Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pe curând!

de Nicolae Diaconescu

Oare cine este Ileana s-o asociez într-o poveste al?turi de dou? somit??i ale ?tiin?ei ?i tehnicii române?ti?! Am cunoscut-o pe aceast? domni?oar? când avea 20 de ani. Cum era? Solar?, str?lucitoare, luminoas?! Avea un râs zglobiu ca o melodie duioas?. Uneori m? întrebam cum poate d?rui Dumnezeu atâta frumuse?e unei fete. P?rea o fiin?? nobil? de?i p?rin?ii ei lucrau cu ziua la C.A.P., colectiv cum se spunea înainte de 89. De obicei fetele frumoase î?i fac un viitor prin c?s?toria cu un b?rbat puternic, care s? le asigure protec?ie ?i confort întreaga via??. Ea era îns? altfel. Voia s?-?i dep??easc? condi?ia social? prin înv???tur?. Fusese mereu premiant?, în liceu frânsese multe inimi, dar ea î?i urm?rea scopul. A intrat la Politehnic? c-o medie foarte mare, avea burs? de merit, a?a c? nimeni din satul ei nu se mai îndoia c? o s? ajung? inginer?. Totu?i, în anul trei, urma s? treac? un hop. Avea ca profesor un om sever, se întâmpla s? pice la examen 75 la sut? dintre studen?i. Silitoare ?i mai ales con?tiincioas? î?i lua noti?e cu mare aten?ie, sublinia cu ro?u unele idei ?i chiar dac? examenul era abia în var?, înv??a cursul dup? fiecare predare. Chiar mai mult, mergea la bibliotec? ?i se documenta suplimentar. Profesorul o remarcase foarte repede, avea obiceiul s? pun? întreb?ri studen?ilor iar ea era singura care ridica mâna ?i da r?spunsuri corecte. A?a se petrecuse ?i cu foarte mul?i ani în urm?. Tot o student? îl impresionase prin întocmirea unor referate ?tiin?ifice excep?ionale, prin dorin?a ei arz?toare s? breveteze o inven?ie. S-a îndr?gostit de ea ?i pentru a-i ar?ta c? iubirea lui nu este un capriciu, a divor?at de so?ie ?i s-a c?s?torit cu tân?ra pe care o oprise ca asistent? la catedra lui. Menajul celor doi p?rea perfect, publicau articole împreun?, participau la simpozioane în ?ar? ?i în str?in?tate. Ea era foarte dornic? s? fie cel pu?in la nivelul so?ului, cel mai titrat cercet?tor ?tiin?ific în domeniu. Dar acum?!! P?rea c? pe so?ia lui n-o mai intereseaz? nimic din ceea ce el lucra. Vrusese de câteva ori s? abordeze o discu?ie despre tân?ra care îl uimise la cursuri dar ea evitase de fiecare dat?. Dorea s?-i cear? sprijinul, s? g?seasc? o cale s-o atrag? în conclavul ?tiin?ific. Pe Ileana n-o interesa a?a ceva, nu avea dorin?a s? breveteze inven?ii, nu se credea în stare, î?i cuno?tea limitele, dorea s? termine facultatea cât mai bine pentru a ob?ine o reparti?ie guvernamental? în Bucure?ti.
Profesorul, de?i era un om în vârst?, înc? str?lucea prin ?inuta fizic?, avea o privire p?trunz?toare, dar, de câte ori î?i fixase ochii asupra domni?oarei, nu primise niciun semn c? ar fi în vreun fel interesat?. Iar pentru el Ileana devenise o obsesie. Iradia feminitate, era ingenu?, când zâmbea lumea îi p?rea deodat? mai bun?. “Oare m-am îndr?gostit, la vârsta mea”? se întreba uneori. F?r? s? vrea a început s-o compare cu so?ia. Devenise rece, insensibil?, dornic? doar s? scrie articole ?i s? publice c?r?i, era ahtiat? dup? elogii, dorea s? fie deschiz?toare de noi domenii. Parcursese toate treptele în înv???mântul universitar, nu fusese niciodat? interesat? de menajul casnic. Iar domn profesor, mai ales în ultima vreme, sim?ea nevoia s? fie alintat, mângâiat, poate chiar iubit. Ar fi vrut s?-i m?rturiseasc? unele gânduri, s?-i strige, nu vezi cât? nevoie am de pu?in? tandre?e? Se gândi c? so?ia îi e mai str?in? chiar decât acea fat? de?i nu schimbase vreodat? cuvinte prietenoase cu ea. Au trecut zilele, s?pt?mânile, lunile ?i Ileana s-a trezit în fa?a profesorului la examenul din var?. A tras biletul ?i chipul i s-a luminat. ?tia subiectele la perfec?ie. Totu?i, când a început s? vorbeasc? îi tremura pu?in vocea. Profesorul o urm?rea oarecum absent. I-ar fi pus câteva întreb?ri mai mult ca s-o antreneze într-un dialog dar n-o întrerupse. Se gândea c? visase în noaptea aceea o hait? de lupi. Se mu?cau, rânjeau, sângele ?iroia. S-a trezit foarte transpirat. Oare or vrea s? m? atace iar c? am luat ap?rarea unui coleg, care manifestase unele simpatii politice ?i fusese dat afar? din înv???mânt? Cariera sa ?tiin?ific? fusese f?r? pat?. Se bucura de un prestigiu unanim în Politehnic?. El era îns? nemul?umit. Dorise s? inventeze o surs? inepuizabil? de energie. Studiase toat? documenta?ia ?tiin?ific? publicat? de Vasilescu Karpen, realizase chiar o replic? a celebrelor pile Karpen cu electrozii din aur ?i platin? având ca electrolit acidul sulfuric cu o concentra?ie de peste 90 la sut?, îndrumase chiar ?i pe un doctorand s? repete experien?ele lui Vasilescu Karpen, s? aduc? îmbun?t??iri motora?ului care era pus în func?iune de acele pile dar totul fusese în zadar. Ba mai mult, un alt profesor, membru corespondent al academiei, îl apostrofase oarecum în zeflemea. “Colega, se mai întâmpl?, la b?trâne?e o mai lu?m ?i noi razna, drumul pe care ai apucat nu duce nic?ieri, e înfundat, m? mir cum de nu ?i-ai dat seama! Interviul pe care l-ai dat e pur ?i simplu scandalos!” În cele din urm? publicase articolul ”Pilele K legend? ?i adev?r ?tiin?ific”, pe care l-a prezentat la mai multe simpozioane în ?ar? ?i str?in?tate. Vrusese într-o vreme s-o antreneze pe studenta din fa?a lui la aceste experien?e. Era intuitiv?, de?teapt?, foarte silitoare dar mai ales frumoas?. Turuia, turuia, nici nu mai în?elegea ce spune. ”Opre?te-te, drag?, de ajuns la primul subiect. Prezint?-mi proiectul tehnologic.” Ileana a scos câteva suluri de hârtie ?i le-a pus pe un stativ. Sesizase o asprime în vocea profesorului, o u?oar? enervare. Se gândi c? trebuie neap?rat s?-l impresioneze. Nu i-a pus nici de data asta întreb?ri. Într-un târziu, cu o voce obosit? i-a spus. ”E perfect, drag?, am c?utat o gre?eal? cât de mic?, totul e perfect, n-am g?sit nimic gre?it, ceea ce e imposibil! În concluzie nu l-ai f?cut dumneata, ori l-ai copiat, ori ?i l-a f?cut cineva!” Ileana a sim?it fiori din t?lpi pân? în cre?tetul capului. În ochi i-au ap?rut lacrimi. ”Lini?te?te-te domni?oar?, se poate? Ne vedem în toamn?! Pe curând!” Ileana ?i-a strâns plan?ele ?i-a ie?it din sal? plângând. Colegii au f?cut roat? în jurul ei. ”Ce s-a întâmplat drag?, spune-ne.” „M-a acuzat c? am copiat”, a r?spuns printre suspine Ileana. Mai avea de sus?inut dou? examene. De?i se trezea noaptea plângând, a reu?it s? se concentreze ?i a fost notat? cu zece. Se terminase sesiunea, colegii erau veseli, mergeau la mare, la munte, iar ea, dac? ar fi putut, nu s-ar fi întors nici acas?. În primii doi ani primise bilete pentru a merge în tab?r? la Costine?ti, la Pârâul Rece... Oare ce-o s? fac la toamn?? se întreba ea. Dac? nici atunci nu voi trece... ?i începea s? plâng?. Se gândea cum a fost posibil s? fie acuzat? pe nedrept. Fratele ei, student la T.C.M. (Tehnologia Construc?iilor de Ma?ini), o certa c? e mai mereu plâns?. ”Ce ai soru-mea, ce ai p??it? Nu cumva ai o restan???” În cele din urm? a povestit fratelui ce i s-a întâmplat, spaima c? la toamn? n-o s? aib? bani pentru gazd?, frica patologic? de a nu pica iar... ”Bine soru-mea, e?ti proast?? De bani pentru gazd? fac eu rost, de mâine merg s? lucrez cu ziua la sta?iune. Toat? vara strâng eu o mie de lei pentru tine, dar pune mâna ?i înva??.” Nici fratele ei nu credea c? a r?spuns corect ?i profesorul o nedrept??ise. Se temea c? va intra în depresie. S-a refugiat în credin??. Ziua înv??a iar seara, înainte de culcare se ruga. ”Iart?-m? Doamne pentru înfumurarea mea, am fost prea orgolioas?, am crezut c? mi se cuvine cea mai mare not?. Promit, Doamne, când voi fi pe salariu, voi construi o troi?? pentru oamenii care lucreaz? pe câmp, s? se ad?posteasc? pe timp de furtun?.” Dup? mai multe seri a început s? se lini?teasc?. Frica devenise un fundal îndep?rtat. În Bucure?ti a aflat c? profesorul murise în luna august ?i va sus?ine examenul cu so?ia lui. Când a intrat în sal? s-a rugat în gând: “Doamne, doar o not? de trecere doresc, iar dac? nu o merit, fac?-se voia ta”. Dup? ce a r?spuns la primul subiect profesoara i-a spus bravo! Frica i-a disp?rut complet. A prezentat ?i proiectul cu mult aplomb. Profesoara a notat-o cu zece, de?i la restan?e ?i nota nou? era foarte rar?. A întrebat-o ce s-a întâmplat în var? de nu a trecut examenul. ”Domn profesor mi-a spus c? am copiat proiectul sau c? altcineva mi l-a f?cut.”
-A fost în stare so?ul meu s?-?i fac? o asemenea mizerie?” Doamna profesor ?i-a luat fa?a între mâini. Se gândea intens.
-Oare despre fata asta a vrut so?ul meu s?-mi vorbeasc?? E de?teapt?, frumoas?, cu bun sim?! Bietul meu so?! A murit îndr?gostit, îns? nimeni nu i-a spus o vorb? bun?. ?i-a amintit brusc ce s-a întâmplat cu treizeci de ani în urm?. So?ul se desp?r?ise de prima lui so?ie ?i se c?s?torise cu ea. La început îl refuzase, îi spusese c? diferen?a de vârst? între ei este prea mare ?i vor apare în mod sigur probleme. El îi jurase credin?? pân? la moarte ?i probabil s-a ?inut de cuvânt. Nu ?tia de ce în ochi îi ap?ruser? bobi?e de rou?.
P.S.
Domni?oara, la terminarea facult??ii, a primit reparti?ia guvernamental? la cel mai mare institut de proiectare din Bucure?ti. A respectat promisiunea f?cut? într-un moment de cump?n? ?i a construit o troi?? cu banii din salariu. Dup? câteva luni de la angajare o remarcase însu?i directorul general al institutului. O chema adesea în biroul s?u, pentru consultare, m?rturisea el. La desp?r?ire, în mod invariabil îi spunea: ”Pe curând!” Ce s-a petrecut în mintea domni?oarei e greu de spus, dar, dup? cinci luni de întâlniri tot mai dese în biroul directorului general, a spus da, la cererea lui în c?s?torie. A fost loial? so?ului, de?i uneori ofta la unele aduceri aminte. În prezent fostul director general nu-?i aminte?te ziua, luna, anul, în care este, râde cu poft? la orice banc spus de un un fost prieten ?i-l întreab? apoi dac? s-au cunoscut vreodat?. Cât despre fosta domni?oar?, distinc?ia din tinere?e este acum aureolat? de spiritul ei de sacrificiu la îngrijirea unui om pe care nu l-a iubit niciodat?.



Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro