proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dup? evadarea Col?atului, s-a dus tata la stâna unchiului Vasile ?i, cu lacrimi în ochi, a renun?at la sincera-i binefacere. În urm?toarea zi a fost adus câine de la brigada de tractoare. Animalul se ar?ta harnic, atent, n?stru?nic... ?i slobod ?i legat nu i se mai oprea gura de l?trat.
Pe la mijlocul prim?verii, într-o zi, venind de la ?coal?, fratele mai mare a adus ?i el un câine, f?cut cadou de un drujban a lui de clas?.
Noul p?zitor – un ?omoltoc negru pufos, dat jos din bra?e pe o gr?m?joar? de paie într-un col? de ograd?, s-a apucat de f?cut tumbe. Ai no?tri s-au precipitat s?-l vad?. ?incul s-a tot dat de-a rostogolul, pân? a ajuns în poart?.
Costa, inimos la animale, l-a luat în mâini, l-a mângâiat, i-a cur??it blana de paie, i-a deschis maxilarul, i s-a uitat în cerul gurii, apoi i l-a dat Luminen?ei, s?-l tin? ?i ea o secund? în bra?e, apoi Mari??i, care, apropo, nu mai era mezina.

Alintat cu moinele (cl?tite), l?ptic?... chiar ?i smântânic?, c??elul p?pa bine, se îngro?a, se rotunjea, dar nume înc? nu avea.
O lun? a tr?it s?racul nebotezat, pân? a sosi v?rul Aurel de la capital? – a lui badea Gri?a b?iat, un an întreg a?teptat de m?mu?ic?-sa Lucheria, care în fiecare var? îi ?inea doi copaci cu cire?e albe, înc? din floare. Anume el a fost nanul câinelui, numindu-l Vultur. Din ce considerente? – nici ast?zi nu e clar.
Doar se ?tie c? în acea var? c??elul le-a fost bun înso?itor fra?ilor mai mici, care împreun? cu veri?orul oaspete hoin?reau prin v?g?unele de la Rotundu ?i nu numai. Din ale lor spuse, câini?orul în calea lui nimic nu ocolea, umfla pieptul ?i peste ?an?uri se arunca, c?dea, se ridica, iar se avânta, ca pajura la fundul râpilor zbura.


C??elul, simplu nu era. Nu degeaba amicul fratelui, într-o sear? lung?, desc?rcase o groaz? de istorii asupra urechilor noastre ciulite.
Din spusele lui, Vultur se tr?gea din s?mân?? blagorodnic?. Chipurile, pe vremea primului r?zboi cu neam?u, o dep?rtat? str?bun? a lui slujise în armata împ?ratului Neculai, nu osta? de rând, ci cu rang ofi?eresc în sec?ia secret? a frontului.
Cu alte cuvinte, c??eaua c?ra scrisorele cu pricazuri speciale pe la divizii ?i unit??i, cu o zi-dou? (poate ?i o or?) înainte de ofensive.
Doar in dou? luni de opera?iuni militare, spioana dobândise cruce de fer direct din mâna împ?ratului, multe laude publice ?i post special la comunic?ri.

Într-o noapte, trecea ea linia frontului, ducând în zgard? o în?tiin?are vajnic? la o unitate încercuit? de inamic. Când îi mai r?mânea pu?in s? ajung? la punctul destinat, o bomb? r?t?cit? a tr?snit al?turi.
Valul exploziei, învârtind-o în aer, a aruncat-o departe, în direc?ia din care venise.
M? cam îndoiam de adev?rul ultimelor cuvinte, dar v?zându-i pe ceilal?i ascult?tori cu gurile c?scate, nu le-am încurcat, eu însumi interesat s? aud bra?oava pân? la cap?t.
A?adar, dup? pocnitura de proiectil str?moa?a eroin? s-a trezit în vârful unui copac înalt, drept într-un cuibar de hultan.
– Nu cred – am zis eu –Vulturii îs p?s?ri di munti. – Ei da... – a protestat fratele – tr?iesc ?i în p?duri... Ia s? te ui?i mai atent pin stejari, ai s?-i vezi cum foiesc... Asurzit?, mu?it?, orbit?, f?r? o lab? dinainte, c??eaua ?i-a revenit. N-avea cui i se j?lui, dar ordinul era ordin: moart?-coapt?, trebuia s?-l execute. S?raca, a coborât cu greu din copac ?i a adulmecat cu botul (ca prin minune r?mas întreg) – în zadar, tr?sneala de la ghiulea o lipsise ?i de olfact.
Pân? la urm?, minunea s-a înf?ptuit. R?nit?, pierdut? în timp, spa?iu ?i întunecimea nop?ii, po?t?ri?a a ajuns la unitatea blocat?. Scrisorica a salvat solda?ii, ofi?erii, divizia, armamentul...

Coada r?zboiului a prins-o pe eroin? în gradul de c?pitan, înaltul post de comandant a garnizoanei câine?ti centrale, cu gramote isc?lite de mismisimum* (însu?i cel mai), cu zgarda-i lat? înc?rcat? de medalii, cruci... Deci, ?incul avea cui sem?na. Avânt?rile lui spre adâncimi, pe undeva, adevereau spusele vis?torului narator. Demna str?moa?? a r?mas în istorie. Cu ce s-a eviden?iat urma?ul urma?ilor ei, cum a fost, ce a f?cut el, s? merite câtu?i de pu?in? aten?ie din partea contemporanilor s?i?

În decursul verii, pe când eu cu fratele ne rupeam spin?rile pe dealurile colhozului, fr??iorii cu Aurel se ocupau de educa?ia ?i îngrijirea lui Vultur, care, de facto, nu era ”el”. Veri?orul încurcase buricul cu alt organ sexual. El, b?iat crescut la ora?, departe de lumea animal?, merita crezare, dar ceilal?i, care de la doi ani deslu?eau mâ?a de motan, nu l-au corectat.
Adev?rul era c? numele masculin suna tare, d?dea bravur?... Asta ne convenea ?i nou?, a?a c? vechiul botez a r?mas în vigoare.

Spre toamn?, c??elu?a crescuse destul, într-un fel se ?i maturizase. Avea blana de invidiat, nu numai in cercurile câinesti.
Pe vârful urechilor ascu?ite, cât si a cozii mereu ?inute drept în sus, predomina un alb ca z?pada de sclipitor, cu stricte?e v?rsat într-un negru smoliu ce-i învelea tot exteriorul corpului rotunjit, înc?rcat de mu?chi, ardoare... tare dornic de viteza mare.
P?rul negru bogat al cuconi?ei se ducea ondulat în jos, spre p?mânt, împodobindu-i partea inferioar? a pieptului de un alb auriu, r?spândit pe burt? ?i zona interioar? a soldurilor c?rnoase. Labele dinainte, scurte ca ?i cele dinapoi, abea se observau de sub poalele lungi, cârlion?ate, aurite ?i ele de un galben rar. Î
n pozi?ia de culcat? pe spate i se vedea tot albul dedesubt, burtica mereu plin?, buricul sexi, ba chiar si coada – un flocu?or pufos, de râsul lumii, servind mai mult pentru flirturi.
Dac? te uitai la ea din urm?, era imposibil s? nu-i admiri spatele împlinit lunecând cu fine?e spre fundu-i robust. Stând pe patru labe, sem?na cu statuia de aur a neamului, doar îi lipseau ni?te picioare lungi, o coad? lung?, un gât lung, dou? rânduri de ?â?e (tot lungi) ?i doi pui de om fl?mânzi.
?i dac? m?ria sa prin?esa mergea în rând cu lumea (casus rarum*), se vedea chipe??, cu capul sus, urechile în?l?ate spre zei, pieptul bombat înainte, ochii în scântei... Nici de departe v?zut?, c??elu?a nu pierdea din tandra-i ?inut? canin?.
De o apuca alergatul dup? cineva, gra?ioasa ging??ie-i disp?rea, într-o clipit? se f?cea înver?unat?, nemiloas?, ca s?geata se arunca s?-?i p?zeasc? nem?rginitele domenii. Când un str?in o vedea din fa??, p?rea c?-i zâmbea, doar din?ii cl?n??nitori o d?deau de gol, dovedind c? era gata s? atace ?i un buhai. Dac? te uitai la ea din spate, vedeai doua jambonele zbur?toare – zburdalnice ?i juc?u?e bucusoare... Ce mai... era o zglobie c??elu?? foc de frumoas?, glamuroas?, atractiv?, s?ritoare, adorat? de to?i copiii ogr?zii.


La cap?tul verii, Într-o diminea?? de duminic?, când întunericul înc? lupta cu lumina, plecat-am la pescuit. Eram eu, fratele mai mare, fra?ii mai mici, Deadea (ca în loc de tartar) si Vultur.
C??elu?a, deja oprit? din crescut, de statur? era mica dar neagr? în cerul gurii, t?cuta si f?cuta; deloc nu latra, numai apuca.
Feti?a de alt? dat? se rotunjise într-atât, c?, v?zându-i deosebita configura?ie, un om de pe drum n-avea cum s?-i g?seasc? locul unde i se termina gâtul ?i incepea capul. Acela?i lucru se petrecea ?i cu partea ei dorsal?, niciodat? nu ghiceam unde i se termina coada ?i de unde-i pornea buca învelit? cu lân? lung?, deas?, v?luroas?, ca special pentru fundul ei aleas?.
Avea o iu?eal?... vai ?i amar de mama ho?ilor. Din drume?ii întâmpl?tori, care prea mult priveau la ograd? printre scândurile gardului, rar cine sc?pa cu piciorul neînsemnat de ascu?i?ii ei col?ishori.

Diminea?a toat?, carasul s-a prins slab de tot. A trebuit s? r?mânem ?i dup? amiaz?. – Nu eram noi pescarii care s? bat? în retragere cu c?ldarea goal?, mai ales c? venisem la iaz o gr?mazea. În fine, pestele ca pestele, s-a prins in ziua ceia a?a si-a?a, dar p?gubasi n-am r?mas. Spre sear?, ar?i de soare ca lumea, am renun?at la dobânda a?teptat?, înc? ?i lihni?i de foame.
De obicei, mâncare mult? cu noi nu c?ram, s? avem motiv de a ne trage acas?, de altfel mama nu ne mai vedea intrând pe poart? înainte de miezul nop?ii. Am strâns sculele cu grij?, ne-am scaldat si – acasa!

L?sând partea stânga a iazului, am trecut damba (digul) toat? ?i am luat-o vârtos în dreapta. Planul era sa ajungem în coada apei, de acolo sa ridicam dealul, c? în vârful gr?din?riei colhozului, înc? de diminea??, ne a?teptau rânduri de patlagele bulg?re?ti cu multe gre?uri.
Malul drept p?rea pustiu, dar nu era a?a. Ajungând pe la jumatea lui, am dat de doua ma?inele (ma?ini mici - autoturisme), corturi ?i o mas? întins?, goal?. Obosi?ii fon?onari* (func?ionari) st?teau mai sus, între rânduri de salcâmi, la umbr? jucând “popa prostu” fara griji, stresuri... ?i cu vreo trei odoruri pe lâng? ei: dolofani, albi la fe?e, cu p?l?rioare albe, ?osete albe...

Drept lâng? apa iazului, al?turi de un foc fumegând a terminare, pe un p?rt?la? de iarb?, sub soarele de chindii lucea o oal? alb? j?m?l?iut?, cu capac.
La ora ceia, în zona lacului nu mai era ?ipenie. Pentru întârzia?ii oaspe?i ai naturii era mai bine s? nu fi trecut nici noi pe acolo.
Tartarul (Deadea, tot el unchiul Teodor), din curiozitate, a dezgolit oala ?i s-a uitat. În?untru erau chiro?te cu brânz? sau col?una?i, cum le numeau culturalii.
C??elu?a, tot atunci, a în?l?at botule?ul la cer, a adulmecat, s-a ridicat în vârful ghiarelor ?i a c?zut lat?, ca le?inat?.
Noi ca noi, în frunte cu Deadea ne sim?eam îndur?tori, c?li?i... Vultur avea în burt? alte socoteli. Când îl apuca dorul de h?leal?, repede-i zbura din cap sovestea* (con?tiin?a), pierdea obrazul, educa?ia... uita ?i de ?â?a supt? de la c??eaua-mam?.
Eram noi înfometa?i, dar nu într-atât ca s? b?g?m mâna în ceaun str?in, de?i nu-i de ascuns c? pentru c??elu?? ne-am fi bucurat. Ea, parc? ne-a citit. S-a ridicat brusc, din nou prinzând aer cu n?rile deschise, s-a oprit, a aruncat ochii în stânga, în dreapta, s-a uitat cu aten?ie în sensul juc?torilor de noroc, a dat de trei ori din coad?, s-a mai sucit, s-a mai învârtit, a mai ocolit... Pân? la urma, fl?mânjoasa iar lâng? vasul cu pricina s-a oprit, i-a tras o lab? la capac ?i drept cu botu-n oal? a nimerit.
Între timp, noi pe loc nu st?team, orice mi?care negândit? b?tea la ochi.

Osp??ul mult n-a durat. B?gat? cu botul pân? la buric în oal?, c??elu?a înfuleca f?r? oprire, cum r?dea fundul oalei de col?una?i, a?a-l r?dea. La urm? a intrat atât de tare, ca i se vedea doar vârful cozii ?i ghiarele labelor dinapoi, tremurând toate odat? în unison cu indescriptibila-i pl?cere suportat? în acel moment. Aruncând ochii în urm?, ne bucuram nespus de apropiata-i izbând?. O apreciam tare ?i ?ineam mult la ea, cu tot cu poznele ce le f?cea. Era smecher?, istea??, ?tia s?-?i scoat? buc??ica... de la mâncare bun? niciodat? nu i era grea??.

Rupându-se cu greu de la oal?, respectând regulile de precau?ie, urmându-ne, Vultur a b?tut în retragere. La început p?rea satisf?cut, cum numai am pornit la deal, i-a dat bucuria-n scârb?. R?mânea în urm?. Abia se târa am?râtul, umflat la burt?, îngrelat, str?duindu-se s? reteze distan?a între noi ?i el.
Îl jeleam cu ochii, dar nu ne opream, nici în bra?e nu-l luam, ?tiindu-i capacit??ile. Între noi, pescarii, s-a strecurat hazul.

Pân? la urm?, înghi?ind noduri, tot fl?mânzi am r?mas. De unde s-a luat atâta putere ?i ar?ag în noi, s? ridic?m dealul cât muntele, mai ?i alergând hlizindu-ne f?r? m?sur?, de parc? ne-ar fi f?tat vaca în luna lui cuptor?
– Exprimarea în cauz? p?rea o solidar? înfr??ire cu neamul câinesc, dar mai era ?i altceva.
Din punct de vedere conceptual, toat? bucuria ceia însemna mult mai mult: Era o evident? manifestare a unei mici victorii în lupta de clas? cu odraslele celor v?zu?i, aprecia?i, eviden?ia?i de restul lumii prin posturile ocupate. De iure, inevitabilul antagonizm mie personal mi-l b?gase în cap tot un fon?onar, ?i înc? de care - din cei mari, hultui?i.
De facto, conceptul m? domina înc? de la cinci ani, când un pui de nacialnic nu s-a împ?r?it fr??e?te, mâncând el singur un pumn întreg de bomboane... Trebuia s? le împart? fr??e?te, dar el asta n-a f?cut, nes?tulu. M-am r?spl?tit... dar nu m-am lini?tit. Atunci am în?eles eu c? nu-i dreptate pe p?mânt, ?i am jurat s? m? trântesc pentru ea pân? la urm?. R?u am f?cut de am jurat, mai bine înjuram ca tata de trei ori la rând soarele, luna ?i nourii cu cer cu tot. – A?a, precis c? nu se mai aduna atâta ur? de clas? în mine... dar, cred ca am ajuns nu acolo. Astea-s amintirile, te abat de la tem? ?i te tot poart? aiurea, pân? se întunec? ?i afar?, ?i în minte.

Revenind la cruda povestire, afirm cu certitudine c? a?a râsuri nebune nici pân? atunci, nici de atunci încoace, n-am tras ?i n-am mai suferit.
Cât am suit dealu Haragâjului, Vultur ?i-a revenit, dar l-a costat, s?racul, adic? – s?raca, doar era c??ea (mai s? încurc iar i?ele, tare-i mai trebuiser? cire?e albe v?rului Aurel anume în vara ceia...).
La început de drum, pe curajoasa noastr? a apucat-o treap?dul. O usturau ochii de ru?ine, dar n-avea încotro, trebuia sa mearg? numai înainte. Din coada iazului pân?-n culmea povârni?ului a însemnat to?i tufarii ?i tufele nimerite în cotita-i cale nealeas? . Noroc de ea c? nu era purtatoare de fusta, pantalon sau alte hamuri ?i leg?turi pe sub poale...

V?zându-ne la cap?tul de sus a gr?dinii, am dat o roat? prin patlagele. Ne-am înfruptat, am b?gat ceva ?i la torb?. Vulturica n-a intrat, a r?mas s? ne a?tepte la margine. Costa i-a întins o legum?, a refuzat-o. Tot atunci a v?rsat dou? jum?t??i de chiro?te, s?rmana. Râsul s-a oprit.
Profunda comp?timire a durat pu?in. Când am ajuns s? ne d?m drumul spre sat, c??elu?a a f?cut câteva s?rituri nevoite ?i s-a dus de-a dura la vale.
Atâta ne-a trebuit, iar ne-a umflat hohoteala, nu ne mai puteam opri de râs, nici de mers. Numai eu unul, pân? a ajunge la loc mai drept, m-am t?v?lit prin boroscaie ?i curnu?i de dou? ori.
Fratele mai mare, cât de atent se l?sa în vale, a tras ?i el o trânt? bun?. De cei doi mai mici mi-e ?i oarecum s? pomenesc... din causa hlizelii mai mult se rostogoleau decât p??eau.
Din to?i, Deadea era mai tare, dar tot el era ?i mai mare! El era tartaru, ?i basta! De facto, el cu râsul nu prietenea. Mai tr?gea un zâmbet mai dulceag pe la sarbatori... A?a-i era felesagu, de?i în ziua ceia nu odat? reu?ise s?-?i arate din?ii. Prima dat? asta se întâmplase la iaz, când v?zuse c??eaua h?rp?nind din oal?.

Vulturoaica, cu toate incomodit??ile-i suferite, sim?indu-se în centrul aten?ei b?ie?ilor (care v?zuser? la via?a lor câini negri în cerul gurii), s-a înviorat, da nasul la purtare nu ?i l-a luat. Dup? ce eliminase surplusul de col?una?i, se arunca la bondari, ?ân?ari... s?rea ca o c?pri?? peste tufele de holer?, alerga printre noi vesel?, sprinteoar?...

Pe amurgite, am ajuns acas?. Râsul se împr??tiase pe drum, nu tot, ceva mai r?mase. Deadea a schimbat dou? vorbe cu tata ?i n-a mai stat, a tuns-o divali, la gospod?ria lui, cu pasu-i lung m?surat, în c?lcâi ap?sat.
Noi, de când intrasem pe poarta, nu ne mai opream, tot hi-hi, ha-ha... Uitasem de foame, de pe?te, de spinii din picioare...
Am golit in patru o c?ld?ru?? cu ap?, apoi ne-am oprit. Când iaca-iaca s? uit?m de motivul veseliei, c??elu?a, aflat? ?i ea în rândurile noastre, rupându-se iute de la gr?mad?, s-a dat într-un col? de gard, s-a l?sat pe labele din urm? ?i, ca din pu?c?, a slobozit de sub coad? o vân? de ?ârfuial? urmat? de un lung ?uierat de gaze, dup? care t?cerea n-a mai avut salvare. Noi, fetele din ograd?, o vecin? venit? dup? sare... am bufnit odat? într-un val de râs. Râdea ?i tata, a?ezat pe pragul mare de la cas?.
Din familia toat?, doar mama nu se veselea, comicul moment o prinse în afara cur?ii. – Da ?i-i cu b?ie?ii i?tia, m?i Andrii? Di când o vinit, tot râd ?i râd într-una, s-aud tucma di la ?leah – a întrebat ea nemul?umit?, ie?ind de dup? poarta gr?dinii cu o c?ldare învârfonat? de p?st?ri galbene. – Râd ?i ii... c? n-au alt?eva di f?cut. – Pe?ti macar o adus?.. – Mam? drag?! A?a ceva n-am v?zut di când îs eu. Oari ?i o dat într-în?ii, înc? ?i pi feti li distr?b?leaz?... ?i tot v? râde?i acolo, de parc? sânte?i be?i? – N-ar hi mari lucru... satu-i plin di neamuri. Nu v-o ?instit oari nimeni pi drum? – Voi m? auzi?i? Sau gr?iesc cu aguzii... doamne m? iart? di gânduri negri asupra nop?ii. Ia intra?i oleac?-n cas?, c? ne aude m?h?laua.
Am intrat cu to?ii. Pere?ii cuhnei (buc?t?riei) n-au solu?ionat întrebarea, râsul domina situa?ia. Mezinul, b?ie?el ascult?tor la mama, t?cut din fire, atunci a g?sit de cuviin?? s? strice ?i el o vorb?:
– Râs cu plâns, balig? de mânz.
– ?i tu?.. – În tacu zace... doamne m? iart? di a?a cuvânt spus asupra întunericului.
– Mam?, da nu-i r?u s? râzi, ni?i s? plângi – s-a manifestat alt fârtat.
– Cum adica? Lamure?te-ma, s? nu mor proast? la b?trâne??.
– Di la plâns creste inima, di la râs – alt?eva.
– ?i anumi, t?lanca? – A?a spunei când erai mai mititel. – Asta nu eu... o fimei pi drum o zîs – a s?rit Andru?elu cu l?murirea.
– Când, undi, numile, familia... întreab? ?i tu b?rbati, spuni-li ?eva. La curau? e?ti me?ter, da arat? altfel cum s? educ?...
– Mai dimult, mam?, atun?i înc? nu înv??am la ?coal?, o chema mama Anica – îi d?dea b?iatul cu r?spunsul, f?r? a p?trunde în esen?a înc?lcitelor mijloace educative la care se referea p?rinta.
– Din cari pri?in? o chema, ?i nu o cheam??
– C? o murit... – Bun, cu asta ne-am l?murit. Da di talanc?, tot e o pominit?
– Nu, asta am spus eu di la mini. – Adica, ai compus din capu t?u. Ei ghini c? macar un lucru folositor ai f?cut. Pintru asta mama te-ar s?ruta în frunti, da acu-acu n-are când, trebuie s? afle neap?rat de unde v? vine boala hlizitului. Când am mai auzit-o ?i pe asta, eu n-am mai r?bdat, am pufnit iar în râs, apoi ?i ceilal?i în frunte cu tata, care de facto râdea de râsul nostru. Da râs?tur?, m? b?iete... Sincer s? fiu, m-am speriat. Ce situa?ie tâmpit?: s? vrei s?-?i plângi de mil? pentru c? nu te po?i opri din urgia veseliei. A?a ceva înc? nu p??isem. Tata a ie?it repede afar?, s? aduc? ap? de la fântân?, dar tot atunci s-a întors dup? c?ldare.

Pân? la urm?, s-a aflat de unde se tr?gea fenomenul. Totul s-a limpezit când fratele mai mare a povestit de Vultur, ba chiar l-a ?i l?udat.Tata a râs cu poft?, mama – nu. Ar?ta îngrijorat?, tare nu-i pl?cea s? bat? drumuri goale pe la selsovet, mai ales lunea, când nu-?i vedea capul de treburi.
Mama, pe fratele nu l-a crezut de tot, prea multe râsete zburau... la ce t?lm?cea el. Ca urmare, a împins-o p?catul de m-a întrebat ?i pe mine: ce f?cusem noi cu Deadea toat? ziulica pe malul iazului, ca asupra nop?ii s? ajungem acas? cu trei chitici ?i mutrele umflate de râs. I-am spus ?i eu ce-am putut, cum m-a dus capul, da mai bine t?ceam, c? ap?sam prea tare în favoarea c??elei – într-un fel îi prosl?veam fapta. Tot atunci ne-a ?i luat mama la ?esut, începând cu mine.
Prin?i în lan?urile prejudiciului, ascultam neclinti?i severa-i moral?. Nici nu zâmbeam, s? nu b?nuiasc? vre-un semn de derâdere a discursului ei curg?tor.
Doar Costa nu st?tea locului. Se leg?na, se mai apleca, se mai învârtea... ?tiind precis c? înc? era scutit de b?taie.
– Cum nu v? este ru?ine la obraz, a?a lung?i, s? v? bucura?i de mâncarea altora, s? l?sa?i s?ra?ii oameni cu copchii mititei fl?mânzi pe malu iazului, poati vini?i di diparti, pi noapti...
Cum a?i putut s?-i da?i voie la o c??au? nis?tul?, b?loas?, distr?b?lata ?i esti e, s? se îndoape cu bun?t??uri str?ine, ?i înc? di cari – chiro?i cu brânz?. Poati nevestili ?elea, s?ra?ili, o scos din buzunare ultima rubl?, ca s? împlineasc? pofta copchiilor ?i a b?rba?ilor într-o zi di hodin? dat? di la dumnez?u. Dac? m?car la asta nu v-a?i gândit, atun?ia di ?i m? mai zbat eu cu tat-to s? cre?tim oamini, la ?i mai roadi?i coatili di la custiumuri pi b?n?ili ?colii, pintru ?i mai însuri?i la cap s?ra?ili înv???toari?
– Da nu noi le-am mâncat, mam? – a încercat s? protesteze Costa.
– Tu s? ta?i din gur?, nu m? înv??a ?i am di spus, acu pun mâna pi m?tur? ?i-?i fac curu vân?t, nu m? uit c? e?ti mititel. Da c??aua, pintru ?i o f?cut, a s? aib? di furc? cu mine. R?pidi-i dau bilet di voie, o m?rit m?car ?i mâine, ni?i n-am s? m? uit c? o corcoli?i ca pi p?pu??. La fuga scap di dânsa, nu mai am ochi s-o v?d în ograd?, n-am ni?i un folos di la dânsa. Latr? ?i tot latr? noapti dup? noapti, parc? o înnebunit, ni?i în pat nu mai am hodin? din cauza ii... mai ?i fat? di trii ori pi an, cui mama ?ioarelui s?-i trebuiasc? atâ?ia c???i – r?i, mânc??io?i, g?l?gio?i ca ?i dânsa.
– Mam?, asta nu e fa?i, latr? c?inele din gr?din? – a zis iar mezinul.
– Tu nu ti puni în poar? cu mini... Ia du-ti la culcari, c? mâini di diminea?? ai di dus cu cârlanii, da noi am s? ni l?murim ?i f?r? tine, c? n-ai fost ?ial mai jinovat, al?ii trebuie s? r?spund?.

M?muca noastr? era pus? pe picior de r?zboi, ca în?epat? de viespe, ne-a ?inut încorda?i un ceas. Scotea dintr-însa numai cerin?e auzite pe la radiouri, se p?rea c? a dou?za avea de gând sa se dea in parteni. Ba pe unul, ba pe altul... ne vântura cu instruc?iile ei insistente, cu parte din care eu personal nu m? împ?cam deloc.
La urma urmelor, cople?i?i de lec?ia dat?, am mâncat ce s-a nimerit pe la cuhne ?i ne-am retras în casa mare, unde somnul ne-a venit de hac la to?i.

Cazualitatea a fost c? eu, ceva mai târziu de miezul nop?ii, dup? ap?raia b?ut? înainte de culcare, m-am trezit ?i am ie?it în gr?din?. La col?ul casei, f?r? s? vreau, am prins câteva sunete venite dinspre cuhne. M-am furi?at la geamul de la dormitor, s? aflu ?i eu din ce motive mama cu tata râdeau la ora dou? de noapte. – Eu di fon?onari în cas? n-am pominit o dat?, tu – în?ipt la vorb? cum e?ti – ni?i atâta, se auzea vocea mamei între n?bu?ite izbucniri de râs. – Ei di ?i, di undi s-o luat asta la dân?ii, ?i le-o f?cut lor func?ionarii, cu ?i i-o sup?rat, di n-au ochi sa-i vada? – Spui tu c?-s oamini cumsâcadi, c? trebuie lua?i în sam?, c? s? ni lu?m dup? dân?ii... da nu-i chiar a?a. Îs fudui, umfla?i... cu nasu pi sus; umbl? cura?i, c?lca?i, alghi la fa??, sub?iri la dejiti, sî hr?nesc numa cu delicate?uri, cârna?uri scumpi... vara stau la r?coare, iarna – la cald... da fac bani mai mul?i ca noi. Copchiii li-s imbr?ca?i la mod?, alinta?i toat? ziua cu bumboneli... da a no?tri se uita ?i înghit noduri. – Da s? hii tu în locu lor, n-ai tr?i tot a?a, nu ?i-ar pla?e ?i a no?tri s? tr?iasc? ca oaminii, când s-or fa?i mari?
–Da noi acu ca ?ini tr?im, nu ca oaminii? – Ogoe?ti-ti? Le-am spus ?i eu, trebuia s? li zic ?eva, altfel î?i iau nasu la purtari. Ai?tea b?ie?i, mai ales smoli?eii, arunca?i în a voastr? samân??, cum i-ai sc?pat oleac? din videri, acu ?i-o s?rit pârlazu... Pi urm?, în?iarc? di-i prindi: la oamini în gr?dini, pi toati dealurili, pi la g?in?rii, b?ga?i pi la bufet dupa capi?i, ?ig?ri ?i ?iocolate, pi la kino...

În noaptea ceia, fratele mai mare a visat un mo?neag cu barb? alb?, lung?-lung?... Mo?ul se uita ?mecher la el ?i tot boscorodea:
– Râsul, la comand? nu vine, vini pe furi? – când vre el, nu când îl astep?i. Când râsul vine, nu-l refuza, nu-l alunga. Nu ti ru?ina, nu ti sfii di dânsu: ?ini-i hatâru, d?-i aten?ia cuvenit?... nevoili l?sâ-le de-o parte, m?car pe o vreme uit?-le. Nu ti temi, ele la al?ii nu fug, tot a t?li r?mân, dar cu un râs s?n?tos mai scad din greutate. R?spunde-i bludnicului* râs cu al t?u, l?untric. Râzi f?r? oprire, cât ti ?ine gura... cum porunce?te sufletul domnesc! ...C? lumea ?i f?r? tine geme de sp?si?i, încuie?i, zgârci?i ?i c?tr?ni?i.
Povestit a dou?za cu mult? inspira?ie artistic?, visul ne-a impresionat, i-a pl?cut ?i mamei, numai c? nu ?i-a dat arama pe fa??. Ea se ?inea de pozi?ia c? râsul, ca orice alt sim?, neap?rat trebuie ?inut în h??uri, c? de hlizituri erau pline mahalele, satul ?i o bun? bucat? de lume.

Cam a?a s-a încheiat epopeea râsului, de iure, c? de facto a mai durat. Nici istoria lui Vultur nu s-a terminat cu totul, a r?mas de-i legat capetele. Asta nu-i simplu, nici u?or cum pare la primul gând.
Capetele se întind, se lungesc, la urma urmelor se încâlcesc... povestirile noastre nu se mai sfâr?esc. În zadar ne str?duim s? le punem la punct – nu ne las?, vor afara, se cer auzite, luate în seam?... ne dau de în?eles c? au ?i ele un rost al lor. Ce facem cu ele, le ridic?m, sau le l?s?m s? lâncezeasc? sub întunecimea trecutului? – Vrem sau ba, ele, amintirile, fac ce vor cu noi, cât de tari nu ne-am ?ine pe pozi?iile prezentului invidiabil ?i a viitorului promi??tor.


În continuare, mama r?mânea satisf?cut? de conduita noastr?, nu f?r? rare cazuri aparte, ce-i mai stârneau n?duhurile. Mai târziu, strategia ei educativ? a dat roade.
Bineîn?eles, func?ionarii acelor timpuri, în ale lor ambi?ii, moravuri ?i egoiste apuc?turi, nici pe departe nu sem?nau cu cei de azi. Erau ?i ei ni?te muritori mângâia?i de slabele raze comunare, doar pu?in mai afortuna?i ca al?ii în unele m?suri de nivel material. Pentru zgârcitele beneficieri de care se bucurau, numai ei, s?rmanii, cuno?teau cepele degerate, verzele murate ?i nodurile goale înghi?ite pe la c?minele studen?e?ti... doar s? aib? un lucru mai ferit de friguri ?i c?lduri, ploi ?i vânturi ce mereu, asupra iernii, d?deau busna din sus si dinspre apus. Acum acest adev?r e clar, atunci nu era posibil de recunoscut.
Cu mintea noastr? de copii munci?i mai mult decât al?ii, nu aveam mari ?anse de a percepe c? imaginata lupt? de clas? era injust?, chiar dac? avea sus?inere din partea tatii, a t?rt?ra?ului din vale ?i a majorit??ii oamenilor din sat. Prin urmare, faimoasa lec?ie a mamei avea efect între pere?ii ei, unde ?i r?mânea. Era destul sa trec de poart?...
A doua zi, dupa istoria râsului, ie?ind ?i eu în sat ca un b?iat la locul lui, la vreo ?apte case de a noastr?, la un col? îngust de hudi?? am dat cu ochii de un glamura?. Arata destul de bine, ba chiar provocant: rumen la fa??, s?tul de diminea??, cu came?uic? alb? cusut? în folosul modei, pantalona?i calca?i la linie... M-am dat mai aproape ?i l-am atins u?urel cu un bobârnac, nu din ambi?ie politic?, mai mult din interes sportiv, doar s?-l stârnesc la o trânt? dreapt?.

Desigur, ar fi incorect de afirmat c? înv???mintele din seara ceia au fost inutile, dar pe ale mele proprii le-am respectat mai tare. Libertatea râsului ne-a f?cut s? uit?m (pe cel pu?in o s?pt?mân? înainte) de stresuri ?i belele cotidiene.
În ziua ceia s-a înf?ptuit ?i o mare minun??ie: eu cu fratele nu ne-am zgâl?âit deloc, nici m?car o vorbuli?a de nemul?umire nu ne-am suflat unul asupra altuia, nici micii nu s-au boc?nit între ei.
Prin urmare, drept a spus p??anu cu t?lanca ?i mama Anica. – Plânsul motivat de râsul necontrolat ne-a m?rit inimile de nu mai înc?peau unde le era locul.

Vulturica ?i-a tr?it traiul mai departe, dup? legile ei neschimbate. O durea la fes de lec?ii, reguli... cum învârtea codi?a înc? înainte de întâmplare, s?rind ziua întreag? dup? mu?te, a?a ?i o învârtea mai departe. Jertfa admira?iilor copil?re?ti se înfrupta cu toat? inima de culmea autenticei libert??i câine?ti, pe care alde Jucica* (nume de c??elu?? din fabul?)cu Juju... c??el t?rcat de azi n-au cum nici s? o miroase.
Pe lâng? noi, c??elu?a s-a bucurat de o dulce via?? anarhic?. Alerga pe unde voia, d?dea tumbe când halca o apuca, mânca ce era, ce g?sea, când îi venea la îndemâna f?ta, c??eii ?i-i cre?tea, iar f?ta... ?i tot a?a... pân? a prins-o b?trâne?ea ?i pe ea. A murit împ?cat?, iar jelea a fost mare, c? au bocit-o ?i pietrele din ograd?. A tr?it Vultur ?i a retr?it ani de aur în acele timpuri de stricte?e moral?, lipsite de mult? libertate scris? ?i oral?.
Acum to?i tr?iesc cum vor, scriu ce le dore?te moftul, spun ce le trece prin cap... da mod slobod de trai câinesc nu se mai cunoaste, nici se mai recunoa?te. Mai arat? televizorul pe la s?rb?tori c?te un caz mai veridic, mai apare o povestire r?t?cit? între file de pl?ceri compuse în stilul ame?itoarei frumuse?i artistice.
S-au schimbat timpurile, câinii, admiratorii, st?pânitorii...
Gata, nu mai e ce-a fost, ?i asta o ?tim cu to?ii. Om cu om nu se mai in?elege, nici se mai ascult?... To?i îs mari, to?i îs tari, to?i îs ?mecheri, gospodari, ?efi de scaun, capitani...
Omul cump?r? un câine, doi, trei... îi spal?, îi piapt?n?, îi ?i îmbrac?... îi plimb?, îi îndoap? cu bucate, îi mai ?i c?streaz? sa nu faca prostii în pat, îi educ?, ca s?-l ascute în toate... – Degeaba!
Câinele tot câine r?mâne, c? altfel demult se f?cea om (cu liter? mare).
Deduc?ia ar fi c?, odat? ce un câine d? din coad?, e fericit, de via?? mul?umit... Dar l-a întrebat cineva vreo dat?, daca-i trebuie lui civiliza?ie, confort...
Halal de Vulturica noastr?, c? n-a mai ?tiut de mari avans?ri progresiste, evolu?ioniste!..