Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cosmin

de Daniela Luminita Teleoaca

Cu gesturi nevrotice îndep?rtase, aproape smulgând, globuri, instala?ie, beteal?. Pocnise de parchet mo?ul minuscul. Strânsese în pumni seme?ia neru?inat? a vârfului pân? când sângele începuse s? se preling?. Habar neavând de atrocitate, î?i trecuse repede o mân? str?in? peste frunte. O coborâse mai apoi de-a lungul ?i de-a latul gâtului tot mai zbârcit. Inspirase lipsa de aer. Obi?nuit? cu moartea, zgâl?âise ca pe vietate bradul. Îl c?lcase în picioare. Din nefericire sc?pase ?i de data asta!


La început fusese un soi de vraj?. Se l?sase târât?,... ce s-ar mai fi putut întâmpla? Starea o înl?n?uise cu promisiuni... cât de reale? Cine ?tie, poate chiar existau minuni! Singur? alesese bradul. Ca pe cruce îl purtase în cârc?. L?sându-se în voia în?ep?turilor lui terapeutice. A ?ip?tului plâng?cios r?bufnind la r?stimpuri. Îi vorbise. Îl alinase. Trebuia s? fie secretul lor. S? r?mân?.

Frugal?, într-o ?oal? sub?ire de var?, cu mai toate cele lume?ti uitate, se înfiin?ase în r?ceala balconului ca o grot?. De acolo de unde înc? se sim?eau construc?ii etern nefinisate ?i frigul însp?imântat al picioarelor înglodate. Nisipul ?la amestecat cu ap? ?i zdren?e ale p?mântului simulând voma... Pe acolo ar fi putut trece vehiculul salvator pe care eu îns?mi îl a?teptasem, copil? înc? fiind ?i a?a de speriat?... Dar crati?a era plin? cu sarmale. Feliile de cozonac uria?e nu s-ar fi sfâr?it niciodat?. Un copil b?lai se trezise în miez de noapte revendicându-?i mama. Balconul p?stra multe urme... Ca pe ve?mânt, î?i lipise de sternul sl?b?nogit r?ceala seac? a lumii aflate în v?zul neiert?tor al cosmosului. ?i restul de vlag? al pomi?orului retezat ?i-l lipise. A stat a?a o vreme... A târât trupul deposedat în sufrageria de odinioar?. ?i departe de tot a r?sunat primul cântec. Ea ?i-a în?bu?it dorul. A z?cut mult.

Zgârmase la un moment dat în dulapul acela unde î?i sechestrase de o vreme via?a. Cuvintele, normalitatea de a da la o parte perdeaua, de a te obi?nui cu schimb?rile bru?te, f?când o por?ie dubl? de cafea... pentru orice eventualitate. Dar str?lucirea era mult prea str?lucitoare. ?i fo?netul acela care da s? te acapareze... S?rutase fiecare globule? în parte. Mângâiase. Culori. Rezonan?e. Suflete. L?sase lumina s?-i traverseze obloanele. Într-un puseu aparte al memoriei, v?zuse fiecare dintre zilele ?i locurile acelea care se soldaser? cu un sentiment în plus, mereu binevenit pe ?arina populat? cu goluri a omului. Timpul abdicase, frângându-?i linearitatea într-un cerc impecabil. ?i glasul lui explodase zglobiu inundând cu via?? singur?t??ile. Ea se ridicase. De pe cruce. Cu sfin?enie d?ruise fiec?rui globule? sensul propriu. Înalt? ?i palid?, aproape fericit?. Ref?cuse lumea aceea pe care o crezuse iremediabil pierdut?.



Ochii copilului r?m?seser? ?intui?i. Ochi mari ?i catifela?i. Desprin?i de realitate. Acolo, ca dup? un paravan, în fa?a miracolului. Bradul uria? cu lumân?ri vii ?i veveri?e juc?u?e. Numai ochii r?m?seser?. Nimeni nu ?tia cum plecase Cosmin. ?i cum de nu se mai putea întoarce la privirea lui de alt?dat?...




Eram în plin? pandemie. Era în plin? via??. În plin Cr?ciun, o mam? despodobise bradul.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro