Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Profesorul de latin?

de Constantin Iliescu

În diminea?a când m-am întâlnit cu profesorul de limba latin? mergeam spre birou, f?r? niciun chef. Era ultima mea zi de servici înaintea câtorva libere la care îmi era gândul de când m-am trezit. La ora aceea, prin zona Pie?ei Matache, oamenii circulau gr?bi?i în toate sensurile s? prind? condica pe la institu?iile din zon?, cu excep?ia lui, a profesorului, care st?tea lipit de un stâlp de pe trotuar. Cine s-ar fi gândit c? a doua zi vom face împreun? o c?l?torie, de fapt o drume?ie de 36 de ore la munte, prilej cu care avea s? se l?mureasc? între noi doi o problem? veche de 15 ani. L-am recunoscut imediat ?i f?r? niciun resentiment l-am abordat direct:
- Ce face?i aici domn? profesor? Bun? diminea?a!
Nu a p?rut surprins ?i ca ?i cum ne-am fi desp?r?it ieri îmi r?spunde, privindu-m? drept în ochi:
- Te a?teptam pe tine, Popescule.
Este uimitor faptul c? dup? atâ?ia ani m-a recunoscut imediat din mul?imea de trec?tori ?i m-a ?inut minte dintre sutele de elevi pe care i-a avut. L-am întrebat mirat, dar ?i u?or intrigat:
- Pe mine m? a?tepta?i? De ce?
M-a privit câteva clipe f?r? s? spun? ceva, de parc? ar fi trebuit s? ?tiu dintotdeauna de ce m? a?teapta el, acolo, rezemat de un stâlp. Într-un sfâr?it, cu vocea ?optit? ?i emo?ionat? îmi spune:
- Trebuie s? ?tiu totul despre ea.
?i, dup? o mic? pauz?, ca pentru sine:
- Despre Gabriela.
Iau o figur? mirat? ?i imediat în ochii îi apare o sclipire de indignare. A continuat cu vocea iritat?:
- Despre Gabriela. Da! S?-mi spui ce s-a întâmplat cu ea. Ai uitat-o?
- Eu am uitat-o, dar dumneavoastr??
Ne-am privit unul pe cel?lalt câteva momente. Eu, comp?timitor, el, indignat în continuare.

Pentru mine, faptul c? ne-am întâlnit, a fost o mare surpriz?. În?eleg c? m-a urm?rit de ceva vreme deoarece îmi cuno?tea traseul ?i ora la care mergeam spre servici. M-am întrebat de ce nu m-a abordat mai demult, cu ani în urm?, când înc? mai eram în leg?tur? cu colegii de liceu ?i a? fi putut ?ti de la ei, mai multe despre Gabriela. În prezent Gabriela ie?ise total din gândurile mele. Profesorul îmi pune mâna pe um?r ?i rug?tor îmi spune:
- Trebuie s? ?tiu totul despre ea! Nu m? pot lini?ti.
- Domn? profesor, dar au trecut atâ?ia ani. Ce rost are?
- Pentru mine are! Ajut?-m?, dac? vrei!
- Poate a? vrea! Dar, nu v?d cum!
- Trebuie s?-mi spui adev?rul, atâta tot.
- În?eleg, dar cine ?tie adev?rul? Eu am renun?at s?-l mai caut.
Nu cunosc motiva?ia profesorului ?i pân? la a afla una plauzibil? îl privesc ca pe un nebun. Nici în perioada liceului, când el era la catedr? ?i eu în banc?, nu mi se p?rea în toate min?ile. De multe ori intra în clas? ?i chiar de la u?? arunca cu o dexteritate uimitoare catalogul, fix pe catedr?. Îl r?sfoia zece minute ?i punea pe cineva s? citeasc? ceva din manual. Dup? ce elevul termina îl l?sa s? stea în picioare câteva minute bune ?i abia dup? aceea îi spunea s? stea jos. În tot timpul acesta privea în gol, cu b?rbia rezemat? în podul palmei. Brusc, se ridica de la catedr? ?i f?r? s? spun? nimic pleca din clas? înainte ca ora s? se fi sfâr?it. La fel f?cea ?i în clasa paralel? unde înv??a Gabriela. Când avea or? la clasa ei, o punea cel mai des pe ea, s? citeasc? din manualul de latin?. Mi-a spus acestea Gabriela, dup? ce am devenit prieteni. Când avea ora de latin? cu clasa noastr?, m? punea s? citesc din manual ?i la sfâr?it m? întreba - Tu sim?i ceva, Popescule?. M? pref?ceam c? nu în?eleg întrebarea, iar el gânditor: - Bineee, o s? mai vedem! Suna de fiecare dat? ca o amenin?are.

- Domnule profesor, fata asta era prietena mea din liceu, ?i nici atunci, ?i nici acum nu în?eleg de ce v? deranja lucrul acesta.
- Poate am s?-?i spun, dar pentru asta trebuie s? ne mai întâlnim, s? mai vorbim. Deocamdat? m? bucur c? ne-am întâlnit ?i am stabilit subiectul discu?iei noastre viitoare. M? bucur ?i c? am stat de vorb? ?i te rog s? nu-mi por?i pic?. M? gr?besc s? ajung acas?. Scriu o carte, un roman, ?i am nevoie de unele informa?ii despre ea, despre tine ?i despre ce s-a întâmplat cu voi doi, dup? ce v-am pierdut.
- Ne-a?i pierdut?
- Cât timp a?i fost la facultate v-am avut în vizor, ca s? zic a?a, apoi v-am pierdut.
- Nu sunt multe de spus, dar dac? vre?i putem s? ne întâlnim pe subiectul ?sta.
- Minunat, minunat! Uite cum facem! Vino când vrei într-o dup? amiaz? pe la mine. Stau în cartier, pe Sfin?ii Voievozi. Sau poate vrei la un restaurant, undeva? Îmi întinde o carte de vizit?.
- Ai aici adresa ?i num?rul meu de telefon.
Ne d?m mâna ?i m? îmbr??i?eaz? ca pe un prieten drag. Ne desp?r?im f?r? s? stabilim un termen al unei viitoare întâlniri.

Dup? cum spuneam era ultima mea zi de munc? de dinaintea unui rest de concediu. Pân? la sfâr?itul programului m-am gândit ce a? putea face în urm?toarea perioad?. Am deschis calculatorul ?i am intrat pe pagina de facebook a unui ghid montan, care propunea organizarea unor drume?ii de „aventur?”. Expresia mi-a atras aten?ia ?i am dat telefon s? m? l?muresc. Organizatorul mi-a explicat c?, în teorie scopul declarat al drume?iei de este de a ajunge pe platoul din vârful unui munte. Practic, dar nedeclarat, este prilejul de a participa la o cotonogeal? liber?, f?r? reguli, între persoane dornice de a?a ceva. Drume?ia era pretextul acestei distrac?ii nevinovate, care avea suficien?i adep?i în rândul unor oameni tineri, lipsi?i de o activitate fizic? constant?, prin?i în monotonia unui program de lucru supraînc?rcat. Unii, putea fi suspecta?i de sindromul Burnout. Lupta f?r? reguli (?i f?r? sup?rare) între persoane care nu se cunosc era v?zut? de ace?tia ca un sport distractiv. Participau de regul?, b?rba?i tineri, relativ inteligen?i ?i cultiva?i, cum ar fi unii agaja?i în multina?ionale, antreprenori, afaceri?ti, sau liber-profesioni?ti. Fiecare urm?rea evadarea din cotidian, eliberarea de stres, sau de diferite frust?ri personale, prin desc?tu?area unui surplus de energie. Participan?ii se înscriau sub un nume fals sau sub o porecl?. Plecarea din Bucure?ti, spre Pite?ti se f?cea cu un microbuz de 12 locuri, pe autostrad?, dup? care urma o por?iune de drum pe Transf?g?r??an, apoi microbuzul urca pe ni?te drumuri forestiere pân? la poalele unui munte special ales. Condi?ia principal? era ca participan?ii s? nu se cunoasc? între ei. Organizatorul mi-a garantat c? dup? o astfel de drume?ie ace?tia devin, ori du?mani, ori prieteni pe via??. Mai multe detalii urma s? le aflu dup? înscriere ?i dup? achitarea sumei de 250 de euro, sum?, care se d?dea f?r? chitan??, direct organizatorului, la urcarea în microbuz.

Brusc mi-a venit o idee nemaipomenit?. L-am sunat din nou pe ghid pentru a-l întreba dac? mai pot aduce în aceast? drume?ie ?i o alt? persoan?. Mi-a spus c? nu este nicio problem? cu condi?ia achit?rii sumei anun?ate. Având proasp?t? în memorie inten?ia profesorului de a ne întâlni l-am sunat, propunându-i s? mergem împreun?. I-am explicat pe scurt despre ce era vorba ?i a fost imediat de acord, inclusiv cu suma care trebuia dat?. Mi-am zis c? drume?ia aceasta era binevenit?, având în vedere c? scria un roman autobiografic. B?nuiam c? dorea o rememorare a trecutului din perioada primilor lui ani ca profesor de liceu. L-am înscris sub numele de „Nero”, iar eu m-am înscris sub numele de „Keops”.

În diminea?a urm?toare la ora 6.00, în fa?a magazinului Unirea, ne a?tepta un microbuz închiriat de ghidul Marian, organizatorul ac?iunii ?i ?oferul nostru de conjunctur?. Eram, cu excep?ia lui, zece persoane care nu se cunoa?teau între ele. L-am prevenit pe profesor s? vin? îmbr?cat adecvat unei deplas?ri pe munte deoarece pe traseu erau ?i por?iuni de escaladare efectiv? a muntelui. I-am mai spus s?-?i ia cu el b?utur? ?i hran? rece pentru dou? zile. Durata excursiei era de 36 de ore, timp în care trebuia s? petrecem o noapte sub cerul liber. Am luat loc în microbuz cam pe la mijlocul acestuia. Profesorul a preferat locul de la fereastr?. Ghidul a citit o list? cu poreclele alese de fiecare membru. Cel nominalizat se ridica ?i f?cea un semn de salut c?tre ceilal?i. În continuare ghidul a mai f?cut unele preciz?ri: La sosire, fiecare prime?te un costum de camuflaj ?i o cagul?, obiecte care trebuiesc înapoiate la sfâr?itul ac?iunii. Plecarea în drume?ia de aventur? se f?cea din 12 puncte de acces, diametral opuse, de la baza muntelui. Dup? o or?, între participan?i, se declan?eaz? starea de adversitate. Lupta se desf??ura pe principiul „care pe care” cu pumnii ?i picioarele. Era interzis? folosirea armelor albe, sau obiectelor contondente. Adversarul se considera scos din joc dac? i se confisca, de c?tre adversar, cagula de pe cap. Cel r?mas f?r? cagul? putea s? coboare, la baza muntelui, sau s? urce mai departe doar în scop turistic. Am fost avertiza?i de c?tre ghid ?i am ?i semnat pentru asta, c? exista riscul de a fi pu?i în situa?ii periculoase, poate chiar mortale. Trebuie s? evit?m latura de nord a platoului, care se termina abrupt într-o pr?pastie de peste 50 de metri. Se f?cea apoi clasamentul în func?ie de num?rul cagulelor capturate. Câ?tig?torul primea drept premiu o sticl? de ?ampanie, o diplom? ?i un plic cu suma de o mie de euro. Ceilal?i primeau gagula drept amintire.

Dup? ce am ie?it din Bucure?ti profesorul a deschis o carte îmbr?cat? într-o hus? de plastic ?i p?rea cufundat în lectur?. Eu t?ceam ?i c?utam în minte un subiect de conversa?ie. Am aruncat o privire spre cartea profesorului, privire, pe care a sesizat-o imediat.
- Este manualul de limba latin?. A fost al ei.
Nu pot s? cred. Î?i f?cuse un feti? din manualul Gabrielei. Am în?eles c? în curând are s?-mi cear? s? continui s?-i vorbesc despre ea. Nu mi-am terminat gândul când l-am auzit:
- Ce po?i s?-mi spui despre ea, despre voi? Cum v-a?i cunoscut?
- Domnule profesor, crede?i c? e momentul acum?
- Despre Gabriela oricând este momentul s?-mi poveste?ti.
- Dar ce-i cu manualul de latin??
Am întins mâna spre manual cu un gest nevinovat, dar pofesorul a f?cut o mi?care brusc? ?i l-a ridicat deasupra capului, ca s? nu-l ajung. În acel moment din manual a c?zut o foaie de hârtie pe care am apucat s? observ în?iruite ni?te rânduri. Am apucat s? citesc doar primele dou?, care sunau cam a?a: 1) victima atrage agresorul, 2) informa?ia înseamn? putere ?i mai urmau câteva pe care nu am mai reu?it s? le citesc. Imediat profesorul a împ?turit foaia ?i ?i-a pus-o la piept, într-un buzunar interior. Apoi s-a justificat:
- Cartea asta îmi poart? noroc. Are ADN-ul ?i mirosul ei impregnat între pagini, amprentele ?i spiritul ei divin. Nu te las s? o atingi.
Îmi venea s? râd ?i s?-i spun c? nu e chiar a?a, c? se în?eal?, c? spiritul Gabrielei nu era chiar atât de divin pe cât crede el. L-am privit îns? comp?timitor.
- Te rog, spune-mi cum v-a?i cunoscut. Ia-o cu începutul. Este foarte important pentru mine.
- Bine, cum dori?i. Eu n-am nimic de ascuns.
- Nici nu te-a? sf?tui!
Nu am sesizat amenin?area ?i am continuat:
- Eram în clase paralele ?i orele de desen ale domnului profesor N. (îl cunoa?te?i!) erau una dup? alta, la cele dou? clase ale noastre, în aceea?i zi, joia. ?ti?i c? profesorul N. ne obliga s? venim la orele de desen cu obiectul acela oribil, o plan?et? de lemn ?i mie nu îmi pl?cea deloc treaba asta. Nici desenul nu îmi pl?cea.
- P?i, te-ai f?cut arhitect! Nu?
- Din cauza profesorului N. V? aminti?i? Un tip mic de statur?, cu chelie deasupra ?i plete pe conturul capului, foarte antipatic. Era s? m? lase corijent din cauza desenului.
- Ce s-a întâmplat? Dar pe scurt!
- Chiar din prima zi m-a luat în colimator. A spus c? m? arunc? pe fereastr? pentru c? am râs când a zis c? el este prototipul omului renascentist ?i c? are dimensiunile perfecte ar?tate de Vitruviu în desenul acela celebru.
- Serios?
- A stat cu ochii pe mine tot trimestrul întâi. M? verifica la sânge ?i nu m? sl?bea din ochi. Odat? l-am corectat la tabl?, în fa?a clasei, când încerca s? fac? proiec?ia umbrei unui cilindru, care trecea de pe un plan orizontal, pe un plan vertical. Mi-a zis c? dac? sunt atât de de?tept s? trec la tabl? ?i s? continui. Când am terminat mi-a pus un zece în catalog ?i s-a dus la tata s?-l roage, s?-l lase s? m? prepare pentru arhitectur?.
- Deci a?a! Dar ce leg?tur? are asta cu Gabriela? Când ai cunoscut-o?
- P?i s? vede?i! V-am spus treaba cu plan?eta. Într-o joi o uitasem acas?. Clasa Gabrielei avea ora de desen înaintea clasei noastre, a?a c? m-am dus în clasa lor ?i am întrebat cine poate s?-mi împrumute o plan?et?. S-a oferit o fat? brunet? cu ni?te formidabili ochi alba?tri, care m-au paralizat de emo?ie ?i de care m-am îndr?gostit de la prima vedere.
- Las? detaliile nesemnificative.

- M? obi?nuisem s? vin odat? pe s?pt?mân? s? cer plan?eta Mariei. Simt ?i acum atingerea mâinilor noastre, privire curat? ?i adânc? din ochii ei.
- Te în?eleg. S? ?tii, c? zece ani, între mine, ca profesor ?i între voi, ca elevi, nu înseamn? nimic. Când Gabriela ar fi terminat liceul, eu, a? fi avut 28 de ani. Cei zece ani dintre noi, nu erau o mare diferen??. Nu-i a?a? Dar te-am întrerupt.
- Diferen?a poate fi acceptabil? ?i poate fi ?i mai mare, nu ?tiu, dar dumneavoastr? era?i totu?i, profesorul, pe când noi elevii, a?a c?...

Mult timp nu ne-am mai spus nimic. Discu?ia s-a oprit în acest punct. Dup? aproape patru ore de c?l?torie cu microbuzul, ghidul ne-a anun?at c? am ajuns la destina?ie. A continuat cu unele informa?ii: Muntele era oarecum în form? de con, cu baza circular?, de pe care se putea urca spre platoul din vârf. Ascensiunea începea la ora 12.00, dup? ce ne-am fi r?spândit în jurul muntelui. Punctele de acces erau numerotate precum orele de pe cardanul ceasului ?i s-au distrubuit prin tragere la sor?i. Apoi ne-am îmbr?cat costumele de camuflaj ?i cagulele, renun?ând de bun? voie la identitate. Ne-am amestecat ?i ne-am dat mâna unii cu al?ii, la întâmplare, urându-ne ca cel mai bun s? înving?. Când a trebuit s? dau mâna cu profesorul, având amândoi cagulele pe fa??, acesta a murmurat ca pe vremuri - Tu, sim?i ceva Popescule? dup? care ne-am desp?r?it. Nu în?eleg cum a ?tiut c? eram eu sub cagul?. La ora 12.00 s-a început ascensiunea. La început am urcat o pant? u?oar?, apoi din ce în ce mai abrupt?. Traseul în aceast? zon? trecea printr-o p?dure de fagi. Trebuia s? fiu foarte atent s? nu las urme, care m-ar fi putut demasca. Peste tot erau tufi?uri dese ?i trebuia s? dau la o parte ramurile elastice care m? plesneau peste fa??. Ar fi fost bun? o macet?. Dup? ce am urcat cam o or?, f?r? s? fiu atacat de cineva, mi-am propus s? fac un popas. Problema mea devenise profesorul. Faptul c? l-am invitat, acum îmi încurca planurile ?i nu mai ?tiam ce vreau s? fac. Ori continuam joaca de copii tâmpi?i, ori coboram f?r? a mai participa la distrac?ie. Îmi era team? s? nu m? întâlnesc cu profesorul ?i s? ne lu?m la b?taie sub anonimatului cagulei. Când am vorbit cu ghidul despre inten?ia de a mai aduce pe cineva în grup, sincer s? fiu, m? gândeam, în sinea mea, c? poate profesorul va primi din partea cuiva o corec?ie zdrav?n?, s? ?i-o scoat? pe Gabriela din cap. Nu a? fi vrut s? fiu eu acela care s? i-o aplice. Am în?eles importan?a faptului ca participan?ii nu trebuiau s? se cunoasc? între ei.

A?a cum s-a demonstrat, de-a lungul istoriei, câ?tigarea unei victorii era o simpl? problem? de tactic? ?i strategie. Cunosc situa?ii când printr-o judecat? corect?, plecând de la premize pertinente se ajunge la acelea?i concluzii. Exist? posibilitatea ca profesorul s? fi gândit la fel. S? profite de situa?ie ?i s?-mi trag? el, mie, o mam? de b?taie pentru faptul c? i-am stricat socotelile cu Gabriela. De asemeni putea s? fac? ce m-am hot?rât s? fac ?i eu, adic? s? urc, s? m? bucur de drume?ie, de efort ?i de priveli?te. De aceea mi-am scos cagula, am b?gat-o într-un buzunar ?i am început s? urc piepti?, f?r? grija de a fi atacat de cineva. Imediat dup? ce mi-am scos cagula, un zgomot dintr-un tufi? mi-a atras aten?ia. Brusc mi-a ap?rut în fa?? un lupt?tor cu cagula pe figur?, care mi-a strigat ap?sat -la?ule. Apoi mi-a tras un pumn în plex ?i a disp?rut dup? copaci. I-am strigat ?i eu – tic?losule. Slab? consolare.

Dar, de ce ?i-e fric? nu scapi! Coinciden?a era cu ochii pe mine, ca s? zic a?a. Nu mi-a? fi dorit s? m? întâlnesc cu profesorul din zeci de motive. Am început s? urc hot?rât, având un ?el precis - platoul din vârful muntelui, ferindu-m? pe cât posibil s? întâlnesc vreun adversar. Nu am urcat prea mult, când am auzit, din nou, în stânga mea zgomotele specifice unei lupte. Icnituri, sunete guturale, gemete înfundate ?i tot felul de alte interjec?ii care înso?eau loviturile. M-am pitit cât de bine am putut printre tufi?uri ?i am asistat, neobservat, la o lupt? crâncen? între doi participan?i. P?reau cam de for?e egale ?i cum terenul era în pant?, fiecare c?uta o pozi?ie avantajoas?. Când m-am apropiat, cei doi se înc?ieraser? de-a binelea. Unul era deasupra ?i îi c?ra pumni cu nemiluita celui de dedesubt. Nu în?elegeam de ce acesta nu se preda. Privindu-i în continuare am sesizat mi?carea inteligent? a celui de dedesubt, care a ?tiut s? foloseasc? în favoarea lui avantajul terenului. S-a r?sucit cu capul spre vale ?i cu for?a picioarelor ?i-a aruncat în aer adversarul, care, dup? ce a aterizat nu s-a mai mi?cat. V?zând violen?a atacului am strigat ceva de genul - nu-l omorâ frate!. Fiind descoperit, atacatorul a disp?rut f?r? s?-i ia învinsului cagula de pe cap. M-am apropiat de nenorocitul care gemea. I-am scos cagula ?i am v?zut fa?a tumefiat? a profesorului.

Sincer s? fiu, v?zându-l, îmi trecuse cheful de cotonogeal?. L-am ridicat ?i l-am scuturat de praf, frunze ?i scaie?i. L-am întrebat, cum l-am întrebat ?i ieri când ne-am întâlnit:
- Ce face?i aici domn profesor?
La care el, de abia murmurând acelea?i cuvinte:
- Te a?teptam pe tine Popescule!
- Urc?m sau coborâm?
- Urc, sau cobor tot învins sunt.
- V? gândi?i la Gabriela ?i v? considera?i învins, nu-i a?a?
Profesorul s-a eschivat de la r?spuns. I-am înapoiat cagula ?i am f?cut un popas. Apoi am început s? urc?m încet, cu capetele descoperite. Respiram liber. Panta acum era mai domoal? ?i pân? sus pe platou nu mai aveam mult. Înaintam ajutându-l. Aproape c? se înserase când am ajuns pe platoul mare cam cât un teren de fotbal. Ne-am oprit. Amândoi eram foarte obosi?i De acolo de sus se vedea, printr-o deschiz?tur? între arbori, un peisaj fascinant cu soarele stând s? apun?. Nu m? pricep s? zugr?vesc în cuvinte alese lucrurile pe care Dumnezeu ?i le arat? câteodat?, ca s? te conving?, c? El este; Unicul, Adev?ratul, Creatorul.
Privind peisajul impresionant mintea mi s-a golit de toate gândurile ?i o lini?te ?i o pace de nedescris mi-a cuprins sufletul. Sim?eam c? nu mai sunt eu însumi. Sim?eam c? pot fi în clipa aceea orice; copac, fir de iarb?, sau pas?re. În realitate eram un b?t?u?, care al?turi de al?ii ca mine î?i g?sise o porti?? prin care s?-?i exprime nu atât agresivitatea, cât poate dorin?a de a se întoarce în copil?rie, la luptele dintre cetele g?l?gioase de b?ie?i, care eram pe rând; nem?i, ru?i, sau turci. Am dedus c? de fapt oamenii aceea nu erau agresivi în fondul lor primar. Erau în c?utarea sentimentului de triumf ?i a senza?iei de durere, a unui amestec subtil între dulce ?i amar, între natura natur? ?i natura uman?, ca o r?splat? a acelui triumf. Durerea era pre?ul triumfului, cu care î?i acopereau e?ecurile, rat?rile, umilin?ele la care erau supu?i poate în lumea real?. Uneori erau poate în c?utarea unui r?spuns la o întrebare nepus?, spre în?elegerea propriei existen?e în momente de cump?n?.

Eram în neutralitate fa?? de cei din vale, unde se auzeau în continuare strig?te de lupt? ?i zgomote de lovituri. St?team a?eza?i, fiecare cu gândurile lui. Deodat? profesorul ?i-a pus cagula pe cap ?i s-a ridicat în picioare. Lucrul acesta nu putea s? însemne altceva decât o provocare la lupt?.
- V? este frig la cap ? Sau suntem adversari? În cazul acesta nu este nevoie de cagul?.
Ne-am oprit la o oarecare distan?? unul de altul. Zâmbind, am luat pozi?ie de lupt?, stând apleca?i spre în fa??, cu pumnii strân?i. Ne roteam ca doi coco?i gata s? s?rim unul asupra celuilalt. ?tiam c? facem parte dintr-o regie pe care o puteam respecta sau nu. Dup? câteva rotiri profesorul:
- Hai! D? tu primul!
- Începe?i dumneavoast?, domn profesor. E rândul dumneavoastr?.
- De ce spui asta? Cum e rândul meu?
- Pentru c? v-am mai b?tut ?i alt? dat?.
Profesorul s-a oprit ?i-a îndreptat spatele, devenind deodat? foarte atent.
- Când? Nu îmi aduc aminte.
- Nu mai ?ti?i? Când a?i fost acas? la p?rin?ii Gabrielei s? o cere?i de so?ie. Mai exact s-a întâmplat a doua zi.
- Cine a spus asta?
- Gabriela!
- ?i-a spus c? am fost acas? la ea s? o cer în c?s?torie?
- Da! Mi-a spus. Chiar nu ?ine?i minte când a?i disp?rut o lun? de la ?coal? ?i v-a?i luat concediu medical?
- C?zusem de pe o scar? în beciul gazdei unde locuiam.
- Ba nu domn? profesor. Eu am organizat ga?ca ?i v-am dat b?taia aceea sor? cu moartea.
- Deci tu!
- Da! Eu ?i câ?iva colegi de clas?, care ?tiau c? eram un cuplu. Pe to?i îi deranja faptul c? nu o sc?pa?i din ochi, c? o tortura?i privind-o ca pe o insect?, ?inând-o în picioare ?i c? saliva?i când v? uita?i la ea. Profesorul a r?mas blocat:
- Ea a fost singura care m-a vizitat la spital. Eveam tot capul îmbandajat. Poate ar fi vrut s? m? s?rute. Mi-a atins buzele cu vârful degetelor. Am sim?it atunci atingerea unui înger. O simt ?i acum.
- Dar pe asta o sim?i?i domn? profesor?
Odat? cu întrebarea, pumnul meu i-a atins maxilarul. Lovitura l-a luat pe nepreg?tite. S-a cl?tinat pu?in, a scuturat din cap ?i s-a repezit în mine, împingându-m? cu o for?? uimitoare, de?i era mai în vârst? decât mine. Am c?zut pe spate ?i m-am lovit cu ceafa de o piatr?. În clipa aceea s-a rupt filmul. Când mi-am rec?p?tat starea de con?tien?a eram întins pe jos, legat la mâini ?i la picioare. Profesorul m? stropea cu ap? dintr-un termos. M-a ridicat ca s? pot respira mai bine.
- Vezi s? nu-mi faci vreo figur?. Mi-ai r?mas dator cu un r?spuns.
Cu mare greutate am reu?it s? îng?im.
- Ce anume?
- Vorbe?te-mi despre ea!
Am în?eles c? situa?ia a sc?pat de sub control ?i c? profesorul chiar era nebun. Trebuia s? intru în jocul lui ?i s? nu agravez situa?ia. Eram hot?rât s?-i spun orice ar fi vrut numai s? nu-i declan?ez un val de furie.
- Nu ?i se pare mai palpitant a?a? Tot ce îmi vei spune v-a fi cuprins în romanul meu.
Iat?-m? personaj de roman. Aveam ocazia s?-i furnizez material de lucru profesorului ?i în acela?i timp s?-mi clarific unele aspecte ale rela?iei mele cu Gabriela.
- Bine, dar s? nu v? plictisesc.
- Nicio grij?. Orice îmi vei spune este de nepre?uit pentru mine. Sunt numai ochi ?i urechi.
- Dar nu pot vorbi în condi?iile astea. Dezlega?i-m?!
- Mai încolo, mai încolo! Ia-o încet cu începutul. Avem timp toat? seara ?i toat? noaptea.
- Domnnule profesor, dar nu ar fi mai bine s? dicut?m f?r? s? m? ?ine?i legat, f?r? s? ne batem? Pentru ce ne batem? Gabriela nu este nici a mea, nici a dumneavoastr?.
- Este adev?rat, dar altfel, ce farmec ar mai avea? Am visat la clipele acestea. Tu e?ti cauza disper?rii ?i nefericirii mele ?i poate de mult trebuia s? te fi ucis. Din primul capitol.
- Dar este absurd.
- Nu. B?taia între noi trebuie s? existe. Este un episod din roman. Trebuie s?-l tr?iesc pe viu! Te ascult! M?rturise?te!
Cu nebunul s? nu te pui.
- Totu?i, v-a? ruga s? m? dezlega?i.
- Am s? te dezleg, dar numai când am s? aflu totul despre ea.
Clar, omul era nebun. El ar fi trebuit s? fie legat în locul meu. Am continuat cu povestirea ca s?-l calmez ?i poate s?-i adorm vigilen?a. Eram con?tient c?-i furnizam materia prim? pentru roman. Într-un fel eram coautor.
- Reia istoria de la povestea cu plan?eta de desen.
- Într-o zi de joi când aveam ora de desen, Maria, nu a venit la ?coal?. M-am dus la clasa ei ?i colega de banc? a Mariei, Gabriela, mi-a dat plan?eta ei. În s?pt?mânile urm?toare Maria nu s-a mai oferit s?-mi împrumute plan?eta ei. Probabil ap?ruse între ele o mic? gelozie. Nu puteam s?-i spun în fa?? Gabrielei c? preferam plan?eta Mariei. De atunci Maria m? ignora de câte ori ne întâlneam pe culoar, în recrea?ie. Eram distrus, dar am continuat s? vin s? iau plan?eta pe care Gabriela se gr?bea s? mi-o dea. Cum nu sim?eam nimic pentru ea, mi-a fost u?or s? o invit la un film. Dup? al doilea sau al treilea film vizionat împreun? m-a chemat acas? la ea sub motivul clasic de a înv??a împreun?. A?a am devenit în ochii colegilor ?i profesorilor, de nedesp?r?it. Toat? lumea avea impresia c? suntem un cuplu.
- Eu nu aveam aceast? impresie. Te-am sim?it, Popescule, c? e?ti un ?arlatan ?i c? nu o iube?ti cu adev?rat, sau m?car pe sfert pe cât o iubeam eu.
- Chiar a?a domnule profesor? O iubea?i pe Gabriela cu adev?rat?
Nu auzise sau nu în?elesese întrebarea mea. A continuat:
- Am încercat s? fac ce a f?cut profesorul t?u de desen. M-am oferit s? o prepar pentru facultate, la limba francez?. A?a credeam c? am s? m? pot apropia de ea. Am fost acas? la p?rin?ii ei ca s?-i rog s? m? lase s? o preg?tesc, nu pentru c? str?lucea la francez?, de care nu eram complet str?in nici eu, ci pentru c? eram îndr?gostit nebune?te de ea. Nu am cerut-o în c?s?torie niciodat?.
- Deci tot ca un ?arlatan a?i procedat ?i dumneavoastr?.
Remarca mea m-a costat un picior în burt?. Cum eram cam de o or? în aceast? pozi?ie am început s?-mi mi?c bra?ele ca s? m? eliberez. A sesizat mi?carea mea ?i a venit lâng? mine, dar în loc s? m? elibereze a strâns ?i mai tare sfoara cu care eram legat la mâini.
- Nu m? dezlega?i?
- Nu. Acum tu e?ti prizonierul meu.
Vocea lui p?rea c? are ni?te inflexiuni stranii. Eram speriat la culme.
- Domn? profesor a?i înebunit? Pentru ce face?i asta?
Am continuat cu rug?min?ile, dar nu vroia s? m? aud?. Între timp se înserase deabinelea. A f?cut un foc mic cu câteva vreascuri în dosul unor pietroaie. I-am atras aten?ia c? putem fi descoperi?i ?i c? putem fi b?tu?i de al?ii. Nu m-a auzit. A scos dintr-un buzunar secret al hanoracului un briceag cu lama retractabil? ?i o bucat? de salam din care a început s? m?nânce în fa?a mea. M? resemnasem. Apoi a scos de la piept foaia cu instruc?iuni ?i a început s? citeasc?:
- A?aa! S? vedem ce mai urmeaz?. Punctul trei: - f? ca du?manul s?-?i fie rescunosc?tor.

Am în?eles imediat ce era cu foaia aceea. Era un set de instruc?iuni, dup? care se conducea. Probabil c? era un tip calculat ?i nu f?cea nimic neprogramat. Lucrul acesta ar putea s? m? avantajeze pe mine. Trebuia s?-l surprind cu ceva, s?-l scot din programul lui diabolic. Oare vroia s? m? omoare? Aici în p?dure ar fi putut s? o fac? cu u?urin??. Trebuia s?-i trezesc mereu interesul cu povestirile mele. Mi-am amintit c? ?eherazada a procedat la fel. Numai c? eu nu aveam o mie de pove?ti în cap, ci numai una; despre Gabriela. Dac? epuizam amintirile reale ar fi trebuit s? inventez.
- Ce zici? E?ti în puterea mea acum, î?i dai seama? Pot face cu tine ce vreau!
- Sunte?i sadic. Nu v? în?eleg!
- Nu în?elegi, pentru c? am o nou? idee despre cum trebuie construit romanul meu.
- Da, dar nu în?eleg motivul. Vre?i s? v? mai spun despre Gabriela, mai departe? Nu-i a?a? Pot s? o fac pân? diminea?? dac? dori?i. Doar nu vre?i s? m? omorâ?i pentru faptul c? am fost prietenul ei!
Deodat? vine pe la spatele meu cu lama cu?itului lucind în lumina focului. Am crezut c? mi-a venit sfâr?itul. Cu o mi?care rapid? mi-a t?iat leg?tura de la mâini. Tonul vocii i s-a schimbat.
- ?i-e foame? Vrei ?i tu salam dintr-?sta? E tare ca piatra s? ?tii! Când eram student aveam la c?min, pus? pe un raft o spiral? de ghiudem f?cut? de mama. Seara, dac? cineva dintre colegi pierdea masa de la cantin?, pentru c? se întorceau târziu de la f?cutul serenadelor pe la c?minele de fete, rodeam din salamul ?la uscat ?i plin de praf. Îi spuneam salam Tutancamon. Vrei ?i tu? Aaa...nu vrei? Te-ai sup?rat Keops? Vezi cum se leag? lucrurile? Tutancamon-Keops! Uite! Ia ?i roade ?i tu. E foarte s??ios, dar vezi c? e tare ca piatra. Roade-l cum po?i pentruc? nu î?i dau cu?itul.

Nu îmi era de salamul lui, dar ca s? nu îl enervez am luat bucata pe care mi-a întins-o din vârful cu?itului. Am început s?-mi fac mental o list? cu rezolv?ri pentru situa?ia în care eram. Cel mai bun sfat era: - f?-te frate cu dracul pân? treci puntea. Imediat a revenit la obsesia lui:
- Acum c? tot suntem în aceast? situa?ie, vorbe?te-mi despre Gabriela, dar mai pe larg ?i cu mai multe am?nunte.
- V? intereseaz? unde ?i când ne-am s?rutat prima dat??
De team?, prin nu ?tiu ce fisuri ale seifului cu amintiri din capul meu s-au rev?rsat toate momentele petrecute împreun? cu Gabriela, începând cu revelionul acela când s-a întâmplat. Dup? ce ani de zile m-am str?duit s? o uit, a trebuit s?-mi reamintesc povestea de a?a zis? dragoste cu Gabriela, colega mea din clasa paralel?. Aproape c? reu?isem. Cicatricile r?nilor de pe sufletul meu în urma desp?r?irii de Gabriela aproape c? se vindecaser?. Peste ele s-au suprapus alte cicatrici, de la alte r?ni, de la alte desp?r?iri ?i tr?d?ri. R?ni mai adânci ?i mai dureroase despre care am s?-i spun, sau am s? le inventez, dac? va fi cazul ?i dac? m? va mai ?ine legat în continuare. Am început s? povestesc, ron??ind din Tutancamon:
- La un an de când am devenit prieteni am fost invita?i împreun? s? facem revelionul la o alt? coleg? a Gabrielei, a c?rei p?rin?i ne-au l?sat casa liber?. Eram cu to?ii vreo dou?zeci de b?ie?i ?i fete printre care ?i Maria. Nu ?tiu cum am înc?put în apartamentul acela de trei camere. Am dansat cu amândou? pe rând. Gabriela se mi?ca destul de greoi, dar Maria era u?oar? ca un fulg.
- Imposibil! Te contrazic!
- A?i fost dumneavostr? acolo?
- Nu, dar toat? f?ptura Gabrielei radia imponderabilitate. Nu putea fi decât o fiin?? eteric?, divin?.
- Cum zice?i. Pot s? continui?
- Da. Te rog s? m? scuzi.
- La ora 12 noaptea ne-am îmbr??i?at ?i ne-am s?rutat fiecare cu fiecare. Gabriela m-a s?rutat ap?sat pe gur? de mai multe ori sub privirile Mariei. Apoi eu am ie?it pe balcon la o ?igar?. Dup? mine a venit ?i Maria care mi-a spus ceva de genul – Gabriela te merit?. E?ti prea bun pentru mine!
- Nu m? intereseaz? problema ta cu Maria.
- Sigur, sigur, dar poate v-ar folosi în roman.
- Vorbe?te-mi despre Gabriela!
- Gabriela a venit ?i ea în balcon ?i m-a luat de bra?. Apoi au venit ?i o parte din ceilal?i. Maria s-a întors în camer?. Gabriela m-a întrebat poruncitor – despre ce a?i vorbit!? ?i s-a cuib?rit sub sacoul meu, sub bra?ul stâng. Priveam artificiile. La un moment dat mi-a luat palma mâinii drepte ?i ?i-a strecurat-o în decolteu. Nu avea sutien. I-am sim?it sânul zb?tându-se în palma mea ca o vrabie juc?u??.
- I-ai pus mâna pe sân? Nemernicule! Criminalule! Ai atins-o cu mâna ta? Spurcatule! Mizerabile! Am s? ?i-o tai chiar acum. Unde-i cu?itul? Unde-i cu?itul?
- Jur c? eu nu am vrut s?... Ea a....
- Ea, sigur! Ea a fost de vin?! Nu te cred. Ai determinat-o s? fac? asta, vorbind cu cealalt?.
- Domn? profesor lini?ti?i-v?! Gestul acesta m-a derutat ?i pe mine prin îndr?zneala lui. Am fost derutat, crede?i-m?! Am sim?it în tot trupul frisonul provocat de atingera pielii ei, în locul acela atât de intim, la care am primit accesul atât de nea?teptat.
- Ce spui? Ai primit accesul? Ai comis viol nefericitule ?i ai s? pl?te?ti pentru asta. Nu-i nimic, continu?! Tot ce spui se adun? împotriva ta.
- Atunci ne-am s?rutat prima dat?.

Am reu?it s?-l enervez f?r? s? vreau. Eram liber la mâini ?i c?utam un prilej s? nu observe ?i s? m? desfac la picioare. Trebuia s? r?mân calm ?i s? încerc s? fiu sincer.
- Spune mai departe!
- Am în?eles atunci c? Gabriela a deschis o nou? cale în rela?ia noastr? adolescentin? ?i c? s-a terminat cu prietenia nevinovat?. Ne-am s?rutat în continuare, gândindu-m? la Maria, care probabil ne urm?rea pe fereastr?.
Dup? vorbele acestea, profesorul a s?rit asupra mea cu pumnii ?i picioarele.
- E?ti un nemernic, un criminal.
Fiind legat la picioare nu am putut s? fug de ploaia de lovituri. M-am ghemuit pe o parte ?i am suportat loviturile pân? când a obosit. I-am spus de câteva ori s? se opreasc? pentru altfel nu am s?-i mai spun nimic. Nu ?tiu ce a în?eles nebunul, dar s-a potolit ca prin minune. Singura solu?ie de al ?ine lini?tit era s?-i povestesc în continuare despre Gabriela:
- Pot s? continui?
- Spune nemernicule!
- Înv??am împreun? pentru c? se apropiau; bacalaureatul ?i examenele la facultate. Domina?i de preocup?rile noastre nu am sesizat c? între noi se instalase deja o u?oar? stare de plictiseal? remarcat? de Gabriela prin cuvintele: - Parc? am fi frate ?i sor?!
- P?i era evident, era?i total nepotrivi?i. V? ?inea lega?i întâmplarea, nu fiorul divin.
- Ave?i dreptate. Atunci am în?eles c? femeile, nu toate, unele, ?tiu ceea ce vor în mod instinctiv. Am în?eles c? natura lucreaz? f?r? s? ?in? cont de gândurile noastre. Hormonii ei îi spuneau c? trebuie s? procreeze, pe când hormonii mei aveau alte inten?ii. Nu concepeam s? avem rela?ii sexuale înainte de nunt?. Cum a? fi putut s? m? arunc orbe?te într-o c?s?torie prematur?, f?r? o meserie, f?r? un venit, f?r? o locuin?? a noastr? ?i poate ?i cu câ?iva puradei pe lâng??
- Se pare c? ?i-a venit mintea la cap. În orice caz nu era de nasul t?u.
- I-am în?eles frustrarea ?i m-am speriat de certitudinele pe care le avea legate de viitorul ei, care viitor, în ceea ce m? privea, era cât se poate de incert. Eram con?tient c? se vor abate nori negri, dac? m? l?sam antrenat în aceast? rela?ie, mai ales c? nu o iubeam cum o iubeam pe Maria, colega ei de banc?.
S-a apropiat din nou f?r? s?-i b?nuiesc inten?iile ?i m-a dezlegat ?i la picioare
- S? fii cuminte! Ai în?eles?
M? durea îngrozitor tot corpul ?i nu puteam s? fiu altfel decât cuminte.
- Hai! Spune mai departe. Cât a durat pân? v-a?i desp?r?it?
- Intrarea la facultate a fost, pentru mine cel pu?in, egal? cu eliberarea. Dup? o discu?ie serioas? cu tat?l ei, care m-a întrebat ce am de gând, am hot?rât s? o rup definitiv, pentru c? drumurile noastre se vor desp?r?ii inevitabil în curând, fiecare având alte perspective. Dup? aceast? discu?ie nu am mai fost în casa lor. Am mers fiecare la studii în ora?e diferite. Nici m?car nu am mai corespondat, prietenia nostr? disp?rând ca ?i cum nu a fost niciodat?,
- Foarte bine, foarte bine! Zi mai departe!
- Asta a fost tot.
- Nu te cred. Sunt sigur c? te-ai mai gândit la ea dup? ce v-a?i desp?r?it.
- Ave?i dreptate, din p?cate nu am reu?it s? m? rup de imaginea ei. Nu era lâng? mine, dar eu eram cu gândul la ea mai tot timpul. Îi sim?eam lipsa, sim?eam nevoia unor explica?ii. Eram gelos. M? sim?eam tr?dat.
- Deci ai sim?it gustul amar al tr?d?rii, dragul meu.
Nu în?elegeam schimbarea brusc? de atitudine. Devenisem deodat? dragul lui. S-a referit la gustul amar al tr?d?rii, dar eu sim?em în gur? gustul s?rat al propriului meu sânge. Am decis s? vorbesc tot timpul ca nu cumva s? ma atace din nou. Prin urmare am continuat:
- Dup? doi ani, în care nu am ?tiut nimic despre ea, a trebuit s? vin într-o deta?are, în ora?ul unde ea î?i termina ultimul an de studii ?i am întâlnit-o întâmpl?tor, plimbându-se împreun? cu un b?rbat cu musta??. Între ei, un b?ie?el tot cam de doi ani.
- Taci! Taci! Min?i! Nu poate fi adev?rat! Ba nu. Continu?! E?ti sigur c? ai v?zut bine? Era ea?
- A trecut la un metru de mine ?i s-a pref?cut c? nu m? vede. Am în?eles c? era prea târziu ?i m-am hot?rât s? veghez asupra ei de la distan??, s? o ap?r, s? o protejez cumva.
- Dac? a? fi ?tiut! Dac? a? fi ?tiut!
- Ulterior am aflat c? b?rbatul cu musta?? era asistent la facultatea de construc?ii ?i secretarul de organiza?ie de partid pe institut.

A? mai fi vrut s?-i spun c? într-o zi, când maic?-sa era la cump?r?turi în ora? ?i taic?-su la servici, Gabriela m-a dus în podul casei unde era o saltea. Ne-am dezbr?cat complet privindu-ne trupurile încinse. Eram calmi, t?cu?i ?i con?tien?i c? ceea ce urma s? se întâmple era o fatalitate intrinsec? fiin?elor vii. Eram dou? mecanisme f?cute s? se potriveasc?, dar nu s? se ?i iubeasc?. Chiar în momentul decisiv am sim?it mâna maic?-si cum m-a prins de ceaf? ?i m-a rostogolit într-o parte. Apoi a început s? o plesneasc? pe fii-sa. Asta a fost salvarea mea.
Am avut o re?inere în ai spune nebunului lucrul acesta de team? s? nu declan?ez iar o ploaie de lovituri. Chestia asta am s? o ?in pentru mai târziu.
Continuam s? mestec bucat? de ghiudem. Mâncam încet ca s? nu-mi amplific durerea ?i m? gândeam c? trebuie s? fac ceva, s?-l atac sau s? fug acum cât eram liber. Nicio solu?ie nu mi se p?rea prea bun? pentru c? era deja întuneric ?i nu cuno?team terenul. ?tiam doar c? spre nord se afla o pr?pastie. Totu?i trebuia s? profit de faptul c? nu mai eram legat. Am pip?it locul din jur ?i am g?sit în spatele meu o piatr? ascu?it?. O strângeam bine în mâna dreapt? ?i eram hot?rât s? o folosesc dac? s-ar fi ivit prilejul. Mi-am zis s? caut s?-l nu-l enervez, s?-l fac s? lase cu?itul din mân?. Eram uluit de for?a lui fizic? ?i m-am mirat cât de u?or m-a pus la p?mânt. S-a apropiat de mine ?i i-am sim?it respira?ia grea, sacadat?. P?rea prietenos.
- Hîmm? V?d c? te gânde?ti profund la ceva ?i nu vrei s?-mi spui.
- Dar nu am ce s? v? mai spun.
- Ai atins-o? În?elegi ce vreau s?-?i spun! Ai avut-o?
- Nu! Doamne fere?te!
- Foarte bine! ?i pentru mine era o sfânt?.
- O singur? dat?...
- O singur? dat?, ce?
- Când maic?-sa nu era acas?.
- Spune nenorocitule!
A ridicat cu?itul ?i în acela?i timp am ridicat ?i eu piatra. Am dat cu toat? for?a la întâmplare. S-a f?cut lini?te. Am v?zut în lumina lunii sângele ?iroindu-i pe fa??. A c?zut ?i l-am întors pe o parte în a?a fel încât s? nu se înece cu propriul sânge. L-am legat eu de data aceasta la mâini ?i la picioare. Când s-a dezmeticit m-a întrebat teatral:
- ?i tu, Brutus?
Apoi am adunat crengile uscate din jur ?i am f?cut iar focul care se stinsese între timp. L-am c?utat în buzunarul interior al hanoracului unde am g?sit o plosc? mic?, plat?, plin? cu whisky ?i foaia cu însemn?ri pe care a ascuns-o. La lumina focului am citit urm?toarele:
1-Victima atrage agresorul. 2-Informa?ia înseamn? puterea. 3-Du?manul recunosc?tor. 4-Totul despre Gabriela. 5-Trupul ?i gândul. 6-For?area destinul. 7-Amestecul amintirilor. 8-În mintea mea de-a pururi. 9-Pre?ul iubirii. 10-Moarte ?i înviere.
M-am gândit ce poate s? însemne. Nu p?reau a fi sfaturile lui Sun Tzu din Arta r?zboiului. ?i-a revenit în curând ?i când a v?zut c? este legat a murmurat oarecum deta?at:
- Alea iacta est.
- Acum, domnule profesor, v? rog s?-mi explica?i tot ce scrie pe fi?uica asta. Deci punctul unu: - Victima atrage agresorul. Ce a?i vrut s? spune?i? A?i premeditat întâlnirea noastr??
- Nu ?tiam cum s? o g?sesc pe Gabriela. Singura conexiune erai tu. ?tiam din auzite c? te-ai mutat în Bucure?ti ?i am a?teptat 10 ani, pân? ieri, când te-am întâlnit de fapt. Te-am atras cu puterea subcon?tientului meu. Nu mai speram s? ajung la inima Gabrielei. Intuiam asta. Dar puteam s? te g?sesc ?i s? te fac s?-mi poveste?ti despre Gabriela pân? când a? fi ?tiut totul, pân? când î?i însu?eam amintirile ?i iubirea ta pentru Gabriela ?i, eu, deveneam tu. Altfel nu puteam s?-mi continui romanul. Trebuie s? în?eleg prin ce iubirea ta era mai mare decât a mea.
- Simplu domn profesor. Ce dovad? de iubire mai mare vre?i decât faptul c? m-am resemnat ?i m-am retras din competi?ie. ?i-a g?sit omul potrivit ?i am l?sat-o s? fie fericit?, f?r? s? mai apar în via?a ei.
- Nu te cred. Ai vrut s? o pedepse?ti l?sând-o pe mâna comunistului.
- Ba de loc. Comunistul îi putea asigura o via?? mai bun?, în timpul acela, decât a? fi putut s? o fac eu, sau dumneavoastr?. ?i tare mi-e team? c? ?tia ?i ea lucrul acesta.
- Da! Deci un ipocrit de la început pân? la sfâr?it. La? ?i ipocrit.
- Crede?i ce vre?i.
- Eu a? fi luptat. A? fi fost în stare s?-mi dau via?a pentru ea.
- V-a?i fi dat via?a ?i s-ar fi m?ritat tot cu comunistul. Nu uita?i influen?a familiei. Dar s? trecem la punctul 2. Informa?ia înseamn? putere. Ce vrea s? însemne?
- Exact ce am spus mai înainte. Dac? ?tiam adev?rul ?tiam ?i urmarea pove?tii.
- Ce s-ar fi întâmplat dac? v-a?i fi c?s?torit cu Gabriela? Cum ar fi fost via?a dumneavoastr??
- Asta ar fi trebuit s? o ?tiu de la tine pentru c? asta credeam eu, despre voi, c? v-a?i c?s?torit.
- Nu, dup? cum v-am spus. Gabriela a preferat o rela?ie cu un om practic, puternic, un b?rbat adev?rat, care i-a f?cut repede un copil.
- Poate ai dreptate. Eu nu a? fi fost în stare nici s? o ating. M-am resemnat. Am sim?it c? mi s-a interzis s? o mai iubesc. Mi s-a interzis de undeva din ceruri. S?-?i m?rturisesc ceva...Am avut un vis.

L-am dezlegat, i-am cur??at zgârietura din frunte, care nu era prea adânc?, dar care a sângerat mult. I-am cur??at-o cu pu?in whisky dintr-o plosc? lui plat?.
- Povesti?i domn? profesor! E rândul dumneavoastr?. Ce vis a?i avut?
I-am dat s? bea o înghi?itur?. Profesorul ?i-a dres glasul ?i a început:
- Se f?cea c? mama ei m? roag? s? o iert, pentru c? nu a vrut s? ne lase s? fim împreun?, c? îi pare r?u ?i c? trebuie s? iau leg?tura cu Gabriela, care o s? m? roage ?i ea, s? o iert, pentru c? trebuie s? ne împ?c?m, pentru c? nu trebuie s? murim certa?i. Tot în vis am avut urm?torul dialog. Am întrabat-o: -Bine, dar nu ?tiu cum o cheam?, acum de când este c?s?torit?. Nu-i ?tiu numele dup? so?. Mi-a r?spuns: -O cheam? Georgescu. Gabriela Georgescu.
- Într-adev?r ciudat!
- A?a s-a terminat visul acela. Dar partea interesant? urmeaz? de aici încolo. M? trezesc ?i m? gr?besc, ca înainte de ai uita numele, s? intru pe internet ?i s? tastez; - Georgescu Gabriela profesoar? francez?. Ce s? vezi! Extraordinar! O g?sesc dup? numele de familie. Ba chiar ?i gimnaziul unde pred?, adresa acestuia ?i un num?r de telefon. Sun, m? recomand ?i cer s? vorbesc cu ea. Mi se spune s? revin în 10 minute, pentru c? doamna profesoar? este la ore. Revin cu telefonul. O voce str?in? îmi spune: - Sunt, doamna Georgescu! Cine sunte?i? Îi spun, cine sunt, cu glasul tremurând de emo?ie.
- Dumneavoast?? Sunte?i chiar dumneavoastr? domnule profesor?
O salut ?i încerc s? leg câteva vorbe, dar vocea ei nu mai este aceia?i. Trebuie s?-?i spun c? am o memorie auditiv? foarte bun?. Se pare c? ea m-a recunoscut imediat, dar eu aveam îndoieli c? ar fi fost chiar ea.
- Mama ta mai tr?ie?te?
- Nu. A murit acum doi ani. De ce m? întreba?i?
- Îmi pare r?u. Am avut un vis!
- M? mai visa?i?
- Nu pe tine, pe mama ta am visat-o. Mi-a spus cum te cheam? dup? numele so?ului ?i a?a am dat de tine.
- Sunte?i în localitate?
Nu-i recunosc vocea. Mi-e team? s? nu i se fac? o fars?. S? se dea drept ea, o alt? persoan?.
- Nu, nu sunt în localitate, dar pot veni oricând dac? vrei.
- Ave?i cumva o firm? de construc?ii?
- Nu, dar ce leg?tur? are?
- Niciuna. A?a!
- Nu mai po?i vorbi, b?nuiesc...
- Ba da. Spune?i!
- Nimic. M? bucur c? te-am auzit.
- ?i eu…
- La revedere, atunci…
- La revedere, în alt? via??. Poate atunci în alt? via??.

- Închidem telefoanele în acela?i timp. Dar pân? atunci, în alt? via??, nu-i zi s? nu m? gândesc la ea ?i s? nu regret c? nu am fost mai b?rbat, c? nu am ?tiut s? lupt pentru ea. Cel mai important lucru este c? am primit o a doua ?ans? din partea ei. ?ansa de a ne revedea în alt? via??.
- Copil?rii, domn? profesor, copil?rii. Alt? via?? exist? numai în romane.
Râmânem t?cu?i în continuare. Este miezul nop?ii ?i în vale spiritele belicoase se pare c? s-au potolit.
- Ce a?i vrut s? spune?i prin celelalte îndemnuri din fi?uica aceea, sau ce-or fi ele?
- Sunt titlurile capitolelor romanului meu. Trebuie s? te iau coautor.

Ne-am propus s? ne culc?m, nu înainte de a goli plosca cu whisky. Fiecare ne-am întins pe covora?ul de plastic din dotare. Între noi focul ardea mocnit. Amândoi, cu mâinile sub ceaf?, priveam în t?cere imensitatea C?ii Lactee, de pe punctul de la periferia cosmic?, unde ne-a fost sortit s? str?lucim sub soare. Aici, pe platoul din vârful muntelui, aflat în vecin?tatea pr?pastiei, în acele momente, am c?p?tat certitudinea c? oamenii sunt stele. Oamenii ca ?i stelele tr?iesc, str?lucesc, au lumin? proprie, se caut? unii pe al?ii ?i formeaz? galaxii. ?i totul se întâmpl? într-o rotire permanent?, unde doar Steaua Polar? este singurul punct stabil din universul nostru. Steaua Polar?, care ne arat? cu certitudine nordul, spre care î?i îndrept? dintotdeauna speran?ele r?t?ci?ii apelor ?i p?mântului. Steaua Polar?, singura c?l?uz?, singurul punct de sprijin, în tentativa noastr? de a ne schimba destinul.
Deodat? în b?taia razelor lunii s-au ivit de niciunde o puzderie de nori alburii, care goneau spre nord în?irui?i în linie dreapt?. Urm?ream norii aceia printre gene aproape adormit. Suprapus? peste imaginea lor, cu un ciot fumegând în mân?, profesorul p?rea comandantul din fruntea unui cavalcade, care galopa frenetic. Am în?eles atunci ?i i-am strigat:
- Nu merge?i spre nord, domnule profesor, nu spre nord!
Am alergat cei câ?iva zeci de metri în speran?a s?-l pot prinde. Pe marginea pr?pastiei, r?mas ca prin minune, vântul r?sfoia manualul de limba latin?.

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro