Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

?antieri?tii

de Grig Salvan

”Toat? ?ara e un ?antier!” titreaz? cu emfaz? ziarele Partidului pe primele pagini al?turi de poze cu b?rba?i vânjo?i din popor, cei mai mul?i ??rani transforma?i peste noapte în muncitori pricepu?i, îmbr?ca?i în salopete albastre oferite de stat, ori dezbr?ca?i pân? la brâu, cu lope?i ?i roabe mi?unând pe lâng? tractoare, camioane ?i buldozere. Sunt anii 60, ani de ”construc?ie socialist?”, cu ?antiere ap?rute peste tot ca ciupercile dup? ploaie ?i cu mii de ?antieri?ti migran?i dintr-un loc în altul pe tot cuprinsul patriei.
Sunt tân?r elev de liceu, dar vajnic muncitor în vacan?e, c?lit la muncile câmpului dar ?i în construc?ii ?i abia a?tept vara s? m? ia bunicul ?i tata în echipa lor de ?antieri?ti de ocazie pe cont propriu. Bunicul e ?eful de echip?, el e cel ce se informeaz? din gazete ?i g?se?te de lucru prin ?ar?, dup? care î?i formeaz? echipa din oameni de prin satele noastre ardelene?ti de munte, oameni puternici ?i de încredere, care r?zbat oriunde, nu se plâng de condi?ii ?i greut??i ?i fac ”minuni de vitejie” pe ?antierele pe unde îi poart? pa?ii.
De curând s-a deschis un mare ?antier undeva în Gorj, se taie un drum printre mun?i ?i e nevoie de mult? for?? brut? pentru dislocarea unor masive de stânc?, se ”pu?c?” mai întâi peretele de stânc? prin dinamitare, apoi se cur??? terenul cu excavatoare ?i camioane transportatoare de mare tonaj.
Bunicul e ?i artificier printre altele, a lucrat o vreme la minele de la Rodna ?i Cavnic, el va conduce opera?iunea de dinamitare ?i pu?care, noi, p?lma?ii, vom sfredeli zile la rând zeci de g?uri în stânca de granit în care vom amplasa apoi batoanele de dinamit?.
Ne preg?tim de drum lung, cu merinde în traist?, schimb?m de vreo trei ori trenurile prin g?ri s?r?c?cioase ?i întunecoase ?i ajungem în sfâr?it la destina?ie undeva în Gorj, prin zona Pe?ti?ani-Tismana-Sohodol, locuri de care am auzit doar la radio. Bunicul ia leg?tura cu ?eful de ?antier, suntem bine primi?i, e nevoie de mult? for?? de munc? iar noi ardelenii avem o bun? reputa?ie de lucr?tori în zon?, ca ?i peste tot în ?ar? pe unde am mai fost, suntem caza?i în bar?cile lungi de scânduri, scoatem alimente din bel?ug de la magazia ?antierului în contul banilor pe care-i vom câ?tiga, apoi ne îndrept?m spre satul din apropiere s? ne cinstim cu o ?uic? la bufetul local, ca s? începem lucrul a doua zi cu ”noroc bun”.
- Au venit mo?anii! auzim în spatele nostru pe uli?ele satului ?i pe la por?i, exclama?ii care tr?deaz? un soi de team? ?i nu par prea binevoitoare, probabil oamenii avuseser? niscaiva experien?e nu foarte pl?cute cu al?ii ca noi mai înainte.
Noi nu b?g?m în seam? reac?iile localnicilor ?i falnici to?i ca brazii, de trebuie s? ne aplec?m s? nu ne lovim capetele de pragul de sus, intr?m în cârciuma modest?, luminat? de un petromax ag??at în tavan, mirosind a petrol în toate col?urile od?ii modeste. Dar cârciuma e aproape plin? la acea or? de sear? ?i noi nu prea avem loc la mese. La intrarea noastr? se las? o lini?te mormântal? de se auzea flac?ra petromaxului sfârâind, oamenii de uit? la noi cu figuri mirate ?i oarecum speriate, parc? e aceea?i team? în ochii lor ca ?i în glasurile celor din uli??, încetul cu încetul cei mai mul?i î?i iau t?pl??i?a ?i se face loc larg la mese. Noi sim?im teama oamenilor, ne amuz? situa?ia, dar ne bucur?m de spa?iul larg ce ni se deschide în jur.
Ne a?ez?m cu to?ii la mesele vechi de brad. Unul dintre oamenii no?tri, Braicu, masiv ?i negricios, cu o figur? de haiduc fioros, cu p?rul negru ?i gros l?sat pe frunte pân? spre ochi, face o puternic? impresie, to?i cei din local au privirile a?intite hipnotic spre el. Omul simte c? face o impresie deosebit de puternic? asupra celor din jur ?i pluseaz? ca la poker, scoate cu?itul lung de la brâu ?i-l a?az? înceti?or ?i cu grij? pe masa de brad, privind crunt pe sub bretonul negru, zâmbind într-un fel diabolic ?i îngânând în surdin? un vechi cântec de pahar.
Încet-încet dispar cu to?ii, r?mânem numai noi, comand?m b?utur?, râdem ?i ne veselim de situa?ie ?i mai cu seam? de spaima pe care a b?gat-o în oameni Braicu al nostru care, în ciuda înf??i??rii lui de bandit periculos, e un om de o rar? bun?tate ?i cu o blânde?e de copil, nu ar omorî nici m?car o musc?. Un lucru devine clar: de aici încolo nu vom mai porni spre bufetul din sat f?r? Braicu. Asta dac? vrem s? avem locuri la mese ?i localul s? fie numai al nostru.
A doua zi începem lucrul cu un entuziasm de zile mari. Cerem de la magazie burghie de perforat stânca. Ni se dau ni?te burghie obi?nuite de vreo patruzeci de centimetri cum aveau ?i celelalte echipe. Bunicul le arunc? înapoi pe masa magazionerului, care face ochii mari ?i nedumeri?i.
- Vrem burghie mari! decreteaz? bunicul cu vocea-i de tunet.
- De cât s? fie? întreab? timid magazionerul
- De doi metri! r?spunde hot?rât bunicul, la care magazionerul face ochii ?i mai mari.
- De doi metri? întreab? el ca în trans?, de parc? n-ar fi auzit bine.
- Da! ?i nu te mai holba a?a c? trebuie s? ajungem la punctul de lucru!
Înarma?i cu burghiele de doi metri pe umeri, ne îndrept?m, ca o armat? hot?rât? s?-l fac? praf pe inamic, spre pere?ii de stânc? ce trebuiau perfora?i ?i apoi dinamita?i ca s? deschidem drum larg prin valea îngust? de munte. Alte echipe erau deja la lucru, sfredeleau de zor cu burghiele lor obi?nuite ?i se uitau cu uimire la burghiele noastre lungi cât ni?te carabine cu baionete cu tot.
Tragem din greu zile la rând s? sfredelim stânca tare ca o?elul din sectorul ce ne-a fost repartizat. Burghiele, de?i puternice ?i mânuite de oameni puternici, înainteaz? greu în stânca de granit ?i ne plângem bunicului c? nu vom fi în stare s? facem orificii atât de adânci cum ar vrea el. Dar el e de neînduplecat ?i continu?m munca, unii lega?i în funii ca alpini?tii, de?i am f?cut b??ici în palmele bandajate cu fâ?ii dintr-un prosop ?i un maiou rupt, deja înro?ite de sânge. Vom fi pl?ti?i la volum de stânc? dislocat? a?a c? bunicul e hot?rât ca în câteva zile s? rupem tot peretele ce ne st? în fa??, ceea ce ar însemna, dup? socotelile lui, o c?ru?? de bani într-un timp foarte scurt. Muncitorii de la celelalte echipe se apropie din când în când curio?i s? vad? ce facem, unii dau din cap, al?ii-?i fac pur ?i simplu cruce.
În sfâr?it, dup? mai multe zile de trud?, bunicul inspecteaz? orificiile f?cute de noi ?i se declar? mul?umit de rezultat. Apoi, tot cu ajutorul nostru, îndeas? zeci de batoane de dinamit? în g?urile adânci, leag? fitilele ?i creeaz? o adev?rat? re?ea de fire, cu mult? aten?ie ?i migal?, s? nu fac? vreo gre?eal? fatal?. Sunt momente de tensiune ?i stres înaintea marii explozii pe care o preg?tim. Ceilal?i lucr?tori din ?antier se uit? cu ochi mari la noi cum c?r?m l?zile de dinamit? una dup? alta.
?i vine ziua cea mare. Suntem cu to?ii cuprin?i de emo?ii febrile ?i a?tept?m comanda final?.
- Ardeeeee! r?sun? vocea de tunet a bunicului meu ?i ecoul r?spunde de câteva ori dintr-un versant în cel?lalt. E semnalul c? toat? lumea trebuie s? fie la ad?post. Noi ne-am pitit cu to?ii în dosul unor stânci de pe malul micului pârâu ?i a?tept?m declan?area exploziei. Care se produce, de fapt un ?ir de explozii care ne iau oarecum prin surprindere. Aproape asurzim de canonada ce s-a pornit, vedem nori uria?i de pulbere ro?cat? cum întunec? soarele dimine?ii de iulie, buc??i de stânc? s?rind în aer ca ni?te pietricele de joac?, ne uit?m uimi?i ?i speria?i cum toat? coasta dinamitat? de noi se desprinde ?i porne?te la vale, cu copacii de deasupra alunecând drep?i, în picioare, ca la o catastrofal? alunecare de teren.
Se las? apoi deodat? o lini?te la fel de asurzitoare, de nu ne mai auzim unii pe al?ii, norii de praf se împr??tie ?i parc? s-a luminat toat? valea întunecoas? de pân? mai adineaori, soarele p?trunde acum pân? în adâncul v?ii, l?rgite h?t bine de marea noastr? explozie.
Urmeaz? ore lungi de odihn?, dar ?i de a?teptare. Împreun? cu un topometru al ?antierului, bunicul trebuie s? evalueze volumul de stânc? dislocat ?i s? se încheie un raport de produc?ie care s? fie apoi înaintat ?efului de ?antier pentru întocmirea statului de plat?. La evaluare se constat? c? am dislocat roc? în doar câteva zile cât pentru o lun? de zile, la o echip? de numai opt oameni ca a noastr?!
Toate bune ?i frumoase pân? ajungem cu raportul nostru de produc?ie la ?eful de ?antier. Omul, mic ?i negru ca un drac, cu o ?igar? în col?ul gurii, în loc s? fie încântat c? i-am deschis atâta spa?iu de înaintare în doar nou? zile, puf?ie nervos din ?igar? ?i e revoltat c? i-am dat peste cap toate socotelile. El are un anumit calendar al lucr?rilor, anumite termene de respectat pe care noi le-am devansat anormal, termene în func?ie de care se elibereaz? banii din banc? pentru plata volumului de lucr?ri. Într-un final ne spune clar c? el nici pe departe nu ne poate pl?ti pentru zece zile cât pentru o lun? întreag? de munc? ?i c? ar trebui s? ne mul?umim cu bani mai pu?ini, a?a cum sunt pl?ti?i ?i ceilal?i lucr?tori din ?antier pentru aceea?i perioad? de timp.
Bunicul se face negru ca p?mântul de furie. Ne uit?m speria?i la el ?i ne e team? s? nu-?i ias? din pepeni ?i s? s?-l fac? una cu p?mântul pe ?eful de ?antier. Se apropie amenin??tor de el, îl în?fac? de guler cu palma lui cât o lopat? ?i-l salt? sus de la podea. ?eful nici nu mai respir?, cu ochii bulbuca?i de spaim?.
- Îmi dai banii? ?opte?te bunicul, încet ca într-un alint, privindu-l drept în ochi.
- Da, r?spunde ?eful cu glasul sugrumat.
?i-l strig? pe casierul din camera al?turat?:
- Costele, adu geanta de piele din fi?et. S? le d?m banii ?i s? sc?p?m de ei!
Casierul, speriat ?i el de moarte, se execut? urgent. Cu mâinile tremurând, ?eful de ?antier num?r? în fa?a bunicului to?i banii pân? la ultimul cent reie?it din raportul de produc?ie.
Bunicul achit? casierului alimentele luate pe cont, apoi ie?im de la ?ef hot?râ?i s? p?r?sim imediat ?antierul ?i s? plec?m pe la casele noastre, c? bani am f?cut cât pentru toat? vara.
Eu sunt uimit ?i în stare de ?oc dup? toat? faza de infarct de mai înainte.
- Bunicule, sincer s? fiu, nu credeam c? vei fi în stare s?-l iei de gât pe ?eful de ?antier!
- Nepoate, ?ine minte cât îi tr?i. În via?a asta trebuie s? fii b?rbat cu B mare, nu b?rbat cu b mic!
Nu ?tiu cât am reu?it eu s? ?in seama de porunca bunicului meu în aceast? via??, dar de str?duit, martor mi-e Dumnezeu c? m-am str?duit.
Braicu propune s? mergem la cârciuma din sat ?i s? bem în cinstea victoriei. Dar bunicul, zâmbind satisf?cut pe sub musta??, nu-i deloc de acord:
- Nici vorb?! D?-i în m?-sa cu cârciuma lor cu tot! Mergem la gar? ?i ne oprim în Craiova la un restaurant ca lumea! Merit?m, nu?
Împ?r?im banii fr??e?te, pred?m cazarmamentul la administrator, c?ruia-i l?s?m de-o sticl? de ?uic?, mai l?s?m câte o bancnot? magazionerului ?i femeilor de serviciu care nu mai contenesc cu ”bogdaproste” ?i ur?ri de drum bun, apoi s?lt?m rucsacurile în spinare ?i într-o veselie pornim spre gar?. Dar Braicu, cu sufletul lui mare, nu se poate ab?ine s? nu treac? mai întâi pe la cârcium? ?i s? lase cârciumarului o sut? de lei, s? dea de b?ut la toat? lumea din local. Apoi o lu?m de-a lungul satului, petrecu?i de privirile curioase ale celor de pe la por?i ?i de l?tratul câinilor din sat.
- Pleac? mo?anii! auzim noi în spate ?u?otelile lor de care ne distr?m tot drumul pân? la gar?.

Au trecut multe decenii de atunci. A plecat bunicul, a plecat ?i tata, a plecat ?i Braicu al nostru, omul cât un munte dar cu inim? de copil, au plecat to?i ?antieri?tii de alt?dat?. Dintre to?i cei de atunci am mai r?mas doar eu ?i înainte de a pleca m-am sim?it dator s? v? spun povestea asta.
?i-am înc?lecat pe-o ?a...

Grig Salvan (Benedictus) | Scriitori Români

motto: inca nu-i prea tirziu

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro