Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Actele de sub vârghin?

de nicolae tomescu

De sus, de la etajul ?apte se vede strada pustie. Doar din când în când trece câte un om gr?bit cu fa?a coperit? de masc?. De undeva, de departe, se aud sunetele sinistre ale ma?inilor SMURD ce, câteodat?, se interfereaz? cu semnalele emise de ma?ina poli?iei.
Nu mai ie?iser? din cas? de câteva s?pt?mâni. Nici el, nici so?ia. De?i se vaccinaser? înc? din primele zile, de când se deschise platforma, nu p?r?siser? apartamentul de s?pt?mâni bune. E mai bine a?a, î?i ziceau, de ce s? se team? al?ii de noi, c? n-au de unde ?ti c? ne-am vaccinat, ori ba.
- Fie ce-o fi, hai s? ie?im ?i noi!
- Eu r?mân. Dac? vrei tu, du-te!
- În dou? minute sunt gata
- Mira-m-a?.

Dup? dou? minute era într-adev?r gata, adic? îmbr?cat ?i înc?l?at, lâng? u??.
- Vezi c? sunt gata ? De ce te-ai mirat mai adineaori?
- Unde ?i-e masca, dar declara?ia pe proprie r?spundere?
- Chiar, de nu-mi convine, ai dreptate.
I-au trebuit nu câteva minute, ci aproape trei sferturi de or? pân? ce a deschis calculatorul ?i a c?utat textul declara?iei, apoi hârtie pentru imprimant?, c? doar bine ?tie c? a pus-o acolo unde acum nu mai era. A avut ?i un dram de noroc pentru c? ?i-a dat seama c? a re?inut în memorie seria ?i num?rul actului de identitate pe care trebuia s?-l scrie pe declara?ie.
Când înarmat cu tot ce-i trebuia în cazul unui eventual control din partea poli?iei, d? s? ias? pe u??, so?ia-i zice:
- S? nu ui?i buletinul. A?a cum mereu spune la televizor, se fac dese controale.
R?mase câteva momente îngândurat în fa?a u?ii. Chiar unde i-o fi buletinul ? C? nu-i în sertarul în care c?utase hârtie pentru imprimant?. Acolo îl punea întotdeauna când î?i golea buzunarele dup? ce se întorcea acas?. Acuma nu s-a mai întors demult pentru simplu motiv c? tot demult nu mai plecase. Dar, unde-o fi? Memoria-i r?spunse prompt aducându-i un zâmbet abia perceptibil pe figur?. E împreun? cu celelalte acte în torpedoul ma?inii! Lu? la repezeal? cheia Matizului din cuiul de dup? u??.
-Doar nu pleci cu ma?ina?
-Nu, dar îmi trebuie cheia.
Plec?, l?sându-?i so?ia nedumerit?.
În torpedoul ma?inii g?si ceea ce c?uta. Le avea acum pe toate. Putea pleca lini?tit, ceea ce ?i f?cu. Dup? atâta stat în cas?, pe covor, asfaltul trotuarului îl sim?ea de parc? ar fi fost descul?. O pal? de vânt ivit? din senin îl sperie de-a binelea. Dac? aerul pus în mi?care con?ine ?i o doz? semnificativ? de viru?i ai acestui Covid 19 ? La un moment dat ?i-a dat seama c? trebuie s? scape de aceste gânduri. Prin câte n-a trecut el ?i a reu?it s?-?i p?streze calmul. Îi trecu, fulger?tor, prin minte câmpia înghe?at? în amurgul unei zile de iarn? pe care o str?b?tea singur, singurel între cele dou? sate Ves?ud ?i Ru?i. Nu i se p?ruse doar, ci a?a a fost, a auzit urlete de lupi, e drept în dep?rtare. Venea de acolo, din Ves?ud, s? ia de la ?oseaua, ce str?b?tea Ru?ul autobuzul spre Sibiu. La lumina slab? a primului bec, ce se b?l?b?nea, b?tut de vânt, pe un stâlp, îl recunoscu pe b?trânul Calboreanu.
- Bun? sara, bade Gheorghe!
- S? fii s?n?tos! Da, ia, f?-te o ?âr? mai aproape, s? te v?d, s? ?tiu cu cine am gr?it.
O bat?-te s? te bat?, dumneata e?ti domni?orule? Da ce ca?i pe aici, prin capul satului?
Când a aflat de unde vine tare s-a mai minunat.
- Tulai, Doamne, pe o vreme ca asta puteai s? nu nimere?ti satul ?i s? fii mâncat de lupii ce se adun? în hait? în noaptea de Sfântul Andrei, care-i chiar acum.
- Cum s? nu-l nimeresc? Am venit doar c?l?uzit de luminile ce se v?d din dep?rtare. Becul sub care st?m îi prima lumin? din capul satului.
- O fi cum zici, da numai când îi corent, Pân? acum vreun sfârtai de ceas s-o fost luat cum se ia mai în fiecare sar?. De aceea oamenii mai grijesc înc? l?mpa?ele ?i l?mpile cu pitrol c? nu se ?tie niciodat?.
?i-a mai adus aminte ?i de cum vâslea, tot singur singurel, într-o barc? pe când era gr?nicer la Sfântul Gheorghe în delt?. Vroia s? treac?, cum a fost ordinul, la cherhanaua de vizavi. Dar n-a vâslit suficient de mult, a?a cum trebuia, înspre amonte, pe lâng? malul stâng, a?a c? pe la mijlocul cursului de ap? n-a mai putut ?ine direc?ia spre malul drept ?i a început s? fie târât, f?r? voia lui, spre apele înspumate ale m?rii. Erau înspumate ?i urlau groaznic de la în?l?imea unor valuri mai mari decât o cas? cu mai multe etaje. A reu?it, totu?i, cu pre?ul unui efort uria?, s? îndrepte barc? spre malul drept, dar departe, înspre Insula Sahalin. La vreun sfert de or?, dup? ce a acostat, ?i-a luat pulsul privind la secundarul ceasului s?u de mân? Pobeda. Avea 120 de b?t?i pe minut.
?i acum se sperie, de ce? De un vântule? care ar putea fi purt?tor de viru?i? P?i nu poart? el masc? cum se spune mereu la televizor? Nu se spal? el pe mâini, nu doar 8 secunde, ci minute întregi dup? ce ias? din bloc s? duc? gunoiul, ori merge prin pivni?? când are treab? pe acolo? N-are niciun motiv s? se sperie de viru?i dup? cum nici personajul lui Creang? n-ar fi trebuit s? se team? de drobul de sare care ar fi putut c?dea de pe poli?? tocmai în capul copilului.
Cu gândul dus când mai departe, când mai pe aproape era atent ?i la al?ii care erau ca ?i el pe strad?. Mai adineaori o femeie în vârst?, care-?i plimba o ar?tare scheletic? de c??el, trecu pe cel?lalt trotuar, vezi Doamne, se gândi el, s? p?streze o cât mai mare distan??. Tot pentru p?strarea unei distan??ri sociale cât mai corespunz?toare doi tineri, ce mergeau la bra?, l-au dep??it nu pe trotuar, ci prin mijlocul str?zii apoi au revenit pe aceea?i parte cu mult înaintea lui. M?i s? fie, se gândi, se feresc de mine ca de un ciumat. Dar nu-i nimic, eu sunt vaccinat. Ei or fi? Trecu apoi pe lâng? biserica de lâng? parc în subsolul c?reia era o capel? mortuar?. Ia, s? v?d, or fi mul?i deceda?i acum pe vremea covidului? Nu era decât unul, o singur? cruce era rezemat? de zid al?turi de vreo zece coroane mortuare. Mortul era destul de în vârst?. Sub un nume pe care nu l-a re?inut dou? cifre vorbeau de la sine 1940-2021. Deci decedatul n-a avut de-a face cu covidul altfel ar fi fost b?gat în sac de plastic ?i dus, de la terapia intensiv?, direct la cimitir.
Gata, î?i zise, n-o s? m? mai gândesc la niciun covid ?i la niciun fel de viru?i. Am ie?it doar s? m? relaxez ?i asta voi face! Privea la locul de joac? din parc. Pe p?mântul dintre leag?ne ?i tobogane, nemaic?lcat demult de copii, firi?oare verzi de iarb? cre?teau în voie, iar pe crengile copacilor planta?i în toamn? mugurii umfla?i începeau s? arate lumii verdele unor frunze incipiente. O vegeta?ie destul de bogat? începea s? dea semne de via?? ?i în curtea ?colii din apropiere. Nici pe aici n-au mai fost demult copii. St?teau acas? în fa?a monitoarelor de calculator sau în mân? cu câte un telefon mobil de multe ori dormitând sau cu gândurile duse aiurea. De departe v?zu în fa?a ?colii un om privind undeva în sus. L-a recunoscut. Era un vecin, din blocul al?turat. I-a p?rut bine ?tiind c? va putea schimba câteva cuvinte cu el. Dar n-au fost doar câteva, ci mult mai multe.
- La ce te ui?i, vecine? Ce vezi acolo sus?
- La t?bli?a aceea pe care scrie ?coala gimnazial? Regele Ferdinand.
- Da, a?a se nume?te ?coala.
- Da, dar mai înainte se numea numai ?coal? general?. ?tiu sigur pentru c? aici am votat de mai multe ori. Chiar ?i pe domnul Iliescu, atunci demult, dup? revolu?ie. Dumnezeu s?-i dea s?n?tate. ?i pe regele Ferdinand Dumnezeu s?-l odihneasc? în gr?dina raiului, unde nu este durere ?i nici întristare. S-a uitat cu aten?ie la el. Nu glumea, era foarte serios.
- Dar, ce ai dumneata cu cei doi. Unul a fost pre?edintele românilor, iar cel?lalt, un rege de demult care a tr?it în timpul str?bunicilor no?tri.
-Am, ?i am vrut s?-i pun ?i pe pomelnic, la biseric?, dar a zis p?rintele c? nu se poate dac? nu m? înrudesc cu ei.
- Chiar, întreb ?i eu, de ce ai vrut s?-i pui pe pomelnic.
- De aia, c? mult bine mi-au mai f?cut. Stai s?-?i povestesc în pu?ine cuvinte c? altfel ne-ar trebui o zi întreag?, ori poate mai mult.
?i a început s? povesteasc?, în cuvinte simple, despre tat?l s?u care era n?scut înainte de 1900. Cum a luptat el, împreun? cu al?i oameni din sat, pentru dr?gu?ul de împ?rat, mai apoi în armata român? ajungând pân? la Budapesta. Dup? ce s-a terminat cu b?taia ai mare a ciob?nit împreun? cu al?ii din sat prin comuna Cioroiu de pe lâng? Dun?re. Trimiteau acas? lân? cu vagonul, vindeau ca? ?i brânz? în Craiova, miei de pa?ti chiar ?i în pie?ele din Bucure?ti. Ce mai,... o duceau bine. Regele Ferdinand a dat ordin ca cei care au luptat pe front s? primeasc? p?mânt din mo?iile boiere?ti. A?a a primit ?i tata pe acolo 4 hectare, cam 15 iug?re de pe la noi. În al doilea r?zboi n-a mai luptat c? era, de-acuma, b?trân. Dar mai putea ciob?ni. P?mântul l-a arendat unor localnici dornici de munc? ?i de câ?tig. Toate au mers ca pe roate pân? când s-a hot?rât de comuni?tii care au ajuns la putere s? se fac? Ceapeuri. Au venit de la Sfatul Popular pre?edintele ?i secretarul s? le ridice actele de proprietate date de regele Ferdinand.
Tata ?i tovar??ii lui au zis c? nu mai au acte, deoarece acestea au ars odat? cu coliba în iarna trecut?. Într-un târziu a venit ?i securitatea dar tot degeaba. Tata a luat actele lui ?i ale celorlal?i ?i a venit cu ele la casa b?trâneasc? în satul de sub munte, le-a pus pe toate bine, într-o cutie de lemn sub o vârghin? a casei.
Se f?cuse târziu, era vremea amiezii ?i n-a mai stat s?-l întreb ce e aceea vârghin?. Acas? s-a uitat în dic?ionar ?i a aflat: Loc unde se unesc bârnele la col?urile casei () cheotoare (8). 14 (; ) Spa?iu gol între bârnele sau scândurile unei construc?ii. 15 () Scorbur?.
A mai completat, apoi, vecinul c? înainte de a muri tat?l lui i-a ar?tat ascunz?toarea ?i i-a spus s? nu umble la acte numai dac? crede, vreodat?, c? va fi neap?rat? nevoie. ?i a venit vremea aceea, a mai zis vecinul, dup? revolu?ie când la putere era domnul Iliescu. Am fost ?i eu în comuna Cioroiu cu actele ?i am primit titlul de proprietate pentru mo?tenirea din parte tatei. Primesc de la asocia?ia care lucreaz? p?mântul 2500 lei.
- În fiecare lun??
- Nu, doar o dat? pe an. Dar sunt mul?umit.

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro