nu l-ai scos, mai întâi din tine! Spre a împiedica mintea ?arpelui s? ne îndemne la rele, în stindardul getic capul acestuia e înlocuit cu cel de lup. Mintea lupului e cea care ne permite interconexiunea cu zeul, ajutându-ne s? nu mai r?t?cim pe c?i gre?ite.
Evolu?ia noastr? terran? înseamn? s? ne eliber?m, prin mai multele reîncarn?ri, de perechea ascuns? ?i s? devenim unicitate angelic?. De aia e necesar s? parcurgem ciclul zecimal, ge?imal - getic. Abia în stadiul al noulea sc?p?m de încol?cirea ?erpeasc? ?i trimitem lutescul, înc?rcat cu tot r?ul adunat, s? piar? prin descompunere. R?mânând doar cu chipul zeiesc, devine posibil? reabsorb?ia în matricea genetic? spre a reveni printr-o o nou? na?tere. Asta înseamn? s? ne convertim demiurgia în arheitate. Ie?im din trupul p?mântean spre a deveni arheul vizibil, ca fiin?? eonic? - imagine a chipului divin.
Toat? acesast? simbolistic? a stindardului getic e ascuns? în codul „IOT”. I-ul este puritatea începutului care, devenind duplicitar? adun? în ata?ul s?u impuritatea p?mânteasc? ce, prin murire, e dizolvat?, reciclat? în biosul p?mântean. T-eul, unicul culcat peste început, exprim? încheierea ciclului tr?itor. Imaculatul trece de bariera terran?, sparge cenzura transcendentului ?i se înal??, sub forma crucii, fiind absorbit în fiin?a eonic?, c?reia îi spore?te gradul de arheitate. Ciclul urm?tor va porni, astfel, de pe o treapt? superioar? pe spirala Devenirii. ?i tot a?a, prin ciclurile reîncarn?rii, omul va urca treapt? cu treapt? c?tre Cer.
Nu ?tim care va fi menirea cosmic? viitoare a lui Antropos, dar rostul nostru p?mântean este ca arheizându-ne, prin succesiunea de întrup?ri, s? primenim prin noi planeta, s? o dedragoniz?m. La na?tere ea avea o coad? meteoric?, ar?ta ca un ?arpe, acum, dup? succesiunea de civiliza?ii umane a ajuns s? semene cu un cap ?i se vorbe?te de noosfera din jurul ei.
Calea zalmoxian? a nemuririi e s? scoatem ?arpele din noi. Adic? s? ne eliber?m de corporalitatea luteasc? spre a permite libera manifestare corporalit??ii eonice. Aceasta este spiritualizarea pe care o realizau ge?ii prin licantropiere. Cei care for?eaz? devenirea f?r? a fi preg?ti?i înghea?? în starea de vârcolac. Se întreab? cercet?torii ce e cu figurinele alea de lut cu înf??i??ri extraterestre descoperite în bazinul dun?rean la Por?ile de Fier. Ele au aceea?i semnifica?ie pe care preo?ii egipteni, adep?i ai ramanit??ii getice o confereau lui Anubis. Lupul este c?l?uza, e cel care face trecerea dinspre murire spre nemurire. El îl înso?e?te ?i îl ap?r? pe getul muritor, ca un înger p?zitor, pe calea p?mântean? c?tre fiin?a sa eonic? de „dincolo”. Simbolistica drapelului getic ne spune un lucru elementar al în?elepciunii zeciste. Dac? vrem s? devenim nemuritori trebuie s? ucidem cu suli?a solar? a credin?ei zalmoxiene dragonul din noi ?i s? ne l?s?m condu?i de c?tre lupul cel alb (spiritul), care am devenit, spre nemuritorul Antropo/Theos în care fiecare se va recunoa?te ca IO cel adev?rat.
Îi acuz?m pe greci, pe romani ?i pe evrei ori nu ?tiu ce ilumina?i c? au distrus zalmoxianismul. O prostie, nimeni nu putea s?-l nimiceasc? pentru c? el s?l??luie?te în fiecare dintre noi! De aia ne na?tem cre?tini zalmoxieni Pentru c? el este un antropoteism. Ne na?tem cu chip divin (theosic) ?i cât tr?im, prin p?timire ?i p?c?tuire, lucr?m asupra trupului nostru dragonic (antroposic), în care decant?m tot r?ul, iar prin murire n?pârlim, ne eliber?m de el, l?s?ndu-l putrefac?iei ?i descompunerii. Astfel facem r?ul de pe planet?, adunat în noi, s? dispar?. Suntem ni?te vidanjori ai planetei, neantiz?m r?ul!
Cele mai mari greut??i ni le-au f?cut ?i înc? ni le mai fac prometeenii. Ad?pa?i la înv???tura noastr? zecist? ?i ei vor s? stârpeasc? r?ul. Dar îl identific?, în integralitatea sa, cu anumi?i indivizi ?i grupuri pe care îi (le) elimin? prin foamete, boli, otr?vuri, blesteme ori r?zboaie. Prin asta se situiaz? la polul opus nou?, tot vânându-l las? s? creasc? dragonul în ei pân? devine fiara uciga??. Astfel, poate f?r? s? con?tientizeze, ajung demoni în slujba r?ului. Lic?rul de divinitate r?mâne neputincios în fa?a hiperboliz?rii dragonicit??ii intrinseci ?i atunci ace?ti indivizi, nemaig?sind calea întoarcerii la fiin?a eonic?, pier odat? cu trupescul lor de lut. Cu ei avem cel mai mut de lucru în a-i înv??a s? struneasc? propriul ?arpe. I-am l?sa în pace, poate ar pieri în mod natural de la sine, dac? nu ar produce prozelitism”.
Începuse s? se obi?nuiasc? cu CCC-ul dar, totu?i, tres?ri tulburat la acest inexplicabil flesch. O nou? str?luminare care, în ultima vreme, se produce tot mai des în mintea sa. Mai ales când este odihnit. Pân? acum, prin intermediul palmei, vizualiza ?i translata instantaneu de pe computer, în limbajul autohton actual, fresce ?i str?vechi texte din misteriosul jurnal ce apar?inuse, probabil, unui înv??at preot geto-ramanic. Mai încercase ?i cu altele, dar nu îi reu?ise. Ceea ce însemna c? numai cu respectivul autor reu?ea s? rezoneze. Noroc c? acesta fusese prolific, a?a c? avea destul? materie prim? de prelucrat, descifrat. Identificarea cu el s? fi însemnat coinciden?a cu propria ancestralitate? Se producea o întâlnire cu sinele-i de acum câteva milenii ori exista o alt? explica?ie? Cât? nevoie avea s? discute cu cineva, mai ales cu Marc acest lucru.
De aceast? dat? situa?ia ?edea pu?in mai altfel. Ca ?i cum ar fi visat o imagine vie, contactul cu sigla drapelului getic, pentru prima oar?, trezise în memorie fragmentar, sub forma unei pagini de jurnal, o parte a uneia dintre propriile interven?ii pe timpul lucr?rilor Congresului. Textul respectiv îi apar?inea, se afla în mintea sa. Accesarea propriei memorii ?i redarea sub form? grafic?, prin simbolistica limbajului scris a con?inuturilor ei însemna un nou pas în ini?iere. Nu mai avea nicio îndoial? c? urma s? se produc? saltul în cine ?tie care perioad? a trecutului s?u. Deci, prin intermediul computerului, un fel de ma?in? a timpului, devenea posibil? o c?l?torie pe cale mental?. Deocamdat?, nivelul s?u de trezire permitea acest lucru, probabil, numai în trecutul s?u. Înseamn? c? în acest jurnal al c?lug?rului ar putea fi vorba despre sine. Ar fi o explica?ie pentru celelalte texte pe care nu le poate releva.
Deocamdat?, spre a se mai elibera de ispita acestui gând, afi?? o nou? fil? din jurnalul anonimului c?lug?r.
„ Este a dou?zecea zi de asediu. Dup? avântul din zori, pe m?sur? ce astrul î?i pr?vale, cu ur?, dogoarea asupra p?mântului, cu toat? insisten?a ?i îndemnurile comandan?ilor, asaltul sc?zu ca intensitate, se stinse treptat pân? când încet? de-a binelea. Focuri ici colea ?i cadavre l?sate în preajma zidului. Profitând de starea de acalmie, fiecare dintre tabere abia dac? ?i-a adunat r?ni?ii. Nimeni nu î?i poate explica aceast? suspect? retragere a romanilor în tab?r?. Or fi sim?it de undeva vreo amenin?are sau mai probabil, construiesc noi aggere, berbeci ?i catapulte pentrul atacul final?
Dincolo de palisade, din cei peste trei mii de ap?r?tori dac? au mai r?mas ?ase sute valizi ?i aceia, în marea lor majoritate, descuraja?i ?i epuiza?i fizic. Lor li se adaug? cei cincisprezece c?l?re?i cu cai, retra?i în lizier?, câ?i au mai r?mas dup? ultima ?arj? a ge?ilor. Vaietele r?ni?ilor se aud pân? departe. Apa adus? în butoaie de la Istru, cu care î?i sp?lau pl?gile, e pe terminate. Abia dac? mai ajunge pentru miruirea celor care, mâine, vor urca din nou pe baricade. Ce mare nevoie ar avea, fiecare, de o îmb?iere cu apa sfânt?! I-ar ap?ra de s?ge?i, de foc ?i de rele. Dar, mai ales, s-ar duce cura?i la întâlnirea cu zeul.
O adiere de vânt împr??tie prin toate ungherele duhoarea de carne ars? a trupurilor celor c?zu?i în aceast? diminea??, rânduite de c?tre preo?i pe rugurile dinspre partea de vest a incintei sacre. Pân? ?i urnele funerare sunt pe sfâr?ite. Ce s? mai zicem de oale ?i vase pentru apa op?rit?, ulei incins ?i p?cura fierbinte! Aproape epuizat, Zabelio, ?eful echipei de incinerare, î?i ?terge cu dosul palmei sudoarea de pe fa?? ?i se trage s? mai r?sufle la umbra fierbinte a zidului. Ar vrea s? a?ipeasc? un pic, îns? de el se apropie, ca o umbr? r?u prevestitoare, Latrinos - gr?m?ticul lui Vezina.
- Dabo dave!
- Dabo!
- Mai rezistar?m înc? o zi... Ne zbatem în zadar, ca pe?tele pe uscat. Gata! Suntem condamna?i, aerul a devenit irespirabil pentru noi. Au trecut dou?zeci ?i cinci de milenii, ciclul sarmic a ajuns la cap?t. Zalmodekia noastr?, dup? ce a cuprins aproape tot p?mântul, e blestemat? s? dispar?. Diurpaneus va fi, probabil, ultimul nostru zalmodecikos! În ciuda rugilor, str?daniilor ?i sacrificiilor noastre r?ul s-a întins, ca o pecingine, pretutindeni. Centrul lui a devenit Roma. Nu mai este nimic de f?cut! Cerul ?i-a închis por?ile, Koga/Ionul s-a retras în munte s? ad?posteasc? ?i p?zeasc? focul sacru. Am r?mas singuri! Vine vremea dragonului...
- La asta m? gândeam ?i eu... Ne l?s?m rasa ?i îmbr?c?m zale de prometeeni pentru o vreme. C?lug?rul getic va deveni cavalerul istrian. Îi ajut?m pe amalii de la nord ?i de la r?s?rit s? fac? ceea ce nu mai putem noi.
- Da, da... Ai mare dreptate! Parte dintre ordinele noastre sacerdotale vor deveni ordine cavalere?ti. Pe calea zalmoxian? nu mai e nimic de f?cut.
- Al Zecilea Nous, dup? ce a citit semnele, ne-a avertizat ?i a încercat s? ne preg?teasc? pentru ce va urma. Dar noi, sub niciun chip, nu voiam s?-l credem. Plini de speran?? îndeplinim ritualul zilnic, îns? de nic?ieri nicio încurajare. De atâ?ia ani nu mai avem zalmoxe. Am trimis sol la Gebeleizis, pe cel mai curat dintre noi, dar nu a r?spuns cererilor noastre. Marele preot face ?i el ce se mai poate.
- St?pânul Burebista a vrut s? ne mut?m noi la Roma. S? încerc?m s? stârpim ori m?car s? mai atenu?m r?ul în epicentrul s?u. Zeii, îns?, se pare c? au alte planuri. Dou? mii de ani focul dragonic va pârjoli planeta. Abia dup? ce va fi cur??at? vom începe rena?terea. Dar oare va mai fi posibil? trezirea?
- Totul, de când ghea?a pe Istru s-a spart ?i au pierit jum?tate dintre ai no?tri, ne e împotriv?. Marea Piramid? nu ?i-a mai aprins luminile de doi ani. Colc?ie ?erpii pe insula Leuce! Nu putem asista neputincio?i cum dispare lumea noastr?. Spre a nu tr?i aceast? umilin??, fumul de cânep? ne-a r?mas ultima salvarea. Cei de aici din templu vom pleca pe nori cu to?ii. Vom lua calea sih?striei... Pulberea se va a?terne peste cetate ?i peste sanctuare.
- Venisem s? mai citesc în ochii t?i o urm? de speran??... Dar e?ti mai terminat decât mine. Gata, pare-se c? s-a g?sit o solu?ie politic?! Diegis e plecat la Ranisstorum s? vorbeasc? cu Împ?ratul.
- Diegis? Oricare altul putea s? mearg?, dar numai el nu! De când Domi?ian, crezând c? este Diurpaneus venit la tratative, i-a pus pe cap diadema prin care îl recuno?tea drept rege al întregii Ge?ii ?i prieten al Romei, a cam luat-o de bun? ?i a început s? se poarte ca un suveran. D? ordine cui nu trebuie, respinge cu trufie p?rerile celorlal?i, ba, de cîteva ori, l-a contrat în public chiar pe frate-su. Eu, unul, jur c? nu mai am pic de încredere în el!
- Ei, lucrurile sunt mult mai complicate. Sunt multe pe care lumea nu le cunoa?te...
- Nu în?eleg de ce Diurpaneus ?i Traian au nevoie de intermediar. Doar se cunosc foarte bine, au fost prieteni atât de buni...
- Au fost. Dar dup? întâmplarea cu Zira...
- Care Zira, sor?-sa? Ce-i cu ea?
- E firesc s? nu ?tii... E secret de stat. În prima campanie, chiar la începutul ei, s-a dus la Traian s?-l roage s? nu se bat? cu frate-su. Dar Împ?ratul nu a ascultat-o, ba chiar a luat-o ostatic? ?i ?i-a v?zut de treab?. Regele nostru, aflând de la cumnat?-su, a oprit ostilit??ile, ?i-a retras oamenii ?i a trimis negociatori. Ar fi f?cut orice pentru sor?-sa, mai ales c? aceasta, s? impresioneze, se dusese la romani ?i cu pruncul în bra?e.
- Extraordinar, habar nu aveam! ?i ce s-a întâmplat mai departe?
- P?i, o nenorocire! Zira, când a v?zut c? o trec dincolo de fluviu, a s?rit din barc? ?i s-a înecat. Nu se ?tie dac? ?i pruncul. A?a c? Traian, chiar de ar fi vrut, nu o mai putea da înapoi. Dar regele nostru nu ?tia asta pe atunci.
- Vai ce nenorocire... ?i ce a f?cut mai departe?
- L-a prins ?i el pe Longinus, comandantul legiunilor ?i cel mai bun prieten al Împ?ratului. Spera la un schimb, dar Longinus a f?cut exact ca Zira, s-a sinucis. Atunci Diurpaneus, nemaiavând ce face a cerut pace ?i a acceptat toate condi?iile umilitoare ale lui Traian. Prin oamenii no?tri de la Roma a aflat abia dup? vreo doi ani c? sor?-sa e moart? ?i c? nu mai exist? nicio speran??...
- Ahaa... ?i de aia a reînceput s?-i atace garnizoanele ?i castrele romane, refuzând s? mai respecte în?elegerea. Înseamn? c? nu mai exist? nici-o speran??...
- Calmeaz?-te! Azi-noapte s-a întrunit în Templu soborul marii caste a sarabilor ?i i-a cerut lui Diurpaneus s? prezinte situa?ia r?zboiului. Acesta a vorbit despre tr?d?rile capilor de triburi din teritoriile pe unde au intrat invadatorii ?i ?i-a exprimat îngrijorarea legat? de întârzierea atacului ge?ilor istrieni asupra podului.
- E ceva necurat ?i cu cele dou? armate de la R?s?rit, care trebuiau s? soseasc? înc? de s?pt?mâna trecut?. Nu o fi vorba ?i pe acolo de vreo tr?dare?
- Iscoadele noastre au anun?at c? acestea sunt pe drum, se apropie. A ?optit o p?s?ric? cum c? mâine însu?i regale s-ar deplasa cu alaiul s?u la „Sub Cununi” s? î?i întâmpine alia?ii. Probabil vor pune la cale o încercuire pe flancuri a romanilor pentru despresurarea Sfintei Cet??i.
- P?i… Diegis, atunci, ce mai caut? la Ranisstorum?
- Aici e buba… ?i tare îmi e c? o s? se sparg?. Mie unul parc? începe s? îmi miroas? a r?u ?i a tr?dare.
- Doamne, nu se poate! Ce vrei s? spui, chiar pân? aici s? fi ajuns? O face a?a de unul singur?
- Se pare c? marele preot, tacit, îl cam aprob? ?i nu ?tiu ce m? face s? cred c?, în mare m?sur?, îl ?i încurajaz?. De unde tupeul ?sta, de care tocmai vorbeai, a?a deodat?? Afl? de la mine, Vezina îmi e aproape ?i cunosc mai multe. Nu a v?zut niciodat? cu ochi buni ascensiunea lui Diurpaneus ca Al Zecilea Baalo. Pe la col?uri, chiar a exprimat repro?uri c?, prin incursiunile sale dincolo de Istru ?i continua h?r?uire, îi stârne?te pe romani împotriva noastr?. De fapt, nu ?tiu de ce, am impresia c? se cam teme pentru propriul scaun.
- Nu în?eleg… Ce vrei s? spui?
- Dac? îi învinge pe romani, regale nostru devine imperator al întregii Ge?ii. Nu ar fi exclus s?-i alunge pe scumpii no?tri veri?ori ?i din Hemus ?i celelalte teritorii ale neamurilor de dincolo de fluviu ?i chiar din Panonia. Se reface marea st?pânire a lui Burebista.
- Doamne ajut?! ?i ce e cu asta... Ce poate s?-l deranjeze pe marele Vezina? Îi înt?re?te ?i lui pozi?ia, autoritatea ?i respectul în fa?a neamurilor.
- He, hee, nu e chiar a?a. El cite?te mai bine viitorul decât noi. Este vorba tocmai despre temerile noastre de mai înainte! Ce l-a f?cut pe Deceneu ca, împreun? cu o parte dintre degio, s? comploteze împotriva lui Burebista?
- M? uime?ti… A f?cut el a?a ceva?
- Nu se discut?, dar toat? lumea b?nuie?te c? el ar fi fost capul r?ut??ilor. S? ne amintim de marea schism? dintre zalmoxieni ?i prometeeni, mediat? de c?tre Ra. Primii militau pentru învingerea lui ballo - a r?ului în lume prin trezirea umanit??ii ?i victoria binelui asupra sie?i în fiecare individ. Ceilal?i aleseser? calea stârpirii lui ballo, personalizat în dragon, cu sabia.
- Da… Calea cea dreapt? sau focul mor?ii! De pe atunci, de când Rama ne-a devenit zalmoxe ?i noi, p?str?torii focului sacru, ne-am zis ramani.
- Dup? împ?care, cine ?tie cum ?i-a vârât dracul coada, c? minunea a ?inut numai trei zile. De?i marele preot a blastfemiat-o, pe aceea?i linie a violen?ei ?i r?zboiului a mers întregul ?irul de regi care ?i-au clamat victoria, prin decapitarea balaurului ?i s-au autointitulat ballo - stârpitori ai r?ului. Abia dac? ne mai amintim de câ?iva dintre ei... Diurpaneus al fi al zecilea!
- Mdaa… ?i dup? modelul lor, împ?ra?ii Romei ?i-au ad?ugat ?i ei titlul de Cartagenus, Elenicus, Macedonicus, Gallus, Germanicus etc. ?i, probabil, Traian, mânca-l-ar câinele lui Hades c? e din sângele nostru, aspir? s? fie ?i el „Geticus”!
- E, ehe… De ce Diurpaneus, în urma victoriilor ob?inute asupra legiunilor Romei, nu ar aspira ?i el s? intre în istorie cu o asemenea aur?? I-ar veni tare bine „ Ballo Romanicus”! ?i, mai apoi, sub titulatura de Dece Baalo, regele devenit imperator, ar începe s? semene periculos de mult cu Primo/Theos. ?i ne-am întoarce la acele nefericite vremuri…
- Ai dreptate! Îmi pare o explica?ie plauzibil?. ?i pe Diegis ce-l împinge de la spate? Ambi?ia de a-i lua locul lui frate-su. Ori se gânde?te mai departe: „De ce ce nu a? fi eu împ?ratul?”.
- Dac? îi învingem pe romani el va deveni, în mod firesc ca unic mo?tenitor, dup? ce Diurpaneus ?i-a trimis fiul drept sol zalmoxian la Cer, rege al Sar-Ge?iei. Prin firea lui este un pacifist, a fost trimis tot timpul s? negocieze buna în?elegere cu romanii. Asta l-a ?i apropiat de marele preot. Cu Dece Balo în frunte Ge?ia va intra într-un lung r?zboi pe via?? ?i pe moarte cu Roma. Diegis, care se bucur? de bun?voin?a lui Traian, ajungând el împ?rat crede c? ar putea opri aceast? confruntare fratricid?.
- Mda… Roma nu va accepta niciodat? un alt centru de putere în afara ei! Vorbeai de o solu?ie politic?… ?i ce a decis marea cast? a sarabilor?
- Dup? ce Diurpaneus a prezentat situa?ia politico-militar? general? ?i raportul de for?e, total nefavorabil, a anun?at c?derea cet??ilor Coste?ti, Blidaru, Piatra Ro?ie, Cumidava, Angustia ?i Ziridava. Apoi, a cerut un moment de lini?te ?i a rostit o rug? pentru cei c?zu?i în ap?rarea lor.
Atunci Diegis, cu tupeul cunoscut din ultima vreme, s-a ridicat ?i a anun?at c? s-au terminat p?cura, uleiul ?i catranul, concluzionând c? Sarmisegetuza nu mai poate fi ap?rat?. Corpul sacerdotal, relicvele sacre ?i bunurile indispensabile ar urma s? fie evacuate ?i securizate în centrele spirituale de la Molidava, Periodava ?i Geunela. Înainte de abandonare, a propus incendierea ?i d?râmarea templului, Vetrei ?i a incintelor sacre pentru ca înscrisurile str?vechi ale în?elepciunii getice, tezaurul magic, odoarele ?i celelalte comori s? nu încap? pe mâna du?manului.
- ?i… Soborul cum a reac?ionat?
- Regele s-a împotrivit vehement capitul?rii, numindu-i pe promotorii acestei idei tr?d?tori ?i agen?i ai Romei. Cu glasul s?u de tunet i-a acuzat de la?itate ?i i-a blestemat pe to?i cei care gândesc la cedare în fa?a inamicului. A anun?at c? el ?i cu oamenii s?i vor lupta pân? la ultima r?suflare. Apoi, a cerut ca cetatea s? fie ap?rat? cu orice pre? pân? va fi despresurat? de c?tre for?ele aliate. A renun?at chiar la garda personal?, ordonându-i s? ocupe pozi?ii pe ziduri.
În vacarmul creat a intervenit Vezina care a propus s? nu se ia înc? o decizie pân? la întâlnirea cu capi vizige?i ?i regii celorlalte patru regate getice. Spre a câ?tiga timp, Diegis s? mearg? chiar în aceea?i noapte la Împ?rat spre a negocia condi?iile pred?rii cet??ii.
- ?tiu c? e greu, cu fiecare zi ne împu?in?m c? abia de le mai facem fa??, dar Diurpaneus are dreptate. Numai de aici putem cere îndurare ?i ajutor zeilor! Sarmisegetuza e un simbol, ochii tuturor popoarelor getice din Asia pân? la Atlantic ?i din Scandinavia la Marea Balt? , r?spândite pân? în nordul Africii, sunt a?inti?i c?tre ea. Doar în ea mai e speran?a fra?ilor c?zu?i sub st?pânire roman? ?i nu numai. Ce se va alege…
Nu mai putu continua. Cu ochii m?ri?i de groaz? se apropie, alergând ?i abia respirând, kapnobatai Ragellio.
- Fra?ilor, fra?ilor… Nenorocire! Am avut o viziune… Koga, m?icu?a noastr? n?sc?toare a IO-nului plângea în hohote, iar de pe Muntele Sfânt curgeau spre satele noastre râuri de foc. Zidurile ‘Getuzei erau sf?râmate, iar altarele ?i incintele cuprinse de vâlv?t?i. Toaca lui Sarmis, cr?pat?, atârna de un stâlp în b?taia vântului.
Mii de ?erpii, de toate m?rimile ?i culorile invadaser? drumurile ?i mi?unau printre d?râm?turi ?i prin toate înc?perile. Pe scaunul marelui preot trona un balaur cu ochi de fl?c?ri. În fa?a por?ii principale, mormane de trupuri umane z?ceau în b?l?i de sânge…
- Gata, gata lini?te?te-te! Trage aer în piept, expir? încet… E o vedenie. De la fumul de cânep? vine!
- Nu poot…Nu pot! Uite, chiar acum, unul de-al nostru în haine de s?rb?toare, nu-i disting fa?a, îngenuncheaz? în fa?a lui Traian. Îi îndinde ceva… O tipsie ori un scut… ?i pe ea, doamne nu se poate, e un cap. Capul lui Diegis este. Ba nu, nu e al lui. Al lui Diurpaneus este! Dumnezeule…”.
?ocul imaginii întrerupse filmul ?i îl readuse la realitate. Dezgustat închise ochii ?i încerc? s? î?i blocheze mintea. Pentru aceasta avea nevoie de o ie?ire în afara sa, s? o focalizeze pe ceva distinct, puternic diferen?iat. Î?i imagin? cerul întunecat ?i se concentr? pe o stea. Aceasta, abia vizibil?, începu s?-?i sporeasc? intensitatea, s? luceasc? mai puternic ?i s? se m?reasc?, pân? atinse dimensiunea unui cap de om.
Parc? a?teptându-se la asta, încerc? s? configureze chipul uman al acelei stele. Totul r?mânea, îns?, ascuns într-un fel de cea?? str?veziu-alb?struie. Din senin se trezi rostind un înscris de pe una dintre t?bli?ele de la Sinaia: „Diegis puse coroan? r?zboiului“. Cât se chinuise s? dea interpretarea corect? acestei afirma?ii. Înc? nu ajunsese la în?elegerea dac? era vorba de o acuza?ie ori o laud?.
Tot cercetând, ajunsese s? ?tie destule despre biografia acestui misterios, totu?i, personaj. Era înzestrat cu multe dintre cele mai frumoase calit??i umane, pe lâng? cele de ordin politic ?i militar, care ar fi f?cut din el un conduc?tor ilustru. Oricare altul s-ar fi b?tut cu toate mijloacele pentru un astfel de rol în epoc?. Zalmoxian adev?rat el, îns?, a ales s? r?mân? în obscuritatea istoriei, ascuns ?i strivit de personalitatea fratelui s?u.
Cele aflate acum i se p?reau nedrepte. Poate ?i pentru c? nutrea o subcon?tient? simpatie fa?? de el. În multe ar fi vrut s?-i semene, firea sa i-l impunea ca pe un model. Exclus, Diegis nu putea fi a?a. V?dita ostilitate a c?lug?rului îi r?scolea adânc interiorul, îl întrista. O nevoie organic? îl îndemna s? îi ia ap?rarea. Parc? dorind s?-l reabiliteze, în proprii s?i ochi, întinse mân? c?tre ecran ?i jurnalul începu s?-?i deruleze povestea mai departe...
„Cum ie?i din p?dure, tab?ra roman?, înconjurat? cu ?an? ?i un val de p?mânt, îi ap?ru brusc în fa??; la mai pu?in de dou? sute de pa?i dep?rtare. L?s? calul din trap, respir? adânc ?i înaint?, cu precau?ie, de parc? s-ar fi aflat pe un teren cu ?erpi. Era o lini?te ciudat?, nu se z?rea nici urm? de straj?, semn c? era a?teptat. Solul trimis mai devreme î?i f?cuse datoria. Dinspre drumul de acces porni în goan? c?tre el un c?l?re? care, f?r? s?-l salute, îi f?cu semn cu capul s?-l urmeze ?i îl conduse c?tre intrare ?i apoi, mai departe pe alee, printre corturi. Tab?ra p?rea pustie, iar în fa?? se profila pânza vi?inie a incintei imperiale. Când ajunser? la circa dou?zeci de pa?i de ea, cavalerul desc?lec? ?i îi ceru acela?i lucru. Îi apuc? calul de c?p?stru ?i îi f?cu semn s? înainteze de unul singur pe jos.
Contrariat c?, a?a cum se obi?nuie?te, nu i se cere sabia porni, ezitant, cu pa?i len?i. O clip? se gândi la vreo curs?, dar nu mai putea da înapoi. Nu-l întâmpin? nimeni, cortina de la intrare era, îns?, tras? a?a c? î?i f?cu curaj ?i intr?. Împ?ratul, în tog? ?i sandale, îl a?tepta tol?nit, într-o rân?, pe patul de campanie.
- Ave, m?rite cezar! Închin?ciune c?tre Sol Invictus! Î?i aduc solie de pace de la Sarmisegetuza.
- Pace? Despre ce fel de pace vorbe?ti, Diegis? Cei trei din grupul ?la de fugari dezertori, trimi?i de voi în Moesia m-au ratat pe pu?in. Numai printr-o minune m? aflu ast?zi aici! Oamenii t?i au fost la un pas s? m? asasineze, apoi, chiar la mine în palat. Sunt neînarmat, poftim, scoate spada! Î?i mai ofer ocazia s? o faci acum cu mâna ta.
- Cezar, m? cuno?ti de atâta timp. De pe vremea când puteam s?-?i spun Traian. Tu mi-ai ar?tat Roma cu splendorile ei. Împreun? cu tine am cunoscut cea mai minunat? f?ptu?. În grija ta mi-am l?sat cel mai minunat dar primit de la zeu.
- Mul?umesc! Aha, bine c? ?i-ai amintit, când am plecat erau bine s?n?to?i... Dar r?mâne cum ne-am în?eles, pentru ei nu mai exi?ti! Continu?, continu?... Ingratule m? preg?team s? spun!
- În campania trecut?, m-ai a?ezat la masa ta ?i am cinstit împreun? din vinul adus de mine. ?i-am turnat în cup? ?i, ca semn de mare încredere, m-ai privit în ochi ?i ai b?ut tu primul. Am fost tare mândru c? m? onorai, în continuare, cu prietenia ta. ?tii foarte bine c? pentru mine cuvântul e sfânt ?i c? nu a? proceda niciodat? a?a. Pot s? jur pe crucea lui zalmox c? nimeni dintre ai no?tri nu s-a aflat acolo. Dar dac? asta continui s? crezi, prime?te te rog spada mea ?i taie-mi capul chiar acum!
- Atunci cine, Diegis, cine? Cine ar mai avea îndr?zneala, în afar? de voi, s? unelteasc? împotriva mea? Nu voi îi g?zdui?i pe to?i fugarii ?i inamicii mei? Toate raidurile de dincolo de Istru ?i din Panonia nu sunt puse la cale aici? Cine îi r?scoal? pe germanici, pe par?i ?i îi asmute asupra Romei?
- Imperator, e?ti st?pânul lumii! În preajma unui a?a mare om se g?sesc mereu lingu?itori ?i se pun la cale tr?d?ri. Sigur îi cuno?ti foarte bine. Un înainta? de-al t?u le-a distrus Templul. Ei sunt cei care te-au înpins s? ne îneci p?mânturile cu sânge fr??esc. ?i ?tii c? nu pentru binele t?u au f?cut-o!
- Nu mai exist? cale de întoarcere. Degeaba a?i trimis solii în toate p?r?ile. Din cele cinci regate getice numai voi continua?i s? m? sfida?i. Dup? înc? un an de campanie a?i r?mas singuri. Pleistoii din Sci?ia, cei de la Istru ?i chiar de mai încoace au trecut de partea mea. De bun? credin??, v-am acordat cândva prietenia... Contam pe voi, dar v? purta?i ca ni?te barbari. Aproape am copil?rit împreun?! Frate-t?u ?i-a f?cut socoteli gre?ite dac? tânjea s? stea pe scaunul meu ?i pe tine s? te lase aici. Ce-a mai r?mas din alian?a noastr? ?i din tot ce a fost între noi?
- Cezar, ca ?i în cazul complotului, la mijloc, e o mare neîn?elegere. Cei care te-au f?cut s? te superi a?a de tare sunt du?mani ai no?tri, dar nici Romei nu-i sunt prieteni. ?i-am trimis mai multe solii, dar au fost împiedicate s? ajung? la tine. Am fi putut l?muri lucrurile... Poate c? nici acum nu e prea târziu.
- Gata, v-a ajuns cu?itul la os? V? preda?i? Acum, dup? ce m-a?i blocat aici, atâ?a ani, cu cea mai mare parte a armatei ?i mi-a?i f?cut pr?p?d printre legiuni. Când în multe p?r?i, dup? exemplul vostru, hoardele au prins curaj ?i mu?c? din hotarele Imperiului...
M? a?teptam s?-l v?d pe Diurpaneus, cerându-mi îndurare... Ori Decebalus, cum îl ova?ioneaz? oastea! Se teme ori e prea mândru s? vin?? Te-a trimis iar??i pe tine... Cine este balaurul din stindardul vostru pe care îl vrea c?s?pit, eu? Se laud? la to?i c? o s?-mi pun? în suli?? capul. Eh, s? ?ti?i c? nu o s? mai apuce s? fie el Al Zecilea Ballo!
- Aduc mesaj de supunere din partea cet??ii. Marele preot e onorat s?-?i deschid? por?ile.
- Marele preot... Deci, regele nu! Pe el aproape c? îl în?eleg. Dar tu, tu ce ai f?cut pentru noi? Dup? ?tiin?a mea, Domi?ian pe tine te-a numit rege ?i prieten al Romei. ?i eu ?i-am înt?rit cu încrederea ?i pecetea mea acest titlu. Senatul te consider? omul nostru aici.
Spune-i fratelui t?u, dac? vrea s? fiu îng?duitor cu poporul s?u, c? doresc s?-mi arate personal umilin?? la intrarea în cetate.
- S? în?eleag? c? îi garantezi rangul ?i via?a?
- Eu am venit aici nu la el, ci în ?ara str?mo?ilor mei! ?i nu mai e loc pentru amândoi pe aceste p?mânturi.
- Dac? asta î?i este dorin?a... Te a?tept?m! Atunci când vei veni, Diurpaneus nu va mai fi.
- Ce-i face?i, îl trimite?i la zalmoxe, îl alunga?i? Nu, nu... Îl vreau viu. Viu, spre a-mi vindeca de spaima de el, cet??enii Romei! Îl voi plimba în cu?c?, al?turi de to?i ai lui înl?n?ui?i, pe marele bulevard, defilând în urma carului meu triumfal. Populus romanus îi va hot?rî soarta!
- Ne cuno?ti bine, cezar. ?tii c? nu ne temem de moarte ?i c? pentru a ajunge la cer trebuie s? pierim luptând. Neoferindu-i nicio ?ans?, îl obligi s? moar?, f?când în continuare pr?p?d printre ai vo?tri.
- El a ales aceast? cale... I-am oferit destule ?anse. Din partea nim?nui Cetatea Etern? nu a mai tr?it umilin?a de a pl?ti tribut. Eu cu mâna mea am semnat fiecare tran?? care ne golea visteria. Mi-am jurat, cu aurul vostru s? o umplu la loc!
- ?tim c? la Roma e foamete. Plebea a început s? se agite. Senatul e nelini?tit... Ai nevoie vital? de aceast? victorie. Suntem gata s? ?i-o oferim.
- Voi s? mi-o oferi?i? Dar ce sunt eu, un cer?etor? Voi lua cu mâna mea tot ce mi se cuvine!
- Nu crezi ce spui... Trufia ?i-e ultimul dintre p?cate. Înc? o iarn? pe aceste meleaguri ar însemna un dezastru pentru legiunile tale. Cu ce o s? le mai hr?ne?ti... Gânde?te-te dac? înghea?? Istru...
- E?ti bun orator, dar nu m? impresionezi. Mai aproape decât iarna este sfâr?itul vostru. Dar m? rog... S? vedem la ce sunte?i dispu?i.
- Suntem gata s? înapoiem totul, chiar cu dobând?. Inclusiv s? pl?tim daune de r?zboi. Ne exprim?m disponibilitatea de a echipa ?i între?ine permanent dou? legiuni getice în serviciul Romei. Timp de zece ani, regele nostru va avea aceia?i du?mani ?i prieteni cu ai vo?tri. Când îi ve?i cere, vreme de cinci ani, va participa ca aliat la toate campaniile voastre . Vom d?râma toate înt?riturile ?i zidirile f?cute cu prizonieri ?i me?teri primi?i de la voi.
- Te prefaci c? nu în?elegi... Vremea jum?t??ilor de m?sur? s-a încheiat, Diegis! M-am l?sat o dat? am?git în urm? cu patru ani... Zadarnic încerca?i s? m? speria?i cu nu ?tiu ce blestem aruncat asupra mea de popimea voastr?. SarGe?ia nu va mai exista! O vom reorganiza, potrivit intereselor noastre, ca provincie roman? ?i va purta numele de Dacia. To?i b?rba?ii ei ?i tot aurul vor fi în serviciul Imperiului.
- Cezar, suntem de-un neam! ?tii bine cât de fierbinte ne e sângele. Ne obligi s? pierim luptând. Peste veacuri, cu sângele vostru decât s? ne spele ru?inea, copiii no?tri mai bine ne vor cinsti jertfa!
- Acela?i tupeu... Parc? voi a?i fi st?pânii lumii. Pricepe?i c? a?i r?mas singuri, singuri... Cele dou? armate pe care le a?tepta?i, din partea geto-sci?ilor ?i a sarmo-ge?ilor, nu vor mai veni. I-am pl?tit pe comandan?ii lor cu aur pur. Chiar ei mi-l vor preda pe frate-tu... acest Dece Ballo!
Da, da... Peste p?mânturile str?bunilor mei, de acum înainte cât voi tr?i, numai eu voi fi st?pânul! ?i voi nimici, f?r? mil?, pe oricine îmi va fi potrivnic. Din sângele ?i jertfa noastr?, peste vremuri, se va na?te aici un nou popor mândru de obâr?ia sa ?i purt?tor al gloriei romane.
- Vae victus! Ai grij? Traian, Sarmisegetuza nu va fi un laur ad?ugat la coroana ta! Cu mâinile mele o voi arde... Tr?ie?te-?i clipa de glorie, m?rite cezar! Dar nu uita: chiar învin?i azi ori mâine, ge?ii sunt nemuritori. Acum e vremea voastr?. ?tii c? am darul proorocirii! Întrev?d, îns?, o zi când va veni ?i rândul nostru”.
Ridic? mâna de pe ecran. Îi venea s? chiuie de bucurie. Nu se în?elase... Acesta era Diegis, nu ce credea popa ?la. Se mai luase o pânz? de pe chipul ascuns al acestui frumos personaj. Ner?bd?tor s? afle ce s-a mai întâmplat cu eroul s?u, a?ez? din nou palma deasupra textului...
„În adâncul Muntelui, sub Cetate, în sala de unde porne?te coridorul c?tre Grota Tezaurului, îngenunchea?i în cerc în fa?a stindardului getic, confec?ionat din aur pur iar capul din smarald, doisprezece b?rba?i în zale getice, cu capetele plecate rostesc în t?cere acela?i jur?mânt. Cel pe care l-au mai depus odinioar?, la cap?tul ini?ierii ca preo?i cavaleri. Fiecare î?i cresteaz? cu sica podul palmei ?i las? s? i se scurg? sângele în cupa pe care un al treisprezecilea o plimb? prin fa?a fiec?ruia. O a?eaz? în mijloc ?i cu mâna pe mânerul faluxului puterii se adreseaz? celorlal?i.
- Fra?ilor, privi?i-v? unul pe cel?lalt ca ?i cum ne-am vedea pentru ultima oar?. Atâ?ia am mai r?mas! În jurul nostru, peste tot, este pr?p?d, crim? ?i tr?dare. Parc? totul ne este împotriv?... Am încercat s? unim neamurile ?i s? refacem imperiul lui Burebista. Aproape c? reu?iser?m, i-am f?cut pe romani s? se team? de noi ?i s? ne pl?teasc? tribut, dar am fost în?ela?i. Nepotul lui Zapirion nu a putut s? ridice senatul împotriva lui Traian. Ba mai mult, acesta a reu?it ce n-a mai f?cut niciun alt împ?rat, s? realizeze împotriv?-ne cea mai mare concentrare de trupe din istoria Imperiului. A adus asupra noastr? mai mult de jum?tate dintre legiunile sale. L-am atras aici, era o ocazie unic? ca fra?ii no?tri s? asedieze Roma ?i s-o mut?m la noi.
Dar cei care trebuiau s? realizeze asta nu au f?cut-o. De?i ne-au promis sprijin, elenii s-au dat de partea romanilor. Par?ii nu au mai pornit nici ei ofensiva. Dincolo de fluviu, tribalii, avii ?i ilirii nu s-au r?sculat. Panonienii ?i-au f?cut alte planuri ?i ne-au l?sat de izbeli?te. Cel?ii s-au luat la ceart? între ei. Amalii nu cred c? vor mai ajunge la timp. Deci, nu am reu?it s? adun?m la un loc toate discurile pierdute de Deceneu. De aceea, Marea Unire Pontic? r?mâne visul genera?iilor viitoare!
Deocamdat?, fiecare încerca?i s? supravie?ui?i. ?ti?i încotro trebuie s? merge?i ?i ce ave?i de f?cut. Eu poate nu voi mai fi. Un c?pitan care-?i scufund? barca nu mai are de ce tr?i. Dar voi ?i urma?ii vo?tri s? face?i orice ca s? ard? p?mântul sub picioarele romanilor, aici, dincolo de Istru, la ei acas? ?i ori unde s-ar afla. S? nu ave?i somn pân? nu ve?i distruge Roma. V? ordon! ?i acum, dup? obiceiul str?mo?esc, s? ne desp?r?im. Ave?i grij?, ne vom întâlni dincolo! Aolo se va face judecata..
Ridic? cupa ?i sorbi primul din ea. Apoi, trecu prin fa?a fiec?ruia, îl privi în ochi ?i îi d?du s? bea. Dup? ce gust?, acesta plec? capul ca pe un ultim salut, apoi îl privi în ochi ?i strig?: “Jur s? distrug Roma! “ ?i o înapoie. Când ?i ultima pic?tur? de licoare fu sorbit?, ridic? pocalul ?i îl izbi de p?mânt, acesta f?cându-se ??nd?ri. Un râset de bucurie, pentru c? ofranda fusese primit?, r?sun? în înc?pere.
Se prinser? pe dup? umeri, ca într-o hor?, f?cur? câ?iva pa?i în fa?? ?i î?i lipir? capetele unul lâng? cel?lalt. R?maser? a?a o vreme, apoi se retraser? ?i rând pe rând se desprinser?, fiecare pornind pe drumul s?u.
Diurpaneus r?mase cu ochii pironi?i în gol în urma lor, ca ?i cum ar fi încercat s? scruteze dep?rt?rile timpului. Parc? vroia s? se asigure c?, peste veacuri, jur?mântul se va împlini. Î?i scoase armura, îngenunche spre R?s?rit ?i î?i f?cu cruce. Apoi smulse lancea drapelului, rosti un cod numai de el ?tiut ?i o înfipse într-un anumit loc din perete. Lini?tit ca ?i cum ar fi sc?pat de ultima sa grij?, porni, asemenea unui somnambul, prin tunelul de ie?ire. Avea cale lung?, pleca s? se nasc? într-o alt? vreme în care zeii nu îi vor mai fi împotriv?. Abia dac? auzi cum în urma sa muntele se pr?bu?i, înghi?ind totul în pântecele sale”.
Ca dup? un scurtcircuit ecranul se albi, iar apoi se stinse. Parc? ceva îl tr?znise în moalele capului. Un junghi îl s?geta din cre?tet pân? în t?lpi. Se l?s? pe speteaza scaunului ?i r?mase a?a mut ca o stan? de piatr?. Prin interior era gol, vorbele îi c?zuser? în gât ?i le sim?ea cum îl sugrum?. În singur?tatea cosmic? a acelei t?ceri mormântale se sim?i atât de mic ?i de neputincios c? începu s? plâng?.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro