Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Timpuri ?i destine

de valeriu danalachi

Dup? cum s-a înregistrat mai sus, la început de brigadirie tata s-a f?cut cu transport personal. Motocicleta, la care el visa mai demult, s-a dovedit a fi de mare trebuin?? la gospod?rie. Cu dânsa c?ra t?tuca tot ce se putea, ?i dedesubt înc? ceva, ce altora nici prin cap nu le trecea. Eu personal nu l-am v?zut m?car o dat? s? intre pe poart? cu calea?ca de?art?. Când venea momentul de o desc?rcat (mai ales, toamna), tot scoteam ?i scoteam, nu-i mai d?deam de fund, a?a de înc?p?toare era. Tatii anume asta la ea mai mult îi pl?cea, desigur, în afar? de motor, ce semeni în tot satul nu avea.

Pe vremea ceia, moto?icla* cu caleasc? (ata?) era tehnic? întrebat?, nu pe toate drumurile v?zut?, nici în vânzare liber? expus?. Cine vroia s? procure a?a mecanizm, trebuia s? o solicite din timp la uzina produc?toare. Astfel procedase ?i tata, un an înainte de a o procura pe cea de mâna a doua.
Într-o zi, când deja uitase de cererea trimis?, s-a trezit el cu o în?tiin?are. Îi venise rândul la fabric?, r?mânea doar s? pl?teasc? la po?t? aparatul nou, timp de o lun? s?-l ?i primeasc?. Se trata de un « IJ Planeta», model nou, cu faim? bun? de început. Mare era ispita p?rintelui, dar situa?ia b?neasc? nu-l l?sa s? se alinte, trebuia s? o vând? pe cea veche, sau s? se dezic? de cea nou?.
?i dac? Planeta îl d?dea de sminteal?, unde g?sea el alt KA-700? – Acolo era dilema. S-a sf?tuit el cu mama, cu mo? Nechita, cu alte min?i luminate din sat... Ie?irea dreapt? a fost s? o ia pe cea nou?, p?strând-o ?i pe vechea. În caz de nu-i convenea Planeta, o vindea, mai câ?tiga ?i parale pe ea, iar de se demonstra bun? – se dezb?iera de vechea ?i ie?ea cu cheltuielile la zero. A împrumutat el bani ?i asta a f?cut.

Într-o sear?, la poart? s-a oprit camion cu dou? l?zi mari în remorc?. Era Planeta, venit? la Cania cu trenul tocmai din inima Siberiei. Imediat a ap?rut tata cu doi cum?tri ?i badea Vitea.
Tuspatru, împreun? cu ?oferul ?i pomo?nicul lui, au dat jos marfa ?i au b?gat-o în ograd?.
Dup? cum cerea instruc?ia, tata a mers cu motocicleta singur? (f?r? ata?) cam o lun?. Aparatul lucra ca ceasul: pe drum drept zbura, ridica u?or povârni?urile, frâna la timp…
Cum numai a fost aninat? caleasca* (ata?ul), p?rintele s-a încruntat. În drum spre brigad?, pe la mijlocul dealului de la Baimaclia, Planeta cu a întâia abea se târâia, goal? cum era. A mai folosit-o el o lun? (mai mult din stim? pentru motoare) ?i a m?ritat-o. Alegându-se cu un surplus de 200 de rubli?oare, s-a întors la KA-700, l-a înnoit cu ro?i, i-a mai schimbat ceva detalii... ?i alt transport nu i-a mai trebuit.
Ce dragoste avea el fa?? de motocicleta ceia... parc? avea suflet într-însa... pân? ?i pe mama (cu toat? r?bdarea ei) uneori o aducea la invidie, poate chiar ?i la gelozie.
Cum numai câ?tiga ceva timp duminicile, ?i pe la s?rb?tori, numaidecât o tr?gea mai aproape de pragul mare ?i se b?ga la dânsa. Îi sp?la farele, motorul, îi cur??ea carburatorul, controla frânele, schimba uleiul, spi?ele... Drept r?spuns, ea îl asculta, cu credin?? îl servea. Pu?ine consoarte c?lcau pe unde trecea ea, cât de înc?rcat? nu era, st?pânul de gol nu ?i-l d?dea, totdeauna acas? ajungea. Tatii asta-i pl?cea, pentru asta ?i o dezmierda ca pe vac? înainte de a f?ta.

Motocicleta ceia, l?udat? în sat ?i dup? hotare, pe noi ne f?cea înc? mai mari ?i mai tari decât eram, f?r? s? abuzam de ea. Nu st?team (ca al?ii) pe capul tatii: du-ne acolo, dincolo, ad?-ne...
Unicul lucru, ce mai tare ne interesa, era s? ne r?pad? vara pe la iazurile de la ?olica, Vi?ineovca... pe unde se prindea pe?te mai mare ?i mai mult. Ne ducea ?i la iazul nostru, dac? se întâmpla s? aib? drum în aceea?i direc?ie.


Într-o prim?var?, cam la jum?tatea lunii mai, când noile frunzi?uri tr?geau afar? lumea din case, am hot?rât s? începem mai devreme sezonul de pescuit. Fratele era într-a noua, eu – în a ?aptea, iar ceilal?i ai no?tri – conform ordinii cronologice.
Eu nu prea m? rupeam la iaz în duminica ceia, mi se p?rea cam devreme pentru caras. M? stârnise fratele, mai mult pentru un prieten al lui din clasa paralel?, care nu avea idee de pescuit, dar ardea de ner?bdare s?-i afle secretele. B?iatul venea la iaz cu transport – o c?ru?? de a colhozului, dat? în custodie la taic?-s?u. Asta însemna c? înapoi eram asigura?i cu confort.

Ne-am ridicat din paturi pe întuneric. Pe tata nu l-am deranjat, l-am l?sat s? se odihneasc? omene?te, mai ales c? în duminica ceia era mare s?rb?toare, nu se aprindeau nici focurile la cotloane.
Ne-am pornit pe jos, ca totdeauna. Eram cinci la num?r: fratele, eu, fratele mai mic (f?r? mezin), Serioja ?i H?r?lu??, am?ndoi din m?hal?. Drept de la poart? pân? la ultima cas? de la Rotundu, ne-au tot l?trat câinii într-una. Care lega?i, care slobozi, se aruncau la noi de prin ogr?zi ca la du?mani. Mutre în?crite se iveau pe la geamurile de lâng? drum.
Nu-mi ticnea deloc începutul cela g?l?gios, îmi venea s? m? întorc înapoi acas?, dar am mers înainte. N -aveam eu n?ravul s? m? abat de la un plan f?cut, mai ales c? mama înc? nu gustase pe?te de balt? în prim?vara ceia. Sosit-am la destina?ie când soarele se vedea pe jum?tate de dup? dealul ?amaliei.
Lâng? damb? pescarii st?teau în rând. Am trecut pe malul opus, acolo ne-am ?i instalat.

La zece diminea?a a poposit drujbanul (amicul) fratelui, cu c?ru?a ?i doi p??ani din partea lui. B?ietanul, sl?bu? la trup, cu un centimetru mai jos ca fratele (cam m?runt pentru anii lui, da tare la înv???tur?), f?r? fric? s-a b?gat între cai, i-a slobozit din hamuri ?i le-a dat drumul, s? pasc? iarb? verde, de care se vedea mult? printre salcâmii de lâng? mal.
Fratele l-a întâlnit, i-a dat mâna, l-a b?tut pe um?r... i-a pus în bra?e o undi?? preg?tit? ?i l-a luat lâng? dânsul. Cât mergea instructajul, mai scoteam câte un caras, cum numai înv???celul a prins la ?mecherie, n-a mai tras.
Prietenii au l?sat sculele, s-au dat de-o parte ?i s-au apucat de teme, apoi au p??it f?r? grab? spre coada iazului. Amândoi buni de vorb?, tot luându-se cu ale lor secrete, s-au dus h?t-h?t. Din siluetele lor înce?o?ate au r?mas dou? puncte întunecate, de muchia Haragâjului apropiate.
Eu, r?mas mai mare pe grup?, am dat libertate distrac?iilor, începând cu trânta ?i arunc?turile în iaz. Între veni?ii cu carul era unul Vitea, neam al nostru de pe linia Zvârleanu, cu un an de ?coal? mai jos ca mine: simpatic, t?cut, la corp nu prea ar?tos, da vârtos, iute, vânjos. M-am trântit mult cu dânsul. Ne zbura iarba din c?lcâie, de pe sub coate...
Cât nu m-am zb?tut eu s?-l arunc dintr-o parte, din alta, s?-l încle?t de mijloc... nu se l?sa ?i gata. Cum se sucea, cum se învârtea, tot pe brânci r?mânea. O singur? dat? am reu?it s?-l pun pe spate. De s-ar fi f?cut atunci bunel-so la fa?a locului, s?-l vad?, s?-l laude m?car cu ochii... De la o vreme b?trânul haiduc nu mai c?lca ima?ul, plecase ?i el în lumea drep?ilor, s? se al?ture la vechea ceat?.

Pe la amiaz? ne-am astâmp?rat. N-am mai stat s? a?tept?m fl?c?ii mâna?i de vânturile junelor cutezan?e, am pus mâna pe gen?i. Ne-am dat la salc?mi ?i am în?irat o mas? boiereasc?, cu ou? ro?ii, pl?cinte, carne de miel... Eu am dat ?i de-o sticl? cu vin, chiar aveam poft? s? trag vre-o dou? gâturi.
Degeaba m-am bucurat, era compot de vi?ine. De unde naiba nimerise el acolo, dac? pe rafturile din pivni?? înc? din iarn? se vedeau numai borcane goale? – Poate fratele g?sise ceva ascuns de vreun strâng?tor pe sub butoaie? La ce-i trebuia lui s? care surplus de greutate ? – Oare chiar avea de gând s?-?i cinsteasc? drugu* (pretinul) cu compot pe malul iazului?
În fine, nu era g?rafa ceia a?a de vajnic?, ca s?-mi macin creieru. Am apucat-o strâns cu o mân? de mijloc, cu alta de fund, ?i am ars dou? gâturi lungi. Fratele mai mic se uita cu jale, i-am oferit ?i lui.

Dup? mâncare, am dat iar în balt?, cu undi?ele. Mare lucru n-am realizat, doi pumni de cara?i f?ceau a s?r?cie la fundul c?ld?rii. Nu era ziua noastr?, asta eu o sim?isem înc? de diminea??. Pretinii au ap?rut pe la chindii. Fl?mânzi, înseta?i nu ar?tau. Dup? cum s-au l?udat, ajunser? pân? la Haragâj, intraser? ?i pe la magazin... ”Degeaba le-am l?sat mâncare” – m-am gândit eu cu p?rere de r?u, dar m-am gre?it, c? fratele, fl?mângios de la natur?, imediat s-a repezit la geant?.
Pe?tele nu se prindea, n-am mai stat. Curajosul c?ru?a? a înh?mat animalele, apoi, cu un ajutor a lui le-a mânat într-un lan de verdea?? din apropiere.
Între timp noi am strâns sculele ?i ne-am preg?tit de plecare. V?zându-se îndestulat cu hran? proasp?t?, amicul a b?gat coasa cu furca la fundul carului, s-a a?ezat pe capr? ?i a îndemnat caii. Tot atunci ?i noi ne-am urnit din loc. P??eam al?turi fluierând, cu mâinile în buzunare, c? bagajele ni le ducea iapa ?i h?rm?saru. Dup? trecerea dambei, ne-am separat. Caii, obliga?i s? fac? o mic? înconjur?, au cârnit la stânga pe drum. Pede?trii am rupt-o de-a dreptul pe c?rarea dintre salcâmi, dirijându-ne spre punctul de reîntrunire. Ajungând înaintea transportului la col?ul sudic a gr?din?riei, l-am a?teptat, ca to?i odat? s? lu?m calea satului.

Carul a ridicat dealul f?r? pasageri. Pu?tanii mai fragezi, c?rora li se oferise loc sus, au renun?at la confort în favoarea animalelor, con?tiin?a ?colar? demostrându-se de nivel respectabil. Însu?i conductorul s-a dat jos cu hamurile în mân?, dirijând echipajul la un pas de coada femelei.
La drum drept am urcat cu to?ii în c?ru?a înc?rcat? gospod?re?te cu lucern? fin?, mirositoare... – comoditate nesim?it? nici la tata în caleasc?.
La ferma nou?, situat? pe partea mai înalt? din toat? creasta Baimacliei, am cotit la dreapta, am mai mers vreo trei sute de metri ?i ne-am oprit. Am coborât, ne-am dezmor?it spin?rile, picioarele... i-am ajutat prietenului s? împiedice cu lan?uri dou? ro?i (cum cerea tehnica securit??ii), apoi ne-am înghesuit din nou în c?ru?? ?i am prins a ne da drumul încet la vale. Jos ne a?tepta satul cu întinsele-i mahale.

În mijlocul prelungului coborâ?, caii au m?rit pasul, f?r? comand?. Viteza s-a schimbat, noi ne-am înviorat, ne-am dat în râs, strigate ?i ?uieraturi haiduce?ti.
Animalele agitate, cu boturile rânjite, cu copitele în ??rân? se propteau, mai lunecau, gaze de sub cozi slobozeau. B?ie?ii hohoteau, adrenalin?-n vine-?i propulsau.
Din toat? ceata de voinici, unul mânuitorul nu se veselea. St?tea ghemuit în locul lui, la maxim încordat, cu h??urile întinse strun?... Doar el la cai mai pricepea ceva, doar lui pericolul îi mirosea. Atunci, de ce c?ru?a înfierbântat? nu oprea? – T?ria de fl?c?u nu-i permitea, nici pân la ?esul larg mult tare nu era, deja ne aflam la poalele dealului.

Am ajuns în preajma M?cre?tilor, de unde mai c? se deslu?eau vopselele primelor garduri de gospodari. Stadionul satului, situat pe partea opus? a râpii, se vedea ca-n palm? cu tot cu aprigii fotbali?ti alergând ca strica?ii dup? minge t?man în ziua mor?ilor.
Suporteri, aduna?i în gloate dup? liniile de marcare, strigau ca mu?ca?ii, ?uierau, se precipitau. Jucau ai no?tri cu Baimaclia.
Mai marele pe tr?sur?, n?ucit ?i el de vâlva hazardului sportiv, sl?bind hamurile, nu-?i mai rupea ochii de la figurile mobile. ?i-a revenit doar atunci, când între noi ?i marginea ?esului mai r?mânea o azvârlitur? de b??. Albit ni?el la fa??, vizitiul a încle?tat barba ?i a tras iar h??urile la dânsul. Nu distan?a-l trivojea, ci costi?a abrupt? în cap?tul de sus a c?reia ne aflam – ultima scar? de jos a dealului.

Pe la jum?tatea clinei, viteza tr?surei s-a m?rit sim?itor. Ro?ile nu mai frânau, lunecau pe p?mântul uscat, b?t?torit de tractoare. Caii nu se mai opuneau ca înainte, se l?sau împin?i.
Înspuma?i, îmb?la?i, r?suflând puternic cu n?rile m?rite, nu mai ?ineau mijlocul drumului, alergau pe unde le venea mai u?or.
Pe la hopuri c?ru?a d?dea în salturi, îi trosneau încheieturile, ro?ile-i scrâ?neau. Noi s?ream ca mingile, dar tot distra?i r?mâneam. Pân? la loc drept mai r?mase o nimica toat?, când o roat? din fa?? a dat într-un dâmb. O zdruncin?tur? puternic? ne-a aruncat în toate p?r?ile. C?ru?a s-a s?ltat sus, s-a întors pe o parte ?i s-a pr?bu?it.

?ocul izbiturii a fost scurt. B?ie?ii repede s-au pus pe picioare. Eu m-am ales cu dou? zgârieturi lungi pe obrazul drept, provenite de la o tuf? de boroscai uscat din raza c?derii.
Mai aveam ?i nasul turtit, n?s?dit. De sub barb? picura încet o t?ietur? sub?ire. La un pas de mine coasa de la c?ru?? lucea cu t?i?ul în sus, pe vârfu-i ascu?it se observa o buc??ic? sub?ire de piele. Mi-am dat sama c? n?furica de membran? era a mea, dar n-am avut când înghe?a de fric?, vizitiul trebuia scos urgent de sub c?ru??.

Dup? c?dere, veselia s-a oprit. Vaiete nu s-au semnalat. Pip?ind p?mântul solid, ne uitam tulbura?i la fizionomii. To?i am r?mas întregi, doar cu r?ni lejere: care de ochiul liber observate, care pe sub haine camuflate.
Mai însemna?i eram eu ?i fratele. El aterizase într-o gr?mad? de bolovani. Drept dovad? îi servea o ran? sângerând? de sub nas, apucând ?i ceva din buza de sus. Caii n-au suferit, ?i c?ru?a a r?mas f?r? stric?ciuni, i s-au rupt doar dou? curelu?e de la hamuri.
Vizitiul, ?chiop?tând u?or, p?rea destul de calmant, dar nu pe mult timp. Martorii de la stadion l-au îngrijorat cu ?uier?turi lu?toare în râs. Ca s? trecem satul mai pu?in observa?i, a trebuit s? înconjur?m ?leahul prin hudi?e neumblate.

Acas? aveam oaspe?i. Asta ne convenea, tata la chefuri nu avea n?ravul s? scoat? cureaua. Dup? plecarea cum?trilor, a intrat el în chiler ?i s-a uitat mai atent la fratele. Ca înadins era treaz- trezu?, sau poate vinul consumat în ziua blajinilor înc? nu-l aduse la blânde??... L-a studiat pe Ukil dintr-o parte, din alta, la chemat mai aproape s?-l vad? ?i la fa??.
– Da ?i-i cu belitura asta sub nas, pi undi ai umblat, pi undi te-ai b?gat... Andru?a di ?i ?chiop?teaz?? – Ne d?deam drumu în vali, pi lâng? ferma vechi. Ego s-o închedicat într-o buruian?, o chicat pisti mini... am chicat ?i eu...
– Min?iuni! – s-a r?stit tata ?i i-a plesnit dou? palme la ceaf?.
Fratele a ?â?nit din chiler ro?u ca racul, uitându-se cu ciud? la mine. Fabula mai tare a complicat situa?ia. Aparte de asta, el mereu lua papara primul, când m? ajungea rândul ?i pe mine, tatii îi trecea mânia, nu totdeauna, da anume atunci - a?a a fost. A ie?it el din chiler, m-a c?utat cu ochii, m-a g?sit. Nu m-a mai chemat, a intrat t?cut în verand?.

A doua zi toat? ?coala huia de istoria confortului. Pe la repausuri b?ie?ii din clasele mari ne înconjurau, se uitau la mutrele julite, ni se hlizeau în fa??, mai n?scocind ?i anecdote pe sama noastr?.
De-ar fi fost numai asta... Fete m?ricele îmbr?cate frumos, cu cozi împletite, fusti?e scurtate pân? mai sus de genunchi... grupate la distan?? ne atacau cu ocheade, se ?u?oteau, apoi în gura mare râdeau.
Marea ru?ine o tr?geam eu, c? pe fratele îl durea la guler de partea moral? a peripe?iei. ”Hai Hitler, hai fiurer!” – îl strigau b?ie?ii din toate p?r?ile, cu mâinile ridicate la 45 de grade, a?a de mustecios se ar?ta el cu rana de sub nas. El nu se sup?ra, basme noi inventa, gloata tot mai tare o înveselea. A?a de glume? ?i deschis la firea lui se demonstra fratele spre finalul clasei a noua.

Ultimul sunet al anului de înv???mânt ne-a apucat pe to?i p??i?ii teferi, predispu?i la noi aventuri. ?chiop?ta?ii avariei s-au îndreptat, degetele strâmbate s-au mai nivelat, juliturile s-au uscat. Doar eu am r?mas cu semnul de sub barb?, ?i acum îl mai port. Dac? nu-l aveam, poate demult uitam de tr?sura cu confort.

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro