Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cândva un poli?ist o iubise pe Dorina (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Nu doar la prima vedere, o femeie cât se poate de normal?. Care nu atr?gea aten?ia cu nimic ie?it din comun, cu nimic excentric, asta dac? nu cumva normalitatea ei trebuie fi b?tut teribil la ochi într-o lume atât de mult aservit? anomaliei. Cu gura mic?. Cam lat? în ?olduri, ce-i drept. 1,60 aproximativ. Absolvent? de Politehnic?. Ajungând, printr-un concurs de împrejur?ri, nu se ?tie cât de favorabile, s? lucreze la o bibliotec?. Mam? a dou? feti?e. Pe care, v?zându-le cândva, undeva, n-ai fi zis c? sunt surori. Pesemne, cea mare îi sem?na lui taic?-su… Da,… munteanc?. Dintr-o localitate din Teleorman. Le aducea con?tiincioas? dic?ionarele solicitate. Politicos întreba dac? mai aveau nevoie de ceva. Purta sarafan de blugi albastru închis. Cercei minusculi. O verighet? sub?ire. De n-o fi fost vreo dâr? pe inelar... Se retr?gea discret. Se a?eza. La masa de lâng? u?a balconului. F?când lucruri la fel de normale. În intimidantul laborator ?tiin?ific, impunând episoade de ascez? în toat? regula, domesticul emanat de bibliotecara Dorina era, m?car câteodat?, binevenit, poate chiar a?teptat. Femeia mergea des la ?ar?. Unde avea – mai exact p?rin?ii ei aveau – ra?e bibilici curcani albi coco?i pintena?i. F?ceau focul cu lemne în cuptor str?mo?esc. S?pun de cas? din osânz? de porc, în tuciuri uria?e. Sp?lau picioarele neastâmp?rate ale copiilor, a doua zi de Rusalii. Atunci întindeau buc??i geometrice de s?pun pe frunze de lipan. F?ceau col?rez. Piticii se repezeau pofticio?i. Luau în posesie lingurile albe din lemn împodobite. Cu câte o floare de mu?cat? trandafir garoaf?. Prima or? putea s? mai a?tepte…
– Cândva m? iubea ?i el! – se pomenise… Dorina?! sp?rgând t?cerea într-o dup?-amiaz? de miercuri, când nu mai r?m?seser? decât ele dou? în bibliotec?. Nici nu apucase cealalt? s? se dumireasc? prea bine, c? bibliotecara continuase, cu o voce parc? venit? dintr-o alt? lume, neaei; ?i confesoarea se l?sase, la rândul ei, purtat?… – Eu nu am vrut s? m? m?rit cu el… Nu c? nu l-a? fi pl?cut… iubit, dar eram mult prea tân?r?… nu terminasem înc? facultatea… Nici p?rin?ii mei nu au fost de acord… ? î?i dusese m?rturisitoarea mai departe spovedania, în timp ce din chipul ei se desprindeau buc??ele de fotoni sau aripile captive ale unor fluturi. F?ceau un tur catifelat, asemenea unor suflete damnate, c?rora li se oferise, prin cine ?tie ce concesie, un minim r?gaz de deta?are. Se întorceau repede. Ireversibil. Destinul fusese de mult pecetluit: în anul trei de facultate s-a l?sat luat? de nevast? de poli?istul P?un. Primul copil venise un an mai târziu. Cu trâmbi?e ?i surle. Laura era leit? el. Dorina se bucurase ?i ea, sim?ind exultarea celuilalt. Era slab? ca un ?âr pe atunci. Slab? de înger mai ales. ?i purta mini adesea. Îi pl?cea s? se fardeze. Era în culmea fericirii când el îi aducea câte o ap? de colonie, chiar de parfum. Chiar dac? nu întotdeauna corespundea gusturilor ei. Se da se da se da cu apa aia. Era de la el. ?i-l imagina cum intrase în magazin... Ba nu! Mai întâi cum se gândise la ea…, la felul în care ea avea s?-?i pulverizeze mireasma aia, cum, pulverizând, chipul lui avea s-o împresoare. Pentru totdeauna! ?i n-ar fi opus ea vreo rezisten??…
– Recunosc – nu m? ru?inez, nici nu m? eschivez în vreun fel – eram topit?-topit? dup? el! Ce-i drept, era… înc? este un b?rbat ar?tos… Probabil, mult prea ar?tos – încheiase Dorina abrupt de trist confesiunea.


Cu nici o s?pt?mân? înainte, punându-i domnului mult prea ar?tos hainele la sp?lat, un bile?el c?zuse pe podea dintr-unul din buzunare. Un num?r de telefon. Al uneia. Marcela. Nuuuu, nu l-a luat la întreb?ri imediat dup?. N-a îndr?znit. Poli?istul era, mai ales de o vreme încoace, extrem de irascibil. Din orice îi s?rea ?and?ra. Se r?stea la ea ca la o. Ba chiar i-a dat vreo dou? la un moment dat. A l?sat-o s? în?eleag? c? nu s-ar fi sfiit s? repete gestul. F?r? de remu?c?ri. Dorina a plâns pe înfundate. ?i-a în?bu?it durerea. Revolta. Neputin?a. A f?cut-o „baban?”, la plaj?, în timp ce-?i l?sase ochii s? i se scurg?.... ?i cele dou? feti?e erau din ce în ce mai timorate. Se ascundeau sub mas? dup? dulap printre p?pu?i lâng? icoan?. Se ascundeau ?i f?ceau pipi. Pe ele. Irina fusese chiar diagnosticat? cu depresie infantil?. ?i el?! P?i el era de p?rere c? nu dai cu parul când ridici pu?in mai mult tonul. C? b?taia continua s? fie rupt? din rai ?i asta nu avea s? se schimbe vreodat?. A?adar, tre-mu-rau în trio: mama ?i fetele. Era îndr?gostit nenorocitul! A?a r?mânea.


*
Biblioteca noastr? înc? p?stra acea aparen?? a domesticului, a echilibrului, a normalit??ii. Venind dinspre masa de lâng? u?a balconului. Ni?te pitici continuau s? se supun? Ritualului. Coco?ii p?reau a fi la fel de pintena?i, curcanii suficient de albi… Numai Dorina veghea de undeva de sus. Fluturii se eliberaser? din captivitate. Inima femeii cedase în scurt? vreme. La ni?te 43 împlini?i... Cele dou? feti?e f?ceau eforturi supracopil?re?ti. S?-i spun? unei marcele Mam?.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro