proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Înc? din primele clase primare, doamna înv???toare ?i mai apoi unii dintre domnii profesori, în special cel de istorie, ne informau c? de la începuturile sale omul a fost vân?tor. ?i c? a avut aceast? îndeletnicire nu din pasiune, ci ca s? tr?iasc?. S?-?i procure hrana de care avea nevoie în existen?a sa, ca s? poat? s? procreeze ?i lumea s? nu dispar?. Tot în acele vremuri îndep?rtate, ni se mai spunea c?, pentru a-?i u?ura munca, omul a ajuns s? se emancipeze ?i s? g?seasc? solu?ii la problemele lui de zi cu zi. Câ?tigând experien?? a reu?it s? domine o parte din animale, apoi s? le domesticeasc? ?i s? le foloseasc? în diverse scopuri, în special în muncile lui agricole.
Dar nu pe toate animalele a reu?it s? ?i le fac? docile, cum a sperat în repetate rânduri, pentru c? unele din ele n-au reu?it s? renun?e la agresivitatea lor. Fiind carnivore sau omnivore, ca s? existe aveau nevoie s? ucid?. Chiar din rândul celor domesticite deja, o parte au r?mas în p?dure ducându-?i pe mai departe existen?a în s?lb?ticiune ?i perpetuându-se pân? în zilele noastre. Fapt pentru care ?i ast?zi, prin codrii seculari sau prin cei mai tineri, se g?sesc numeroase animale, c?utate cu vehemen?? de vân?tori, pentru a le împu?ca, semn c? tenta?ia uciderii a r?mas în ?i de actualitate. ?i a?a, lun? de lun? ?i an dup? an, noaptea ?i ziua, seara ?i diminea?a, fiecare dup? obiceiul propriu, individual sau în grup, se vâneaz?. Unii o fac din snobism, al?ii din pl?cere, o parte pentru carne ?i o alt? parte pentru trofee. Fiecare are un scop în sine, mai mult sau mai pu?in nobil, identificând în aceast? practic? o delectare pe care nu o mai g?sesc niciunde în alt? parte.
?i eu, ca mai to?i ceilal?i silvicultori, ca s? nu r?mân mai prejos, m-am apucat s? vânez. A?a c?, în urm? cu pu?in timp am luat o mic? parte din lini?tea adânc? a codrului, înghe?at periferic nu atât de frigul de afar?, cât de privirile vân?torilor, preg?ti?i s? ucid? doar de dragul unui dram de adrenalin? oferit? drept bonus organismelor lor. Aveam nevoie de aceast? facilitate deoarece am în?eles c? în spatele calmului f?r? miros, afi?at de p?dure, se ascunde secretul vibra?iilor care ne translateaz? fericirea de la un cap?t la altul al zilei prezente. Dar ?i viitoare. Nu am reu?it s? în?eleg dac? ra?ia de lini?te vine din partea fiarei care s-a l?sat atras? de zgomotul nemilos al armei letale sau pur ?i simplu pentru c? p?durea mi-a cedat o parte m?runt?, dar suficient? cât s?-mi ajung? în drumul pe care-l parcurg cu continuitate c?tre un destin ascuns. Nu am priceput nici de ce moartea d? târcoale în împrejur?ri nespecifice, când via?a pare s? adune la un loc ?i lini?te, ?i calm, ?i iluzii, ?i speran?e. Nu, cât? vreme construc?ia micului univers, în care ne-am integrat, pare a fi f?cut? s? reziste în armonie cu toat? suflarea prezent? la spectacol, totul trebuie s? r?mân? sus ?i în via??. ?i totu?i, de ce acest destin? De ce atâta tragic în goana ?i ac?iunile noastre, unele cugetate, altele nu? De ce este necesar? o vân?toare, cât? vreme fiecare, atât vân?tor, cât ?i vânat, î?i are habitatul s?u? De ce acest spectacol ?i acest ritual al mor?ii?
- Poate c? a?a trebuie s? fie, mi-am spus, ?optit, ca s? nu tulbur lini?tea sfânt? a codrului.
Pe nea?teptate, o voce venit?, cumva, dinl?untrul meu sau parc? de niciunde, pe care o mai auzisem de câteva ori în ultima vreme, critic? ?i plin? de repro?uri, s-a f?cut auzit? ca de pe o band? de magnetofon:
- Da, dar vân?toarea a fost inventat? pentru alte scopuri decât cele pentru care ave?i voi impresia.
- Iar??i tu?
- Te deranjeaz??
- Nu, dar în medita?ia-mi propus? nu cred c? aveam nevoie de tine. Oricum, nu tu e?ti persoana potrivit? s?-mi l?mureasc? dilema lini?tii ?i a mor?ii.
- Te crezi, cumva, atât de de?tept, încât s? po?i g?si r?spunsurile potrivite întreb?rilor cheie, pe care singur ?i le atragi? Sau ai impresia c? verdictele puse amprent? unor st?ri de conjunctur?, cum este cea referitoare la vân?toare, sunt ?i cele corecte? Eu cred c? te în?eli. Neputin?a singur?t??ii este una din dilemele mari ale existen?ialit??ii, de care voi ?ine?i prea pu?in seama.
- Vrei s? spui c? singur?tatea reprezint? un pericol major manifestat prin neputin???
- Nu. Vreau s? spun c? singur?tatea ucide. Atât. Uneori încet, alteori foarte rapid. O clip? de singur?tate poate fi fatal? chiar ?i celor mai evoluate fiin?e terestre. Nu ai senza?ia, apropos de vân?toare, c? animalele singuratice cad mai u?or prad? vân?torului, oricare ar fi acesta, decât cele care înfrunt? realitatea în grup?
- Nici vorb?, eu cred mai degrab? c? ?ansa vânatului de a fi lovit de un glonte când se afl? în grup este mai mare decât atunci când este de unul singur.
- Gre?it! Pentru c? un exemplar de vânat, indiferent din ce specie face parte, când este solitar, îl po?i urm?ri mai u?or, aten?ia fiind distribuit? în mod exemplar pe acesta. Or, cât? vreme vorbim de un grup...
- În fine, eu nu pot s?-?i dau dreptate, pentru c? judec lucrurile în mod diferit. ?i care ar fi scopurile pentru care a fost inventat? vân?toarea? Nu a?a trebuia s? fie, cum am afirmat chiar la început, când te-ai b?gat ?i tu în seam??
Perpetuarea voastr? ca specie, ?sta a fost scopul pentru care a fost inventat? vân?toarea. Cu condi?ia s? vâna?i doar atât cât ave?i nevoie, nu mai mult. ?i nu, nu a?a trebuie s? fie lucrurile, cum le vede?i voi. Ca s? m? în?elegi, î?i repet cu convingere ceea ce am spus mai devreme, ?i anume c? vân?toarea este o practic? pe care voi a?i inventat-o ca s? rezista?i în fa?a timpului dezl?n?uit, mai întâi pentru c? v? era foame, iar azi ca s? v? umple?i golurile din suflet. Cel pu?in a?a crede?i în momentul de fa??. De fapt, î?i spun c? în mod absolut involuntar face?i aceasta, cu to?ii, cu absolut to?ii, nu pentru c? nu a?i avea ce s? mânca?i, ci doar ca s? v? men?ine?i antrena?i în deprinderea obiceiului ancestral de a ucide. S? r?mâne?i în form?, cum spune?i voi.
- Nu to?i, i-am r?spuns, la rândul meu, f?r? nicio ezitare. Doar o mic? parte se antreneaz? în ceea ce tu ai afirmat mai devreme. Cei mai mul?i practic? vân?toarea ca s? descopere în ambient lini?tea nealterat? a p?durii. Cu toate comunit??ile ei de via??. Nu v?rsarea de sânge reprezint? un scop în sine, cât alimentarea sufletului cu visuri care zboar? la în?l?ime ?i care se desprind din lini?tea ?i siguran?a mediului silvan.
- Fals! Ceea ce spui tu nu are niciun sâmbure de adev?r. Care lini?te? Cea pe care o sparge?i cu bubuituri aduc?toare de moarte? ?i care siguran??? Cea care pune în pericol via?a vânatului ?i pe a vân?torului, deopotriv?? Despre a?a ceva este vorba? Vede?i cum amesteca?i voi lucrurile? Cum ar fi, în acest moment, s? prime?ti, de pild?, o replic? similar? din partea naturii?
- R?spunsul pe care pot s? ?i-l dau ?i pe care, probabil, te a?tep?i s?-l prime?ti de la mine, este: trist ?i însp?imânt?tor. Mai degrab? tu ai crede c? nu mai exist? nici reguli, nici rost ?i, poate, nici viitor cu aceste apuc?turi ancestrale. Cel pu?in pentru viitorul nu prea îndep?rtat, dup? cum îmi exprim gândurile în momentul de fa??. Dar nu este a?a, pentru c?, uneori, chiar ni se întâmpl? s? fim ?i noi victime ale naturii. Nu numai vânatul, victime ale omului. Câ?i dintre semenii no?tri nu au sfâr?it tragic în p?dure, în împrejur?ri uneori banale? Dar în ceea ce facem noi, î?i spun c? vân?toarea are logic? ?i pentru bunul mers al lucrurilor în natur?. Cel pu?in a?a cred eu ?i cei de o seam? cu mine, c? prin vân?toare se face o selec?ie responsabil? ?i foarte necesar?, de altfel, a indivizilor din regnul animal care nu mai au loc, pentru c? ecosistemul a devenit prea aglomerat. În?elegi ce vreau s? spun?
- În totalitate. Numai c? trebuie s? ?tii c? natura ac?ioneaz? într-o simbioz? total?, f?r? egoism ?i netenden?ios, când se autoregleaz?, dispunând ?i de capacitatea de autocontrol. În timp ce voi, când face?i a?a-zisa selec?ie, nu v? pute?i ab?ine de la r?u. ?i degeaba da?i vina pe al?ii, spunând c? voi niciodat? nu sunte?i vinova?i. Victimele umane, la care te referi, nu sunt cerute de p?dure, sub form? de tribut, cum repeta?i adesea. Ele se întâmpl? pur ?i simplu din erori umane, uneori, e drept, banale, dar cu deznod?mânt tragic. Comuniunea pentru natur? este o regul?, pe care voi o înc?lca?i adesea, deoarece în lumea voastr? nu a dep??it înc? stadiul de aparen??. Te-am auzit zilele trecute spunându-i unui amic de-al t?u c? vân?torii dau cel mai bun exemplu de colegialitate. ?i aceasta este doar o impresie cu care v? afi?a?i emfatic în societate, deoarece individualismul este cel care v? guverneaz?, fiind prezent în form? continu? în atitudinea ?i caracterul vostru.
- Ai spus cumva caracter?
- Da, caracter, pentru c? asta se deduce din comportamentul, din ideile ?i din ac?iunile voastre. Care v? fac s? fi?i egoi?ti în form? extrem?. Pentru c? sunte?i prea mândri ca s? accepta?i modelul de conduit? vegetal. Pentru ca acest lucru s? se întâmple, a?i avea nevoie de modestie (?i n-o ave?i), de moral? (?i v? face?i c? n-a?i auzit de ea), de iubire (dar a?i tradus-o gre?it), precum ?i de multe alte tr?s?turi care deriv? din în?elepciune ?i r?bdare. Or, voi v? preface?i c? le cunoa?te?i ?i c? le practica?i, dar în realitate v? în?epa?i unii pe al?ii, într-un gest de exterminare subtil?.
- Ce faci, m? dojene?ti? Doar nu ai cumva impresia c? a? fi vinovat de ceea ce se întâmpl? r?u în societatea uman??
- Într-un fel, da. Pentru c? ?i tu procedezi cum procedeaz? o majoritate, spunând c? a?a este normal. Sau vrei s?-mi spui c?, stând adesea printre copaci, ai ajuns s? g?se?ti în ei modelul de care ai avea atâta nevoie? Tu ?i to?i cei de o seam? cu tine?
- Dac? am fost n?scut liber, de ce s? nu profit de aceast? libertate sfânt?, inviolabil? ?i inalienabil?? De ce s? g?sesc modele în altceva decât în propria mea persoan??
- Vrei s? spui c? libera alegere este un atribut care vi se cuvine vou?, oamenilor, în mod necondi?ionat? Da, recunosc ?i eu libertatea voastr? ?i dreptul vostru de a alege. Dar ?i ceea ce am propus eu, a privi ?i a adopta p?durea ca model, ?ine tot de libera alegere. Numai c? aceasta este una cât se poate de în?eleapt?, pentru c? leg?tura strâns? cu p?durea se armonizeaz? bine ?i rezoneaz? impecabil cu propria voastr? con?tiin??. F?r? un model autentic, voi ie?i?i în afara con?tiin?ei. ?i iat? ce face?i atunci când v? îndep?rta?i de con?tiin??: ucide?i cu zâmbetul pe buze. ?i nu v? s?tura?i nici m?car când c?m?rile v? sunt pline ?i programul supraaglomerat. A?i reu?it s? v? încadra?i într-un perpetuum-mobile circular, în jurul binomului societate-natur?, crezând c? traseul acesta v? va da ?i lini?te, ?i s?n?tate, ?i satisfac?ii, ?i perenitate. Uita?i c?, „în goana voastr? dup? vânt”, nu g?si?i decât „de?ert?ciunea de?ert?ciunilor” ?i, într-un final relativ scurt, moartea. Poate de aceea ave?i nevoie de o dojan? continu? din partea noastr?.
- Dar cum r?mâne atunci cu lini?tea naturii ?i cu moartea c?prioarei? Cu lacrima strivit? sub gene, înainte chiar ca aceasta s? curg? pe obraji ?i tot înainte ca vân?torul de a avea carnea necesar? trupului ca hran??
- Voi nu trebuie s? uita?i c? niciun sacrificiu nu se justific? decât numai dac? el este f?cut cu scopul de a salva ceva sau pe cineva. La fel ?i lini?tea din p?dure, trebuie respectat? la acelea?i standarde.
- Ideea fundamental?, ?i asta n-o spun eu, ci o spune însu?i Mircea Eliade, este c? via?a nu se poate na?te decât dintr-o alt? via?? sacrificat? .
- Este adev?rat, „sacrificiul opereaz? un uria? transfer”, în planul în care acesta este f?cut, ca s?-l citez ?i eu pe acela?i autor. Dar, ?ine minte, sacrificiul pe care-l face?i voi în astfel de ocazii, nu poart? în el logica unei noi vie?i ?i nici tendin?a de a le cru?a pe cele existente. Fapta voastr? se încadreaz?, mai degrab?, în rândul crimelor ?i este la fel de ordinar? precum orice încercare de imolare de dragul unui moft. A?a c? nu mai c?uta argumente la practici care nu v? onoreaz?, încercând s? denaturezi sensul cuvintelor sacre, precum sacrificiul sau lini?tea sufleteasc?.
Conversa?ia s-a întrerupt brusc, precum începuse, cu repro?uri grele ?i ap?s?toare pentru con?tiin?a mea, parc? tot mai înc?rcat? în ultimul timp de întreb?ri r?mase f?r? r?spuns. Singur fiind din nou ?i în afara acestor mustr?ri interioare, dar parc? str?ine mie, m-am prins cu toat? f?ptura de realitatea prezent?, ca de o arc? a salv?rii. ?i am putut s? aud limpede câinii care h?ituiau vânatul, cu o râvn? istovitoare, doar ca s? le fac? pe plac st?pânilor care-i conduceau sau care îi a?teptau pe partea opus? alergatului, vân?tori preg?ti?i s? fac? fa?? vânatului, pe care-l doreau s? apar? în turm? ?i într-o alergare mai lent?, dar neap?rat prin fa?a lor, ca s?-l poat? lua la ?int?, s? trag? ?i s?-l doboare. Evident, pentru ei satisfac?ia ar fi fost deplin? dac? vânatul împu?cat ar fi r?mas în foc, adic? pe loc, lovitura dat? fiind una precis? ?i mortal?.
Dup? pu?in timp, l?tratul câinilor s-a auzit tot mai aproape de locul în care m? aflam ?i, dup? cum ace?tia se mi?cau, mi-am dat seama c? ?ansele de a aduce vânatul spre mine erau din ce în ce mai mari. Apoi speran?a mea a devenit certitudine. Începusem s? aud crengile uscate cum se rupeau ?i trozneau sub copitele mari ale porcilor mistre?i. „Trebuie s? fie ?i mul?i, ?i mari”, m? gândeam cople?it de emo?ie, sub influen?a adrenalinei care cre?tea exponen?ial în tot trupul meu, b?tându-?i parc? joc de persoana mea. ?i da, a?a a fost. Din p?durea tân?r? de fag din fa?a mea mi-a venit mai întâi pe la nas mirosul specific de porc, acru ?i în?ep?tor. Apoi, la foarte pu?in timp, a ap?rut un exemplar mare ?i impun?tor de mistre?, care s-a oprit pentru câteva momente, chiar la liziera p?durii. „Trebuie s? fie scroafa, conduc?toarea de grup”, mi-am spus în gând, cea care lua toate deciziile. A adulmecat scurt spa?iul din fa?a ei, iar mai apoi, dup? ce s-a convins c? nu era nimeni care s? le pun? în pericol via?a, a pornit într-o goan? nebun? c?tre un trup de p?dure situat la câteva sute de metri distan?? în spatele meu.
Imediat ce am z?rit-o ?i chiar înainte s-o ia la fug?, am pus arma la ochi, am fixat crucea lunetei pe cre?tetul acesteia ?i am a?teptat s? v?d ce se întâmpl?. Inima din piept o sim?eam b?tând-o cu repeziciune ?i cu zgomot mare. Ca s-o lini?tesc, mi-am dus mâna stâng? ?i am pus-o instinctiv pe piept. Am ?inut-o acolo câteva secunde, apoi am luat-o ?i am pus-o din nou pe arm?. Încercam, în acela?i timp, s? m? concentrez cu mare aten?ie ?i la vânatul din fa?a mea, ?i la emo?ia care parc? m? cople?ea. „Ai grij? ?i fere?te-te s? tragi în primul”, auzeam spunându-mi aceea?i voce, pe care o recuno?team ca fiind a mea, proprie.
Când to?i porcii mistre?i au ie?it din p?dure ?i alergau nebuni c?tre mine, f?r? s?-mi b?nuiasc? prezen?a, i-am num?rat cu aten?ie: erau ?apte în total, primii patru mari ?i al?i trei, de pe urm?, mai mici, care nu aveau mai mult de un an de zile. Timpul pân? s? iau decizia de a trage era scurt, a?a c? am luat în c?tarea pu?tii pe cel de-al doilea exemplar, apoi am pus-o pe cel de-al treilea, pentru c? mi s-a p?rut a fi mai mare. Alergau prea repede ?i începusem s? m? fâstâcesc.
- Trage!, am auzit brusc vocea cu care f?cusem conversa?ie mai devreme ?i pe care o sim?eam str?in? mie, de?i venea ?i ea tot din adâncul fiin?ei mele. Trage odat?, ce faci? De ce stai pe gânduri, nu vezi c? mai au pu?in ?i trec de tine, f?r? ca tu s?-i conturbi în vreun fel? ?i-e fric? s? nu ratezi, ca s? nu dai ciracilor t?i motiv de bârf??
F?r? s? vreau, mi-am adus aminte de o frântur? din discu?ia de mai devreme, a?a c? i-am replicat:
- De ce-mi ceri s? fac asta?
- Ca s? fii mul?umit ?i satisf?cut. Nu pentru a?a ceva ai venit s? vânezi?
-Dar atunci cum r?mâne cu „sacrificiul pe care-l face?i voi ?i care ar trebui s? poarte în el logica unei noi vie?i ?i, f?r? îndoial?, tendin?a de a le cru?a pe cele existente”?
- Nu r?mâne nicicum, iar ceea ce am spus, nu are cale de întoarcere. Adic? r?mâne spus. ?i nu lua totul ad litteram din ceea ce ?i-m spus s? faci. Când te-am îndemnat s? tragi, am vrut doar s? dezvolt în con?tiin?a ta idei contradictorii, în m?sur? s? te men?in? în pozi?ie vertical? ?i s? iei decizii corecte. Pentru c? a?a e via?a ?i a?a trebuie în?eleas?, cu binele ?i cu r?ul al?turi, cu lupul alb ?i lupul negru în noi.
- Nu prea în?eleg ce vrei s? spui cu lupul alb ?i lupul negru din noi. Explic?-te, te rog.
- Vrei s? spui c? nu ai auzit de povestea celor doi lupi? Povestea unui b?trân indian, spus? nepo?ilor lui?
- D?-mi câteva indicii, ca s?-mi dau seama dac? am auzit-o sau nu.
- P?i, se spune c? în fiecare din noi tr?iesc doi lupi, unul alb ?i unul negru ?i c? domin? întotdeauna lupul pe care-l hr?nim.
- A, da, am auzit povestea, dar ce leg?tur? are asta cu ceea ce facem noi acum?
- P?i are, pentru c? eu am încercat s? hr?nesc lupul negru din tine, nu ca s? se manifeste, cum spune povestea b?trânului indian, ci pentru ca tu s?-i dai posibilitatea celui alb s? devin? mai agresiv ?i s? preia conducerea. ?i ca s? te convingi c? am dreptate, prive?te în fa?? cu aten?ie ?i spune-mi ce vezi?
- ?apte mistre?i care sunt tot mai departe de mine. ?i care cred c? te-au auzit, din moment ce au luat-o, subit, într-o alt? direc?ie.
- ?i de ce nu ai tras, când i-ai avut în c?tarea pu?tii ?i ai fi putut s? dobori pe oricare dintre ei?
- Pentru c?, tot de la tine citire, „niciun sacrificiu nu se justific? decât numai dac? el este f?cut cu scopul de a salva ceva sau pe cineva”.
Am l?sat apoi arma jos ?i am a?teptat s? se termine goana ?i, cu aceasta, ziua de vân?toare. Am ?tiut c? vor fi multe întreb?ri ?i repro?uri la sfâr?it, când se va face bilan?ul, dar în felul meu m-am bucurat c? am salvat o via??. ?i într-adev?r, în momentul în care ne-am adunat, lumea era agitat? ?i nervoas?, pentru c? singurul vânat identificat a trecut pe la mine, iar eu nu am tras nici m?car un foc de arm?. A?adar, dup? cum aveam s? constat la locul de întâlnire al vân?torilor, nu se împu?case nimic, iar eu eram singurul vinovat de acest lucru.
- ?i care ar fi motivul pentru care nu ai tras? m-a întrebat ?eful grupei de vân?toare, din care f?ceam parte ?i eu.
- Pentru c? niciunul dintre mistre?i nu avea col?ii de argint, i-am replicat ca s? fiu l?sat în pace. Apoi ne-am desp?r?it amical, plecând fiecare la casa lui. Cu cel pu?in o via?? salvat?.