proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

?tia c? nu avea carte. Intuia ?i ea c? un ceva anume trebuie s? fi fost în neregul? când rostea: „c??i”... în locul a altceva. În?elegea asta din mimica interlocutorului, de cele mai multe ori ceva mai r?s?rit într-ale ?tiutului. Se întâmpla chiar ca un spiridu? l?untric s?-i deseneze, din zona mai pu?in întunecat? a eului, un semn de nega?ie. Dar ea persista: de departe nu era lucrul cel mai grav cu care s-ar fi putut confrunta! Era sp?l?cit?: a?a zicea gura lumii satului, pentru care a fi blond? cu ochi verzi-albastrii altfel se vedea. Altfel decât într-un film. Altfel decât într-o poveste. Nu se visase ea vreodat? Cr?ias? a Cr?ieselor, nici Manechinul pe Podium. Purta negru cu ro?u, p?mântul gr?dinii amestecat în unghii cu oj? date. Se repezea s? întâmpine: „c??i! c??i! c??i!”: f?cuse cu al ei „uo gr?mad? d? c??i, n??ic?!”, c? nu le mai ?tia num?rul. N??ica nu da din umeri: nu avea încotro: o credea pe cuvânt. Nici s? r?sufle nu mai avea r?gaz: cu mânecile de m?tase suflecate ?i dresul de firm? ornamentat cu scaie?i! Nu, nu avea meteahna de a despica firul în patru, c?utând nod în papur?, nici nu trudea a da la o parte crusta aia care se spune c? vrea cu orice pre? s? acopere realitatea: pentru ea omul era om, pas?rea pas?re, c??ile... c??i, cuvântu cuvânt, mai ales b?rbatu b?rbat, c?, de drag ce-i era, din ochi ?i-l pierdea! Animal de ras? cu rang înalt, primar peste sat... ?i ea..., cum ar veni,... „prim?reas?”... Încerca, ce-i drept, uneori s? se vad? peste timp, pe ea ?i pe... mo?u ei drag: nu’? ce se întâmpla: un oblon un ceva se punea curmezi?: n-a insistat.



... avea ea s? priceap? multe, subit în?eleapt? s? se fac?



în ziua în care el i-a scuipat: s? te cari din cas?: mi-am g?sit pe alta.

Se tot f?cea negru-n cer, negru pe uli??, mai ales în sufletul ei negru se f?cea... Dar bine, cu D?nu? cum r?mâne? C? doar din dragostea lor se ivise pe lume ?i, chit c?-n martie face 24, el, dragu mamei drag, tot un pui r?mâne... Dar gr?dina cu trandafiri ?i tufa de liliac, merele sântilie?ti, p?tulul cu galbeni porumbi al casei? Mireasma de m?turi?? a Maicii Domnului, locul în care-l a?tepta ea din v?zul lumii s? se piard?, ei, numai ei s? i se arate, ca-n ziua dintâi?

S? fie vreun co?mar ceva? – se ciupise repede de un deget.

... dar bine el nu o l?sase niciodat? a?a groz?vii, peste puterea unei inimi, a în?elege... Fusese ea oarb??... atât de „proast?”?


N-a pomenit nimic din toate astea. Cuminte a plecat. Vietate umil? ce simte c? pentru ea nu mai e loc. Multe a în?eles, mai pu?in felul în care din „gr?mada de c??i” nu mai r?m?sese niciuna.

Privirea aprig?, de animal în c?lduri, h?mesit dup? o nou? via??, a celui pe care pân? mai ieri îl crezuse „al ei” o împingea f?r? de mil?, f?r? de scrupule... acolo, în dep?rt?ri mult prea albe, într-o vale a plângerii, în burta c?reia numai uitarea ar fi putut, la un moment dat, s? o vindece, s? o scape cu via??.