Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Noile începuturi ascund aproape întotdeauna ceva arhaic.


13.


M? aflam în hypermarket, al?turi de Camelia, pentru ultima sesiune de cump?r?turi înainte de Cr?ciun ?i încercam s? ne ferim de oamenii care nu se uitau pe unde mergeau ?i, din neaten?ie, împingeau c?rucioarele unii într-al?ii, când telefonul mi-a vibrat scurt în buzunar. Am verificat ?i aveam un SMS din partea unui num?r necunoscut, „Ciao! Gicone are o idee mai bun?. Vino duminic?, 27 decembrie, pe strada Eroilor, num?rul 00, intrarea se face printr-un gang, e pân? în Monumentul Memorandi?tilor, apoi mergi în sus pe ni?te sc?ri, o s? vezi o singur? u?? la etaj, scrie ?i num?rul pe ea. Ne vedem acolo. Cr?ciun fericit! RCBC”. Mi-am aruncat telefonul în buzunar ?i am continuat slalomul printre consumatori. Fiind foarte aglomerat, încercam cu to?ii s? punem mâna pe câte vreun produs la reducere, de care, în mod normal, nu ne-am fi atins. Dac? extratere?trii ar exista ?i ne-ar vizita sau ar ateriza din gre?eal? pe Terra, s-ar mira cât de ineficient? este distribuirea resurselor între homo sapiens. Noi ne lovim cu c?rucioarele prin hypermarketuri, în timp ce pentru ei ar fi fost suficient s?-?i imagineze produsele ca acestea s? se materializeze instantaneu pe vreo m?su?? dintr-o înc?pere atent mobilat? cu r?m??i?ele inamicilor captura?i din te miri ce b?t?lie intergalactic?. M? gândeam s?-mi înnoiesc colec?ia de „p?puci de cas?”, cum îi numea Camelia, dar nu cump?rându-mi orice fel de pereche, întrucât voiam s? intru în atmosfera s?rb?torilor cu atitudinea potrivit?, ci o pereche de „p?puci” în form? de reni sau Mo? Cr?ciun sau elfi sau alte ar?t?ri în care a? fi putut s?-mi îndes picioarele. Camelia m? alinta „Grinch-ul meu mic” ?i doream s?-mi mai sp?l din imaginea de anim?lu? ursuz care le stric? tuturor s?rb?torile. Entuziasmul mi-a pierit rapid când am v?zut-o pe RCBC la raionul de lenjerie intim? pentru femei, studiind ofertele ?i comparând mai multe articole între ele. N-ar fi fost locul potrivit de stat la discu?ii, astfel c? am gr?bit pasul ?i am trecut în vitez? prin dreptul raionului. Eram convins c? nu m? v?zuse, relaxându-mi mu?chii picioarelor, ?i am început s? caut perechea perfect? de „p?puci de cas?”. Din nou, telefonul mi-a vibrat scurt în buzunar. „C?cat”, mi-am spus în minte ?i îmi f?ceam curaj s?-l verific. „Stai lini?tit, ne vedem ?i vorbim la adresa pe care ?i-am dat-o, aici nu ne cunoa?tem. Have fun!” Îmi scrisese RCBC în cel de-al doilea mesaj, pe care l-am ?ters imediat. Un aspect pe care nu-l luasem în considerare pân? în momentul acela îmi trezise curiozitatea: cum procedau adulterii clujeni când î?i în?elau partenerii? E imposibil s? nu te întâlne?ti cu cineva cunoscut prin ora?, indiferent de zi ?i de or?, dac? ie?i la o plimbare romantic? împreun? cu amantul sau amanta. Era un aspect pe care mi-ar fi pl?cut s?-l cercetez mai îndeaproape. ?i nu eram dispus s? cred c? nu existau adulteri în Cluj-Napoca, ci, pur ?i simplu, ace?tia sau acestea î?i dezvoltaser?, b?nuiam, metode mai rafinate, f?ceau lucruri pe care locuitorii dintr-un ora? mare ca Triste?ti nu erau nevoi?i s? le fac? - altfel spus, dezvoltaser? abilit??i noi sub form? de r?spuns la constrângerile mediului înconjur?tor. Am continuat s? împing c?ruciorul printre rafturi ?i s? m? ghidez dup? mirosul de mâncare ca un cavia porcellus în labirint. Apoi am ajuns, ca prin vis, la cas?. Unul dintre lucrurile pe care le admiram în mod sincer la clujeni era c?, spre deosebire de triste?teni, ?tiau s? aib? r?bdare la casele de marcat. În primele d??i în care am mers la cump?r?turi dup? ce m-am mutat în Cluj-Napoca, mi-era greu s? cred c? acest lucru reprezenta ceva normal, crezând c? poate nimerisem într-un moment neprielnic pentru strig?te, jigniri, înjur?turi, îmbrâncituri ?.a., dar mi-am dat seama în câteva luni c? puteam s?-mi iau r?mas-bun de la sportul extrem care îl reprezenta statul la coad? într-un hypermarket din Triste?ti. ?i era genul de sport pe care speram s? nu-l mai practic niciodat?. Într-un final, m-am amuzat la gândul c?, de fapt, ar fi fost un lucru absolut firesc ca oamenii de-ai locului s? nu se certe prin magazine, întrucât cele mai ingenioase metode de a-?i în?ela partenerii de via?? necesitau strategii cât mai atent elaborate în forul lor interior, cel pu?in dou?sprezece ore pe zi în fiecare zi, astfel c? nu le mai r?mânea timp pentru a se certa aiurea cu str?inii. Am l?sat s?-mi scape un zâmbet ?ters ?i am achitat cu cardul.


*

Trenul InterRegio 1167 plecase din gar? la ora zece diminea?a, având ca rut? Cluj-Napoca - Triste?ti. Camelia îmi f?cea cu mâna de pe peron, iar eu îi întorceam gestul, cu regretul c? ne desp?r?eam pentru aproape patru zile. Nici bine nu p?r?sisem gara, c? aceasta mi-a ?i trimis zeci de s?rut?ri pe WhatsApp, r?spunzându-i, la rândul meu, cu un num?r egal de s?rut?ri. ?i apoi a ?inut s?-mi reaminteasc? faptul de a le transmite unchiului ?i m?tu?ii mele salut?ri ?i mult? s?n?tate ?i, totodat?, s? îi asigur c? acesteia îi p?rea nespus de r?u c? nu putea veni cu mine. De fapt, discutând pe larg, cu o zi înainte de plecare, despre vizita pe care le-a? fi f?cut-o rudelor mele din Triste?ti, o convinsesem pe Camelia c? nu avea nici un rost s? bat? ?i ea tot acest drum pentru doar câteva zile, îns? eu aveam de îndeplinit o obliga?ie de la care nu m? puteam sustrage. Când am urcat în vagon, eternul miros de urin? care era impregnat în pere?ii toaletelor din trenurile CFR m-a lovit în moalele capului, intrându-mi prin n?ri ?i agresându-mi bulbul olfactiv. Vagonul era dintre cele f?r? compartimente, fiind el însu?i un lung compartiment cu scaune de-o parte ?i de alta a culoarului de trecere. Prinsesem un loc la geam ?i priveam cu interes cum l?sam în urm? cl?dirile, casele, ma?inile sta?ionare, apoi doar stâlpii de electricitate, copacii, tufi?urile ?i dealurile ascunse în spatele z?pezii. N-a durat prea mult pân? când controlorii au început s? mi?une prin tren, perindându-se prin dreptul fiec?rui rând de scaune, pentru a se asigura c? niciun c?l?tor nu r?mânea f?r? bilet validat, neamendat sau, dac? aveau ceva noroc, neiertat în schimbul proverbialei ?p?gi date na?ului. Începusem s? transpir ?i sim?eam cum mi se usuc? gura în momentul în care, ajun?i în dreptul meu, controlorii m? somau s? prezint un act de identitate în timp ce eu c?utam cu mâinile tremurânde biletul pe care-l r?t?cisem pe undeva prin bagaje. Am scos din ghiozdan ?i am pus pe m?su?? laptop-ul, cartea pe care voiam s-o citesc în tren, apa, sandviciurile ?i, în cele din urm?, calendarul cu Miss Ianuarie, Miss Februarie, Miss Martie etc. din partea Spicy Club, calendar pe care-l ascunsesem cu succes de Camelia. Femeia care ocupa scaunul din fa?a mea, o doamn? la o vârst? respectabil?, începuse s? dea u?or din cap, în semn de dezaprobare, de îndat? ce ochii ei plini de cucernicie alunecar? asupra calendarului cu pricina. Deja controlorii ajunseser? la concluzia c? nu eram decât un simplu pierde-var? pus pe cine ?tie ce lucruri necre?tine?ti ?i c?, a?a cum tot v?zuser? de-a lungul timpului, cei de teapa mea rareori c?l?toreau cu bilet. Ace?tia erau rechinii din ocean care sim?eau miros de sânge, ?paga fiind sângele care-i ?inea în via??. ?i ?pag? a?teptau ?i de la mine. Scotocisem ghiozdanul, r?sfoisem cartea, deschisesem capacul laptopului, apoi am continuat s? caut prin geac? ?i eram preg?tit s? deschid valiza pe care o pusesem deasupra capului, pe suportul de bagaje. Ridicându-m? printr-o smucitur?, calendarul cu modelele Spicy Club c?zuse pe jos ?i am observat imediat, cu o u?urare sufleteasc?, un col? de culoare bleu ce ie?ea discret dintre filele calendarului. Am ridicat repede calendarul, l-am deschis ?i abia atunci mi-am amintit c? folosisem biletul ca semn de carte. Era la pagina cu Miss Octombrie. M? lini?tisem, r?suflasem u?urat ?i nu-mi p?sa c? femeia din fa?a mea îmi arunca priviri înc?rcate de prejudec??i. Într-un final, le-am prezentat rechinilor cu ?apc? un bilet valid, cu data de 28.12.2015, ruta Cluj-Napoca – Triste?ti, ora plec?rii 09:57, ora sosirii 19:41. M-au l?sat în pace, nu înainte de a-mi arunca o replic? gratuit?, „voi, ??tia tineri, numai la prostii v? st? capul, nici nu mai ?ti?i pe ce lume tr?i?i”, afirma?ie cu care femeia de vizavi a rezonat pe deplin, dând aprobator din cap. Mi-am f?cut ordine în lucruri, mi-am pus c??tile pe urechi ?i am început s? citesc din cartea pe care o luasem cu mine, „Thinking, fast and slow” de Daniel Kahneman. Sau „Gândirea rapid?, gândirea lent?”, conform traducerii în limba român?. ?i cât de în?el?toare putea fi gândirea rapid?, emo?ional? - s? ajungi la cele mai facile concluzii cât ai pocni din degete, cum au f?cut-o controlorii ?i femeia de vizavi, doar pentru a umple golul de comunicare cu judec??i pe care nu ?i le-a solicitat nimeni. De?i am vrut s? profit de cele aproape zece ore (cât dura c?l?toria) ?i s? citesc pe ner?suflate, am dormit mai bine de jum?tate din drum. Ultimele zile, Cr?ciunul petrecut al?turi de Camelia acas? la p?rin?ii ei ?i reîntâlnirea stânjenitoare cu Larisa, apoi întâlnirea de afaceri cu RCBC ?i nu numai, ?i-au pus amprenta asupra mea într-o manier? mai profund? decât a? fi putut intui. Prima ?i a doua zi de Cr?ciun, pe care le-am petrecut în Câmpia Turzii, ora?ul natal al Cameliei ?i al Larisei, au fost pentru mine un r?gaz, o pauz? de la tot ceea ce se întâmpla în jur, fiindc?, printre altele, trebuia s? fiu în alert? ca s? dejoc eventualele planuri ale Larisei. Casa era modest?, dar cochet?, nu avea etaj ?i nu era nici foarte înalt?, îns? acoperea o suprafa?? mare pe orizontal? ?i puteai chiar s? faci jogging la interior sau s? te joci de v-a?i ascunselea ori de-a leap?a, cum f?ceau în copil?rie Camelia ?i sora ei geam?n?. Pe sora ei, Larisa, o cunoscusem fix cu un an înainte, când mi-am petrecut pentru prima dat? s?rb?torile de iarn? acas? la p?rin?ii Cameliei. Larisa era expansiv? ?i avea un caracter impetuos, fiind prima ?i, speram eu, singura femeie cu care i-am fost infidel Cameliei, ?i-asta dintr-o gre?eal? sincer?. La urma urmei, erau identice. Larisa se îmbr?case precum Camelia, î?i aranjase p?rul la fel ca ea, ?i m? ademenise în cea de a doua toalet? a casei, spunându-mi c? „ai mei sunt pleca?i pe la ni?te vecini ?i Larisa î?i face baie”. De fapt, Camelia era cea care î?i f?cea baie ?i Larisa st?tea aplecat?, sprijinit? de chiuvet?, iar eu, din spatele ei, pompam în ea fericire. Mi-am dat seama c? nu era Camelia când am v?zut c? nu are semnul din na?tere pe care Camelia îl avea pe buca stâng?, dar am continuat pentru c? eram deja excitat ?i voiam s? termin. Norocul meu c? purtasem prezervativ, altfel ar fi existat riscul ca totul s? se transforme într-o telenovel?. Aceast? întâmplare a r?mas între mine ?i Larisa - n-a vrut s? m? ?antajeze sau s? se ?in? de intrigi, pur ?i simplu îi pl?ceau b?rbo?ii. Mi-am adus aminte de acest episod, pe care aproape c? voiam s?-l repet, în timp ce st?team în curte, cu bagajele lâng? noi, mângâind Teckelul scos la plimbare de Larisa. Pere?ii exteriori ai casei, proasp?t vopsi?i într-un verde închis, ?i ?iglele acoperi?ului, înlocuite cu câteva luni înainte, ascunse în spatele unui strat sub?ire de z?pad?, mi-au indus senza?ia c? întreaga lume era un loc nou, proasp?t, imaculat ?i mizeria disp?ruse instantaneu. Parc? p?trunsesem printr-o gaur? de vierme, unde timpul se dilata ?i expansiunea lui ne bloca îmb?trânirea celular? ?i crizele existen?iale, ?i ajunsesem într-un univers paralel. Teckelul juc?u? s?rea pe noi ?i eram ferici?i. Apoi, într-o frac?iune de secund?, amintirea se evaporase la o curb? mai ampl? când ro?ile trenului au început s? scâr?âie pe ?inele înghe?ate, iar trenul s-a înclinat pu?in într-o parte. Eram obosit psihic ?i fizic, dac? nu chiar metafizic. ?i în scurtele momente în care m? trezeam, de fiecare dat? când trenul oprea în vreo gar? ?i vedeam c? nu ajunsesem înc? la destina?ie, g?seam realitatea la locul ei, netulburat? ?i distant?. Când am intrat în gara din Triste?ti, o stranie senza?ie îmi r?scolea întreaga fiin??, de parc? a? fi dormit pân? la sfâr?itul lumii.


*

Rudele mele st?teau pe peron ?i a?teptau trenul care, pân? la urm?, ajunsese în Gara de Nord cu o întârziere de patruzeci de minute. În definitiv, m? a?teptau pe mine, se a?teptau s? m? revad? în carne ?i oase, indiferent cât ar fi stat dup? acea gr?mad? de fiare vechi care nu ajungea niciodat? la timp. Când am coborât din tren, unchi-miu tr?gea cu patos dintr-o ?igar?, semn c? se reapucase de fumat pentru a nu ?tiu câta oar?, dup? nenum?ratele încerc?ri de a se l?sa, care i-au e?uat în mod lamentabil. Acesta purta un cojoc din piele întoars? ?i o ?apc? de vânz?tor de ziare, cum v?zuse la cei mai tineri dintre adul?i, cu care voia s? se asocieze prin adoptarea stilului lor vestimentar. Musta?a-i care nu cu mult timp în urm? era deas? ?i neagr? se ar?ta, la momentul acela, în plin proces de r?rire ?i înc?run?ire. ?i cu o pronun?at? tent? de maro deschis spre g?lbui din cauza tutunului. Amândoi m-au strâns în bra?e, în acela?i timp, ?i m-au s?rutat pe obraji, încânta?i s? m? revad? dup? aproape un an. Unchi-miu emana un puternic miros de tutun pe care-l sim?eai de la distan??, iar când se apropia de tine, mirosul î?i îngreuna respira?ia. ?i, ca de obicei, m?tu?a mea l?sa în urma ei o dâr? de parfum scump ?i, de îndat? ce intra în spa?iul t?u intim, aroma de ruj ?i cea de cafea, amestecate, nu întârziau s? î?i inunde c?ile respiratorii. Ambii se îmbr?caser? elegant, aproape festiv, astfel încât s? elimine orice dubiu legat de condi?ia lor material?. Drumul de pe peron pân? la ma?in? a fost pres?rat de repro?urile interminabile cu care m?tu?a mea î?i asezona partenerul de via??: „De ce n-oi putea tu, omu’ lu’ Dumnezeu, s? te la?i odat? de fumat?! Nu mai fumezi ?i gata, ce-o fi a?a mare filozofie? Uite, Ics cum poate s? stea f?r? s? fumeze?” Încerca mereu s? m? dea drept model de urmat, îns? nu voiam s?-mi asum nici un merit, cel pu?in nu pentru faptul c? n-am fost niciodat? fum?tor, r?spunzându-i de fiecare dat? c? „am tras atunci când eram mic, s? fi avut vreo trei sau patru ani, dintr-o ?igar? pe care mi-a dat-o un prieten de familie ?i m-am înecat cu fum, astfel c? de-atunci am r?mas cu sechele ?i n-am reu?it nici pân? în ziua de ast?zi s? înv?? a fuma corect”, de-acolo mi se tr?gea, de fapt, repulsia fa?? de ?ig?ri - ?i nu e ca ?i cum a? fi mers la psiholog ca s? trec peste aceast? trauma ?i s? înv?? s? fumez corect, fiindc? era o trauma cu implica?ii benefice asupra s?n?t??ii. Când am ajuns la ma?in?, nici n-o mai recunoscusem. De fapt, unchi-miu î?i cump?rase alta, la mâna a doua, având obiceiul de a schimba ma?inile în fiecare an. Defect profesional, a?a cum era cazul cu mai to?i samsarii de ma?ini. Bolidul cu trac?iune integral? aluneca pe str?zile ?i bulevardele ora?ului ?i dep??ea în zigzag celelalte ma?ini care nu se pretau la postura sa intimidant?. Unchi-miu fuma ?igar? dup? ?igar? ?i o f?cea pe m?tu?a mea s? ofteze pasiv-agresiv, din scaunul pasagerului din dreapta, ?i s? mai intervin? pe alocuri spre a t?ia norul de fum din ma?in? cu câte vreo replic? incisiv?, „Aoleu, R?ducule, mai las?-le naibii de ?ig?ri, c?-?i distrugi pl?mânii ?i ni-i distrugi ?i pe-ai no?tri, uite, îl deranjezi pe b?iat acolo în spate, ?tii c? nu suport? mirosul de ?igar?”, la care unchi-miu intra imediat în defensiv?, încrez?tor în propria versiune a realit??ii, „Stai cuminte, Lenu?? drag?, nu e niciun fum în ma?in?, e deschis geamul ?i iese tot fumul”. Cei doi n-au putut s? aib? un copil, din motive medicale, eu fiind „singurul lor copil”, cum îmi mai spuneau la telefon în momentele în care m? întrebau când urma s? mai vin prin Triste?ti ca s?-i vizitez. „Nu vrea s? m? asculte deloc, m?mic?, parc? vorbesc cu turcii, fumeaz? întruna, cred c? vrea s? crape ?i s? scape de mine!” Îmi spunea m?tu?a mea râzând, întoars? c?tre mine la o sut? optzeci de grade. De?i se bucurau s? m? revad? ?i nu se pref?ceau în vreun fel, n-am putut s? nu sesizez tensiunea care plana în aer. Era o atmosfer? ostil? care - coroborat? cu fumul de ?igar?, viteza neregulamentar? cu care ne deplasam ?i r?ul de ma?in? pe care-l aveam de mult timp - îmi inducea st?ri de grea??. Mai mult, era ceva în maniera negustoreasc?, aproape oriental?, a triste?tenilor de a aborda orice situa?ie sau context social care-mi atingea o coard? sensibil? ?i intram instantaneu în carapacea mea la fel cum, în demonstra?iile de hipnoz? de estrad? din filme, subiec?ii hipnotiza?i intrau în trans? ?i f?ceau tot ce le solicitau hipnotizorii, cu men?iunea c? eu, odat? intrat în carapace, nu mai f?ceam nimic, ci doar ascultam pasiv ?i d?deam din cap. Cei doi locuiau la curte ?i aveau o cas? de dimensiuni medii spre mari, aflat? la zece kilometri în afara ora?ului. Imediat ce am ajuns, mi-am dus valiza, ghiozdanul ?i ce mai aveam în camera musafirilor, dup? care le-am oferit unchiului ?i m?tu?ii mele cadourile pe care li le cump?rasem împreun? cu Camelia: o pip? elegant? ?i ni?te tutun aromat pentru unchi-miu, asigurându-l c? era benefic pentru minte s? mai încerce ?i lucruri noi, ?i un set de lo?iuni ?i creme pentru corp plus o sticlu?? cu ap? de parfum cu miros de caprifoi pentru m?tu?a mea. Dup? ce am luat cina to?i trei, m-am retras în camer? ?i am continuat s? citesc din cartea pe care o începusem în tren. Sco?ându-mi toate lucrurile din ghiozdan, am v?zut jurnalul psihoterapeutic ?i mi-am adus aminte de întâlnirea nea?teptat? cu doamna Stavropol de la Crucea Iancului din M?ri?el ?i de cartea de vizit? pe care mi-o d?duse. ?i se ar?tase interesat? de a-mi citi jurnalul. Am scos cartea de vizit? dintr-un compartiment ascuns al portofelului ?i i-am scris un mesaj. „Bun?, Mi-a f?cut pl?cere s? te reîntâlnesc într-un mod atât de nea?teptat în M?ri?el, la Crucea Iancului. Am ajuns chiar ast?zi în Triste?ti ?i m? gândeam c?, dac? ai timp, ne putem întâlni mâine la o discu?ie mai a?ezat? ?i î?i pot aduce ?i jurnalul la care am lucrat pentru a-l citit ?i pentru a-mi oferi opiniile ?i observa?iile tale avizate. Asta, desigur, dac? ai revenit în localitate. Cu stim? ?i prietenie, Ics Roman.” Mi-a r?spuns dup? nici o jum?tate de or? ?i m-a invitat la cabinetul ei, revenise în Triste?ti chiar înainte de Cr?ciun.



Distan?a dintre vorbe ?i fapte se m?soar? în cuvinte.


Jurnal IV.


- S? în?eleg c? te-ai acomodat cât de cât? Te-ai l?murit în ce prive?te distan?a dintre a?tept?ri ?i realitate sau, cu alte cuvinte, dintre vorbe ?i fapte? M-a întrebat doamna Stavropol zâmbind discret.
- N-a? zice c? m-am acomodat. Nu sunt sigur, dar cred c? am înv??at s? tolerez mizeria, chiar dac? nu am asimilat-o în întregime. Modelul înc? necunoscut sau cunoscut, dar acceptat tacit, în care se spal? banii în ?ara asta de anumite multina?ionale prin firme autohtone, conduse de marionete care-?i spun manageri, dup? cum ?i-am relatat mai devreme, continu? s? m? sperie. ?i mai ales faptul c? acest model trece neobservat, c?, în goana noastr? frenetic? dup? cariere, noi, angaja?ii sau poten?ialii angaja?i, suntem complicii unei scheme puse în practic? de ni?te bi?ni?ari globali, care au profitat ?i profit? de faptul c? România a ie?it extrem de sl?bit? de sub comunismul barbar prin care a trecut. Acest model a reu?it s? dep??easc? specificul fiec?rui loc în care a proliferat - e ca o re?et? pe care trebuie s-o urmezi întocmai, indiferent dac? te afli în Triste?ti sau în Cluj-Napoca sau în Cucuie?ii din Deal. Micile diferen?e se reg?sesc în felul în care se discut? sau se pune problema, clujenii sunt mai molcomi ?i vor s? p?streze aparen?ele, ceea ce face ca modelul s? fie mai u?or de acceptat ?i, prin urmare, mai eficient. În Triste?ti, pe de alt? parte, am auzit de cazuri în care marionetele, adic? managerii, ?ipau la angaja?i, îi amenin?au constant cu rapoarte, cu penaliz?ri ?i sc?deri salariale ?i multe alte asemenea lucruri. Oricum ar fi, m? frustreaz?, m? ?ocheaz?, mai bine spus, lejeritatea cu care nenum?rate fiin?e din aceea?i specie de mamifere ca mine sau ca tine calc? atât de u?or pe cadavre, se descurc? atât de bine în a-?i sugruma altruismul în ele însele. Ceva în creierul lor le inhib? grija fa?? de al?i oameni care nu fac parte din cercul lor de cuno?tin?e sau din comunitatea lor restrâns?. ?tiu c? vân?torii-culeg?tori nu puteau s? tr?iasc? decât în grupuri restrânse, apoi au ap?rut triburile ?i toate rela?iile de in-group (cu un num?r foarte mic de membri) versus out-group (to?i cei care nu f?ceau parte din grup) se bazau pe violen?? fizic?. Dar a trecut atât de mult timp de atunci ?i am trecut împreun? prin r?zboaie, molime, calamit??i naturale, sunt atât de multe lucruri care ar trebui s? ne uneasc?… Uneori am impresia c? ceva este în neregul? cu mine, c? nu pot s? calc pe cadavre din cauza unei caren?e psihice sau din cauza unei muta?ii genetice care mi-a suprimat spiritul competitiv. În fine, îmi ?tii problemele. I-am r?spuns doamnei Stavropol. Cum ne întâlnisem într-un cadru amical ?i doar pentru o zi, f?r? perspectiva unei continuit??i, discutam mai degajat, ca ?i când am fi fost prieteni.
- Creierul nostru a r?mas aproape neschimbat, într-adev?r, în compara?ie cu creierul oamenilor de-acum zece mii de ani; s-a ?i descoperit lucrul acesta. ?i, ca un corolar, nu ne putem asocia cu un grup mai mare de oameni f?r? s? ne adun?m în jurul unei pove?ti comune, în jurul unei nara?iuni care s? ne ?in? împreun?, s-ar putea spune, în mod artificial. Nu e o idee nou?, dar e o idee cu care ar trebui s? ne obi?nuim. Creierul nostru nu poate procesa decât o cantitate limitat? de informa?ii, ?i-atunci, de exemplu, ca s? interac?ion?m cu un num?r foarte mare de indivizi ?i s? nu ne anihil?m reciproc, trebuie s? l?s?m religia sau arta, sau meciurile de fotbal s? gândeasc? în locul nostru ?i s? ne ?in?, m?car atât timp cât interesul r?mâne activ, sub umbrela unui scop comun; de fapt, e valabil pentru tot ceea ce-ar putea s? ne uneasc? f?r? s? trebuiasc? s? ne ata??m la un nivel profund de acele conexiuni. ?i evident c? dac? interac?iunile cu str?inii, adic? cei care nu fac parte din clanul nostru, sunt facilitate doar de factori externi, precum gusturile muzicale sau contractele individuale ?i colective de munc?, rela?iile care se încheag? temporar vor fi mai u?or de manipulat în sensul c?lc?rii pe cadavre, ca s?-?i folosesc sintagma. Dac? î?i mai aduci aminte ce-am discutat în urm? cu mai mul?i ani, hipersensibilitatea ta, pe care majoritatea oamenilor nu o au, te predispune la decep?ionare în raport cu ceilal?i. Dar asta fac a?tept?rile care nu corespund realit??ii - conduc în mod inevitabil la deziluzii, f?r? a-i permite percep?iei s? se ajusteze de la sine ca urmare a experien?elor psihoafective e?uate. Doar prin exerci?ii concrete se poate ajusta percep?ia la realitate. Sper c? n-ai uitat exerci?iile pe care le-am f?cut, cele de desensibilizare. Ar fi bine dac? le-ai putea face ?i singur. Mi-a spus doamna Stavropol, sorbindu-i fiecare cuvânt ?i sim?ind c? m? vindec pe m?sur? ce le rostea.
- Le mai fac din când în când. N-am un program strict, dar o s? le reiau ?i o s? le abordez cu ceva mai mult? seriozitate. Am ?i jurnalul de care ?i-am zis când ne-am întâlnit în Beli? - le-am notat acolo, le-am reprodus din memorie. Apropo de jurnal, îl am la mine, dac? vrei s?-l r?sfoie?ti, îns? mâine sear? ar trebui s?-l iau înapoi, pe 31 decembrie m? întorc în Cluj. Oricum, revenind la subiect, ?tiu ce am de f?cut, nu trebuie s? mai las traumele s? vorbeasc? în locul meu. I-am r?spuns doamnei Stavropol.
- Uite, asta îmi place, o dovad? de maturitate intelectual? const? în în?elegerea c? traumele încearc? s? vorbeasc? prin noi ?i, deopotriv?, s? treac? neobservate pe sub radarul con?tiin?ei noastre. Po?i spune c? ai ajuns la vârsta ra?iunii în clipa în care î?i pui alegerile sub semnul întreb?rii ?i procedezi la analizarea acestora, în sensul în care încerci s? determini dac? sunt produsul ra?iunii sau al nara?iunii pe care traumele noastre ne-o livreaz? sub anonimat. E primul pas spre vindecare.
- Vreau s?-mi notez ideea aceasta în jurnal, po?i repeta, te rog? Am întrebat-o cu mult interes. ?i a repetat.
- ?i ca s? revenim de unde am plecat, ai spus c? ai fost concediat… Cu ce te ocupi în prezent, ?i-ai g?sit altceva?
- Da, mi-am g?sit, în cele din urm?, dar e o poveste lung?. Am ajuns s? m? înh?mez la ni?te proiecte deloc obi?nuite, printr-o întâmplare comic?, ar spune unii; trist?, ar opina al?ii - ?i nimeni nu ar avea dreptate. Chiar alalt?ieri am b?tut palma.
- Deci ai rezolvat, totul e în regul?? M? bucur s? aud asta! Mi-a r?spuns doamna Stavropol.
- Nu poate fi niciun motiv de bucurie. O solu?ie de avarie, precum cea care mi-a fost propus?, î?i poate oferi timp s? te redresezi, nicidecum bucurie. Dar am gândit pe termen lung ?i am acceptat oferta, în speran?a c? peste un an o s? fac altceva. Deci, ca s? în?elegi mai bine despre ce vorbesc, am ajuns (?i-asta se întâmpla alalt?ieri)...


*

... pe bulevardul Eroilor ?i c?utam gangul de la adresa trimis? pe WhatsApp de RCBC, cuno?tin?a care mi-a f?cut rost de job. Erau în jur de trei ganguri în perimetrul zonei de interes ?i toate ar?tau aproape la fel. Am p?truns prin fiecare, îns? adresa respectiv? se afla abia dincolo de cel de-al treilea gang. Am înghi?it în sec ?i am urcat sc?rile care duceau spre o singur? u??. Nu ?tiam la ce s? m? a?tept. De fapt, dincolo de u??, din câte ?tiam, s-ar fi putut afla oricine, a? fi putut chiar s? ajung una dintre victimele traficului de persoane sau de organe, m? gândeam pe moment, fiind pe punctul de a renun?a. Dar am mers mai departe, dac? nu din pur? curiozitate, m?car din încrederea pe care o aveam în capacitatea de a-mi da seama când o persoan? se comport? firesc, degajat sau când disimuleaz? pentru a-?i ascunde interesele reale. De fiecare dat? când ne-am intersectat, RCBC a p?rut sincer? ?i natural?, ?i-aceast? perspectiv? mi-a insuflat o oarecare stare de confort psihic. Ajuns la cap?tul sc?rilor, p??ind pe pardoseala din lemn a prispei cu stâlpi proasp?t vopsi?i, am mers c?tre u?a de la etaj ?i am b?tut f?r? prea mare tragere de inim?. Un individ smead a deschis ?i m-a salutat, invitându-m? în?untru. De îndat? ce am p?truns în holul spa?ios, care anun?a un birou ?i mai spa?ios, am z?rit-o pe RCBC stând pe un scaun, picior peste picior. M? a?tepta. ?i s-a ridicat numaidecât în momentul în care am intrat.

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro