Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ionu?

de Daniela Luminita Teleoaca

?i duminica asta venise, dup? toate aparen?ele, asemenea celorlalte. Cu palpita?iile de rigoare. ?i cele câteva drame de curaj în toat? gloata incertitudinii, a fricii. Tr?geai aer în piept. Eroic, î?i repetai: Mâine e luni! E luni mâine! Luni! Greul timpului avea s? loveasc? din plin pân? spre mijlocul s?pt?mânii. Apoi, ca un c?pc?un semiîmblânzit, avea s?-?i lase r?gazul de a-?i face în tihn? cea?ca de cafea, por?ia de pâine... Acum c? toamna se înst?pânise de-a binelea ?i mul?i se temeau c? vom intra de-a dreptul în decembrie.

Uli?a p?stra noroiul ploilor de neoprit o vreme. Trupul acela de femeie despletit? ar?tându-i-se v?zului mult prea concentrat. Plânsul ei deasupra podului suspendat. Ochii mei întâlneau intempestiv gândul mamei. Simulau clasica intruziune de insect?. Dar plânsul ei te urm?rea. Dincolo de poarta vecin?. Dincolo de poarta îndep?rtat?. Dincolo de surzenie. Pân? în înc?perea aceea unde, pe un perete, chipul de madon? îmi lansase înc? de la începuturi maxime provoc?ri. Pleoapele grele, plecate, gura mic?, mai degrab? ghicit? sub taina nedeslu?it? a t?cerii. Faldurile trandafiriu-cu-albastru. Toat? atitudinea aia despre care habar nu aveam eu atunci c? se cheam? smerenie!

Oamenii constatau cu iu?eala fulgerului. O luau la goan?. Îmbucând câte ceva. Reprimându-?i respira?iile. Imagina?ia. Intrarea în detalii. Or?t?niile ?ipau înfometate ?i ei nu ridicaser? înc? toate c?pi?ele. ?urele de coceni î?i împr??tiau sufletul în culoarea vine?ie a vântului spulberând în fa?? resturi vegetale, f?r? s?-i pese c-ar putea risca vreo orbire. Podul acela tres?lta. Asemenea unei tâmple migrenoase. Exact în dreptul ferestrei mele. Exact în mine. ?i, dac? m-a? fi f?cut nev?zut?, dac? a? fi cântat cât m-ar fi ?inut gura, gura ?i nep?sarea de ce-ar fi bodog?nit lumea, dac? mi-a? fi umplut gândurile cu o floare de lev?n?ic? sau cu rochia-lips? a p?pu?ii blonde p?strate adânc în mine, heii, dac?-dac?-dac?, atunci cât de repede mi-ar fi fost luate durerea ?i neputin?a?! Cu cât? acuitate mi-ar fi fost incizate falsul dezinteres, falsa nep?sare?!

Am privit în ochi starea aceea. Pân? la disolu?ia ei. A mea. Am p??it pe o suprafa?? de vat? pân? m-am ciocnit de prima arie dur?. Vremea aluneca din nou spre amiaz?. Pojghi?e înghe?ate prindeau firave firicele de via??. M-am încumetat s? ascult Copacul. Felul lui de a fi singur, în plin? goliciune. Cu demnitate. Începuser? s? bat? ca nebunele clopotele! Pe uli??, nici ?ipenie! Am dat perdeaua într-o parte. Poteca o lua razna, sub privirile mele, dincolo de orice traiectorie apropriat?. ... – O fi luat foc undeva! – auzisem mai mult prin autosugestie.

Mu?c?tura vân?t? îmi perpelea un deget. Mâna toat?. ?i uli?a se animase. Am primit întunericul ca pe un pumnal, la trecerea neguroas? a celor dou? siluete palide, ajunse în sfâr?it acas?. Un b?rbat ?i o femeie. Înh?imura?i ca de oaste. În r?cnete de fiare îndurerate.



În somn, copilul se tot r?sucise. Cu mânu?e minuscule pip?ise c?ldura ce dogorea din burta n?prasnic? a sobei. Un demon par?iv îl tot îndemnase s? se apropie... s? se apropie... Pân? în inima aceea nemiloas? a sfâr?itului.


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro