Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Antropos - demiurgie ?i arheism

de Dumitru Sava

Teoria haosului ?i geometria fractal? deschid perspective înc? neb?nuite pentru în?elegerea antropoteismului. Edward Lorenz lansa ipoteza c? un fenomen ce pare întâmpl?tor exprim? regularit??i, mascheaz? o ordine ascuns? a aparen?ei haotice care poate fi exprimat? matematic. Aceast? sensibilitate a unui sistem dinamic complex la condi?iile ini?iale, ce r?mân în cea mai mare parte necunoscute, determin? mult discutatul efect al fluturelui. La rândul lor, întemeietorii fractalit??ii, prin modelare matematic?, ofer? constructe mai simple ori mai complexe ca ansamble de forme geometrice organizate pe pa?i potrivit factorului de scalare (func?iei fractalice). Perimetrul care delimiteaz? constructul este întotdeauna o curb? neliniar? convex? privind dinspre punctul origine (interior) ?i concav? privind din afar?. Koch ?i al?ii au demonstrat matematic c?, cu cât num?rul de pa?i e mai mare, curba poate fi considerat? un infinit neregulat care cuprinde, închide un finit. Dac? în construc?ie sunt folosite figuri geometrice cu trei dimensiuni aceast? curb? îmbrac? precum o sfer? neregulat? con?inutul. Înc? nu exist? calculatorul care ar reprezenta matematic constructul ce ar ansambla holistic totalitatea solidelor platonice integrate celor arhimediene.
?tiin?ele aduc tot mai multe dovezi ce converg c?tre ipoteza c? natura ?i cosmosul dispun de o armonie intern?, organizat? în jurul propor?iei de aur, de tip fractalic. Jucându-se de-a construirea de fractali pe baza unor formule matematice omul ajunge s? descopere, pas cu pas, arhitectura misterioas? a lumii. Cea mai bun? reprezentare a ei ne-o ofer? structura atomic?. Dac? prin fizica particulelor elementare este penetrat microcosmosul existen?ei, prin matematizarea geometriei fractale se vizualizeaz? secven?ial configura?ia macrocosmic? a sacrului. Acesta poate fi considerat drept temeiul întemeietor al succesiunilor de întemeieri ce configureaz? unicitatea eternoinfinit??ii. Se arat? drept o interconectare absolut? de imagini comprimate, aproximativ identice cu ele însele la nesfâr?it indiferent de scara la care privitorul se raporteaz?. For?ând un pic, putem spune c?, prin fractalitate, omul începe s? priveasc? c?tre perfec?iunea estetic? a infinit??ii spa?iale. Cum nu o poate constata decât în stare static?, introducând prezentul el opereaz? o falsificare prin separarea spa?ialit??ii de timp.
Fractalul e o ruptur? (fractur?), o secven?? dintr-un întreg pe care la orice scar? ai privi-o p?streaz? configura?ia acestuia, îl reproduce. Fiin?a ca Tot, ca unicitate ce exclude “în afara sa”, nu pote fi gândit? drept o frac?iune a ceva pentru c? ea este acel Ceva, îns??i Existen?a. Reprezint? inimaginabilul absolut, unic ?i universal – infinitatea care ascunde în sine eternitatea. Dac? am încerca s? ne-o reprezent?m totu?i sub aceast? modelare am putea-o numi Nefractalul fractalic. Totalitatea posibilelor forme geometrice sacre (Unicul) reprezint? con?inutul fractalic. Fiind infinit? “membrana” care le con?ine r?mâne indefinit?. Fiin?a ar fi indefinitul infinit care cuprinde în sine finit??i (forme), arhetipuri eterne organizate (construite gnostic) conform unei infinit??i de factori de scalare. Mul?imea func?iilor fractalice, în maniferstarea lor natural? aparent întâmpl?toare, induce efectul pulsatoriu. Acestei ordini gnoetice ascunse, de nereprezentat cu posibilit??ile umanului, i se spune Haos. Convex-concavit??ile nonconstructului (nonfractalul unic) genereaz? for?a de coeziune c?reia îi spun egos. Concavit??ile cumuleaz?, absorb egos, fiind generatoare de Întuneric, iar convexit??ile îl radiaz? drept Lumin?. Întunericul structureaz? “În Sinele” - Antul, iar Lumina des/t?inuie “De Sinele” – Ne/Antul. Înseamn? c? Antul desemneaz? existen?a, iar Lumina ( Ne/antul) îl semnaleaz?, semnific?. Este reflectare a imaginii existen?ei – temei al realului. S? ne reprezent?m lumina ca o hiperimagine fractalic? a existentului (Fiin?ei). La vitez? metaluminic? (egosic?) ea se prezint? ca o infinit? und? fractalic? în care s?l??luie?te (este închis), ca un etern indefinit, Antul. Putem spune c? Fiin?a c?l?tore?te incon?tient? prin sine (indefinitul s?u). Pe m?sura încetinirii vitezei c?tre nivelul luminic Ne/Antul începe s? capete aspect corpuscular-ondulatoriu. E o und? (curb? fractalic?) în care coexist? în sincronicitate rezonatorie autosimilarit??ile (constructele fractalice) ca ni?te corpusculi. La nivele subluminice corpusculii (imaginile fractalice), derulându-se mai lent cap?t? durat? (persisten??), devin vizibili. Aceast? persisten?? permite autoconstatarea Fiin?ei ca o secven?? fractalic? prin raportarea la celelalte (pozi?ie) ?i durat?. C?p?tând spa?iotemporalitate autoconstatarea devine întemeietoare de realitate. Timpul ?i spa?iul nu au existen?? de sine ci sunt categorii semantice rezultate din încetinirea, “înghe?area” Ne/Antului. În starea de repaus absolut lumina s-ar suprapune total peste infinitoeternitatea Existentului ?i ca unicitate a Totului acesta nu s-ar mai putea constata. Autodevenirea, posibil? prin sl?birea egosului, permite autoconstatarea secven?ial? a Fiin?ei în Ne/Ant (Lumin?). Imaginea repauzat? întemeietoare de realitate apar?ine neantului. În haosul fiin?ial (Indefinitul) coexist?, deci, informa n?sc?toare de informa?ie prin reproducerea la infinit a autosimilarit??ii ?i radia?ia egosic? – energia cu care ordinea ascuns? (informa?ia) e des/t?inuit? (iluminarea). Ne/Antul, raportat la Indefinit, apare drept ondula?ie fractalic? (neregularitate pulsatorie) ce con?ine în sine întreaga arhitectur? a Fiin?ei. Aceast? ondula?ie configureaz?, dup? chipul Fiin?ei, Antroposul – ?i el un nonfractal fractalic.
Viziunea theosic? asupra Totului s-ar putea configura potrivit urm?torului model. Unicitatea gnoetic? a Fiin?ei, ca Indefinit – sacralitate guvernat? de o etic? logico-ira?ional? a adev?rului existen?ial e men?inut? de c?tre poten?a egosic?. Sl?birea acesteia permite geneza unui ciclu pulsatoriu sofianic (autocunosc?tor). Începutul e separarea Antului de Ne/Aant, care porne?te în c?l?toria sa sofinic? prin el ca o epifanie a Fiin?ei. Aceast? epifanie este Crea?ia în manifestarea sa demiurgic?. Ea nu este o construc?ie, e o descoperire, reflectare în lumin? a Existentului. Stadiul cel mai înalt al con/?tien?ei – antroposicul marcheaz? saltul de la Crea?ie ca Facere biblic? la realitatea reflectorie în starea ei manifest? de creativitate (cerebralitate) f?ptuitoare. Omul î?i consum? demiurgia în f?ptuirea sa ?i ca imagine a divinului se purific? (mântue?te). Adev?rul Fiin?ei se exprim? în frumuse?ea umanului. În aceast? devenire (expansiune) a con?tien?ei de sine Lumina se dilat? ca spa?iotemporalitate, adic? membrana fractalic? a Ne/Antului se sub?iaz?. Vârful expansiunii gnostice a Fiin?ei în demiurgia sa se petrece prin tr?irea antroposic? în cadrul c?reia individual uman, ca imagine a divinului, reflect? estetic cât mai fidel adev?rul prin seria de muriri ?i reîncarn?ri. Omul î?i decanteaz? în câmpul morfogenetic factualitatea sa, configurându-?i fiin?a eonic?. Aceasta nu mai e o reflectare, ci începutul metamorfoz?rii realului în existen??. Când aceasta atinge perfec?iunea sofianic? antroposul intr? în starea de nirvana ?i seria reîncarn?rilor înceteaz?. Sofianismul antroposic germineaz? în pulsa?ia neantic? poten?? arheic? prin care devenirea se elibereaz? de demiurgia sa, esteticul imaginii antroposice convertindu-se în etica eonic? a fiin?ei – ordine a în?elepciunii sofianice. În acest stadiu gnostic (sofianic), când esteticul se unific? cu eticul, poten?a arheic? produce împlozia fractalului neantic – str?luminare a adev?rului. Putem spune c? apari?ia omului marcheaz? aceast? implozie, prin el se produce un big bang invers. Se intr? în faza de comprimare a Devenirii în care con?tien?a, urmând calea arheic?, este recuperat? de c?tre Fiin?? ca în?elepciune despre sine. Acest sofianism reface poten?a egosic? a Adev?rului prin ad?ugarea celei arheice – vitalitatea frumosului, Fiin?a reintrând în indefinit. Se încheie astfel ciclul pulsatoriu al gnoeticii Fiin?ei. Adev?rul Fiin?ei r?mâne în sine ca Divinitate ce î?i con?tientizeaz? demiurgic (realitatea imagic?) Existen?a. Antroposul e purificatorul ?i transportorul acestei imagini prin convertirea creativit??ii f?ptuitoare în sofianism. Prin acest travaliu în care omul ilumineaz? (adaug? frumuse?e) adev?rul na?te poten?a arheic?. Dup? atingerea st?rii de nirvana (sapien?ia) ?i implozia Neantului fiin?a eonic? a antroposului se reîntoarce ca Arheu, gnoza plecat? în c?l?toria de sine ca imagine (realitate) recuperându-?i existen?a. Neantul se întoarce în Ant, ad?ugându-i acestuia memoria propriei autocunoa?teri. Magma gnoetic? se activeaz? ca o nou? str?luminare, genez? a unui alt ciclu gnostic - o alt? pulsa?ie autocunosc?toare.
Rezumând: Acel “S? fie Lumin?” (Big Bang) marca începutul autodest?inuirii fractalice a Nonfractalului prin punerea în mi?care – iluminare egosic? - a marelui act al Crea?iei ca dezv?luire a autosimilarit??ilor. Devenirea - complexitatea dinamic? neliniar? î?i are condi?iile ini?iale aici. Autosimilaritatea cea mai complex? a nonconstructului fractalic unic în tridimensionalitate configureaz? imaginea antroposului. El întruchipeaz? pulsa?ia egosic? a nonfractalului Fiin?ei la vitez? antroposic?; e secven?a miniatural? a sa în universul terran. Unicitatea invizibil? (Întunericul) ar reprezenta Antul, iar omul ar fi luminitatea sa – Ne/Antul în spa?iotemporalitate. S? ne imagin?m c? fiecare corpuscul fotonic în starea de repaus a luminii ar putea reprezenta o galaxie ori un univers. Antroposul e starea cea mai pur? de autoreflectare a acestuia. Am putea spune c? Omul exprim?, semnific?, relev? prin rostirea sa gnostic? universul t?cut care s-a revelat prin el. Con/?tien?a, percepere a propriei realit??i, e iluminarea prin care Fiin?a î?i arat? sie?i, ca pe o fractalitate, arhitectura ezotericita?ii misterului. Dac? consider?m particulele elementare informe egosice pulsatorii, în momentul atingerii unei densit??i critice ele ajung s? capete mas?. Se autovizualizeaz?, ies din sine structurând fractalic atomul. De aici începe realul, imaginea ne/antic? a Antului. Integralitatea holistic? a fractalit??ii atomice este numit? în fizic? materie. Golurile umplute cu întunecimea Antului formeaz? antimateria. Deci, realitatea fizic?, reprezentat? drept un joc pulsatoriu al luminii ?i întunericului, imagineaz? prin intermediul ochiului uman ?i min?ii antroposice secven?e ale fin?ialit??ii. Omul ar fi nefiin?a (muritorul) prin care divinitatea î?i constat? fin?ialitatea. Nonfractalul se constat?, deci, fractalic prin cerebralitatea antroposic?. Mintea unic? î?i dezv?luie spa?iotemporal poten?a autoreflectorie prin constructul fractalic numit creierul uman. Prin el t?cerea Logosului î?i proiecteaz? misterul, matriciat matematic drept idee, ca rostire antroposic?. Lumea divinului se autovizualizeaz? ondulatoriu – lumin?, ap?, sunet (linii fractalice) ca lume a ideilor. Acea stare prin care creierul uman face posibil? rezonarea lumii ideilor cu armonia divinului este gândirea – analogizare fractal? a imaginii cu existentul. Prin gândire ?i sim?uri sintaxa divinului(existentul) este metaforizat? drept morfologie a realului (imagine). Realitatea ca umbr? a existentului îl simbolizeaz?, opereaz? o mimare sublimatorie, transfigurare a acestuia.
Cum se con/stituie antroposul. Rezultat al big bangului (implozie a egosului) în starea zero (O) a magmei gnoetice (Infodefinitul) apare starea unu (1) - neantic? în care Lumina î?i începe c?l?toria sa prin Ant (Întuneric), vizualizându-l. La vitez? metaluminic? cele dou? st?ri se unific? fotonic (O1), adic? starea zero a Existentului (ondulatorie) se reflect? în starea unu (corpuscular?) a Realului (imagine). Altfel spus, autocunoa?terea începe ca o corpuscularizare a Antului (Existentului). Acel Dio, devenit Dios ?i Dumnezeu, e unitatea celor dou?. În fapt, trinitatea zero (o), unu (1) ?i doi (D). Un moment crucial al acestei deveniri îl reprezint? reflexia de tip mineralic cu vârful s?u cristalul de unde începe cristalizarea imaginii (realului) – unificarea secven?elor. Mai apoi poten?a egosic? a Fiin?ei se manifest? ca poten?? biosic? a lui zero ?i unu ce structureaz? realul (imaginea) similar unei logici computa?ionale. La cap?tul ei apare psihismul – capacitatea de a combina imagini. Nivelul cel mai înalt al acestei structur?ri neantice (imaginative) în cadrul devenirii biotice autocunosc?toare a Antului îl întruchipeaz? Antroposul – starea în care Fiin?a nefiin?eaz? ca Om.
Cine este Omul? Neputin?a, de pân? acum în a-l explica se origineaz? în tenta?ia de a-l reduce la persoan?. Dar el, prin interioritatea sa abisal?, r?mâne intangibil, la fel de misterios ca ?i Fiin?a. El decanteaz? memoria întregii deveniri, f?când posibil? apari?ia con?tien?ei - imagine unic? de sine a Totului. Se afirm? tran?ant c? el este creatura creatoare de la cap?tul Crea?iei. Dar reprezint? infinit mai mult! Rostirea mai corect? ar fi: “omul este Demiurgul de la cap?tul autocunoa?terii luciferice a Fiin?ei”. Prin el se produce deta?area de substrat, delimitarea de originaritate (temei), f?când posibil? manifestarea originalit??ii. Divinul cel indefinit cap?t? identitate, devenind con?tiin?? unic? a tridimensionalit??ii. Pe calea luciferic? (a Luminii) se produce convertirea poten?ei egosice în poten?? biosic? care st? la baza apari?iei Omului, cel care converte?te poten?a biosic? în poten?? antroposic?. Prin cerebralitatea sa, el face saltul de la biostructuralizarea de tip luminic la o structuralizare ilogic?, de tip noetic, a realului (imaginarului). Realizaz? unificarea psihismului cu reflec?ia cristalic?. Dac? pe calea luminic? ondulatoriul corpuscularizeaz? (spa?iotemoralizeaz?) fizicalitatea realului, Omul deschide calea ra?ionalit??ii ilogice. Cu mijloacele sale imagistice - falsific??i ra?ioneaz? imaginarul, imaginar care în starea eonic? devine form? germinativ?, arhetip. Adic? lucreaz? asupra gnoeticii divinului, introducând propria ordine. Cum aceasta e una a esteticului imaginii de sine, înseamn? c? esteticizeaz? gnoetica. Prin om imaginea de sine a divinului devine modelul arhetipal (Arheul) dup? care Indefinitul se reordoneaz?. E procesualitatea prin care gândirea de sine se gânde?te drept con?tien?? unic?. F?r? om Fiin?a ar r?mîne o ira?ionalitate incon?tient? de existen?a sa.
Pe calea luciferic? Fiin?a se decodifica spre a deveni con?tien??, dar acum pe calea antroposic? imaginea fiin?ial? se recodific?, corpuscularul, onduleaz? realitatea. Ra?iunea uman? opereaz? tocmai aceast? ondulizare a realului. ?i dac? realul e imagine spa?iotemporal? (secven?ialitate) a Fiin?ei atunci ondularea realului (imaginii) înseamn? decorpuscularizare. Este c?utarea de sine a Fiin?ei, care s-a autocunoscut drept realitate, prin contopirea ondulatorie (spiritual?) cu sine. La cap?tul acestui drum ilogicul ra?ional antroposic se va reconverti în ira?ionalitate logic? gnoetic?, adic? se va produce reunificarea cu Fiin?a. Con/?tien?a s-a decantat (întip?rit, engramat) ca memorie în Mintea Unic? – gândirea se gânde?te drept con?tiin?? unic?.
Acesta este Omul, Cel care parcurge drumul dinspre Fiin?? spre nefiin?? (persoan?) – demiurgie ?i dinspre nefiin?are (tr?ire) c?tre Fiin??! Prin el Antroposul nefiin?eaz? ca homo demiurgicus (imagine) ?i mai apoi fiin?eaz? ca homo arheus (existen??). Dac? la cap?tul devenirii luciferice era Demiurgul, la începutul de drum pe calea antroposic? El este Arheu. Prin arheizare (formalizare arhetipic?) antroposul se dezimagineaz?, uit? de persoan? ?i prin configurarea fiin?ei eonice se despa?iotemporalizeaz?, c?p?tând existen??. La cap?tul pulsa?iei gnoetice (sofianice) comprimarea arheic? devine comprehensiune fin?ial?, tr?irea personal? devine via?? în infinitoeternitate. Tr?irea lui ca persoan? se realizeaz? prin moarte celular?, vie?uirea (configurarea) arheic? prin murirea persoanei.
Viziunea antropoteic? unific? cele dou? c?i: prima (luciferic?) a demiurgiei, pe care Theos ca lumin? (Ne/Ant) pleac? prin sine (Antul) spre a deveni con?tien?? ca Om; cealalt? (arheic?), pe care Omul pleac? prin sine (memoria demiurgic?) autoconstruindu-?i fiin?a eonic? – arhetipul existen?ial spre a se reg?si (în?elege) ca Theos. La cap?tul primei c?i, Theos - imagine reflectat? deformat drept Om - roste?te imperativul: “Cunoa?te-te pe tine însu?i!” adev?ratul, “Cel ce este”. Pe cealalt? cale, ca Arheu metamorfozeaz? nefin?ialitatea demiurgic? a Antroposului (Con?tiin?a) în eonicitate fin?ial? - Fiin?? (Mintea Unic? - Gnoeticul).
Din perspectiva antroposic? Omul, de la na?tere la senectute, tr?ie?te ca o iluzia a divinului ?i moare spre a se decanta în fiin?a eonic?. Prin ciclurile de reîntrup?ri el se comport? ca un c?r?u? de imagini ale divinului pe care le engrameaz? drept memorie în morfogenez?. Acolo, a?a cum e reprezentat în ini?iatica ocult?, sub protec?ia ?i ispitirea ?arpelui î?i construie?te perla - Gemma (fiin?eaz?). Nou n?scutul aduce cu sine imaginea genotipic? a perlei (fiin?a eonic?) potrivit c?reia se dezvolt?. Fenotipia (cunoa?terea) adunat? (internalizat?) pe timpul tr?irii este depus? în engrama fiin?ei precum mierea albinii în celula fagurelui. Creativitatea omului înseamn? descoperirea ?i reproducerea din memoria demiurgic? a secven?ei imagistice de fin?ialitate proprii tr?irii personale. F?ptuirea e modalitatea prin care secven?a gnostic? extras? din existent e încastrat? în realitate. Ancorat în aceast? realitate dat?, individul uman al genera?iei urm?toare –alter/Eu continu? secven?a gnostic? prin propria f?ptuire. Rezultat al succesiunii f?ptuirilor personale e unificat? imaginea gnostic? a divinului, prin reamintirea memoriei demiurgice, ca o curb? fractalic? infinit? ce cuprinde în sine finit??i antroposice. Aceast? curb? fractalic? (und?) transport?, prin murire, cu sine persoana ?i o engrameaz? drept morfogen? a fiin?ei eonice – arhetip fiin?ial.
Generalizând, autocunoa?terea luciferic? e neantizarea Antului în imaginea de sine ca realitate întemeietoare de onticitate (unicitate) prin f?ptuirea antroposic?. Pân? la om existen?a se dest?inuie ca poten?? egosic? ?i biosic?, iar prin el ca poten?? antroposic? ia act de sine drept unicitate, cap?t? con?tien??. Con?tiin?a individului ca persoan? e parte, fractal al con?tiin?ei antroposice. Antroposul cuprinde întreaga f?ptuire a umanului ca persoan?, genera?ie, neam, etnie, civiliza?ie ?i noecitate. Pîn? aici el apar?ine realului (imagine), dincolo de acestea Omul începe s? capete existen?? arheic?. Antroposul une?te realitatea cu existen?a, prin om se încheie demiurgia ?i începe arheitatea.
Fecunditatea antroposic? poate fi considerat? o structurare de tip fractalic în care forma adamic? – ini?iatorul se umple cu con?inut evic – generatorul. Forma infinit? se dezv?luie prin umplerea ei cu con?inut, iar con?inutul se spa?iotemporalizaz? formal. Dac? Fiin?a este o eternitate infinitazoare - deschidere absolut?, Antroposul ar fi o finitate eternizatoare – închidere relativ?. Devenirea e aparen?a haotic? sub care se structureaz? fractalic ordinea ascuns?. Omul, ca unicitate divin?, întruchipeaz? simultaneitatea identitar? dintre demiurge ?i arheism. S-a pus în eviden?? c? genomul uman integreaz? globular fragmente mici de AND ce se cuprind în alte globule, care la rându-le se cuprind în altele ?i a?a tot mai departe, potrivit aceluia?i tipar oricât l-am detalia structural (fractalitate). Fiecare dintre cele câteva sute de miliarde de celule invizibile cu ochiul liber ascund la interior acest genom; similar unui ghem care, desf??urat, are lungimea de doi metri ?i jum?tate. Imaginea genomului o sugereaz? pe cea a creierului, conferitorul de identitate insului antroposic. Nonpropor?ionalitatea ca ?i autosimilaritatea, principii cheie în geometria fractalic?, se reg?sesc în dezvoltarea corpului uman. Pân? la vârsta de trei ani se produce o cre?tere izomeric? – ritmul de cre?tere a capului îl dep??e?te pe cel al dezvolt?rii trupului. Dup? acest moment se schimb? propor?ia, ritmul dezvolt?rii corporale (cre?terea în în?l?ime), fiind superior celui al capului – cre?tere alometric?. Dup? treizeci de ani se reface propor?ia între cre?terea capului ?i a trupului în în?l?ime. Fractalitatea min?ii umane se exprim? în natura holografic? a creierului, care îi permite stocarea de informa?ie ?i în structuralizarea undelor cerebrale. Mintea folose?te codificarea fractal? ca modalitate standard de codificare a lan?urilor imagistice (idei) întemeietoare ale gândurilor.
Prin tr?ire e posibil? perceperea propriei corporalit??i de c?tre individual uman ca o vizualizare a fractalului s?u în realitatea (imaginea) spa?iotemporal?. Cunoa?terea sinelui, îns?, presupune coborârea treptat? în abisalitatea nonfractalului (fiin?ei). Doar prin murire el se poate identifica cu nonfractalitatea - Totul.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro