Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dumnezeu se ivise în timp util

de Daniela Luminita Teleoaca

Acum c? toamna î?i reintrase în drepturi, cu ploi mohorâte ?i li?teava frunzelor prinzându-se cu disperare ridicol? de t?lpile fitecui, îi revenise ?i lui pofta nebun? de via??. Acaparat de fantasme, ca un cal breaz ie?ind din rândul masca?ilor: dup? ce al?ii se descotorosiser? de plasticul ordinar, el, oricât ar fi tras, r?mânea cu o chestie ciudat? pe fa??. Dezvolta subliminal, ferindu-se parc? ?i de sine însu?i, teoria consubstan?ialit??ii. A constitutivului. Î?i mângâia punctual aparen?a. Scotea un ?uierat. Sau un sâsâit. D?dea pagina mai departe! Pe trupul de mult trecut de prima tinere?e se perindau verzi ?i uscate. Mai ales uscate. Nu fusese niciodat? adeptul vreunei abstinen?e. Via?a era plin? cu de toate. Rele ?i bune. Bune ?i rele. Mai ales cu ispite. Ispitele erau multicolore. Fosforescente. Purtau celule ample. Tentacule. Soma?ii. I se perindau pe la nas. I se ofereau gratis.

Via?a devenea trist? câteodat?. Dar... ce zice el?! In-su-por-ta-bi-l?! Iar omul, de bun? seam?, nu pentru soliloc fusese izvodit. F?cut s? se înconjoare cu aproapele ?i departele, era în natura lui s? nu se complac? doar cu sine. A?a c? ploua mohorât. Vegeta?ia se revela în toat? hido?enia intrinsec?. Acea otrav? ?inut? în secret mai multe anotimpuri, eliberat? acum isteric în valuri. Mirosul de Guerlain-cu-intestine punea P?mântul cu fa?a în jos. (S? fi fost Ignatul?!) Atunci demuuult, nu fusese nevoie de vreun cuvânt prea spiritualizat ca lucrurile s? se întâmple. Gâfâise unul. Mai din convingere, mai automat îl imitase altul. Destul de repede, gregarul î?i adjudecase actul creator. Dreptul suprem la via??! Urmat de atâtea alte drepturi, de vajnicul „mi se cuvine”! Într-o lume în care, cel pu?in momentan, Dumnezeu fusese omis. ?i p?mântul a fost al lor! Cu apele pline de ?erpi ?i inimi trufa?e. Cu toate aceste v?i ale plângerii... Cu întinderi orgasmice la orizontal?, altoite pe seama Abolirii.


În întunericul electrizant, nu mai ?tiuse exact care dintre ele era! Doamne, fere?te, nu-?i contabilizase vreodat? femeile! M?car atâta respect! Parc? se burzuluia ca Sabrina. Dar se potolea ca Sidonia. ?i, totu?i, p?rul era f?r? doar ?i poate al Gertrudei. Asta de nu cumva, între timp (?i trecuser?, ce-i drept, 4 zile!), Luana nu-?i f?cuse adi?ii sau... adic?ii?! În sfâr?it, ce mai conta! El era cerberul! Cerberul înamorat. ?i administra pl?cere!

Ploua-ploua. Parfumierii haute-cuture se luau cu mâinile de ce mai aveau: uite cum inventivitatea lor nobil?, buna-credin?? alunecau pe Apa Sâmbetei! Vântul se f?cea de culoarea t?ciunelui. ?i nimic nu putea egala un orgasm „la negru”!

Nu, s? nu cread? careva?ilea c? n-ar fi avut sentimentul iubirii! Iubirea era aia care te lua la 3 p?ze?te, te pocnea de primul perete. Ca o mam? mult prea autoritar?. Ca un mic dumnezeu! Ca un ST?PÂN! În pozi?ie de drep?i, executai. Vrute. Mai ales nevrute. Ohhh, ce mai martiraj! Desigur, isp??itorului i se cuvenea toat? lauda.

De fapt, nici nu mai ?tia dac? era Iubirea sau Ea! Vedea numai acea siluet? prelung?, desf??urându-se dintr-o voca?ie a în?l?imii. Aproape ascetic?. Într-o autodevorare care, culmea, nu culmina cu moartea! Vini?oarele Ei sau vini?oarele Celeilalte ie?iser? periculos de mult în lumea de afar?. Ca dup? o insomnie nesfâr?it?, ochii primiser? acea privire nefireasc?, str?in? lumii de aici ?i de acum. Ini?ial, fusese curiozitatea. Oricât încercase îns? s? se apropie, ceva îl împinsese înd?r?t. Sim?ise! Focul curat! Focul viu! Fericirea aia a?a de inaccesibil?. Treptat începuse s? experimenteze un fel de repulsie, amestecat? cu team?. Ceva de genul: M-am s?turat! Iubirea era grea! Iubirea era maaaare! (Nu se compara cu o simpl? „îndr?gosteal?”) Mai mare decât toate sentimentele la un loc. Ohh! Încercase o domesticire. Acea coborâre spre sine. C?ci timpul trecea, se scurgea în neant... Ea îi anihilase pornirea: Dumnezeu se ivise în timp util. Numai omul...



Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro