proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Sunt doar un câine vagabond! N-ar fi o nenorocire faptul c? nimeni nu-mi d? de mâncare din mâinile sale. M? descurc ?i singur, a?a cum pot. Nu-mi pas? c? n-am cas?, n-am curte, n-am cu?c?. Libertatea nu m? sperie. Dar nimic nu-i mai trist pe lumea asta decât un câine ca mine f?r? st?pân! S? n-am ochii în care s? m? uit ?i s? m? v?d, glasul de care s? ascult, mâna pe care s-o simt b?tându-m?, prietenoas?, dup? ceaf?. Încuraj?rile ?i comenzile, chiar ?i înjur?turile, nervii ori b??ul uneori, atunci când st?pânul e nemul?umit de mine, ori numai de via?a lui ?i se r?zbun? pe mine.
Am avut ?i eu un st?pân. Nu cel mai bun, dar m?car era unul. Cam sucit ?i nestatornic, mai bea uneori de sup?rare, c? o ducea r?u cu banii, c? l-a p?r?sit nevasta, mai d?dea cu piciorul în mine când voiam s? m? apropii de el s?-l mai comp?timesc, s?-i ar?t dragostea mea ?i s?-i dau de în?eles c? nu-i singur pe lumea asta. Dar m?car aveam pe cineva s?-mi vorbeasc?, s? m? laude ori s? m? înjure, s? m? ia cu el la câmp ori la p?dure, la braconat, chiar ?i la cârcium? unde st?team cu el pân? ce-?i bea suta de rachiu ?i-mi d?dea ?i mie un os de ros de la mas?.
Dar într-o zi m-a alungat de-acas?, nici azi nu ?tiu pentru ce, aruncând cu reteveie dup? mine, m-a scos în strad? în ?uturi, a închis apoi nervos poarta ?i s-a retras, bodog?nind, în?untru. Am s?rit gardul înapoi, a? fi vrut s?-i cer iertare pentru ceva, de?i nu ?tiam ce r?u f?cusem. A ie?it la mine cu cârligul de la sob? în mân? ?i m-a croit pe spinare de am mers o vreme îndoit de ?ale. ?i m-a scos iar în strad?. Nu m-am sup?rat. Durerea de ?ale mi-a trecut repede ?i am a?teptat s?-i treac? ?i lui sup?rarea. Dar sup?rarea nu i-a trecut, am mai vagabondat o vreme prin cartier ?i pe câmp, dar m-am sim?it atât de singur ?i p?r?sit încât m-am întors iar la poarta st?pânului meu. A ie?it din cas? ?i l-am v?zut zâmbind. Am fost foarte fericit o clip?, convins c? sup?rarea pe mine i-a trecut. Dar de la spate a scos arma ?i a tras dou? focuri spre mine, printre ostre?ele gardului. Nu m-a r?nit, dar atunci în sufletul meu s-a rupt ceva pentru totdeauna. Nu a fost sup?rare, a fost doar dorin?a de a nu-l mai vedea niciodat? atât de trist ?i de sup?rat din cauza mea.
Umblu de mult? vreme hai-hui. De mâncare m? mai descurc, prin ghenele de gunoi ?i pe la tomberoane, mai primesc poman? de la oamenii mai omeno?i ?i de la copiii mai prieteno?i. Dar cei mai mul?i m? alung?, strig? dup? mine, mai încasez lovituri de picioare, be?e ori bolovani. Nu simt durere decât foarte pu?in, mai r?u m? doare c? n-am un st?pân. Dac? nu unul mare, m?car un copil, care s?-mi arate prietenie ?i s? am cui ar?ta toat? afec?iunea mea.
Într-o zi am crezut c? am g?sit unul ?i c? am prins pe Dumnezeu de un picior. Era un geamba? de cai care pusese ochii pe mine în vreme ce bântuiam prin târgul de animale unde mai g?seam resturi de mâncare. M-a am?git cu un sandvi? mâncat pe jum?tate, mi-a legat o curea de gât ?i m-a ag??at dup? c?ru?a lui. A?a m-a dus pân? acas?, de-am ajuns cu picioarele zdrelite de asprimea drumului ?i de atâta alerg?tur? în fuga cailor, apoi m-a închis într-un grajd întunecos, al?turi de caii lui. N-am mai v?zut soarele ?i n-am mai sim?it aerul de afar? mult? vreme. Când m-a scos în curte, într-o zi de prim?var?, odat? cu caii lui, am s?rit gardul ?i dus am fost. Nu a?a st?pân mi-am dorit, pe care s?-l v?d doar o dat? la dou? zile, atunci când venea cu vasul de mâncare, f?r? o vorb? bun?, în rest fiind nevoit s?-mi omor timpul, legat în întuneric.

Dar acum mi-e, în sfâr?it, mult mai bine. Tot bântuind eu prin boschetele din parcul cartierului m?rgina?, am g?sit un om al str?zii. Am?rât, murdar, trist ?i înfometat ca ?i mine. Ne potrivim. M? prime?te cu drag sub folia care-i ?ine de acoperi?, eu îi mai ?in de cald în nop?ile reci de toamn? târzie. E foarte slab ?i foarte bolnav, poate n-o mai duce mult c? nici de cer?it nu mai e în stare, pentru c? umbl? foarte greu pe picioarele-i strâmbe ?i nevolnice. Uneori n-are nimic de mâncare, într-o sear? am g?sit o franzel? neînceput? în spatele unui restaurant ?i i-am adus-o la picioare. S-a bucurat foarte tare ?i m-a mângâiat îndelung pe spinare. Atunci am fost poate mai fericit decât oricând. Dar tare mi-e team? c? nu o va mai duce mult. Stau ?i eu mai mult cu el, nu mai umblu de ici colo, mi-e team? s?-l mai las singur. Nu mai pot s?-l p?r?sesc în halul în care este ?i r?bd?m amândoi de foame de vreme îndelungat?. Dar m?car suntem împreun? ?i ne ?inem de cald, acum c? tocmai s-a instalat iarna, cu z?pada groas? ?i nop?ile ei friguroase.

E o diminea?? geroas? de început de iarn? grea. Prin parcul de la marginea cartierului gunoierii au declan?at o cur??enie general? ?i adun? resturile ce se mai v?d prin z?pada c?zut? peste noapte. Printre boschetele acum desfrunzite, unul dintre oamenii de la salubritate z?re?te o movil? ceva mai înalt? ie?ind din z?pad?, acoperit? par?ial cu o folie de plastic. Se apropie ?i vede un om ?i-un câine, slabi, ?epeni, înghe?a?i bocn?, încremeni?i parc? într-o duioas? îmbr??i?are ca pentru eternitate.