Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Eternitatea nu este decât o bucl? infinit?.


11.


Curajul nu îmi mai fusese poate niciodat? atât de solicitat ca în acea zi de luni, când m? aflam la parterul blocului, stând pe palier ?i schi?ând gesturi pline de nesiguran??, înv?luit de un aer dubitativ. Dintr-un motiv necunoscut propriei persoane, ezitam din nou s? bat la u?a RCBC, de?i eram con?tient c? aceasta m? a?tepta ?i, în orice caz, nu aveam obiceiul de a întârzia la întâlniri. Sau, cel pu?in, a?a m-am sim?it în momentul acela - încordat, tensionat, timorat, coarda curajului fiindu-mi întins? la maximum, aproape s? plezneasc?. Dac? RCBC nu ar fi avut nimic pentru mine, nici m?car o veste încurajatoare, atunci m-a? fi scufundat într-un abis al con?tiin?ei cu care nu eram preg?tit s? m? confrunt. Imagina?ia mea devenise o oglind? în care nu îndr?zneam s? m? privesc, ca ?i când a? fi fost implicat într-un accident în urma c?ruia tr?s?turile fe?ei mi s-ar fi contopit cu mimica mor?ii ?i nu voiam s? privesc adev?rul în fa??. R?mânând f?r? salariu, ar fi trebuit s? intru în economiile pe care le-a? fi folosit - cel pu?in o parte din ele - ca s? iau un credit ipotecar, dar nu aceasta ar fi fost cea mai mare problem?. N-a? fi suportat gândul de a nu mai fi activ pe pia?a muncii, chiar dac? statutul de ?omer ar fi fost, desigur, unul temporar. ?i nu pentru c? m-ar fi deranjat sau m?car interesat într-o anumit? m?sur? p?rerile celorlal?i, fie c?-i vorba de familie, prieteni sau de simple cuno?tin?e, despre turnura pe care ar fi luat-o evenimentele din via?a mea. Îns? m? r?scolea, îmi d?dea fiori pe ?ira spin?rii, gândul c? majoritatea cuno?tin?elor, ale mele ?i-ale Cameliei deopotriv?, ar fi privit-o pe aceasta cu acea disimulat? compasiune care ascunde mila ?i senza?ia reconfortant? c? nu e?ti în pielea persoanei pe care o comp?time?ti. Pentru Camelia, opinia celorlal?i este ca o instan?? regal? care fie î?i poate acorda titlul de „Sir”, fie te poate eticheta drept bufonul cur?ii, stigmat de care cu greu mai po?i sc?pa. De acest lucru îmi era cel mai team? - de umilin?a prin asociere pe care Camelia ar fi suferit-o. Într-un final, v?zând c? întârziasem deja dou? minute, mi-am reg?sit curajul ?i am b?tut la u??. RCBC mi-a deschis numaidecât ?i m-a poftit în?untru cu amabilitatea unei vechi cuno?tin?e, f?când pe seama persoanei mele aceea?i glum? cu întârziatul, îns? nu f?r? s? observe ?i s? aprecieze c? întârziasem mai pu?in decât s?pt?mâna trecut?, ceea ce i-a insuflat convingerea c? a treia oar? va fi cu noroc ?i voi fi punctual. Mi-a cerut apoi scuze pentru faptul c? nu avea timp s? stea la pove?ti, îns? mi-a spus c? era posibil s? fi g?sit ceva pentru mine, r?scolindu-?i noianul de pile, cuno?tin?e ?i rela?ii. Era vorba de o companie cu capital românesc care, din câte îmi spusese aceasta, avea planuri mari de cre?tere a cifrei de afaceri. Directorul de resurse umane era o bun? cuno?tin?? de-a RCBC, care m-a recomandat cu c?ldur? pentru un post de analist junior - „mai c? nu ?i-am ridicat osanale”, a ?inut s?-mi spun? chicotind. Compania se reg?sea în plin proces de recrutare a unui num?r de zece anali?ti, trei cu experien?? ?i ?apte juniori, ace?tia din urm? având „oportunitatea de a se dezvolta pe parcurs” în cadrul echipei deja închegate ?i alte discursuri reciclate. Pe moment, mi s-a p?rut c? ceea ce-mi spunea RCBC, pe un ton plin de afectare, suna foarte bine, p?rea chiar prea frumos ca s? fie adev?rat. Mi-a înmânat cartea de vizit? a cuno?tin?ei sale ?i mi-a spus c? deja stabilise un interviu în numele meu pentru ziua urm?toare, mar?i, 22 decembrie, la ora 10:00 - ultima zi în care directorul de resurse umane mai putea fi prins la birou înainte de s?rb?tori. Fiind ?i ziua mea de na?tere, am luat-o ca pe-o coinciden?? fericit?, de?i nu-mi puteam pune speran?e prea mari în ceva ce era departe de a se fi concretizat. Dac? interviul pe care îl voi fi sus?inut avea s? fie organizat de însu?i directorul de resurse umane, m? gândeam, totul nu trebuia s? fie decât o formalitate. Dat fiind c? nu aveam nici cea mai mic? disponibilitate de a concepe un plan ca s? m? împart între interviu ?i transportul de dulciuri ?i sucuri la birou pentru a-mi s?rb?tori ziua de na?tere cu actualii mei fo?ti colegi, am hot?rât s? apelez la medicul de familie pentru dou? zile de concediu medical, întrucât presim?eam c? voi fi redus la traseul pat - toalet? de o enterocolit? inopinat?. În schimbul unei sume modice - o mic? aten?ie, o mân? spal? pe alta etc. - doamna doctor îmi va elibera fi?a de concediu medical f?r? prea multe discu?ii inutile. A?adar, îmi f?ceam calcule în minte, aveam la dispozi?ie dou? zile în care a? fi putut s?-mi s?rb?toresc ziua de na?tere ?i ziua în care a? fi ren?scut pe pia?a muncii - ca o pas?re Phoenix mi-a? fi prizat propria cenu?? pentru a rena?te maiestuoas? aruncând o lumin? orbitoare peste mediocritatea tuturor celor care au pus câte un chibrit aprins la rugul c?tre care fusesem trimis. RCBC mi-a urat baft? ?i mi-a spus c? abia a?tepta s? afle c? totul se va fi desf??urat conform planului, rugându-m? totodat? s?-i comunic negre?it rezultatul interviului. Eram atât de entuziasmat de modul în care p?reau s? se desf??oare lucrurile, încât nici nu sesizasem nuan?a din spatele rug?min?ii RCBC. Dac? rezultatul interviului nu-i era deja cunoscut, atunci nu putea s? însemne decât c?... Dar înc? nu am ajuns la aceast? parte a pove?tii. „Pa, dragule!” Mi-a spus ?i a închis u?a dup? mine, l?sându-m? pe palierul blocului, unde sim?eam c? plutesc ca pe un nori?or de speran??. E posibil chiar s? fi levitat de-a dreptul pentru o secund?, starea de beatitudine generând între t?lpile mele ?i podea un câmp magnetic cu o înc?rc?tur? de fericire. Dintr-o dat?, lentilele ochelarilor prin intermediul c?rora priveam realitatea se transformaser? dintr-un filtru mohorât ?i cenu?iu, care-mi limita spectrul optic pân? aproape de monocromie, într-o bogat? palet? de culori. ?i entuziasmul care îmi anima toate reflexele, de la mi?c?rile bra?elor ?i pân? la articularea mu?chilor fe?ei, p?rea s?-mi reconfigureze grani?ele zonei de confort ca dup? un r?zboi în urma c?ruia ie?isem victorios ?i d?deam frâu liber pornirilor expansioniste. În consecin??, ziua respectiv? a trecut cu viteza luminii, f?r? s? mai fiu nevoit s? depun eforturi de voin?? pentru a m? ab?ine de la a-i num?ra secundele. M? sim?eam atât de bine, încât mi-am dat silin?a, f?r? s? disimulez în vreun fel, pentru a încheia ziua de munc? la cote maxime ale productivit??ii. Am întocmit multe rapoarte, am purtat discu?ii telefonice cu o sumedenie de p?r?i interesate de dincolo de ocean ?i chiar am recuperat ceea ce nu terminasem în decursul zilelor precedente. La un moment dat, într-una dintre scurtele pauze pe care mi le petreceam afar?, pe teras?, managerul departamentului m-a tras discret într-o parte ?i a ?inut s? m? asigure c?, dac? mi-a? fi v?zut de treab?, a? fi avut un viitor glorios în cadrul companiei; ceea ce, desigur, în contextul firmelor-culise de la noi care nu fac decât s? spele banii murdari ai companiilor-mam?, era o realitate paralel? ce culmina cu ni?te vorbe aruncare în vânt pentru p?strarea aparen?elor. Zâmbind, i-am mul?umit pentru compliment ?i i-am r?spuns c? fiecare individ este mai fericit dac? parcurge calea pe care ?i-a trasat-o în minte. Nu cred c? a putut rezona în vreun fel cu ideea pe care tocmai i-o servisem, judecând dup? modul în care îmi r?spunsese printr-o mi?care mecanic?, de sus în jos, a capului. Ne-am întors fiecare la biroul s?u ?i ne-am reluat activit??ile care nu se terminau niciodat?. Am încheiat ziua respectiv? cu cel mai bun scor - atât al productivit??ii, cât ?i al calit??ii - dintre to?i colegii prezen?i la birou, ?i-aceasta, desigur, pe fondul ve?tii bune de la RCBC care îmi conferise un nou elan ?i o dorin?? inefabil? de a excela. Practica pe care o deprinseser?m cu to?ii, pe rând, pe m?sur? ce umpleam rândurile echipei ?i conturile companiei, de a ne prezenta în fiecare zi rezultatele muncii pe un „flip chart board”, cu tot cu procentele de calitate, nu i s-ar fi p?rut ciudat? decât unui neini?iat într-ale muncii asidue pe bani pu?ini, dar noi ne obi?nuiser?m, ne intrase în reflex, devenise un fel de natur? secundar? pentru fiecare dintre noi. ?i acel clasament al laudei ?i al ru?inii era, pentru a nu-?tiu-câta oar?, dominat de mine, Ics Roman, anonimul misterios cu minte ager?, cel care a venit s? fac? valuri ?i s? schimbe statu-quoul, dar care a fost expulzat de organismul economic ca un virus. Am ajuns acas? dup? o zi în care munca-mi fusese încununat? cu laurii insignifian?ei - de altfel, fiind ?i una dintre ultimele zile „glorioase” petrecute în cadrul acelei companii - ?i, de îndat? ce am z?rit-o pe Camelia în dreptul u?ii dup? ce am p?truns degrab? în apartament, am tras-o cu putere spre mine ?i am strâns-o în bra?e cât am putut de tare. Eram omul acela care, pe marginea pr?pastiei, aproape de a c?dea în gol, î?i strânge mâna ca într-o menghin? dup? ce reu?e?ti s?-l prinzi. În ciuda st?rii euforice care m? animase în decursul zilei, un vag sentiment de vacuitate îmi râcâia pere?ii capilarelor ?i era pe punctul de a irupe în tot corpul. Golul în care m? sim?eam absorbit cu zâmbetul pe buze se hr?nea dintr-o stare de con?tientizare ale c?rei propor?ii dep??eau cu mult entuziasmul vremelnic din timpul zilei: în România, excelen?a este privit? ca o abatere, iar acolo unde excelen?a caut? s? se substituie nepotismului ?i favoritismului, aceasta nu va reu?i decât s? sfâr?easc? eliminat? în mod arbitrar din competi?ie de c?tre cei care pot s-o fac?, singura justificare fiind, pur ?i simplu, c? pot s-o fac? - nu exist? nicio instan?? suprem? care s?-i trag? la r?spundere. A?teptam vremuri mai bune, în care s? po?i realiza lucruri m?re?e f?r? carnet de partid sau f?r? s? conteze numele din buletin ?i apartenen?a la o anumit? familie - a?teptam astfel de vremuri ca ?i când a? fi a?teptat rezultatul unei extrageri loto. Sub imperiul emo?iilor, începusem s-o s?rut pe Camelia cu poft?, continuând s? o dezbrac încet-încet, moment în care aceasta începu s? geam? cuminte ?i se l?sa condus? de mi?c?rile mele cvasispasmodice. Ne dezbr?caser?m de toate hainele, abandonându-le pe hol, dup? care ne-am mutat repede în dormitor ?i ne-am a?ezat pe pat, în dreptul uneia dintre oglinzile dulapului, astfel încât s? facem sex de dou? ori în acela?i timp, noi ?i reflexia noastr?, ?i s? urm?rim pe îndelete, din toate unghiurile posibile, cum trupurile noastre deveneau unul singur. Îmi adusesem aminte de fantazarea cu blonda din alt departament pe care-o experimentasem în buda localului de pe Doroban?ilor, apoi de mi?c?rile cât se poate de reale pe care aceasta le schi?a la c?b?nu?a ascuns? în p?durea din Beli?, în timp ce poza dezbr?cat? pentru David ?i aghiotantul s?u, ceea ce îmi transformase penisul într-o piatr? de carne (dup? cum îmi imaginam în timp ce schi?am cu trupul primordialele mi?c?ri de înainte ?i înapoi) ale c?rei pulsa?ii aproape c? începuser? s? m? jeneze, dar Camelia striga de pl?cere ?i asta îmi provoca o satisfac?ie de-a dreptul animalic?, dac? nu chiar meschin?. De?i nu-i fusesem niciodat? infidel, imagina?ia, acea dimensiune a gândirii în care îmi turnam fanteziile ca într-un ?ablon, era, de multe ori, adev?ratul catalizator al presta?iilor mele de natur? sexual?. Dup? ce ne-am iubit „în patru”, cum îi pl?cea Cameliei s? glumeasc?, ?i am dus actul la bun sfâr?it, aceasta se cuib?ri pe bra?ul meu întins, revenind, a?a cum f?cea dup? fiecare partid? de sex, parc? instinctiv, la locul care îi procura cea mai mare satisfac?ie ?i lini?te din toate câte existau în lume, ?i se juca discret cu p?rul care-mi crescuse la subra? ?i pe care tot amânasem s?-l rad. Am stat a?a timp de câteva minute, p?strând t?cerea ca pe un moment de reculegere pentru inocen?a pierdut? de mult, în absen?a c?reia acele clipe de solemnitate tardiv? ne-ar fi sp?lat de p?catele pe care le s?vâr?iser?m împreun? sau separat.
- ?tii c? sunt mândr? de tine, nu? Rupsese t?cere.
- ?tiu, dar nu în?eleg de ce, poate c? iubirea ?i-a adormit sim?ul critic. I-am r?spuns zâmbind ?i am s?rutat-o pe frunte.
- Ridic?-?i un pic capul s?-mi trag mâna. M? duc la baie. Am continuat.
- ?i dac? nu vreau, ce-mi faci?! Mi-a r?spuns Camelia cu o not? de alintare în glas.
- Atunci nu pot decât s? te iau pe sus ?i s? te duc cu mine la baie. I-am întors replica pe un ton juc?u?.
- Sun? bine, ia s? te v?d! Mi-a întors-o imediat.

Mi-am tras discret mâna de sub Camelia ?i am mers la baie. „?tii c? sunt mândr? de tine, nu?” îmi suna în minte ca un ecou care nu d?dea semne s? se sting? prea curând. Nu ?tiam exact ce anume o determina pe Camelia s? între?in? un sentiment de mândrie fa?? de persoana mea. Putem s? în?eleg afec?iunea, dragostea, iubirea ?.a.m.d., pentru c? nu exist? nimic ra?ional în ce le prive?te, îns? mândria, m? gândeam, trebuia s? aib? o baz? solid?, alta decât iubirea - trebuia s? fie ancorat? în con?tientizarea unor merite de net?g?duit, ceea ce nu era neap?rat cazul dac? am fi scrutat toate realiz?rile mele de pân? atunci. Poate c? trebuia s?-?i repete aceast? poveste ?i s? se conving? singur? cu orice pre? pentru a-?i justifica rela?ia cu mine. În timp ce m? sp?lam pe din?i ?i priveam cu insisten?? în oglind?, impulsurile nervoase îmi împânzeau autostrada min?ii ?i, c?l?torind cu viteza luminii, îmi derulau gândurile pe dinaintea ochilor. „Nu puteam s? tac din gur?, a?a cum o fac to?i ceilal?i, ?i s? încasez salariul lun? de lun?? La ce o s? m? ajute gândirea critic?, verticalitatea ontologic? ?i sim?ul drept??ii când o s? r?mân f?r? bani? Cine ?tie dac? mâine o s? se concretizeze ceva? Cât timp o s?-mi ia s? g?sesc un alt loc de munc? dac? solu?ia RCBC o s? e?ueze? O s? mai poat? fi vorba de verticalitate ontologic? atunci când o s? le cer alor mei bani ca s? tr?iesc la limit? de pe o lun? pe alta?” M? întrebam în sinea-mi ?i m? st?pâneam cu greu s? nu plantez câ?iva pumni în oglind?. Mi-am sp?lat fa?a cu ap? rece, sperând s? reduc din amploarea st?rii de somnolen?? care m? cuprinsese subit. Vedeam deja în cea?? ?i îmi venea din ce în ce mai greu s? m? ?in pe picioare. Întuneric.


*


Se întrerupsese curentul, iar baia, delimitat? de pere?i, f?r? nicio fereastr? c?tre lumea exterioar?, se reg?sea inundat? de o bezn? aproape deplin?, fiind str?puns? doar de lumina laptopului din dormitor, care-i îmblânzea textura de smoal? a?a cum laptele deschide cafeaua la culoare. Continuam s? m? privesc în oglind?, îns?, de data aceasta, tr?s?turile fe?ei mi se contopeau cu acea atmosfer? celest?, iar apa rece, pe care nu apucasem s? mi-o ?terg de pe fa?? cu ?erve?ele sau cu un prosop, se prelingea pu?in câte pu?in. Am tres?rit ca aruncat din trans?. Din spate, dou? palme mi-au acoperit ochii, venind parc? de nic?ieri, ?i sim?eam acel parfum pe care nu-l voi uita niciodat?. Camelia chicotea ca o ?col?ri?? ?i vorbea cu ecou, spunându-mi s? m? relaxez, s? nu m? întorc decât atunci când mi-ar fi dat semnalul, întrucât avea o surpriz? pentru mine. Tot cu ecou se auzeau ?i gemetele RCBC, ca în diminea?a în care mi-am stors creierii, ?i p?reau s? vin? de undeva de sus, de?i ar fi fost imposibil, fiindc? ?tiam sigur c?, la momentul respectiv, RCBC locuia la parter. Ce c?uta mai sus? Inima îmi b?tea în piept atât de puternic încât nu era nevoie s?-mi ating cutia toracic? spre a-i monitoriza ritmul - o ascultam din interior ?i mi se p?rea c? muzica ei amplifica suspansul. Palmele Cameliei îmi acopereau în continuare ochii în timp ce ne îndreptam cu pa?i m?run?i c?tre dormitor, l?sându-m? ghidat de vorbele ei. Înc? ?chiop?tam ca urmare a c?z?turii pe care o tr?sesem în Beli?, la c?b?nu?a din p?dure. M? gândeam c? era aproape imposibil s? scap de ?chiop?tat la doar dou? zile de la incident, ceea ce, în mod ciudat, m? lini?tea ?i-mi conferea încredere în realitate. Când am ajuns înapoi în dormitor, atingând cadrul patului cu tibia, Camelia mi-a spus s? m? întind ?i s? o a?tept. Voiam s? o întreb dac? ?tia de ce era atât de întuneric ?i frig în apartament, îns? n-am putut scoate nici un cuvânt, pur ?i simplu m-am a?ezat ca o marionet? pe pat ?i îmi atingeam fa?a acoperit? cu ap? rece. Voiam un prosop, tot ce voiam de la via?? în clipele acelea era un prosop cu care s?-mi ?terg fa?a, pe care o sim?eam rece ca de ghea??. Camelia se pierduse în întuneric, intrând cu spatele în bezna care o înghi?ise subit. Am strigat-o ?i am rugat-o s?-mi aduc? un prosop. Când a intrat înapoi în dormitor, ie?ind din bezn? a?a cum nou-n?scu?ii ies din întunericul pântecului, am împietrit. Camelia purta un giulgiu ca pe rochie. Avea ochii injecta?i, fa?a verde ?i în loc de p?r un m?nunchi de ?erpi care se încol?ceau în jurul gâtului ei producea un sâsâit insuportabil. Ce m-a ?ocat (?i a fost un lucru pe care nu l-am putut uita nici pân? ast?zi) a fost faptul c? ?erpii aveau capete mici de femei, care îmi p?reau cunoscute, printre care blonda din alt departament ?i RCBC. Culoarea pielii mele c?p?ta nuan?e de gri ?i, din câte îmi puteam da seama, trupul mi se transforma în piatr?. Voiam s? ?ip, îns? prima parte a corpului care-mi împietrise a fost gura, urmat? de ochi, de urechi ?i, într-un final, de penis. Fusesem condamnat la închisoare pe via?? în propria cochilie.


*

Alarma telefonului a sunat la treizeci de minute dup? ora ?apte diminea?a. M-am trezit lac de transpira?ie, cu bra?ele imobilizate în jurul corpului, ?i cu o erec?ie pe care o g?seam inoportun?, chiar dureroas?. Am stat a?a câteva minute, pân? când trupul mi s-a detensionat în totalitate ?i m-am putut ridica din pat. Era ziua mea de na?tere, îmi adusesem aminte în timp ce f?ceam du?. Împlinisem 27 de ani. Mai mult, urma s? primesc dou? zile de concediu medical ?i m? sim?eam liber, mai liber ca niciodat?. Îmi pusesem speran?ele în interviul de la ora 10:00, pe care mi-l aranjase RCBC sau, cel pu?in, a?a credeam. În drum spre sediul companiei, a? fi trecut pe la medicul de familie - o femeie simpatic?, nu cu mul?i ani mai în vârst? decât mine, care m-a primit „cu drag” în lista ei de pacien?i atunci când, proasp?t mutat în Cluj-Napoca, am intrat în cabinet pentru a întreba dac? mai are locuri ?i dac? m? pot înscrie la ea. Vizita la cabinetul medicului de familie de pe strada Constantin Brâncu?i a fost una plictisitoare, nu se anun?a nimic ie?it din comun, a?a cum, de altfel, se întâmpla mai mereu cu vizitele la medicii de familie. ?i nu exist? dat? sau or? la care s? ajungi ?i s? nu g?se?ti înaintea ta cel pu?in trei sau patru cet??eni în vârst?, ale c?ror probleme de s?n?tate s? nu presupun? mult? r?bdare din partea tuturor p?r?ilor implicate. Era ora 9:15 ?i înc? mai a?teptau doi b?trâni înaintea mea. Mai mult ca sigur, ar fi trebuit s? iau un taxi pân? la sediul companiei unde urma s? sus?in interviul, altfel a? fi întârziat ?i n-a? fi f?cut o prim? impresie demn? de un poten?ial angajat. Intrasem în biroul doamnei doctor la 09:40, dup? care totul a decurs cât se poate de repede, tranzac?ia a avut loc f?r? niciun impediment - în 5 minute am ie?it din cabinet, cu tot cu fi?a aferent? concediului medical. Am sunat la dispeceratul unei companii de taxi, iar persoana care mi-a r?spuns, recunoscându-mi vocea sau poate num?rul de telefon, mi-a închis numaidecât. Apoi mi-am dat seama c? vorbisem cu femeia pe care am înjurat-o la telefon în diminea?a în care, sub influen?a alcoolului, am p?r?sit barul de pe Doroban?ilor ?i niciun taxi nu era disponibil. Traversând strada Constantin Brâncu?i, am prins in extremis ultimul taxi din sta?ia unde ma?inile î?i a?teptau clien?ii ca pe vremurile bune, când aplica?iile mobile de ultim? genera?ie nu existau nici în cele mai frumoase vise ale studen?ilor la politehnic?. Am ajuns la Centrul de Afaceri de pe Victor Babe? cu dou? minute înainte de ora stabilit?. Totul era sub control; când am sunat la interfon, ceasul indica ora 10:00. La fix. A? min?i dac? a? spune c? nu obi?nuiam s? fac parad? de punctualitatea mea, de?i eram con?tient c? nu reprezenta o calitate propriu-zis? în condi?iile în care nu era o calitate împ?rt??it? de majoritatea oamenilor. Am trecut pe la recep?ie pentru a-mi semnala prezen?a ?i, desigur, pentru a m? semna în nelipsita condic? pentru vizitatori. I-am înmânat paznicului de la recep?ie cartea de identitate, am a?teptat s? scrie tot ce avea de scris, dup? care i-am dat un autograf în dreptul zilei de 22.12.2015, numelui meu complet ?i codului numeric personal. O tip? simpatic? m-a întâmpinat, zâmbind cu gura pân? la urechi, ?i m-a condus într-o înc?pere îngust?, delimitat? de pere?i de sticl?. M-a servit cu o cafea ?i un pahar cu ap? plat?, pentru care i-am mul?umit, la rândul meu, cu gura pân? la urechi. ?i urma ca directorul departamentului de HR s? mi se al?ture „în câteva minu?ele”. Masa oval?, cu blatul alb, fabricat din pal melaminat, ?i scaunele negre, impersonale, mi se proiectau pe retin? într-o aur? de familiaritate. Cu telefonul în mân?, citind post?rile de pe Facebook ale unor persoane pe care aceast? re?ea de socializare m? invita s? le consider prietene, am r?mas f?r? cuvinte în momentul în care am auzit u?a acelei s?li deschizându-se ?i vocea directorului de HR lovindu-mi timpanul în note caricaturale. De fapt, nu era directorul de HR, ci chiar COO-ul companiei.
- Servus! V? salut cu deosebit respect, domnule Roman! Colegul meu de la HR n-a mai putut ajunge, dar îi voi ?ine eu locul, sunt Chief Operations Officer, cred c? o vom scoate la cap?t, ce zice?i? Îmi spusese David zâmbind ?i el cu gura pân? la urechi. Acela?i David cu pensiunea din Beli?. Acela?i David pentru care nu am vrut nici în ruptul capului s? semnez ini?iativa pentru referendumul pe care coali?ia din care f?cea parte ar fi urmat s?-l organizeze, dup? cum spera acesta, odat? cu alegerile parlamentare din 2016.
- Bun? ziua! M-am ridicat ?i i-am întins mâna. Am dat noroc ?i ne-am a?ezat la masa oval?, unul în fa?a celuilalt.
- Deci, domnul Roman... Ce mic?-i lumea! M? privea ?i-i venea cu greu s? se ab?in? din a zâmbi cu o mare satisfac?ie care-i str?lucea ca lumina printre riduri.
- Ave?i dreptate, lumea-i mic?... Din toate punctele de vedere! I-am r?spuns f?r? niciun chef s? continui o discu?ie al c?rei deznod?mânt îmi era cunoscut. M? gândesc c? discu?ia este ca ?i încheiat?, nu? N-a? vrea s? v? r?pesc din timpul pe care-l ve?i mai petrece ast?zi la birou înainte de vacan??. Am continuat.
- Dar cum? De ce spune?i asta? V? rog, sta?i, a?i primit o recomandare zdrav?n?! Chiar sunte?i o cuno?tin?? de-a RCBC?
- Da. I-am r?spuns sec.
- Mic? lumea, domnule Roman, mic? de tot! A subliniat David cu acela?i zâmbet mali?ios în mijlocul fe?ei. ?i ce fel de rela?ie ave?i cu RCBC, profesional? (aici a schi?at un zâmbet cu subîn?eles), personal?, sunte?i rude? Povesti?i-mi! ?i-a sprijinit capul în palme ?i ridica din sprâncene la intervale regulate.

David avea în jur de 25 de ani, fiind cu doi ani mai tân?r decât mine, ?i administra câteva propriet??i în domeniul turistic, pe lâng? func?ia de COO al companiei cu capital românesc c?tre care RCBC m-a recomandat într-o manier? exagerat?, astfel încât David a dedus c? a? fi avut vreo leg?tur? deloc cre?tineasc? cu aceasta. Ulterior am aflat de la RCBC c? David era fiul cel mare ?i succesorul într-ale businessului cu apartamente, propriet??i, case de închiriat, pensiuni ?.a.m.d. al unui important om de afaceri pe plan local, cu multe conexiuni politice, care a început prin a fi un îmbuibat al Caritasului. Dar la momentul interviului nu ?tiam exact cu cine aveam de-a face. Începutul de monosprâncean?, c?ma?a alb?, lipsit? de orice urm? de personalitate, ?i obrajii proasp?t b?rbieri?i, care degajau un puternic miros de aftershave, îi creionau lui David o imagine în?el?toare, de individ plictisitor, ba chiar inofensiv, ceea ce nu era cazul.
- E o poveste lung?. Ne-am cunoscut, cum s? m? exprim... printr-o întâmplare comic?, ar spune unii; trist?, ar opina al?ii, ?i nimeni nu ar avea dreptate. A? prefera, totu?i, s? nu intru în detalii. I-am spus pe un ton, de data aceasta, mai pu?in ostil.
- Cum vre?i, cum vre?i! Dar hai, totu?i, s? nu ne mai domnim atât, s? vorbim ca între prieteni, ca între doi tipi de aceea?i vârst?, deja devine sup?r?tor pronumele ?sta de polite?e! ?i-acum, spune-mi, ce-ar avea de câ?tigat firma dac? te-ar angaja pe postul de analist programator junior? M-a întrebat ca ?i când interviul ar fi început.
- Nu ?tiu ce s? zic, m? gândesc c? firma îmi poate da un test de inteligen??, cu siguran?? are nevoie de angaja?i cu un scor mult peste medie - care s? înve?e multe lucruri într-un timp scurt, adic?. I-am r?spuns în doi peri, ca ?i când m-a? fi sim?it obligat s? zic ceva, orice, chiar dac? nu întrevedeam nicio finalitate.
- În?eleg ce spui, dar nu avem ce face cu inteligen?a ta... ?i te rog s? nu mi-o iei în nume de r?u, doar vorbim degajat, f?r? aerul ceremonial ?i nesuferit, f?r? menajamente, doar ne cunoa?tem, ce naiba! A? vrea s?-?i dau ?i ni?te sfaturi, fiindc?, da, ai dreptate, e?ti o persoan? inteligent? (David f?cu o pauz? de zece secunde). Uite, dac? e?ti atât de inteligent, de ce nu mergi la NASA ori m?car la Microsoft sau Google? Noi avem nevoie de oameni previzibili, ne trebuie oameni pe care, da, s?-i duc? mintea cât de cât, dar care s? nu doreasc? s? fac? revolu?ii. Avem nevoie de oameni care, dac? sunt ruga?i s? semneze o ini?iativ?, o peti?ie, mai ales dac? îi g?zduie?ti cu ospitalitate la tine acas? - m? în?elegi? - s? colaboreze, nicidecum s? te jigneasc? sau s? te fac? s? te sim?i prost! Uite, c? tot ai adus vorba de inteligen??, afl? de la mine c? mintea uman? nu este ghidat? de inteligen??, ci de interese personale. Inteligen?a este doar instrumentul prin care oamenii î?i impun mai u?or interesele personale asupra celorlal?i, dar atunci când aceste interese le sunt blocate de o serie de evenimente pe care nu le pot controla, iar inteligen?a nu-i ajut? cu nimic la deblocarea acestora, cea dintâi va fi temporar abandonat? în favoarea unor întreprinderi ira?ionale, lipsite de scrupule. Prin urmare, dup? cum probabil c? ?i-ai dat seama, la noi, inteligen?a nu este un criteriu eliminatoriu, dar abilit??ile sociale, acele soft skills de care probabil c? ai mai auzit, sunt vitale. Trebuie s? po?i lucra în echip?, altfel n-ai nicio ?ans? în companiile mari sau cu poten?ial de a deveni mari. Îmi pare r?u, dar a?a stau lucrurile!
- Î?i mul?umesc pentru sfaturi, poate o s? m? ajute. I-am r?spuns cu jum?tate de gur?. M-am ridicat ?i am dat s? plec, nu înainte s?-i întind mâna pentru a
- Dar unde pleci? Mai stai pu?in! Te gr?be?ti?... M-a întrebat David cu o oarecare mirare în glas.
- A, nu, dar v?d c? nu exist? nicio potrivire între mine ?i companie, nu vreau s?-?i irosesc timpul de poman?. Am încercat s? închei conversa?ia care începea s? m? irite.
- Dar poate c? exist?, poate c? exist?! G?sim o solu?ie, facem s? fie bine! ?i zici c? te-a recomandat RCBC, a?a-i?
- Da. I-am r?spuns, din nou, impasibil.
- Când te mai vezi cu RCBC, spune-i c? are o datorie la mine, de care trebuia s? se achite de ceva vreme. Îl ?tiu pe ?eful ei, om respectabil, n-am nimic de comentat, n-am ce zice, suntem oameni de afaceri, ne respect?m, mai ciocnim câte un p?h?rel la vreun chef. N-am insistat prea tare cu datoria, n-am vrut s? avem nepl?ceri, dar dac? s-a ivit aceast? oportunitate... Când te mai vezi cu ea, spune-i c? te poate angaja chiar ea pe postul ?sta. Adic?, s? n-o mai tot lungim, dac? se achit? de datoria pe care o are fa?? de mine, atunci te angajez ?i chiar î?i adaug o clauz? în contract s? nu po?i fi dat afar? timp de doi ani. Ce zici, batem palma?
- O s? vorbesc cu ea, mul?umesc!
Ne-am ridicat amândoi de la masa oval? ?i ne-am luat la revedere, ne-am urat concediu cât mai pl?cut ?i ne-am înjurat în gând, el pe mine ?i eu pe el. David mi-a mai urat ?i la mul?i ani, tot ce îmi doream ?i fie ca lumina...



Am venit, am v?zut, am capitulat!


12.


- Chiar a?a ?i-a spus, c? te angajeaz? dac? m? achit de datorie? M-a întrebat RCBC afi?ând un zâmbet ironic.
- Chiar a?a, n-am de ce s? înfloresc. Î?i dai seama, scopul meu acum e s? nu r?mân f?r? job, nu s? te bag pe tine în cine ?tie ce încurc?tur?. Mi-ai zis c? a?teptai cu interes deznod?mântul interviului pe care mi l-ai aranjat, poftim, acesta este deznod?mântul. I-am r?spuns pe un ton apatic, cu capul în palme ?i cafeaua în fa?a mea. RCBC îmi f?cuse una „strong”, cu care s? m? trezeasc?, din nou, la realitate.
- Da, evident! Mi-a spus în timp ce-?i învârtea pe ar?t?tor o ?uvi?? din p?rul s?u cre?. Bine, dac? e s-o lu?m a?a... E o datorie de care tot ar fi trebuit s? m? achit la un moment dat, poate c? dac? o fac acuma... împu?c doi iepuri dintr-un foc, zic ?i eu. A continuat aceasta cu gândul în alt? parte, privind prin mine.
- Nici vorb?, e o prostie! Nu trebuie s-o faci pentru mine, poate o voi scoate cumva la cap?t, nu ?tiu. Am intervenit cu mai mult? hot?râre în glas. ?i totu?i, dac? nu sunt indiscret, despre ce datorie este vorba?
- Ba chiar e?ti indiscret! S-a r??oit RCBC, dar într-o manier? amical?, chiar ludic?. S? presupunem c? m? achit de datorie - ce garan?ie ai c? o s? te ?i angajeze?
- P?i, doar am vorbit cu el, ieri, la interviu, mi-a dat cuvântul lui!... Am r?spuns cu încredere.
- Nu-l cuno?ti pe acest individ! ?ansele-s mari s? ne trag? în piept pe amândoi! RCBC a râs cu poft? dup? ce i-am r?spuns la întrebare, abia apoi mi-a servit aceast? replic?.
- N-a? vrea s? te contrazic, cred c? ?tii mai bine decât mine. Am dat încet din cap ?i am ridicat din sprâncene.
- Gânde?te-te, eu ?i-am f?cut rost de interviul acela, am discutat cu directorul de resurse umane, fiind o bun? cuno?tin?? de a mea, nici n-am ?tiut c? individul ?la monosprâncenat e Chief Operations Officer la firma asta, cu el m-am intersectat în alte împrejur?ri. ?i, î?i dai seama, nici n-am ?tiut c? te ai r?u cu el, altfel nici nu m? b?gam! Ce voiam s? spun... A, da, gânde?te-te un pic: ?i-a v?zut numele, cel mai probabil a primit un mail despre tine ca poten?ial candidat cu ?anse de angajare, a v?zut c? ai recomandare de la mine ?i s-a b?gat pe interval, cum ar veni. Mai mult ca sigur i-a venit ideea de îndat? ce a f?cut conexiunea între mine ?i tine, apoi ?i-o fi zis c? o oportunitate ca asta, o coinciden?? ca asta, nu se ive?te decât o dat? în via??. Deci, crede-m?, e în stare s? nu te angajeze dup? ce m-a? achita de datorie. N-ai semnat nimic, nu-l ai cu nimic la mân? - e ca ?i cum ce a?i vorbit voi nici nu s-ar fi întâmplat.
- Da, în?eleg ce spui, totul e posibil... C?zusem pe gânduri ?i am dat glas acestei c?z?turi.
- În orice caz, o s? vorbesc cu ?eful meu, am tot respectul pentru flerul s?u în afaceri. E un adev?rat antreprenor, nu se d? în l?turi de la nimic ?i are o minte extrem de ascu?it?. El îl cunoa?te pe David mai bine decât mine, sunt sigur? c? îmi va ar?ta calea corect?. Vreau s? te ajut (RCBC î?i aprinsese o ?igar?). Uneori sunt a?a o proast?... Omul în necaz e sl?biciunea mea, m? doare suferin?a altora! ?i eu sunt dintre cei pentru care ?ara asta nu a f?cut nimic, dintre cei care nu au provenit din familii înst?rite, îmbog??ite de c?derea comunismului sau din familii de fo?ti securi?ti. ?i eu am avut speran?e, visuri, mama mea a muncit pe rupte în Italia ca s? m? între?in? ?i s? m? treac? cu bine prin liceu (tr?gea cu poft? din ?igar? ?i elibera fumul cu regret). S-a îmboln?vit de cancer ?i a murit acum trei ani, când eu eram în anul întâi de facultate. Tat?l meu e pensionat pe caz de boal?, cei mai mul?i bani veneau de la mama, din str?in?tate. Tr?iam la limit?, de pe o lun? pe alta. Dar eram pe linie de plutire. Banii de la mama îmi ajungeau pentru chirie ?i mâncare, iar haine îmi cump?ram o dat? la câteva luni de la second-hand. Am fost distru?i dup? ce a murit, am r?mas cu un mare gol în suflet, dar ?i cu un gol în buget, a trebuit s? m? angajez de urgen??. Studiez medicina ?i îmi place via?a, îmi place s? salvez oamenii, ?eful meu m-a luat sub aripa lui ?i mi-a oferit un job bine pl?tit - îmi pot continua studiile ?i îmi pot ajuta tat?l cu bani. I-am putut pl?ti în continuare un îngrijitor, ca s? nu mai stea la mila rudelor. Are ?i probleme cu b?utura. Da, sunt o curv? în ochii celor care ?tiu cu ce m? ocup, dar care nu-mi cunosc motiva?iile, povestea de via??, faptul c? n-am avut nicio alternativ?, imagine de care sper s? scap odat? ce-o s? ajung s? tr?iesc din medicin?. ?i cei de-acas?, din Moldova, m? consider? o curv?, nu mai vorbesc cu mine, nici tat?l meu nu vrea s? mai aud? vreun cuvânt de la mine, îi trimit banii în cont ?i-i accept? c? n-are încotro. N-am timp s? m? distrez, n-am timp s? ies la întâlnire cu b?ie?i, n-am timp de mine. Când nu lucrez, înv??, iar când nu înv??, lucrez. ?i apuc s? mai dorm câte patru, cinci ore pe noapte, când am noroc. Mai glume?te ?eful cu mine din când în când ?i râde amar, îmi zice „M?i, fat? drag?, ce m? fac eu cu tine? Î?i pierzi tinere?ea, frumuse?ea ta se irose?te absolut degeaba, las?-m? s? te ajut altfel...” A vrut s? m? ia de nevast?, dar nu mi-ar fi pl?cut s? tr?iesc în lumea lui, chiar dac? a? fi avut mul?i bani f?r? s? mai muncesc. Îi aduc mul?i bani, de-aceea m? tolereaz?, ba chiar m? apreciaz? ?i m? ajut?, trecând peste faptul c? l-am refuzat... Acum în?elegi de ce vreau s? te ajut? Dar cu David nu e de glumit, nu trebuie s? intr?m în jocul s?u, nu trebuie s? pic?m în capcan?.
Pe moment, discursul RCBC m? l?sase f?r? replic?, mai ales c? încercam s? nu inhalez tot fumul pe care aceasta îl expulza ca un furnal. Am fost convins imediat c? motiva?iile ei împrumutau ceva din elanul ideali?tilor. N-a? fi dorit s? exprim vreo opinie sau s? adopt vreo atitudine care s? tr?deze comp?timire, poate nici compasiune - voiam s? m? distan?ez de povestea frumoasei ro?cate suficient cât s? nu cad în patetism, dar ?i s?-i ar?t, totu?i, c? sunt capabil de empatie. RCBC a fost tot timpul o lupt?toare, din câte îmi d?deam seama, iar lupt?torilor nu le place mila. Aceasta a fost lovit? de greut??i f?r? s? poarte vreo vin? sau s? aib? vreo contribu?ie la evenimentele nefaste din via?a sa, pe când greut??ile mele au survenit ca urmare a unei succesiuni de alegeri pripite, gre?ite, pe care ar fi trebuit s? mi le asum. Am r?mas f?r? p?rin?i de la o vârst? fraged?, îns? am fost crescut de fratele tat?lui meu ?i de so?ia sa, amândoi înst?ri?i, care m-au îngrijit ca pe propriul copil. Greut??ile RCBC s-au r?sfrânt asupra acesteia ca ni?te efecte cât se poate de vizibile ale tranzi?iei dinspre comunism spre o democra?ie acaparat? de fo?tii comuni?ti, cu tot ceea ce-a presupus aceast? tranzi?ie - lipsa egalit??ii de ?anse, mai mult decât orice. Sorbeam din cafea ?i încercam s? formulez câteva idei pentru a nu-i permite t?cerii s? m? eclipseze.
- E?ti o persoan? puternic?, ?i-ai dep??it de mult condi?ia ?i, cred eu, nu doar c? vei profesa în domeniul la care ai visat tot timpul, dar vei avea ?i succes! Eu, pe de alt? parte, sunt un puturos ?i jum?tate, lipsit de orice ambi?ie, cum îmi spuneau p?rin?ii înainte s? se sting?, odihneasc?-se în pace. Nu merit ajutorul t?u! A fost tot ce i-am putut oferi tipei ca replic? la dest?inuirea ei.
- Vorbe?ti prostii! Îmi pare r?u s? aud de p?rin?ii t?i, Dumnezeu s?-i odihneasc?! Mi-a r?spuns imediat, adoptând un ton extrem de serios, ceremonial chiar, ceea ce nu p?rea s?-i st?tea în fire.
- Am avut noroc cu unchiul din partea tat?lui, el ?i so?ia sa m-au îngrijit, m-au adoptat neoficial, cum s-ar spune. Dar n-am suferit de pe urma priva?iunilor financiare. Dac? m? crezi, în momentul acesta, mi-e ?i ru?ine cu mine. Am continuat.
- R?nile tale au fost mai adânci, dar haide acuma s? nu c?dem în pesimism, ?i-am zis c? te ajut, e în regul?. ?i s? ?tii c? o fac mai mult pentru mine, pentru lini?tea mea sufleteasc?, deci s? nu-?i faci procese de con?tiin?? - îmi satisfac o nevoie egoist?. Doar c?, pentru mine, asta presupune s?-i ajut pe al?ii. A ?inut s? m? asigure RCBC.
- Nici nu ?tiu cum s?-?i mul?umesc... „R?nile tale au fost mai adânci”, ceva într-o not? similar? mi-a transmis, la un moment dat, ?i fostul meu psiholog. Zâmbeam ?i priveam în gol. Am dat cafeaua pe gât ?i m-am ridicat de la mas? pentru a pune cana în chiuvet?.
- S? ?tii c? jobul meu m-a înv??at, pe lâng? alte chestii, s? fiu ?i un bun psiholog. Pe mul?i îi ascult ?i apoi le dau sfaturi, se simt mai bine dup? o „sesiune” (aici RCBC a desenat în aer ghilimelele, folosindu-?i degetele ar?t?tor ?i mijlociu) cu mine. Uneori doar îi consiliez, alteori le ar?t ?i cum îmi ating p?s?rica. Aceasta chicotea ?i încerca s? extrag? atmosfera din noroiul negativismului, în care amândoi o aruncaser?m volens nolens. Am zâmbit, la rândul meu, ?i n-am putut s? nu-mi imaginez cum î?i atingea p?s?rica portocalie în fa?a ecranului în timp ce ni?te str?ini aruncau foarte mul?i bani în direc?ia ei - bani cu care, printre altele, RCBC achita serviciile de îngrijire pentru tat?l s?u, chiar dac? acesta nu mai voia s?-i vorbeasc? fiindc?, ar?tându-le str?inilor p?s?rica ei, imaginea întregii familii fusese definitiv compromis? de aceste activit??ile lucrative, dar ru?inoase.
- În?eleg ce spui. E o treab?, da! I-am r?spuns zâmbind ?i hipnotizat de prezen?a de spirit a RCBC.
Cum aceasta era presat? de timp ?i avea nevoie s? se preg?teasc? pentru o prezentare, am pus cap?t întâlnirii noastre, nu înainte de a conveni s? ?inem leg?tura, urmând s?-mi transmit? printr-un mesaj hot?rârea pe care o va lua dup? ce se va fi consultat cu Gicone, ?eful ei. Lucrurile p?reau s? se complice mult mai mult decât m-a? fi a?teptat - de fapt, nici nu îmi trecuse prin minte c? David o s? ajung? s? ne aib? la degetul mic pe amândoi, pe mine ?i pe RCBC, ?i-asta printr-un concurs de împrejur?ri care ne-a servit monosprâncenatului, cum l-a numit RCBC, pe tav?. Dac? a? fi reu?it s? filmez ?i, în acela?i timp, s? captez sunetul atunci când am surprins complotul în p?durea din Beli?, acum a? fi avut ?i eu un as în mânec?. Mai mult, m? frustra nespus faptul c? avusesem victoria în mân?, dar mi-o suflase vântul care a b?tut în direc?ia telefonului ?i i-a acoperit difuzorul cu mici particule de z?pad? în timp ce-l filmam pe David dedându-se unor f?r?delegi evidente. Când am ajuns înapoi la etajul ?apte ?i am intrat în apartamentul unde locuiam cu chirie, ceasul ar?ta ora 13:30. Eram constrâns de împrejur?ri s? ies pe-afar?, poate într-o plimbare mai lung? prin ora?, cu cel pu?in o jum?tate de or? înainte s? termine Camelia ziua de lucru ?i s? porneasc? spre cas?, pentru a nu ne intersecta. Cu o zi înainte, dup? interviul atipic , la fel, pentru a nu da nas în nas cu Camelia ?i a m? da de gol cu privire la întreaga situa?ie, am ie?it seara la b?ut? cu Ionel ?i al?i câ?iva, pe-atunci, actuali colegi. Prima bere am dat-o eu. Cu alte cuvinte, am f?cut cinste de ziua mea. Poate ar fi fost cazul s? ie?im la b?ut? dou? seri la rând, m? gândeam. La urma urmei, pe 11.01.2016 avea s? fie ultima mea zi în firm?; ca atare, se impunea s? profit?m de cât mai multe ocazii pentru a ne îmb?ta ca între colegi. ?i urmau s? vin? ?i mult a?teptatele zile de concediu de la sfâr?it de an, când to?i eram pleca?i care încotro, pe la familiile noastre sau pe coclauri.


*

Ionel nu r?spundea la telefon, de?i avusese la începutul serii de 23 decembrie trei apeluri pierdute de la mine. M? plimbam prin Parcul Central ?i-mi pierdeam timpul, a?teptând s? m? loveasc? inspira?ia ?i s? întreprind ceva care s? m? ajute s? nu cad prad? st?rilor de anxietate. Pendularea dintr-un cap?t în cel?lalt al parcului, f?r? un scop precis, dublat? de lini?tea din jur, nu m? ajutau deloc s? uit de încurc?tura în care intrasem. Nu exista nimic care s?-mi distrag? aten?ia de la realitate, astfel încât, din nou, str?b?team calea minimei rezisten?e ?i îmi f?ceam tot felul de calcule în minte, elaboram scenarii care mai de care mai fanteziste ?i strategii alambicate. Scanam peisajul cu r?bdarea fotografului care prive?te lumea prin vizor ?i, la un moment dat, am z?rit la baza unui copac o siluet? c?zut? la p?mânt. R?sufla din greu ?i vedeam cum o dâr? sub?ire de aburi îi p?r?sea trupul pentru a ajunge din cavitatea bucal? spre cele mai înalte culmi ale nep?s?rii celorlal?i. M-am apropiat încet ?i am încercat s? v?d dac? gr?mada de haine în form? de om era r?nit?. O parte din mine aproape c?-?i dorea s? asiste la prima scen? din via?a mea în care o fiin?? uman? î?i d?dea duhul. Un fior m-a trecut pe ?ira spin?rii ?i m-am scuturat de gândul de mai devreme. La o privire mai atent?, mi-am dat seama c? era vorba despre un b?rbat mai în vârst?, cu o c?ciul? murdar? pe cap, care avea o barb? c?runt?, neîngrijit?. L-am împins discret cu piciorul, dar nu mi?ca deloc, de?i se vedea c? respir?, ba chiar se sim?ea – dâra sub?ire de aburi se transforma într-un damf ostentativ pe m?sur? ce te apropiai mai mult de el. P?rea s? fie un om al str?zii r?pus de b?utur? ?i imobilizat de ger. Am sunat la serviciul de ambulan?? ?i le-am expus situa?ia. Le-am transmis c? omul le?inat sau în com? alcoolic?, nu ?tiam exact în ce stare se afla, putea fi g?sit cam la jum?tatea Parcului Central, lâng? un copac, pe partea dreapt? cum st?teai orientat cu spatele la Cluj Arena ?i cu fa?a spre Opera Maghiar?. Am speculat asupra posibilit??ii ca omul s? fi suferit un ?oc hipotermic, astfel c? se impunea ca un echipaj s? ajung? la fa?a locului cât mai repede posibil. M-au întrebat dac? puteam a?tepta acolo pân? când ar fi ajuns echipajul, iar eu le-am r?spuns c? da, oricum nu aveam altceva mai bun de f?cut. Mi-au preluat numele ?i num?rul de telefon. A?teptam. La nici trei minute dup? ce am închis, telefonul a început s?-mi vibreze în buzunarul gecii. Era Ionel. Mi-a spus c? urma s? mearg? împreun? cu ni?te colegi într-un club de striptease din centru ?i m-a invitat ?i pe mine - un coleg dintr-un alt departament voia s? fac? cinste cu ocazia zilei sale de na?tere. Spicy Club se numea localul, cunoscut ?i ca locul unde b?ie?ii intrau ca s? devin? b?rba?i ?i de unde b?rba?ii ie?eau be?i. Nu mai aveam r?bdare ?i am decis s? plec înainte s? ajung? echipajul de ambulan??. Cum mi-a p?rut r?u pentru omul întins în z?pad?, m-am aplecat u?or, încercând s? nu intru în raza de ac?iune a respira?iei sale, ?i am vrut s?-i strecor o bancnot? de zece lei în buzunarul paltonului zdren?uit. Un poli?ist local a strigat la mine din dep?rtare ?i, pentru moment, mi-a înghe?at sângele în vine, dar m-am dezmeticit repede, am aruncat ca din reflex bancnota lâng? om ?i am început s? o iau la fug?. Agentul se apropia de „locul faptei”, îi observam silueta în mi?care când mai priveam înapoi, îns? fugeam de fric? ?i prinsesem vitez?, astfel c? am reu?it s? iau un avans considerabil ?i, pân? la urm?, am sc?pat. Ajunsesem pe strada Constantin Daicoviciu, fiind la o distan?? confortabil? fa?? de Parcul Central, ?i c?utam Spicy Club. Nu mai fusesem niciodat? într-un club de noapte ?i eram mai mult curios decât entuziasmat. Activit??ile care te fac s? ui?i de probleme, chiar dac? nu dureaz? niciodat? mai mult de câteva ore, sunt binevenite. M? a?teptam s-o v?d ?i pe RCBC dansând la bar?, de?i încercam s? m? pun la ad?post de orice deziluzie, întrucât ?tiam c? aceast? a?teptare nu era decât o mostr? de gândire deziderativ? sau „wishful thinking”, cum ar numi-o americanii. Dup? înc? cincisprezece minute de r?t?cit prin centru, am g?sit clubul ?i am intrat f?r? s? stau pe gânduri. Intrarea se f?cea printr-un tunel îngust ?i întunecat, pe unde muzica ?i fascicule timide de lumin? abia r?zb?teau. Apoi trebuia s? cobori ni?te sc?ri delimitate de tot felul de elemente acoperite cu plu? în culori aprinse ?i inser?ii metalice. Dintr-o dat?, fumul de ?igar? ?i lumina ro?ie m-au îmbr??i?at ?i mi-au urat bun-venit, iar mirosul puternic de c?p?une ?i fri?c?, amestecat cu cel de fum, m-a invitat s? îmi pierd sim?urile prin deserturile carnale expuse la bar, pe mese, la bare ?i, în definitiv, pe oriunde întorceai capul. Pere?ii înc?perii principale fie impresionau prin capitonarea sub forme geometrice din piele ecologic? alb?, fie sus?ineau oglinzi mari pentru amplificarea emo?iei estetice pe care dansatoarele o facilitau pe întreaga durat? a ?ederii clien?ilor. Modelele care între?ineau atmosfera purtau, f?r? excep?ie, înc?l??minte cu tocuri înalte ?i foarte înalte, iar trupurile lor ie?ind mereu în relief erau acoperite de bikini ori lenjerie sumar?, unele cu imprimeuri de leopard, altele dintr-o singur? culoare, alb, ro?u sau negru, ?i te înv?luiau în tandem. Pe de-o partea, aveai în câmpul vizual modele cu ?â?ele goale, dar purtând chilo?i tanga, ?i, pe de alt? parte, te întâmpinau sutiene sau leucoplaste negre în form? de „x” peste sfârcuri ?i labii la vedere. Muzica electronic?, în ritmurile-i simpliste, reunea toate elemente într-un ecosistem de lubricitate. RCBC era chiar privilegiat? c? putea face asemenea lucruri de la distan??, îmi trecuse fugitiv prin minte, f?r? s? fie pip?it? o noapte întreag? de fel ?i fel de ciuda?i. L-am z?rit pe Ionel stând la o mas? mai retras?, al?turi de mai mul?i indivizi, iar în poala unuia dintre ei dansa un model r?spl?tit cu bancnote de toate culorile, pe care individul i le introducea în chilo?i. Erau blonde, brunete, ?atene, ro?cate sau cu p?rul vopsit în diverse culori, verde, roz, portocaliu ?.a.m.d. De la tenul alb ca laptele, trecând prin cel palid, apoi prin cel m?sliniu ?i, în cele din urm?, ajungând la cel tuciuriu, toate nuan?ele locale erau reprezentate cu profesionalism într-o armonie de zâmbete ?i mi?c?ri lascive. Mi-am luat o bere ?i am început s? o savurez. Primele trei beri erau din partea celui care î?i s?rb?torea ziua de na?tere ?i ce am fi consumat în plus urma s? achit?m fiecare. Am refuzat dou? propuneri de dans în poal? ?i mi-am dat seama c? m? mul?umeam doar cu privitul. Îmi pl?cea s? m? uit, dar cel mai mult îmi pl?cea faptul c? toate acele trupuri bine între?inute, care dansau despuiate ?i-?i scuturau neîncetat ?â?ele ?i bucile, m? f?ceau s? m? gândesc la Camelia ?i eram cuprins de ner?bdarea de a o s?ruta, de a o dezbr?ca, de a o studia de-a fir a p?r, de a-i scruta fiecare cut? ?i micile imperfec?iuni care-o des?vâr?eau în timp ce-i masam ?â?ele, bucile, apoi clitorisul ?i labiile, ajungând pân? la suflet. Aveam ?i momente în care nu m? gândeam la nicio alt? femeie în afar? de Camelia ?i atunci eram cel mai fericit. Dup? ce Ionel i-a strecurat tipei care dansa la masa noastr? o bancnot? de zece lei în chilo?i, a încercat s? m? atrag? într-o conversa?ie mai a?ezat?, îns? nu am reu?it s? ne în?elegem prea bine din cauza muzicii care inunda întreaga înc?pere. Valurile de bum?i-bum?i care se rostogoleau spre infinit nu mai l?sau spa?iu de manevr? decât paharelor ?i sticlelor ciocnindu-se în aer ?i, ocazional, vocilor care nu vehiculau nicio idee, dar care se mai ridicau deasupra undelor acustice prin zumzete ?i chiuituri. Acesta m? întrebase cum a decurs interviul la firma cu capital românesc, dar am conchis c? ar fi fost mai indicat s? ne întâlnim într-una din zilele de concediu, la o ceain?rie, ?i s? discut?m mai pe larg. D?deam din cap pe ritmul muzicii electronice, în semn de apreciere fa?? de ce tot ce se întâmpla în jurul nostru, ciocneam sticlele de bere ?i zâmbeam unul la cel?lalt, elibera?i de povara comunic?rii prin cuvinte. Dup? cea de a treia bere, timpul a început s? treac? mult mai repede, era aproape ora 11:00 ?i înc? nu puteam spune cu certitudine dac? m? sim?eam cu adev?rat bine sau totul era doar o pierdere de vreme.
- Am un prieten care-?i deschide în curând un start-up. Mi-a spus Ionel la ureche, încercând s? acopere muzica.
- Un start-up? I-am strigat spre ureche.
- Da, da, un start-up. Te-ai b?ga? Trebuie s? ?tii ceva Excel, poate ni?te baze de date, e ok ?i dac? e?ti încep?tor.
- Cred c? sun? bine. I-am r?spuns dând din cap.
- Mai vorbim zilele astea, oricum, î?i dau ?i mai multe detalii, chestii de genul. Acum hai „cheers”! Mi-a întins sticla de bere, pe care am ciocnit-o u?or de a mea.
- „Cheers”!
I-am scris Cameliei un mesaj, spunându-i c? urma „s? plec?m mai devreme de la birou pentru un ultim rând de beri cu colegii înainte de vacan??”. ?i c? aveam s? ajung acas? mai târziu. Dup? ce-am terminat ?i cea de a cincea bere începusem s? m? simt mai în largul meu. Era, totu?i, o ciud??enie, o extravagan?? cum to?i cei de la mas? purtau haine elegante, ca scoase din cutie, iar eu f?ceam not? discordant?, fiind singurul cu un tricou negru, aproape sp?l?cit, cu Pink Floyd. Începusem s? v?d în cea??, ?i nu doar din cauza fumului de ?igar? care era pretutindeni, ?i uitasem complet de RCBC, David, concediere, Beli?, ?omaj, Alex ?i altele asemenea care m? bântuiau constant. La un moment dat, când atmosfera era pe punctul de a ajunge la paroxism, iar muzica intrase deja pe t?râmul „rave”, am dat-o la o parte pe-o tip? care încerca s?-mi danseze în poal?, deoarece mi s-a p?rut c?-l v?d pe David intrând într-o înc?pere în care aveau acces doar angaja?ii clubului. M-am ridicat de la mas? ?i am f?cut câ?iva pa?i spre bar, încercând s? ocolesc cu vederea trupurile dezgolite care se scuturau neîncetat. Poate c? aveam vedenii. Poate c? stihiile veniser? dup? mine în lumea celor turmenta?i ca s?-mi bântuie ?i scurtele clipe de extaz. Dar am trecut repede peste moment ?i m-am întors la mas?, revenind de partea celor care se distrau. A ?asea bere a intrat cel mai greu, era trecut de ora unu’ ?i abia m? mai ?ineam pe picioare. Unii aveau nevoie de ?ase beri doar ca s? se ame?easc? un pic, pe când mie-mi erau de ajuns ca s? m? fac praf ?i pulbere. Acel amestec de ap?, orz, m?lai, hamei ?i conservan?i încerca s? se întoarc? pe unde a intrat. Atunci am decis c? era cazul s? m? retrag, s?-mi iau t?lp??i?a pân? nu a? fi vomitat în decolteul vreunei dansatoare. L-am îmbr??i?at pe Ionel, apoi am dat mâna cu to?i cei de la mas? ?i m-am îndreptat spre ie?ire, unde m-a întâmpinat o Cr?ciuni?? îmbr?cat? sumar ?i cu fesul lui Mo? Cr?ciun atent a?ezat pe cap, care mi-a înmânat chiar înainte s? ies un flutura? publicitar marca Spicy Club ?i un mic calendar pentru anul 2016, cu fiecare pagin? corespunz?toare lunilor din an înf??i?ând câte un model în ipostaze seduc?toare.
Era ora 02:36 când am introdus cheia în broasca u?ii, cercetând cu aten?ie numerele de pe u?ile apartamentelor din stânga ?i din dreapta pentru a nu mai face nicio gre?eal?, apoi am intrat cu pa?i m?run?i. M-am sp?lat pe mâini, pe fa?? ?i pe din?i, m-am schimbat de hainele care erau îmbâcsite de fum de ?igar? având ?i un iz discret de c?p?une ?i fri?c?. Le-am dus direct pe balcon, punându-le pe usc?torul de rufe. Am intrat în dormitor ca hipnotizat ?i m-am pr?v?lit pe marginea patului, salteaua din spum?, cu memorie, absorbind ?ocul c?z?turii. Diminea?a urm?toare, dup? ce m-am trezit, sim?indu-mi capul cât o minge de gimnastic?, aproape s? plesneasc?, am r?sfoit în treac?t calendarul pe care-l primisem la ie?irea din club. Fiecare model era Miss Ianuarie, Miss Februarie, Miss Martie etc. pentru Spicy Club, un fel de ambasadoare ale scurgerii timpului. M-am oprit asupra paginii cu Miss Octombrie, privind îndelung la blonda din alt departament cum se uita în sufletul meu, imortalizat?, cu mâinile suspendate deasupra capului ?i degetele adânc înfipte în p?r ca din?ii unor furci într-o gr?mad? mare de fân. Am r?mas cu gândul în suspensie timp de câteva minute, apoi mi-am f?cut o cafea ?i am continuat s? urm?resc scurgerea timpului.

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro