Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ce carte trist?!

de Mihai-Athanasie Petrescu

pif-histoire

Amintirile mele de acum peste 50 de ani – ?tiu c? asta o s?-mi aduc? titlul de “mo?”, dar n-am ce s? fac, trebuie s?-l accept ca s? pot s? merg mai departe cu cronica de fa?? – îmi dezv?luie un copila? care se uita cu jind în pupitrul unui coleg de clas?, unde era ascuns un exemplar al revistei “Pif”. Sincer, nu ?in minte cine era colegul, dar curiozitatea o resimt ?i acum. Ce a urmat? Simplu: am mers acas? ?i i-am spus lui t?ticu s?-mi cumpere ?i mie revista aia colorat?. T?ticu, a?a cum ar face orice p?rinte, a g?sit, dup? o vreme, solu?ia ?i s-a prezentat la micul lui tiran cu un Pif. O fi fost cam prin 1968…
Nu spun nici un fel de noutate: când unui copil îi place ceva, vrea imediat o repeti?ie, iar tat?l meu a pornit iar în misiune de cercetare, aducând acas? înc? un Pif, apoi înc? unul… pre? de câteva s?pt?mâni. Parc?-l v?d cum scotea din nelipsita lui serviet? din piele de porc un ziar “L’Humanité”, în care era învelit? cu grij? o revist? când mai verde, când mai galben? sau albastr? … pân? când, într-o zi, revista ascuns? între foile ziarului comunist (explica?ia era simpl?: “Pif” nu venea la chi?curi într-o cantitate destul de mare, iar tanti de la chio?c – doamna ?intescu, a?a cum am aflat mai apoi – învelea revista în ziarul acela pe care nu-l voia nimeni, deci nu atr?gea aten?ia) era într-un format nou. În loc de o revistu?? sub?ire, tip?rit? pe hârtie poroas?, costând 4,25 lei, am descoperit una mult mai ordonat? ?i mai groas?, cu coperta ro?ie, pe care scria mare: PIF. Iar într-o stea galben?, neregulat?, ap?rea adaosul: “Et son gadget surprise”. ?i pre?ul era altul: 8 lei cincizeci. R?mânea constant L’Humanité-ul de un leu, ca ambalaj-camuflaj.
Trebuie s? men?ionez c?, în acel timp, “Pif” era doar o în?iruire de imagini, un fel de caricaturi, unele colorate, altele doar desene negre, înso?ite de un fel de cercule?e albe în care scria ceva într-o limb? necunoscut?. Eu eram elev mic, de clasa a cincea, limba (francez?) din interiorul balona?elor îmi era o necunoscut?, mai mult, mi se p?rea inaccesibil? în aceast? via??. De?i o înv??am la ?coal? cu doamna profesoar? Rodica Munteanu. “Bonjour mes éleves!”, “Bon-jour ca-ma-rade pro-fes-seur!”, “, le cahier”, “le crayon”, “la cret” … sigur, “la craye”, dar eu uitasem forma corect? ?i m-am ales cu un “non, assieds-toi!”.
Dar, cum ar spune azi un psiholog, acel “Pif et son gadget surprise” a provocat un declic! Revista aducea obi?nuitele desene (între timp am aflat: benzi desenate!) cu balona?e cu inscrip?ii (bule), dar, în plus, în interiorul revistei, am g?sit o folie din argint, cu o forma predecupat?. O ciud??enie care mi-a stârnit curiozitatea ?i, cu revista în mân?, am colindat pe la diverse cuno?tin?e ale p?rin?ilor mei, în speran?a de a descifra misterul existen?ei acelei folii. Mai din desene, mai din textul înso?itor, au priceput c? era vorba de ni?te ochelari, pe care i-am montat gre?it ?i i-am abandonat, cu n?duf.
Dar în s?pt?mâna urm?toare, Pif a revenit cu son gadget surprise – Le zip magique – ?i o nou? întrebare a început s?-i obsedeze pe cunoscu?ii mai sus pomeni?i. Apoi, înc? unul ?i înc? … multe, s?pt?mân? de s?pt?mân?, Pif îmi punea noi probleme, dar din ce în ce mai u?or de rezolvat. În acela?i timp, doamna profesoar? Rodica Munteanu începea s? înghesuie note de 10 în rubrica ei de catalog, în dreptul numelui meu. ?sta fusese declicul: Pif îmi adusese motiva?ia necesar? pentru a înv??a limba francez?!
În anii urm?tori, doamna ?intescu, de la chio?cul de pe Republicii, colega ei, doamna Pietraru, apoi po?tasul nostru au contribuit la îmbog??irea cuno?tin?elor mele. Noua prof? de la ?coala 5, doamna profesoar? Macavei, mi-a chemat, pe rând, p?rin?ii la ?coal? pentru a le pune întrebarea: cu cine fac medita?ii în particular? Ei i-au spus, cinstit: cu Pif! Profa a crezut c? e o glum?. Deloc!
Am trecut la Liceul “Me?ot?”. Acolo, înc? de la testul de evaluare ini?ial?, am devenit “pet”-ul profei de francez?, doamna Doina Tara?. Ea nu s-a mirat de nivelul francezei mele, dar a contribuit foarte mult la ridicarea acestuia.
A?a se face c?, de la o pereche de ochelari de juc?rie am ajuns s? fac din limba francez? (?i englez?, dar asta are alt? poveste) o meserie, o carier? de 40 de ani, de care nu sunt nemul?umit.
Iar dup? retragere, aproape pe negândite, prin dou? evenimente m-am întors la punctul de plecare: Pif.
Mai întâi, Salonul Colec?ionarilor din octombrie 2021, mi-a oferit prilejul de a scoate “de la naftalin?” (cite?te “din colec?ia mea de peste 500 de numere de revist?”) câteva exemplare pre?ioase ale “Pif”. Am primit permisiunea s? îmi prezint exponatul ?i, dac? nu m-ar fi oprit directorul muzeului gazd?, la inaugurare a? fi putut povesti câteva ore despre “Pifurile” mele. Am comis actul de curaj de a posta pe facebook câteva fotografii de la eveniment, ceea ce mi-a adus din partea unor “prieteni” calificativul “fiu de securist”, c? numai securi?tii ar fi avut acces la presa occidental?. Îi mai lini?tesc odat?: la “Pif”, revista pentru copii publicat? de o editur? francez? dar tip?rit? inclusiv în România, avea acces oricine avea cei 8,50 lei (în cazul meu 9,50, când cump?ram revista de la chio?c, în ambalaj de “L’Humanité”) sau exact 442 lei, cât costa abonamentul anual.
Al doilea eveniment, pentru care îi mul?umesc prietenului meu Andrei Lucescu, este apari?ia în fa?a ochelarilor mei a c?r?ii din fotografia de sus: “Pif, la grande histoire des gadgets”. Andrei a observat-o în oferta unei libr?rii online ?i mi-a semnalat-o, ?tiind bine ce bucurie îmi face. A durat mult pân? acea libr?rie mi-a expediat comanda, dar a meritat.
Am f?cut introducerea asta atât de lung? pentru a eviden?ia locul pe care l-a ocupat o biat? revist? pentru copii în dezvoltarea mea – educa?ie, instruire, carier?, indirect ?i familie – ?i pentru a explica titlul eseului.
Am titrat: “Ce carte trist?!” De aceea trebuie demonstrat mecanismul gândirii mele, ceea ce încerc s? fac în continuare, în câteva rânduri – înc? nu ?tiu câte, dar sigur multe.
Voluma?ul asem?n?tor cu un “PIF” din anii 1970 se propune a fi o istorie a acelei inven?ii a revistei mele preferate: le gadget. Dar, pentru c? demersul în?iruirii ?i descrierii gadgeturilor nu putea fi separat de de istoria publica?iei în sine, Rodolphe Massé a scris, pân? la urm?, o scurt? istorie a revistei pentru copii.
A fost nevoit s? o ia de la Adam ?i Eva publicisticii franceze post WW2, pentru c? nu putea construi e?afodajul “Pif Gadget” f?r? a spune, pe în?elesul unui cititor prea tân?r c? s? fi apucat anii 1950, cum ni?te fo?ti membri ai rezisten?ei franceze au schimbat armamentul capturat de la ocupan?ii nem?i cu peni?a ?i pensula pentru tu?. Primul a fost Roger Lecureux, apoi au mai venit Jean Olivier, Cabrero Arnal, R. Mas, Cézard … cei care î?i foloseau talentul de graficieni ?i scriitori pentru a ridica moralul popula?iei ocupate. Mai întâi, “Le Jeune Patriote”, apoi “Vaillant”, denumiri u?or de în?eles pentru cei care ?tiu cum era pe vremea ocupa?iei. Unul dintre personajele de succes ale revistei de benzi desenate a fost un c??el personificat, capabil s? gândeasc? ?i s? vorbeasc? la fel ca oamenii; numele lui era Pif (în limba lor, pif desemneaz? un nas mare, iar c?telul lui Arnal avea a?a ceva). Succesul personajului a fost brusc ?i nea?teptat, astfel încât editorii au schimbat numele publica?iei în “Vaillant le Journal de Pif”, apoi în (pur ?i simplu) “Pif”, iar mai târziu, în 1969, “Pif et son gadget surprise”.
Ce era “le gadget” în concep?ia redac?iei “Pif”: un obiect mic ?i simplu, unic (de concep?ie proprie), adic? imposibil de g?sit în alt? parte, destul de u?or de asamblat ?i de mânuit pentru a fi la îndemâna unui copil de la 7 ani în sus (?la despre care se presupune c? ?tie s? citeasc? fran?uze?te), atr?g?tor, cât de cât util, cât mai amuzant, pasibil de a fi b?gat în seam? ?i de p?rin?ii copilului care îl utilizeaz?, educativ, poate chiar ?i folosit de adul?i, pentru o clip? de distrac?ie; în acela?i timp, adultul, adic? p?rintele, s? fie dispus s? dea ?ia 2 ff (francs français) sau, în cazul p?rin?ilor români, 8,50 lei. Multe cerin?e în carnetul de sarcini, iar Rodolphe Massé are curajul s? spun? c?, foarte probabil, editorii ?i creatorii “Pif”ului nici m?car nu-?i d?deau seama la ce se înham?. Pân? la urm?, vorbim de necesitatea de a crea un gadget nou în fiecare s?pt?mân?.
Speciali?tii s-au pus pe treab? ?i au reu?it. Timp de aproape 20 de ani, les lecteurs au deschis cu emotie punga de nailon in care cei de la “Pif” ambalau revista ?i micul gadget. Au stabilit, înc? din primele luni de gadgetareal?, o strategie: s? îi fac? pe micii lecteurs s? înve?e f?r? s? ?tie, exact a?a cum Monsieur Jourdain f?cea proz? f?r? s? ?tie. Iar copiii, francezi, francofili sau, pur ?i simplu, francofoni, dobândeau o mul?ime de cuno?tin?e de fizic?, de chimie, de botanic?, de zoologie, de geografie, de istorie ?i, în cazul meu de limba francez?. Ad?ug?m ?i ceea ce azi pedagogia nume?te skills; obiectele erau ascunse între paginile revistei sub form? de buc?tele de carton sau de plastic, unele gata de func?ionare (dar acestea erau pu?ine ?i nu destul de atractive, pentru c? de obicei copiii se conduc dup? principiul “de ce simplu, când se poate complicat?”. Realizatorii erau buni psihologi, buni pedagogi, se adresau prin obiect ?i func?ionalitatea lui direct copiiilor ?i, indirect, adul?ilor, p?rin?ilor, ?ia care trebuia s? finan?eze curiozitatea copiilor, les lecteurs.
Printr-o paralel? între atractivitatea gadgeturilor ?i tirajul revistei, Rodolphe Massé arat? c? marketingul creatorilor a dat roade: gadgetul vindea revista. De la un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare în anii ’60 ai revistei “Pif” s-a trecut brusc, prin apari?ia gadgetului în 1969 la 500.000, pentru a ajunge, datorit? celui mai popular gadget din istoria publica?iei, “les Pifitos”, la peste un milion de exeplare ale unui num?r vândute. ?i cum s? nu fie a?a, dac? “les Pifitos” erau ni?te mici vie???i necunoscute în Europa, ni?te boabe de maz?re care s?reau de colo-colo pe suprafa?a pe care erau puse. Sigur, în Mexic “les Pifitos” erau ni?te banale biete larve de fluturi, care î?i petreceau metamorfoza în interiorul acelor semin?e de plante, dar de unde s? ?tie copilul european de ele?! Cum de unde? P?i … de la Pif, care a dat o mare lovitur? de pia??, dar ?i de imagine. Câ?tigându-si, în aceste fel, renumele de “Journal de la vie”. A, s? ad?ug?m, odat? cu Rodolphe Massé, c? revista con?inea, în fiecare s?pt?mân?, un “journal du gadget”, adic? un fascicul de câteva pagini de prezent?ri, explica?ii ?i discu?ii despre gadget în sine, dar ?i despre principiul tehnic sau ?tiin?ific pe care se baza acesta. Iar discu?iile erau mereu conduse de personajul Pif, c??elul umanizat, a c?rui cultur? general? însuma cultura celor care creau gadgeturile ?i a unor persoane cunoscute care “garantau” pentru ele: oameni de ?tiin??, ca, vestitul pe vremea aia, Albert Ducrocq, actori sau cânt?re?i faimo?i, ca Julien Clerc sau Alain Delon, sau chiar personaje de film (probabil cu acordul realizatorilor filmelor) ca cele din prima serie “Mission Impossible”, sau “Brett ?i Danny” (“Amicalement votre” pe limba lor), “R?zbun?torii” John Steed ?i Emma Peel (“Chapeau melon et bottes de cuir”) etc. De fapt, cred c? se promovau unii pe al?ii …
?i, înc? ceva, gadgeturile erau obiecte, a?a cum am spus ?i mai sus, imposibil de g?sit în alt? parte. Adic? imposibil înainte de apari?ia gadgetului, c? dup? aia multe erau copiate de fabricile de juc?rii. Culmea, chiar industria de juc?rii din România – destul de ambi?ioas? în anii aceia – a copiat ?i pus pe pia?? câteva astfel de obiecte, îmi aduc aminte c? am cump?rat un mic joc “flipper”, sau un pistol cu dop ?i unul cu ap? copiate dup? crea?iile lui “Pif”.
Autorul lucr?rii discutate aici nu î?i limiteaz? cercetarea la gadgeturi. Curiozitatea lui o satisface pe a cititorului de a cunoa?te ce altceva mai con?inea revista “Pif”. Iar Rodolphe Massé face o list? (neterminat?) a “seriilor” publicate de “Pif”. Serii umoristice ?i serii realiste. Personaje, asemenea lui Pif, animale umanizate: Hercule, Placid, Muzo, Léo (bęte ŕ part), Gai Luron, Arthur (le fantôme justicier), le Concombre masqué; altele semifantastice, ca Surpluf, Les Rigolus et les Tristus, M le Magicien etc. Seriile culte, realiste, veneau cu aventuri în care binele câ?tiga întotdeauna, cum era Teddy Ted, Docteur Justice, Loup Noir, Bob Mallard et Puchon (asta era preferata mea, cei doi fiind pilo?i neînfrica?i, califica?i pe orice tip de avion sau elicopter); personaje istorice, ca Le Gręlé 7-13, preistorice – Rahan, sau SF – Les Pionniers de ‘Espérance. Cu scenarii adaptate culturii ?i capacit??ii de în?elegere a unui copil de 10 ani (sau mai mare), cu ni?te desene extrem de realiste – recunosc faptul c? am rev?zut recent serii cu Bob Mallard ?i Docteur Justice, unde erau desenate multe aeronave ?i am putut aprecia corectitudinea desenelor. Se pare c? personajul preferat de majoritatea cititorilor era Rahan, iar Lecureux ?i Chéret, creatorii lui, au ?tiut s? profite de acea preferin??, transformându-l pe Rahan (le fils des âges farouches) într-un profesor de de toate: biologie (plante, animale, insecte, desenate perfect, descrise ?i explicate la nivelul creierului prehistoric … dar, dar de fapt al copilului de 10 ani), geologie (vulcani, roci, forme de relief), geografie, etic? (“Rahan ne tue jamais ceux qui marchent debout”), fizic? ?i chimie (fenomene explicate la nivelul pomenit mai sus) etc. Personal, m? mir de inspira?ia scenaristului Roger Lecureux (ca ?i de a celorlal?i realizatori), dar ?i de capacitatea ?i puterea de munc? a desenatorilor – unii dintre ei contribuiau la mai multe serii, iar André Cheret trebuia s? scoat? câte o serie de 20 de pagini Rahan cam în fiecare lun?, pentru c? … marketing.
?i … Vrând-nevrând ajungem ?i la partea a doua a titlului meu. Marketing înseamn? vânzare, adic? bani, adic? resurs?. Odat? cu trecerea anilor, “Pif” era cump?rat mai ales de … fo?tii copii, care încercau s?-?i educe fiii ?i fiicele în spirit pifofil. Societatea a evoluat, publica?ia a trebuit s? caute solu?ii pentru a r?mâne vandabil?, de?i cererea social? s-a schimbat radical.
Pentru copiii secolului 21, entuziasmul p?rin?ilor sau bunicilor lui la primirea unui “gadget” “Pif” ar p?rea o prostie. Sigur, acum tân?ra genera?ie se distrez? cu altfel de obiecte denumite “gadgetsuri” (inten?ionat am folosit ?i eu barbarismul care circul? în limba român?, s? nu m? acuze cineva c? am f?cut o gre?eal?), de la telefoane super (mega, ultra etc.) inteligente la filme porno, dar, sincer, unde e inocen?a copil?riei noastre de acum 50 de ani? Dar asta e via?a, totul se schimb?. A sc?zut cererea, a sc?zut vânzarea, mai întâi în ritm mic, apoi decisiv, încât publica?ia mai întâi ?i schimbat ritmul de apari?ie, de la hebdomandaire la mensuel, apoi ?i-a încetat apari?ia. Vechi pifofili au încercat resuscitarea revistei, m?car la un ritm trimestrial. Patetic! Seriile desenate, publicate dup? principiul “ŕ suivre” ca s? men?in? curiozitatea cititorilor, nu mai erau destul de atr?g?toare. Strategia cre?rii ?i realiz?rii gadgeturilor, eficient? în anii de final ai secolului 20, dup? 2000 nu a mai func?ionat. Nici tentativa de a reînvia (a nu?tiucâta oar?) les Pifitos nu a avut efectul scontat, mai ales c? pre?ul revistei, influen?at de costurile de editare, nu mai era accesibil oricui. Iar “Pif” s-a scufundat, dup? o apari?ie de peste o jum?tate de secol, în mla?tina uit?rii. Trist! Tristissim! Poate ar jubila les Tristus ?i s-ar transforma în Rigolus, dup? principiul inventat acum 50 de ani de Cézard, dar “Pif”, în ciuda entuziasmului celor care au încercat s?-l readuc? în chio?curi, a pierdut lupta cu progresul.
Discu?ia ar putea fi continuat? în diverse direc?ii. Eu m? opresc, nu am nicio putere s?-i pompez oxigen unei publica?ii aflate în moarte clinic?. Se aude (a auzit ?i Rodolphe Massé) c? iar se încearc? o revenire (a câta?) pe pia??, sincer, cu toat? pasiunea mea pentru acea revist? care m-a înso?it, cu folos, zeci de ani, nu o cred posibil?.
Dar “Pif Gadget” a existat, a fost un fenomen European. S? vin? vreun puritan s?-mi spun? c? era revist? de stânga, editat? cu ajutorul “L’Humanité” c? ?tiu eu ce s?-i r?spund: nu a militat pentru r?spândirea comunismului, nu a f?cut înv???mânt politico-ideologic, a fost doar o revist? pentru copii ?i adolescen?i, cu rolul ei social ?i educativ la vremea aia, pe care to?i îl apreciaz? drept pozitiv. Dar, trist, lumea s-a schimbat, nevoia ?i cererea de educa?ie sunt diferite, “Pif” a devenit istorie.
Dar nu a murit!

Mihai-Athanasie Petrescu (mihai-athanasie) | Scriitori Români

motto: bine-am venit!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro