Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

La cire?e

de Tudoriu Felix

Cire?ul e dincolo de gard.
M? târ?sc pân? la umbra lui. De aici z?resc bine m?nunchiurile de cire?e crescute printre frunze.
Sunt atât de aproape, ?i în acela?i timp atât de departe. Trebui s? îmi fac curaj s? sar gardul, dar dincolo de gard e câinele lui Mo? Dimoftachi, negru, mare, fioros precum Zmeul Zmeilor. ?i e liber.
M? dezmor?esc cu gândul ca a? putea s?ri dintr-o singur? mi?care, acrobatic, a?a ca în filme, dar numai fo?netul de la un picior mi?cat, ?i Zmeul Zmeilor deja î?i încre?e?te botul, i se vad col?ii, ?i scoate un mârâit înfundat.
Voi sta nemi?cat.
B?ie?ii mai mari, câteodat?, chiar sar a?a, dintr-o mi?care, punând la încercare viteza lui Zmeu (chiar a?a îl strig? Mo? Dimoftachi pe câine), dar eu nu reu?esc niciodat?. Gardul e prea înalt pentru în?l?imea ?i puterile mele. Acum câteva zile Robert a adus câ?iva pumni de cire?e din cire?ul mult râvnit de to?i copiii din împrejurimi. Dar Robert e mare, îi ?tiu de fric? to?i copiii din cartier. De fapt e bun cu to?i, a dat cire?e la to?i, mi-a dat ?i mie, suntem prieteni, a?a cred. Dar acum e vacan?? ?i Robert a plecat cu p?rin?ii lui.
Mo? Dimoftachi a ie?it ?i leag? câinele. Acum e ?ansa mea.
Ba nu. Nu e. A legat câinele pentru c? are musafiri. Se pun to?i sub umbrar, nu departe de cire?, apare dulcea?a, apare apa rece. Se vor întinde la vorb?. Mai bine plec.
?i dac? plec, ce fac? Robert e plecat, Mihai e plecat, vacan?a nu e chiar amuzant? când r?mâi acas? f?r? prieteni.
Plus c? Turcu de peste drum vrea s? m? bat?, pân? acum am sc?pat pentru c? era Robert, dac? zice el, nu, nu v? bate?i, nimeni nu are curajul s? se pun? cu el, nu sare nimeni la b?taie. Dar acum Robert e plecat, ?i Turcu s-ar putea s? nu mai ?in? seama de ce a poruncit Robert. Unde s? hoin?resc, dac? trec drumul, m? prinde Turcu ?i, de?i nu e diferen?? de ani între noi, el e mai înalt cu un cap, îndesat, eu m?run?el ?i sl?b?nog, sigur m? aleg cu o b?taie.
Uraaa, se pare c? afar? e prea cald pentru oaspe?i ?i se duc în cas?. Acum ar fi momentul.
„Ionu?! Ioonuuu?! Ce faci acolo?”
Asta e Alina de la casa vecin? cu gradina cu cire?ul. St? toat? ziua la fereastr? ?i pânde?te pe toat? lumea! Mârâi ceva înfundat precum s?-?i vad? de treaba ei.
„Ionu?, hai, vino la noi în curte, mama a cump?rat o mul?ime de cire?e. Sunt ?i albe, sunt ?i din cele pietroase, sunt ?i din cele amare. Hai!”
Ce ?tiu fetele! Cire?e cump?rate! Bleah! Cine se respect? m?nânc? cire?e furate de la Mo? Dimoftachi, nicidecum cump?rate.
„Alina, ?tii care e distan?a de la P?mânt la Lun??”
Alina se uit? la mine cu un aer încurcat.
„Uite, dac? ai merge cu ma?ina...“
Dar Alina îmi transmite o str?b?tur? caraghioas? ?i dispare de la fereastr?. Cum nu e nici Robert ?i nici Mihai pe aici, nu am ce face ?i a? putea s? m? gândesc s? intru în jocurile pe care le joac? fetele, mare plictiseal?, dar în lips? de ceva mai bun...
S? m? concentrez pe cire?. În cr?p?tura de acolo din gard o s? pun piciorul, de scândura aia ie?it? o s? m? ag??, apoi cu o mi?care dibace o s? fiu pe gard, iar de acolo pân? la prima creang? e mai nimic.
Gata, curaj!
O palm? peste ceaf? mai c? îmi afund? nasul în ??rân?.
„Ce faci, b???! “
E Turcu!
„?i-ai înghi?it limba de fric?? Hai, ast?zi nu te bat!” ?i–mi mai trânte?te o scatoalc? dup? ceaf?.
„Vrei cire?e, fraiere? Ia, uite aici! “
Pune piciorul în cr?p?tur?, se aga?? de scândura ie?it?, o mi?care dibace ?i e, gata, în cire?. Eu dup? el, doar nu sunt mai prejos. Câinele latr?. Eu m? chinui s? fac mi?carea aia dibace, s? fiu sus.
Mo? Dimoftachi este deja sub cire?.
„D?-te, b???! “ r?cne?te Turcu, dar el e prea îndesat pentru a fi suficient de sprinten, iar eu prea neîndemânatic ca s? eliberez calea de întoarcere de pe gard la vreme.
Urechile lui Turcu sunt deja în mâinile lui Mo? Dimoftachi.
„Cine-i m?-ta, m?! “ se aude mo?ul printre r?cnetele lui Turcu cu urechile torturate.
Eu am sc?pat pe cealalt? parte a gardului cu pre?ul unei julituri ?i pantalonii zdren?ui?i într-un cui ie?it.
Nu îmi pare r?u de urechile lui Turcu.
Alina, de la fereastr?, râde de-a dreptul de suferin?ele noastre.
„Hai la cire?e! “ repet? invita?ia Alina.
Da, sunt bune ?i cire?ele cump?rate.

Tudoriu Felix (DanTeConteDuda) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro