Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

B?trâne?ile...

de Iulia Elize

În Casa mereu prea mare, pentru c? nu are, în ea, destui nepo?i, fa?? de câ?i fii are Ciobanul, undeva drept pe prisp?, ?ade, lini?tit, tr?gând dintr-o ?igaret? cam tare, un b?rbat; s? aib? pe undeva în jurul vârstei de patruzeci de ani, mai mult sau mai pu?in. Cu o mân?, atinge zidul de c?r?mid?, ni?el cu vopseaua mai te?it?, care desparte prispa, pu?in ridicat? deasupra solului, ridicându-i fa?ada, prin rândul de sc?ri, ?i prive?te, t?cut, în zare. Un cerdac ??r?nesc, unul tipicar, unde st?, de pild?, b?rbatul. Pe lâng? cas?, s-au copt, de fapt, strugurii, iar prunele, de fapt, sunt astrânse de acum dou? s?pt?mâni. De prin gr?dini. La p?dure, copacii se descurc? foarte bine ?i f?r? p?durari, iar fazanii r?mân nevâna?i ?i î?i fac de cap prin copaci, cu tot penajul lor alb?striu, care licure?te, de scap?t?, pe ei, câte o pic?tur? de soare sau de ap? de ploaie. Au tras, de fapt, o mic? fug? pân? acas?. Denisia i-a a?teptat cu înfrigurare, dar ?i b?trânii, p?rin?ii lui Iacob ?i ai Denisiei, ca s? le aduc? nepotul. Pe Codru? Rizeanu. De fapt, feciora?ul P?unilor...
— Am insistat, mam?, s? îi pot schimba numele, dar tot nu s-a putut. C?, de fapt, nu se poate actualiza certificatul de na?tere. A apucat Bogdana Mihai, s? îl treac?, pe copil, pe numele cui nu trebuie...
— C? las?, maic?, nu e a?a de r?u...
— Da, m?muc?! ...Dar tata ce face? Unde îi?
— Ia! du-te de îl caut?, Iacobe! C? Denisia P?un r?mâne aci, pe lâng? mine! C?-s b?trân?, mam?, c? eu, de-abia, mai pot vedea! Dar s? nu m? mai b?ga?i, dragii mamei, pe la ospiciu! C?-s b?trân?! A?a e Hora?ia, nu mai ?tie câteodat? de ea!
— Nu o mai las, mam?, pe Denisia s? mai plece de lâng? cas?! C? dumneata, m?muc?, cam s? ai nevoie de fiecare din noi, dar mai ales de fiica dumitale! C? eu mai fac câte un ban, dou?zeci, c? trebuie, niscaiva, pentru familie... Dar ce face tata?
— S-a suit pe cal! (B?trâna a început s? zâmbeasc?.) Ia, uite, Iacobe! Zici c? tata e june!
— Ce faci, tat?, cu calul acela?, a întrebat Iacob P?un, pe b?trân. D?-te jos!
— S? v?d, b?iete... C? mai sunt tân?r, ori ba!
— D?-te jos, tat?, de pe arm?sarul cela, c? o s? cazi! (Denisia râdea, de undeva de lâng? maic?-sa. De fapt, tat?l ei apucase s? se urce, iar acum mâna, înainte, calul.)
Calul era tân?r, mergea foarte bine. Era cel mai frumos arm?sar din lume. De fapt, b?trânul a f?cut câ?iva pa?i, prin b?t?tur?, apoi, s-a trezi c?, pe spinarea calului, a început s? se dezechilibreze. C? nu mai putut, de fapt, s? stea, pe cal, a?a cum trebuie. Ce s-a întâmplat? Ce a p??it b?trânul? A început s? tremure. S-a speriat. C? de fapt tremuriciul acela, din oase, îl împiedica, acum, s? î?i mai ?in? echilibrul. ”Ne-te bai!”, a ?optit b?trânul, de pe spinarea calului.
— Te ajut eu, tat?, s? te dai, acum, jos. De ce nu m-ai a?teptat? C? te ajutam, eu, s? te urci pe spinarea c?lu?ului! ?i s? fie cum trebuie! De ce nu m-ai a?teptat?
— Las?-m?, Iacob!
— Dar ce ai tat?, de ce plângi?
— Ajut?-m?, acum, s? m? dau jos. (B?trânul avea lacrimi în ochi.) C? nu mai pot c?l?ri, atât de bine, ca în tinere?e, de parc? mi-ar fi fric? de c?lu?ul aista al meu!
— Ce ai f?cut, tat??
— C?, fiule, un pic, îmi cam vine s? tremur...
— Stai, tat?. C? te ajut! Dar nu a fost chiar atât de r?u...
— Nu a fost?
— Nu, tat?! Chiar nu! Nu a fost!
— De fapt, începusem s? tremur, acolo, pe cal. Dar o s? îmi dea b?trâna mea cea drag? vreo dou? sau trei pl?cinte coapte ?i cu ceap?, ni?ic? m?m?lig? cu brânz? ?i un strop de ap? de la fântân?, ba chiar s? mai toarne ?i un pahar de vin bun, ?i, atunci, o s? îmi revin. C? mama ta, de o via?? întreag? a avut grij? de mine, c? ea a fost draga mea fat?, înc? de când aveam, amândoi, ?aptesprezece ani... Acum, c? avem, m?i, Iacobe, c?tre ?aptezeci, e un pic mai greu...
— Las? vinul, tat?! Pentru c? e tare!
— C? încercam ?i eu, de fapt, s? spun de vin!
— Da, tat?! Iacob era emo?ionat... Ai avut noroc cu mama, tat?! C? eu...
— C? eu, Iacobe... Eu ce s? zic, c? sunt b?trân...
— Dac? nu ai fi fost dumneata ?i mama ?i Denisia... Ce ne facem, de fapt, unii f?r? al?ii?
— Da, dar trebuie s? te ?i însori, fiule! C? uite la mine, cât de fericit am fost, pe lâng? maic?-ta! ?i ai ?i o sor? frumoas?, pe care mai trebuie s? o m?rit?m! B?trânul înc? mai tremura... De fapt, nu prea ar fi trebuit s? exagereze, cu calul acela... Se dezechilibrase, iar parc? ceva ar fi vâjâi în el, acum, ?i în oasele lui îmb?trânite...
— Las?-ne pe noi doi, t?tu??... C? noi suntem bine! Îl mai avem ?i pe Codru?...
— S? ai ?i tu b?trânica ta, într-o zi, Iacobe! C? eu...
— Da, tat?!
— Iacobe, spune-i la tata c? am eu grij? de tine, ?i cu Codru?! Pân? te însori, Iacobe! Pân? î?i g?se?ti, si tu, Iacob, o femeie! (Era Denisia P?un.)


— Într-o zi ne ?i c?s?torim, ne g?sim fiecare, pe cine trebuie... Dar nu acum, tat?! (Era Iacob P?un.) Dar suntem bine acum, ?i eu, ?i tu, ?i îl avem pe Codru?. Iar p?rin?ii ne sunt, amândoi, s?n?to?i. Ce s? ne mai dorim?
— C?, s? v? c?s?tori?i fiecare, Iacobe... (Era b?trânul cioban, Ioan P?un.) S? face?i ?i voi, ca ?i mine, s? v? g?si?i, fiecare, câte un suflet bun, c? b?trâne?ea e lung?... Apoi, c?tre b?trân?: Nu mai pot sta, draga mea, pe cal! Dar m-a l?sat tremurul, c? m? prinsese!
— Las?, tati, c? a fost, de fapt, foarte bine! Era Denisia, care se emo?ionase, la rândul ei. B?trânul î?i revenise, acum. De fapt, ce se întâmplase, acum doisprezece ani, cu Emil, i-a afectat pe to?i. Dar, acum, era mai bine, un pic, pentru c? îl recuperaser? pe Codru? P?un. C?, de?i nu reu?iser?, cu actele, pentru toat? lumea, b?iatul era unul de-al P?unilor.
— Unde e, tat?, Codru??
— Nu ?tiu... A ie?it pe undeva, a cunoscut-o pe Roxana, o feti?? din vecini...
— (Iacob a început s? zâmbeasc?. Nu, c? prea r?u, nu era! Cum s? fie r?u, dac? începuse, de fapt, s? fie foarte bine?) Codru? începuse s? cunoasc? copii de vârsta lui ?i s? recupereze timpul pierdut.
Pe spatele lui fragil, nu se mai vedeau urmele loviturilor de bici, din buna mare rânduire a binelui ?i a drept??ii, de la Îngerul cel sfânt al copilului, nu au s? se mai vad? niciodat?. Sc?pase de fapt de Rizeanu ?i de stâna lui nenorocit?.
— Tat?, e?ti bine?
— Nu! Sunt b?trân, Iacobe... Sunt b?trân... Iar vorbele acelea dou? i-au ?iuit lui Iacob în ureche.



B?rbatul b?trân (Dest?inuire)

De, mai ieri, am tras z?vorul ?i pe nimeni nu primesc
Muzici albe m? încânt? peste capul obosit
S? m? le?i, s? merg chiar mâine, prin ora?ul p?r?sit
?i s?-mi caut inorogul, corn prea negru mi-am g?sit
Sau pe cerbul ce fusesem, c?ci mi-e rostul cam lumesc
?i eram frumos, odat?, ?i cu gândul ca de scut
Frumuse?ea mândrei mele doar în mine-a-înc?put
Dar s-a dus ?i merge-n lume, ?i, uituca, nu m-a luat!
Zeci de gânduri stau cu mine, pe sub p?turi, ?i în cat
Numai cartea spre citire, ?i, prin ea, un inorog
Am un suflet înc? tân?r, s?-l a?ezi în pod, te rog!
Îl acop?r cu livada casei ce m-a p?r?sit...
?i s? merg s? trag, pe mine, toat? crucea de la schit,
C?-s b?trân ?i-n alt? via??, niciodat?, nu m? dau,
Obosit sunt, ca ?i ploaia, dar to?i stropii m? vindeau
Cum m-apropiu de mansard? ?i u?i?a s? o-închid,
S? mai gust, adânc, potirul b?trâne?ii mele,-n vid,
Sunt bolnav, adus de spate, ?i de tine, ne-nceput
La r?stimp, mai car, în spate, toat? via?a mea de lut.

S? mai ?in, o dat?, vinul, ?i-un pocal de amintiri
Port, cu mine,-n cap, povestea ?i c?ru?ele cu miri...


* * *

Fata b?trân? nem?ritat? (Poezie clasic? cu refren)

Dac?, ieri, eram femeia, p?rul meu de aur fin
Azi, privesc c?ut?toarea ?i la trupul meu m?-nchin
Îmi aduc, aminte, trist?, uduiri ca de p?dure
Când treceam, cu p?rul galbin ?i cu ochii ca de mure
Sunt umbriri ca de p?dure, care-mi tot st?teau în p?r
La Cr?ciun, vorbeam, adesea, despre florile de m?r
?i prin c??i, cu pe?itorii, m-a?teptau, încet, s? ies
Din od?i mult parfumate ?i din basme sau eres
Mai demult, eram frumoas? ?i cu glezne prea sub?iri
Doar s-a?tept cum luna urc?, toat? spusa de la miri
Mi-au cules câmpia-întreag? ca s?-mi zac?, la izvor,
M? priveau cu ochi alba?tri, dac? sta-voi în pridvor,
Maica aducea pl?cinte ?i din vin, pu?in, luau
De sunt zân? sau aievea, maica mea, a?a-întrebau!
R?dicau, de prin cantale, vinul cald, cu ?cor?i?oar?
Mama mea, mai spune-mi, înc?, nu-s b?trân? domni?oar?
Capul meu, de ieri, prinsese, fire albe s? se fac?
De-mi p?rea c?-s mai greoaie ?i cu pasul ca de dac?
Iar ulciorul, sub izvoare, numai ieri, mi-ai a?teptat
Azi, îmi pare greu, dar dulce, m? azvârl, bolnav?-n pat
Spune-mi, mam?, c?-s frumoas?, nu m? da din b?t?turi
Doar pentru b?rbatul care mi-a cules un rug de muri
S? îl v?d cum, iar??i vine, c? nu m-o uita de tot
Dar m? trage b?trâne?ea, nu mai pot, din trup, s-o scot
Trunchiul ?sta de p?dure, frunza-aceasta de stejar
Ce îmi cheam?, iar, z?pad? chiar în p?rul meu de jar
Ce îmi pare... `Cot?torea, parc? ieri, mi-a ar?tat
C? f??u?a mea de spum?, înc-un pic, mi s-a l?sat;
Spune-mi, mam?, c?-s l?ptoas? ?i c? mirele-aici...
Dar, în schimb, s? nu m? bat? b?trâne?ea cu un bici;
P?rul meu cel galb?n-par?, doar pu?in îmi e mai trist
Îns? ochiul meu de fat? e, de mult, un ametist
Zac pe perini, mult prea trist?, de nectar nu am b?ut
Iar? merii de prin `gr?dini ?i cire?ii mi-i fac scut.
Îs frumoas?, mam?, înc?, bate jarul ro?u-n foc
Cu pumni?ii, înc? tineri, prind via?a de `mijloc
V?z c? nu-s ca tine, mam?, nu sunt glasuri de copii
Mai pustie ca p?mântul, fac p?pu?ile copii
?i mai v?z, la mine-n mân?, iar st? raza ca de dar...
Câ?i copii aveai? Vreo ?apte... Trup uscat de la pieptar
Cred c?, ieri, eram p?pu??, dar, azi, nici so? nu am
Ca s? fac doi prunci cu dânsul ?i s?-mi cresc, în nume, neam
Dac?, ieri, eram femeia, p?rul meu de aur fin
Azi, privesc c?ut?toarea ?i la trupul meu m?-nchin
Îmi aduc, aminte, trist?, unduire de p?dure
Când treceam cu p?rul galbin ?i cu ochii mei de mure
Sunt umbriri ca ?i m?linul, mi se leg?nau pe p?r
Jos, feciorii dau s? plece ?i se sparie, tres?r
Nu mai vin, din od?i?e, cu un zâmbet s?-i închin
Zaci pe `perini t?v?lite, beau durerea mea, de vin
Dar tu, Mire ?i Mireas?, mult, s? sta?i îmbr??i?a?i
Binecuvântat? fie, Nun?ii, ??tia, caii-înaripa?i
Doar soru?a aceasta mic? ?i uscat?, de la lut
Binecuvânt?ri de luturi, c-un p?r galb?n a avut
?i, mai ieri, era frumoas?, pe?itorii vin la ea,
Doar s?-i cear? împrumuturi ?i cutia cu fidea
Ca s? deie la copiii, ce, mai ieri, o îndr?geau
Amintire de la fata, cu fl?c?ii, c? erau...
Dar tu, Mire ?i Mireas?, mult, s? sta?i îmbr??i?a?i
Tinere?ea e mai scurt?, de ?i-o dai ?i o împar?i
Omul tin?r grij? n-are, doar s?-mpart? aur fin
?i, la urm?, îi r?mâne numai cupa cu venin
Trist?,-n cas?, o b?trân?, înc?-un mire a?teptat...
P?rul galbin o apas? ?i doar lui i s-a-nchinat;
De plâng merii ?i cire?ii, din pove?tii târzii de lut,
C? b?trâna fat?-ascult? numai ce n-a cunoscut;
Capul meu, de ieri, prinsese, fire albe s? se fac?
De-mi p?rea c?-s mai greoaie ?i cu urma ca o dac?
Sunt ulciorul! La izvoare, numai ieri, m-ai de?ertat
Azi, îmi pare greu, mai dulce, m? azvârlu, aspr?,-n pat
Spune-mi, mam?, c?-s frumoas?, nu m? da din b?t?turi
Doar pentru b?rbatul care mi-a cules un rug de muri!
S? îl v?d cum, iar??i, scap?, c? nu m-a uitat de tot
Stau pe jar, ?i-n lacrimi, ochii, de trecut?-s, nu mai pot
Ce frumoas? e?ti, Ileana, câte stele ?ii în p?r!
?i, zic, mâini prea albe cot?, prin instan?ele-n r?sp?r...
Numai stele ?ii sub straie, sub pieptar, cu ?apte vie?i
Ce se vait?, cred c? fata toarn? ap? în g?le?i
La fântân? de mersese, e Ileana lui P?tru?,
Stau prea hâd, s? ?tiu de dânsa, pe sub spaima mea de stru?
C? frumoas? fu femeia ?i visam, la al ei bra?
Doar s? sp?l, cu ap? dulce, trupul ei, cel de nesa?
S? mai stau, cu dânsa,-n ierburi, s? i-adorm, ferice,-n p?r
S? vorbesc cu ea, de toate, de p?catele-n r?sp?r
Îns?, mult, nu îmi d?dur? pa?ii mei, la ea, în cat!
Dinadins, o pedepsir?, pentru c? nu s-a mai dat
Iar ulciorul, de izvoare... Numai ieri, nem?ritat
Ieri, femeie prea b?trân?, nimeni nu o mai videa
Cum un cerb o cot?, dulce, dac? uit? a ?inea
Doar izvorul ?i p?durea ?i o vulpe, s? le v?d
Cum m-ar plânge lâng? apa, care-i ?ine de pr?p?d
Azi, îmi pare greu, dar dulce, m? azvârl, bolnav?,-n pat
Iar ulciorul, de izvoare, numai ieri, nem?ritat!
Spune-mi, mam?, c?-s frumoas?, nu m? da din b?t?turi
(Doar pentru b?rbatul care mi-a cules un rug de muri!)





Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Tainele umbl?, au t?lpile umede ?i frumoase, tainele sunt, parc?, întregi (Iar eu sunt, parc?, un vindec?tor)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro