Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Amintiri de demult (II)

de Daniela Luminita Teleoaca

Apoi via?a luase foc altfel. Nu m? pricepeam la cuvinte. Habar nu aveam dac? o voi face vreodat?. Cât de bine a? fi mo?tenit acele structuri apte s? m? împing? spre imita?ie. (C?ci oamenilor le pl?cea teribil s? se ia unul dup? altul!) Spre transgresarea ei mai ales, într-un imbold al ariei privilegiate, în care mi-a? fi reg?sit eul, f?r? vreun complex de egocentricitate. O ar?it? ira?ional? îmi luase în posesie gândurile. Cosmosul meu luminat! A?a de clar pân? mai ieri! N-am ?tiut decât s? îmi strig gestual Mama. Într-un plâns mut, anihilat de vipie. Atunci am sim?it, probabil, pentru prima dat? cum este s? te sfâ?ii în pustie. S? te sfâ?ii... s? te sfâ?ii, oricât de mic ai fi fost..., oricât de f?r? vin?. Dar Mama era mereu pe aproape. Asta de nu cumva o f?ptur? cu aripi se pogorâse... Nu pleca niciodat?. Chit c?, la un moment dat, cât era Ea de Mam?, cu greu ?i-a mai recunoscut chipul mie l?sat. ?i-a f?cut curaj. Iar curaj este atunci când te încume?i s? prive?ti de aproape. S? te prive?ti de aproape. F?r? s? te temi c? te-ai putea molipsi ireversibil de tine, ca de boala cea mai incurabil?. F?r? s? ?i se sfâ?ie inima. S? devii bucata de carne inutilizabil?. Dar pentru asta trebuie, aproape sigur, s? fii Mam?. S? po?i încropi chiar ?i o juc?rie de ghea??. S? aduci iarn?. S-o faci s? ning?... cu toate acele cântece de poian? cap la cap rânduite, într-o arcuire tainic?-dureroas?, rupându-?i din sine, închipuind cercul, lumea perfect?, continuitatea. Zona aceea în care te sim?i ferit. Pentru c? la cel mai infim milimetru de tine este Familia! Dup?-amiaza asta în timp util, când to?i s-au adunat ?i nu or s? plece de îndat?. Acum, când rochia ta portocalie cu buzun?ra?e cro?etate este mai potrivit? ca oricând. S?-?i dezveleasc? genunchii. S?-?i acopere stâng?ciile. Frica de vreme. Dar ce ba?i câmpii? Când acum-ul t?u e altul. Un fel de atunci îndep?rtat. ?i aici este acolo, spa?iul celor deposeda?i, sili?i s? execute. Cu greu rezi?ti inspirului g?urii negre. Hidos, bolul cre?te uria? în vecin?tatea ta, în tine. Oh, de-ar ?ti Mama! Cum îi sim?i bolnav? ap?sarea, lipsa de scrupule... Aceast? apropiere p?gân? care nu mai sfâr?e?te... nu mai sfâr?e?te... Sfredelul! Este, poate, felul propriu al celuilalt cosmos de a te face p?rta??, micu?? Lumini??! IMPOSIBILULUI! NEPUTIN?EI! DEZASTRULUI! (... ?i ce mai poate fi dincolo?!) Acum-Atunci când tu nu ?tii înc? s? pronun?i s? urli s? ?ipi: MAM?! Sub zgârietura sardonic? a unei peni?e uciga?e, lumea î?i a?terne sfâr?itul. Asta s? fie via?a?! A?a de pu?in?? A?a de îngust?? A?a de repede? ?i restul... restul..., cei care vor r?mâne...? Dar tu nu ?tii s? scrii, nu ?tii s? poveste?ti, nici m?car pe silabe, nici m?car pe litere. R?mâi la discre?ia însemnului r?u, z?d?rnicind forma cosmogonic? a scrisului.

... pe rând te prive?ti. Cu ochii Copilului t?u. Cu ochii Mamei. ?tii sigur: durerea nu s-ar putea insinua mai adânc vreodat?. Sau poate c? habar nu ai tu ce e aia moarte! Atunci de ce ?i-e a?a de spaim??! Singura Cunoscut? este Via?a! Chestia aia simpatic?, f?cut? din mult? lumin? ?i lapte! Când unul vorbe?te pur accidental despre negru. Când marele rest îl contrazice... Te însp?imânt? Necunoscutul!


?... tot 40! – r?sunase un soi de verdict. ?i Mama se încovoiase ca de alte chinuri ale facerii. Acolo cu fa?a c?zut? la icoana deschis? în podea. Eram o bucat? de carne sfâ?iat?. V?rsatul de vânt mu?case din mine cu toate progeniturile-i h?mesite.




(Sim?isem eu sau... martorul acela invizibil,... ireperabil vreodat??!)

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro