Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Always the rain

de Sorin Stoica

În zilele ploioase e bine s? stai sprijinit în cot pe pervaz, s? admiri ploaia ?i s? joci jocul celor zece amintiri din copil?rie, primele zece care-?i vin în minte. Savan?ii din nu-?tiu-ce universitate american? de renume sus?in c? jocul acesta te înfr??e?te ?i mai mult cu ploaia, treci la un nivel superior de dialog cu natura. Ieri a plouat aici la mine, la zece mii de kilometri de Arge?ul drag, a?a c? am jucat ?i eu jocul, de?i ploaia îmi era deja sor? de cruce, rud? iubit? pe vecie. Prin urmare, mi-am amintit miezul unei zile cu cea?? în care mergeam agale pe trotuar ?i tata m-a claxonat insistent din spate, a oprit la trotuar, a deschis geamul ?i m-a anun?at c? tocmai murise Amza Pellea. Îl adoram pe Nea M?rin. Am r?mas stan? de piatr?, sim?eam c? o mare parte a copil?riei tocmai trecuse în nefiin??. Mi-am amintit cum tot tata m-a sustras, într-o sear? rece, protocolului de culcare la care mama m? ini?iase ?i m-a dus, spre disperarea ei, într-un poligon militar de tragere de lâng? Pite?ti, s? v?d tancurile cum scuip? foc ?i solda?ii cum miros a r?zboi. Mi-am amintit ?i cum m? întorceam acas? de mân? cu sora mea, pe o ploaie zdrav?n?, ferici?i c? primisem câte un co?ule? cu bomboane bulg?re?ti de la nenea Ionel, unchiul mamei, ?i am c?zut de acord s? facem pe noi pentru c? nu aveam unde s? facem ?i pentru c? oricum vom fi uzi flea?c? de la ploaie ?i nimeni nu se va prinde c? f?cusem. Nu s-a prins nimeni în afar? de mama. Mi-am mai amintit cum tata a luat odat? în ma?in?, la ocazie, o domni?oar? blond? ?i cum am r?mas mut tot drumul, holbat la ea, de râdea toat? ma?ina f?r? s? în?eleag? c? eu, de la în?l?imea celor cinci ani ai mei, nu mai v?zusem pe viu un asemenea p?r. Mi-am amintit cum prietenul Radu, mai mare ca mine ?i înciudat c? nu-i dau cea mai frumoas? moned? a mea din colec?ie, m-a p?c?lit s? punem moneda pe o buc??ic? de polistiren ca pe o barc?, dup? care a luat-o la pietre ?i a r?sturnat-o, de am p?zit apoi lacul acela, plângând, o var? întreag?, doar-doar vreo minune îmi va aduce b?nu?ul înapoi. Apoi mi-am amintit ziua în care, venind de la ?coal?, am auzit oameni oftînd pe dup? u?i ?i apoi am v?zut-o pe mama ie?ind în lacrimi ?i spunându-mi c? a murit bunica, clip? în care m-am maturizat brusc ?i am vrut s? mor ?i eu m?car pentru o ultim? îmbr??i?are a bunicii de dincolo de moarte. Mi-am amintit seara cutremurului cel mare în care am ie?it în pijamale, ca mai to?i vecinii, iar dup? vreo jum?tate de or? a ie?it lini?tit ?i înfofolit ?i taic?-meu, argumentând, spre hazul tuturor, c? doar n-o fi fi fost el prost s? ias? sub?ire îmbr?cat ?i s? r?ceasc?. Mi-am amintit cum, dup? o a?teptare de peste un an, am pus mâna pe "Cel mai iubit dintre p?mânteni", pe atunci autentic? marf? de contraband? având pre?ul unei jum?t??i de salariu mediu, ?i am fost a?a de emo?ionat c? nu am deschis-o înainte s? o miros ?i s? o mângâi bine. Mi-am mai amintit cum am v?zut în Bucure?ti, în parcarea Universit??ii, un cuplu de americani într-un enorm Buick decapotabil, texani cu p?l?rii texane, reale, pierdu?i în România acelor ani '70, ?i tocmai la ma?ina tat?lui meu au venit s? cear? informa?ii, de am putut rosti pentru prima oar? în via?a mea "how do you do" tremurând de emo?ie. În fine, mi-am amintit cum am mers cu clasa la cinema, pe la vreo doisprezece ani, ?i în bezna s?lii am sim?it mâna colegei Ana pe mâna mea minute bune, colega Ana dup? care ofta jum?tate de ?coal? ?i care atunci, poate din gre?eal?, m-a f?cut nici s? nu v?d nimic din acel film, ?i nici s?-mi amintesc vreodat? ce film fusese.

Sorin Stoica (sorinucu) | Scriitori Români

motto: S? m? la?i!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro